Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Uniunea Europeană – o ecuație cu multe necunoscute » Punctul Critic nr. 2 (28) 2019: Uniunea Europeană – o ecuație cu multe necunoscute

Punctul Critic nr. 2 (28) 2019: Uniunea Europeană – o ecuație cu multe necunoscute

punctul-critic-logo-wp

Punctul critic nr. 2 (28) 2019
Uniunea Europeană – o ecuație cu multe necunoscute

Pe fondul configurării unui mediu social internațional pentru care riscul, incertitudinea, criza și chiar conflictul au devenit principalele caracteristici, elitele politice tradiționale din cadrul UE se confruntă astăzi cu un deficit de încredere în creștere. Acesta a fost alimentat într-o bună măsură și de golirea de conținut a valorilor și principiilor constitutive ale statelor-naționale și transferul atributelor suveranității statelor membre către structuri și instituții supranaționale, evoluții ce au pregătit treptat terenul pentru consolidarea unei filosofii cu pronunțate accente eurosceptice. Astfel, actuala stare de lucruri reflectă faptul că UE traversează de mai mult timp o structurală criză de leadership la care se adaugă proliferarea unui aparat birocratic arborescent, incapabil să gestioneze eficient crize ce trenează de mult, dar și unele probleme presante curente. Între diferitele zone ale continentului se adâncesc falii și apar suspiciuni că organismele de decizie comunitară favorizează interesele celor puternici, ignorând cu superioritate doleanțele și revendicările țărilor din estul sau sudul continentului. În ciuda acestor provocări, mai mult ca niciodată, acum este nevoie ca UE să găsească rezolvări și să facă dovada unei construcții continentale solide, care să reprezinte un pilon de stabilitate într-un câmp geopolitic accidentat și saturat de scenarii catastrofice. 

Sumar
Editorial
2019 – Scurtă analiză spectrală a Europei (Mihai Milca) / 5
La trei decenii de la implozia comunismului și instaurarea iluziei euforizante că Europa este în măsură să depășească nu doar diviziunea provocată la scara bătrânului continent de ceea ce în perioada postbelică s‑a numit Războiul Rece, ci și celelalte posibile contradicții și clivaje în interiorul chiar al construcției euro‑comunitare, spectrele unui trecut ce părea a fi fost lăsat în urmă pentru totdeauna își fac din nou loc în mentalul colectiv al europenilor, cu întreg cortegiul lor de anxietăți și neliniști, amenințări și idiosincrazii.

Uniunea Europeană – o ecuaţie cu multe necunoscute
Eseu despre Uniunea Europeană azi (Petre Roman) / 15
Uniunea Europeană nu este un automatos (din scrierile filosofice ale Greciei antice), nu se mișcă pe sine, spontan, la întâmplare, ci în virtutea unei voințe care este necesară. Dar ceea ce la un moment dat pare că e necesar poate să nu mai fie într‑un alt moment.
Alături de necesar, dar separat, există contingent, așa cum interpretează elegant Gheorghe Vlăduțescu, fapte care se vor sau poate nu se vor întâmpla, fenomene imprevizibile.

Populism‑suveranismul în Europa secolului al XXI‑lea și „The Movement” (Mihai‑Bogdan Marian)  / 28
Prezentul ne relevă ciocnirea a două valuri de populism, respectiv a unui val de populism care resuscitează populațiile nostalgice ale modernității împotriva actualului establishment de orientare globalist‑progresistă, pe de o parte, cu un alt val de populism, de orientare globalist‑progresistă, îndreptat împotriva a tot ceea ce susține și reprezintă vechiul sistem instituțional al statului național edificat de modernitate, fie că avem în vedere aici norme morale sau legale ori chiar instituții ca entități organizaționale, ori elite care nu se înscriu în linia corectitudinii politice globalist‑progresiste. În acest context, Steve Bannon, inspirându‑se din „know how‑ul de rețea” patentat de George Soros sub umbrela conceptului de societate deschisă, însă în opoziție cu principiile asumate de acesta, a purces la constituirea unei mișcări internaționale în oglindă cu sistemul de fundații și organisme finanțat de Soros, pe care a intitulat‑o „The Movement”, care își propune să coaguleze și să asigure sprijin logistic formațiunilor populiste de orientare naționalist‑suveranistă din cadrul UE. O mișcare care, în același timp, pe lângă faptul că se opune sistemului de rețea al societății deschise, vine să cloneze o altă rețea, concepută de data aceasta de geopoliticianul rus A. Dughin sub stindardul unei mișcări eurasianiste. Competiție sau complementaritate?

