Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Presa românească postdecembristă – vector al democrației sau instrument de manipulare? » Scurtă analiză‑diagnostic a evoluției presei postdecembriste – din punctul de vedere al unui consumator media

Scurtă analiză‑diagnostic a evoluției presei postdecembriste – din punctul de vedere al unui consumator media

1. Scurtă analiză a evoluției presei românești (scrisă, audio, video) din 1990 până în prezent

La trei decenii după prăbuşirea regimului comunist din Europa, societatea deschisă, democraţia și mass‑media rămân concepte sensibile în România. Fragilizată de o cultură socială, economică și politică încă influențată de stihiile și mentalitățile etatismului centralizat, aflate permanent în vizorul interesului geo‑economic al vecinilor (în special din Est și Vest), dar şi mereu pe meniul grupurilor de interese locale şi externe care le‑au intuit potenţialul, mass‑media românească poartă un război hibrid de adaptare la cerințele vieții publice și a interesului factorilor de decizie (politică, economică, de securitate națională, geostrategică etc.).

Acest scurt studiu este o interogație a unui consumator de media, o analiză schematică a evoluției mass‑mediei în general, dar și a calității profesionale a jurnalismului în particular.

Dacă înainte de 1989, programul televiziunii române era doar de trei/patru ore pe zi (relativ mai lung cu o oră‑două sâmbăta și duminica), cu emisiuni care tratau marile realizări ale socialismului și Epocii de Aur, românii apelau la surse de informaţie alternative: televiziunile iugoslavă, bulgară şi moldovenească sau postul de radio „Europa liberă”, care avea o audienţă considerabilă, fiindcă emitea ştiri corecte din ţară şi din „lumea liberă”. În România, presa era total controlată de stat. Cel mai mare editor era chiar Partidul Comunist Român, proprietarul ziarului „Scânteia”, care se distribuia în peste un milion de exemplare.

După 22 Decembrie 1989, sediul televiziunii a devenit locul cu cea mai mare miză din România, unde ajungeau toate informaţiile şi de unde se părea că este condusă întreaga ţară. În acest sens, a apărut și conceptul „Televiziunea Română Liberă”, prin care se dorea să se precizeze că este prima instituție a statului care respectă libertatea presei. Exemplul a fost urmat şi de fostele ziare comuniste: „Scânteia” a redevenit „Adevărul” din perioada interbelică, „Scânteia tineretului” a devenit „Tineretul liber”, „Informaţia Bucureştiului” şi‑a schimbat numele în „Libertatea”. „Casa Scânteii”, sediul presei centrale din România, a devenit „Casa Presei Libere”.

În afara cotidienelor de informaţie, „Adevărul” şi „România liberă”, au apărut primele publicaţii particulare de analiză şi opinie, „22”, „Expres”, „Zig‑zag”.

Stilul jurnalisticii româneşti s‑a adaptat pieții sociale în 1992, când „Evenimentul zilei” a ales să publice, pe lângă ştiri politice, economice, sociale, informaţii de senzaţie despre lumea interlopă, infractori, vedete, fotografii cu tentă sexuală etc., reușind să aibă un succes în rândul diverselor categorii sociale, atingând un tiraj de peste 600.000 de exemplare. În paralel cu presa independentă s‑a remarcat presa de partid: „Dreptatea”, aparţinând PNŢ‑CD, „Azi”, proprietatea FSN, „Dimineața” a FDSN, viitorul PDSR. Din 1995, răspunzând cererilor pieţei, oferta s‑a îmbogăţit: au apărut magazinele de divertisment, bogat ilustrate, cu subiecte care merg de la viaţa ştiinţifică la viaţa mondenă.

Televiziunea rămâne însă mijlocul de informare cu cea mai mare audienţă şi credibilitate. Dacă în primii ani TVR deţinea autoritar monopolul audienţei, treptat au apărut posturile comerciale concurente: SOTI, Antena 1, Tele 7abc, ulterior Pro TV și Prima TV, care au câştigat un important număr de telespectatori cu programele lor inedite şi emisiunile de ştiri care au introdus conceptul de „Știrea zilei”. Astfel apar noi forme care au un rol însemnat în comunicarea publică, influenţând sau manipulând comportamentul diverselor categorii sociale. Astfel, partidele politice și liderii care au acționat în eșaloanele secunde ale vechiului regim au ales mai ales televiziunea, pentru a‑şi face cunoscute „produsele media” și a influența opinia publică. Presa, parte din mass‑media, tinde să devină şi în România „a patra putere în stat”, datorită funcţiei sale de informare a cetăţenilor şi capacităţii sale de a determina atitudini, mentalităţi şi chiar decizii ale factorilor publici, în special actorii politici.

