Punctul Critic » Editorial » Mihai‑Bogdan Marian: Europa cu două viteze și Grupul de la Vișegrad

Mihai‑Bogdan Marian: Europa cu două viteze și Grupul de la Vișegrad

Aparent contradictorie, această revigorare recentă a Mitteleuropei, în contradicție tocmai cu gândirea politică germană de astăzi, care în mod tradițional deține chiar paternitatea conceptului geopolitic de Mitteleuropa, își poate găsi o explicație în evoluția post‑război a Germaniei care, înfrântă în cele două conflagrații mondiale, pe de o parte, și ca urmare a deznodământului Războiului Rece, pe de altă parte, din pivot geopolitic continental și pol de inițiativă strategică a devenit un soi de periferie euroatlantică, dincolo de care au fost stabilite anumite avanposturi cu rol pivotal pentru extinderea influenței eurotlantice către fostul spațiu de influență sovietică. Iar tutela acestor noi avanposturi pe linia de est a fost asumată, sub umbrela NATO și a unei UE care a prins viață și s‑a ridicat din cenușa celui de‑al Doilea Război Mondial cu sprijin anglo‑american, în primul rând de către Statele Unite ale Americii. În acest sens, strategii americani au lucrat în zona istmului ponto‑baltic pentru ranforsarea unei noi granițe față de influența și eventualitatea unei expansiuni ruse, graniță care a primit, totodată, și rolul unei centuri tampon menită să împiedice o ipotetică joncțiune între zona tradițională de influență germană și marele spațiu rus, ce ar fi putut pune în pericol supremația proiecțiilor euroatlantiste pe continentul european. Între aceste avanposturi cu rol pivotal pentru proiecțiile euroatlantiste s‑au distins în timp ca importanță Polonia și România. Astfel, sub influența acestor strategii, mai înainte de a se vorbi în anul 2015 despre Europa cu două viteze a lui Juncker, Donald Rumsfeld, ministru al apărării în SUA la data respectivă, a vorbit în anul 2003 despre Noua și, respectiv, Vechea Europă[8]. Și, tot astfel, în virtutea acelorași strategii, Noua Mitteleuropa era decuplată de Germania și căpăta extensii spre Est, dincolo de linia Carpaților.

Prin urmare, fractura la care asistăm astăzi între Europa de la Bruxelles și cea de la Vișegrad nu reprezintă o noutate, ba mai mult, ea chiar a fost cultivată în timp de către strategii americani pentru a ține în șah o Uniune Europeană al cărei avânt ar fi putut pune în pericol supremația americană[9]. Dar de la momentul 2003 și până în prezent multe lucruri s‑au schimbat. Iar ceea ce frapează cu adevărat astăzi este faptul că această fractură europeană, stimulată și întreținută până acum, mai mult sau mai puțin în mod artificial, de tutorii euroatlantici ai Uniunii Europene, în contextul crizei migrației dinspre zonele de conflict din spațiul arab, al contorsionării relațiilor Occidentului euroatlantic cu Federația Rusă și al reorientărilor de politică externă asumate de mai noua administrație americană prezidată de Donald Trump, capătă noi valențe și riscă să scape de sub control, punând în discuție la modul cel mai serios viitorul construcției europene. Astfel, această fractură nu se mai manifestă astăzi doar pe dimensiunea economică sau militară, ci vine să scoată în evidență incongruențe majore, care ridică problema unor chestiuni de fond legate de însuși profilul viitor al Uniunii Europene. Ea contrapune perspectiva unei Europe multiculturaliste ce tinde să își renege propriile tradiții și rădăcini istorice care îndrăznesc să coboare dincolo de perioada postbelică, asumată de către corul liderilor europeni care se aliniază în spatele lui Jean‑Claude Juncker, perspectivei care se coagulează în jurul grupului de state de la Vișegrad și care ține tocmai la prezervarea acestor tradiții și rădăcini istorice. Catalizatorul pentru manifestarea acestor contradicții profunde care macină astăzi Uniunea Europeană îl constituie problema migrației extracomunitare, care pentru statele nucleului dur al UE a reprezentat un revers al bunăstării economice mai mari de care acestea se bucură în contrast cu mai noile membre ale UE. Acest decalaj economic, constituit de altfel în favoarea Europei de Vest și pe seama țărilor din Est, a făcut ca statele aparținând nucleului dur al UE să devină țări de destinație pentru migrație, în timp ce statele cu un nivel de bunăstare mai scăzut, adică cele din zona Europei Centrale și de Est, să reprezinte doar țări de tranzit. În acest context, este de înțeles, pe de o parte, și măsura cotelor obligatorii de migranți promovată de statele din prima categorie, care caută să transfere propria criză a migrației spre celelalte state europene pentru a‑și prezerva bunăstarea, cât și opoziția acerbă a acestora din urmă, care, după ce au făcut o serie de compromisuri economico‑financiare pentru a fi acceptate în cadrul proiectului european, acum se văd forțate să suporte și efectele crizei migrației, provocate totuși în principal de politicile adoptate de statele nucleului dur al UE[10]. Pentru statele Estului, în situația în care cotele respective de migranți chiar ar deveni obligatorii, pe fondul unui mecanism comunitar de relaționare și așa viciat cu statele din vestul continentului, care în fapt s‑a tradus printr‑o scurge­re continuă a resurselor, inclusiv a celei umane, de la Est către Vest, participarea la proiectul european riscă să se transforme într‑o afacere extrem de păguboasă care nu numai că nu se dovedește a mai fi menită să le asigure un grad sporit de bunăstare și securitate, ci, mai mult, este de natură a le pune în discuție propria existență în acord cu atributele lor cultural‑identitare.