Uniunea Europeană, între Fränkisch Europa și Europa eurasianistă (Cristi Pantelimon) / 46
Uniunea Europeană nu înseamnă Europa. Acest enunț nu are nimic spectaculos, ci este o realitate de fapt. Nu numai că UE nu cuprinde toate statele europene, dar în interiorul actualei uniuni sunt destule forțe care vor să reformeze modelul construcției unionale. Astfel de forțe se manifestă, așa cum s‑a putut vedea în urma alegerilor europarlamentare din 26 mai, atât în state din zona „periferică” a UE (Ungaria, Polonia, care sunt liderii așa‑zisului grup de la Vișegrad), cât și în statele puternice ale UE, de genul Italiei, Franței și – într‑o măsură mai puțin semnificativă, dar nu neglijabilă, în Germania. Europa și UE traversează, în mod evident, o perioadă nu tocmai fastă. De aceea nu este lipsit de interes să trecem în revistă, pe scurt, câteva elemente de ordin geopolitic, pentru a sesiza care pot fi direcțiile viitoare de evoluție ale continentului, punctele sale forte, dar și cele slabe.

Alegerile europene 2019: spre o cale liberal‑centristă? (Sebastian Simion) / 56
Recent încheiatele alegeri europene au oferit spectacolul unei juxtapuneri de o relativă densitate a temelor politice contrastante, cu pasaje de campanie mai mult sau mai puţin stridente, unele interpretate sul ponticello – şi scrâşnind în zgomote ideologizante, stupid‑radicale – cu altele ceva mai armonice, chiar dacă se mai putea lucra la calitatea interpretării orchestrelor politice. În ultimii ani, Uniunea Europeană a alunecat, treptat, într‑o profundă criză de încredere – diminuarea solidarităţii între ţări, erodarea bazei comune de valori, provocările aduse de guvernările individualiste şi proporţiile valului populist reprezentând unele dintre temerile contextuale ale acestor alegeri. Evident, ca fiecare ciclu electoral, şi acesta a avut performanţele şi performerii săi, în ambele sensuri: o prezenţă spre 51% – marcând creşterea numărului de votanţi pentru prima dată în ultimele patru decenii; cel mai tânăr membru al PE, cel mai slab scor al unor partide prin unele state membre (cu schimbarea leadershipului, ca efect, dacă e să menţionăm doar SPD‑ul german; despre laburiştii şi conservatorii britanici referirile ar putea fi mai degrabă anecdotice, deşi nici despre macronianul En Marche nu se poate spune că a avut un scor notabil); cea mai slabă pondere a marilor familii (politic‑centriste) tranzacţioniste; revigorarea stângii în sudul Uniunii (Spania îndeosebi); succesul real al liberalilor şi verzilor pro‑europeni, care se fac responsabili de rezultatele relativ modeste ale taberei opuse statu‑quo‑ului ş.a.m.d.

Europa Centrală, între polisemie conceptuală și pluralism instituțional (Adrian Pop) / 66
După cum remarca istoricul și politologul maghiar István Rév, Europa Centrală a fost mai degrabă o entitate imaginară decât una concretă (geografică, culturală, politică). Dimensiunea de „comunitate imaginară” a Europei Centrale explică și geometria variabilă a sensurilor sale conceptuale și a granițelor sale fizice.
O analiză comparativă a acoperirii spațiale a acestui termen geografic, întreprinsă la mijlocul secolului trecut (1954) de către Karl A. Sinhubber, identifica nu mai puțin de șaisprezece variante, singurul numitor comun al acestora fiind prezența, în toate, a teritoriilor Austriei, Boemiei și Moraviei.

Lumea încotro? Europa încotro? România încotro? (Gheorghe Schwartz) / 87
Documentându‑mă timp de aproape trei decenii pentru masivul ciclu CEI O SUTĂ – viața livrescă a o sută de generații de la căderea Babilonului până spre viitorul apropiat – am constatat că nu omul s‑a schimbat în decursul istoriei atestate, ci doar instrumentele de care se servește zi de zi au cunoscut o evoluție, o evoluție tot mai rapidă. Atât de rapidă încât suntem tot mai puțin știutori în legătură cu funcționarea mecanismelor ce ne înconjoară și care amenință să inverseze relația om – mașină, inițiativele tinzând să treacă de la individ la aparat. Și chiar dacă omul nu a devenit altul, contextul îi modifică traiul, comportamentul, reperele, arealul, geografia.
Încă din 1970, Alvin Toffler prevedea că „în cele trei scurte decenii ce ne mai despart de secolul al XXI‑lea, milioane de oameni obișnuiți, normali din punct de vedere psihologic, vor avea de făcut față unei coliziuni bruște cu viitorul. Mulți cetățeni ai celor mai bogate și mai avansate din punct de vedere tehnologic națiuni ale lumii vor găsi că e din ce în ce mai greu să țină pasul cu schimbările neîncetate care caracterizează vremea noastră. Pentru ei viitorul va fi sosit prea devreme”.