Conform unui studiu apărut recent pe contributors.ro, în formarea noii prese postdecembriste au fost implicate mai multe categorii de ziariști, pe care voi încerca să le sistematizez în următoarea formă:

1. Cei care practicaseră jurnalismul și înainte, dar în condițiile date, acum puteau să facă și să scrie ce vor. Era revanșa lor de oameni „ai literelor” forțați să colaboreze și să se adapteze cerințelor vechiului sistem politic. Din păcate sau fericire, unii s‑au adaptat bine și rapid la libertatea de exprimare, alții au continuat să scrie cam tot ceea ce scriau și sub comunism sau cel puțin în aceeași limbă de lemn. Și unii, și alții au reclamat imediat ceea ce li se părea că le aparține: autoritatea experienței și, implicit, dreptul de a‑i învăța pe debutanți. În fine, alți vechi jurnaliști pur și simplu s‑au apucat de altceva. De făcut bani, de pildă.

2. Un număr uriaș de oameni, de toate vârstele, care fie că visaseră să facă asta, fie că abia acum au simțit nevoia, au venit din toate profesiile posibile și au devenit jurnaliști peste noapte, prin ceea ce se numea cândva „calificare la locul de muncă” (de exemplu, un sondaj de opinie, din anul 2001, realizat la comanda Comisiei Europene despre etica meseriei de jurnalist, preciza că peste 55% dintre cei care cochetau cu această branșă erau foști ingineri). Unii aveau și chemare, și voință, și dintre ei s‑au ridicat nume azi celebre; pentru alții a fost doar un entuziasm de moment și ulterior, mai ales pe măsură ce creștea sectorul privat, s‑au orientat spre alte profesii și ocupații; destui, deși voiau să facă asta au profesat un jurnalism de top, au ajuns, mai devreme sau mai târziu, la dezamăgire, oameni care n‑au devenit niciodată vedete ale presei, deși au practicat un profesionalism în anii ’90 pentru 5, 10, 15 sau 28 de ani, comparativ cu decăderea de la sfârșitul aniilor 2000. Fără ei, jurnalismul românesc n‑ar fi fost nici cât negru sub unghie din ceea ce a fost.

3. Datorită școlilor de jurnalism de la BBC, Open Society, CNN, de jurnalism autentic, occidental, a apărut o categorie de jurnaliști români bine pregătiți dar, și o alta cuprinzând pe mulți care aveau diplome de jurnalism (dar au fost superficiali în a respecta această meserie), precum și străini veniți pentru scurt timp, străini rămași aici pe termen lung sau chiar definitiv. Toate acestea au avut o contribuție majoră la formarea jurnalismului din anii 2010 – 2018.

Dacă în anii ’90, jurnaliștii – ca și cei de azi – făceau greșeli, mergeau pe piste false, creditau surse dubioase, comiteau gafe etc. – acestea erau greșelile lor, nu unele impuse din afară. Aceasta mi se pare diferența esențială, de ordin moral și profesional, față de presa de azi.

Chestiunea este și alta, mulți jurnaliști aveau filosofia de a se strădui să greșească mai puțin, să învețe din mers, să se corecteze singuri și între ei, să evolueze. Astăzi, în special din 2004 încoace, acest tip de preocupări nu mai există acum decât dacă se poate obține un efect comic de autosuficiență, de actori ce parcă doresc să se identifice cu poziția de politiceni.

În ultimii ani, avem de a face cu o descreștere a audienței, implicit a tirajelor și, foarte repede, a numărului de titluri, pe ideea că majoritatea românilor au atins o saturație de presă scrisă, iar puterea de cumpărare a omului de rând a condus la a trata ca un lux să citești cel puțin 2 ziare sau 2 reviste pe zi. În schimb are loc o ascensiune a vizualului și social media, care au preluat „puterea”, cum s‑ar zice. De exemplu: 1993 – Antena 1, 1995 – Pro TV, 1997 – Prima TV, 2001 – Realitatea TV și apoi celelalte televiziuni „de știri”, în realitate de talk‑show‑uri și știri în premieră, acestea au crescut la peste 50% din programele posturilor ca și prezență, fiind cunoscute și sub titulatura de „breaking news”.

