Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Uniunea Europeană – o ecuație cu multe necunoscute » Radiografia alegerilor europarlamentare – mai 2019. Studiu de caz – campania şi impactul rezultatelor privind europarlamentarele din România

Radiografia alegerilor europarlamentare – mai 2019. Studiu de caz – campania şi impactul rezultatelor privind europarlamentarele din România

  1. Scurte consideraţii privind rezultatul campaniilor electorale în Uniunea Europeană

Pentru a înţelege ce este de fapt politica şi de ce le cedăm unor reprezentanţi ai noştri drepturile de a ne conduce va trebui să definim ce este democraţia reprezentativă. Democrația reprezentativă este un regim politic democratic în care cetățenii deleagă puterea poporului – a „suveranului” – unor reprezentanți pe care îi aleg chiar din rândurile lor, pentru a se ocupa de treburile publice. Alegerile legitimează dreptul reprezentanților de a decide în locul și în numele poporului, fără a‑l mai consulta, pentru o perioadă de timp limitată, după care trebuie organizate noi alegeri.

Pornind de la această definiţie dată de John Stuart Mill acum mai bine de 100 de ani, voi începe analiza ultimelor alegeri europarlamentare, care reprezintă o perspectivă nouă asupra geopoliticii „bătrânului” continent, dar şi începutul bătăliilor electorale pentru România.

Alegerile pentru Parlamentul European din partea statelor membre este o formă a democraţiei reprezentative transmisă la nivel transnaţional.

Cetăţenii cu drept de vot din Uniunea Europeană și‑au ales, în perioada 23‑26 mai, viitorul Parlament European, primul pas dintr‑un proces care va schimba conducerea principalelor instituţii ale UE în cursul acestui an. Verzii europeni au înregistrat un succes istoric la aceste alegeri. Asta arată că tema mediului și a schimbărilor climatice se impune pe agenda europeană, pentru că îi interesează pe cetățenii europeni. Extrema dreaptă a înregistrat, în schimb, așa cum era de așteptat, succese în Franța și Italia, unde a câștigat votul majorității. În tabăra socialiștilor, cel mai răsunător succes s‑a înregistrat în Spania[1].

Votul pe familii politice demonstrează o relativă schimbare: popularii europeni conduc cu 178 de mandate (EPP Group), urmaţi de socialişti cu 152 de mandate (care au format Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din PE – S&D) şi de ALDE cu 108 (care și‑a consolidat poziția în cadrul PE împreună cu En Marche și USR‑Plus, formând grupul Renew Europe). Pe locul patru sunt Verzii, cu 67 de mandate. Sunt estimări, desigur, dar faptul ne arată o tendinţă clară pentru componenţa viitorului legislativ comunitar: familiile politice tradiționale vor putea avea o majoritate în noul Parlament European fără a fi nevoite să facă alianțe cu extrema dreaptă. Aceste proiecţii ale rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul European confirmă pierderile principalelor două grupuri politice de centru‑stânga şi centru‑dreapta, pe de o parte, şi progresele realizate de liberali şi de verzi, pe de altă parte. Partidul Popular European de centru‑dreapta este acum creditat cu 178 de locuri, mai puţine cu 38 în comparaţie cu fostul Parlament European, în timp ce Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) ar fi câştigat 152 de locuri, mai puţine cu 33 decât în precedentul legislativ, ceea ce înseamnă că principalele două grupuri nu mai deţin tradiţionala majoritate cumulată.

  1. Principalii actori politici europeni şi naţionali participanţi la scrutinul europarlamentar

2.1. Profilul principalelor partide politice reprezentative în Uniunea Europeană

Conform unei analize realizate de prestigiosul cotidian britanic The Guardian, votanţii europeni au acordat la aceste alegeri voturile pentru verzi şi extrema dreaptă, în timp ce grupurile de centru simt că puterea lor se diminuează. Cotidianul britanic trage un semnal de alarmă şi sintetizează rolul actorilor politici europeni în câteva concluzii:

  1. Grupurile tradiţionale de centru‑dreapta şi centru‑stânga sunt slăbite

Grupul Social‑Democrat de centru‑stânga din Parlamentul European a pierdut 45 de locuri din camera cu 751 de fotolii, rămânând cu 146. Partidul Popular European de centru‑dreapta a obţinut cu 41 mai puţine, ajungând la 180. În unele ţări, partidele tradiţionale de guvernare au fost spulberate: în Franţa, au obţinut mai puţin de 10 mandate. În altele, au avut mai mult succes: socialiştii din Spania au câştigat confortabil, iar în România reprezentanţii popularilor europeni (PNL, PMP şi UDMR) au acumulat împreună 14 mandate. Dar rezultatul clar este că, pentru prima dată de la începuturile Parlamentului, cele două grupuri cele mai mari ale adunării luate împreună nu mai deţin cele 376 de locuri necesare pentru a forma o majoritate.

