Punctul Critic » Lecturi » Calitatea vieţii. Un proiect pentru România

Calitatea vieţii. Un proiect pentru România

Calitatea vieţii. Un proiect pentru România
(Coordonatori: Elena Zamfir şi Iuliana Precupeţu,
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2018, 415 p.)

Calitatea vieţii reprezintă o problemă socială, dar şi o temă de cercetare cu multiple valenţe teoretice, metodologice şi aplicative, care preocupă în egală măsură pe specialiştii din domeniul ştiinţelor sociale şi politice, interesaţi în identificarea şi explicarea dimensiunilor variate şi complexe ale acestui concept, definit şi estimat printr‑o serie de indicatori obiectivi şi subiectivi. Ca problemă socială, calitatea vieţii a fost şi este o temă prioritară de cercetare în cadrul Institutului de Cercetare a Calităţii vieţii (ICCV), fondat încă din anul 1990, sub egida Academiei Române, institut care a derulat de‑a lungul timpului o serie de studii şi cercetări prestigioase privind stilul de viaţă al populaţiei din România în condiţiile tranziţiei, ca şi diversele aspecte critice cu care se confruntă societatea românească în ultimii 30 de ani, cum ar fi: ocuparea şi sursele de vulnerabilitate, locuirea, bugetul şi nivelul de trai în gospodărie, starea de sănătate a populaţiei, sărăcia şi politicile de incluziune, starea educaţiei, serviciile publice şi de asistenţă socială etc.

Dintre aceste studii şi volume, cel apărut în 2018 în prestigioasa editură a Academiei Române, cu titlul „Calitatea vieţii. Un proiect pentru România”, sub conducerea prof. univ. dr. Elena Zamfir şi dr. Iuliana Precupeţu, reprezintă o contribuţie valoroasă la cunoaşterea şi derularea politicilor publice privind calitatea vieţii, aşa cum apar ele în strategiile guvernamentale elaborate în România postdecembristă.Volumul reuneşte un număr de 18 studii, cercetări şi rapoarte dedicate diverselor domenii ale calităţii vieţii, dar şi direcţiile de dezvoltare în viitor pentru fiecare dintre acestea, la care au participat (în calitate de autori) 24 de cercetători din cadrul ICCV. Realizarea şi publicarea acestui volum a impus un susţinut efort ştiinţific, în primul rând din partea coordonatorilor, dar şi a autorilor, care au reuşit să aducă la un numitor comun diversele ipoteze, teorii şi puncte de vedere vehiculate în literatura de specialitate din România, dar şi din alte ţări, şi să facă explicită şi comparabilă baza de date existentă în statisticile naţionale şi europene, rapoarte de cercetare şi cercetări empirice, scenarii avansate privind direcţiile de dezvoltare în viitor etc.

Volumul nu îşi propune să realizeze un „inventar” (fie el şi incomplet) al diverselor aspecte şi faţete ce alcătuiesc calitatea vieţii, ci încearcă şi reuşeşte să ofere o imagine completă de tip diagnoză socială pe diferitele aspecte ale calităţii vieţii sociale, cum ar fi: locuirea, ocuparea, sărăcia, venituri, educaţie, sănătate, asistenţă şi servicii sociale, bunăstare, satisfacţie faţă de viaţă etc. În acelaşi timp, volumul se constituie şi ca un tip de prognoză socială, întrucât studiile elaborate propun regândirea şi reorientarea obiectivelor şi ţintelor pentru un model de ţară, din perspectiva strategiei 2016‑2037 avansată spre creşterea calităţii vieţii şi stilurilor de viaţă în societatea românească.

