Punctul Critic » Istorie - Documente » Între strânsoarea Leviathanului și ascensiunea Behemothului

Între strânsoarea Leviathanului și ascensiunea Behemothului

Rezumat: Leviathanul și Behemothul, în cheie geopolitică, vin să surprindă expresia antagonismului dintre popoarele mării și cele ale uscatului. Astăzi, în vremea de pe urmă a unei globalizări neterminate, galopate decenii la rând în ritmul impus de Leviathan, Behemothul pare a se fi ridicat din nou în picioare, iar cele două fiare se află iar față în față de pe poziții de forță, rânjind amenințător una la alta, de data aceasta de sub măștile concepțiilor și strategiilor euroatlantiste și, res­pectiv, eurasiatice. Dacă ar fi să căutăm artizanii contemporani ai acestor măști sub care se ascund astăzi cele două bestii, fără prea mare dificultate putem identifica două nume de referință: George Soros și, respectiv, Aleksandr Dughin. Sub influența celor două nume, asistăm în prezent la o coliziune frontală între teoria societății deschise și proiectul lumii globalizate sub pecetea Occidentului de inspirație anglo‑saxonă, pe de o parte, și teoria lumii multipolare și curentele de sorginte conservatoare, pe de altă parte. Dincolo de iluziile și promisiunile cu care fac negoț cele două perspective, transpare însă deopotrivă recrudescența unui instinct imperial, care în ambele cazuri se împiedică în mod fatal de ideea de suveranitate de stat, instaurată ca principiu de bază în politica internațională prin pacea westfalică de la 1648.

1. Introducere

Leviathanul și Behemothul[1], cei doi monștri mitologici ai timpurilor biblice, simboluri și metafore care întruchipează plăsmuiri ale forțelor abisale ce agită adâncurile apelor, pe de o parte, și ale celor telurice, care răscolesc întinderile deșertice, stepele aride și înălțimile ținuturilor muntoase, pe de altă parte, capătă o conotație specială din perspectiva teoriilor geopolitice. Ei reprezintă personificări ale acelor forțe deterministe care condiționează cu fatalitate destinul popoarelor în funcție de matca lor originară. În ei se metamorfozează acel instinct care orien­tează într‑un mod greu de descifrat acțiunea umană, influențând decisiv traducerea și abordarea rațională a realităților înconjurătoare de către om. Leviathanul și Behemothul sunt acei demoni care, după ce secole la rând, au animat atât expedițiile „piraţilor mărilor”, cât și migrațiile „piraţilor uscatului” ori rezistența eroică a popoarelor legate spiritual de propria patrie, continuă să bântuie și astăzi subconștientul structurilor politico‑administrative de pretutindeni. Ei orientează într‑o formă sau alta politica de stat, în timp ce instituțiile reprezentative și politicile formațiunilor statale se traduc prin nimic mai mult decât prin situații de compromis între ceea ce reprezintă forța acestor bestii simbolice și, respectiv, acțiunea coercitivă a rațiunii umane, mai mult sau mai puțin emancipată de sub tutela lor, care caută să le îmblânzească și să le exploateze cât mai adecvat spre satisfacerea conștientă a necesităților omului[2].

Totodată, Leviathanul și Behemothul, în cheie geopolitică, vin să surprindă și expresia antagonismului dintre popoarele mării și cele ale uscatului. Iar în această cheie, popoarele maritime care reușesc să își depășească condiția, să îmblânzească și să supună Leviathanul pot, mai departe, să încerce a‑i direcționa forța pentru a înfrânge și îngenunchea Behemothul. Și, tot astfel, este valabilă și reciproca, în cazul popoarelor uscatului, care izbândesc să îmblânzească și să controleze puterea Behemothului spre a lupta cu Leviathanul și a‑l supune.

Astăzi, în vremea de pe urmă a unei globalizări neterminate, galopate decenii la rând preponderent în ritmul unui Leviathan ce a speculat cu dibăcie lipsa de vigilență și abandonul unui Behemoth intrat în hibernare, însă care de curând se arată a fi fost trezit din somnul său, cele două fiare se află din nou față în față de pe poziții de forță, rânjind amenințător una la alta, de data aceasta de sub măștile concepțiilor și strategiilor euroatlantiste și, respectiv, eurasiatice. Dacă ar fi să căutăm artizanii contemporani ai acestor măști sub care se ascund astăzi cele două bestii, reprimându‑și deocamdată, dar cizelându‑și și pregătindu‑și cu grijă între timp energia brută în așteptarea activă a unei eventuale confruntări sângeroase, când ar putea să se năpustească cu toată forța lor una asupra celeilalte, angrenând într‑o nouă încleștare pe viață și pe moarte popoarele lumii, fără prea multă dificultate putem identifica două nume de referință: George Soros și, respectiv, Aleksandr Dughin.

2. Masca Leviathanului sau globalizarea în versiunea George Soros

Elementul central al acestei măști este dat de conceptul de societate deschisă, preluat și manipulat de Soros de la Henry Bergson, via Karl Popper, acesta din urmă fiindu‑i de alt­fel un adevărat mentor. În jurul acestui concept, destul de vag conturat, deoarece nu se poate defini concret prin sine însuși, ci doar prin opoziție cu cel așa‑zis de societate închisă, în timp, din punct de vedere teoretic, dar mai ales în mod practic, s‑a coagulat însă o serie de alte concepte care vin să‑i dea o consistență aparte. Printre acestea, la loc de cinste se numără economia‑lume, multiculturalismul de tip pluralist‑universalist cu rol uniformizant, minorităţile artificiale, democraţia liberală, individualismul extrem sau teoriile gender, împreună cu corolarul lor reprezentat de redefinirea familiei umane prin prisma partene­riatelor civile[3].

Agenții activi care au conlucrat la modelarea acestei măști sunt reprezentați de o rețea globală de organizații nonguvernamentale, cor­porații transnaționale, membri ai establishmentului politic, financiar și militar de la nivel național sau global, influenceri din sfera culturală și mediile academice etc. emanați cu prioritate de spațiul de cultură și civilizație euro­atlantică, dar și de spațiile conexe intrate sub influența acestuia, beneficiari în majoritatea lor covârșitoare ai unor burse oferite cu generozitate, dar și cu interes, de către fundațiile și organizațiile sponsorizate prin intermediul miliardarului George Soros.

