Punctul Critic » Fondul şi forma » Spitzenkandidaten sau despre jocurile de putere de la Bruxelles

Spitzenkandidaten sau despre jocurile de putere de la Bruxelles

Sistemul Sptizenkandidaten, aplicat pentru prima dată în 2014, se bazează pe principiul ca persoana care se află în fruntea listei partidului care a adunat cele mai multe voturi în cadrul alegerilor europene să devină președintele Comisiei Europene. Jean‑Claude Juncker a devenit șef al Comisiei prin aplicarea acestui sistem, după ce partidul său, PPE, a trecut primul linia de sosire în euroalegerile din 2014. În anii anteriori, președintele Comisiei Europene, liderul cu cea mai mare putere de la Bruxelles, era desemnat în mod discreționar de către șefii de stat, Parlamentul de la Strasbourg având doar competența de a valida numirea sa.

„Afacerea Spitzenkandidaten”, așa cum o numesc deja unii analiști, pare, în aceste zile, să acționeze mai degrabă ca un catalizator al unor nemulțumiri în creștere între grupurile europarlamentare consacrate, cum ar fi PPE sau S&D și formațiunea La République en marche (LREM) a președintelui francez.

Însă, Emmanuel Macron nu este singurul șef de stat care se opune principiului Spitzenkandidaten. La rândul ei, Angela Merkel și‑a exprimat deja anumite reticențe față de acest mod de numire a celui mai puternic lider de la Bruxelles. Venind în întâmpinarea acestor nemulțumiri, Comisia Europeană a luat deja inițiativa în încercarea de a găsi o cale de compromis cu privire la Spitzenkandidaten. La începutul acestui an, Jean‑Claude Juncker a prezentat o comunicare privind viitorul instituțional al Comisiei, propunând o nouă abordare, potrivit căreia succesorul lui Juncker „nu va mai fi automat candidatul unui partid care a venit pe primul loc la euroalegeri, ci unul care poate forma o coaliție cu un program agreat de grupurile politice”[1]. Această nouă abordare a ajuns deja pe agenda reuniunii șefilor de stat.

Este de așteptat că, la nivelul Parlamentului European, echilibrul actual de forțe va suferi profunde reconfiguri în 2019: 1) datorită Brexit‑ului, care va avea drept rezultat plecarea deputaților britanici din Parlamentul European și slăbirea grupurilor care se bazau pe prezența acestora; și 2) prin apariția unor mișcări politice noi care vor accelera declinul partidelor tradiționale din Europa.

În prezent, locurile în Parlamentul European sunt alocate pe baza mărimii populației statelor membre, dar, de fapt, țările mici primesc mai multe locuri în raport cu populația lor decât țările mari. Recent, Parlamentul European a elaborat o propunere de redistribuire a locurilor rămase în urma Brexit‑ului către statele membre UE subreprezentate în prezent, cum ar fi Franța, Spania, Italia și Olanda. Redistribuirea, cuplată cu plecarea deputaților britanici din Parlamentul European, va avea, fără îndoială, un impact considerabil asupra spectrului politic european.

Și de această dată, Emmanuel Macron a încercat să conturbe grupul majoritar al PPE din Parlamentul European, propunând ca locurile rămase vacante după Brexit să fie alocate unei nou înființate circumscripții comune europene cu liste transnaționale, care să fie deschisă special pentru aceste alegeri. Deși inițiativa a fost salutată cu entuziasm de liderul grupului ALDE, belgianul Guy Verhofstadt, de liderul social‑democraților, italianul Gianni Pittella și de grupul verzilor, PPE, de centru‑dreapta, a făcut tot posibilul și a reușit să înăbușe în fașă această propunere, etichetând‑o drept „o construcție artificială, centralizată și elitistă”.

Poate și pe considerentul că sistemul Spitzenkandidaten pare a sta în calea ambițiilor europene ale lui Macron, unii analiști consideră că o posibilă mișcare a lui Macron spre o fuzione cu ALDE ar putea duce la surclasarea PPE în euro‑alegerile din 2019, deschizând calea pentru Margrethe Vestager, actualul comisar pentru concurență, pentru Guy Verhofstadt sau alt potențial candidat care va reprezenta această coaliție. Trebuie însă adăugat că președintele francez va trebui să convingă și alte partide politice să se alăture mișcării sale, dacă chiar are intenția de a disloca PPE de la conducerea Comisiei Europene. Există și alte personalități bine plasate în cursa pentru cel mai râvnit post în UE în 2019, dar planurile lor ar putea fi blocate de doi dintre cei mai puternici lideri naționali din UE, și anume Emmanuel Macron și Angela Merkel. În timp ce se zvonește că Angela Merkel o preferă pe franceza Christine Lagarde, o altă femeie politiciană, daneza Margrethe Vestager pare să deschidă lista de preferințe a lui Macron.