În ciuda diversităţii de studii reunite, volumul are o structură logică clară, unitară şi echilibrată, cuprinzând două părţi distincte, care însă se completează armonios, precum şi două studii, unul introductiv, dedicat analizei teoretice şi explicative a calităţii vieţii, şi unul de încheiere, care include o retrospectivă a tematicii calităţii vieţii în cadrul ICCV. Studiul introductiv, intitulat Calitatea vieţii în strategiile de dezvoltare şi etica acţiunii sociale (autor Elena Zamfir), are ca preambul o schemă teoretică de explicaţie a calităţii vieţii, care este definită ca fiind „calitatea globală, sintetică, a tuturor condiţiilor şi sferelor din care se compune viaţa raportată la gradul în care ea produce omului satisfacţie” (p. 18). Iar componentele de bază ale calităţii vieţii vizează calitatea sferei economice; calitatea structurii societăţii; calitatea muncii şi a condiţiilor de muncă; calitatea serviciilor publice, calitatea mediului uman şi a relaţiilor interpersonale; calitatea vieţii de familie şi a vecinătăţii, calitatea mediului ecologic‑natural; climatul socio‑moral general al vieţii cotidiene (ibidem). Autoarea consideră, pe bună dreptate, că „în dinamica calităţii vieţii se întrepătrund 4 domenii, relativ distincte, care se completează reciproc prin funcţiile lor specifice orientate spre dezvoltarea socială: economia, calitatea guvernării (rolul statului şi funcţiile lui sociale), oamenii cu stilul lor individual de viaţă şi calitatea spaţiului comunitar” (p. 25). Chiar dacă în România, în perioada tranziţiei, aceşti factori cu rol de decizie au urmat trasee separate de dezvoltare, ei reprezintă indicatori de bază pentru evaluarea calităţii vieţii. Relevând importanţa unor indicatori obiectivi de estimare a calităţii vieţii (venituri, ocupare, locuire, sărăcie, servicii, sănătate, educaţie etc.), autoarea evidenţiază necesitatea cunoaşterii şi a indicatorilor subiectivi, care măsoară percepţia oamenilor asupra propriei vieţi, indicatori ce sunt foarte personalizaţi atunci când indivizii se gândesc la satisfacţie, fericire, împlinire (p. 27). Mai mult, autoarea consideră că pentru o corectă estimare a calităţii vieţii este nevoie de o analiză profundă a relaţiei dintre calitatea vieţii, politicile publice şi etica acţiunii sociale, lipsa sau ignorarea acesteia din urmă fiind unul dintre motivele de insatisfacţie a populaţie faţă de instituţiile publice şi politice, generată, în principal, de incoerenţa legislativă, lipsa de transparenţă a deciziilor politice şi de responsabilitate a decidenţilor politici, creşterea imoralităţii, corupţiei şi injustiţiei sociale. Or, din nefericire, „în România, pe toată perioada tranziţiei au lipsit din politicile publice preocupări explicite pentru reglementări morale (norme, principii, valori), cerute de acţiuni sociale responsabile” (p. 42), etica acţiunii sociale fiind o temă absentă în spaţiul politicilor publice, ceea ce a condus, consideră autoarea, la deprecierea calităţii vieţii, justiţiei şi echităţii sociale, cu consecinţe asupra agravării fenomenului de criză în economie, educaţie, sănătate, administraţie publică etc.

Partea I a volumului de studii, intitulată „Dimensiunile calităţii vieţii”, reuneşte şase studii şi cercetări privind sistemul de educaţie din România, starea de sănătate a populaţiei şi resursele financiare şi umane ale sistemului de sănătate românesc, ocuparea în România, condiţiile de locuit şi politicile de locuire şi calitatea guvernării în România. Studiul privind Analiza sistemului de educaţie din România, din perspectiva obiectivelor pe termen mediu şi lung (autor Gabriela Neagu) se focalizează asupra impactului inegalităţilor economice, sociale şi culturale dintre indivizi în faţa sistemului educativ, având drept consecinţă excluderea totală sau prematură din sistemul de învăţământ a unui număr important de copii de vârstă şcolară din România, în special a celor proveniţi din mediul rural (p. 68). Prin urmare, creşterea şi adâncirea inegalităţilor socio‑economice între diferitele categorii de populaţie din România, corelate cu infrastructura educaţională precară, calitatea relativ scăzută a educaţiei şcolare, au condus, la rândul lor, la schimbarea percepţiei publice asupra şcolii în sens negativ, oamenii considerând că, în prezent, şcoala nu mai răspunde cerinţelor de învăţare, de formare de competenţe şi de asigurare a unui nivel de pregătire capabil să faciliteze integrarea socială şi profesională a oamenilor (p. 71). Soluţiile propuse de autoare pentru optimizarea sistemului de educaţie vizează creşterea sensibilă a investiţiilor în educaţie, concomitent cu trecerea de la educaţia centrată pe predare la cea centrată pe învăţare, ca şi promovarea unei educaţii inclusive la nivelul întregului sistem de învăţământ românesc (p. 83).