  1. Valul verde

Verzii din Europa, pe fondul creşterii conştientizării publice a crizei climei, au înregistrat cel mai ridicat scor obţinut vreodată în Parlamentul European, câştigând 69 de locuri, faţă de 51 la precedentele alegeri. Cel mai spectaculos rezultat l‑au înregistrat verzii în Germania, unde şi‑au dublat numărul de mandate, plasându‑se pe locul doi după conservatorii de centru‑dreapta ai Angelei Merkel din CDU. Dar partidele ecologiste au ajuns pe poziţia a doua şi în Finlanda, cu 16%, şi pe a treia în Franţa şi Luxembourg, cu rezultate puternice şi în Belgia şi Olanda şi obţinând pentru prima dată locuri în Irlanda, după 20 de ani. Partidul intenţionează acum să‑şi folosească nou‑descoperita temeritate în Parlamentul mai fragmentat pentru a‑şi promova agenda de acţiune climatică urgentă, justiţie socială şi libertăţi civice, au spus liderii săi.

  1. Prognozata ascensiune a extremei dreapta a fost mai degrabă un val

În pofida aşteptatului lor rezultat puternic în ţări ca Polonia, Ungaria şi Italia, amplu prognozata ascensiune a extremei dreapta nu s‑a materializat. Laolaltă, cele trei grupuri eurosceptice actuale din Parlament au 172 de locuri, un avans faţă de cele 151 pe care le câştigaseră data trecută, în principal ca urmare a sosirii a 22 de eurodeputaţi din partea Ligii din Italia, condusă de Matteo Salvini. Totuşi, probabil vor pierde 16 din acestea atunci când partenerul de coaliţie al vicepremierul italian, Mişcarea Cinci Stele, îşi va duce parlamentarii europeni într‑un nou grup. Performanţele extremei dreapta au fost diverse: Salvini a avut un scor mare, dar partidele naţionaliste au înregistrat rezultate mai mici decât sperau în Finlanda, Slovacia, Olanda şi Germania, iar formaţiunea Marinei Le Pen din Franţa a obţinut cam acelaşi număr de mandate ca în 2014.

  1. Centrul proeuropean rezistă

În pofida rezultatului slab al PPE şi S&D, cele patru grupuri proeuropene principale au obţinut peste 500 de mandate, o majoritate confortabilă. Pe lângă creşterea înregistrată de verzi, aceasta reflectă în principal intrarea eurodeputaţilor din partidul LaREM al preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, şi a liberal‑democraţilor din Regatul Unit, ambii ajutând grupul liberal ALDE să se întărească cu peste 40 de locuri, ajungând la 109 mandate. Liberalii vor fi cruciali în formarea unor majorităţi în noul parlament – ceea ce îi va spori şi influenţa preşedintelui francez proeuropean, care – în pofida înfrângerii la limită în faţa lui Le Pen, pe plan intern – are acum ceea ce anterior îi lipsea: un grup puternic în Parlamentul European – Renew Europe, care să‑l ajute să‑şi promoveze agenda reformistă.

  1. Concluzia analizei cotidianului The Guardian este relevantă pentru orice comentariu pe acest subiect: prezenţa la vot este marele câştigător şi diminuarea rolului formaţiuniilor extremiste sau sprijinite de Federaţia Rusă:

„După 40 de ani de declin constant, participarea a crescut cu opt puncte procentuale întregi, la alegerile europene din 2019, ajungând la 50,5% pentru întregul bloc, cu sporuri deosebit de sănătoase în Franţa, Germania, Spania, Polonia, Ungaria şi România. Acest lucru nu numai că întăreşte legitimitatea democratică a Parlamentului (cu greu putea pretinde a fi vocea unei opinii publice europene când prezenţa la urne la alegerile sale abia depăşea 40%), dar reflectă totodată o „europenizare” treptată a politicii, în condiţiile în care teme politice naţionale şi europene, precum migraţia, criza climatică, economia, securitatea, se împletesc din ce în ce mai mult. Deşi de pe urma participării sporite au beneficiat atât forţele pro, cât şi cele anti‑europene, aceasta ar putea reflecta totodată o creştere a conştientizării relevanţei blocului – şi fragilităţii sale – după referendumul pe tema Brexit din Regatul Unit. (traducere Rador)”[2].

