Punctul Critic » Editorial » Mihai‑Bogdan Marian: Europa cu două viteze și Grupul de la Vișegrad

Mihai‑Bogdan Marian: Europa cu două viteze și Grupul de la Vișegrad

Rezumat: Fractura la care asistăm astăzi între Europa de la Bruxelles și cea de la Vișegrad nu reprezintă o noutate, ba mai mult, ea chiar a fost cultivată în contextul post‑Război Rece de către strategii americani pentru a ține în șah o Uniune Europeană al cărei avânt ar fi putut pune în pericol supremația americană. Dar între timp o serie de lucruri s‑au schimbat. Iar ceea ce frapează cu adevărat astăzi este faptul că această fractură europeană, stimulată și întreținută până acum, mai mult sau mai puțin în mod artificial, de tutorii euroatlantici ai Uniunii Europene, în contextul crizei migrației dinspre zonele de conflict din spațiul arab, al contorsionării relațiilor Occidentului euroatlantic cu Federația Rusă și al reorientărilor de politică externă asumate de mai noua administrație americană prezidată de Donald Trump, capătă noi valențe și riscă să scape de sub control, punând în discuție la modul cel mai serios viitorul construcției europene.

 

  1. Proiectul Europei cu două viteze

Încă de prin anul 2015, în spațiul public european au început să se facă auzite tot mai multe voci care aduceau în discuție din ce în ce mai des proiectul unei Uniuni Europene cu mai multe viteze. În mod oficial, teza Europei cu mai multe viteze a fost avansată de președintele Comisiei Europene, Jean‑Claude Juncker care, în contextul anunțatului referendum pentru Brexit și al conturării tot mai clare a anumitor divergențe între statele Uniunii Europene cu privire la politicile de adoptat vizavi de problema migrației, către finalul anului 2015 a declarat că proiectul european ar trebui regândit prin prisma asumării a două viteze de dezvoltare, care să distingă între nucleul dur, format din statele puternic integrate, și celelalte, care gravitează în jurul celor dintâi, pentru a se putea obține un grad mai mare de autonomie în privința politicilor publice.

Doi ani mai târziu, în anul 2017, când Brexitul deja era o certitudine, iar problema migrației și divergențele de opinie ale statelor membre UE în materie deveniseră acute, proiectul Europei cu două viteze a fost relansat. În plus, între timp în Statele Unite ale Americii fusese ales președinte Donald Trump, care ulterior învestirii sale ca președinte și‑a accentuat discursul alarmant cu privire la viitorul relațiilor dintre SUA și UE, dar și în ceea ce privește asumarea angajamentelor americane în cadrul parteneriatului NATO, iar politicile Federației Ruse în plan internațional se arătau din ce în ce mai îngrijorătoare, prin raportare la linia asumată de statele nucleului dur al UE. Astfel, în cadrul unui summit restrâns, organizat în luna martie 2017, în preambulul summitului UE ce urma să aibă loc pe 25 martie pentru celebrarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma din 25 martie 1957, propunerii lui Jean‑Claude Juncker referitoare la Europa cu două viteze i s‑au raliat și cancelarul german Angela Merkel, președintele francez Francois Hollande, premierul italian Paolo Gentiloni și cel spaniol Mariano Rajoy.

Sub aceste auspicii, în cadrul summitului din 25 martie 2017, președintele Comisiei Europene, Jean‑Claude Juncker, a venit și a prezentat „Cartea Albă privind viitorul Europei”, în cuprinsul căreia erau expuse cinci scenarii de evoluție ale UE în format 27 (post‑Brexit) până în anul 2025, după cum urmează: 1. Continuând pe același drum; 2. Accent exclusiv pe piața unică; 3. Cei care doresc mai mult realizează mai mult; 4. Mai puțin, dar mai eficient; 5. Mult mai mult, împreună[1]. Având în vedere contextul și pozițiile deja asumate de reprezentanții statelor membre UE, întregul document s‑a dovedit a fi de fapt o pledoarie, nu neapărat explicită, dar în mod cert cel puțin implicită, pentru proiectul Europei cu două viteze. Un proiect care pe fond vine să evidențieze o realitate ce constă în persistența unor decalaje socio‑economice între membrii mai vechi ai UE și cei mai nou-veniți și care, însă, în aceeași măsură este menit a pune în discuție spiritul de solidaritate și determinarea statelor mai avansate de a se implica și a susține reducerea decalajelor în raport cu țările care cunosc anumite întârzieri de parcurs.

