Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Democraţia în România

Democraţia în România

Cum democrația, în înțelesul modern al cuvîntului, are o istorie relativ scurtă în Europa, nu trebuie să ne așteptăm ca în țara noastră să descoperim tradiții sau măcar o lungă perioadă de exercițiu al acesteia. Totuși, România a început ca unul dintre cele mai moderne și mai democrate, în înțelesul convențional adecvat la context, state ale Europei. Chiar Principatele Unite, încă de la începutul lor, puteau fi considerate a fi democrate, deși Domnitorul Alexandru Ioan Cuza domnea deplin, doar că sensul autorității sale era acela al modernizării statului și al unei echități sociale.
Dacă acceptăm meritele guvernării sale, putem accepta și ideea că autoritarismul său a fost o primă și eficientă formă a unei dictaturi de dezvoltare. Nu a fost singura în istoria noastră modernă și contemporană. Regele Carol I a înțeles destul de repede că alternanța la guvernare nu apare în urma unui proces democratic bazat pe voința electoratului ci doar în urma rezultatelor luptei interne din partidul care se află la guvernare, de unde puzderia de grupări dizidente ori partide create în jurul unor personalități.
Perioada regală a României a fost, din punct de vedere al exercițiului democratic nu o continuă luptă pentru aplicarea Constituțiilor ci o lungă înfruntare pentru schimbarea ori încălcarea acestora. Rotativa guvernamentală inventată și aplicată de Carol I a fost singura perioadă, se pare, în care ignorarea regulilor democratice a dus la democratizarea reală a societății și la o creștere instituțională și economică a țării. Probabil cea mai serioasă și convingătoare probă a na-
turii democratice a conducerii statului român la acea vreme este decizia de intrare în război alături de puterile Antantei. Rezultatul marei conflagrații, în urma semnării Tratatelor de pace de
la Trianon, pentru România, au fost pozitive și neașteptate. Pozitive pentru că se petrece o unificare a tuturor ținuturilor locuite în majoritate de români, visul unei lupte naționale de secole, neașteptate în sensul că Mica Românie nu a fost întrutotul pregătită să facă față marilor provocări pe care le aduceau această Mare Unire. Marile pierderi umane, mai cu seamă decimarea corpului ofițeresc, alcătuit în mare parte din rezerviști care în viața civilă erau gestionarii autorității statului, de la învățămînt la administrație, decimarea clasei intelectuale în segmentul de tineret, prima maturitate, au dus la o criză a cadrelor competente.
Clasa politică și-a pierdut grupul capabil de o mai mare mobilitate, de o mai mare adaptabilitate la noi probleme așa încît politicienii, administratorii României Mici au ajuns să conducă România Mare. Iar România Mare cuprindea populații de etnie diversă, de confesiuni religioase diferite, de cultură și limbi diferite, cuprindea populație românească deprinsă cu alte reguli sociale, cu o educație, atîta cîtă era, diferită de cea oferită de școlile românești, care după reforma lui Spiru Haret erau concurențiale la nivel european. România Mare era o cu totul altă țară. Marele merit al clasei politice a fost acela că a înțeles repede că o Constituție democratică, o nouă Constituție, și respectarea ei va garanta nu doar o pace socială și etnică ci va garanta chiar existența României, în termenii stipulați în legea fundamentală – adică un stat național, unitar, independent, suveran și democratic. Problema care a apărut destul de repede a fost aceea a sechelelor vechii administrații, incapacitatea de adaptare la noile condiții, criza cadrelor și entuziasmul noilor generații nemulțumite de lentoarea dezvoltării.
Nemulțumirea lor era justificată, metodele pe care le-au adoptat pentru a grăbi evoluția socială și economică au fost anti-democratice. Era un moment în care în întreaga Europă, cu foarte mici excepții, mișcările de revoltă împotriva ineficienței democrațiilor antebelice îmbrăcau forme politice acceptate de sistemul democratic dar care doreau distrugerea sistemului.

Revista Punctul critic nr. 01 (7) /2013: Democraţia în România

Cuprins revista Punctul critic nr. 01 (7) /2013: Democraţia în România  Sumar: Editorial – Iacob Florea: Eternitate românească Democraţia în România – Eugen Uricaru: Era cât pe ce – C. Pantelimon: Democraţie şi populism – George Apostoiu: Democraţia şi nevoia unei noi generaţii de sinteză – Bianca Mitu: Politica – spectacol şi criza democraţiei în România postcomunistă – Dr. Mihai ...

citește »