Toți acești agenți au rodat și promovat constant și coerent conceptele care gravitează în jurul ideii de societate deschisă, instituind un soi de monopol global al corectitudinii politice, care a facilitat preluarea sub control și ambalarea trendurilor destructurante ale postmodernității la adresa unei modernități care, deși destul de desuete de acum sub acțiunea urbanizării și tehnologizării excesive a societăților umane, acolo unde se mai manifestă încă, mai poartă vag în sine ceva din forța Behemothului. În acest sens, noile concepte promovate sub umbrela societății deschise au căutat să sape activ la temelia conceptuală a lumii vechi pe care se fundamenta însăși puterea Behemothului, materializată odinioară sub forma marilor imperii continentale, ridicate pe fundația societăților tradiționale agricole. Și în bună măsură au reușit să submineze și să destructureze această temelie. Astfel, în decurs de numai câteva decenii, concepte precum naţionalitatea, suveranitatea de stat, democraţia înţeleasă ca voinţă a majorităţii, familia și chiar persoana umană au fost golite de conținutul ce obișnuia să le definească. În urma acestui proces, practic au fost redefiniți parametrii referențiali ai vieții sociopolitice, fiind anulat eșafodajul conceptual prin care căpăta expresie, printre altele, structura verticală a societăților tradiționale de o manieră în care altădată mai era posibilă concentrarea la nivelul acestora a unor centre de putere autonome și independente. Pe această cale, naționalitatea a fost golită de conținutul etnic și a fost asimilată treptat ideii de cetățenie, unde primează aspectul civic și contractualist; suveranitatea de stat, din noțiune cu caracter absolut, a devenit una cu caracter relativ și limitat, fiind condiționată de instanțe externe cu caracter suprastatal; democrația a ajuns să se traducă printr‑un consens al minorităților active, care de multe ori în fapt vine să anuleze voința unor majorități căzute în apatie; familia, în mod tradițional constituită din bărbat și femeie, a ajuns să se promoveze și ca posibil parteneriat civil între persoane de același sex; iar individul uman a căpătat și alte clasificări decât cea care împarte ființa omenească în bărbat și femeie.

Prin urmare, o nouă realitate de dimensiuni globale a luat naștere sub acțiunea coercitivă a Leviathanului „îmblânzit şi strunit” cu ajutorul măștii societății deschise, promovate de Soros, care, pe cât de atractivă se prezenta în stadiile avântului său inițial, pe atât de hâdă s‑a dovedit a fi în vremurile ei de pe urmă. Alergând continuu contra firii și naturii umane, pentru a destructura orice germene constitutiv al vreunei structuri de putere autonome în raport cu trendul globalizării, astăzi vedem un Leviathan epuizat mai înainte de a fi reușit să treacă linia de sosire reprezentată de înfăptuirea globalizării lumii în propria sa paradigmă existențială, de inspirație anglo‑saxonă, care presupunea înfrângerea decisivă a Behemohtului și instituirea unei ordini mondiale unipolare, pe cât de difuză în aparență, pe atât de concretă în manifestare. În acest avânt al Leviathanului, transformat pe ultima turnantă într‑un soi de prăbușire sub presiunea propriei greutăți, ce nu mai poate fi susținută doar prin acțiunea unor minorități active și extravagante pe seama majorităților apatice de pretutindeni, societățile prezentului, rămase fără ziduri și porți, au ajuns să experimenteze riscul și incertitudinea, fiind atrase într‑un proces haotic de uniformizare cu pronunțate tente negative, ce oferă acum imaginea unei lumi malformate încă de decalaje socioeconomice profunde, sărăcie extremă și polarizare restrânsă a bunăstării, a cărei notă comună este dată însă de faptul că a ajuns să fie măcinată de la un capăt la altul de războaie, terorism și frământări sociale majore (revoluții, lovituri de stat, războaie civile etc.), dar și răscolită de migrație în masă și amestec forțat și violent al culturilor și civilizațiilor pământului. Iar acest eșec al Leviathanului reprezintă un adevărat suflu vital pentru Behemoth.

3. Aleksandr Dughin și reinventarea Behemothului

Pe fondul celor de mai sus, Dughin se străduiește să revitalizeze un Behemoth încolțit în prezent în bârlogul său eurasiatic de hăitașii Leviathanului. Pentru acest lucru însă, fiara vlăguită de supliciul la care au supus‑o adepții Leviathanului are nevoie să își facă prieteni care să o ajute să își recapete puterile de altădată și poate chiar să dobândească unele noi. În acest sens, ea trebuie să‑și ascundă sălbăticia înnăscută și să se arate lumii sub o față umană, mai prietenoasă decât cea a societății deschise, sub care a încercat să se ascundă cealaltă bestie în ultimul timp. Acest fapt nu este chiar așa de dificil, dacă ținem cont de dezastrul produs de Leviathan pe scena mapamondului în galopul său aparent mânat de intenții benevolente, dar care cam peste tot a stârnit războiul și colapsul socio‑economic al societăților, într‑un contrast evident cu pacea și drepturile omului propovăduite sus și tare de susținătorii săi. Mai problematic însă în acest demers de recosmetizare se arată a fi faptul de a da uitării și de a scoate din memoria colectivă a omenirii propriile grozăvii pe care Behemothul, în vremurile sale de glorie, le‑a produs și el, nedezmințindu‑și natura de bestie care caută să‑și satisfacă poftele călcând în picioare destinele popoarelor, natură care îl leagă în mod indestructibil de omologul său ce‑și trage seva din adâncurile mărilor. Astfel, Behemothul este forțat acum să se prezinte lumii sub o mască nouă față de cele din trecut, care au întruchipat la momentele sale de apogeu grandoarea Imperiului Țarist sau iluzia emancipării proletare sub auspicii republicane promisă de URSS, ba chiar să consimtă să poarte de data aceasta un alt soi de harnașament spre a oferi garanții suplimentare celorlalți, pe care îi ademenește să i se alăture spre a contracara dezastrul produs de Leviathan, că atunci când își va fi recăpătat din nou puterile nu își va lepăda masca prietenoasă, scuturându‑se de hățuri și uitând de promisiuni pentru a‑și arăta colții și da frâu liber pornirilor sale sălbatice. Așadar, pentru a mai putea spera la un viitor, Behemothul trebuie să arate astăzi că a învățat din istorie să se lase îmblânzit și că a abandonat pofta de a‑i mai devora după bunul său plac pe cei din jur.