Cum era de așteptat, proiectul Europei cu mai multe viteze, deși asumat la scenă deschisă de șefii de stat și/sau de guvern ai celor mai puternice state ale Uniunii Europene, a născut o serie amplă de controverse și dezbateri, găsindu‑și, pe lângă susținători, și opozanți extrem de hotărâți și înfocați. Între aceștia, de departe, s‑au evidențiat membrii grupului de la Vișegrad, cărora li s‑au alăturat, într‑o oarecare măsură, și România, Bulgaria, Croația și Slovenia, conturând perspectiva ipotetică a unui viitor Grup Vișegrad extins de la formula V4 la un format V8. Astfel, reprezentanții Cehiei, Slovaciei, Ungariei și Poloniei au pledat nu pentru mai multă sau mai puțină Europă, ci pentru menținerea unității Uniunii Europene, pentru egalitatea intereselor tuturor statelor membre și pentru consolidarea rolului statelor naționale în luarea deciziilor la nivel european, respingând categoric varianta Europei cu două viteze ca fiind una a standardelor duble, menită să instaureze diferențieri de genul cetățeni europeni de rangul unu și cetățeni europeni de rangul doi. În ciuda acestei opoziții hotărâte, prin declarația comună a summitului de la Roma din 2017 se statuează că „vom acționa împreună, cu ritmuri și intensități diferite acolo unde va fi necesar, dar mergând în aceeași direcție, așa cum am făcut în trecut, în conformitate cu tratatele și păstrând ușa deschisă celor ce doresc să se alăture mai târziu”, recunoscându‑se și asumându‑se de facto prin aceasta proiectul Europei cu mai multe viteze.

De la momentul summitului din 2017 și până în prezent, divergențele dintre statele așa‑zisului nucleu dur al UE și cele disidente, grupate în principal în cadrul formatului Vișegrad, nu numai că nu s‑au atenuat, dar chiar s‑au accentuat, relevând faptul că, dincolo de aspectele socio‑economice care fac obiectul disputei dintotdeauna, se află chestiuni mult mai profunde, care țin de chiar sistemul de valori asumat de fiecare dintre statele membre ale UE. Iar aceste chestiuni profunde au fost aduse la suprafață de problema stringentă a migrației extracomunitare și modul în care statele membre se raportează la ea. În acest context, Grupul țărilor de la Vișegrad nu numai că vine să conteste propunerile reprezentanților UE și ai statelor ce țin de nucleul dur al Uniunii, dar chiar și‑a asumat avansarea unui proiect alternativ de Uniune Europeană care, cel puțin prin raportare la istorie, pare a fi mai aproape de sufletul europeanului de tradiție.

 

  1. Grupul Vișegrad și proiectul său

O construcție de dată relativ recentă, Grupul de la Vișegrad este un format de cooperare care are rădăcini istorice adânci, ce coboară până în anul 1335, unde regăsim acordul dintre regii Ioan al Boemiei, Cazimir al III‑lea al Poloniei și Carol Robert de Anjou al Ungariei. Această construcție a luat naștere la 15 februarie 1991, în contextul cutremurului geopolitic generat de revoluțiile anticomuniste din Europa Centrală și de Est, de prăbușirea Zidului Berlinului și colapsul URSS, sub forma unui acord de sprijin reciproc asumat de Ungaria, Cehoslovacia de la acea vreme și Polonia, în vederea integrării lor politice și economice în Uniunea Europeană[2]. Și, spre onoarea lor, statele semnatare ale acordului de la Vișegrad au dovedit că fac front comun și că se susțin reciproc pe relația cu Bruxelles‑ul, dar și în raporturile cu celelalte state membre ale UE, și în contextul postaderării. Astfel, în fața noilor provocări cu care se confruntă astăzi Uniunea Europeană, aceste state au făcut dovada unei voci comune și a unei solidarități politice demne de invidiat la nivel de leadership politic[3], în interesul propriilor cetățeni. Iar dintre aceste provocări, se remarcă de departe problema migrației.

