Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Europa şi spectrul secesionismului » Taraş Dobrovolskyy: Secesionismul în Europa – între separatismul din Occident şi conflictul din Ucraina

Taraş Dobrovolskyy: Secesionismul în Europa – între separatismul din Occident şi conflictul din Ucraina

Originile secesionismului

Ca fenomen social‑politic, secesiunea sau separatismul este cunoscut de câteva milenii. Ca să demonstrăm acest lucru, e suficient să oferim exemplul iudeilor care vedeau în Iisus un viitor apărător pentru independența provinciei față de Imperiul Roman. Tendințele și proiectele ce vizează separarea de un întreg au apărut odată cu formarea primelor enități statale, frământând elitele politice și comunitatea în ansamblu, când anumite regiuni sau grupuri de oameni din diverse motive manifestau dorinţa de a se separa de o comunitate mai mare. Focarele de separatism au avut o evoluție îndelungată, atentând astăzi la securitatea şi integritatea teritorială a mai multor formațiuni statale din diferite regiuni ale lumii. Prin separatism sau secesiune înțelegem scopul unor locuitori ai unei porțiuni teritoriale de a se desprinde de o comunitate etnică, socială, religioasă mai mare. Totodată, mișcarea separatistă/secesionistă poate fi definită ca un curent care susţine separarea politică, autonomia faţă de un stat unitar[1].

Pe parcursul ultimelor decenii, mişcările de independență au primit un impuls puternic în cadrul Uniunii Europene și în statele care se învecinează cu UE. Criza economică și tendințele de combatere a naționalismului civic se numără printre factorii care favorizează fenomenul secesionist european. În timp ce drepturile la autonomie sunt tot mai căutate[2], perspectiva independenței este plină de incertitudine în cazuri precum cel catalan (luând în considerare măsurile hotărâte ale guvernului spaniol) sau corsican, fiind însă mai nuanțată în cazul Ucrainei. Scopul articolului constă în trasarea principalelor diferențe între cazurile din UE bazate eminamente pe un separatism etnic sau politic și curentele secesioniste din Ucraina, sprijinite de un factor extern predominant care se manifestă fie prin acțiunile militare, fie prin incursiunile politice (și geopolitice) ale altui stat.

Astăzi, fenomenul separatismului este prezent practic în toate regiunile lumii. În unele cazuri, confruntarea dintre centru și „periferia separatistă” îmbracă forma unei confruntări politice, alteori fiind vorba de adevărate teatre de război cu implicarea unor forțe străine (în cazul Iugoslaviei).

Adam Smith se numără printre cei care au examinat poziția „statului‑națiune” afectat de eroziune sau chiar diverse forme ale dezintegrării, întrucât caracterul său plural sau polietnic este subminat de procesele expansiunii statului, de modernizare și de problemele pe care aceasta le‑a generat. Smith continuă prin examinarea noțiunilor și a căilor istorice prin care s‑a ajuns la realitățile pe care aceste noțiuni le desemnează. Unul dintre punctele de pornire în această analiză este distincția dintre „stat‑națiune” și „stat național”. Statul‑națiune implică acea formațiune statală în care o singură populație culturală și etnică locuiește între marginile unui stat și în care deci „marginile teritoriale ale statului sunt coextensive cu marginile acestei populații etnice și culturale[3]. Spre deosebire de un stat‑națiune, statele naționale s‑au format prin intermediul încorporării birocratice și al „educației publice de masă”, procese care se răsfrâng asupra unor etnii periferice și asupra teritoriilor colaterale. Procesul de formare a statului într‑o asemenea manieră se sprijină pe principiile naționalismului civic, implicând apartenența teritoriilor periferice la o comunitate teritorială mai mare pe considerente legate de cetățenie.

Sunt cunoscute câteva tendințe de eroziune politică, etnică sau culturală, care au intrat în vizorul elitelor politice și al presei europene pe parcursul ultimilor ani sau decenii. Este utilă o prezentare comparativă a evenimentelor care au accentuat tendințele secesioniste în spațiul Uniunii Europene.