La această mască și la acest harnașament lucrează de ceva timp Aleksandr Dughin, încercând să atragă și să constituie masa critică de adepți necesară pentru a rupe botnița și lanțurile în care Behemothul a fost aruncat de Leviathan. Instrumentele sale de lucru principale rezidă în teoria lumii multipolare și în ceea ce el definește ca fiind A patra teorie politică, de sorginte conservatoare, care își propune să surclaseze celelalte teorii politice ale modernității, ce și‑au demonstrat propriile limite, respectiv liberalismul, comunismul și fascismul. Astfel, spre deosebire de Soros, ale cărui călăuze prin lumea realismului geopolitic au fost Henry Bergson și Karl Popper (și, într‑o oarecare măsură, indexat mai degrabă la capitolul celor care expun realități ce trebuie evitate și/sau schimbate, Henry Kissinger), Dughin, el însuși un geopolitician de renume, a ales să se lase ghidat în elaborarea unei teorii alternative la societatea deschisă și lumea unipolară creionată prin travaliul Leviathanului cu prioritate de Martin Heidegger, Carl Schmitt, Nikolai S. Trubețkoi sau Piotr N. Savițki (asimilând până la un punct și perspectiva civilizațională asupra lumii a lui Samuel Huntington).

În acest sens, Dughin ajunge să își fundamenteze perspectiva teoretică, pe de o parte, pe teoria marilor spații, pe care le consideră adevărate mătci ale unor civilizații distincte ce nu pot fi și nici nu ar trebui să se dorească a fi alienate sub aspect identitar pentru a fi uniformizate în cadrul unei singure civilizații globale, iar pe de altă parte, pe un conservatorism care nu ține neapărat cu dinții de tradiție, care de multe ori s‑a dovedit retrogradă și neadecvată prin prisma unor evoluții recente, ci pe unul care caută să prezerve imuabilul și legătura ființei umane cu transcendentul fără a nega nevoia de progres. Un conservatorism care să extragă din evoluția istorică a societăților și să păstreze acel ceva care rezistă probei timpului și fără de care omul nu și‑ar putea continua viața ca om care speră la mântuire și la nemurirea sufletului. Astfel, perspectiva oferită de Dughin opune societății globale deschise, de tip uniformizant, imaginea mozaicului civilizațional al planetei, care trebuie prezervat, și geopolitica frontierei, ca spațiu de sinteză intercivilizațională și nu ca unul de graniță și demarcație strictă; lumii unipolare cu un singur hegemon, teoria lumii multipolare, al cărei echilibru este asigurat de hegemoni regionali; liberalismului și democrației liberale, conservatorismul de tip progresist și democrația iliberală; teoriilor gender și parteneriatelor civile, familia tradițională constituită pe nucleul bărbat – femeie; transhumanismului și omului nanobotizat, omul muritor, dar spiritual; profanului și excesului raționalist‑mecanicist, sacrul și transcendentul; națiunii civice alienate de pluralismul universalist, națiunea cu rădăcini istorice conștientă de particularitățile sale identitare; societății cu fragmentare orizontală, societatea ierarhizată pe verticală. Și, mai mult decât atât, dincolo de a creiona imaginea unei altfel de lumi decât cea propusă de Leviathan, Dughin caută să inducă ideea unei naturi animalice mai blânde a Behemothului față de cea a Leviathanului, încercând să justifice rătăcirile și erorile istorice ale celui dintâi prin faptul că el a fost îngenuncheat și mânat într‑o luptă contra firii sale înnăscute, de către cel din urmă, ajungând să se manifeste reprobabil ca urmare a presiunii încorsetării sale în forme de statalitate improprii, ce i‑au fost croite de adepții Leviathanului[4]. Acest demers amintește pe undeva de teoria formelor fără fond a lui Titu Maiorescu[5].

La o primă vedere, Dughin pare că a găsit rețeta magică prin care să prezinte lumii un „nou” Behemoth, care ridică pretenția că și‑a abandonat instinctele de fiară și și‑a cizelat pornirile și comportamentul. Astfel, el vine să ofere atât o alternativă la lumea propusă de Leviathan, cât și o explicație pentru atrocitățile înfăptuite de‑a lungul istoriei de către Behemoth. Cu toate acestea, la o privire mai atentă, această imagine de scenă se dovedește a fi destul de străvezie, lăsând să transpară, după cum vom vedea în cele ce urmează, o parte însemnată din aceleași trăsături brutale de care bestia a mai făcut dovadă și în trecut. Mai înainte însă, să trecem repede în revistă direcțiile de acțiune prin care Dughin încearcă să facă posibilă ridicarea din genunchi a Behemothului, spre a răsturna hegemonia Leviathanului. În acest sens, geopoliticianul rus trasează ca imperative următoarele: 1. accesul spațiului rus la obiectivele geografice vitale (mări calde, resurse și puncte strategice); 2. restrângerea, până la anularea completă a influenței americane în diferite state ale lumii; 3. stoparea extinderii NATO; 4. stimularea proceselor de integrare eurasiatică; 5. favorizarea diversității sistemelor sociale în contra standardului globalist; 6. susținerea statelor și blocurilor orientate spre multipolaritate, continentalism și distanțare în raport cu globalizarea[6]. Venind dinspre acest cadru general către unul cu un grad mai ridicat de concretețe, Dughin avansează proiectul „Marii Europe de Est” sub forma unui mare spațiu independent în cadrul Europei unice, pe care îl propune polonezilor, ungarilor, românilor, bulgarilor, slovacilor, cehilor, sârbilor, croaților, slovenilor, macedonenilor. Aici, el vine și face o ofertă aparte și deosebit de tentantă românilor, ispitindu‑ne cu reunificarea celor două state românești, condiționată însă de abandonarea de către România a statutului de țară membră NATO, în situația perpetuării actualului status qvo al României poziția Rusiei fiind de a împiedica reunificarea. Tot astfel, propune o reunificare a spațiului slav prin integrarea de către Rusia a Ucrainei și Belarusului. De asemenea, dincolo de promovarea unor relații privilegiate cu toate statele membre ale CSI, Dughin susține necesitatea construirii unor axe ale Moscovei pe relația cu Iranul și Turcia, dar și cu Afganistanul, Pakistanul sau India[7]. Iar „perla coroanei” ar fi reprezentată de crearea unui mare spațiu economic eurasiatic, ai cărui principali piloni de rezistență să fie reprezentați de Rusia și China. În ceea ce privește direcția de acțiune euratlantică, Dughin propune, pe de o parte, separarea Europei continentale de politica de inspirație anglo‑saxonă (perpetuată în postmodernitate de SUA), iar pe de altă parte, sprijinirea curentelor de sorginte conservatoare, antiglobalistă din Statele Unite ale Americii, care caută o revenire la rădăcinile europene ale noii Americi[8].

