Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Europa şi spectrul secesionismului » Revista Punctul Critic nr. 1 (23) 2018: Europa şi spectrul secesionismului

Revista Punctul Critic nr. 1 (23) 2018: Europa şi spectrul secesionismului

punctul-critic-logo-wp

Punctul critic nr. 01 (23) 2018
Europa şi spectrul secesionismului

Procesul extinderii Uniunii Europene la începutul mileniului III a constituit, în mod paradoxal şi sursa unei inflexiuni imprevizibile, caracterizate prin accentuarea şi hipertrofierea chiar a unor tendinţe latente de afirmare a unor particularisme fragmentare, diferenţieri regionaliste şi mişcări centrifugale, care în scurt timp aveau sa-şi arate îngrijorătoarele repercursiuni:Brexit-ul, referendumul pentru independenţa Cataloniei.

Ereditatea istorico-geopolitică a Europei este una încărcată şi marcată de clivaje între vestul continentului, Mitteleuropa şi „noua” Europa răsăriteană, între Marea Britanie şi Europa continentală, între nordul Scandinav şi ţările mediteraniene, între Rusia şi Occident etc, proiectul unificării europene nereuşind decât să tempereze pentru o vreme şi să pună în surdină anumite ambiţii hegeinanice regionaliste, separatisme sau chiar propensiuni spre secesiuni care riscă să şubrezească sau să arunce în aer întregul edificiu euro-comunitar.

Mai devreme decât se aştepta Uniunea Europeană se confruntă actualmente cu un ameninţător cod roşu de alertă privind prezentul şi viitorul ei. Spectrele secesionismului resuscitate de ambiţii şi erori, de resentimente nerefulate şi frustrări etnice şi naţionale tind să invadeze din nou mentalul colectiv european iar Uniunea Europeană se vede nevoită să facă faţă acestei insidioase provocări.

Editorial

♦ Eugen Uricaru, Autonomii, secesiuni și democrație / 5
Consolidarea democrației, asigurarea drepturilor individuale pentru toți cetățenii, fără nici o discriminare, nici pozitivă, nici negativă, este singura soluție pentru a se asigura stabilitatea statului, pentru a proteja societatea de acțiuni aventuriste de natură politică sau extremistă.

Europa şi spectrul secesionismului

♦ Irina Moroianu Zlătescu, Drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale / 13
Un ghid mondial al minorităților și al popoarelor indigene, realizat sub egida Universității Națiunilor Unite, prezenta minoritățile de pe toate continentele. Potrivit mai multor estimări, numărul grupurilor minoritare, care diferă de majoritatea populației prin rasă, etnie, limbă, cultură sau religie, ajunge la nivelul miilor. În ceea ce privește Europa, documentele din ultimele decenii menționează în jur de șaizeci de minorități.

♦ Andrei Marga, Identitățile în „constelaţia postnaţională” / 28
Sunt multe preluări în fugă și sumare ale opiniilor autorilor de referință. Nici formula lui Habermas a „constelaţiei postnaţionale”, larg invocată în ultimele decenii, nu a fost scutită de simplificări sau neînțelegeri. Pe de altă parte, astăzi argumentarea în favoarea unei continuități a ceea ce s‑a socotit a fi național este chiar mai bogată decât cea la care a apelat filosoful.

♦ Eugen Gasnaș, Suveranitate și globalizare / 38
De‑a lungul ultimelor secole, conceptul de suveranitate a suferit mai multe evoluții semantice. Evul Mediu a perceput suveranitatea prin raportare la Dumnezeul monoteist, singurul purtător al acestei suveranități. Revoluțiile republicane din secolul al XVIII‑lea, inspirate de Iluminism, au transferat această suveranitate de la rege la popor, prin intermediul națiunii. În „societățile post‑moderne”, fluxurile de orice natură care depășesc sau chiar transcend limitele statelor suverane moderne aduc noi actori politici în interiorul unor state (de ex. autonomia unor regiuni) sau deasupra lor (organizațiile internaționale sau supranaționale).

♦ Mihai‑Bogdan Marian, Secesionismul, următorul stadiu al globalizării / 45
Recrudescența secesionismului astăzi, sub forma sa plebiscitară, chiar în interiorul Uniunii Europene, reprezintă mai mult decât un simplu accident istoric. Faptul în sine este o consecință a unui amplu și complex proces, cu o desfășurare istorică ceva mai largă, ce a avut în epicentrul său ca laitmotiv însăși destructurarea fondurilor și formelor pe care s‑a fundamentat construcția statelor naționale în Modernitate. Astfel, circumscris logicii de desfășurare a evenimentelor din ultimele decenii, cazul recent al referendumului catalan pentru secesiune nu poate fi indexat în niciun caz în rândul evenimentelor izolate ori sporadice, ci pare a se constitui mai degrabă ca un preambul al unui fenomen ce are potențialul de a cuprinde întreaga lume, întru remodelarea peisajului politico‑administrativ al mapamondului.

