Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Cultură naţională, multiculturalism şi dialog intercultural » Eugen Gasnaș: Brexit‑ul și consecințele sale lingvistice

Eugen Gasnaș: Brexit‑ul și consecințele sale lingvistice

Atât înainte, dar mai ales după 23 iunie 2016, data când a avut loc referendumul în care s‑a decis ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, discuții deosebit de aprinse s‑au iscat în jurul unor probleme spinoase generate de consecințele economice și politice ale acestei decizii. Și când părea că Brexit‑ul fusese abordat din toate unghiurile posibile, iată că, în aceste zile, o nouă dezbatere a luat o amploare nemaîntâlnită în sfera politică, stârnită de întrebarea: Atunci când britanicii vor ieși din UE, cum rămâne cu limba engleză? Trebuie și engleza să părăsească, la rândul ei, Uniunea Europeană?

În prezent, instituțiile europene recunosc 24 de limbi oficiale, în care toate textele juridice ale UE sunt traduse în mod sistematic. Parlamentul European este în stituția prin excelență care practică „multilingvismul integral”. Pentru a deveni o limbă oficială europeană, o limbă trebuie mai întâi să fie oficială într‑un stat membru, care, la rândul său, are obligația să solicite înregistrarea limbii sale în Registrul european. Marea Britanie este singura țară europeană care a înscris engleza ca limbă oficială, chiar dacă aceasta este vorbită, în mod aproape covârșitor, în alte țări, cum ar fi Irlanda sau Malta. Cele două state membre ale UE au ales, în schimb, să înregistreze drept limbi oficiale gaelica (un idiom celtic, de altfel rar vorbit sau înțeles în Irlanda) și, respectiv, malteza (o limbă de origine semitică, cu o circulație destul de redusă în rândul populației acelei insule).

Odată cu anunțarea victoriei Brexit‑ului, o serie de politicieni europeni, firește, cei francezi conducând detașat, au cerut eliminarea limbii engleze din registrul oficial al UE. Un primar francez, apropiat de Frontul Național, de extremă dreaptă, s‑a grăbit să anunțe ritos pe o rețea de socializare că „limba engleză nu mai are legitimitate la Bruxelles”. La stânga eșichierului politic francez, Jean‑Luc Mélenchon, fost candidat la președinția țării, a clamat că „limba engleză nu mai poate fi a treia limbă de lucru a Parlamentului European”. O ușoară confuzie – nu este vorba de Parlamentul European, unde multilingvismul integral constituie regula, ci Comisia Europeană, unde, împreună cu franceza și germana, engleza este una dintre cele trei limbi de lucru ale comisarilor.

Nici președintele Comisiei Europene, Jean‑Claude Juncker, nu s‑a lăsat mai prejos și a anunțat, în aplauzele unei audiențe formate din diplomați și experți în relații internaționale, că se va adresa, de acum înainte, în franceză și germană, pentru că limba engleză va pierde, „încet, dar sigur”, din importanță, în urma Brexitului[1]. În aceeași notă, Danuta Huebner, președintele Comisiei pentru afaceri constituționale a Parlamentului European, a cerut retragerea limbii engleze de pe lista limbilor oficiale ale UE, afirmând că: „Engleza este limba noastră oficială pentru că a fost astfel înregistrată de Marea Britanie. Din momentul în care Marea Britanie nu va mai fi cu noi, atunci același lucru se va întâmpla și cu limba engleză”[2].

Anumite aspecte de natură procedurală se cer a fi clarificate: în primul rând, statutul unei limbi oficiale a UE poate fi retras numai în urma votului unanim al tuturor membrilor Consiliului UE, ceea ce nu s‑a întâmplat încă. Pe de altă parte, Parlamentul European practică, așa cum am arătat, „multilingvismul integral”, adică toate documentele dezbătute și votate de acest for legislativ trebuie traduse și circulate în toate limbile oficiale ale UE, nefiind privilegiată nicio limbă națională în particular. Prin urmare, nu este relevantă afirmația că engleza „nu mai are nicio legitimitate la Bruxelles”.

Asta fără să mai menționăm faptul că predominanța limbii engleze la nivelul instituțiilor europene este o realitate care nu poate fi contestată. Aproximativ 80% din rapoartele Comisiei Europene[3] sunt redactate în limba engleză, care este principalul vehicul de comunicare între funcționarii și parlamentarii europeni. De asemenea, engleza este cel mai des folosită ca limbă de „tranziție”, în special în domeniul traducerii, pentru a se comunica dintr‑o limbă „rară” în alta.