4. Recrudescența instinctului imperial

În lumina celor de mai sus, oricât de atractivă ar putea părea propunerea alternativă a Behemothului la lumea creată de Leviathan, ea lasă însă să transpară, așa cum am semnalat deja, anumite trăsături sălbatice de care fiara telurică a mai făcut dovadă în trecut. Aceste trăsături sălbatice se coagulează în acel instinct imperial care își propune să acapareze și să subjuge viața popoarelor. Astfel, trecând dincolo de mirajul teoriei lumii multipolare pe care o avansează Dughin, vom redescoperi, fără prea multă trudă, o ordine mondială pe care planeta a mai experimentat‑o în trecut, respectiv aceea a balanțelor de putere stabilite între diferitele structuri imperiale ale lumii[9]. Practic, Dughin propune o resetare a ordinii lumii de astăzi, dominată de hegemonia Leviathanului american, și o revenire la starea de lucruri premodernă, anterioară inițierii desfășurării de evenimente care au condus în cele din urmă la instaurarea actualei dominații globale anglo‑americane. Așadar, geopoliticianul rus, după ce a reușit să descifreze stratagema prin care în decurs de aproximativ două secole Behemothul rus a fost îngenuncheat de Leviathanul anglo‑american, caută să ofere o nouă șansă fiarei terestre, încercând să întoarcă istoria lumii, bineînțeles cu unele mici ajustări impuse de parcurs, la momentul în care Behemothul încă se afla în picioare și se putea confrunta de la egal la egal cu monstrul mărilor, sperând că de data aceasta lucrurile se vor desfășura în contra instaurării hegemoniei mondiale a Leviathanului. Iar acest moment de referință, pe care Dughin îl caută cu ardoare, nu este greu de identificat dacă privim înapoi în istorie. El poate fi cu ușurință localizat în ceea ce este socotit a fi fost ceasul de glorie al Behemothului, marcat de constituirea în anul 1815 a Sfintei Alianțe, între Imperiul Rus, Imperiul Austriac și cel Prusac. Și, după cum lesne se poate observa, toată pledoaria de astăzi a lui Dughin se concentrează cu prioritate pe această direcție a refacerii filonului de influență a puterilor terestre pe structura fostei Sfinte Alianțe. Parafrazându‑l pe Robert Kaplan, oricât de inventivă s‑ar arăta mintea și acțiunea umană, ele se văd limitate totuși de răzbunarea geografiei, care le orientează cu predilecție pe aceleași făgașuri.

Dar Dughin este un geopolitician prea experimentat ca să nu își dea seama că, odată ce Behemothul rus va reuși să se elibereze din strânsoarea mortală a Leviathanului anglo‑american, lumea multipolară pe care o propovăduiește el va ajunge până la urmă în mod inevitabil să graviteze în jurul Eurasiei, așa cum de altfel s‑a întâmplat milenii la rând în trecut. Pentru a risipi orice dubiu în acest sens, este suficient a ne aminti de aspectele subliniate de un alt geopolitician de renume, respectiv Halford Mackinder, ale cărei teorii sunt binecunoscute lui Dughin, și care menționa următoarele: „Centrul spaţial intercontinental sau heartland (pământul central) este pivotul istoriei, axa geografiei şi a istoriei; această arie se suprapune geografic cu Eurasia. (…)” și „acela care ţine sub control Europa de Est domină asupra heartlandului, acela care domină asupra heartlandului domină asupra Insulei Mondiale, acela care domină asupra Insulei Mondiale, domină asupra lumii.”[10] Așadar, din perspectivă geopolitică, de data aceasta Dughin vine și elaborează o teorie prin care se prefigurează o Eurasie dominată de un colos rus care nu se mai dorește a fi doar un pivot inerțial, ci un pol de inițiativă și reglementare al afacerilor globale, tocmai în virtutea centralității sale de pe arena mondială.

Prin urmare, lumea nu e statică, ea se învârte, iar lucrurile nu pot rămâne încremenite ca într‑un tablou. Tot astfel, și echilibrul balanțelor de putere, cu care ne ispitește astăzi Dughin sub forma teoriei lumii multipolare, nu reprezintă decât un instantaneu de moment, care cu timpul, pe măsură ce se va rostogoli, va veni să ne arate, în mod inevitabil, că, fugind de o hegemonie, vom ajunge cu fatalitate să contribuim la instaurarea și experimentarea alteia. Ar fi o iluzie fără margini să ne amăgim că această inerție înnăscută a lumii către manifestarea unei anumite forme de hegemonie ar putea fi eludată și abandonată cu totul și în mod definitiv. Toată istoria omenirii de până acum vine să contrazică această posibilitate. Mai mult decât atât, atât teoria societății deschise promovată de Soros, cât și teoria lumii multipolare elaborată de Dughin lasă să transpară perpetuarea unui instinct imperial care caută instaurarea unei anumite hegemonii mondiale, pe cât de cosmetizat acest instinct, pe atât de prezent și autentic în ambele cazuri, și la fel de dăunător prin raportare la idealul reprezentat de dreptul la autodeterminare al popoarelor. Acest instinct imperial decurge din chiar natura sălbatică a Behemothului și Leviathanului, cele două fiare mitologice a căror poftă nestăvilită nu poate fi ostoită decât prin cucerirea și stăpânirea popoarelor lumii.