2.2. Profilul actorilor politici naţionali implicaţi în campania electorală

Prezenţa de peste 50,5%, bazată pe datele din toate cele 28 de state membre, demonstrează o rearanjare a scenei politice europene. Pe scurt, se poate contura un profil al partidelor politice din ţările membre care fac parte din marile familii/grupuri europene. Voi prezenta, pe baza datelor existente în primele zile după euroscrutin, din presa internaţională, o scurtă radiografie euro‑electorală pe fiecare ţară:

CEHIA: Alianţa Cetăţenilor Nemulţumiţi (ANO), partidul populist al premierului ceh Andrej Babis, a câştigat alegerile europarlamentare cu 21,2% din voturi, urmând să obţină şase mandate de eurodeputat. Mişcarea lui Babis, care face parte din Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), cunoscută pentru criticile la adresa Bruxelles-ului, îşi întăreşte prezenţa în Parlamentul European, spre deosebire de partenerii săi de guvernare, social‑democraţii de la CSSD, care pierd patru mandate.

Conservatorii eurosceptici ai formaţiunii ODS, parte din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (CRE), au obţinut 14,5% din sufragii şi patru mandate, faţă de două cât avea până acum. Partidul Piraţilor, unul din marii câştigători ai scrutinului, va intra, în premieră, în Parlamentul European, prin obţinerea a 14% din voturi şi trei mandate şi s‑ar putea alătura grupului Verzilor.
Formaţiunea eurosceptică SPD, parte din grupul Europa Naţiunilor şi a Libertăţii (ENF), care se coagulează în jurul Ligii vicepremierului italian Matteo Salvini, reuşeşte, de asemenea, să acceadă în Parlamentul European, cu 9,1% din voturi şi două mandate.

Creştin‑democraţii din KDU, parte a Partidului Popular European, au obţinut 7,2% din voturi şi două mandate, cu unul mai puţin faţă de legislatura precedentă, iar comuniştii din KSCM, parte a Stângii Unite Europene (GUE), cu 6,9% din voturi şi un loc de eurodeputat, pierd două mandate.
SLOVACIA: Partidul liberal pro‑european Împreună/Slovacia Pro­­­gre­sistă (Progresivne Slovensko-Spolu ‑ PS) al Zuzanei Caputova, noua președintă a Slovaciei, a câștigat alegerile, cu 20,1% din voturi, urmat de Partidul Social‑Democrat (SMER), aflat la guvernare, cu 15,7%, arată rezultatele oficiale. Pe locul trei se clasează formaţiunea de extremă‑dreapta Partidul Poporului – Slovacia Noastră (LSNS), care a obţinut 12% din voturi.

AUSTRIA: Partidul conservator OVP al cancelarul Sebastian Kurz a câştigat alegerile din Austria, cu 34,9% din voturi, OVP are un avans semnificativ faţă de Partidul Social Democrat (SPO), care a obţinut 23,4% din voturi şi nu a reuşit să profite de prăbuşirea coaliţiei de centru‑dreapta a lui Kurz săptămâna trecută. Partidul Libertăţii (FPOe), de extremă‑dreapta, fost partener de coaliţie al OVP, a primit 17,2% din voturi, cu numai 2,5 puncte procentuale mai puţin decât în 2014, în ciuda suspiciunilor de corupţie împotriva liderului său, Heinz‑Christian Strache, care au dus la căderea guvernului. Verzii sunt cotaţi cu 14%, urmaţi de partidul liberal Neos, cu 8,7%, conform unei proiecţii realizate de Institutul SORA.