Supremația vizualului și internetului (o imagine face cât o mie de cuvinte, spunea un mogul al presei actuale) s‑a consolidat și prin extinderea rețelelor de cablu. Când ai de ales între două ziare și trei televiziuni, e o competiție, dar când ai la dispoziție o sută de canale TV, competiția nu mai există.

Un punct de cotitură a fost apariția și extinderea publicității de stat. Pe pagini întregi din marile cotidiene apăreau reclame la companii de stat, monopoluri fără concurență, care deci nu aveau nevoie de nicio promovare, s‑au cheltuit bani publici în anii ’90 și 2000 prin ceea ce s‑a chemat cumpărarea subtilă a presei. Cum să faci anchetă la o societate comercială care‑ți asigură o bună parte din venituri?

Totuși, după anul 2005, extinderea internetului a creat televiziunilor un fel de concurență neloială, în orice caz defavorabilă, dar pentru presa scrisă putea fi baza relansării. Nu pe hârtie ca altădată, ci virtual.

Numai că pentru un astfel de domeniu era nevoie de capital financiar considerabil.

Analiza evoluției presei din România este complicată, spațiul editorial și subiectul nu pot fi tratate doar într‑un articol.

Voi încerca, în schimb, abordarea unei evoluții din perspectiva temelor jurnalismului.

În această ordine de idei, ce este interesant și uitat este și faptul că au dispărut o serie de genuri publicistice. Mai precis, de exemplu:
– interviul nu mai este abordat nici în mediul on‑line la nivelul aniilor ’90. Paradoxal, în ultimii ani, nici măcar cu politicieni care sunt vectori de audiență;
– documentarele din presa scrisă sau on‑line. Acestea care erau cândva punctuale sau de sinteză, au dispărut ca mod de abordare, fiind marginalizate sau fără interes public marcant și în mediul virtual.

În schimb, ca adaptare media au rezistat sau s‑au „rebranduit”, în proporție de 85%‑90%, fix trei genuri, toate în variante specific românești:
– Știrea interpretată și/sau comentată. Exceptând informațiile meteo și accidentele, rar auzi sau citești o știre de genul „X a declarat că nu e de acord cu această măsură”, fiind preferate formele de tipul „în mod surprinzător X a declarat că nu e de acord cu această măsură, ceea ce pare să dovedească faptul că…”.
– Editorialul. Acesta este studiat în școlile de jurnalism, unde viitorii editorialiștii se specializează în unul‑două domenii și numai despre acelea scriu, dar pe plaiurile dâmbovițene editorialiștii își dau cu părerea despre orice, de la tenis și ROBOR până la religie și zboruri cosmice.
– Talk‑show‑ul. Prima observație e că orice talk‑show este însoțit de un fel de telenovelă a subiectelor abordate, presărat din când în când cu celebrele breaking‑news. În general invitații la acest gen de emisiune provin, de exemplu, din domeniul financiar și comentează despre inflație și deodată avem BREAKING NEWS cu o crimă oribilă, drept care finanțistul e pus să‑și exprime opinia, ca și cum ar fi criminalist. O altă observație analitică este că dezbaterile sunt de fapt abateri de la regulile jurnalismului fericit, aplicându‑se principiul latin al luptelor cu gladiatori, „circ și pâine”. Cu cât mai mult haos, gălăgie, vorbit unii peste alții (inclusiv „moderatorul”, care, departe de‑a modera, se comportă ca și invitații săi), acuzații fără probe, injurii, țipete – cu atât mai bine[1].

În schimb, ca element de adaptare, dar pozitiv este jurnalismul civic sau participarea publică la decizii prin reacții media, care a transformat fiecare cetățean în posibil furnizor de conținut media: informație, text, imagine foto sau video, înregistrare audio. Conform estimărilor sociologice, circa 50% dintre știrile (reale sau false) care circulă azi nu aparțin ziariștilor sau unei instituții anume de presă. Azi, oricine poate da drept știre orice‑i trece prin cap, pornind de la niște argumente doar de impact public. Din păcate, din motive de comoditate și financiare „jurnalismul civic” e încurajat de diverse televiziuni de știri, care pot interpreta și manipula informația în interese de promovare personală. Dar partea pozitivă este că astfel de informații provenite din rândul opiniei publice pot crea adevărate valuri de reacție la abuzurile instituționale sau politice (genul „Martor ocular” de la Realitatea TV sau celebrele petiții online.ro).