Starea de sănătate a populaţiei din România a reprezentat obiectul de cercetare al unui studiu întreprins de Iuliana Precupeţu şi Cosmina‑Elena Pop, care reprezintă o diagramă veridică a stării de sănătate a populaţiei, accentuându‑se rolul determinant al unor factori sociali în actuala configuraţie a sistemului de sănătate românesc şi în profilul epidemiologic al populaţiei. În pofida unor tendinţe pozitive notabile, înregistrate mai ales în ultimele decenii, starea de sănătate rămâne o problemă socială nerezolvată de decidenţii politici, care continuă să fie marcată de numeroase inegalităţi, atât la nivel teritorial, cât şi între grupurile sociale, iar aceste inegalităţi au tendinţa de a se adânci în timp, mai ales în ceea ce priveşte grupurile vulnerabile (p. 118). În completarea acestor constatări interesante vine şi un alt studiu dedicat analizei resurselor financiare şi umane pentru sistemul de sănătate din România (autor Cristina Tomescu), unde se insistă asupra necesităţii creşterii finanţării sistemului de sănătate, prin finanţare publică, dar şi prin cea privată, accentul fiind pus pe utilizarea eficientă a acestor resurse, reducerea „scurgerilor” de resurse prin acte de corupţie şi înşelăciune, un control strict al cheltuielilor acestor resurse etc.

Starea de ocupare în România şi politica ocupării este abordată de Simona Ilie şi Ana‑Maria Preoteasa, prin analiza ratei ocupării, agregată şi pe forme contractuale, identificându‑se astfel diversele surse de vulnerabilitate. Utilizând ca metodă de cercetare analiza secundară de date, seria de indicatori disponibili pe site‑ul statistic naţional şi european (INS, Eurostat), precum şi o serie de informaţii recoltate dintr‑un sondaj european privind condiţiile de muncă (Eurofound), studiul reuşeşte să identifice principalele surse de vulnerabilitate în politicile de ocupare, în funcţie de contractul de muncă, nivelul salarial şi condiţiile de muncă, avansând, în final, o serie de propuneri şi soluţii de intervenţie în politica ocupării din ţara noastră, capabile să conducă la diminuarea acestor surse de vulnerabilitate, cum ar fi: creşterea ocupării salariale prin susţinerea antreprenoriatelor mici şi mijlocii, scăderea vârstei de contact a tinerilor cu pieţele muncii, extinderea învăţământului profesional, optimizarea calităţii locului de muncă, extinderea programelor de formare profesională şi de reconversie continuă etc. (pp. 162‑163).

Un domeniu important al calităţii vieţii, analizat în volumul de faţă, este cel referitor la condiţiile de locuit şi calitatea locuirii (autor Cosmin Briciu), capitol la care România înregistrează cele mai scăzute valori din Uniunea Europeană, chiar dacă, paradoxal, conform Recensământului din 2011, 98,27% dintre locuinţe sunt în proprietate privată. Aceste cifre nu relevă însă presiunea extrem de ridicată a cererii pentru locuinţe în mediul urban, mai ales în localităţile mari şi în cele cu creştere economică, şi nici condiţiile precare şi calitatea scăzută a locuirii sau costurile ridicate ale locuirii, fenomenul zonelor marginalizate, sau problema persoanelor fără adăpost. În consecinţă, se impune o regândire radicală a politicilor de locuire, prin creşterea fondului de locuinţe sociale, reabilitarea şi valorificarea deplină şi eficientă a fondului de locuinţe existent, asigurarea unor stocuri de locuinţe de urgenţă, stoparea evacuărilor forţate, adăposturi de noapte şi programe de asistenţă şi recuperare pentru „oamenii străzii”, regenerarea urbană a zonelor defavorizate şi marginalizate etc. (pp. 185‑186).