ITALIA: partidul de extremă‑dreapta Liga al lui Matteo Salvini a ieşit pe prima poziţie la alegerile parlamentare de duminică din Italia, cu un scor cuprins între 27% şi 31% din voturi, conform a două sondaje realizate la ieşirea de la urne şi publicate de televiziunile italiene. Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem), cealaltă componentă a majorităţii guvernamentale aflate la putere în Italia, realizează un scor cuprins între 18,5% şi 23% din voturi, conform acestor estimări situându‑se în urma Partidului Democrat (PD, de centru‑stânga), care obţine un scor cuprins între 21% şi 25%.

FRANŢA: Adunarea Naţională (RN), formațiunea lui Marine Le Pen, a ieşit în frunte obţinând 24 de mandate. Urmează partidul președintelui Emmanuel Macron, La République En Marche, cu 23 de locuri. Pe locul al treilea sunt Verzii, 13 mandate, și apoi Les Républicains (LR), dreapta, cu 8 locuri. Stânga, ce reunește cinci formațiuni, între care Partidul Socialist, are cumulat 11 mandate.

GERMANIA: CDU, formațiunea Angelei Merkel, și aliatul său din Bavaria, CSU, au cele mai multe voturi, adică 28 de mandate. Marea surpriză este însă Alianța 90 – Verzi, cu 21 de mandate. Urmează SPD, social‑democrații, cu 15 mandate, în timp ce Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreapta, şi‑a atins obiectivul de 10,5%, faţă de 7,1% în 2014, având astfel 11 mandate.

SPANIA: Partidul Socialist (PSOE) marchează o victorie clară, obţinând 20 din cele 54 de locuri alocate, urmat de conservatorii din PP, care obţin 12 locuri şi liberalii Ciudadanos, care trec de la 2 la 7 mandate. PSOE va ocupa, conform rezultatelor finale ale alegerilor europene, prima poziţie ca număr de locuri (20) în Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul European.

După triumful la alegerile generale care au avut loc în urmă cu o lună, PSOE îşi sporeşte rezultatul la nivel naţional, prin progresele înregistrate în alegerile locale şi regionale care au avut loc în această duminică.

UNGARIA: partidul suveranist Fidesz al lui Viktor Orban a câştigat detaşat, fiind creditat cu o victorie zdrobitoare cu 56% din voturi, devansând cu peste 45% opoziţia de centru‑stânga şi extrema dreaptă, potrivit estimărilor.

POLONIA: Partidul naţionalist‑conservator Lege şi Justiţie (PiS) a câştigat scrutinul europarlamentar cu 42,4% din voturi, obţinând cel mai bun rezultat al său de până acum, ceea ce îl face favorit la alegerile generale. Coaliţia Europeană, un amalgam de partide cu ideologii diferite, condusă de forţa de centru‑dreapta Platforma Civică, creată pentru a contracara Partidul Lege şi Justiţie la aceste alegeri, ar fi obţinut 39,1% din sufragii.

BULGARIA: partidul GERB a obţinut cele mai multe voturi în alegerile europarlamentare desfăşurate în Bulgaria, relevau sondajele la ieşirea de la vot date publicităţii la scurt timp după încheierea scrutinului. GERB, formaţiunea premierului Boiko Borisov, afiliată la Partidul Popular European (PPE), a obţinut 32,8% din sufragii. Pe poziţia a doua se plasează Partidul Socialist, aflat în opoziţie, cu 23,1%, iar pe cea de‑a treia – Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, partidul minorităţii turce, cu 13,6% din voturi. În preferinţele electoratului bulgar urmează VMRO, partenerul GERB în coaliţia guvernamentală, cu 6,8% din voturi, şi noua formaţiune proeuropeană Bulgaria Democrată, cu 5,9% din voturi. Bulgaria deţine în Parlamentul European 17 mandate, indiferent dacă Regatul Unit va părăsi sau nu Uniunea Europeană.

SLOVENIA: Coaliţia conservatoare de opoziţie SDS‑SLS a câştigat clar alegerile europarlamentare, cu 26.5 % din sufragiile exprimate. Coaliţia formată din Partidul Democrat şi Partidul Poporului, membră a Partidului Popular European (PPE), ar urma să obţină trei din cele opt mandate repartizate Sloveniei în Parlamentul European. Partidul liberal LMS (ALDE) al premierului Marjan Sarec a obţinut 15,6% (două locuri) şi partenerul său de guvernare, social‑democraţii, 18,6% (două locuri). Partidul de opoziţie conservator Noua Slovenie (NSi) a obţinut 11,1%, ceea ce îi va aduce un mandat.