„Dle Macron, dacă doriți să consolidați democrația europeană, nu puteți fi împotriva Spitzenkandidaten”, a declarat Manfred Weber, liderul grupului PPE din Parlamentul European, în sesiunea plenară a Parlamentului European din februarie a.c., când votul a fost majoritar împotriva creării listelor transnaționale pentru alegerile europene, propusă de președintele francez în ideea că un sistem bazat pe desemnarea unui cap de listă europeană va avea cu adevărat sens doar dacă vor fi votate liste transnaționale având la bază coaliții europene. Principiul Spitzenkandidaten ar putea funcționa doar în aceste condiții, susțin apropiații președintelui francez.

De la alegerea sa, Emmanuel Macron refuză să aleagă pe ce parte a eșichierul politic european va juca, în ciuda faptului că liderul liberalilor din Parlament, Guy Verhofstadt, a declarat de nenumărate ori că îl așteaptă cu brațele deschise. Susținătorii mișcări La Republique En Marche nu fac nici un secret din ambiția lor de a se ridica pe propriile picioare și de a crea o mișcare mult mai amplă „Europe En Marche!” Și asta, înainte de alegerile europene din 2019. „Trebuie să integrăm mișcarea noastră pe eșichierul politic european. Acest lucru se va întâmpla fie prin crearea unei noi structuri, fie prin integrarea într‑o schemă existentă”, a declarat un apropiat al președintelui francez[2].

O astfel de mișcare europeană, unificatoare, ar putea nutri ambiția de a recupera eurodeputați din toate formațiunile, fie de centru dreapta sau de centru stânga. Ar fi, însă, un pariu deosebit de riscant. Euroalegerile se desfășoară pe baza scrutinului proporțional, spre deosebire de alegerile parlamentare din Franța, bazat pe un scrutin uninominal majoritar în două tururi. Dacă susținătorii mișcării La Republique En Marche nu se poziționează la timp, riscă să rămână „neînregistrați” pentru alegerile europene. Și, prin urmare, să nu aibă nici o pondere politică în Parlamentul European.

Așa cum era de așteptat, în prima jumătate a lunii noiembrie, principalii jucători la nivel european și‑au clarificat agenda pentru apropiatele alegeri europene. La Congresul din 8 noiembrie 2018 de la Helsinki, PPE l‑a „încoronat” Spitzenkandidat pe germanul Manfred Weber, însă sunt analiști care se întreabă cât de probabil este ca și Consiliul European să îl susțină pe Weber pentru președinția Comisiei. Weber însuși a părut puțin îngrijorat când a declarat: „Eu sunt ales de cea mai mare familie politică drept candidat la această poziție”, adăugând că alegerea următorului președinte al Comisiei este în mâinile alegătorilor europeni. „Nu îmi pot imagina că cineva din Consiliul European ar putea spune – «Nu‑mi pasă de rezultatul alegerilor europene»”. Cancelarul german Angela Merkel și‑a exprimat intenția de a‑l susține, însă nu trebuie uitat faptul că aceasta și‑a anunțat recent decizia de a se retrage la sfârșitul actualului său mandat. Și aici apare surpriza. „Va fi foarte dificil ca Macron să se împace cu ideea unui președinte german al Comisiei” este concluzia multor analiști politici. În cazul în care Consiliul se va abate de la principiul Spitzenkandidaten, o altă figură apare ca „omul din umbră”, și anume Michel Barnier. Negociatorul principal pentru Brexit are mult mai multe șanse să fie favorizat de Macron decât Weber. De remarcat că, deși francezul nu a intrat în cursa pentru desemnarea Spizenkandidaten, el nu a spus în mod expres că nu ar râvni la poziția din capul mesei.

Frans Timmermans, omul doi din ierarhia Comisiei, râvnește și el la același tron. El a confirmat miercuri (10 octombrie) că dorește să îi succeadă lui Jean‑Claude Juncker în funcția de președinte al Comisiei Europene anul viitor, respingând acuzațiile că și‑a făcut prea mulți dușmani pentru a avea șansa de a accede la această funcție. Social‑democrații au lansat o cursă deschisă pentru desemnarea Spitzenkandidat și, în urma retragerii și ultimului posibil candidat, Timmermans a devenit principalul candidat care să obțină binecuvântarea oficială la Congresul de la Lisabona al Partidului Socialiștilor Europeni din decembrie a.c..

