Noul defetism și „România educată”

Devin supărătoare, insultătoare chiar, noile automatisme în considerarea locului României în Europa de azi – haos, ignorarea legii, corupție – de parcă am fi ieșit din istorie. Se recurge frecvent la comparația cu „țările civilizate” pentru a se marca o iluzorie diferență care îi separă pe români de popoarele evoluate. Printr‑un alt truc, culpabilizator și acesta, se vrea fixarea unui complex al neputinței: nu putem, dom’le, să facem nimic, nu suntem în stare de nimic! Și urmează trimiteri la Albania, Bulgaria, la țările africane, toate jignitoare pentru albanezi, bulgari, africani și, evident, pentru români. Încă și mai tulbure – pentru că este în afara logicii și, în plus, vexatoriu – mi se pare proiectul „România educată”, care induce ideea că românii și țara lor nu au ieșit în lumina civilizației. La auzul unui astfel de concept lansat pentru România secolului XXI, se sparie gândul, cum spunea un cronicar cu aproape patru secole în urmă. Nefericita formulare, atenție!, trimite la ravagiile făcute de ideea superiorității de rasă sau de cultură.

Educația și cultura românilor? Grigore Ureche, în cronica scrisă în secolul al XVII‑lea, în română, nota (sinteza îi aparține lui G. Călinescu) că „trăia într‑o țară creștină, cu întocmire de legi, ferită de bunul‑plac al voievodului, care trebuia să‑și tempereze trufia prin învățătura providențialei istorii”. Cronica este scrisă – pe când Descartes publica Le discours de la Méthode, cam pe vremea când Luther traducea Biblia și când umanistul român din Transilvania, Nicolaus Olahus, secretar al reginei Maria de Habsburg, întreținea o bogată corespondență, în latină, cu Erasmus de Rotterdam, autorul celebrului Elogiul nebuniei.

Este curios, periculos chiar, acest defetism exersat în anul președinției României la Consiliul Uniunii Europene, al alegerilor pentru Parlamentul European și al alegerilor prezidențiale. Merge poporul român înapoi în istorie? Mi‑a fost dat să citesc în România, nu de mult și nu fără legătură subterană cu noul defetism, că suntem „un popor cu substanţă tarată”. Asistăm la o degradare a calităţii actului politic, cu consecinţe nefaste în planul comportamental social. Presa scrisă și, mai ales, televiziunea își consacră energiile știrilor senzaționale și recurg la știri false. Fenomenul, pe care deocamdată nu suntem dispuși să‑l analizăm, este unul cel puțin ciudat: mass‑media a devenit purtătoare de cuvânt a partidelor politice. S‑a instalat o dominație mediatică prin politica editorialistă, devenită tribună socială, ceea ce, în fond, nu ar fi rău dacă ar fi respectate propriile reguli profesionale. Îndepărtarea de aceste reguli conduce la decredibilizare și, în cazurile cele mai nefericite, la diabolizarea jurnalismului. Păcatul vine de la dependența financiară, de la goana după audiență, de la profitul social în interesul politicului. Concentrarea grupurilor de presă sub pretextul dependenței financiare are ca efect confuzia între libertate și dreptul cetățeanului de a fi informat. Informația – altarul și rațiunea din totdeauna ale presei – nu este o marfă, ci un bun colectiv datorat cititorilor.

Să revenim la vremurile care ne apasă. Nu educarea României este problema noastră. Niciun popor european nu ar suporta să i se vorbească despre țara lui în acești termeni. Problemele noastre sunt aceleași ca ale tuturor europenilor și ele s‑au născut din dezamăgirile provocate de evoluția – de fapt, de involuția – proiectului Europei unite, construită pe puterea banului. Marile mișcări de stradă din Franța, „gilets jaunes”, aveau șansa să devină model pentru nemulțumiții din alte state, dar re­cursul la violență le‑a compromis mesajul, politic îndreptățit. Manifestanții au cerut, inițial, o politică alternativă de protecție socială, o detașare de filosofia economică și financiară a Bruxelles-ului asaltată – dacă nu controlată – de intervențiile lobbyștilor mondiali. Participarea „străzii”, a societății civile, la corectarea actului de guvernare este un concept politic pe care viitorul nu‑l mai poate ignora. Dar guvernarea trebuie să rezulte din actul democratic al alegerilor. Dezbaterile pe această temă sunt frecvente în Occident; în România ideea este întreținută doar propagandistic.

Pentru mulți români, ideea că în Franța există săraci este greu de acceptat. Și totuși… Francezii, ca și italienii, cer renunțarea la politicile de austeritate care au distrus serviciile publice, au delocalizat industria națională și au degradat, în consecință, calitatea vieții. Veniturile de 2000 de euro pe lună ale unui francez sau italian – la care un român nici nu poate visa – nu le sunt de ajuns francezilor și italienilor să treacă pragul sărăciei. Puseurile de xenofobie în țările dezvoltate vin și de la modificarea standardelor vieții materiale. Revoltații din Franța reclamă impozitarea marilor averi, iar în aceasta ei includ necesarmente corupția. Le este greu să accepte – să ne oprim la un exemplu de conservatorism interesat – de ce la reuniunea miniștrilor de Justiție (din 7 martie 2019!) Comisia Europeană a respins „lista neagră” a statelor care „prezintă carențe strategice” în privința spălării capitalurilor. Răspunsul ar fi acesta: Comisia nu mai are nici instrumente, nici forța, nici interesul să se lupte cu puternicul lobby instituționalizat la Bruxelles.

În ce ne privește, atenție la derapajele din sfera justiției sociale dacă vrem ca euroscepticismul să nu câștige teren în România. Ca în Italia, ca în Franța, ca în Polonia, ca în Ungaria… Brexitul indică dureros eșecul birocrației și lipsa de viziune istorică instalate la Bruxelles. Este timpul unei reforme care să asigure statelor membre un tratament egal, nediscriminatoriu, în Uniunea Europeană.

Iar noi, românii, ca să ne putem găsi locul meritat în viitoarea construcție, să renunțăm la aberația că România trebuie educată.

George APOSTOIU

Total 0 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre George Apostoiu

George Apostoiu – născut la 3 noiembrie 1939, Bolintin Vale-Malu Spart. Diplomat, publicist. Licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Filologie, 1963. Cursuri postuniversitare de diplomaţie. Bursier UNESCO, Paris, 1969. Diplomat, Ministerul Afacerilor Externe 1963-2008. Misiuni diplomatice la: Paris (UNESCO şi [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*