Astfel, Noua Mitteleuropa, de data aceasta fără Germania, constituită pe nucleul statelor din Grupul de la Vișegrad, începe să se manifeste tot mai pregnant ca un pol european distinct de inițiativă, care promovează tot mai coerent și hotărât un proiect alternativ pentru viitorul Uniunii Europene decât cel asumat de Bruxelles. Mai mult decât atât, eliberate în prealabil de tutela germană prin influența americană, pe fondul unei reconfigurări a liniilor de politică externă asumate de administrația SUA, astăzi aceste state par a se scutura tot mai mult și de tutela americană. Așadar, în „șantierul mitteleuropean” inițiat de către administrațiile americane anterioare și lăsat neterminat, cu tot cu extensiile sale dinspre Est, par a fi încolțit germenii unei noi construcții geopolitice ce tinde să se opună Bruxelles-ului sub forma unui potențial grup V8. Iar această opoziție în raport cu politicile asumate în capitala Uniunii Europene a fost resimțită ca o adevărată și nesperată oportunitate de către o Federație Rusă, care aspiră la recuperarea locului și rolului său de putere mondială pe arena internațională. Drept pentru care, leadershipul politic de la Moscova s‑a grăbit să stimuleze și să încurajeze această opoziție, căutând să stabilească legături privilegiate cu Grupul Vișegrad și să ofere alternativa unor parteneiate economice extracomunitare. Suplimentar, prin vocea geopoliticianului rus Aleksandr Dughin, Moscova vine și propune Proiectul „Marii Europe de Est”, care îi vizează pe polonezi, ungari, români, bulgari, slovaci, cehi, sârbi, croați, sloveni, macedoneni, în cadrul unei proiecții pentru o nouă ordine mondială fundamentată pe teoria lumii multipolare și o abordare de sorginte conservatoare, care se dovedește, cel puțin în aparență, mult mai aproape de sistemul de valori asumat de statele Grupului Vișegrad, însă care sub aspectul tezei sale finale vine să pună în discuție chestiunea suveranității de stat[11].

În consecință, în raport cu evoluțiile ultimelor decenii, asistăm la o metamorfozare a proiectului Mitteleuropa care, de la configurația sa originală de secol XIX sub patentă germană, a trecut prin stadiul asumat de politica americană al Noii Europe, pentru a ajunge în prezent, când manifestă tendințe evidente de a fi atras în sfera de influență a Moscovei sub forma proiectului Marii Europe de Est.