Existența acestui instinct imperial deopotrivă în cazul ambelor teorii politice, care astăzi intră într‑o coliziune frontală una cu cealaltă, devine evidentă atunci când fiecare dintre respectivele teorii ajunge să se întâlnească cu ideea de suveranitate de stat, în virtutea căreia s‑ar putea realiza dreptul la autodeterminare al popoarelor, așa cum s‑a mai întâmplat odată, când ordinea lumii a fost resetată prin pacea westfalică de la 1648. Respectiva pace și principiile pe care ea se fundamentează reprezintă pentru orice aspirație de ordin imperial un adevărat pumnal de argint, pe care imperiile lumii au căutat să îl folosească unele împotriva altora. Și de fiecare dată cei care au recurs la utilizarea sa, după ce și‑au scos competitorii din scenă, au căutat să îl facă pierdut pentru a nu cădea și ei victimă la rândul lor aceleiași arme teribile. Prin urmare, tendințele imperiale de astăzi fac eforturi pentru închiderea ciclului deschis de pacea westfalică. Aceasta, prin opțiunile pe care le poartă cu sine, reprezintă o adevărată fereastră de oportunitate spre o existență proprie pentru acele popoare care de‑a lungul istoriei lor nu au dat dovadă de un instinct de tip imperial, fiind mulțumite cu ce le‑a rezervat providența în propria lor patrie, fără a căuta obținerea bunăstării năvălind în casa altor popoare.

Astfel, atât Soros, cât și Dughin se dovedesc a fi vădit încurcați în demersul de promovare a propriilor teorii despre organizarea lumii în momentul în care ajung să se întâlnească cu ideea de suveranitate de stat. În acest sens, Soros, deși pledează în contra hegemoniei americane ca fiind incompatibilă cu ideea de societate deschisă pentru că este dispusă să încalce suveranitatea statelor, vine și afirmă totuși că „Atunci când suveranitatea statelor stă în calea impunerii regulilor, legilor şi normelor (nn. – promovate de societatea deschisă), ar fi de dorit să se ofere stimulente şi motivaţii pentru o supunere voluntară.”[11] Și la fel se întâmplă și în cazul lui Dughin, care vine și susține că sistemul westfalic este utopic și neviabil și că „în realitate, însă există o inegalitate şi subordonare ierarhică între diverse state suverane”, drept pentru care, în teoria sa, „Lumea multipolară diferă de sistemul clasic de la Westfalia prin faptul că nu le recunoaşte unor state naţionale aparte, suverane formal‑juridic, statutul de pol veritabil. (…) Adică, ele sunt dependente politic şi economic de o instanţă externă. Fiind dependente, ele nu pot fi cu adevărat centre ale unei voinţe autonome şi suverane în chestiunile globale ale ordinii mondiale.”[12] Prin urmare, în această cheie a multipolarității, Dughin vine și propune în cele din urmă înlocuirea suveranității de stat cu o formă de autonomie extinsă[13]. Așadar, atât Soros, cât și Dughin se împiedică în suveranitatea de stat și încearcă să dilueze conceptul pentru a‑l eluda, în loc să caute o restaurare și o consolidare a acestuia. În acest sens, primul încearcă să pună într‑o lumină defavorabilă drepturile statului prin raportare la drepturile individului, iar cel din urmă caută să sublinieze imperfecțiunile conceptului de stat prin raportare la cel de civilizație. În fapt, trecând peste aceste artificii teoretice, fiecare dintre cei doi caută să justifice o formă de autoritate suprastatală, adică de tip imperial, reducând statul doar la un rol pur administrativ.

5. Deruta Leviathanului și ascensiunea Behemothului

Nu ne‑am propus în cadrul acestui articol să realizăm o analiză profundă a viabilității sistemului politic westfalic în prezent. Ne limităm doar la a puncta faptul că pacea westfalică de la 1648 a pus bazele mitologiei moderne a statalității fundamentată pe ideea de suveranitate, deschizând o spirală de evoluție istorică prin care s‑a făcut ceva mai târziu posibilă materializarea ideii de suveranitate a poporului, înțeleasă ca deziderat de emancipare politică de sub tutela imperială, care să facă mai departe posibilă și emanciparea socio‑economică a celor care în ordinea medievală îngroșau rândurile stării a treia, ca populații al căror caracter național rezida în omogenitatea lor etnică dată de legarea oamenilor din neam în neam pe diferitele feude.

Ceea ce am dorit, însă, a fost să aruncăm o privire critică, dintr‑o perspectivă antitetică, asupra celor două sisteme teoretico‑ideologice pe care astăzi le vedem intrând într‑o coliziune frontală pe subiectul configurării ordinii lumii. În acest sens, dacă teoria și practica societății deschise, proprie Leviathanului, deja este de notorietate, de decenii bune bucurându‑se de o publicitate preferențială, în virtutea căreia a modelat activ sfera publică și peisajul sociopolitic ale planetei, teoria lumii multipolare împreună cu a patra teorie politică, asumate de Behemoth, deși încă rămân mai puțin vizibile sub aspect publicitar, au început să își facă din ce în ce mai mult simțită prezența în concret, datorită unei serii de evenimente care pot fi catalogate cel puțin drept un șir de coincidențe stranii, dacă nu chiar mai mult de atât, ce se suprapun întocmai peste directivele lui Dughin.

