Punctul Critic » Noutăți-Evenimente » Revista „Dreptul” – 148 de ani de la apariția primului număr

Revista „Dreptul” – 148 de ani de la apariția primului număr

Anul 1871 a avut o însemnătate aparte pentru lumea juriștilor români de atunci: pe de o parte, a marcat fondarea Societății Juridice, sub influența societății culturale Junimea, înființată în anul 1865 și datorită căreia, din 1 martie 1867, la Iași, a văzut lumina tiparului cunoscuta revistă Convorbiri literare; pe de altă parte, la data de 16 decembrie 1871, avea să apară primul număr al revistei „Dreptul” – cea mai veche publicație juridică existentă în România zilelor noastre.

Cu referire la Societatea Juridică – cea dintâi societate juridică românească – relevăm că aceasta l‑a avut pe Constantin Bosianu (1815‑1882) în calitate de președinte, iar în funcția de vicepreședinte pe Constantin Eraclide (1819‑1875). Cei doi remarcabili juriști, înconjurați de un grup de tineri juriști, au stabilit drept scop fundamental pentru această societate dezvoltarea cunoștințelor juridice și economice în România, precum și publicarea unei reviste de specialitate. Mai mult, în calitate de membri fondatori, aceștia se obligau, pe de o parte, să plătească anual, cu titlu de cotizație, suma de 80 de lei și, pe de altă parte, să elaboreze fiecare cel puțin un articol pe lună în scopul publicării în revista „Dreptul”.

De asemenea, programul societății avea ca obiectiv major satisfacerea cerințelor de factură juridică ale tinerei societăți românești moderne, care, prin susținerea statului de drept și a exigențelor pe care acesta se baza, urmărea în principal asocierea sa la valorile Europei de Vest.

Constantin Bosianu, de la nașterea căruia s‑au împlinit 200 de ani la 10 februarie 2015, a fost profesor universitar, avocat și om politic. A urmat cursurile Facultății de Drept din Paris, unde a obținut, în 1851, și titlul de doctor în drept (cu teza De l’action paulienne, en droit roumain et en droit français). În ceea ce privește activitatea sa unionistă, Constantin Bosianu a fost secretar al Divanului ad‑hoc al Țării Românești (septembrie‑decembrie 1857) și vicepreședinte al Comitetului Central al Unirii. Pe 24 ianuarie 1859, din calitatea de membru al Adunării Elective a Munteniei, a votat pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești.

În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza a fost director în Ministerul Justiției, ministru de interne și al lucrărilor publice, iar între 26 ianuarie și 14 iunie 1865 a fost președinte al Consiliului de Miniștri.

Scurt timp, în 1878, a fost primar al Capitalei, pentru ca în perioada 29 mai‑15 noiembrie 1879 să dețină funcția de președinte al Senatului.

Pe plan profesional, trebuie menționat că a avut un rol important în elaborarea și adoptarea Legii pentru înființarea Curții de Casație și Justiție, ca președinte al Comisiei ad‑hoc de analiză și prezentare a proiectului și actului normativ, și a făcut parte din primii 25 de membri ai instanței supreme. Totodată, Constantin Bosianu a fost vicepreședinte al Comisiei de redactori a Codului civil din 1864. Deopotrivă semnificative rămân și funcțiile sale profesionale, și anume: profesor de drept roman, devenea în anul 1864 primul decan al Facultății de Drept din București, după înființarea Universității; avocat de talent, a fost ales decan al Baroului Ilfov în 1871 și 1873; la data de 30 iunie 1879 a devenit membru de onoare al Academiei Române.

În fine, casa sa din parcul Carol din București, unde funcționează în prezent o parte a Institutului Astronomic al Academiei Române, constituie un reprezentativ monument de arhitectură.

