Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Presa românească postdecembristă – vector al democrației sau instrument de manipulare? » Punctul Critic nr. 1 (27) 2019: „Presa românească postdecembristă – vector al democrației sau instrument de manipulare?”

Punctul Critic nr. 1 (27) 2019: „Presa românească postdecembristă – vector al democrației sau instrument de manipulare?”

punctul-critic-logo-wp

Punctul critic nr. 1 (27) 2019
„Presa românească postdecembristă – vector al democrației sau instrument de manipulare?”

Prezentul, definit mai nou și prin sintagma de eră a post-adevărului, constituie o provocare, am putea spune, de ordin existențial pentru presa de tradiție și profesia de jurnalist. Desigur că majoritatea publicațiilor și canalelor media au făcut și încă fac eforturi de adaptare la noile realități sociale configurate prin intermediul new media. S-au reinventat, și-au configurat profiluri și pagini de internet, fiind prezente în tot ceea ce înseamnă spațiul virtual, atât prin site-uri proprii de informare publică, cât și prin activitățile și interferențele pe care le au pe diferitele platforme social media. Cu toate acestea, în ciuda travaliului extrem de metamorfozare și adaptare pe care presa și l-a asumat, totuși, era post-adevărului relevă o modificare paradigmatică a întregului climat cultural de comunicare publică, care ne apare profund distorsionat și pentru a cărui recalibrare este necesară acțiunea convergentă a tuturor actorilor implicați în actul de comunicare publică, respectiv, jurnaliști, politicieni, finanțatori și consumatori uzuali de mass-media.

Sumar:
Editorial
♦ Presa în era post‑adevărului ( Mihai‑Bogdan Marian) – 5
Post‑adevărul vine să relativizeze adevărul până la lipsirea acestuia din urmă de orice valoare, și să‑l înlocuiască în postura de premisă pe care se generează, edifică și dezvoltă opinia publică și, mai departe, sub influența acesteia, „realități sociale” de acum extrem de fluide și emergente. Pe acest fond de detronare și marginalizare a importanței adevărului, post‑adevărul creează un teren fertil în câmpul informațional pentru denaturarea și/sau deformarea realităților sociale și/sau distorsionarea câmpului perceptiv al indivizilor, punct în care ajunge să se interrelaționeze puternic cu alte concepte‑cheie din vocabularul prezentului, precum „știrile false” (fake news sau junk news), „poveștile false” (fake stories), sau construcțiile narative mai ample, care recurg la mistificări, specifice propagandei (false narrative). Toate acestea, capătă o forță extraordinară de impact social în cadrul climatului cultural de comunicare publică generat de apariția new media. În acest context, era post‑adevărului constituie o provocare, am putea spune, de ordin existențial pentru presa de tradiție și profesia de jurnalist, care se văd nevoite să recurgă atât la un amplu proces de reinventare în ceea ce le privește, cât și la o atitudine proactivă, militantă, de recalibrare a climatului cultural de comunicare publică.

„Presa românească postdecembristă – vector al democraţiei sau instrument de manipulare?”

♦ Presa tranziției și tranziția presei ( Octavian Știreanu) – 21
Schimbarea de regim politic şi reconfigurarea democratică a acestuia în România anilor 1989‑1990 au antrenat o serie de schimbări la toate nivelurile de organizare şi funcţionare ale societăţii româneşti, reverberându‑se cu putere asupra releului celui mai sensibil al acesteia – sistemul instituţiilor de presă.

♦ Presa nu este în criză, ci în reînnoire (Corneliu Vlad) – 33
Un confrate de profesie spunea că în îndelungata lui carieră de gazetar a făcut de fapt nu una, ci câteva meserii, ca ziarist, atât de mult s‑a schimbat totul în câteva decenii. Dar presa nu este în criză, presă este în reînnoire, ne dă vestea bună un expert european în mass‑media. Oglindă, cel puțin programatică, a actualității, presa nu se poate extrage din realitatea pe care are menirea asumată să o prezinte și să o comenteze, nu poate fi imună la condiționările momentului. Este de fapt ea însăși și parte, și reflex ale vremii sale.
Mass‑media românească din cele trei decenii ale democrației de azi are de aceea o traiectorie …

♦ Regatul meu pe o știre! (Neagu Udroiu) – 41
Agenția de știri ca instituție s‑a ivit în lumea presei la îndemnul catalizator al tehnologiei. Ca și procesul comunicațional al informației publice în ansamblu. Secolul al XIX‑lea a receptat intens și benefic. Noutățile intervenite în biografia tiparului și zodii adiacente au provocat o greu de urmărit explozie în viața mijloacelor de comunicare de masă.