Un Raport al Comisiei Europene din 2012[4] releva un alt aspect esențial, și anume faptul că engleza este, în mod indubitabil, cea mai predată limbă străină în cvasi‑majoritatea ţările europene (statele membre ale UE, plus, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Rusia şi Turcia), urmată de departe de franceză, spaniolă, germană şi rusă. În clasele gimnaziale şi în învăţământul liceal general, peste 90% din elevi învaţă engleza.

O scurtă privire retrospectivă ne arată faptul că i‑a luat ceva timp limbii engleze să devină prima limbă de comunicare în cadrul instituțiilor europene. În 1973, a devenit limbă oficială a Comunității Economice Europene, în urma aderării Marii Britanii. Apoi, a trebuit să coboare în tranșee și să lupte din greu împotriva limbii franceze, pentru a cuceri spațiul de comunicare al instituțiilor europene. A așteptat mai bine de două decenii pentru a fi utilizată, de exemplu, în cadrul conferințelor de presă. Și a profitat din plin de aderarea țărilor din Europa Centrală și de Est în 2004 și respectiv 2007 pentru a trece, în mod semnificativ, în fața principalilor săi competitori. De altfel și raportul Comisiei Europene citat anterior face referire la acea perioadă de extindere a UE pentru a marca avântul considerabil luat de engleză la nivel european.

Însă decizia britanicilor de a se retrage din UE pune astăzi sub semnul întrebării această poziție. În ultimii 40‑50 de ani, să spunem, engleza a beneficiat de un culoar privilegiat ca să devină a doua limbă maternă cea mai răspândită în Uniunea Europeană. Din punctul de vedere al limbii materne, engleza este vorbită doar de 13% din populația UE, aflându‑se puțin în spatele germanei (16%), mergând umăr la umăr cu italiana (13%) și devansând de puțin eterna sa rivală, franceza (12%). Odată ce Marea Britanie va părăsi acest „club”, limba engleză va suferi o implozie dramatică, plasându‑se pe poziția a 17‑a din cele 24 de limbi oficiale ale UE, cu mai puțin de 1% dintre vorbitori, suflând anevoie în ceafa altor limbi precum bulgara, slovaca, finlandeza sau croata.

Și asta pentru că ultimele reprezentante ale limbii engleze în Uniunea Europeană vor fi Irlanda și Malta. Două țări care prezintă anumite caracteristici comune (care par a fi mai degrabă dezavantaje pentru poziționarea limbii engleze). În primul rând, nu sunt foarte populate – 4,6 milioane de locuitori și respectiv puțin peste 400.000 de locuitori. În al doilea rând, au dezvoltat, de‑a lungul timpului, o relație specială cu limba lui Shakespeare. Chiar dacă vorbesc această limbă, ele au depus eforturi considerabile pentru a impune, la nivelul UE, limbile lor oficiale, care, chiar dacă nu sunt des uzitate sau înțelese la nivel național, sunt mai apropiate de rădăcinile lor etno‑lingvistice, gaelica și, respectiv, malteza.

Deși este puțin probabil ca engleza să‑și piardă brusc poziția de primă limbă europeană în urma Brexit‑ului, există unele cauze indirecte care îi pot reduce semnificativ influența. Izolarea economică și politică a Marii Britanii după ieșirea din UE, deși relativă, poate avea ca efect o scădere a influenței sale economice, determinând, astfel, o schimbare a raportului de forțe în Europa și, implicit, o repoziționare în ceea ce privește utilizarea unor limbi naționale, cum ar fi franceza sau germana, drept prime limbi de lucru practicate în Europa.

De asemenea, Uniunea Europeană va pierde, după Brexit, cel mai mare grup de vorbitori de limbă engleză, ceea ce ar putea duce la o scădere a calității utilizării sale în instituțiile europene și în Europa, în general, și, probabil, la o mai mare dificultate în învățarea acestei limbi.

Sunt limbile franceză sau germană, în aceste zile, în poziția de a înlocui engleza ca principala „lingua franca” a Uniunii Europene? Pare a fi puțin probabil. Limba engleză este de departe cea mai răspândită limbă străină în rândul celor 28 de state. Același Raport al Comisiei Europene din 2012 arăta că limba engleză este vorbită de 38% dintre cei care vorbesc mai mult de o limbă. Iar locul acesta îl ocupă cât se poate de detașat, în fața francezei – 12%, germanei – 11% și spaniolei – 7%.

