Punctul Critic » Lecturi » „Aurora Martin, Reprezentare identitară feminină în cultura română”, ediţia a II a revizuită, Editura Pro Universitaria, București, 2018

„Aurora Martin, Reprezentare identitară feminină în cultura română”, ediţia a II a revizuită, Editura Pro Universitaria, București, 2018

Lucrarea autoarei Aurora Martin, „Reprezentarea identitară feminină în cultura română”, încadrată în aria tematică a studiilor de gen, a apărut la editura Pro Universitaria în anul 2018 și reprezintă publicarea în volum a tezei de doctorat, susţinută în anul 2013 la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti. Volumul pune în lumină dimensiunile prin care este reprezentată femeia în cultura română, în literatură, în mass‑media şi în realitatea socială, lucrarea fiind structurată pe două părţi, respectiv şapte capitole.

Abordarea este analitică, dar nu exclude soluțiile practice, exegeza și finalitatea practică împletindu‑se, în intenția de a atinge cele trei dimensiuni propuse încă de la început, și anume analiza reprezentării identitare feminine în cultura română și identificarea particularităților rolurilor de gen, definirea și analiza reperelor unei reprezentări identitare feminine alterate și identificarea unor instrumente care să ajute femeile să conștientizeze și să depășească statutul de victimă, găsind repere care să vizeze empowerment‑ul feminin.

Pornind de la tipologia lui Gilles Lipovetsky și de la cele trei paradigme ale feminismului, paradigma egalității, a diferenței și cea deconstructivistă, autoarea scanează realități ale societății românești în diferite etape istorice. În cele trei abordări, accentul se pune pe ipostaza de victimă a femeii, pe care mass-media o scoate în evidență, în virtutea păstrării audienței în zona senzaționalului, chiar dacă asta prejudiciază imaginea femeii prin propagarea stereotipurilor de gen. Analiza demonstrează că sursele alterării fundamentelor interacţiunii femeii cu spaţiul public, în societatea românească, sunt reprezentate de o serie de manifestări cu caracter violent, deviant, atât în sfera realităţii imediate, cât şi în cea simbolică, respectiv violenţa, avortul, concubinajul şi prostituţia.

Pornind de la ideea că violenţa poate fi directă, realizată prin intimidare şi reprimare, dar şi structurală şi culturală, se constată că, în anumite circumstanțe, violenţa împotriva femeilor derivă din feminizarea sărăciei, fapt care dezvoltă acest fenomen (p. 22). Prostituţia, fenomen ţinut sub acoperire în perioada comunistă, a explodat după 1989. Abordarea prostituţiei, pe de o parte, pune în discuţie o multitudine de aspecte morale, juridice, religioase, medicale, economice şi culturale, pe de altă parte, aduce în spaţiul public imoralitatea prin comercializarea sexului, cu scopul exploatării corpului femeii în beneficiul bărbatului. Corespondentul simbolic al prostituţiei este pornografia. Aurora Martin, analizând o serie de concepte şi autori, semnalează faptul că „expunerea prelungită la pornografie conduce la o mai mare acceptare a promiscuităţii, atât la bărbaţi, cât şi la femei, efectul constând în scăderea loialităţii faţă de parteneri. Majoritatea materialelor pornografice le înfăţişează pe femei ca simple obiecte de consum, al căror scop este să satisfacă dorinţele sexuale ale bărbaţilor”.

Aurora Martin analizează reprezentarea femeii în perioada interbelică, precum şi autoarele epocii. Astfel, romancierele interbelice urmăresc procesul prin care identitatea unei femei se construieşte prin raportarea la un bărbat, raportare în urma căreia iau naştere anumite tipuri sau „stări de femeie”: tânără fată de măritat, amantă, soţie şi mamă, fostă nevastă, metresă, fată bătrână. În romanul tradiţional, căsătoria nu se făcea din dragoste, ci reprezenta o afacere; pentru afirmarea sexualităţii, o femeie trebuia să se căsătorească, dar ca să se căsătorească, trebuia să aibă o situaţie materială; atunci când îşi câştigau singure existenţa – este cazul guvernantelor – nu se măritau. În romanul modern, femeile au o independenţă materială şi sexuală, şi, în construirea identităţii, vor să se rupă de raportarea la un bărbat (p. 53).