♦ Amurgul presei ca presă (Octavian Andronic) – 59
De‑a lungul celor aproape trei decenii care au trecut de la Revoluţie, în evoluţia presei s‑au manifestat câteva etape distincte.
Prima a fost puternic influenţată de neaşteptata libertate care a erupt odată cu răsturnarea dictaturii. Apariţia aproape instantanee a câtorva publicaţii noi, edificate din „cenuşa” celor vechi de câţiva jurnalişti care şi‑au transferat propria personalitate asupra noilor tribune de afirmare a unei voinţe populare, a erupt pur şi simplu pe fondul fragilităţii noilor structuri statale. A fost etapa star system‑ului, în care jurnaliştii de primă mărime se confundau cu jurnalele pe care le reprezentau şi, de regulă, le conduceau. S‑a constituit un fel de elită a „directorilor de conştiinţă”, cum cu generozitate califica Iosif Sava această categorie. Presa scrisă a avut atunci o remarcabilă prevalenţă asupra unui audiovizual care…

♦ Tele‑Poiana lui Iocan (Gelu Negrea) – 61
Mărturisesc că atunci când mi‑am asumat – de bună voie și nesilit de nimeni, de altfel – misiunea de a izvodi un text consacrat gazetăriei românești din ultimele decenii, subconștientul meu frivol s‑a bazat, în primul rând, pe îndelungata experiență personală acumulată, cu mai mult sau mai puțin succes, în presa ante și post‑decembristă. Mă consideram, carevasăzică, posesorul unei expertize consistente și multilaterale în materie.

♦ De la… „scânteia” Adevărului la „fake news‑urile”… tembelizoarelor (Constantin Amariţei) – 67
Orice analiză de presă, privind rolul informării în viaţa concetăţenilor, are datoria să ţină cont de adevărul conform căruia o Ţară bine şi corect informată este mult mai puternică şi, în acelaşi timp, mult mai stăpână pe prezentul şi viitorul ei! În caz contrar, în lipsa unei informări corecte, întreaga Ţară, naţie, opinie publică riscă să fie debusolate, vulnerabile şi să‑şi piardă demnitatea, onoarea şi propria imagine!

♦ Când la deal, când la câmpie, cu creionul pe hârtie (Ovidiu Marian) – 76
După terminarea studiilor superioare la Academia de Studii Economice din Capitală, sunt repartizat la Trustul pentru Mecanizarea Agriculturii din Cluj‑Napoca. La 1 septembrie 1971, cu repartiția ministerială în mână, m‑am prezentat la locul de muncă. Contabilul-șef din acea vreme, Dumitru Ionescu, m‑a primit cu zâmbetul pe buze. Cu multă bunăvoință mi‑a vorbit despre meseria de economist și importanța acesteia în departamentele economice ale fiecărei unități sau instituții, iar în final dându‑mi chiar un sfat: „Măi băiatule, ești tânăr. Să știi de la mine că în această meserie nu există decât două variante – ori elaborezi o balanță, un act contabil, financiar sau o dare de seamă pe care să le înțeleagă tot prostul, ori întocmești acte pe care nu le poate desluși nimeni, nici chiar miliția economică!