♦ Sebastian Simion, Integrare și fragmentare în Uniunea Europeană: mișcările secesioniste / 60
Actualmente, la nivelul Uniunii Europene, propensiunea către o mai pronunţată autonomie regională în diverse state, tendința mai mult sau mai puțin generalizată către restrângerea atributelor guvernelor centrale sunt părți ale unui proces în desfășurare – societatea, hiper‑pluralistă, dorește o dispersare a puterii pe arii extinse, corespuzător cu creșterea scepticismului privitor la puterea statului centralizat. Deconstrucția statului modern se desfășoară cu rapiditate – statul este mai puțin dominator, au căpătat mult mai multă importanță interesele regionale, interesele grupurilor particulare, emoțiile opiniei publice. Astăzi, dincolo de proiectul integrativ reprezentat de Uniunea Europeană, solul fertil al mişcărilor secesioniste este departe de a se fi stabilizat (comparativ cu perioadele anterioare) şi nu vorbim doar de statele foste socialiste, cu decalaje mari de dezvoltare și mozaicate etnic, ci şi de acele state care au fondat proiectul Europei Unite. Catalonia, Scoţia, Faroe, Bretania, Ţara Galilor, Irlanda de Nord, Corsica, Ţara Bascilor, Valonia, Flandra, Lombardia şi Veneto, Bavaria, Tirolul de Sud, Corsica, Sicilia, Bornholm, dar şi Istria, Ţinutul Secuilor, Silezia Inferioară, Silezia cehă ori Moravia compun parte puzzle‑ul european al zonelor cu potenţial secesionist, însumând aproximativ 15% din populaţia Uniunii Europene (UE 28, UK inclusă). Altfel, este de reținut că Europa este compusă din 250 de regiuni cu profil identitar distinct, de unde și cele aproximativ 100 de mișcări mai mult sau mai puțin pro‑secesioniste existente în acest moment.

♦ Cristi Pantelimon, Resurgenţa doctrinelor consacrate secesionismului / 70
O fantomă bântuie prin lume (ca să reluăm o formulă arhicunoscută): de data aceasta, fantoma secesionismului. Apariția ei pare să se lege de prăbușirea fostei lumi bipolare, americano‑sovietice, și de consacrarea unicității sau unipolarității puterii americane și a aliaților acesteia, din anii ʼ90 ai secolului trecut. De altfel, bibliografia mai recentă a fenomenului secesionist debutează chiar atunci, la momentul când analistul american Francis Fukuyama declara ritos că „istoria s‑a sfârșit” și că lumea se îndreaptă, cuminte, spre o integrare în structurile democrației liberale preluate după modelul anglo‑saxon. În mod ciudat, sau nu, această uniformizare à la americaine a fost însoțită de o recrudescență a fenomenului secesionist – nu în toate regiunile lumii, ci mai cu seamă acolo unde, cândva, se afla granița bipolarismului: în Europa, în special la periferia vestică a fostului Imperiu Sovietic, și în Orientul Mijlociu.

♦ Luminița Iordache, Statul unitar naţional şi provocările secesionismului / 83
Apariția mișcărilor secesioniste a fost clădită dintotdeauna pe considerente economice, politice și culturale, această enumerare nefiind întâmplătoare, ci reprezentând ordinea importanței lor. Secesionismul a devenit o problemă serioasă a statelor din Europa, care poate altera harta continentului în secolul XXI. Luând în considerare evenimentele istorice ce au marcat fiecare continent de‑a lungul secolelor, mișcările secesioniste au devenit un subiect important care amenință integritatea statelor, nu pot fi anticipate și capătă dimensiuni. Lucrarea de față este structurată pe două părți. În prima parte, tratarea secesiunii a presupus luarea în considerare a contribuției perspectivelor istorice pentru a cunoaște modul în care a apărut acest fenomen, iar în cea de‑a doua parte sunt prezentate pe scurt mișcările secesioniste din statele membre ale Uniunii Europene, încheind cu succinte concluzii asupra problematicii.