Autoarea este de părere că, pe fondul eforturilor de a conferi veridicitate ştirilor sau comentariilor, jurnaliştii merg până la descrierea în detaliată, de tip cancanistic. O exacerbare a acestui tip de descriere o constituie articolele sau emisiunile şocante, în care sunt relatate diverse tipuri de accidente, unde corpul este „brutalizat”. Un alt exemplu de exacerbare îl constituie etalarea nudităţii, în ipostaze care evidenţiază promiscuitatea, nu esteticul, astfel de imagini vânzând unele produse. „Alterarea” corpului – tatuajul, anorexia, bulimia, chirurgia plastică – este prezentată pe larg în canalele media din zilele noastre, determinând, în majoritatea cazurilor, „alterarea” mentalităţii receptorilor. „Mitul frumuseţii” încurajează femeile să recurgă la diverse metode şi tehnici de înfrumuseţare – cosmetice, haine şi accesorii, înfometare, exerciţii fizice sau proceduri riscante, dureroase şi costisitoare de chirurgie estetică (p.77). Aurora Martin subliniază faptul că „mitul frumuseţii” a generat o obsesie generală generatoare de depresii şi de probleme fiziologice în rândul femeilor. Sub apanajul promovării eternei perfecţiuni ce trebuie atinsă de către femei, mari corporaţii internaţionale au construit adevărate imperii profitabile, având ca obiecte ale tranzacţiilor produsele cosmetice şi vestimentare, operaţiile estetice sau chiar medicamentele de slăbit, ceea ce face ca din ce în ce mai multe femei să cadă victime unor depresii grave, rămânând cu traume fizice şi psihice grave. În „decăderea” femeii, consideră Aurora Martin, în raport cu „mitul al frumuseţii”, mass‑media este principala sursă a insatisfacţiei femeilor faţă de propriul corp, oferind modele al căror fizic este „prelucrat” prin intermediul unor tehnici care ţin de intervenţii directe, cum ar fi machiajul sau indirecte, precum photoshop. Astfel, televiziunile excelează în emisiuni de divertisment cu femei în rol „decorativ”, îmbrăcate sumar şi provocator, concursuri de frumuseţe sau emisiuni care promovează diete serioase şi defilări de modă. De asemenea, ziarele conţin imagini cu aceleaşi „decoraţiuni”, revistele promovează cosmetice şi cluburi de întreţinere corporală, iar panourile publicitare consfinţesc imaginea sexy şi provocatoare a femeii, indiferent dacă este vorba de ţigări, maşini sau bunuri de larg consum. Femeile, „bombardate” zilnic cu astfel de imagini, îşi vor construi viaţa având ca obiectiv central atingerea „perfecţiunii” corporale, conform standardelor promovate de către „piaţă”. De la obsesia pentru un corp perfect până la pornografie şi prostituţie nu este decât un pas, facilitat de „necesităţile” de natură financiară, pentru a „susţine” perfecţiunea. Pe lângă frumuseţe, sexualitatea este cea care plasează femeia în zona consumistă, punând permanent în prim-plan redescoperirea corpului. În acest sens, mass‑media are o influenţă covârşitoare atât asupra corpului femeii, cât şi asupra comportamentelor specifice de gen (p.78). Mass‑media joacă un rol important în mediatizarea şi problematizarea violenţei sexuale. Promovarea negativă a imaginii femeii ca fiinţă vulnerabilă este de natură să contribuie la „consolidarea violenţei împotriva femeii”, mass‑media perpetuând violenţa de ordin simbolic asupra femeilor.

În concepţia autoarei, raportarea femeilor la puterea politică evidenţiază trei tipuri de relaţii: puterea bărbaţilor asupra femeilor (patriarhatul), puterea femeilor ca rezistenţă şi puterea femeilor de promovare a propriilor interese (empowerment/ capacitare). Cele trei tipuri de relaţii au fost evidenţiate în contextul celui de‑al doilea val al feminismului (anii ’70), orientat, de altfel, asupra analizei relaţiilor de putere în toate sferele societăţii – atât relaţiile generale din cadrul unei familii, cât şi cele intime sunt relaţii de putere care fundamentează inegalitatea dintre sexe. Astfel, promotorii feminismului au evidenţiat că puterea de gen alimentează toate celelalte tipuri de putere. Indiferent de gradul de intimitate al relaţiilor din cadrul familiei, acestea pot fi transformate în relaţii de exploatare sau opresiune, având ca finalitate controlul asupra bunurilor. În contextul feminismului, aceste relaţii de putere în sfera privată au fost catalogate ca relaţii de putere patriarhală. Modelul patriarhal îşi are originile în modelul familiei evreieşti descrisă în Vechiul Testament, aflate sub autoritatea necondiţionată a tatălui. Ulterior, vechiul concept de patriarhat a fost adoptat de filosofia feministă, care l‑a definit ca „sistem masculin de opresiune a femeilor”. Conceptul de patriarhat a fost definit ca având la bază puterea unui bărbat atât asupra soţiei, cât şi asupra copiilor. Astfel, patriarhatul poate fi perceput ca formă de autoritate tradiţională, în care tatăl exercită puterea asupra celorlalţi membri ai familiei. Femeile din gospodărie, precum şi fiii neînsuraţi ai „capului” familiei sau servitorii sunt subiecţi asupra cărora acţionează puterea tatălui, care nu are o bază instituţional‑legală, ci obiceiuri şi tradiţii destul de vechi. Orice formă a modelului patriarhal implică ideea de dominaţie, în special dominaţia bărbatului asupra femeii (pp. 91‑92).