Ultimul studiu din această parte a volumului tratează „Calitatea guvernării în România” (autori: Monica Marin, Adriana Neguţ, Claudia Petrescu, Iulian Stănescu, Manuela Sofia Stănculescu), accentul fiind pus pe calitatea administraţiei publice, considerată ca o precondiţie pentru calitatea guvernării. Aceasta din urmă include capacitatea guvernului de a formula şi implementa politici sociale, procesul prin care guvernele sunt selectate, monitorizate şi înlocuite şi respectul cetăţenilor şi al statului pentru instituţiile care guvernează interacţiunile sociale şi economice dintre ei (p. 190). Deşi datele prezentate în studiu atestă o îmbunătăţire a calităţii guvernării în România, între 1996‑2013, ţara noastră înregistrează încă valori scăzute cu privire la eficacitatea guvernării, stabilitatea politicii şi controlul corupţiei. În acelaşi timp, eficienţa guvernării este influenţată sensibil de elaborarea şi implementarea politicilor publice, managementul resurselor umane şi e‑guvernarea, înţeleasă ca un proces de îmbunătăţire a serviciilor publice furnizate cetăţenilor şi a creşterii participării acestora la guvernare. Nu în ultimul rând, consideră autorii, promovarea eticii şi mecanismelor anticorupţie trebuie să devină obiective prioritare pentru Guvernul României. Iar soluţiile propuse pentru optimizarea calităţii guvernării trebuie să se axeze pe: stimularea creării de parteneriate între administraţia publică şi actorii locali interesaţi, prin finanţarea, cu precădere, a proiectelor de dezvoltare derulate în parteneriat la nivel microregional şi descentralizarea fiscală şi administrativă, prin creşterea puterii autorităţilor publice locale.

Cea de‑a doua parte a volumului analizează pe larg o serie de indicatori obiectivi ai calităţii vieţii în România, identificând principalele probleme sociale critice cu care se confruntă societatea românească, între care cele privind sărăcia, inegalitatea veniturilor, consumul mediu scăzut, serviciile publice de asistenţă socială subfinanţate, conturează imaginea unei societăţi cu un standard de viaţă modest şi chiar scăzut. Dintre aceste probleme sociale, sărăcia este analizată, în toate dimensiunile ei, în două studii: primul, intitulat „O analiză comparabilă a pragurilor de sărăcie” (autor Adina Mihăilescu), iar cel de‑al doilea, dedicat dinamicii sărăciei, „Sărăcia în România” (autor Mihnea Preotesi). Utilizând ca metodă de cercetare metoda normativă, care oferă rigurozitate şi obiectivitate în calcularea nivelurilor de consum, este analizat minimul de trai decent şi de subzistenţă pentru o serie de categorii de familii (salariaţi cu doi copii în întreţinere, urban şi rural, cuplul de vârstnici din urban şi rural), concluzia este îngrijorătoare în ceea ce priveşte majoritatea familiilor, care au un consum ce se situează mult sub nivelul de trai minim decent. Mai mult, rata actuală a sărăciei în România este mare şi în contextul UE, dar şi comparativ cu grupul de ţări fost comuniste, ea fiind generată, între altele, de: veniturile primare scăzute şi ocuparea precară, precaritatea veniturilor bugetului central, dublată de precaritatea bugetelor locale (în special în localităţile rurale), impactul scăzut la transformărilor sociale, corupţie, ineficienţa programelor sociale etc. (p. 276). În acest context, se impune adoptarea unor măsuri care pot contribui la reducerea sărăciei, cum ar fi: politici de stimulare a ocupării forţei de muncă şi a veniturilor obţinute din muncă, reducerea impozitării pe forţa de muncă, mai ales pe segmentul veniturilor mici, aplicarea unor principii ale justiţiei sociale în privinţa legislaţiei muncii, fiscalitate, locuire, sănătate, educaţie, protecţie socială etc.

Alte trei studii ale volumului de faţă abordează probleme ce ţin de nivelul de trai şi bugetul în gospodărie (autor Simona Ilie), consumul mediu în România în perspectiva europeană (autor Maria‑Lavinia Ştefănescu) şi inegalităţile de venituri (autori Ionuţ‑Marian Anghel şi Elena Tudor). Primul dintre acestea analizează dinamica riscului de sărăcie sub impactul principalelor categorii de venituri ale populaţiei, caracteristici ale sărăciei, aspecte ale deprivării materiale şi profilul bugetului de cheltuieli, concluzia fiind că nivelul sărăciei din România este puternic condiţionat de veniturile salariale. Cel de al doilea studiu relevă existenţa unei puternice dependenţe între structura consumului şi nivelul de sărăcie al unei ţări, România situându‑se pe ultimul loc (în 2005 şi 2011) în privinţa consumului mediu pe locuitor, chiar dacă în anumite perioade a înregistrat o rată anuală de creştere a consumului mediu simţitor mai mare. Ultimul studiu arată în mod clar cum se prezintă inegalităţile de venituri din România, în comparaţie cu celelalte ţări ale Uniunii Europene, datele prezentate şi comentate evidenţiind creşterea continuă a acestor inegalităţi la nivelul României. Iar direcţiile de acţiune care pot conduce la diminuareaacestor inegalităţi constau în creşterea ocupării salariale în sectorul agricol şi scăderea disparităţilor salariale existente, în prezent, între diferitele sectoare de activitate, precum şi taxarea progresivă a veniturilor mari din sectoarele financiare, telecomunicaţii, energie şi industria extractivă, administraţie publică şi apărare.

