Ion Brad – scriitor, cărturar și diplomat

La numai câteva luni după trecerea la cele veșnice a prietenului nostru Ion Dodu Bălan, a luat drumul veșniciei și statornicul amic și confrate, poetul, romancierul, dramaturgul, eseistul și traducătorul Ion Brad. Brad cel veșnic chipeș și de‑a pururi verde – cum îmi plăcea să îl alint – reprezentant de seamă al literaturii române și al României întregi, cea pe care a reprezentat‑o demn și vertical în lume, ca sol al românității, într‑o vreme în care diplomația românească se constituia într‑un vector credibil. A avut șansa să fie diplomat în perioada în care liderii mondiali ai vremurilor țineau seama de ceea ce spunea Bucureștii, de la Bonn la New‑York sau de la Varșovia și Cairo la Tel Aviv. Ion Brad a slujit România ca ambasador în Elada și în Cipru mai bine de nouă ani, într‑una dintre perioadele cele mai grele pentru ciprioți (anii ’70‑’80), cât și în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, ca director, la cârma Direcției Culturale, imediat după întoarcerea sa din misiune, cumva ca răsplată pentru diplomația culturală pe care a practicat‑o. Aveam să mă conving personal despre dăruirea cu care a lucrat în Grecia și în Cipru, direct de la românii de pe acele meleaguri, în anul 1993, când i‑am cunoscut pe aceștia la Atena, evocându‑mi nu pe diplomații în post de atunci, ci doar pe Brad și Ecobescu.

A avut grijă sensibilul scriitor ca „avatarurile” sale din misiunea respectivă să le prezinte posterității în șase volume, pagini de un farmec aparte, apărute la confluența celor două milenii, și fără cunoașterea cărora istoria raporturilor româno‑elene nu poate fi reprodusă la adevărata lor valoare, fără a apela la analizele și prezentarea documentelor respective, elocvent fiind aportul său la strângerea și dezvoltarea conlucrării bilaterale, inclusiv în diplomația economică. Într‑o conversație, la cea de‑a 85‑a aniversare, cu privire la diplomația actuală mi‑a răspuns:

Nicolae Mareș:
Ați fost printre diplomații nepereche, ca să folosim o sintagmă argheziană, din perioada anilor ’70, atunci când diplomația românească era pe val, când diplomații occidentali, pe care i‑am cunoascut și eu, ne căutau, ne curtau, cei socialiști ne invidiau. Cu sârg, imaginație și multă dăruire ați făcut o școală a diplomației culturale. Nu vă doare că am ajuns atât de terfeliți în lume? Quo vadis, Domine? Cât mai avem de așteptat, când ne vom reveni?

Ion Brad:
– Firește că mă dor! Chiar dacă, în mod firesc, dacă facem acum parte din NATO și Uniunea Europeană, cu orientările lor obligatorii și pentru diplomații noștri, prezența lor anemică pe plan internațional, mai ales în domeniul cultural, este îngrijorătoare. Mulți au renunțat prea ușor, din nepricepere sau rea‑voință, la specificul și mândria națională, la toate interesele care nu se promovează de la sine, fără competență și chiar talent. Dar să sperăm că și în acest domeniu esențial, o generație nouă, de tineri diplomați, va evada din somnolență și absenteism comod, adeverind încă o dată că românii au talent și în diplomație, după exemplul strălucit al lui Titulescu și urmașilor săi, printre care s‑a numărat și Lucian Blaga.

Personal, încă din anii ’70 ai secolului trecut am văzut în autorul volumului de poeme: Transilvane cetăți fără somn /1977/ o întruchipare a modestiei și a dăruirii necondiționate pe care numai cel care a cunoscut nemijlocit glia strămoșească, personal dând noi dimensiuni liricii marilor poeți și diplomați transilvani: Octavian Goga, Lucian Blaga și Aron Cotruș. Acesta a fost Poetul și Cetățeanul Ion Brad, care – parafrazându‑l pe Coșbuc – a fost: suflet din sufletul neamului. De‑a lungul anilor m‑am convins și statornicia prieteniei sale, în fapt o vocație, care a rămas pentru mine o rara avis, cultivată de el în toate împrejurările, cu multă sensibilitate și credință în mai bine. Nu voi uita un episod petrecut în urmă cu patru‑cinci ani, când, împreună cu istoricul George G. Potra și fratele său Alexandru Brad, am călătorit în satul natal al poetului, la Pănade, acolo unde scriitorul a văzut lumina zilei, la 8 noiembrie 1929. Aici el ne‑a prezentat fiecare din locurile mirifice de care a fost legat încă din copilărie, inclusiv de drumurile pe care le făcea la Școala din Blaj. Era pe la jumătatea lunii mai; nu ne‑am putut opri să nu ne întindem la povești pe iarba verde din fața casei, iarbă pe care cu decenii în urmă o călcase desculț în picioare, dovedindu‑ne că știa toate poveștile și pe oamenii locului, ale bunicilor și părinților, a celor apropiați pe care îi evoca cu atâta dragoste și căldură; la fel și Timotei Cipariu și pe corifeii Școlii Ardelene.