La rândul lor, liberali‑democrații europeni (ALDE) s‑au reunit la Madrid (9 noiembrie a.c.) pentru a se pregăti pentru viitoarele alegeri europene. În acest sens, ALDE a adoptat un manifest care vizează construirea unei alianțe ample de luptă împotriva naționalismului și a populismului, la care mișcarea președintelui francez, La République en Marche (LREM), și‑a exprimat dorința să adere. Obiectivul este constituirea unui grup de centru în Parlamentul European care să poată inversa actuala balanță de forțe la nivel european. De asemenea, ALDE a refuzat să prezinte un singur candidat pentru președinția Comisiei Europene („Spitzenkandidat”), preferând o echipă, care va fi desemnată în cadrul unui congres electoral programat să aibă loc la Berlin la începutul anului următor.

*
Cum va schimba Brexit‑ul procesul de elaborare a politicilor UE? Cum afectează tendințele naționaliste dinamica formării unor coaliții la nivelul instituțiilor UE? Va fi procesul de luare a deciziilor în cadrul Consiliului UE mai puțin consensual din cauza naționalismului? Fricțiunile tot mai evidente dintre Vest și Est se vor reflecta și în comportamentul la vot în cadrul Consiliului UE? Este în scădere coeziunea grupurilor politice din Parlamentul European din cauza creșterii sentimentului naționalist? Vor reuși forțele eurosceptice să‑și valorifice forța electorală în creștere pentru a influența politicile în Parlamentul European?

Vote Watch Europe[3] dedică o serie de studii intitutale „Alegeri 2019”, în încercarea de a găsi răspunsuri la aceste întrebări, dar și de a oferi prognoze privind direcția și celeritatea politicilor UE în domenii cheie, cum ar fi mediul, energia, comerțul, alimentația, bugetul etc. Conform analiștilor acestui think tank, principalele evenimente care au marcat perioada de la ultimele alegeri europene din mai 2014 până în prezent sunt: reacția puternică împotriva măsurilor de austeritate în statele din sudul și centrul Europei, referendumul privind Brexit‑ul, disputa dintre Comisia Europeană și unele state din Centrul și Estul Europei privind statul de drept, creșterea forțelor de extremă dreaptă de pe întreg continentul.

În vederea realizării studiilor propuse, VoteWatch Europe a cules opiniile exprimate de europarlamentari și funcționari publici europeni, experți în afaceri publice, cercetători din mediul academic, reprezentanți ai comunității de afaceri, jurnaliști etc.

Majoritatea respondenților sunt de părere că alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor și finalizarea Brexit‑ului, două evenimente majore în viața Uniunii Europene, au potențialul, prin juxtapunerea lor, să provoace perturbații majore asupra modelelor actuale de elaborare a politicilor și luare a deciziilor la nivelul instituțiilor UE.

Care sunt așteptările decidenților politici și analiștilor pentru anul viitor? O majoritate covârșitoare de 80% consideră că Partidul Popular European (PPE) va câștiga suficiente locuri în Parlamentul European (PE) pentru a‑și păstra președinția Comisiei Europene. Din rândul candidaților PPE, bavarezul Manfred Weber este, în aceste zile, văzut ca având cele mai mari șanse să fie nominalizat pentru poziția de spitzenkandidat de colegii săi din PPE și, astfel, să devină următorul șef al Comisiei Europene după alegeri. Potențialii săi competitori se află mult în urmă. Cota francezului Michel Barnier a scăzut destul de serios în ultimele luni, deoarece negocierile referitoare la Brexit continuă să fie neconcludente. Dacă ne uităm și la celelalte familii politice, singurul concurent serios pare a fi actualul comisar pentru concurență, daneza Margrethe Vestager, ALDE. Politicianul danez ar putea beneficia de sprijinul neașteptat al președintelui francez Emmanuel Macron, în cazul în care acesta va lua decizia de a adera la grupul ALDE. Margrethe Vestager ar putea fi, de asemenea, candidatul favorit al celor care vor să blocheze accesul PPE la șefia Comisiei Europene, dar, pentru a fi realizabil acest obiectiv, ar fi nevoie să se renunțe și la sistemul Spitzenkandidaten.