Dispariția limbii engleze ca limbă de lucru la Bruxelles nu se profilează de azi pe mâine. De fapt, limba engleză se bucură de o cvasi‑hegemonie printre factorii de decizie europeni. Prezentă pe toate site‑urile oficiale europene, este folosită și ca limbă de lucru pentru discutarea și votarea majorității documentelor. Chiar dacă vor fi, de acum înainte, singurele limbi oficiale ale Comisiei, franceza și germana au puține șanse să disloce, pe termen scurt, utilizarea unui „euroglobish“[5], care s‑a insinuat treptat în toate ungherele puterii de la Bruxelles.

Acest avans impresionant pe care îl cunoaște engleză este, firește, legat și de raportul de forțe geopolitice: predominanța sa se bazează pe influența imensă a Statelor Unite în lume, o influență pe care vechiul continent, și din cauza vicisitudinilor prin care trece în ultimul deceniu, nu o pune în discuție în vreun fel. Chiar dacă ponderea oficială a limbii engleze poate fi diminuată în cadrul instituțiilor Uniunii Europene, este puțin probabil ca ponderea sa reală să fie redusă în cadrul schimburilor comerciale, și nu numai, dintre europeni. Inclusiv la Bruxelles. Este o realitate incontestabilă faptul că engleza a fost și este puternic stimulată de comerț. Marea Britanie a fost întotdeauna o națiune comercială. De la cruciade la Drumul mirodeniilor, și apoi în perioada colonială, engleza a asmiliat un imens patrimoniu lexical comercial, ceea ce a făcut să adopte o exprimare preponderent concretă, eficientă, gândită pentru a asigura claritatea în comerț.

Mulți lingviști consideră că engleza este, cel mai probabil, limba cea mai nuanțată de‑a lungul și de‑a latul mapamondului. La nivel european engleză este o limbă germanică/saxonă care a împrumutat nu numai din fondul lexical german, ci și dintr‑o zonă care se extinde, la est, din fosta Prusie până la vârful vestic al Belgiei și Olandei. Cea mai apropiată rudă a limbii engleze este friziana (sau frizona), un grup de limbi vorbite în unele părți ale Danemarcei, Olandei și Germaniei. Un alt element esențial – fondul latin, atât limba latină în sine, cât și grupul de limbi cu rădăcini latine, îndeosebi franceza, italiana sau spanio­la. La care se adaugă împrumuturile din limbile scandinave (care au contribuit, printre altele, la apariția sunetului „th“), în urma invaziilor constante, într‑o anumită perioadă, și invazia normandă din 1066, care a definit istoria modernă a Marii Britanii. Ceea ce înseamnă că engleza este, în mare parte, o funcție a cel puțin trei limbi diferite care au coexistat fără probleme mai mult de un mileniu.

Și, în timp ce alte țări pășesc parcă pe coji de nucă atunci când sunt antamate subiecte mai puțin plăcute (ca să folosim un eufemism) legate de colonialism și imperialism, așa cum este cazul Franței, Belgiei, Olandei sau Portugaliei, aspirațiile coloniale ale „perfidului Albion” nu au cunoscut un asemenea tratament, prilejuind nu numai un transfer de bogății dinspre „periferia” imperiului spre centru, dar și niște achiziții lingvistice (de exemplu, avatar sau bungalow) de la subiecții dominației coloniale de pe sub‑continentul indian în limba engleză.

Prin urmare, engleza este un amestec de limbi, ceea ce o face să fie, în mare parte, familiară pentru sute și sute de milioane de oameni pe diverse continente, în ciuda faptului că acest amestec o face, de asemenea, dificil de învățat. Ceea ce înseamnă că milioane de oameni se simt puternic motivați să înțeleagă fragmente de limbă engleză, și asta și pentru că engleza, prin împrumuturile lingvistice atât de diverse, a ajuns să dețină cuvântul potrivit pentru aproape orice situație. Engleza este vorbită pe scară largă nu numai în India, dar și în Africa și în Peninsula Arabică. Succesul Statelor Unite ca putere comercială și‑a adus și el o contribuție semnificativă, iar cinematografia, Internetul, rețelele de socializare au cimentat poziția limbii engleze ca limbă dominantă a secolului al XX‑lea.