Cu mândrie, la Blaj, ne‑a dus Ion Brad pe Câmpia Libertății, ne‑a arătat clasele „Liceului său” din „Mica Romă”, sălile în care a învățat și a locuit, biblioteca etc. Plină de învățăminte a fost și alocuțiunea rostită la întâlnirea cu foștii colegi, cu un public larg în fața căruia a conferențiat despre istoria școlii, a Blajului și a Ardealul Sfânt, cel pe care l‑a venerat o viață întreagă. La fel la o slujbă consacrată Sfântului Ioan Paul al II‑lea, cu prilejul canonizării fostului Pontif și marcării momentului respectiv într‑o slujbă‑conferință înălțătoare săvârșită în lăcașul istoric al vechii Mitropoli, cu participarea a peste șapte sute de persoane.

Nu o dată, la Sebeș și Lancrăm, Ion Brad a evocat, ca un veritabil istoric literar, relația sa cu Lucian Blaga, contactele avute cu marele poet și filosof, cât și cu alți reprezentanți de seamă ai culturii românești, printre care: Ion Agârbiceanu, Emil Isac, prietenul său, Mircea Zaciu, Aurel Rău și alții.

Și acum regret că fotografiile făcute cu telefonul mobil s‑au pierdut în străfunzimile electronice ale buclucașei scule, fără să le mai pot recupera. Stângăcie de începător fără abilități tehnice.

Până la adânci bătrâneți n‑a uitat Ion Brad despre prima sa ieșire în lume, la Festivalul internațional al tineretului și studenților de la Varșovia din vara anului 1955, împreună cu Doamna Teatrului Românesc, Lucia Sturdza Bulandra, și pictorul Hatmanu de la Iași, poemele apărute cu un an înainte din florilegiul Cu sufletul deschis fiindu‑i apreciate de publicul polon cu un premiu. Au urmat: Cântecele pământului natal – 1956; Cu timpul meu – 1958 /pentru care a primit premiul „George Coșbuc” al Academiei Române în 1959; Eroii fabulelor – 1964; Fântâni și stele – 1965; Fiica Dunării și a mării – 1966; Poeme – 1970; Orga de mesteceni – 1970; Cele patru anotimpuri – 1972; Zăpezile de acasă – 1972; Noaptea cu privighetori – 1973; Templul dinafară – 1975; Transilvane cetăți fără somn – 1977; Războiul cunoașterii – 1979; Cartea zodiilor – 1982; Oracole – 1987; Rădăcinile cerului – 1989; Icoana nevăzută – 1996; Al doilea suflet – 2000 și sfâșietoarea, ultima culegere lirică: Cocoarele în ultimul său zbor – 2015.

De asemenea, Ion Brad s‑a impus ca romancier, cu scrierea Descoperirea familiei – 1964, care a fost reluată, ulterior, ca o trilogie (devenită în final tetralogie) în: Romanul de familie –1986: Zăpadia Soare cu dinți; În umbra castelului și Thalassa, dar și romanele – Ultimul drum – 1975; Raiul răspopiților – 1978; Muntele catârilor – 1980; Întâlnire periculoasă – 1985; Proces în recurs – 1988; Muntele – 1996. Dintre lucrările de memorialistică, în afara celor consacrate Eladei, remarc: Aicea, printre ardeleni – și Dincoace de munți. De asemenea, dramaturgia i‑a fost aproape, fiind câțiva ani directorul Teatrului Nottara din capitală. Dintre piesele de teatru scrise și jucate, amintesc: Audiență la consul și Nu pot să dorm – ultima evocându‑l pe consăteanul său Timotei Cipariu, reprezentant de seamă al românismului în Transilvania.

Prin dispariția, unul după altul, a lui Ion Brad și a lui Ion Dodu Bălan sau Mircea Malița se stinge o generație de creatori și cărturari‑patrioți, care s‑au dăruit cu har și pricepere Țării, conștienţi – așa cum îmi spuneau ei – că soarta și menirea lor a fost: să nu se lase înecați de valuri, având sentimentul optimist al copiilor de țărani de odinioară, acela că: împlântând bine plugul în brazdă, la răsăritul soarelui, până la apus pot ajunge departe. Cu talent, dăruire și multă muncă, ei au intrat în conștiința neamului românesc pentru totdeauna.

Nicolae MAREȘ

Total 1 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*