Punctul Critic » Lecturi » Enache Tuşa: O relectură la zi a lui Machiavelli

Enache Tuşa: O relectură la zi a lui Machiavelli

Un volum recent publicat la Editura ISPRI de Ion Goian se intitulează Comentarii la Machiavelli. Așa cum se vede și din titlu, lucrarea aceasta oferă cititorului român o perspectivă aparte cu privire la scrierile celui care a fost numit de posteritate Secretarul florentin. Volumul publicat de Ion Goian poate fi considerat drept o lucrare singulară în mediul academic românesc, deoarece conține atât o primă traducere românească a unor scrieri aparținând autorului italian (cunoscut în cultura română aproape în exclusivitate prin scrierea sa Il Principe, în traducere românească Principele, titlu atribuit de fapt de editorii acestei scrieri publicate postum), scrieri având un ecou deosebit în evoluția gândirii europene cu privire la spațiul public.

Cartea „Comentarii la Machiavelli” aparține cercetătorului științific Ion Goian și introduce o perspectivă nouă asupra scrierilor lui Machiavelli. Autorul afirmă: „În acești ani se aniversează cinci secole de la redactarea unei scrieri care constituie un moment important în istoria culturii europene: Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio (Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius), opera cea mai elaborată și cea mai semnificativă, mai importantă pentru înțelegerea ideilor autorului” (p.10). Lectura acestui volum va oferi cititorului român o altă cheie a interpretării operei lăsate de Machiavelli. Autorul, Ion Goian, pregătește cititorul, conducându‑l către o altă perspectivă a lecturii, afirmând că: „Acest volum își propune să îl prezinte cititorului român, probabil pentru prima dată, sub o lumină mai apropiată de adevăr, pe Machiavelli ca autor al unei opere complexe și încă având multe necunoscute de descifrat, operă în care scrierea «Discorsi» ocupă un loc eminent”. (p. 11)

Autorul Comentariilor la Machiavelli (titlu care trimite la titlul traducerii în limba română a scrieii Discorsi, care, după Ion Goian, ar trebui tradus nu prin Discursuri etc., ci prin Comentarii la prima decadă a lui Titus Livius) descrie complexitatea traducerii, afirmând că: „A reda în limba română complexitatea lingvistică a unei pagini machiavelliene (chiar și în limitele epocii) nu este cel mai simplu lucru” (p. 13). Mai mult decât atât! Cititorul nu poate să nu remarce munca imensă depusă de autorul prezentei lucrări, care a studiat o mare parte din literatura de specialitate, dar și cărțile apărute în ultimele decenii, dedicate operei lui Niccolo Machiavelli. Amintim, selectiv, autorii consemnați de Ion Goian: Hans Baron, Carlo Pincin, Giorgio Inglese, Felix Gilbert, Rinaldo Rinaldi, Gennaro Sasso, Mario Martelli, Giuliano Procacci, Carlo Ridolfi, Corrado Vivanti, Leo Strauss, Harvey C. Mansfield, Paul Larivaille, Francesco Bausi, Peter Donaldson, Maurizio Viroli, Brian Richardson, Karl Mittermayer, Jean Louis Fournel, Jean Claude Zancarini, William Connell, alături de comentatorii clasici ai autorului florentin: Oreste Tommasini, Paolo Villari, Friedrich Meinecke, Frederico Chabod, Giuseppe Toffanin, Giovanni Gentile, Benedetto Croce. Cartea Comentarii la Machiavelli este structurată în două părți care tratează conceptele reprezentative ale operei intitulată Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio, despre care autorul dezvoltă, în multiple ipostaze, substanța operei teoretice a lui Machiavelli.

Partea întâi este intitulată Prolegomene la o lectură a operelor politice machiavelliene și cuprinde mai multe capitole: „Revoluția Machiavelliană” – pp. 17‑28; „Discorsi sau Comentarii la prima decadă a lui Titus Livius opus magnum al lui Niccolo Machiavelli. Text și context cultural” – pp. 29‑49; „Machiavelli și republicanismul clasic – interpretări contemporane”, pp. 50‑59; Machiavelli în cultura română” – pp. 60‑70.

Autorul începe prezentarea cărții cu momentul trecerii în neființă a lui Niccolo Machiavelli, aflat în propria casă din cartierul Oltr`Arno al cetății toscane, evocând personalitatea de excepție a Secretarului florentin, dar și controversele legate de acesta. Niccolo Machiavelli, diplomat, teoretician și gânditor politic din secolul al XVI‑lea, a stârnit multe controverse legate de ideile sale despre cum se poate obține puterea politică și despre cum se poate păstra aceasta. Puțini autori au exercitat o influență și o fascinație comparabile cu florentinul Niccolò Machiavelli și opera sa poate fi considerată una dintre cele mai importante datorate Renașterii italiene, ea având însă un mesaj care se adresează și lumii contemporane. Din pricina suspiciunilor și lipsei de încredere din epoca renascentistă, cele mai multe decizii erau consemnate în scris, deoarece ele aveau o mai mare șansă să poată supraviețui timpului. Carte si face perche uomo e fallace („scrie!… deoarece nu poți avea încredere în nimeni”) era dictonul epocii, în care putem regăsi mantra interpretării scrierilor lui Machiavelli.