FINLANDA: Partidul Adevăraţii Finlandezi a făcut progrese, dar nu atât de importante cum anticipau sondajele. Adevăraţii Finlandezi este un partid naţionalist şi eurosceptic care are două mandate din totalul de 13 posturi de europarlamentar ale Finlandei. Partidul a obţinut 13,3% din voturi, un procentaj aproape neschimbat comparativ cu rezultatul din 2014. Partidul Coaliţia Naţională, conservator, a rămas cea mai mare formaţiune politică din Finlanda, cu 20,1% din voturi, ceea ce înseamnă trei mandate, la fel ca în 2014. Social‑democraţii ar urma să îşi menţină cele două mandate, în ciuda unui avans de aproape patru puncte procentuale, ajungând la 16,1%. Verzii ar urma să obţină în final două mandate, faţă de unul în prezent.

GRECIA: Conform rezultatelor preliminare, partidul Noua Democraţie al lui Mitsotakis, principala formaţiune politică de opoziţie din Grecia, este în faţa partidului Syriza al premierului Tsipras, la o diferenţă de aproape nouă puncte procentuale. Noua Democraţie ar urma să obţină 32,7% din voturi, comparativ cu 24% pentru Syriza, conform unor estimări bazate pe primele rezultate oficiale anunţate de postul naţional de televiziune ERT. În acest moment, alegerile parlamentare sunt programate pentru luna octombrie. Grecia va trimite în Parlamentul European 21 de eurodeputaţi.

MAREA BRITANIE: Alegătorii din Marea Britanie, care ar urma să părăsească UE cel mai târziu pe 31 octombrie, au votat primii, joi, în ceea ce ar trebui să fie ultimul lor scrutin european. Alegerile au adus în mod logic în frunte Partidul Brexit al controversatului Nigel Farage, susţinător al unei rupturi fără concesii cu Bruxelles-ul. Este creditat cu 31,6 la sută din voturi, ceea ce îi aduce 24 de mandate. Pe locul următor s‑au clasat laburiștii, cu 19,1 la sută din intențiile de vot, ceea ce le asigură 14 locuri. Liberal‑democrații vor avea un număr asemănător de mandate, obținând 18,9 la sută din voturi, iar pe ultimul loc este Partidul Conservator, aflat la putere, cu 12,4 la sută din voturi, ceea ce înseamnă 10 mandate.
Marea Britanie trebuia să părăsească UE pe 29 martie, dar întrucât nu a reuşit să obţină susţinerea deputaţilor, Theresa May – care şi‑a anunţat demisia pe 7 iunie – a trebuit să amâne divorţul de UE şi să organizeze alegeri europene.

Drept reacţie, vecinii irlandezi ai Marii Britanii au optat masiv pentru lista pro‑Europa.

IRLANDA: partidul proeuropean al premierului Leo Varadkar este, la rândul său, dat în frunte de către sondaje publicate în seara scrutinului[3].

Analiza datelor prezentate, chiar dacă aceasta nu include informaţii din toate statele europene, reflectă acelaşi trend, particularitatea semnalată de toată media internaţională reprezentând‑o Grecia şi România, sens în care pentru cazul țării noastre vom dedica analiza din capitolul următor.

  1. Impactul rezultatelor alegerilor europarlamentare, în special la nivelul clasei politice, dar şi al societăţii româneşti în ansamblu

Printr‑o decizie adoptată în martie 2018 de Consiliul Afaceri Generale, viitoarele alegeri pentru Parlamentul European au fost stabilite între 23 şi 26 mai 2019. Alegerile europene în România se desfăşoară potrivit Legii nr. 33/2007, republicată, privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European. Astfel, conform actului normativ, ziua de referinţă este duminica.

Votul începe la ora 7.00, ora locală şi se desfăşoară până la ora 21.00, ora locală, când secţia de votare se închide. Pot vota la europarlamentare toţi cetăţenii români care au vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv. De asemenea, pot vota cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, având domiciliul sau reşedinţa în România şi care s‑au înscris în lista electorală specială pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European. Românii care votează la secţiile organizate în străinătate vor fi înscrişi pe listele electorale suplimentare.