Există, însă, și destule probleme în… „paradis”. Poate fi ușor detectat un grad destul de ridicat de autosatisfacție printre cei care cred că poziția limbii engleze este atât de inatacabilă încât generațiile mai tinere din Marea Britanie nu trebuie să știe să vorbească alte limbi. Consiliul Britanic[6], o organizație cu filiale și contacte directe în întreaga lume, și‑a arătat preocuparea în fața acestei autosuficiențe și a emis un raport în 2006, intitulat English Next, în care a avertizat: „Chiar și atunci când numărul de anglofoni este în creștere, există semne că dominația globală a limbii /engleze/ se poate diminua în viito­rul apropiat”.

La rândul său, UNESCO[7] a constatat un declin constant, de la an la an, în ceea ce privește procentul deținut de paginile web în limba engleză, de la 75% în 1998 la ceva între 20% și 40%, în timp ce chineza acoperă 20%, spaniola 8%, japoneza 6%, portugheza 5%, germana 4% și araba 3%. Având în vedere că statele BRIC (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) înregistrează progrese economice constante, nu este surprinzător faptul că limbile lor devin din ce în ce mai răspândite. Când a apărut Internetul, mulți analiști au crezut că engleza online va câștiga tot mai mult spațiu în cultura altor țări. Și totuși, datele spun altceva.

Dacă luăm, spre exemplu, industria cinematografică, vom constata că, chiar dacă Hollywoodul este sursa a mii de filme în limba engleză, distribuite pe scară largă în întreaga lume, efectul a fost dublu. Fără îndoială, primul efect a fost că mai mulți oameni au început să învețe limba engleză. În același timp, însă, au fost încurajate creațiile locale, ceea ce a dus la apariția propriile industrii cinematografice, consolidând astfel valorile locale și patrimoniul etnic. Bollywood în India și Nollywood în Nigeria sunt doar două exemple.

În același mod, Internetul i‑a familiarizat pe mulți oameni din întreaga lume cu limba engleză, dar a alimentat și interacțiunile locale: de ce să vorbești limba engleză atunci când poți vorbi propria limbă?

Dintr‑o altă perspectivă, infrastructura mobilă a permis țărilor în curs de dezvoltare din Africa și Asia să depășească prima utilizare a cablurilor web și a computerelor desktop și să se îndrepte direct spre o economie mobilă, ceea ce a permis celor două continente să facă un salt peste ani. Așa cum arată raportul Common Sense Advisory[8]: „În ultimii ani, oamenii din Africa, Asia și Oceania au «intrat» online, cu planuri ieftine de date și investiții guvernamentale. În Myanmar, de exemplu, rețeaua de telefonie mobilă a crescut în 2014, iar la o populație totală de 53 de milioane există un procentaj de 80% de proprie­tari de smartphone‑uri.”

Și explozia asiatică nu dă semne că și‑ar putea pierde din suflu. Raportul anual al asociației We Are Social[9] pentru anul 2017 arată o creștere a abonaților online în Asia cu 15% pe an, în comparație cu tendința în ușoară descreștere din Europa.

Desigur, toate aceste noi conexiuni înseamnă noi interacțiuni în alte limbi decât engleza, mai ales că web‑ul social înseamnă că noi toți suntem, acum, creatori de conținut. Și, astfel, analiza Consiliului Britanic se dovedește a fi corectă. Globalizarea, reechilibrarea economică, noile tehnologii, faptul că instrumentele creative sunt acum la îndemâna tuturor pot avea drept rezultat reducerea prevalenței limbii engleze online și nu numai.

Revoluția tehnologică va alimenta în continuare motorul economic al planetei, dar paradoxal, pentru că trăim într‑o lume mai conectată decât oricând, această revoluție tehnologică ajută, în final, la dezvoltarea limbilor și identităților regionale pe care le reprezintă.

Note:

[1] https://www.theguardian.com/politics/video/2017/may/05/jean-claude-juncker-speech-english-french-language-brexit-video
[2] https://www.reuters.com/article/us‑britain‑eu‑language‑idUSKCN0ZD2AC
[3] https://ec.europa.eu/commission
[4] Key Data on Teaching Languages at School in Europe – 2012 (Date de referinţă privind predarea limbilor în şcolile din Europa – 2012).
[5] https://onlinelibrary.wiley.com/journal/ – World Englishes este o revistă internațională care studiază limba engleză în context global, social, cultural și lingvistic.
[6] https://englishagenda.britishcouncil.org/continuing-professional-development/cpd-researchers/english-next
[7] http://data.uis.unesco.org/
[8] http://www.commonsenseadvisory.com/research.aspx
[9] https://digitalreport.wearesocial.com/

Total 0 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*