Deși Secretarul florentin creează o operă cu totul de excepție pentru epoca sa, personalitatea îi este marcată de multe controverse legate de viața tumultuoasă pe care a trăit‑o într‑o epocă complexă și dificilă din punct de vedere politic și social. Poate și din cauza acestor tribulații, el va afirma că oamenii sunt răi, nerecunoscători, perfizi, înșelători, lacomi, iar pentru a obține puterea politică este foarte important să reușești să‑i conduci și să le dai convingerea că un singur om este liderul. În lucrarea sa, scrisă cu jumătate de mileniu în urmă, Machiavelli susținea că un principe nu trebuie să fie bun, ci trebuie să fie capabil, să dea dovadă de ceea ce el numește virtù.

Florența secolului al XVI‑lea era un oraș‑stat situat într‑o epocă violentă, dacă facem referire la blazonul familiei din care provenea Niccolò Machiavelli, fiind parte a „Italiei aflată în haos și violență. Înconjurată de alte orașe‑stat, care erau când inamici, când aliați, Florența trebuia, continuu, să facă față schimbărilor și competiției într‑o perioadă periculoasă și perfidă. Nu puteai știi cine îți sunt prietenii și cine îți sunt dușmanii, nu puteai avea încredere în nimeni.

Niccolo Machiavelli și‑a desfășurat activitatea publică la Palazzo Vecchio din Florența, unde a îndeplinit funcția de secretar al celei de‑a doua cancelarii a Signoriei (având atribuții în special în domeniul relațiilor externe), demnitate care i‑a dat certitudinea că se află în mijlocul tuturor negocierilor politice și diplomatice, în centrul de putere al orașului. Datorită manierei cu care acționa, dar și pentru abilitățile sale ca analist politic a reușit să fie promovat și să urce în ierarhia demnităților publice. Când toate lucrurile mergeau bine pentru Machiavelli, în toamna anului 1512, familia Medici revine la putere. Fiind acuzat pe nedrept că a luat parte la o conspirație politică împotriva familiei Medici, în februarie 1513, a fost torturat și îndepărtat din sfera puterii și din demnitatea deținută. Deși documentele nu au consemnat detalii despre perioada detenției sale, există totuși un document care atestă arestarea lui Niccolo Machiavelli. Mandatul de arestare al lui Machiavelli a fost descoperit de către istoricul britanic Stephen Milner în cercetările pe care acesta din urmă le făcea în legătură cu crainicii Florenței contemporani cu Secretarul florentin. Moartea Papei Iulius al XII‑lea în luna aprilie 1513 va avea un efect pozitiv pentru filosoful italian datorită faptului că Leon al X‑lea (viitorul papă era membru al familiei Medici) a preluat cea mai înaltă demnitate în cadrul Bisericii Catolice. Cu acest prilej, au fost decretate câteva zile de sărbătoare, dar și o amnistie pentru cei condamnați. De această amnistie va beneficia și Machiavelli, care va fi eliberat din închisoare și i se va fixa un domiciliu obligatoriu în San Casciano. În perioada aceasta. Machiavelli scrie Il Principe (de fapt, el indică drept titlu provizoriu de principatibus, manuscrisul fiind dedicat lui Lorenzo, nepotul Magnificului). Titlul „Il Principe” îl dau (ulterior) editorii lucrării, cei care publică cartea la cinci ani după moartea lui Niccolò (anul morții autorului este 1527), un detaliu puțin cunoscut publicului larg. O ipoteză analizată pe larg în cartea lui Ion Goian este aceea că Machiavelli ar fi redactat în aceeași perioadă și primele 18 capitole din Discorsi, ca un comentariu despre republici (inspirat de lectura istoriei republicii romane a lui Titus Livius), carte care va fi reluată și amplificată ulterior în forma care a ajuns la cititorul de astăzi.

Această din urmă scriere machiavelliană (Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio) este, din păcate, puțin cunoscută în România, cu excepția „traducerii câtorva fragmente în diverse antologii de texte de specialitate”, cum arată Ion Goian. Textul, notează același autor, „nu a cunoscut o traducere științifică integrală în românește” (p. 11). Trebuie amintit faptul că traducerea scrierilor lui Machiavelli ridică dificultăți serioase chiar și cunoscătorilor experimentați ai italienei literare contemporane.