Cu privire la Constantin Eraclide, acesta s‑a distins în calitate de magistrat, ajungând prim‑președinte al Curții de Casație. De asemenea, profesor la Universitatea din Iași, a fost și membru al Cosiliului de Stat, precum și secretar general la Ministerul Justiției (martie‑octombrie 1863). Pentru o foarte scurtă perioadă (3‑17 noiembrie 1868) a fost ministru de justiție. De remarcat este însă faptul că a fost unul dintre primii autori români care a înțeles necesitatea elaborării unor lucrări explicative asupra codurilor adoptate în perioada lui Alexandru Ioan Cuza, dintre care amintim: Explicațiune teoretică și practică a Codicilor penal și de procedură criminală (1865); Explicațiune teoretică și practică a Codicelui civil (3 volume, București, 1873) ș.a.

Apariția revistei „Dreptul” este urmarea firească a înfăptuirii marilor reforme moderne în perioada 1862‑1866, inclusiv a celei instituţional‑legislative. Ne referim aici la adoptarea și intrarea în vigoare a codurilor civil și de procedură civilă, penal și de procedură penală, a Constituției de la 1866, precum și la crearea instituțiilor judiciare de tip occidental european (de pildă, înființarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, noua organizare judiciară, modernizarea profesiei de avocat), ca și a facultăților de drept din cadrul universităților din Iași și din București, care au dat un nou impuls și au imprimat ample orizonturi și publicisticii juridice.

În legătură cu revista „Dreptul”, ca publicație juridică ea a urmat în ordine cronologică Gazetei Tribunalelor – cel dintâi ziar cu profil juridic, înființat la 24 decembrie 1860, director fiind marele jurisconsult Aristide Pascal. Din păcate, după numai trei ani, această publicație și‑a încetat apariția. Însă între cele două publicații era o deosebire esențială: dacă Gazeta Tribunalelor s‑a identificat cu vechile legiuri românești, revista „Dreptul” a aparținut epocii legislative moderne din țara noastră, care a început cu marile coduri adoptate în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Pentru întregirea perspectivei diacronice în domeniu, mai trebuie menționat că între Gazeta Tribunalelor și revista „Dreptul” au mai existat, cu caracter efemer și fără relevanță științifică, alte două publicații – Constituțiunea (noiembrie 1864‑februarie 1865) și Revista practică de drept român (noiembrie 1871).

Revista „Dreptul” – în principal, creație a tinerei generații de juriști din a doua jumătate a secolului al XIX‑lea, cei mai mulți cu studii în Europa Occidentală – este nu numai cea mai veche publicație juridică românească, dar ea ocupă un onorant loc pe podiumul revistelor de cultură de la noi, dacă ținem cont de data apariției acestora și luăm în calcul și revista „Familia” (înființată de Iosif Vulcan, scriitor și publicist, membru al Academiei Române, în anul 1865 la Budapesta, având drept program răspândirea culturii române în Transilvania și cultivarea limbii și a conștiinței naționale; în 1880 redacția revistei se mută la Oradea).

Dreptul” a fost tipărită în București la „Tipografia Curții (Lucrătorii Asociați)” în Pasajul Român nr. 12 și apărea joia și duminica. Un număr avea 8 pagini, fiind numerotat separat. Publicația era administrată din sediul aflat în Piața Teatrului, Casa Resch, prețul unui abonament anual era de 40 de lei noi, iar pe 6 luni de 20 de lei noi.

Obiectivele principale ale publicației au fost creionate de Grigore G. Păucescu – redactor general al revistei – în primul număr al acesteia. După ce a subliniat faptul că apariția revistei a răspuns unei necesități reale în sfera juridică, Grigore G. Păucescu a precizat, cu referire la obiectivele „Dreptului”, următoarele: „Ziarul Dreptul, în prezența unei legislații ce nu e încă bine cunoscută, își propune a lămuri și vulgariza [populariza, n.r.] principiile cele mai mari de drept și principiile cele mai necesare de economie politică, așa de strâns legate de cele dintâi. El va discuta, de asemenea, din punctul de vedere al intereselor și al trebuințelor noastre naționale, lacunele ce prezintă legislația noastră, precum și diferitele proiecte ce se vor propune Corpurilor legiuitoare. Dar mai ales Dreptul se va aplica a da la lumină tezaurele de muncă și de cunoștință ce magistrații cei buni depun în sentințele lor și care până acum au rămas ascunse în arhivele tribunalelor.”