Astfel, urmărind în prezent dacă direcțiile de acțiune trasate de Dughin se materializează cumva și în practică, vom descoperi, în ceea ce privește integrarea politico‑administrativă și economică a spațiului eurasiatic, în general, și a celui slav, în particular, dincolo de cooperarea istorică ruso‑chineză, și încrâncenarea militară dintre Occident și Federația Rusă din cadrul crizei ucrainene, care vine să confirme determinismul primului în înfăptuirea unei ordini globale unipolare și hotărârea celei din urmă de a se opune acestui proiect. Tot astfel, pe direcția stabilirii de avanposturi la mările calde, obiectiv trasat și de Petru cel Mare în urmă cu aproximativ patru secole, și consolidarea de puncte strategice care să ofere acces la resurse, vom găsi o încrâncenare militară similară în criza siriană. Conex acestei crize avem să identificăm cum se materializează alte două direcții de acțiune dintre cele trasate de Dughin, cea care vizează stabilirea și consolidarea unei axe Moscova – Teheran și, respectiv, Moscova – Ankara. Dacă prima dintre aceste axe este de notorietate de acum, fiind evidențiată și de cooperarea militară dintre Rusia și Iran în Siria, cea de a doua este destul de surprinzătoare, prin prisma calității de stat membru al NATO pe care o are Turcia, și a fost impulsionată de eșuarea tentativei de lovitură de stat împotriva regimului Erdogan din 2016, care a fisurat relația turco‑americană. Dincolo de aceste evoluții care se arată a fi convergente cu strategia elaborată de geopoliticianul rus, și mai surprinzătoare se dovedesc a fi cele care au loc pe relația euroatlantică. Aici, ca parte a proiectului de separare a Europei continentale de cea euroatlantică, descoperim convergența Brexitului, iar ca parte a sprijinirii curentelor conservatoare în SUA pe cea a câștigării alegerilor prezidențiale din 2016 de către Donald Trump, un adversar deschis al lui Georg Soros. Iar Uniunea Europeană pare și ea că evoluează tot spre a‑i oferi satisfacție lui Dughin, în cadrul acesteia încolțind și germenii proiectului „Marii Europe de Est”, pe nucleul Grupului de la Vişegrad, Cehia, Slovacia, Polonia și Ungaria poziționându‑se tot mai mult și mai evident în contradicție cu Bruxelles‑ul, exemplul lor iradiind și la nivelul altor state europene nemulțumite de politicile derulate de capitala Uniunii Europene. În timp ce Bruxelles‑ul și‑a asumat ca politică oficială implementarea matricei multiculturaliste promovate de Soros sub umbrela societății deschise, țările Grupului Vișegrad se poziționează într‑un contrast evident cu acestea. Pentru a evidenția acest lucru este suficient să redăm aici un scurt pasaj din discursul prim‑ministrului maghiar Viktor Orban despre starea națiunii, din 18 februarie 2018: „În ceea ce priveşte viitorul, mă cunoaşteţi cu toţii, şi ştiţi că eu cred în lucrurile simple: în muncă, în familie şi în patrie. Asta este ceea ce eu pot să vă ofer în viitor. Cred că Ungaria este o ţară unde lucrul bine făcut este recompensat: cel care munceşte mai mult câştigă mai mult. Cred că familiile sunt coloana vertebrală care susţine toată ţara. Cred că trebuie să‑i ajutăm – din tot sufletul şi cu toate forţele noastre – pe toţi aceia care fac alegerea de a avea copii. Cred că trebuie să le onorăm şi să le respectăm pe mamele familiilor, şi cred ca dacă am face‑o, noi nu am fi puţini, ci mai numeroşi, aici, în Bazinul Carpaţilor. Cred că viitorul nostru de unguri este să rămânem unguri. Să avem grijă de limba maghiară, să apărăm cultura noastră creştină şi ungară, să menţinem independenţa şi libertatea noastră. Iată, dragi prieteni, ce este modelul ungar, şi eu cred că el funcţionează. Cinstiţi munca, ajutaţi familiile, conservaţi identitatea noastră naţională, păstraţi independenţa, acestea sunt viitorul, şi acest viitor poate fi al nostru. (…)”[14]. Cu un discurs politic construit pe acest calapod, premierul Ungariei a câștigat în aprilie 2018 alegerile parlamentare din țara sa pentru a treia oară consecutiv, zdrobindu‑și adversarii politici și obținând o majoritate parlamentară de două treimi.

Fără doar și poate că evoluțiile subliniate în cele ce preced vin să semnaleze o derută a Leviathanului, care pare a fi tot mai abil exploatată de un Behemoth aflat într‑o ascensiune spectaculoasă de cel puțin cinci ani. Cazul maghiar ilustrează pe fond vulnerabilitatea strategiei promovate prin societatea deschisă, și anume plusarea pe politica minorităților active în contrast cu voința unor majorități naționale care au pretenția, fundamentată istoric de altfel, la propria suveranitate. Această strategie a dat roade atât timp cât a beneficiat de un monopol mediatic și, respectiv, nu a ajuns să intre în coliziune frontală cu sistemul de valori asumat de majorități, fie el și într‑o formă latentă, ci doar a încercat să îl erodeze marginal. Când acest monopol mediatic a fost spart și nu a mai putut să mascheze evidența contradicției dintre politicile promovate prin intermediul minorităților active și, respectiv, sistemul de valori asumat de majorități, întreaga strategie a început să se prăbușească, iar majoritățile s‑au trezit la viață și au început să militeze din ce în ce mai activ în acord cu propriile convingeri. Punctele de inflexiune în această schemă relaționară le constituie, după cum lesne se poate observa și din exemplul maghiar, dar și din alte cazuri, inclusiv din cel al câștigării alegerilor în SUA de către Donald Trump, problema familiei tradiționale, cea a migrației și cea a prezervării identității cultural‑religioase a societăților de referință. Adică exact acele elemente pe care se poate fundamenta structura verticală de putere a unor societăți ce ar putea constitui alternative de sine stătătoare la un proiect global de tip uniformizant.

Toate aceste nemulțumiri pe care majoritățile le‑au acumulat pe relația cu establishmentul global promotor de societate deschisă îi vin astăzi de minune Behemothului în demersul său prin care încearcă răsturnarea supremației Leviathanului. Într‑o primă fază, Behemothul îi poate amăgi cu intențiile și propunerile sale pe toți aceia care au nostalgia propriei suveranități în raport cu demersul globalizator instrumentat de Leviathan, însă, așa cum am văzut în cele de mai sus, odată ce pătrundem în profunzimea ițelor măștii țesute de Dughin, descoperim că și această mască, la fel ca și cea a societății deschise, promovează aceeași caducitate a sistemului suveranității de stat pentru a face posibilă o viitoare nouă ordine mondială, de data aceasta în acord însă cu o altfel de strategie, aceea a Behemothului. Astfel, în această perspectivă, cel mai probabil într‑o a doua fază, după ce supremația globală a Leviathanului va fi fost răsturnată, ar urma să se deschidă o nouă spirală de evoluție care să ducă la instaurarea mondială a supremației Behemothului. Prin urmare, pentru acele națiuni care încă mai năzuiesc la propria suveranitate niciuna dintre opțiunile pe care cele două bestii le oferă astăzi nu se dovedește a fi mulțumitoare. În această situație nu rămâne decât speranța că în confruntarea lor ancestrală cele două fiare își vor eroda într‑un târziu colții și ghearele mai înainte de a se angrena într‑o încleștare finală pentru umanitate și, obosite de lupta lor reciprocă, vor accepta de nevoie să se lase îmblânzite și înhămate la un car unic, al umanității în ansamblu, punându‑și la dispoziție forța înnăscută pentru a trage în aceeași direcție, în beneficiul omenirii de pretutindeni.