Vorbitor fluent al limbii italiene contemporane și cunoscător al particularităților vernaculare ale italienei florentine, autorul acestei cărți, Ion Goian, surprinde în notele care însoțesc traducerea unele amănunte interesante care privesc epoca și viața lui Machiavelli. Autorul florentin, scrie Ion Goian, „uimește prin formulări de excepțională forță și expresivitate”, textul său arată „unele influențe din autorii considerați și atunci clasici ai unei limbi literare italiene in statu nascendi și utilizând „o serie de construcții lingvistice calchiate după latina epocii”(p. 13).

Ion Goian afirmă despre autorul italian: „Acest personaj interesant, ale cărui scrieri sunt astăzi la fel de vii ca și în ziua în care au fost tipărite pentru prima oară, este iniațiatorul unei adevărate revoluții în modul de a înțelege politicul”. Prin urmare, revoluția declanșată de Machiavelli realizează o sinteză a patru dimensiuni importante ale operei sale: 1) o analiză profundă a conceptelor din sfera politicului; 2) o recitire a textelor clasice într‑o perspectivă diferită; 3) o nouă percepție a praxisului politic în termenii strategiilor posibile și a distincției între sfera publică și sfera privată; 4) o reconstrucție a teoriei politice în spiritul antropologiei renascentiste.

În primul capitol din partea I „Machiavelli și republicanismul clasic – interpretări contemporane” Ion Goian descrie episodul revizionismului republican, plasându‑l în universul politic al Renașterii, unde energia umană se exercită în agora în relația cu obiectele și cu persoanele care participă la procesul de reprezentare a dialogului în spațiul public renascentist (p. 53). „Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio” este legată ca structură de evenimentele contemporane lui Machiavelli, opera fiind influențată de realitățile politice florentine care „au schimbat într‑o măsură datele problemei”, susține Ion Goian (p. 56).

Experiențele politice trăite de Machiavelli, printre care amintim alungarea familiei Medici, instaurarea regimului republican condus de Piero Soderini, incursiunile franceze în Peninsula Italică, influențează perspectiva din „Discorsi”. În concepția sa despre republică, Machiavelli este, de altfel, influențat și de scrierile lui Titus Livius, cunoscutul istoric al Romei din perioada republicii, care analizează cel mai amănunțit funcționarea instituțiilor din epoca republicană (p. 56).

Machiavelli și cultura română” reprezintă un alt capitol analizat de către autor în grila influenței pe care scrierile machiavelliene au putut‑o exercita în spațiul cultural românesc. Există, fără îndoială, o trăsătură aparte a influenței lui Machiavelli în cultura română, datorită faptului că, deși nu a fost tradus în românește (decât foarte târziu), autorul italian pătrunde totuși mai devreme în conștiința publică românească. Ion Goian descrie „chestiunea prezenței” filosofului italian în cultura română, afirmând că: „Datele pe care le avem în prezent arată că Machiavelli se citea pe teritoriul actual al României cel puțin începând cu secolul al XVIII‑lea. Indirect, însă, avem indicii care ar putea arăta că Machiavelli era cunoscut cu mult timp înainte” (p. 61). Același autor amintește de citările și referirile la ideile lui Machiavelli în Istoria literaturii române de la origini până în prezent aparținând lui George Călinescu, scrierile lui Nicolae Bălcescu sau opera lui Miron Costin. Nicolae Filimon prezintă, cum se știe, personajul Dinu Păturică din romanul Ciocoii vechi și noi ca pe un posibil personaj de tip machiavellian. Prin urmare, cărțile străine au pătruns în spațiul românesc și au fost citite în original, influențând dezvoltarea culturii și lectura în limbi străine. În aceeași paradigmă a culturii europene, Discorsi îl influențează direct pe Nicolae Mavrocordat, din moment ce acesta face referire directă la respectiva operă, la fel cum Simion Bărnuțiu a fost influențat de Machiavelli în polemica pe care a avut‑o cu membrii Junimii care activa la Iași. Ion Goian consideră că este „aproape sigur” faptul că și Dimitrie Cantemir a avut acces la filosofia lui Machiavelli citind cel puțin „Principele”, fie când se afla la Constantinopol, fie la Petersburg, cât a stat la curtea țarului Petru I (p. 62).