În acest context, pe fondul unor prognoze demografice negative cu care se confruntă statele europene, țările Grupului de la Vișegrad, în ciuda criticilor venite de la Bruxelles, au ales să adopte o linie preponderent naționalistă și să se opună proiecțiilor multiculturaliste și politicii cotelor obligatorii de migranți[4], pe care Bruxelles‑ul a căutat să le impună statelor membre ale UE. În același sens, țările din Grupul Vișegrad caută să adopte politici pro‑familie în accepțiunea tradițională a acestei instituții, dată de nucleul format prin uniunea consensuală dintre un bărbat și o femeie, opunându‑se deschis propunerilor și presiunilor venite de la Bruxelles pentru legiferarea parteneriatelor civile între persoane de același sex. Astfel, aceste state au ales să promoveze natalitatea autohtonilor în contra acceptării cotelor de migranți, căutând să își prezerve, ca societăți, atât propria ierarhie și structură verticală de putere, cât și propriul profil sociocultural și religios[5].

Așadar, prin contrast cu valorile abstracte, puternic impregnate de amprenta individualismului, și care vin să eludeze într‑o contextualizare mai largă spiritul de comunitate, asumate la nivelul Uniunii Europene, precum demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept, drepturile omului[6], care nu capătă o relevanță și însemnătate concrete decât prin raportare și corelare cu alte elemente și aspecte, lăsate la voia și libera interpretare a liderilor europeni, statele Grupului de la Vișegrad au ales să‑și asume și să promoveze cât se poate de concret Europa creștină, familia tradițională constituită din bărbat și femeie, natalitatea, suveranitatea națională și specificul socio‑cultural autohton. Iar prin aceasta, proiectul Grupului Vișegrad se situează într‑o opoziție vădită cu linia politică asumată de Bruxelles și, mai mult de atât, are potențialul de a se constitui ca un veritabil proiect alternativ de Uniune Europeană la cel trasat de actualul leadership al Uniunii Europene.

 

  1. Mitteleuropa fără Germania sau proiectul Marii Europe de Est?

În lumina celor de mai sus, acțiunile statelor semnatare ale acordului Vișegrad, care se distanțează și intră în contradicție tot mai mult astăzi cu politicile nucleului dur al Uniunii Europene, vin să readucă la viață ideea imperiului de mijloc, cunoscut și sub denumirea de Mitteleuropa, situat la confluența dintre proiecțiile și strategiile euroatlantice și cele eurasiatice. Ceea ce frapează însă astăzi la acest nou imperiu de mijloc, care prinde un contur tot mai bine definit pe nucleul statelor Vișegrad, este faptul că el nu mai reprezintă o construcție geopolitică de tutelă germană, așa cum a fost conceput la cumpăna dintre secolele al XVIII‑lea și al XIX, după un model care gravita în jurul structurii imperiilor Prusac și Austriac, și care își fixa granița de est de‑a lungul Munților Carpați, pe linia vestică a istmului ponto‑baltic, după care căuta să își asigure o centură de formațiuni statale mai mici, cu rol de tampon de siguranță până la contactul cu marea masă continentală eurasiatică, dominată de Imperiul Rus[7]. Ba mai mult încă, după cum am văzut, linia de evoluție politică a acestei noi Mitteleuropa pare a se distanța în mod decisiv de linia adoptată de către leadershipul politic aflat la putere în Germania zilelor noastre, care își asumă o poziționare în siajul deciziilor de la Bruxelles, pe care de altfel le susține în mod deschis. Astfel, prin raportare la aceste discrepanțe de fond între Europa de la Bruxelles și Europa de la Vișegrad, vedem nu neapărat manifestarea unei Europe cu două viteze, așa cum propunea Jean‑Claude Juncker, ci mai degrabă două Europe distincte.

Total 2 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Mihai - Bogdan Marian

Mihai – Bogdan MARIAN Anul de nastere: 20 ianuarie 1979 Studii și formare profesională Sunt licențiat în Drept al Universității din București (Facultatea de Drept, 2001) și absolvent cu diplomă de master al cursurilor de master Managementul Activității de Informații [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*