 

Țara Bascilor

Cu siguranță, Țara Bascilor este unul dintre exemplele cele mai elocvente ale secesionsimului de sorginte europeană. Ea este locuită de aproximativ 2 milioane de basci dispersați în trei provincii. Nivelul de trai este unul peste media restului Spaniei, ceea ce reprezintă unul dintre argumentele invocate tot mai des de promotorii „bascismului”. Întrucât locuitorii Țării Bascilor beneficiază de autonomie administrativă și politică sporită, iar limba lor este recunoscută oficial, tendințele cu nunațe puternice de separatism sunt mai degrabă consecința sau reacția bascilor la politica dictatorului Francisco Franco. Sub regimul lui Franco, bascii erau limitați în dreptul de a publica ziare sau cărți, precum și în dreptul de a‑și folosi limba, de a‑și boteza copiii sau de a‑și expune drapelul național. Mișcarea ETA, cunoscută și ca Organizația Euskadi Ta Askatasuna, s‑a format în 1959 tocmai ca o ripostă la măsurile extreme impuse de guvernul Franco[4].

 

Corsica

Nici cazul francez nu reprezintă o excepție în șirul mișcărilor secesioniste din Europa, având o îndelungată tradiție legată de separatism. S‑a ajuns chiar la veritabile confrutări militare între curentul naționalist corsican și forțele militare franceze la mijlocul anilor ’70 ai secolului trecut. În ultimele 3‑4 decenii, statutul Corsicăi a suferit câteva modificări, în 1982 și în 1990 regiunea obținând dreptul de administrare a economiei locale, a agriculturii, a sectorului energetic, a sistemului educațional și a culturii. S‑a ajuns chiar la recunoașterea parțială a națiunii corsicane (ca posesoare a unei limbi separate de cea franceză), deși grupările naționaliste din Franța contestă în mod vehement acest act. În cele din urmă, decizia a fost anulată prin invocarea neconstituționalității sale.

 

Scoţia

Următoarele două exemple (scoțian și catalan) par a suscita cel mai mult interesul specialiștilor, al decidenților politici, al presei, al comunității europene în ansamblu. Dincolo de invocarea dreptului irlandezilor de a ieși din componența Marii Britanii și de a crea o Irlandă Unită, atunci când grație continuării dialogului dintre forțele proirlandeze și centrul politic de la Londra, în 1998, Armanta Republicană Irlandeză (IRA) a desființat cele mai multe tabere de antrenament militar și a ales o modalitate diplomatică de a‑și atinge obiectivele, cea mai actuală modalitate de eroziune sau chiar dezintegrare statală este atribuită Scoției. În această regiune a Marii Britanii, Partidul Național Scoțian (SNP) a câștigat alegerile locale. Unul dintre obiectivele acestei formațiuni politice constă în obținerea independenței totale față de Londra. Liderul Partidului Național Scoțian, Alex Salmond, a venit cu o declarație în acest sens, în care a fixat obiectivul de obținere a independenței în cel mult un deceniu. La rândul său, premierul britanic de atunci, Gordon Brown, a avertizat populaţia în legătură cu pericolul de „balcanizare” a țării, precizând că este un precedent periculos pentru întreaga Europă.

Un moment de cotitură al secesionismului scoțian îl reprezintă anunțul premierului Scoţiei şi al noului lider al Partidului Naţional Scoţian (SNP), Nicola Sturgeon, potrivit căruia „nu există niciun dubiu” că guvernul condus de ea are un mandat din partea cetăţenilor pentru organizarea celui de‑al doilea referendum de independenţă după încheierea Brexit, fixat pentru 2018‑2019, în contextul în care care 62% dintre cetăţenii scoţieni au votat pentru rămânerea Marii Britanii în componența Uniunii Europene[5].

 

Catalonia

Alt exemplu elocvent și intens discutat în Europa este Catalonia. Fiind o provincie autonomă din nord‑estul Spaniei, Catalonia luptă pentru independența totală. Agenda și interesele catalanilor nu s‑au schimbat pe parcursul luptei pentru ieșirea din componența statului spaniol. Deși provincia se bucură de drepturi sporite în comparație cu alte regiuni ale Spaniei, principalul argument al catalanilor este invocat în legătură cu statutul lor de „națiune distinctă”. De această situație dificilă a statalității spaniole au profitat mai multe formațiuni politice de stânga, solicitând o desprindere totală de guvernul central de la Madrid.