♦ Cum stă presa, ce mai facem noi, ziariștii?… (Șerban Cionoff) – 90
Incitantă și binevenită inițiativa revistei „Punctul Critic” de a pune în dezbatere starea presei și, de ce nu?, de a afla, în direct, ce credem noi, ziariștii, că am făcut, facem și ar trebui să mai facem pentru a ne onora mandatul civic pe care ni l‑am asumat. Dezbatere care, în opinia mea, are două categorice puncte de reper: pe de o partea, ne aflăm în anul la începutul căruia am sărbătorit un veac de la constituirea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, prima organizație profesională a ziariștilor, la scurtă vreme de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Împrejurare care, prin ea însăși, simbolizează permanenta relație între ideea de unitate a românilor din cele trei provincii istorice și ideea de unitate a jurnaliștilor din întreaga Românie. Totodată, la sfârșitul acestui an, se vor împlini trei decenii de la evenimentele din Decembrie 1989, care au marcat căderea regimului politic al partidului unic și au creat premisele trecerii la o democrație modernă, pluripartită, la economia de piață. Marcând, în acest fel, premisele unor noi condiții ale afirmării drepturilor și libertăților fundamentale ale fiecărui cetățean al regimului democrat. Proces de o extraordinară complexitate în care presa, scrisă și audiovizuală, are un loc aparte, bine determinat, inconfundabil.

♦ A patra putere? (Gheorghe Schwartz)- 96
Într‑o carte din anul 2001[1], căutam să desluşesc care este relaţia dintre politică şi mass‑media, relaţia care să‑i permită presei să‑şi ocupe cu adevărat locul de a patra putere în stat şi am conchis că, în perioada când aşterneam acele gânduri, mass‑media din România nu putea să considere că şi‑a câştigat acest statut. Drept argument, specificam condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească: „pentru a‑şi putea asuma rolul de a patra putere în stat, mass‑media are nevoie de un climat democratic (pluripartitism, separare a puterilor în stat, libertate de expresie). Aceasta impune reguli proprii, începând cu gestionarea resurselor, până la stricta monitorizare şi evaluare a performanţelor celorlalte puteri în contactele lor cu societatea civilă. Fiecare dintre cele patru puteri îşi structurează propriile ierarhii şi se păstrează în competenţe distincte. În acelaşi timp, între cele patru puteri comunicarea trebuie să fie liberă, lipsită de interferenţe.

♦ Trei decenii de libertate şi diversitate (Emil Stanciu) – 103
În decembrie 1989, România ocupa prima pagină a mediei europene. Începând chiar cu 22 decembrie, media românească eliberată, liberă, la rându‑i s‑a europenizat aproape instant. Indiscutabil, 22 decembrie ′89 este o zi de referinţă pentru presa noastră. Firesc, imediat după ce elicopterul ceauşist a decolat din Bucureşti, mass‑media românească, televiziunea, radioul, Agerpres, cotidianele din Bucureşti şi din provincie, de‑acum libere şi europene, despovărate ad hoc de chingile cenzurii comuniste au avut o contribuţie covârşitoare la tot ce s‑a întâmplat atunci şi mai apoi. Vechile publicaţii, centrale sau locale, cotidiane sau periodice, nu şi‑au schimbat doar numele, cele mai multe adăugând în denumire exact ceea ce‑şi doreau cel mai mult ziariştii epocii: să fie liberi. Aşa se transformă Informaţia în Libertatea, Scânteia tineretului în Tineretul liber, Scânteia, în Scânteia poporului şi, mai apoi, în numai câteva zile, în Adevărul, Cuget liber, la Constanţa etc

♦ Evoluția presei economice după 1989 (Valentin Negoiță) – 112
Presa economică din România se prezenta la începutul anilor nouăzeci, practic, cu un singur titlu: „Tribuna economică”, o publicație care se adresa, cu precădere, specialiștilor din domeniul financiar‑contabil. Odată cu apariția mecanismelor economiei de piață și a noilor realități din societatea românească de după 1990, peisajul presei economice și financiare s‑a îmbogățit inițial cu trei noi titluri: „Adevărul Economic”, „Economistul” și „Bursa”, primele două cu profil economic general, ultimul specializat pe piața de capital în curs de formare.