Interesant este și faptul că liderul PPE, Manfred Weber, este favorit și pentru a‑i succeda italianului Antonio Tajani la conducerea Parlamentului European, anul viitor. Majoritatea respondenților par să se aștepte ca, în cazul în care Weber nu va reuși să obțină suficient sprijin pentru a prelua Comisia, el ar putea ateriza la președinția Parlamentului ca urmare a unui compromis între diferitele familii politice. În acest caz, principalul său concurent ar fi liderul grupului ALDE, Guy Verhofstadt, care este, în prezent, negociatorul principal pentru Brexit din partea PE.

Majoritatea analiștilor consideră că grupurile politice pro‑UE vor prezenta spitzenkandidaten pentru viitoarele alegeri. Așa cum spuneam, sistemul Spitzenkandidaten impune ca atât Consiliul European, cât și Parlamentul European să numească în poziție de președinte al Comisiei Europene pe primul candidat al grupului care a câștigat euroalegerile. În ciuda scepticismului exprimat de anumiți lideri europeni, printre care și președintele Franței, majoritatea parlamentarilor din UE susțin sistemul și și‑au exprimat adesea tranșant decizia de a respinge un candidat care ar fi desemnat doar de Consiliu.

Deși puțini respondenți consideră că grupurile eurosceptice vor prezenta un candidat pentru următoarele alegeri, aceste forțe politice opunându‑se sistemului Spitzenkandidaten, pe care îl consideră a fi o farsă, totuși există posibilitatea ca aceste grupuri să decidă să prezinte un candidat, ca o mișcare de PR în timpul campaniei electorale.

În ciuda plecării delegației britanice (UKIP) din PE, majoritatea respondenților se așteaptă ca partidele eurosceptice să‑și păstreze locurile la următoarele euroalegeri. Chiar dacă au întâmpinat unele obstacole, în mai multe state membre partidele eurosceptice au crescut de la ultimele alegeri din 2014, mai ales în state mari, cum ar fi Germania (Alternativa pentru Germania), Italia (Liga Nordică) și Polonia (Lege și justiție).

Deși sondajele de opinie arată că PPE se află, în mod evident, în poziția de lider, este puțin probabil ca PPE să obțină singur majoritatea, ceea ce înseamnă că se impune, și de această dată, formarea unei coaliții pentru a putea fi luate deciziile așteptate. În cadrul acestor alegeri, PPE va beneficia de Brexit, deoarece nici un deputat britanic nu era afiliat la PPE, în timp ce alte grupuri politice, cum este cazul S&D, vor pierde un număr considerabil de locuri.

Așa cum arătam, părerile sunt împărțite între analiștii politici cu privire la afilierea europeană a viitoarei mișcări fondate de Emmanuel Macron. Pe de o parte, Macron se bucură de relații foarte bune cu grupul ALDE, care i‑a sprijinit în mod explicit platforma electorală în 2017. Pe de altă parte, lipsa unui semnal clar din partea lui Macron a stimulat speculațiile asupra planurilor sale de a înființa un nou grup de centru, în colaborare cu Partidul Democrat din Italia și Ciudadanos din Spania. În rândul experților UE, există o ușoară tendință de a favoriza scenariul apropierii dintre Macron și ALDE (44%). Împreună cu Macron, ALDE ar putea chiar să aibă drept obiectiv obținerea a peste 100 de locuri la următoarele alegeri pentru Parlamentul European, devenind astfel un grup mult mai mare decât a visat vreodată. Însă, delegația franceză ar deveni, în acest caz, cea mai numeroasă din acest grup, având forța potențială de a schimba actualul echilibru de forțe din grupul centrist. Există și o însemnată parte dintre experții UE (42%) care sunt convinși că Macron va încerca să bulverseze status quo‑ul actual la nivelul UE, prin formarea unui nou grup. O astfel de mișcare, dacă va avea succes, va conduce la realinierea familiilor politice pro‑UE, ducând nu numai la noi alianțe, dar și la divorțuri politice.