♦ Gheorghe Stoica Lencan, Italia: confruntările politico‑electorale şi miza Padaniei / 93
În mai 2000, la un Simpozion Internațional organizat la Galați a participat și un profesor celebru din Italia, fost partizan în timpul celui de‑al Doilea Război Mondial. El ne‑a oferit o interesantă lucrare a sa, intitulată „Istoria italienilor”. Este vorba despre Giuliano Procacci, un mare intelectual italian, specialist în Machiavelli și Gramsci, care și‑a argumentat titlul cărții sale ce fusese anterior publicată și la București. Între timp, cartea fusese tradusă și în Franța, astfel că interesul meu devenise și mai mare, întrucât se știe bine că Italia are peste 40 de dialecte și cu toate acestea astăzi „italienii” se înțeleg foarte bine între ei. De ce o istorie a italienilor si nu a Italiei? Există o diversitate istorică, dialectală care şi‑a pus amprenta şi asupra vieţii politice şi a procesului creării statului naţional unitar Italia.

♦ Taraş Dobrovolskyy, Secesionismul în Europa – între separatismul din Occident şi conflictul din Ucraina / 101
Ca fenomen social‑politic, secesiunea sau separatismul este cunoscut de câteva milenii. Ca să demonstrăm acest lucru, e suficient să oferim exemplul iudeilor care vedeau în Iisus un viitor apărător pentru independența provinciei față de Imperiul Roman. Tendințele și proiectele ce vizează separarea de un întreg au apărut odată cu formarea primelor enități statale, frământând elitele politice și comunitatea în ansamblu, când anumite regiuni sau grupuri de oameni din diverse motive manifestau dorinţa de a se separa de o comunitate mai mare. Focarele de separatism au avut o evoluție îndelungată, atentând astăzi la securitatea şi integritatea teritorială a mai multor formațiuni statale din diferite regiuni ale lumii. Prin separatism sau secesiune înțelegem scopul unor locuitori ai unei porțiuni teritoriale de a se desprinde de o comunitate etnică, socială, religioasă mai mare. Totodată, mișcarea separatistă/secesionistă poate fi definită ca un curent care susţine separarea politică, autonomia faţă de un stat unitar.

♦ Corneliu Vlad, Ucraina: o secesiune hibridă / 109
Am avut o îndoială dacă se poate scrie despre Ucraina de acum sub genericul secesiunii, pe care atotştiutoarea „enciclopedie liberă” Wikipedia o definește drept „actul politic care constă în separarea oficială și voluntară a populației unui teritoriu de restul statului sau al federației de care aparținea până atunci”. E greu de spus dacă populația Crimeei sau a zonelor din sud‑estul Ucrainei a decis să se despartă de Kiev printr‑un „act politic”, „oficial” și „voluntar”. Însă aceeași Wikipedia enumeră printre cele mai recente secesiuni din Europa – Abhazia de Georgia, Transnistria de Republica Moldova, Crimeea de Ucraina și Catalonia de Spania. Cam discutabilă enumerare și oricum incompletă, dar să convenim că, între atâtea calificative care i s‑au atribuit crizei din Ucraina, se află și loc, și justificare, pentru termenul de secesiune.

♦ Ioan C. Popa, Separatismul în spațiul ex‑sovietic. Cazul Transnistriei / 113
Odată cu declararea unilaterală a independenţei Kosovo (la 17 februarie 2008) şi recunoaşterea acesteia de către o serie de state influente pe plan internaţional, a revenit mai acut în atenţie problema separatismului și a soluţionării unor conflicte îngheţate existente în lume, în special a celor din regiunea Balcanilor şi din spaţiul ex‑sovietic. În acelaşi timp, perspectiva iniţierii procesului de aderare la Alianţa Nord‑Atlantică a unor foste republici sovietice (Georgia şi Ucraina) a determinat reacţii dure din partea liderilor de la Kremlin, care parcă şi‑au amintit brusc unele declaraţii făcute de Mihail Gorbaciov în pragul prăbuşirii URSS. Aceştia au avertizat asupra pericolului pe care îl reprezintă mişcările separatiste de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, nu doar pentru stabilitatea tinerelor republici, ci şi în planul securităţii europene. Alături de enclavele Abhazia şi Osetia de Sud (din Georgia) și de activarea puternică a mișcărilor secesiuniste în estul Ucrainei, Transnistria a devenit un mijloc de a ţine la distanţă Alianţa de graniţele fostului imperiu şi de a perpetua influenţa Federaţiei Ruse în regiune.