Scurtă analiză‑diagnostic a evoluției presei postdecembriste – din punctul de vedere al unui consumator media – (Dacian Vasincu) – 114
La trei decenii după prăbuşirea regimului comunist din Europa, societatea deschisă, democraţia și mass‑media rămân concepte sensibile în România. Fragilizată de o cultură socială, economică și politică încă influențată de stihiile și mentalitățile etatismului centralizat, aflate permanent în vizorul interesului geo‑economic al vecinilor (în special din Est și Vest), dar şi mereu pe meniul grupurilor de interese locale şi externe care le‑au intuit potenţialul, mass‑media românească poartă un război hibrid de adaptare la cerințele vieții publice și a interesului factorilor de decizie (politică, economică, de securitate națională, geostrategică etc.).

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România
(UZPR) – Jurnalismul profesionist la Centenar

♦ De la Legea presei din 1862 la crearea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din București (1919) ( Vasile Pasailă) – 123
Ca peste tot în societățile istorice, mijloacele de comunicare – orale sau scrise – au o îndelungată tradiție, pe care o întâlnim și în spațiul etnogenezei românești, în spațiul politic al națiunii române.
Istoria lor începe în epocile premoderne, iar atunci când s‑a intrat în epoca modernă s‑au creat condițiile istorice ale apariției presei românești pe parcursul secolului al XVIII‑lea și primele decenii ale veacului al XIX‑lea. Acest eveniment notabil al istoriei naționale s‑a produs mai târziu decât în Occident, din cauza unor factori speciali, caracteristici în general Europei de Est, între care prezența dominației străine sub diferite forme, element ce a temporizat răspândirea ideilor umaniste și iluministe în spațiul locuit de români.

♦ Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – câteva repere cronologice interbelice (Mihai Milca) – 143
Înființarea la 11 ianuarie 1919 la București a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România putea să pară la vremea respectivă, încărcată de evenimente cruciale pentru țară, la puțin timp după înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, un fapt întrucâtva anodin, între atâtea altele, într‑o capitală încă bulversată după doi ani de feroce ocupație străină, în care autoritățile legitime, regele și mulți dintre cei refugiați în timpul războiului în Moldova abia se reîntorseseră spre a purcede la reconstrucție și o nouă organizare statală între fruntariile reîntregirii naționale.

♦ Cenzura presei și libertatea de exprimare în spațiul public românesc după Marea Unire (Enache Tușa) – 150
Evoluția politică și culturală a României Mari a inclus decizii și procese de reformă și integrare a teritoriilor care au intrat în cadrul statului român după sfârșitul Primului Război Mondial. În 1919, imediat după încheierea ceremoniilor oficiale care celebrau deciziile Marii Uniri, au fost aplicate măsuri cu caracter general menite să regularizeze viața publică și politică, dar și de prevenire a unor tendințe de dezinformare din partea unor grupuri revizioniste. Sfârșitul Primului Război Mondial a reprezentat un evniment cu un impact major la nivel mondial datorită implicațiilor pe care le‑au avut hotărârile luate în cadrul negocierilor de pace de la Paris‑Versailles. Reconfigurările geopolitice pe care le‑au impus deciziile post‑război au schimbat pentru totdeauna harta politică a lumii.

În apărarea României Mari
România Mare și provocările anilor 1918‑1919 (Gabriel Dolinschi) – 169
„Marele Război” a început la 28 iulie 1914, scânteia declanşatoare şi pretextul pornirii ostilităţilor fiind asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand (28 iunie). A urmat declarația de război a autorităţilor de la Viena împotriva Serbiei (28 iulie) și apoi mobilizarea Rusiei împotriva Austro‑Ungariei (29 iulie). Războiul a pus față în față puterile Antantei reprezentate de: Franța, Marea Britanie, Italia (1915‑1918), Imperiul Rus (1914‑17); Statele Unite ale Americii (1917‑18), România (1916‑1918), Serbia, Muntenegru, Grecia, Belgia, Portugalia și Japonia, care s‑au opus Puterilor Centrale din care făceau parte Germania, Austro‑Ungaria, Turcia şi Bulgaria. Numărul total al combatanților s‑a ridicat la aproximativ 70 de milioane militari și civili mobilizați. Numărul total al celor decedați și dispăruți în lupte este de 16 milioane din care 9 milioane combatanți și 7 milioane civili. Conflagrația a durat până la data de 11 noiembrie1918 fiind încheiată în baza unui armistițiu, semnat la Compiègne de mareșalul Ferdinand Foch, comandantul forțelor Antantei, și Matthias Erzberger din partea Germaniei.