De asemenea, se așteaptă ca Brexit‑ul să schimbe procesul de elaborare a politicilor UE, ducând la o integrare mai rapidă a blocului continental (54% dintre respondenți). Decizia Marii Britanii de a părăsi UE va afecta actualul echilibru de forțe la nivelul UE, prin reducerea opoziției față de integrarea politică. Totuși, 23% dintre cei intervievați consideră că peisajul nu va suferi chiar atâtea modificări, pentru că vor veni alte țări, cum ar fi Polonia, care vor prelua rolul Marii Britanii de „trouble‑maker”. Brexit‑ul ar putea avea ca efect și regândirea ideii unei Europe cu mai multe viteze, deoarece Marea Britanie a fost unul dintre puținele state membre UE care s‑au prevalat în mod repetat de dreptul de opt‑outs: spațiul Schengen, spațiul de libertate, securitate și justiție, Carta europeană a drepturilor fundamentale, Uniunea economică și monetară. Unii respondenți prognozează și faptul că fracturile dintre Vest și Est vor continua să crească, zona euro devenind tot mai integrată în detrimentul coeziunii Uniunii Europene ca un întreg.

Analiștii europeni dau șanse scăzute unui potențial candidat S&D care să ajungă în poziția de șef al Comisiei Europene. Cel puțin așa arată sondajele de opinie, dar un an în politică este o perioadă îndelungată, iar partidele social‑democrate ar putea încerca să‑și maximizeze șansele în timpul campaniei electorale. Din rândul politicienilor social‑democrați, olandezul Frans Timmermans (actualul prim‑vicepreședinte al Comisiei Europene) și italiana Federica Mogherini (actualul Înalt reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate) au șanse să fie aleși spitzenkandidat din partea S&D. De‑a lungul timpului, S&D a stabilit o politică de cooperare cu omologul principal din aripa de centru‑dreapta a spectrului politic, PPE, deoarece cele două grupuri pot depăși grupurile mai mici doar împreună. În prezent, deși fostul lider al grupului S&D, italianul Gianni Pittella, a hotărât să pună stop colaborării cu PPE, pentru a rebrandui S&D ca o alternativă progresistă care poate surclasa PPE, cele două grupuri adună împreună voturile pentru a depăși impasurile legislative.

Așa cum stau lucrurile acum, din cauza scăderii sprijinului pentru aceste două familii politice, o posibilă coaliție PPE ‑ S&D se va plasa, mai mult ca probabil, cu mult sub 50% din numărul de locuri la euroalegerile de anul viitor.

Aproape jumătate dintre cei chestionați se așteaptă ca S&D să își păstreze poziția de al doilea grup ca mărime din cadrul PE, și asta pentru că este format din deputați provenind din toate statele membre, iar partidele social‑democrate sunt cele mai mari forțe politice din țări precum România, Portugalia, Slovacia, Danemarca, Suedia sau Malta.

Forța grupului S&D, ca și cea a grupului PPE, de altfel, ar putea fi afectată de atât de probabila reconfigurare a spectrului politic european, în urma inițiativei lui Macron, precum și de posibilele schimbări ale afilierilor politice ale altor partide naționale.

Experții UE au analizat și direcția în care vor merge reglementările UE după Brexit. 30% dintre respondenți se așteaptă ca UE să adopte o abordare mai intervenționistă. Potrivit acestora, reglementările urmează să se intensifice, în special, în domenii precum afacerile sociale, uniunea economică și monetară și politica de apărare.

În cadrul acestor sondaje, a fost și o altă întrebare care este pe buzele tuturor: „Sunt germanii prea puternici?” „Exercită Germania prea multă putere la nivelul UE?” Răspunsurile evidențiază diviziuni geografice și profesionale stricte. Respondenții la acest sondaj sunt aproape în mod egal împărțiți pe acest subiect, 50% argumentând că germanii dețin pe drept atâta putere la nivelul UE, având în vedere dimensiunea țării și mărimea populației, în timp ce 47% sunt convinși că influența germană este într‑adevăr suprareprezentată la nivelul UE. De fapt, dacă sunt excluși respondenții germani, opinia că „germanii sunt prea puternici la nivelul UE” devine majoritară printre respondenții din celelalte țări.

*
Pentru a avea o imagine cât mai clară asupra spațiului public europen, VoteWatch Europe va operaționaliza, în curând, o platformă web specială care să permită cetățenilor de pe întreg continentul să monitorizeze activitatea fiecărui europarlamentar, pentru a vedea cum sunt apărate efectiv interesele lor prin activități concrete. Această platformă, YouVote2019, va permite, de asemenea, organizațiilor societății civile să prezinte diverse propuneri decidenților politici și să ofere consultații alegătorilor.

Note:
[1] www.euractiv.com
[2] www.lemonde.fr/idees
[3] votewatcheurope.eu. Vote Watch Europe este think tank care furnizează informații și analize privind deciziiile politicce și activitățile Parlamentului European și Consiliului de Miniștri al UE

Eugen Gasnaș

Total 1 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*