Nu au drept de vot debilii şi alienaţii mintal puşi sub interdicţie şi persoanele care, în ziua alegerilor, sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Totodată, cetăţenii români care în ziua de referinţă se află în străinătate votează pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European numai dacă nu se regăsesc în tabelul întocmit de Autoritatea Electorală Permanentă, care cuprinde cetăţenii români care îşi exercită dreptul de vot la alegerile pentru Parlamentul European din alt stat membru al Uniunii Europene. Listele electorale speciale cuprind numele şi prenumele alegătorului comunitar, cetăţenia şi adresa la care alegătorul comunitar locuieşte în România.

Cetăţenii români aflaţi în ziua alegerilor în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie; cartea electronică de identitate; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu, paşaportul simplu temporar; paşaportul simplu electronic.

Conform unei decizii adoptate în iunie 2018 de Consiliul European, numărul total de locuri în Parlamentul European a fost redus de la 751 la 705, cota unora dintre statele membre ale UE crescând.

Cu toate acestea, în cazul în care Regatul Unit va fi în continuare un stat membru al UE la începutul legislaturii 2019‑2024, şi anume în luna iunie a acestui an, numărul deputaţilor în Parlamentului European pentru fiecare stat membru va fi acelaşi, respectiv 32 de europarlamentari, cât are România în actuala legislatură, până în momentul în care retragerea Regatului Unit din Uniune va produce efecte juridice.

Am făcut aceste precizări pentru a se înțelege prezența destul de ridicată la alegerile europarlamentare din 2019 dublate și de refendumul pentru justiție inițiat de președintele Klaus Iohannis.

Sloganurile pentru campania la europarlamentarele din România au fost structurate pe mesaje cu un puternic accent populist sau patriotic specific organizării alegerilor la nivel național. În acest sens, voi structura, schematic, principalele mesaje și platforme ale actorilor politici români participanți la acest exercițiu electoral.

De la programe, discursuri și realități după alegerile europarlamentare, dublate de refendum, oferta politică prezentată mai sus s‑a concretizat în rezultate destul de neașteptate pentru majoritatea competitorilor. Scrutinul din 26 mai 2019 a marcat, mai mult decât oricând altădată în astfel de ocazii, gradul de personalizare a sistemului politic de la noi. Această tendinţă, începută odată cu debutul deja iliberal al democraţiei la noi de către Ion Iliescu şi adusă la apogeu odată cu preşedinţia lui Traian Băsescu, a fost acum încercată, şi încă cu un mare cu succes, de preşedintele Klaus Iohannis. După o lună de politică intensă, de campanie electorală, pregătită minuţios din vreme, cu un foarte reuşit summit european la Sibiu pe 9 mai, cu alegeri europene şi referendum pentru statul de drept din 26 mai şi cu vizita Papei Francisc la sfârşitul lunii, în final, preşedintele Iohannis a rămas singur pe scenă. Adept al unui „război” electoral de poziţii, preşedintele Iohannis nu a încercat manevre complicate, ci a fructificat poziţia politică pe care se afla.

Alegerile din 2019 n‑au fost câştigate nici de PNL, nici de USR‑Plus, rezultatul lor fiind o consecinţă directă a prezidenţializării scrutinului prin organizarea referendumului. Or, această situaţie dovedeşte cât de mult au fost afectate de dezinstituţionalizare partidele politice româneşti. Tentate de voturi uşoare, acestea au devenit mult prea dependente de personalităţi care le conduc. PSD a obţinut un rezultat chiar mai slab decât la alegerile europene din 2007 (22,51% acum faţă de 23,11% atunci), oricum şi acelea organizate în paralel cu un referendum, deci prezidenţializate, dar nu personalizate. Transformat într‑un plebiscit anti‑Dragnea, referendumul din 26 mai 2019 a crescut prezenţa la vot până la cota primului tur al alegerilor prezidenţiale (54,37% în 2009 şi 53,17% în 2014), anulând toate avantajele tactice al PSD.