2. Analiza SWOT asupra evoluției/involuției presei românești post‑decembriste

Pe baza celor prezentare mai sus, voi face o analiză‑diagnostic tip SWOT, din perspectiva unui „profan analitic”, al unui consumator de mass‑media, privind situația actuală a presei românești. Toate cauzele măririi și decăderii jurnalismului românesc de după 1989, precizate mai sus, încerc să le sintetizez sub următoarea matrice:

Situația mass‑mediei românești actuale – evoluție sau involuție?[2]

Puncte TariPuncte Slabe
– apariția conceptelor de presă on‑line;

– multitudinea de mijloace de informare adaptate pieții în schimbare (televiziune, radio, presa scrisă, televiziuni on‑line, ziare virtuale, bloguri de presă, diferite concepte jurnalistice din social media (facebook, twitter, linkedin etc.).

– mercenariatul – individual sau colectiv;
– scăderea interesului finanțatorilor;
– presiunile politice și economice;
– lăcomia, lipsa de profesionalism, oportunismul, lipsa conștiinței;
– plecările spre slujbe mai bune (salariu și alte drepturi bănești, poziție social‑politică, influență, relații, diverse alte avantaje);
– vulnerabilitatea penală a unor patroni de presă, afacerile necurate în care s‑au băgat;2
– tabloidizarea excesivă și generalizată;
– perpetuarea tendințelor și mentalităților presei comuniste;
– slaba calitate și utilitate a școlilor de jurnalism;
– comoditatea și superficialitatea dovedită a unor jurnaliști care cedează compromisului și diferitelor interese sociale, politice sau publice.
– prioritatea intereselor materiale față de cele profesionale, mercenariatul, vânzarea conștiinței.
OportunitățiAmenințări
– concurența mediului virtual versus media audio‑video;
– dezvoltarea internetului și social media, ceea ce creează oportunitatea apariției televiziunilor prin rețelele sociale on‑line, a jurnalelor, reportajelor virtuale cu rolul de a dezvolta o potențială presă „alternativă” la mijloacele de informare clasice.
– scăderea apetitului pentru presă al publicului;
– criza financiară generală și în particular cea din presă;
– infiltrarea presei cu agenți acoperiți ai fostelor și actualelor servicii secrete.

3. Scurte concluzii

Prezentul articol evidențiază câteva elemente legate de evoluția presei din 1989 încoace și prin scurta și schematica analiză SWOT de mai sus am încercat identificarea unor elemente privind un potențial profil al jurnalistului/jurnalismului românesc actual.

Evoluția, comparativ cu branșa ziariștilor/jurnaliștilor din perioada interbelică și postbelică, poate fi nuanțată diferit și criticată, dar trebuie analizat și contextul globalizării actuale. Calitatea, limbajul, deontologia profesională a ziariștilor români actuali pot face obiectul unei analize aprofundate și al unei teze ample de doctorat, dar, pe scurt, se poate spune doar atât: „jandarmul societății”, mass‑media românească, se comportă asemenea sistemului politic în care trăim și adaptării mentalității opiniei publice din ultimii 20 de ani.

Dacian VASINCU

Bibliografie
Septimiu Chelcea (2002) Opinia publică. Gândesc masele despre ce şi cum vor elitele?, Bucureşti, Ed. Economică.
http://www.contributors.ro/editorial/ Tudor Călin Zarojanu – Cum‑s‑a‑ales‑praful‑de‑jurnalismul‑romanesc/.
Luminița Roșca (2009), Formarea identității profesionale a junaliștilor, București, Ed. Tritonic.

Note

[1] Tudor Călin Zarojanu, Cum s‑a ales praful de jurnalismul românesc, contributors.ro.
[2] Idem 1.

Total 1 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Dacian Vasincu

Dacian VASINCU (născut la 26.04.1979, loc. Suceava, jud. Suceava) a absolvit Facultatea de Administraţie Publică din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Drept, precum și un masterat în Sociologie la Universitatea din București, specializarea Sondaje de [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*