Grigore G. Păucescu a condus revista „Dreptul” – cu unele întreruperi –, mai întâi în calitate de redactor general și apoi ca director, de la apariția primului număr și până în anul 1897, când a încetat din viață. El s‑a remarcat ca o personalitate complexă. În primul rând, trebuie subliniat că s‑a afirmat în domeniul scrisului, unde a abordat teme din aproape toate ramurile dreptului. Dintre lucrările publicate se detașează Tractatul obligațiunilor, apărut mai întâi în foileton în „Dreptul”. Pe plan profesional, la numai 26 de ani, a ajuns procuror la Înalta Curte
de Casație. De asemenea, a fost judecător, iar din 1872 a intrat în avocatură. În calitate de politician, a fost deputat și vicepreședinte al Camerei Deputaților, precum și ministru. Totodată, în 1882, i‑a succedat marelui poet național, Mihai Eminescu, la conducerea ziarului „Timpul”. Și ar mai trebui menționat faptul că în fosta sa casă din București, actualul sediu al Uniunii Arhitecților, a fost recitată pentru prima dată, de către însuși Mihai Eminescu, „Scrisoarea a III‑a”.

Sub conducerea lui Grigore G. Păucescu, revista „Dreptul” avea 4 secțiuni, fiecare având desemnați redactori speciali. Astfel, la secțiunea legislație au lucrat C. Schina, Grigore Triandafil, Ioan Kalinderu, Vasile (Basile) Missir; din secțiunea de doctrină făceau parte George Danielopolu, Ion Lahovari, Constantin Nacu, G.E. Schina; secțiunea de jurisprudență cuprindea redactori precum Eugen Stătescu, Dim. Giani, Mihail Pherekyde, I. Gr. Poenaru‑Bordea; în sfârșit, la secțiunea de economie politică își desfășurau activitatea Al. Vericeanu, R. N. Opreanu, Em. Protopopescu‑Pache, V. Brătianu.

Facem precizarea că din anul 1874 printre colaboratorii revistei s‑a numărat și Alexandru Degré.

În perioada de început a publicației [1871‑1876], redactorii Vasile M. Missir și Emmanuel Protopopescu‑Pache s‑au evidențiat prin modul în care s‑au ocupat de revistă.

Mai mult, în anul 1876, Gr. G. Păucescu a fost în imposibilitate să mai lucreze cu adevărat pentru revistă din motive de sănătate. De asemenea, obligațiile de ordin public l‑au determinat pe Em. Protopopescu‑Pache să renunțe pentru un timp la revistă. Așa fiind, în perioada 4 ianuarie‑19 decembrie 1876, revista „Dreptul’’ a fost condusă în fapt de Vasile M. Missir.

Vasile Missir a fost doctor în drept, magistrat, prim‑procuror pentru Ilfov, avocat și autor al legii meseriilor. A deținut și demnitatea de ministru al agriculturii, comerțului, industriei și domeniilor.

La rândul său Em. Protopopescu‑Pache, după ce a terminat dreptul la București, în anul 1866, a studiat la Paris și Bruxelles, luându‑și doctoratul în drept la Geneva. Apoi, după revenirea în țară, acesta s‑a distins în calitate de avocat, dar a fost și primar al Bucureștiului, prefect de poliție, deputat și vicepreședinte al Camerei Deputaților. În ceea ce‑l privește pe Em. Protopopescu‑Pache, mai trebuie subliniat că a fondat Școala de Științe Politice și Administrative, unde a și fost profesor. Deopotrivă, îl regăsim printre ctitorii ziarelor Binele public și România.

În fine, în intervalul 1877‑1878, consemnăm întreruperea apariției revistei din cauza Războiului de Independență, cu precizarea că ea reapărut la data de 5 noiembrie 1878, prin strădania vechii redacții, care însă era condusă de N. Crătunescu, profesor de drept roman, care l‑a înlocuit pe Grigore G. Păucescu până în septembrie 1879, indisponibil în continuare din cauza sănătății precare. Cu acest prilej, se constată cel dintâi reviriment redacțional. Cu titlu de exemplu menționăm: apariția rubricii Revista în cuprisul căreia era reflectată și tratată câte o problemă de actualitate; publicarea deciziilor civile ale Curții de Casație franceze pronunțate de la 1 ianuarie 1879 ș.a.