Privind cu luciditate rezultatele, putem observa că principalul beneficiar electoral al creşterii prezenţei la vot a fost alianţa USR‑Plus, iar nu PNL. De fapt, cele două partide care formează astăzi PNL au obţinut în 2019 cam tot atât cât obţineau cumulat în 2014. În 2014 obţineau 27,23%, 11 mandate şi 1.516.384 de voturi (PNL 835.531, iar PDL 680.853), iar în 2019 27% din voturi, 10 mandate, singura creştere fiind la numărul de voturi (2.448.355, dar cu aproape o jumătate de milion de voturi sub scorul lui Klaus Iohannis din turul întâi al alegerilor prezidenţiale din 2014, care a fost 2.881.406 de voturi). Pe de altă parte, scorul cumulat al celor două formaţiuni care au susţinut cu energie referendumul preşedintelui Klaus Iohannis a fost de 4.475.387 de voturi (2.448.355 PNL şi 2.027.032 USR‑Plus), mult sub cele 6.288.769 de voturi ale preşedintelui Iohannis la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2014. O dovadă în plus a prezidenţializării scrutinului a fost prezenţa la vot în diaspora: 376.925 în 2019 faţă de 161.262 la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014 şi 377.651 la al doilea tur[4].

Analiza de mai sus, interpretată de analistul Cristian Pîrvulescu, poate fi completată cu următoarele scenarii (pe care le putem considera și concluzii de final):

Partidul Social Democrat suferă două lovituri în urma scrutinului și referendumului din 26 mai 2019: cea mai mare pierdere, temporară, la nivel de încredere publică din ultimii 10 ani și condamnarea liderului politic, președintele PSD Liviu Dragnea, cu efecte pe termen scurt asupra imaginii partidului și a bazinului său electoral. Recalibrarea partidului în perioada imediat următoare poate reprezenta o șansă pentru liderii care înțeleg că social‑democrația românească ar trebui să‑și adapteze modul de abordare al politicilor publice sectoriale (justiție, sănătate, educație, infrastructură, sistem social etc.) și să renunțe la mentalitatea specifică unei formațiuni cu tendințe etatiste;

Partidul Național Liberal, chiar dacă a reușit să fie pe prima poziție, trebuie să se configureze electoral și să confirme la prezidențiale, locale și eventual parlamentare. Liberalii, cu un ochi râd de fericire, cu altul plâng, pentru că urmează o perioadă dificilă de maturizare decizională a factorilor de conducere centrali, locali și din alte structuri interne, pentru a‑și calibra propriul electorat și a capitaliza electoratul care nu s‑a prezentat la europarlamentare (mă refer la cei aproape 50% care nu s‑au prezentat la vot, din care cel puțin 10 % (pe baza datelor estimative din ultimele cicluri electorale) se vor prezenta la vot la alegerile prezidențiale);

Alianța USR‑PLUS, semi‑surpriza acestor alegeri, pe care o consider o semi‑surpriză pentru că valul lansat de protestele din 2017‑2018 a fost capitalizat parțial de către liderii celor două partide (Dacian Cioloș și Dan Barna) care au reușit să scoată un scor ce a depășit orice estimare. Acest scor obligă electoral pe liderii celor două formațiuni să‑și recalibreze agenda electorală pentru a nu fi doar un „balon de săpun” politic. Orgoliile și falsa rivalitate cu cel care teoretic este în competiție, PNL‑ul, pot oricând diminua entuziasmul electoratului căruia i se adresează. Gestiunea defectuoasă a comunicării cu liberalii, lipsa de mobilizare și de experiență parlamentară au provocat și primul șoc după alegeri: respingerea moțiunii de cenzură la adresa Guvernului PSD‑ALDE condus de Viorica Dăncilă;

ALDE (Alianța Liberalilor și Democraților) este primul partid liberal care din cauza dualismului în mesajul electoral transmis a fost penalizat public, neobținând nici un madat de parlamentar. Avertismentul transmis ar trebui să reprezinte totuși o oportunitate de rebranduire sau măcar de stilizare a imaginii liderilor principali ai partidului, în contextul în care vicepreședintele ALDE, Teodor Meleșcanu, este stigmatizat cu privire la modul de organizare al alegerilor din diasporă, iar acesta caută culpa în altă parte. Lipsa de înțelegere a mesajului public din 26 mai, anumite ego‑uri personale, lideri locali care nu au capacitatea de a ieși din umbra „baronilor” social‑democrați chiar și la nivelul organizării filialelor din teritoriu, lipsa unui program de guvernare propriu, precum și comunicarea inadecvată a mesajelor președintelui Călin Popescu Tăriceanu către opinia publică contribuie în ansamblu la perpetuarea imaginii unui partid pe cale de dispariție, dacă nu va intra într‑o alianță electorală care să-i asigure supraviețuirea;