 

La final

Conchidem prin a sublinia că proiectul Europei cu două viteze prinde un anumit soi de contur, însă altfel decât se aștepta președintele Comisiei Europene, Jean‑Claude Juncker, luând tot mai mult forma unui proiect alternativ de Uniune Europeană decât cel promovat de establishmentul de la Bruxelles. Un proiect care riscă să alunece tot mai mult în sfera de influență a Moscovei, care, și ea, își asumă un sistem de valori oarecum similar celui căruia îi rămân consecvente statele Grupului de la Vișegrad.

În acest context, dacă opțiunile și pozițiile țărilor din Grupul Vișegrad sunt de acum de notorietate, fiind asumate deschis, la vedere, cu tărie și consecvență în contra criticilor venite de la Bruxelles, pentru celelalte state, situate mai către Sud‑Est, care ar putea face parte dintr‑un ipotetic grup V8, situația se dovedește a fi ceva mai complicată, iar opțiunile lor comportă un grad de risc mult mai ridicat.

Astfel, în cazul României, nisipurile mișcătoare cu care poate fi asemănată scena politicii internaționale în prezent se pot dovedi mortale. Iar acest lucru decurge din faptul că incertitudinea domină cotidianul, iar proiectele mai sus-amintite cu privire la regiunea din care face parte și țara noastră, toate, cel puțin în momentul de față, se arată a fi dezavantajoase pentru țara noastră. Mai mult decât atât, din păcate, România experimentează în prezent la nivel regional un anumit grad de izolare care o împiedică să contribuie activ la promovarea unui proiect politic în care să se regăsească reprezentat corespunzător și propriul interes național. În acest sens, este suficient să menționăm aici că, pe fondul mutațiilor de ansamblu, oricând putem asista la o schimbare de politică a leadershipului german și o revenire a Germaniei în cadrul proiectului Mitteleuropean. Și, după cum bine știm, o Mitteleuropa de tutelă germană vine să pună în discuție statalitatea românească, deoarece își stabilește cu predilecție granița pe linia Carpaților. Tot astfel, fiind greu de descifrat deocamdată reconfigurarea și reculul politicii externe americane – până unde și în ce fel se va manifesta – România riscă să se trezească pusă în fața unor evoluții care să o aducă în situația de a face parte nu dintr‑o Europă cu două viteze, ci chiar dintr‑o Europă cu trei viteze, fiind plasată în categoria statelor periferice nu numai din punctul de vedere al criteriilor geografice, dar și al celor sociopolitice și economice, rămânând un simplu avanpost militar, ori chiar să aibă parte de o schimbare mai dramatică, trezindu‑se din nou intrată sub sfera de influență a Moscovei. Cât privește proiectul multiculturalist propus de Jean‑Claude Juncker, o eventuală materializare a acestuia pe teritoriul României ar însemna nimic mai mult decât pierderea propriei identități cultural‑religioase, transformând statul român într‑o simplă formă fără de conținut.

Prin urmare, prezentul se caracterizează ca fiind un moment al schimbărilor pentru toată lumea, care se pot dovedi în funcție de circumstanțe și evoluții a fi mai mult sau mai puțin plăcute pentru unii sau pentru ceilalți. Cert este însă că viitorul construcției europene și parcursul pe care va apuca Uniunea Europeană în perioada următoare este greu pus la încercare astăzi de o nouă provocare, în centrul căreia se regăsește opoziția dintre statele susținătoare ale politicilor asumate la Bruxelles și Grupul statelor de la Vișegrad. Iar această opoziție și potențialul ei de fracturare iremediabilă a construcției europene se dovedesc a fi mult mai mari decât cele reprezentate de liniile de demarcație anterioare din cadrul Uniunii Europene, trasate de Spațiul Schengen sau Zona Euro. Și cum destinul României, odată cu aderarea din anul 2007 la Uniunea Europeană, a ajuns să fie indisolubil legat de destinul proiectului european, se vede zdruncinat și amenințat și el astăzi de toate aceste frământări și turbulențe pe care le întâmpină construcția europeană.