Aproximativ 80% din catalanii care au participat în 2014 la un referendum simbolic au optat pentru independența provinciei față de Spania, în timp ce grupurile anti‑independență au încercat să sabotezete evenimentul. Principalele revendicări ale populației sunt legate de consecințele crizei financiare din 2008 și de faptul că „guvernul catalan plătește prea mulți bani pentru regiunile mai sărace ale Spaniei[6].

Situația a devenit și mai tensionată în 2017, când în Preambulul unei Declaraţii votate în octombrie în Parlamentul de la Barcelona, în cadrul unei şedinţe extraordinare la care au participat doar cei favorabili declarării independenţei (ceilalţi au părăsit lucrările înainte de vot), a fost făcută publică delarația de „constituire a Republicii Catalonia ca Stat independent şi suveran, stat de drept, democratic şi suveran”. La scurt timp după publicarea acestei declarații, premierul spaniol Rajoy a fost autorizat de Senatul de la Madrid să ia măsurile care să ducă, imediat, la „punerea sub tutelă” a Cataloniei[7]. În contextul în care premierul spaniol Rajoy a primit sorijinul omologilor europeni în confruntarea cu secesioniștii catalani, premierul demis al Cataloniei, Carles Puigdemont, a fugit la Bruxelles.

 

O comparaţie cu Ucraina

Motivele pentru care secesionismul european a primit un puternic imbold în ultima perioadă sunt de natură:

  • economică – poziția economică mai bună a regiunilor în cauză față de alte regiuni ale țării;
  • politică – îngrădirea unor drepturi și libertăți politice, precum dreptul la reprezentare, la expunerea drapelulului național, la administrare autonomă;
  • etnică – interdicția de a‑și folosi limba, de a publica ziare sau cărți, de a‑și boteza copiii (cum s‑a întâmplat sub regimul lui Francisco Franco).

Trebuie pus în discuție și raportul dintre naționalism „civic” și naționalism „etnic”. Teoria statului național și‑a asumat, în general, o formă civică de naționalism, dar realitatea statalității arată că aceasta se bazează și pe un naționalism etnic. Naționalismul civic constă în atribuirea unor drepturi și datorii cetățenilor în temeiul „apartenenței la un popor”. „Doar membrii unui popor pot fi cetățeni. Numai cei ce împărtășesc cultura publică a unui popor, care aderă la religia civilă a statului național sunt îndrituiți să participe la aceleași drepturi și datorii care compun cetățenia[8]. Confruntările dintre grupările secesioniste și autoritățile centrale în Europa cunosc mai multe cauze, dar ele „duc lipsă” de principala precondiție cu care s‑au confruntat Ucraina în ultimii 4 ani.

În primăvara anului 2014, anexarea Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă a contribuit la amplificarea mişcărilor secesioniste în mai multe părţi ale Ucrainei, rezultată cu izbucnirea războiului în regiunea Donbas[9]. Liderii secesioniștilor au implicat multiple formaţiuni paramilitare, încercând să destabilizeze multidimensional Ucraina. Confruntările violente dintre forțele separatiste și armata ucraineană continuă și astăzi, deși s‑au încheiat mai multe acorduri de încetare a focului. Numărul morților în această confruntare se ridică la mai mult de 10 mii, accentuând caracterul violent al conflictului şi amenințările generate de fenomenul secesionismului pentru societatea contemporană. Grupările paramilitare sunt dotate cu armament ultramodern, adus, potrivit unor experți ucraineni, din Federația Rusă. Mai este invocată prezența militarilor ruși pe teritoriul Ucrainei, fapt care demonstrează că separatismul poate servi şi drept instrument unor forţe terţe

Deși separatiștii din regiunea Donbas au propriile revendicări față de guvernul de la Kiev, prezenţa unor forţe străine în regiunile separatiste pare să reprezinte principalul factor al accentuării secesionismului și al perpetuării conflictului cu autoritățile centrale. Există o situație asemănătoare și în Republica Moldova încă din 1992[10], unde prezența armatei Federației Ruse nu a permis guvernului central să restabilească ordinea constituțională în regiunea transnistreană.