Pro România, Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Uniunea Democratică a Maghiarilor din România (UDMR) sunt partide care merită analizate împreună, datorită caracterului de partide care pot oscila oricând între 4,5 – 9,5%, în contextul prezenței la vot și a mișcărilor „tectonice” lansate de greșelile electorale ale formațiunilor politice menționate mai sus. Pro România oricând poate fi favorizată sau defavorizată de acțiunile PSD‑ului din următoarele luni, la fel cum a avut oportunitatea de a atrage un anumit electorat de stânga nemulțumit de prestația decizională a social‑democraților din ultimii doi ani. PMP‑ul păstrează un electorat din România și Republica Moldova captiv de imaginea noului europarlamentar, Traian Băsescu. UDMR‑ul rămâne în carapacea sa etnică, pe care ușor‑ușor (în funcție de prezența electorală) o pierde din cauza evoluției economice și a informațiilor privind respectarea și integrarea minorităților în marile centre urbane naționale. Dar partidul maghiar este ajutat subtil, ce‑i drept, și cu anumite voturi din afara arcului carpatic care să‑i asigure pragul electoral (de 5%), de o anumită formațiune politică interesată să fie în zona guvernamentală.

Scurte concluzii:
Așa cum am precizat și anterior, aceste alegeri europarlamentare au creat anumite surprize la nivel european, prin diminuarea valului estimat greșit de a fi amenințător al extremismului politic, dar a creat un șoc în Europa de Sud (Grecia, Bulgaria și Slovenia, unde partidele de stânga au pierdut neașteptat), parțial în Europa Centrală și în România, unde șocul a fost devastator pentru întreg sistemul politic, care nici acum nu înțelege și nu își revine la nivel structural, sperând că a fost doar o falsă alarmă de genul „mămăliga explodează la câteva sute de ani”. Din păcate, cu toate structurile existente de zeci de ani, sistemul politic actual nu dorește să înțeleagă anumite evoluții ciclice ale opiniei publice românești. Această „spirală a tăcerii” (cum a fost denumită în anii ’60‑’70 opinia publică), stimulată de anumiți factori, va crea cutremure sociale, chiar și sub aspectul participării electorale, cu toate artificiile legislative, instituționale sau electorale întreprinse de anumiți „artizani”/„ingineri” ai unei părți a clasei politice care doresc să o blocheze, clasă care se autoînchide, ușor‑ușor, în propria realitate media sau în anumite bazine electorale încremenite în nostalgia vremurilor trecute.

Bibliografie:
John Stuart MILL (1861, 2016), „Despre Guvernarea Reprezentativă”, Ed. ALL, Bucureşti, 2016.
Cristian Pîrvulescu (2019), Radiografie după scrutin, Editorial, Ziarul BURSA, iunie 2019.
https://www.hotnews.ro/stiri‑europarlamentare_2019‑23168374‑cinci‑lucruri‑care‑invatat‑din‑rezultatele‑alegerilor‑din‑europa.htm ‑ Hotnews.ro, 28 mai 2019, preluare articol The Guardian.
https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/alegerile‑europarlamentare‑2019‑rezultate‑scrutine‑tari‑ue‑1136124.
Surse media, internet, rețele sociale ale Parlamentului European.

Note:
[1] https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/alegerile-europarlamentare-2019-rezultate-scrutine-tari-ue-1136124.
[2] https://www.hotnews.ro/stiri-europarlamen­­tare
_2019-23168374-cinci-lucruri-care-invatat-din-rezultatele-alegerilor-din-europa.htm – Hotnews.ro, 28 mai 2019, preluare articol The Guardian
.
[3] Datele sunt culese și interpretate din mass‑media europeană,  imediat după alegerile din 23‑26 mai 2019, ca urmare anumite neconcordanțe sau erori apărute ulterior trebuie analizate în funcție de datele existente.
[4] Cristian Pîrvulescu (2019) – Radiografie după scrutin, Editorial, Ziarul BURSA, 03.06.2019.

Dacian VASINCU

Total 1 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Dacian Vasincu

Dacian VASINCU (născut la 26.04.1979, loc. Suceava, jud. Suceava) a absolvit Facultatea de Administraţie Publică din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Drept, precum și un masterat în Sociologie la Universitatea din București, specializarea Sondaje de [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*