♦ Relațiile diplomatice româno‑polone între anii 1918‑1939 ( Ion Constantin) – 179
S‑au împlinit de curând o sută de ani de la momente cruciale din istoria popoarelor român și polon. În urma Primului Război Mondial, cele două popoare au știut să valorifice admirabil conjunctura internaţională favorabilă creată şi a destrămării imperiilor Ţarist şi Austro‑Ungar, pentru împlinirea aproape simultană a idealului național. Statul român şi‑a desăvârşit unitatea naţională, în urma acţiunilor unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918), Bucovina (28 noiembrie 1918) și Transilvania (1 decembrie 1918), care s‑au exprimat în cadrul unor adunări cu caracter reprezentativ pentru unirea cu Țara‑Mamă România. Statul polon – după cele trei dezmembrări din secolul al XVIII‑lea şi o perseverentă luptă diplomatică şi militară – şi‑a redobândit fiinţa suverană şi independentă (11 noiembrie 1918). România și Polonia redevin astfel state vecine.

♦ Presa maghiară din actualele județe Covasna și Harghita despre Marea Unire (Ioan Lăcătuşu) – 203
Articolul îşi propune să introducă în circuitul public românesc informaţii din presa de limbă maghiară de acum 100 de ani din fostele comitate Ciuc, Odorhei și Treiscaune, astăzi județele Covasna și Harghita, referitoare la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Este firesc ca materialele prezentate să reflecte starea de spirit şi percepţia liderilor politici și de opinie maghiari/secui, faţă de un eveniment de o asemenea amploare. Pentru a surprinde reverberațiile și evaluările actuale ale unor istorici și publiciști maghiari referitoare la Unirea Transilvaniei cu România și la consecințele acestui important eveniment, în partea a doua a articolului sunt prezentate selecțiuni din mass‑media maghiară actuală și din câteva lucrări de istorie a „Ținutului Secuiesc”, apărute recent, din inițiativa administrației publice locale din județele Covasna și Harghita, cu sprijinul Academiei Maghiare. Deoarece majoritatea textelor sunt foarte puțin sau deloc cunoscute, atât istoricilor români, cât și publicului larg din România, nu vom stărui asupra punctului de vedere al istoriografiei românești asupra celor afirmate în articolele menționate, deoarece această poziţie este foarte bine cunoscută. Precizăm însă că, atât în articolele apărute acum un secol, cât și în cele editate în acești ani, evenimentele la care ne referim sunt prezentate din aceeași perspectivă a istoriografiei maghiare, fără a se putea observa schimbări și actualizări esențiale.

Atitudini și reacții ale minorităților naționale față de Unirea Basarabiei cu România: bulgarii și găgăuzii – (Nicolae Țîbrigan) – 225
În prezent, termenul de Basarabia se referă, sub aspect politico‑administrativ, la actuala Republică Moldova (chiar dacă aceasta reprezintă acum 66,8% din teritoriul fostei Basarabii, lipsindu‑i județele Cetatea Albă și Ismail, precum și partea de nord a județului Hotin). Granițele fusese trasate în 1940, iar teritoriile sus‑menționate, fiind încorporate în RSS Ucraineană de atunci, aparținând acum Ucrainei. În trecut, până în 1812, Basarabia reprezenta doar zona de sud ce corespundea vechilor raiale turcești stabilite din 1538 (acoperind fostele județe românești Cetatea‑Albă, Ismail, Cahul și parțial Tighina).