Pentru Machiavelli este mult mai important ca jocul puterii politice să fie bine stăpânit decât dacă presupusul joc respectă regulile morale. Sub influența Contrareformei catolice, opera lui Machiavelli este citită în cheie morală, ceea ce va crea o aură negativă în jurul personalității Secretarului florentin. Viclenia principelui trebuie disimulată, trebuie să fie fină și bine ascunsă. Mesajul lui Machiavelli exprimă un parcurs al ideilor despre oameni și societate: „Noi am moștenit un ideal al naturii umane de la creștinism la umanism, iar acest ideal ne îndeamnă să fim mai buni. În fond, opera lui Machiavelli arată că politica nu respectă comandamentele moralei creștine, fiind astfel o primă afirmare a autonomiei politicului.

Partea a doua este intitulată „Niccolò Machiavelli: Traduceri inedite din Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio” și cuprinde capitolele: „Delle congiure („Despre conjurații”): o scriere machiavelliană cu o personalitate aparte” – pp. 75‑83; „Despre conjurații” – pp. 84‑106; „O carte pierdută a lui Machiavelli? De la o ipotetică scriere – De republica la Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio”(un posibil palimpsest machiavellian) – pp.107‑200; Alte capitole din Comentarii la prima decadă a lui Titus Livius – pp. 201‑244.

Primul capitol al părții a II‑a, „Delle congiure”, analizează ipoteza (exprimată de unii autori) potrivit căreia capitolul Delle Congiure din cartea a III‑a a scrierii Discorsi ar fi putut fi, la origine, o scriere aparte. Această ipoteză a fost susținută recent și de Allesandro Campi, care publică și alte texte machiavelliene sub titlul generic Sulle Congiure, alături de un amplu studiu în care este prezentată ipoteza menționată.

O particularitate legată de textul „Discorsi” este aceea că în economia textului capitolul Delle Congiure are dimensiuni neobișnuite pentru un capitol și are o structură interioară care trimite cu gândul la o scriere aparte” (p. 77). Prin urmare, acest capitol VI din cartea a III‑a în care Machiavelli tratează extins tema conjurațiilor este tradus pentru prima dată în limba română de către Ion Goian și publicat în prezenta carte. Revenind la structura celei de‑a doua părți, capitolul intitulat „Despre conjurații” redă în limba română analiza întregului text făcută de Secretarul florentin fenomenului complex al conjurațiilor în epoca Renașterii italiene. Autorul și traducătorul textului I. Goian explică importanța introducerii acestuia în circuitul științific românesc: „De aceea traducând și prezentând acest text cititorului român în volumul de față am încercat să punem laolaltă argumentele care pledează pentru o redactare independentă și argumentele contrarii, lăsând fiecăruia libertatea de a‑și constitui un punct de vedere. Este acesta și un prilej de a‑l introduce pe cititor în universul complicat, dar fascinant al studiilor machiavellistice, domeniu vast în care s‑au scris mii de volume și care își cere drept de cetate, astfel, și în cultura română ” (p.83).

Capitolul din a doua parte, intitulat „O carte pierdută a lui Machiavelli? De la o ipotetică scriere – De republica la Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio” (un posibil palimpsest machiavellian), este de departe cel mai consistent din lucrare și prezintă ipoteza unei posibile cărți pierdute a lui Machiavelli despre republici, carte care ar fi fost ulterior reluată și topită în cuprinsul formei finale a scrierii pe care o cunoaștem astăzi cu titlul (oarecum convențional, probabil și acesta fixat de editori) Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio. Textul este supus de Ion Goian unei relecturi în grila interpretării comentatorilor și exegeții operei lui Machiavelli. Practic avem de‑a face cu cea mai importantă scriere (conform majorității cercetătorilor operei machiavelliene), „care se constituie într‑o unitate aparte, într‑o secțiune a operei având o definită personalitate și un contur bine delimitat” (p. 112). Autorul „Comentariilor la Machiavelli” propune cititorului român un „joc al intelectului care se poate numi un palimpsest de grad secund (p. 117). Practic, autorul adaugă diferitelor cercetări și comentarii legate de „Discorsi” traducerea, care poate fi făcută într‑o manieră reflexiv‑critică, a celor optsprezece capitole.

Prin apariția volumului de față, autorul, Ion Goian, realizează (printr‑o muncă asiduă) o traducere integrală și bogat adnotată a primelor optsprezece capitole ale lucrării „Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio”, ceea ce reprezintă un excelent instrument de lucru. În altă ordine de idei, cartea publicată la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” din București deschide (și oferă) o nouă perspectivă a studierii operei de o valoare inestimabilă pe care a lăsat‑o prezentului florentinul Niccolò Machiavelli. Cartea publicată de Ion Goian va oferi un alt tip de abordare a unor texte clasice, care îmbină perspectiva teoretic‑analitică și cea filologică, abordare care se poate dovedi utilă profesorilor, studenților, masteranzilor și doctoranzilor, dar și publicului larg, interesat de cultura și civilizația italiană în general și de opera lui Machiavelli în special.

Total 0 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*