Radiografia alegerilor europarlamentare – mai 2019
Studiu de caz – campania şi impactul rezultatelor privind europarlamentarele din România (Dacian Vasincu) / 101
Pentru a înţelege ce este de fapt politica şi de ce le cedăm unor reprezentanţi ai noştri drepturile de a ne conduce va trebui să definim ce este democraţia reprezentativă. Democrația reprezentativă este un regim politic democratic în care cetățenii deleagă puterea poporului – a „suveranului” – unor reprezentanți pe care îi aleg chiar din rândurile lor, pentru a se ocupa de treburile publice. Alegerile legitimează dreptul reprezentanților de a decide în locul și în numele poporului, fără a‑l mai consulta, pentru o perioadă de timp limitată, după care trebuie organizate noi alegeri.
Pornind de la această definiţie dată de John Stuart Mill acum mai bine de 100 de ani, voi începe analiza ultimelor alegeri europarlamentare, care reprezintă o perspectivă nouă asupra geopoliticii „bătrânului” continent, dar şi începutul bătăliilor electorale pentru România.
Alegerile pentru Parlamentul European din partea statelor membre este o formă a democraţiei reprezentative transmisă la nivel transnaţional.

Referendumul de la 26 mai 2019, opinia publică și politica (Septimiu Chelcea) / 118
Rezultatele alegerilor europarlamentare și ale referendumului din 26 mai a.c. au însemnat, în primul rând, un vot de blam pentru Liviu Dragnea, fostul prim‑ministru de facto al guvernului PSD + ALDE. Din punctul meu de vedere, a fost un vot emoțional nu pentru justiție, ci pentru președintele Klaus Werner Iohannis. Despre factorii care au condus la înjumătățirea scorului PSD la europarlamentare față de voturile de la alegerile generale din 2016 s‑a scris în toate felurile. În cele ce urmează, voi schița câteva reflecții despre referendumul convocat de președintele Klaus Werner Iohannis.
La referendum, cetățenii cu drept de vot au avut de răspuns cu „DA” sau „NU” la două întrebări: 1) „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”; 2) „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”. Peste 6 milioane au votat „DA” la ambele întrebări, care, de fapt, au fost trei, cea de‑a doua întrebare fiind dublă. Puteai să fii de acord cu interzicerea ordonanțelor de urgență…, dar să nu votezi nici cu „DA”, nici cu „NU” propunerea de extindere a dreptului de a ataca… Și, apoi, până unde să se extindă? Ce alte instituții sau persoane ar mai dobândi acest drept? Dar astea sunt observații mai puțin importante: un chițibuș al metodologiei sondajelor – vor spune, probabil, unii „formatori de opinie”. Referendumul a trecut „cu brio” – cum a declarat, zâmbind larg, președintele. Așa a și fost, mai ales dacă ne gândim la votul din diaspora. Președintele Klaus Werner Iohannis, care a declarat solemn că vrea guvernul lui, a cerut plecarea guvernului PSD + ALDE. Liderii partidelor de opoziție au susținut această propunere. S‑a confundat un referendum consultativ cu votul la alegerile generale pentru Parlamentul României.

Noul defetism și „România educată” (George Apostoiu)  / 126
Devin supărătoare, insultătoare chiar, noile automatisme în considerarea locului României în Europa de azi – haos, ignorarea legii, corupție – de parcă am fi ieșit din istorie. Se recurge frecvent la comparația cu „țările civilizate” pentru a se marca o iluzorie diferență care îi separă pe români de popoarele evoluate. Printr‑un alt truc, culpabilizator și acesta, se vrea fixarea unui complex al neputinței: nu putem, dom’le, să facem nimic, nu suntem în stare de nimic! Și urmează trimiteri la Albania, Bulgaria, la țările africane, toate jignitoare pentru albanezi, bulgari, africani și, evident, pentru români. Încă și mai tulbure – pentru că este în afara logicii și, în plus, vexatoriu – mi se pare proiectul „România educată”, care induce ideea că românii și țara lor nu au ieșit în lumina civilizației. La auzul unui astfel de concept lansat pentru România secolului XXI, se sparie gândul, cum spunea un cronicar cu aproape patru secole în urmă. Nefericita formulare, atenție!, trimite la ravagiile făcute de ideea superiorității de rasă sau de cultură.