Fondul şi Forma
„Caietele negre” ale lui Heidegger (Andrei Marga) – 241
Filosofia lui Heidegger se bucură de multă vreme de notorietate universală. Piesele ei de rezistență – interogarea sensului structurii logice a gândirii, recuperarea unor abordări clasice ale sensului, readucerea în actualitate a privirii vieții pe linia împlinirii ei, inițiată de apostolul Pavel, punerea în valoare a metodei fenomenologice a lui Husserl, tematizarea din nou a ființei, originala examinare a existenței umane, reasumarea finitudinii în conceperea sensului vieții, chestionarea istoriei metafizicii, interogarea impactului tehnicii moderne asupra vieții oamenilor, restabilirea poeziei ca substanță a operei de artă – nu sunt puține. Ele au devenit între timp repere ale culturii. Dacă ar fi să identificăm personalitățile care alimentează în ultimă analiză reflecțiile filosofice de astăzi, atunci, alături de apostolul Pavel, Confucius, Toma, Kant, Hegel, Marx, Kierkegaard, Nietzsche, Peirce, Husserl, Wittgenstein și inițiatorii dataismului de dată recentă, se află și Heidegger.

Armonizarea neunitară a legislaţiei româneşti privind drepturile de autor cu directivele europene în materie (Mircea Felix Ionescu Melineşti, Rodica Guiu) – 262
Proprietatea intelectuală prin componenta drepturilor de autor reprezintă temelia economică a industriei creative, stimulând inovarea, activitatea creativă, investiţiile şi producţia. Astfel că drepturile de autor reprezintă un mijloc important pentu asigurarea recompensării activităţilor din sectorul creativ.

♦ Limba română în Israel. Aspecte istorice şi bibliografice (Lucian‑Zeev Herșcovic) – 268
Prezentarea noastră își propune să aducă în fața publicului câteva aspecte referitoare la poziția limbii române în Israel din punct de vedere istoric și bibliografic. Temă care trebuie să nu fie uitată de Ziua Limbii Române, având în vedere situația deosebită a vorbitorilor de limba română din Israel în ultimii circa 140 de ani.

Panteonul Diplomaţiei Româneşti
♦ Valentin Lipatti sau negociatorul prin excelenţă (George Apostoiu) – 279
Generaţia care a trecut prin experienţa tensionată a Războiului Rece încă îşi mai aduce aminte de un eveniment capital al anilor ’70: Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa. Dacă l‑am mai preţui ar trebui să‑l aniversăm la fiecare 1 august, data încununării cu succes a acesteia prin semnarea, la Helsinki, a Actului final. Pregătită şi finalizată între 1972‑1975, Conferinţa pentru securitate și cooperare a fost la fel de necesară ca şi Congresele de la Viena, din 1814/15, sau Berlin, din 1878, care au fixat, pentru un timp, condiţiile păcii pe continent. Diplomaţii şi plenipotenţiarii au calmat evoluţiile tot mai belicoase şi au oferit şefilor de stat şi de guvern din Europa, plus Statele Unite şi Canada, posibilitatea să adopte un document de valoare istorică. În acele împrejurări, România s‑a făcut remarcată pentru impunerea principiului tratamentului egal al statelor, indiferent de mărimea lor. Între marii negociatori ai păcii de la Helsinki s‑a aflat şi ambasadorul Valentin Lipatti. Îi consacru rândurile de mai jos cu convingerea că el a contribuit la refacerea numelui bun de ţară al României.

Ion Brad – scriitor, cărturar și diplomat (Nicolae Mareș) – 284
La numai câteva luni după trecerea la cele veșnice a prietenului nostru Ion Dodu Bălan, a luat drumul veșniciei și statornicul amic și confrate, poetul, romancierul, dramaturgul, eseistul și traducătorul Ion Brad. Brad cel veșnic chipeș și de‑a pururi verde – cum îmi plăcea să îl alint – reprezentant de seamă al literaturii române și al României întregi, cea pe care a reprezentat‑o demn și vertical în lume, ca sol al românității, într‑o vreme în care diplomația românească se constituia într‑un vector credibil. A avut șansa să fie diplomat în perioada în care liderii mondiali ai vremurilor țineau seama de ceea ce spunea Bucureștii, de la Bonn la New‑York sau de la Varșovia și Cairo la Tel Aviv. Ion Brad a slujit România ca ambasador în Elada și în Cipru mai bine de nouă ani, într‑una dintre perioadele cele mai grele pentru ciprioți (anii ’70‑’80), cât și în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, ca director, la cârma Direcției Culturale, imediat după întoarcerea sa din misiune, cumva ca răsplată pentru diplomația culturală pe care a practicat‑o. Aveam să mă conving personal despre dăruirea cu care a lucrat în Grecia și în Cipru, direct de la românii de pe acele meleaguri, în anul 1993, când i‑am cunoscut pe aceștia la Atena, evocându‑mi nu pe diplomații în post de atunci, ci doar pe Brad și Ecobescu.