Conchidem prin a sublinia ideea că ar fi o eroare să credităm vreuna dintre cele două bestii (sau pe cei care călăresc pe spinările lor urmărindu‑și în mod egoist doar propriile interese) de excese umaniste, ci mai aproape de o abordare pragmatică ar fi să încercăm să le înțelegem natura și să le exploatăm tocmai prin prisma raportului de forță existent între ele, spre a nu ne lăsa striviți sub picioarele niciuneia dintre ele.

Mihai‑Bogdan Marian

Bibliografie orientativă

Bădescu, I. (2012) Tratat de geopolitică. București, Ed. Mica Valahie.
Bădescu, I., Dumitrescu, L., Dumitrașcu, V. (2010) Geopolitica noului imperialism. București, Ed. Mica Valahie.
Bădescu, I., Mihăilescu, I., Zamfir, E., Mărginean, I., Abraham, P., Dungaciu, S., Dungaciu, D., Sava, I.N., Degeratu, C., Baltasiu, R., Cotoi, C., Cristea, D. (2003). Geopolitica Integrării Europene. București, Ed. Universității din București.
Bergson, H.L. (1998) Cele două surse ale moralei şi religiei. Iași, Ed. Institutul European.
Borlandi, M., Boudon, R., Cherkaoui, M. și Valade, B. (2009) Dicţionar al gândirii sociologice. Iași, Ed. Polirom.
Caravalho, O. și Dughin, A. (2017) Statele Unite şi noua ordine mondială. București, Ed. Humanitas.
Cooper, R. (2007) Destrămarea naţiunilor. București, Ed. Univers Enciclopedic.
Downs, A. (2009) O teorie economică a democraţiei. Iași, Ed. Institutul European.
Dughin, A (2017) Destin Eurasianist. București, Ed. Mica Valahie.
Dungaciu, D. (2004) Naţiunea şi provocările (post)modernităţii. București, Ed. Tritonic.
Freud, S. (2000) Studii despre societate şi religie. București, Ed. Trei.
Fukuyama, F. (1992) Sfârşitul Istoriei şi ultimul om. București, Ed. Paideia.
Fukuyama, F. (2011) Marea ruptură. Natura umană şi refacerea ordinii sociale. București, Ed. Humanitas.
Fukuyama, F. (2004) Construcţia statelor. Ordinea mondială în secolul XXI. Filipeștii de Târg, Prahova, Ed. Antet.
Gresh, A., Radvanyi, J., Rekacewicz, P., Samary, C., Vidal, D., Ramonet, I. (2006) Atlas Le Monde Diplomatique. București, Ed. SC Societatea de Editură LMD SRL.
Guillochon, B. (2003) Globalizarea, o singură planetă, proiecte divergente. București, Ed. Rao.
Hermet, G. (1998) Istoria naţiunilor şi a naţionalismului în Europa. Iași, Ed. Institutul European.
Hobbes, T. (2011) Despre om şi societate. București, Ed. All.
Hobbes, T. (2017) Leviatanul. București, Ed. Herald.
Horowitz, D. și Poe, R. (2017) Soros, Puterea din umbră. București, Ed. Contra Mundum.
Kaplan, D.R. (2014) Răzbunarea geografiei. București, Ed. Litera.
Khanna, P. (2008) Lumea a doua. Imperii şi influenţă în noua ordine globală. Iași, Ed. Polirom.
Kinder, H. și Hilgemann, W. (2002) Atlas de istorie mondială. Vol. I, II, București, Ed. Rao.
Kissinger, H. (2003) Diplomaţia. București, Ed. All.
Leclerc, G. (2003) Mondializare culturală. Civilizaţiile puse la încercare. Chișinău, Ed. Știința.
Marian, M.B. (2016) Societatea deschisă contra societăţii deschise. București, Ed. Ideea Europeană.
Marshall, G. (2003). Dicţionar de Sociologie Oxford. București, Ed. Univers Enciclopedic.
McLean, I. (2001) Dicţionar de politică. București, Ed. Univers Enciclopedic.
Moscovici, S. (2010) Psihologie socială. București, Ed. Ideea Europeană.
Moscovici, S. (2011) Influenţă socială şi schimbare socială. Iași, Ed. Polirom.
Popper, K.R. (2005) Societatea deschisă şi duşmanii ei. Vol. I, II. București, Ed. Humanitas.
Reich, W. (1970) The mass psychology of fascism. New York, Farrar, Straus and Giroux.
Rothkopf, D. (2008) Superclass, elita globală a puterii şi lumea sa. București, Ed. Publica.
Rousseau, J.J. (fără an) Contractul social. Filipeștii de Târg, Prahova, Ed. Antet.
Rousseau, J.J. (2001) Discurs asupra inegalităţii dintre oamenii. Filipeștii de Târg, Prahova, Ed. Antet.
Sobolev, S. (2007) Ideologia rusă. București, Ed. Elisavaros.
Soros, G. (1999) Criza capitalismului global. Iași, Ed. Polirom.
Soros, G. (2002) Despre globalizare. Iași, Ed. Polirom.
Todd, E. (2002) Inventarea Europei. Timișoara, Ed. Amarcord.