Ca o concluzie, este necesar a se remarca faptul că, încă din primii ani de existență, revista „Dreptul” a făcut diligențe constante pentru adaptarea la actualitatea juridică internă și internațională, la imperativele și ideile noi ale epocii, toate acestea fiind concretizate prin introducerea de rubrici noi, adecvate acestor cerințe.

După ce ne‑am referit la perioada de început a publicației, ar mai fi de relevat, în mod succint, că în perioada 1871‑1940 revista „Dreptul” a creat o mișcare științifică juridică importantă în România. Paginile revistei au găzduit interesante dezbateri în contradictoriu, polemici care au contribuit la dezvoltarea gândirii juridice. Totodată, în perioada sus‑amintită, revista a avut aproximativ 700 de colaboratori. Printre cei care au publicat studii și articole aici se află Alexandru Degré, Constantin G. Dissescu (profesor și om de știință, avocat și om politic, a fost director al publicației timp de peste 31 de ani, începând cu 1 ianuarie 1901, și a făcut din aceasta o mare școală de juriști și de scrieri juridice), Dimitrie G. Maxim, C. Hamangiu, Andrei Rădulescu, ș.a. De asemenea, primele noastre cărți de drept modern au apărut în strânsă legătură cu această publicație.

O serie nouă a publicației a fost cea din perioada 1942‑1944, când revista a devenit proprietatea avocatului Mircea M. Manolescu.

La sfârșitul anului 1945, revista a fost restructurată ca urmare a transformărilor impuse țării noastre, numele ei fiind schimbat în Justiția nouă.

Din 1967 denumirea revistei s‑a schimbat în Revista română de drept (RRD). Precizăm că din colegiul de redacție al RRD, publicat în nr. 5 din 1974, făceau parte, printre alții: George Antoniu, Francisc Deak, Yolanda Eminescu, Doru Pavel (secretar general de redacție), Vasile Pătulea (redactor‑șef), Victor Dan Zlătescu ș.a.

Din anul 1990 și până în prezent, revista și‑a reluat denumirea ei inițială, și anume  „Dreptul”.

Mai mult, din anul 2010 are și o ediție online. De asemenea, anul 2011 a marcat apariția unei publicații în format online în limba engleză, denumită Law Review, fiind create cu acest prilej publicațiile „Dreptul”.

În sfârșit, ca o concluzie generală, pentru aria de preocupări teoretico‑practice care vizează fenomenul juridic, experiența proiectului „Societății Juridice” și a componentei sale principale revista „Dreptul” este una esențială. Indiferent de contextul politic, economic și social în care au activat și de denumirile avute de‑a lungul celor 147 de ani de existență, acestea au fost adevărate „constante” ale solidarității și competenței profesionale, reperul unic al creației și culturii juridice românești. Și în prezent sau mai ales acum, la începutul epocii postmoderne, când societatea este practic redusă la un „sat global” (înfăptuit deja la nivelul comunicațiilor și informațiilor) și este nevoită să își apere umanitatea, cu deosebire prin mijloacele Dreptului, în fața asaltului tot mai pregnant al principalilor actori ai mondializării, și anume întreprinderile transnaționale, Uniunea Juriștilor din România rămâne o necesitate a păstrării spiritului de breaslă și de promovare a intereselor comune ale profesiilor juridice, iar revista „Dreptul” își merită pe deplin locul în patrimoniul cultural național prin promovarea fermă a excelenței în domeniul publicisticii juridice din România.

Note bibliografice:
Revista „Dreptul” la 130 de ani, Editura Continent XXI, București, 2001.
enciclopediaromaniei.ro/wiki/Constantin_Bosianu.
legeaz.net/personalitati‑juridice/constantin‑eraclide.
http://convorbiri‑literare.ro.
http://revistafamilia.ro; https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Paucescu.

Prof. univ. dr. Ovidiu PREDESCU
Director al publicațiilor „Dreptul”

Total 1 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*