♦ Mihai Milca, Un precedent funest de segregare religioasă şi etno‑rasială: iudeofobia sanguinară  / 130
În memoria colectivă a umanității, dar mai cu seamă în istoria poporului evreu, Holocaustul se înscrie ca un capitol tragic, ca o crimă colectivă de terifiante proporții care se individualizează în șirul masacrelor și practicilor genocidare cunoscute de‑a lungul vremii printr‑o sumă de caracteristici inconfundabile.

Centenarul Marii Uniri

♦ Lucian Rotariu, Identitate naţională şi propensiuni unioniste în Republica Moldova
(studiu sociologic)
/ 141
Articolul explorează opiniile susținătorilor mișcării unioniste din perspectiva identității și reflecțiilor a 77 de persoane născute în Republica Moldova. Obiectivul studiului este de a identifica principalele caracteristici și implicații pentru persoanele care își manifestă adeziunea la identitatea românească. În cadrul materialului sunt descrise aspecte situaționale despre primul contact cu spațiul cultural românesc și argumentele reunirii. Cele mai utilizate verbe de către participanții studiului în răspunsurile oferite la întrebarea Ce înseamnă a fi unionist? sunt reprezentate de: a iubi (14), a dori (14) și a lupta (14). Am avut dreptul doar 5 ore să stau în țară, mai bine zis în Tulcea. Am plecat din Odesa cu vaporul. Câștigasem un concurs și premiul a fost de a vizita Țara. Cele 5 ore am respirat aerul de pe faleza din Tulcea, am mers singură prin oraș și ascultam graiul dulce românesc cu lacrimi în ochi. Voiam să fug, să mă ascund și să nu mă mai întorc înapoi… (F, 53, masterat, RM).

♦ George Apostoiu, Riscuri şi precauţii non‑aniversare / 151
Am intrat deja în anul Centenarului Marii Uniri și bătăliile politice – care nu mai încetează – ar putea să împiedice celebrarea evenimentului cu serenitatea pe care o merită. Riscul de dezbinare este în creștere și el nu trebuie ignorat. În istoria lor, românii au reușit atunci când au fost uniți. Nu trăim într‑un mediu politic aseptic și, tocmai de aceea, merită să dovedim prudență și înțelepciune. Chiar și în bătăliile politice există o limită. Când aceasta este trecută, apar excese care scot istoria din matca ei firească.

140 de ani de la încorporarea Dobrogei în Statul Român

♦ Enache Tuşa, Un experiment de modernizare naţională în context european / 157
În contextul evenimentelor de la finalul războiului ruso‑turc din 1877‑ 1878, Dobrogea a făcut obiectul unor schimburi teritoriale la iniţiativa Imperiul Rus, care și‑a „rezervat dreptul” de a opera un schimb teritorial însemnând sudul Basarabiei, anexare ratificată în tratatul încheiat la Berlin din iulie 1878. Provincia a fost negociată între Marile Puteri care doreau să‑și consolideze pozițiile la Marea Neagră și în Peninsula Balcanică, ajungându‑se la situația ca teritoriul cedat de Rusia să fie împărțit între România și Bulgaria. Această împărțire a avut intenția (nedeclarată de Marile Puteri) de a fideliza cele două state nou constituite în epocă (Bulgaria și România) intereselor europene, în special intereselor germane, aspect dovedit de locul organizării Congresului de Pace din 1878. Până în secolul XIX lucrurile par să nu se fi schimbat pentru Dobrogea, ea rămânând, în esenţă, o provincie de graniță a administraţiei otomane, așa cum o găsesc și responsabilii politici ai României la 1877. Preliminariile Păcii de la San Stefano din 3 martie 1878 și Tratatul de Pace de la Berlin (iunie‑iulie 1878) prevăd mai multe schimbări politico‑teritoriale și de influență a Porții otomane, care cedează Dobrogea Imperiului Țarist în contul despăgubirilor de război.

Fondul şi forma

♦ Bogdan Ionuţ Berceanu, Ipostaze istorice ale instituției şefului de stat în România / 185
La data de 1 Decembrie 2018, România sărbătorește 100 de ani de la Marea Unire și constituirea statului naţional unitar şi modern român. De‑a lungul acestui memorabil interval istoric, statul român a parcurs diverse perioade care i‑au modificat întregul sistem politico‑administrativ, până la configurarea cunoscută de actuala structură contemporană. Parte a acestor schimbări, din societatea românească privită în ansamblul său, a reprezentat-o și instituția şefului de stat, care a fost mereu un punct important în tot ceea ce au însemnat transformările survenite în tot acest timp.
Lucrarea de față își propune să realizeze o scurtă analiză asupra modului în care instituția șefului statului a fost reglementată în sistemul politico‑administrativ românesc, ţinând cont de evoluțiile și situațiile istorice specifice.