Ultimul grupaj de studii incluse în acest volum abordează problema protecţiei şi asistenţei sociale în România, în special a celei comunitare sau centrate pe familie şi copii, ele realizând şi o radiografie ştiinţifică a serviciilor sociale din România, caracterizate încă de o subfinanţare cronică din partea statului şi de o lipsă de evaluare şi monitorizare a persoanelor beneficiare de asistenţă. Modalităţile şi formele de intervenţie prin care serviciile sociale pot contribui la asigurarea unei calităţi a vieţii decente, mai ales pentru grupurile şi persoanele vulnerabile sau aflate în dificultate, sunt analizate pe larg în studiul intitulat „Spre un sistem integrat de servicii publice în asistenţa socială” (autor Elena Zamfir), în care se pledează pentru dezvoltarea şi în România a unui sistem integrat de servicii publice de asistenţă socială, complementar cu serviciile comunitare moderne existente în majoritatea statelor europene. Aceste servicii trebuie să reprezinte partea specializată a programelor de ajutor, având „o triplă funcţie pentru beneficiar: de suport urgent în situaţiile de criză/dificultate, de recuperare în timp şi de prevenire sau reducere a riscurilor viitoare” (p. 310). Din nefericire, în România, absenţa unui pachet integral de servicii specializate pentru prevenirea şi reducerea riscurilor sociale a avut drept consecinţă gravă creşterea rapidă a unor inegalităţi sociale profunde şi multiplicarea riscurilor de sărăcie pentru o masă importantă a populaţiei. De aceea, direcţiile de acţiune viitoare referitoare la prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale vor trebui orientate, prioritar, spre creşterea calităţii şi funcţionalităţii serviciilor sociale integrate şi de asistenţă, care pot apropia treptat România de standardele europene ale ţărilor dezvoltate, cu tradiţie pentru creşterea calităţii vieţii.

Un alt studiu, complementar cu cel anterior, încearcă şi reuşeşte să identifice „Direcţiile în protecţia socială” (autori: Simona Ilie, Sorin Cace), în care se face o retrospectivă a evoluţiei diferitelor modele de protecţie sociale exerimentate de‑a lungul timpului într‑o serie de ţări din întreaga lume. De asemenea, studiul aduce în discuţie posibilele opţiuni pentru un model al statului bunăstării şi în România, evidenţiind ca direcţii de acţiune posibile reconstrucţia coerenţei sociale şi realizarea unui echilibru regional al dezvoltării. Aceste deziderate sunt reluate şi în studiul privind „beneficiile sociale” (autori: Daniel Arpinte, Sorin Cace, Alexandra Deliu), în care sunt evaluate ştiinţific cheltuielile guvernamentale destinate protecţiei sociale a populaţiei, comparativ cu acelaşi tip de cheltuieli alocate asistenţei sociale, concluzia fiind aceea că nivelul redus al finanţării sistemului de beneficii de asistenţă socială se reflectă în eficienţa redusă a sistemului de protecţie şi incluziune socială a persoanelor vulnerabile, astfel încât categorii largi de persoane primesc un suport insuficient pentru a duce un trai decent. În vederea diminuării acestor disparităţi, se impune adoptarea unor măsuri legislative, care să vizeze, în principal: modernizarea şi informatizarea sistemului actual de evidenţă a beneficiarilor de asistenţă socială, extinderea formelor de suport non‑monetar pentru categorii vulnerabile social, expuse riscului dependenţei de beneficii, redefinirea formelor de suport pentru copii şi pentru familiile cu copii, ca şi simplificarea accesului la beneficii de asistenţă socială (pp. 303‑304). Imaginea despre modul cum funcţionează asistenţa socială în România este prezentată într‑un studiu dedicat persoanelor vârstnice (autori: Mariana Stanciu şi Adina Mihăilescu), în care sunt analizate problemele vârstnicilor şi formele de suport prin sistemul public de pensii, sistemul de asistenţă socială şi cel de servicii medicale. Întrucât calitatea vieţii persoanelor vârstnice depinde fundamental de nivelul de finanţare existent, politicile de protecţie şi asistenţă socială a persoanelor vârstnice din România vizează trei dimensiuni principale: protejarea venitului, îngrijirea medicală şi asistenţa în vederea integrării sociale (p. 341).