Dincolo de implicarea masivă în plan militar, ca factor de încurajare a eroziunii și a dezintegrării teritoriale a statului, mai este abordat instrumentul implicării politice, când o țară străină controlează o parte din elitele naționale cu putere de decizie. Implicarea politică mai înseamnă să colaborezi cu alte terțe forțe care au revendicări teritoriale față de țara care suferă de secesionism. Sunt bine cunoscute gesturile de încurajare a revendicărilor maghiare, poloneze sau românești față de Ucraina, venite din Moscova.

Chiar la începutul conflictului din Ucraina, în martie 2014, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski, a expediat scrisori în Polonia, Ungaria și România cu o propunere de împărțire a Ucrainei. Parlamentarul rus a recomandat Poloniei să solicite un referendum privind aderarea a cinci regiuni ucrainene: Volyn, Lviv, Ivano‑Frankivsk, Ternopil și Rivne[11].

Gesturile Moscovei se înscriu mai ales în contextul promulgării de către președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a controversatei Legi a Educației[12], ceea ce a reprezentat un bun prilej pentru grupările naționaliste din Ungaria de a invoca îngrădirea drepturilor etnice și sociale ale etnicilor maghiari de pe teritoriul Ucrainei. La acestea putem adăuga pretențiile României în ce privește accesul etnicilor români din Ucraina la limba maternă sau tradiționala rivalitate polono‑ucraineană, perpetuată în contextul recentului scandal diplomatic dintre Ucraina și Polonia, ocazionat de rediscutarea „masacrului polonezilor de la Volyn” sau a statutului unor personaje istorice ridicate la rangul de eroi în Ucraina, printre care se numără și liderul naționalist Stepan Bandera.

Prin urmare, cazul Ucrainei este unul special, alimentând atmosfera de insecuritate pe continentul european. Spre deosebire de secesionismul european, acest tip de mișcare separatistă are ca principal punct de sprijin implicarea militară și politică efectivă a unor terțe forțe. Scopul inițial a fost asigurarea eroziunii statale (până în 2014), pentru ca apoi să degenereze în demersuri și politici ce presupun dezintegrarea teritorială a statului.

 

Concluzie

Deși în fiecare dintre evenimentele prezentate mai sus există elemente specifice/locale în manifestarea mișcărilor secesioniste, nu poate fi negată existența unor factori coextensivi cu fiecare caz analizat în acest articol. Separatismul contribuie la izolarea unei regiuni din teritoriul țării, prin contestarea suveranității naționale și impunerea frontierelor interne[13].

Secesionismul exclude un număr de cetăţeni din populaţia supusă jurisdicţiei statului, ceea ce afectează toate sferele de activitate (economică, socială, culturală, politică). Mișcarea separatistă pretinde la dreptul de reprezentare a populaţiei din regiunea separatistă, contestând legalitatea şi legitimitatea instituțiilor politice existente. Ea pretinde la legalizarea şi legitimarea puterii astfel instituite, atribuindu‑și drepturile exclusive ale statului.

Omenirea se confruntă cu fenomenul secesionismului din cele mai străvechi timpuri. Deși separatismul deseori este muşamalizat prin invocarea dreptului popoarelor la autodeterminare, se recomandă ca autoritățile centrale să fortifice instrumentele juridice la nivel naţional şi internaţional, să contribuie prin felurite demersuri la internaţionalizarea oricărui focar, a oricărei surse de separatism în lume. În cazul de față, discuția se centrează pe separatismul european. Soluția practică ar fi crearea unor politici în comun cu statele care suferă de secesionism, pentru a beneficia de experienţa lor în această problematică, dar și pentru a concepe un plan comun de acțiune împotriva tendințelor separatiste.

 