Lumea Cărţilor
♦ Calitatea vieţii. Un proiect pentru România
(
Coordonatori: Elena Zamfir şi Iuliana Precupeţu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2018, 415 p.) (Dan Banciu) – 291
Calitatea vieţii reprezintă o problemă socială, dar şi o temă de cercetare cu multiple valenţe teoretice, metodologice şi aplicative, care preocupă în egală măsură pe specialiştii din domeniul ştiinţelor sociale şi politice, interesaţi în identificarea şi explicarea dimensiunilor variate şi complexe ale acestui concept, definit şi estimat printr‑o serie de indicatori obiectivi şi subiectivi. Ca problemă socială, calitatea vieţii a fost şi este o temă prioritară de cercetare în cadrul Institutului de Cercetare a Calităţii vieţii (ICCV), fondat încă din anul 1990, sub egida Academiei Române, institut care a derulat de‑a lungul timpului o serie de studii şi cercetări prestigioase privind stilul de viaţă al populaţiei din România în condiţiile tranziţiei, ca şi diversele aspecte critice cu care se confruntă societatea românească în ultimii 30 de ani, cum ar fi: ocuparea şi sursele de vulnerabilitate, locuirea, bugetul şi nivelul de trai în gospodărie, starea de sănătate a populaţiei, sărăcia şi politicile de incluziune, starea educaţiei, serviciile publice şi de asistenţă socială etc.

Aurora Martin, Reprezentare identitară feminină în cultura română”, ediţia a II‑a revizuită, Editura Pro Universitaria, București, 2018 (Florin Grecu) – 300
Lucrarea autoarei Aurora Martin, „Reprezentarea identitară feminină în cultura română”, încadrată în aria tematică a studiilor de gen, a apărut la editura Pro Universitaria în anul 2018 și reprezintă publicarea în volum a tezei de doctorat, susţinută în anul 2013 la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti. Volumul pune în lumină dimensiunile prin care este reprezentată femeia în cultura română, în literatură, în mass‑media şi în realitatea socială, lucrarea fiind structurată pe două părţi, respectiv şapte capitole.

Eveniment
♦ Pactul Mondial privind Dreptul la Mediu – Cadrul juridic global unic pentru protejarea mediului (Irina Moroianu Zlătescu) – 311
♦ Cea de‑a doua Conferință mondială consacrată jurnalismului constructiv (Irina Moroianu Zlătescu) – 313
Declarația Universală a Drepturilor Omului, de la a cărei adoptare s‑au împlinit, la 10 decembrie 2018, 70 ani, prevede în articolul 19 dreptul oricărei persoane la libertatea de opinie și de expresie care implică libertatea de a avea opinie fără amestec din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a difuza, fără a ține cont de frontiere, informații și idei prin orice mijloace.

Notă:
[1] Gheorghe Schwartz, Politica şi presa, Reprezintă mass‑media a patra putere în stat? Ed. Institutul european, 2001.

Vă dorim lectură placută!

Ediția Digitală Punctul Critic (Click aici)

Abonamentele și numerele în format digital sunt disponibile prin Paydemic.com (Click aici)

Puteți comanda un abonament sau revista în format tipărit
pe librăria Ideea Europeană (Click aici)

Arhiva revistei Punctul Critic (Click aici)

Editor: Fundația Culturală Ideea Europeană
Editor: Fundația Culturală Ideea Europeană
Co-editor: Fundația “Platon Pardău”

Adresa redacţiei:
Revista Punctul critic
CP-113, OP-22, Sect. 1, Bucureşti, cod 014780
Tel./fax: 4021 212 56 92; 4021 310 66 18.
E-mail: office@punctulcritic.ro

Salve
Salvează

Total 4 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*