În apărarea României Mari
Alegerile parlamentare din 1919 – legitimarea democratică a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 (Gabriel Dolinschi) / 131
Finalul Marelui Război găsește România de partea învingătorilor, ca aliat al țărilor Antantei. Conjunctura politică datorată dispariției celor trei imperii, German, Austro‑Ungar și Otoman, a creat condițiile favorabile pentru realizarea fără întârziere a idealului de unire a românilor într‑un singur stat unitar național. Întreaga suflare românească este coagulată cu gândul la Marea Unire. Dând glas unei fervori menite să dea românismului o împlinire istorică, Constantin Rădulescu‑Motru spunea: „Nu este țară în Europa, care în decursul secolului al XIX‑lea să fi fost mai mult stăpânită de ideologia naționalismului ca România”. Aceste trăiri au desăvârșit o stare care poate fi numită efervescență românească îngemănată cu luciditatea ce acoperea întreaga societate românească.
Rolul central în prezervarea, creșterea și alimentarea sentimentelor unioniste a revenit elitelor românești formate din intelectuali – literați, istorici, juriști cu o înaltă pregătire profesională, cei mai mulți formați în marile universități ale Europei: Berlin, Viena, Praga – cu funcție activizantă la scara societății românești în construcţia României Mari şi a conştiinţei naţionale. Trebuie menționat și aportul colosal al elitelor militare instruite în școli de prestigiu. Prin urmare, atunci când conjunctura și/sau oportunitatea politică au apărut, societatea românească a fost pregătită să facă față provocărilor precum războiul, refugiul sau ocupația germană, dar mai ales să fructifice momentul istoric al Marii Uniri.

«Ideea Europeană» la Centenar (Vasile Pasailă) / 148
Sfârșitul Marelui Război și împlinirea idealului național‑statal în 1918 au reprezentat pentru români, acum un veac, începutul unei noi epoci mult mai complexă, în care culturii, vieții spirituale le‑au revenit un rol de seamă, în consolidarea statului întregit, în deschiderea societății românești spre modernitate, spre cultura europeană și universală.
Convingerea că trebuia depășit un anumit provincialism pentru a păși cu fermitate în sferele înalte ale culturii europene și mondiale era împărtășită de Liviu Rebreanu, care aprecia: După desăvârșirea unirii neamului românesc, trebuie să urmeze negreșit afirmarea noastră în fața lumii cu o vitalitate extraordinară și cu mari daruri firești vor trebui să producă, în domeniul artelor și al culturii, valori noi încă nebănuite, prin care să dobândim locul de cinste în concertul civilizației universale. Așa cum se exprima și Lucian Blaga, în 1918 s‑au pus Temeiurile unui alt Timp.

Fondul şi forma
Pilonii integrității în actuala conjunctură politico‑economică din România (Iuliana Pană) / 153
Într‑o abordare generală putem defini ca piloni ai integrității cele patru elemente care pot funcționa într‑un circuit și sens care să ajute la creșterea integrității, respectiv: responsabilitatea, transparența, legalitatea și politica, pilonii care asigură siguranța națională a unui stat.

Permanenta actualitate a clasicilor
Doi titani ai filosofiei și spiritualității răsăritene: Pavel Florenski și Vladimir Soloviov (Gheorghe Lencan Stoica) / 167
Spiritualitatea rusă, filosofia și reflecția despre lume și cultură a răsăritului slav reprezintă pentru modernitatea târzie europeană un univers fascinant, anevoie descifrabil, dar ale cărei reverberații și semnificații sunt departe de a fi fost clasate sau asimilate într‑o organicitate intelectuală. Un exponent de marcă al acestui filon de gândire este Pavel Florenski. Om de știință și filosof supranumit „Leonardo da Vinci” sau Pascal al Rusiei, un „gânditor care interpretează și exprimă ca nimeni altul atât complexitate, cât și varietatea culturii secolului al XX‑lea și, îndeosebi, spiritul poporului rus în aspectele sale cele mai profunde”.