Confluenţe

♦ Irina Airinei, Privind Israelul în ochi. Acasă la Amos Oz, într‑un Tel Aviv încărcat de amintiri… / 197
Copleșită de farmecul Tel Avivului anilor ꞌ20, cu viziunea Școlii de la Bezalel… Vizitând un anume Tel Aviv, cel al FANIEI OZ, care ne‑a fost ghid, cel al doamnei NILY OZ, cea care ne‑a primit cu soarele în brațe în Parcul Meir, la capătul străzii Bialik… Stradă ai cărei arhitecți, Koplevitz, Levy sau Baerwald, au plănuit construcțiile albe, profilate pe fundalul magic al seninului mediteranean și care iluminează materia într‑o formă spiritualizată. Motivele orientale ale lui Reuven Rubin sau Nahum Gutman, adoptate subtil de Art Nouveaul sau Jugendstilul local, vibrează în aerul proaspăt al zilei. Mai apoi, iată‑ne acasă la AMOS OZ, în acest Templu al cărții din Ramataviv în care oficiază, cu simplitate și blândețe, nu un ascet al condeiului, ci un om al zilelor noastre care ne vrăjește cu îndrăzneala de a privi Israelul în ochi. Suntem oaspeții lui, aici, ca și Altundeva, în cărțile lui care ne‑au dăruit clipe fermecate, învățăceii de la PAIDEIA, școala condusă astăzi de fiica sa, FANIA OZ SALZBERGER, ghidul nostru prin Tel Avivul poeților, pictorilor și arhitecților începuturilor moderne. Încercăm să atingem apa și vântul, trăim scene și întâmplări din cărțile lui și, deodată, ne cuprinde o pace desăvârșită…

Evocări

♦ Angela Banciu, Profesorul Dumitru Almaş, aşa cum l‑am cunoscut / 205
În acest an 2018, Anul Centenarului Marii Uniri, se împlinesc şi 110 ani de la naşterea istoricului şi scriitorului Dumitru Almaş. Întâmplarea, despre care se spune, deseori, că este fiica destinului, a făcut ca aniversările „rotunde” ale profesorului Dumitru Almaş să coincidă mereu cu cele ale desăvârşirii unităţii noastre naţionale. Poate şi din acest motiv, Dumitru Almaş a iubit cu ardoare unirea românilor, acesteia dedicându‑i pagini istorice minunate, care au rămas şi vor rămâne în sufletele noastre. Aş spune că a dorit să sădească acele idei şi fapte istorice capabile să contribuie la manifestarea identităţii personale şi naţionale a fiecărui cetăţean român, întrucât, aşa cum afirma, „o conştiinţă îmbogăţită cu datele oferite de istorie se cunună cu veşnicia. Căci chiar dacă omul este pieritor, poporul şi ţara sunt eterne”.

Lumea cărţilor

♦ Enache Tuşa, O relectură la zi a lui Machiavelli / 215
Un volum recent publicat la Editura ISPRI de Ion Goian se intitulează Comentarii la Machiavelli. Așa cum se vede și din titlu, lucrarea aceasta oferă cititorului român o perspectivă aparte cu privire la scrierile celui care a fost numit de posteritate Secretarul florentin. Volumul publicat de Ion Goian poate fi considerat drept o lucrare singulară în mediul academic românesc, deoarece conține atât o primă traducere românească a unor scrieri aparținând autorului italian (cunoscut în cultura română aproape în exclusivitate prin scrierea sa Il Principe, în traducere românească Principele, titlu atribuit de fapt de editorii acestei scrieri publicate postum), scrieri având un ecou deosebit în evoluția gândirii europene cu privire la spațiul public.