Surse imagini
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Behemoth‑Leviathan.jpg
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:George_Soros_‑_Festival_Economia_2012_02.JPG
http://www.cunoastelumea.ro/ce‑a‑spus‑ieri‑la‑bucuresti‑alexandr‑dughin‑ideologul‑lui‑putin‑despre‑daci‑soros‑si‑greselile‑rusiei‑fata‑de‑romania/
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Map_Geopolitic_Mackinder.gif
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Ganditorul_de_la_Hamangia.jpg

Note:
[1] „(…) 4. Până astăzi, a fost timpul îndurării sale şi El a fost milostiv şi răbdător faţă de locuitorii Pământului. 5. Dar când vor veni ziua şi puterile, pedeapsa şi judecata pe care Domnul spiritelor a pregătit‑o pentru aceia care se înclină în faţa judecăţi drepte, ca şi pentru aceia care tăgăduiesc judecata dreaptă şi pentru aceia care iau în deşert numele Lui. 6. Acea zi va fi pentru aleşi o zi de unire, iar pentru păcătoşi o zi de pedeapsă. 7. În acea zi, vor fi făcuţi să iasă pentru a se hrăni cu cei răi, doi monştri periculoşi, unul bărbătesc, unul femeiesc; cel femeiesc se numeşte Leviathan; el locuieşte în măruntaiele mării la izvoarele apelor. 8. Monstrul bărbătesc se numeşte Behemoth; el se învârte într‑un deşert invizibil. (…)” (Cartea lui Enoh, Cap. LVIII, 4‑8 și urm., Ed. Miracol, 1997, pp. 40‑41). A se vedea și Vechiul Testament: Deuteronom 32:24; Iov 3:8; 12:7; 40:15‑41; Psalmi 49:12,20; 50:10; 73:22; 74:13‑23; 104:26; Isaia 27:1; Ieremia 12:4; Habacuc 2:17.
[2] Dughin, A. (2017) Destin Eurasianist. București, Ed. Mica Valahie, p. 225‑238. A se vedea și Hobbes, T. (2017) Leviatanul. București, Ed. Herald.
[3] Pentru mai multe detalii despre filosofia și conținutul conceptului de societate deschisă a se vedea Marian, M.B. (2016) Societatea deschisă contra societăţii deschise. București, Ed. Ideea Europeană.
[4] În acest sens, Dughin precizează că „În istoria statului rus trebuie să fie distinse două fenomene care se suprapun: statul sacral, cu întregul lui complex unitar al coraportului groază‑dragoste, şi „Leviatanul rus” propriu‑zis, acea instanţă pe deplin raţională menită să consolideze orânduirea politică prin frică, suprimare şi represiune. Conceptul de „Leviatan rus” este o reconstrucţie artificială, un produs al extragerii din fenomenul integral al puterii doar a părţii ei raţional‑pragmatice şi generatoare de frică. Fiind un mecanism raţional, „Leviatanul rus” este îndreptat în activitatea sa prin forţa represivă împotriva unor manifestări social‑politice concrete ale oamenilor. El se pretează unei analize raţionale şi anatomizării. Totodată, componenta sacrală a statului scapă unei astfel de abordări lineare. (…) E de remarcat aici că, potrivit clasificării geopoliticienilor, Rusia apare ca o putere preponderent terestră, ceea ce determină particularităţile ei civilizaţionale, parametrii de bază, structura strategică şi reperele ei culturale. Aceste caracteristici se extind şi asupra statului. Iată de ce aspectul sacral al puterii, atitudinea plină de veneraţie în raport cu ea (dincolo de dualismul dragoste/groază), pot fi atribuite anume specificului statului identificat drept „Behemot”, spre deosebire de interpretarea raţional‑mecanicistă a autorilor occidentali de filosofie politică de factură liberală, cum ar fi englezul Hobbes, autorul Leviatanului.” (Dughin, A. op.cit. p. 227).
[5]Al doilea adevăr, şi cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de‑a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimiceşte un mijloc puternic de cultură. Si, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o şcoală deloc decât să facem o şcoală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii şi neonoraţi ai unei asociaţiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranţă în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secţiunile lor, cu şedinţele solemne, cu discursurile de recepţiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea ştiinţifică ce singură le dă raţiunea de a fi“. (Maiorescu, T. (1978) Opere I. În contra direcţiei de astăzi în cultura română. București, Ed. Minerva, p. 153).
[6] Dughin, A. op.cit. p. 367.
[7] Ibidem, pp. 420‑424.
[8] Ibidem, pp. 444‑451; 461‑464; 483‑494.
[9] În acest sens, Robert Cooper semnalează că, „Dacă sistemul european de state al secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea (până la un punct până la mijlocul secolului XX) a fost unul al balanţelor de putere, sistemul internaţional a fost unul al imperiilor. Imperiile au fost în majoritatea timpului un sistem european la o scară mai largă. (…) Faptul că puterile europene deţineau imperii extinse pe alte continente era firesc, date fiind forţa şi dorinţa de anexare, dar reprezenta în sine un paradox. Paradoxul rezida în faptul că puteri ce operau în cadrul unui sistem al balanţelor de putere pe propriul continent – lucru ce presupunea recunoaşterea ideii de stat naţiune şi diversitate internaţională – în exterior dezvoltau imperii ce suprimau naţionalismul şi manifestau ostilitate faţă de pluralism şi diversitate. Acest paradox a stat de fapt la baza ruinării imperiilor în a doua jumătate a secolului XX. (…) Ceea ce s-a produs după 1945 a fost, de alt­fel, nu un sistem complet nou, ci dimpotrivă o concentrare fără precedent a vechiului sistem. (…) Printr-o evoluţie ciudată, vechile sisteme – balanţe de putere europene şi imperii externe – au fost combinate în aşa fel încât au produs ceva similar unei ordini globale a balanţei între imperii sau blocuri, culminând cu simplificarea balanţei de putere.” (Cooper, R., 2007) Destrămarea naţiunilor. București, Ed. Univers Enciclopedic, pp. 37-39).
[10] Bădescu, I. și colab. (2003) Geopolitica integrării europene. București, Ed. Universității din București, p. 6.
[11] Soros, G. (2002) Despre globalizare. Iași, Ed. Polirom, p. 138.
[12] Dughin, A. op. cit., p. 274.
[13] Ibidem, pp. 454‑458.
[14] Disponibil online pe http://www.estica.eu/article/discurs‑despre‑starea‑natiunii‑viktor‑orban‑18‑februarie‑2018‑budapesta/, accesat la 11.04.2018.

Total 1 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*