Finalul acestui volum include două studii complementare, care radiografiază evoluţia tematicii calităţii vieţii în literatura şi cercetările sociologice din România şi diverse ţări (autor acad. prof. dr. Cătălin Zamfir), evaluând, totodată, activitatea Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) şi a temelor de cercetare derulate de acest prestigios institut academic, de la înfiinţarea lui în ianuarie 1990 şi până în prezent (autori: Cătălin Zamfir şi Alin Casapu). Lectura acestor studii relevă faptul că, încă de la sfârşitul anilor ’70, în România a fost lansat, pentru prima dată, un program de cercetare pe tema calităţii vieţii şi a stilurilor de viaţă, organizat de prof. dr. Cătălin Zamfir, bazat pe o participare voluntară, la care au aderat şi o serie de sociologi, fiind întreprinse o serie de cercetări empirice, dar şi studii teoretice şi metodologice, consemnate într‑o serie de publicaţii. Aceste preocupări constante pentru cunoaşterea şi cercetarea temei calităţii vieţii vor dobândi şi o recunoaştere instituţională prin înfiinţarea ICCV, în anul 1990, institut care a lansat chiar de la începutul activităţii sale trei programe majore, axate prioritar pe: diagnoza calităţii vieţii, standardul de viaţă şi estimarea sărăciei şi politici sociale de promovare a calităţii vieţii. Acest institut, care în opinia autorilor studiului este singurul institut din lume cu acest profil, cu o orientare multidisciplinară (sociologie, economie, psihologie socială, istorie, asistenţă socială etc.), s‑a bazat pe o nouă paradigmă, şi anume schimbare socială proiectată, având ca obiective ştiinţifice fundamentale: „diagnoza opţiunilor strategice, monitorizarea şi evaluarea problemelor societăţii româneşti şi a procesului istoric al României” (p. 385), ca şi politicile sociale de promovare a calităţii vieţii ce vizează ocuparea, veniturile, locuirea, sărăcia, educaţia, sănătatea, situaţia copiilor, vârstnicilor şi a romilor. Toate aceste deziderate teoretice nu se pot însă realiza în condiţiile unei subfinanţări cronice a cercetării, birocratizării excesive şi menţinerii unor criterii distorsionate de evaluare a activităţii institutelor din Academia Română (p. 388). De aceea este crucial ca „Academia Română să‑şi asume un set de proiecte prioritare de interes naţional şi să acţioneze pentru obţinerea finanţării lor” (p. 389).

Studiile reunite în cadrul acestui volum sunt redactate într‑un stil ştiinţific elevat, dar accesibil lecturării, fiind însoţite de o iconografie lămuritoare şi convingătoare (tabele, grafice, diagrame) şi bazate pe o solidă, bogată şi diversificată bibliografie de specialitate din literatura din ţară şi străinătate. Ele conţin o serie de contribuţii ştiinţifice notabile ale autorilor, incluzând multe observaţii şi note personale originale, care atestă pe lângă serioasa lor pregătire profesională şi un profund spirit critic şi deontologie profesională. Reprezentând un reper ştiinţific valoros dedicat analizei problematicii complexe a calităţii vieţii în România, volumul conţine suficiente repere tematice şi aplicative extrem de utile pentru specialiştii din domeniul ştiinţelor sociale, dar şi pentru decidenţii politici abilitaţi cu elaborarea politicilor de promovare a calităţii vieţii şi protecţiei sociale, constituindu‑se ca un ghid explicativ pentru toţi cei interesaţi de cunoaşterea acestor probleme.

Dan Banciu

Total 1 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*