Bibliografie

– Bădescu Ilie, Tratat de geopolitică, Editura Mica Valahie, București, 2004.
– Cara Evgheni, „Abordări conceptuale privind fenomenul separatismului”, în Legea și viața, aprilie 2016.
– Carley Patricia, Self-determination: sovereignty, territorial integrity, and the right to secession, report from a roundtable held in conjunction with the U.S. Department of state” policy planning staff, United States Institute of Peace, Peace works paper no. 7, 1996.
– Nünlist Christian, „Separatism in the EU”, in CSS Analyses in Security Policy, N0. 160, September 2014.
– „Basque Fatherland and Liberty (ETA) (Spain, separatists, Euskadi ta Askatasuna)”, Council on Foreign Relations, 2008, https://www.cfr.org/backgrounder/basque-fatherland-and-liberty-eta-spain-separatists-euskadi-ta-askatasuna
– Ionașcu Andrei, „Ce se va întâmpla cu referendumul de independenţă a Scoţiei. Anunţul făcut de premierul Nicola Sturgeon”, Mediafax, http://www.mediafax.ro/externe/ce-se-va-intampla-cu-referendumul-de-independenta-a-scotiei-anuntul-facut-de-premierul-nicola-sturgeon-16520765
– “Referendum Catalonia: Catalanii au votat masiv în favoarea independenței”, DC News, 2014, https://www.dcnews.ro/catalanii-au-votat-masiv-in-favoarea-independen-ei_458881.html
– Ungureanu Cristian, „A început marea tragedie a Cataloniei: secesioniştii au câştigat o Declaraţie şi au pierdut tot restul”, Adevărul, 27 octombrie 20917, http://adevarul.ro/international/europa/a-inceput-marea-tragedie-cataloniei-secesionistii-castigat-declaratie-pierdut-restul-1_59f363ad5ab6550cb88baa82/index.html
– “Жириновский предложил Польше, Венгрии и Румынии поделить Украину”, РБК, 2014, https://www.rbc.ru/politics/24/03/2014/570419ef9a794761c0ce8426https://www.rbc.ru/politics/24/03/2014/570419ef9a794761c0ce8426
– Gherman Marin, „Legea Educației din Ucraina a fost promulgată de Președintele Petro Poroșenko”„ Buc Press, 25 septembrie 2017, http://bucpress.eu/politica/legea-educatiei-din-ucraina-a-4979

Note:

[1] Cara Evgheni, „Abordări conceptuale privind fenomenul separatismului”, în Legea și viața, aprilie 2016, p. 38.
[2] Nünlist Christian, „Separatism in the EU”, in CSS Analyses in Security Policy, N0. 160, September 2014, p. 1.
[3] Bădescu Ilie, Tratat de geopolitică, Editura Mica Valahie, București, 2004, p. 122.
[4] “Basque Fatherland and Liberty (ETA) (Spain, separatists, Euskadi ta Askatasuna)”, Council on Foreign Relations, 2008, https://www.cfr.org/backgrounder/basque-fatherland-and-liberty-eta-spain-separatists-euskadi-ta-askatasuna
[5] Ionașcu Andrei, „Ce se va întâmpla cu referendumul de independenţă a Scoţiei. Anunţul făcut de premierul Nicola Sturgeon”, Mediafax, http://www.mediafax.ro/externe/ce-se-va-intampla-cu-referendumul-de-independenta-a-scotiei-anuntul-facut-de-premierul-nicola-sturgeon-16520765
[6] „Referendum Catalonia: Catalanii au votat masiv în favoarea independenței”, DC News, 2014, https://www.dcnews.ro/catalanii-au-votat-masiv-in-favoarea-independen-ei_458881.html
[7] Ungureanu Cristian, “A început marea tragedie a Cataloniei: secesioniştii au câştigat o Declaraţie şi au pierdut tot restul”, Adevărul„ 27 octombrie 20917, http://adevarul.ro/international/europa/a‑inceput‑marea‑tragedie‑cataloniei‑secesionistii‑castigat‑declaratie‑pierdut‑restul‑1_59f363ad5ab6550cb88baa82/index.html
[8]  Bădescu Ilie, op. cit., p. 125.
[9] Cara Evgheni, op. cit., p. 42.
[10] Ibidem
[11]  “Жириновский предложил Польше, Венгрии и Румынии поделить Украину”, РБК, 2014, https://www.rbc.ru/politics/24/03/2014/570419ef9a794761c0ce8426https://www.rbc.ru/politics/24/03/2014/570419ef9a794761c0ce8426
[12] Gherman Marin, “Legea Educației din Ucraina a fost promulgată de Președintele Petro Poroșenko”, Buc Press, 25 septembrie 2017, http://bucpress.eu/politica/legea-educatiei-din-ucraina-a-4979
[13] Carley Patricia, Self-determination: sovereignty, territorial integrity, and the right to secession, report from a roundtable held in conjunction with the U.S. Department of state” policy planning staff, United States Institute of Peace, Peace works paper no. 7, 1996, p. 24.

Total 1 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*