Recursul la memorie
1966: Reinstituționalizarea învățământului sociologic în România (Iancu Filipescu în dialog cu Septimiu Chelcea) / 177
Profesorul Iancu Filipescu (n. 18.04.1948) face parte din prima promoție de sociologi de după reinstituționalizarea învățământului sociologic în țara noastră. A fost cercetător științific în cadrul Laboratorului de Sociologie al Universității din București, cercetător științific la Centrul de Sociologie al Academiei R.S.R., conferențiar de sociologie industrială și apoi de comportament organizațional la Catedra de Științe Sociale de la Politehnica din București, cercetător la Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române. Cărțile sale, „Teoria organizațiilor și management” (în colaborare cu Ștefan Bruno), „Sociologie românească 1900‑2010” (coordonator, împreună cu Cătălin Zamfir), rămân repere în literatura de specialitate, la fel ca și articolele și studiile de istorie socială publicate în reviste de prestigiu, dintre care amintim: „Eugen Ehrlich and Romanian Sociology” (1999), „Pays. Confédération tribale, confédération villageoise” (2004), „Consideraţii istorico‑geografice privind judeţele Țării Româneştiˮ (2004). A cunoscut direct numeroase personalități ale științei și culturii. A alcătuit o arhivă a producției sociologice de la 1901 până la 2015. Este un observator participant, de bună credință, al avatarurilor sociologiei din România.

Lumea cărţilor
Migrants, asylum seekers and refugees in a globalised world (Autori: Irina Moroianu Zlătescu, Alexandra Bucur‑Ioan, Petru Emanuel Zlătescu, Editura Universul Academic,
Editura Universitară, București, 2019) (Andreea Nicolae) / 215
Lucrarea pe care o prezentăm a fost publicată recent, în limba engleză, abordând teme de stringentă de actualitate – migrația, azilul, refugiații în contextul globalizării. Aceasta a stârnit interesul, știut fiind că unul dintre fenomenele cele mai importante ale secolului al XXI‑lea este procesul de migrație.
Volumul reunește studiile a trei cercetători științifici, cadre didactice universitare, membri ai Intitutului European de Drept (Viena)‑ELI.

Eveniment
Dimensiunea parlamentară a Președinției române a Consiliului UE. Conferința interparlamentară privind viitorul Uniunii Europene (1‑2 aprilie 2019) (Alina Grigorescu) / 221
Programul dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene (1 ianuarie 2019 ‑ 30 iunie 2019) – asumată și desfășurată sub obiectivul promovarea coeziunii ca valoare comună europeană, înțeleasă ca unitate, egalitate de tratament și convergență – a cuprins şapte conferinţe interparlamentare, dintre care patru conferinţe statutare tradiţionale ‑ Reuniunea preşedinţilor şi a comisiilor specializate în afaceri europene (COSAC), Reuniunea Grupului mixt de control parlamentar al EUROPOL, Conferinţa interparlamentară pentru politică externă şi de securitate comună şi pentru politica de apărare comună (PESC/PSAC) şi două conferinţe tematice, prima dedicată politicii de coeziune şi politicii agricole comune, iar cea de‑a doua viitorului Uniunii Europene, la Bucureşti, şi, în cooperare cu Parlamentul European, la Bruxelles, Conferinţa pentru stabilitate, coordonare şi guvernanţă economică în Uniunea Europeană.

Conferința Internațională Eficiența normelor legale – ediția a 8‑a, „Globalizarea și legea”, 23‑25 mai 2019, Cluj‑Napoca, România (Alexandra Bucur‑Ioan) / 230
În perioada 23‑25 mai 2019 a avut loc la Cluj‑Napoca a 8‑a ediție a Conferinței Internaționale Eficiența Normelor Legale, care, în acest an, a avut ca temă globalizarea și legea. Conferința, la care au participat invitați de renume, a avut drept scop o analiză a eficienței normelor legale în reglementarea relațiilor sociale în centrul procesului de globalizare.

Vă dorim lectură placută!

Ediția Digitală Punctul Critic (Click aici)

Abonamentele și numerele în format digital sunt disponibile prin Paydemic.com (Click aici)

Puteți comanda un abonament sau revista în format tipărit
pe librăria Ideea Europeană (Click aici)

Arhiva revistei Punctul Critic (Click aici)

Editor: Fundația Culturală Ideea Europeană
Editor: Fundația Culturală Ideea Europeană
Co-editor: Fundația “Platon Pardău”

Adresa redacţiei:
Revista Punctul critic
CP-113, OP-22, Sect. 1, Bucureşti, cod 014780
Tel./fax: 4021 212 56 92; 4021 310 66 18.
E-mail: office@punctulcritic.ro

Salve
Salvează

Total 2 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*