 

Surse imagini
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Visegrad_group_countries.svg
https://www.activenews.ro/externe/Grupul-de-la-Visegrad-atac-la-%E2%80%9EEuropa-cu-doua-viteze-Suntem-priviti-ca-niste-cetateni-de-%E2%80%9Emana-a-doua-141502
https://ro.wikipedia.org/wiki/Europa_Central%C4%83#/media/File:Grossgliederung_Europas-fr.png
http://inliniedreapta.net/sa-fim-alaturi-de-ucraina-vine-istoria-peste-noi/

Note:
[1] Cartea albă privind viitorul Europei, disponibilă online la https://europa.eu/european‑union/sites/europaeu/files/whitepaper_ro.pdf, accesat la 21.04.2018.
[2] Aderarea României la acest format de cooperare a fost refuzată din cauza conflictului interetnic de la Târgu Mureș din 1990 și mineriadei.
[3] A se vedea în acest sens sprijinul polonez acordat în campania electorală lui Viktor Orban pentru alegerile parlamentare din Ungaria, în urma cărora acesta și‑a adjudecat cel de‑al treilea mandat de premier al Ungariei.
[4] Ungaria chiar a organizat un referendum național pe acest subiect pentru a asigura sprijinul popular al deciziei politice.
[5] În acest sens, Polonia chiar încearcă adoptarea unor modificări legislative care să interzică avorturile, subiectul generând o dezbatere vie pe agenda publică de la nivel național. A se vedea în acest sens https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/03/23/polonia-mii-de-persoane-au-manifestat-impotriva-unui-proiect-de-lege-anti-avort–79335, accesat la 23.04.2018.
[6] Pentru detalii a se vedea https://europa.eu/european‑union/about‑eu/eu‑in‑brief_ro accesat la 22.04.2018.
[7] Pentru o perspectivă detaliată în acest sens a se vedea Sava, I.N. (1997) Școala geopolitică germană. București, Ed. Info‑Team, precum și Naumann, F. (2012) Central Europe (titlul original în limba germană Mitteleuropa). Ed. Forgotten books, Londra.
[8] Donald Rumsfeld a făcut distincția între cele două Europe în luna ianuarie a anului 2003, în contextul disputei internaționale pentru legitimarea unei intervenții militare în Irak, acreditând ideea că „Vechea Europă” (Franța și Germania) este depășită în gândire și este în poziție antagonică cu „Noua Europă”, a statelor foste comuniste dintre care șapte se pregătesc să devină membre cu drepturi depline în NATO. În acest sens a se vedea http://www.curierulnational.ro/Actualitate%20Companii/2003-12-18/%E2%80%9CVechea+Europa%E2%80%9D%2C+%E2%80%9CNoua+Europa%E2%80%9D+si+Statele+Unite, precum și https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/vechea-europa-vs-noua-europa-versiunea-2-0, accesate la 23.04.2018.
[9] De altfel, strategia americană, la rândul ei, nu reprezintă nimic mai mult decât o continuare a unei abordări mai vechi a continentului european de către Imperiul Britanic, care permanent de‑a lungul istoriei a căutat să fractureze unitatea și cooperarea între formațiunile statale europene pentru a‑și extinde influența asupra acestora.
[10] A se vedea aici în special contextul asociat Primăverilor Arabe și politica intervenționistă promovată de Occident, care se află la originea evoluțiilor ulterioare ce au determinat criza migrației extracomunitare.
[11] Pentru detalii a se vedea Dughin, A (2017) Destin Eurasianist. București, Ed. Mica Valahie.

Total 2 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Mihai - Bogdan Marian

Mihai – Bogdan MARIAN Anul de nastere: 20 ianuarie 1979 Studii și formare profesională Sunt licențiat în Drept al Universității din București (Facultatea de Drept, 2001) și absolvent cu diplomă de master al cursurilor de master Managementul Activității de Informații [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*