♦ Angelo Chielli, Sabin Drăgulin, Cum s‑a născut colecția Biblioteca gramsciana. In memoriam
Vito Buono (1954‑2017)
/  222
Doar Bucureștiul știe să se prezinte în luna decembrie, friguros și atât de frumos, cu o subtilă zăpadă care îl acoperă, atât de plin de fascinație și de atmosferă de sărbătoare. Iar dacă toată această imagine este observată din spatele ferestrelor mari de la sala hotelului Capitol, în timp ce ai în față un mic dejun gustos, fiecare element prezentat mai sus își amplifică frumusețea. Aceasta a fost atmosfera în care noi, profesorul Sabin Drăgulin, istoric și specialist al științelor politice, profesorul Angelo Chielli, cercetător și cititor fascinat de opera gânditorului sard, împreună cu proaspăta doctor în științe politice, cu o teză despre Antonio Gramsci, Ioana Cristea Drăgulin, împreună cu profesorul Guido Liguori, care este unul dintre cei mai importanți specialiști la nivel mondial al gândirii gramsciene, și Vito Buono, director administrativ în cadrul Departamentului de Științe Politice al Universității „Aldo Moro” din Bari, am decis așa, aproape ca un pariu, să dăm viață unei colecții de studii gramsciene, publicată în limba română. Ideea a aparținut în mod principal profesorului Drăgulin, însă susținerea cea mai convinsă a venit din partea lui Vito Buono. Capacitatea sa organizativă și intuiția intelectuală pe care o avea i‑a permis să înțeleagă imediat că era în România, un context intelectual care ar fi primit în mod favorabil o inițiativă de acest tip. Cu toate că Gramsci ar fi putut să aducă aminte de un trecut trist și încă nu pe de‑a întregul uitat, cu toate că gândirea marxistă nu se bucură, în România, de mare interes, cu toate că opera faimoasă a lui Antonio Gramsci, intitulată Caietele din închisoare (Quaderni dal carcere), din cauza caracterului lor fragmentar nu reprezintă o lectură ușoară, cu toate că, cu toate că…

♦ Angelo Chielli, Sabin Drăgulin, Come nacque la collana Biblioteca gramsciana. In memoriam
Vito Buono (1954-2017)
/ 226
Come solo un dicembre a Bucarest sa essere, meravigliosamente freddo, con un sottile nevischio e così carico di fascino e di atmosfere natalizie.
Se tutto è osservato dalle ampie vetrate della sala dell’Hotel Capitol e dinanzi ad una gustosa colazione, ogni particolare risulta amplificato nella sua bellezza. Fu in questo festoso clima che noi, il prof. Sabin Dragulin, storico e studioso di scienze politiche, ed il prof. Angelo Chielli, studioso e lettore affascinato dell’opera del pensatore sardo, insieme alla dott.sa Ioana Cristea Dragulin, fresca dottoressa di ricerca con una tesi su Antonio Gramsci, al prof. Guido Liguori, tra i massimi esperti al mondo del pensiero gramsciano e al dott. Vito Buono, Direttore amministrativo del Dipartimento di Scienze Politiche dell’università Aldo Moro di Bari, decidemmo così, quasi per una scommessa, di dare vita ad una collana di studi gramsciani in lingua romena. La sollecitazione fu merito principalmente dal prof. Dragulin ma il sostegno più convinto fu espresso dal dott. Buono. La sua capacità organizzativa e il suo intuito culturale colsero immediatamente che vi era, in Romania, un contesto intelettuale che avrebbe favorevolmente accolto una simile iniziativa. Nonostante Gramsci potesse rievocare un passato triste e non ancora del tutto dimenticato, nonostante il pensiero marxista non goda, in Romania, di grande interesse, nonostante l’opera più famosa di Gramsci, i Quaderni dal carcere, per la loro frammentarietà, siano di non facile lettura, nonostante e ancora nonostante.

♦ Alexandra Bucur, O sinteză necesară şi oportună / 230
De curând, sub semnătura prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu şi dr. Elena Marinica, a apărut la Editura Universul Academic, Editura Universitară, București, 2017, volumul „Dreptul Uniunii Europene”.
Lucrarea a fost publicată cu prilejul împlinirii a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europenă, dar și într‑un moment care marchează 10 ani de la adoptarea Tratatului asupra Uniunii Europene în formă consolidată, a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene și a Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și, respectiv, la 10 ani de la crearea Agenției Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (FRA).

Vă dorim lectură placută!

Articolele din numărul curent le găsiți aici (Click)

Arhiva revistei Punctul Critic (Click aici)

Editor: Fundația Culturală Ideea Europeană
Co-editor: Fundația “Platon Pardău”

Puteți comanda un abonament sau revista în format tipărit pe librăria Ideea Europeană (Click aici)

 Ediția Digitală Punctul critic

Adresa redacţiei:
Punctul critic
CP-113, OP-22, Sect. 1, Bucureşti, cod 014780
Tel./fax: 4021 212 56 92; 4021 310 66 18.
E-mail: office@punctulcritic.ro

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Total 5 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*