Un alt aspect analizat de Aurora Martin este cel al discriminării. Potrivit autoarei, unele grupuri sunt discriminate permanent (homosexualii, femeile, romii, săracii sau membrii unor culte religioase), în timp ce alte grupuri sunt discriminate în mod ocazional, în situaţii particulare (femei însărcinate, persoanele în vârstă, persoanele cu dizabilităţi). Există şi cazuri de discriminare multiplă – femeia vârstnică, săracă şi singură sau adolescenta de etnie romă, fără soţ, pe cale de a deveni mamă (p. 97). Pe fondul discriminării de gen, în spaţiul politic, tipurile identitare feminine sunt în principal cele definite de evoluţia feminismului. Politica a fost percepută ca un domeniu exclusiv masculin de‑a lungul istoriei, inaccesibil femeilor, întrucât acestea erau considerate slabe, emotive, lipsite de autonomie sau chiar de raţionalitate. Participarea femeilor la luarea deciziilor, atât în ceea ce priveşte societatea în care trăiau, cât şi propria viaţă, a fost limitată, teoreticienii de gen ai vremii trasând o distincţie clară între sfera publică şi cea privată. Teoria feministă politizează socialul atât prin interogarea dihotomiei public‑privat, evidenţiind că politica secolului XX are nevoie de o regândire fundamentală a acestei distincţii, cât şi prin introducerea ideilor de: drepturi egale între femei şi bărbaţi, parteneriat sau autonomie. Astfel, odată cu dezvoltarea teoriilor politice feministe, relaţiile de familie, sexualitatea femeilor, relaţiile inegale în şcoală sau la locul de muncă sunt interpretate ca relaţii politice. Feminismul a pledat pentru intervenţia politică, în vederea eliminării diferenţelor şi inegalităţilor sociale de gen, propunând noi politici pentru implementarea unor concepte precum egalitatea şi echitatea de gen. Abordarea unor teme, precum contractul social sau drepturile omului în literatura feministă, a condus la reperarea şi demontarea discriminărilor de gen, apreciindu‑se că, de fapt, drepturile omului sunt ale celor care le‑au articulat, respectiv ale bărbaţilor, „stăpânii” necontestaţi ai arenei publice, unde se dezbat şi se iau deciziile politice (p. 98).

Gândirea post‑feministă este caracterizată prin diversitate şi flexibilitate, în opoziţie cu constrângerile feministe ale anilor ’60. În acest context, postfeminismul proiectează o nouă perspectivă asupra femeilor şi situaţiei acestora, aducând în discuţie ideea că victimizarea scade şansele de autoafirmare, având în vedere că, odată ce sunt considerate victime, femeile sunt tratate ca atare. Mass‑media a creat şi a promovat pe piaţă alte două idei care își au sorgintea în teorii postfeministe – pornografia nu trebuie condamnată, fiind considerată o formă de liberă exprimare şi de libertate sexuală, iar hărţuirea sexuală, de asemenea, nu trebuie incriminată, incriminarea ei generând inhibiţii şi conducând, în ultimă instanţă, la încălcarea libertăţii de exprimare (p.103).

În continuarea analizei, Aurora Martin teoretizează aspecte legate de violenţa domestică în spaţiul românesc, abordând fenomenul ca pe o inegalitate de gen identificată drept o formă de violenţă invizibilă, menţinând tipare sociale violente, care restricţionează alegerile, oportunităţile, dezvoltarea femeilor şi participarea lor la viaţa socială, împiedicând realizarea pe deplin a potenţialului lor în societate (p. 117). Pericolul acestor traume individuale cu efecte sociale, transmise, într‑o spirală a violenţei, pe mai multe generaţii, se resimte la nivelul familiei, erodând echilibrul psihologic al individului, dar are consecinţe la nivelul raportării la grup, condiţionând indirect comportamentului social (p. 124). Violenţa domestică este un tip de violenţă care străbate transversal societatea şi societăţile, la toate nivelele, pentru că violenţa domestică nu cunoaşte diferenţieri de vârstă sau de categorie socială. Cultural, o serie de stereotipuri şi prejudecăţi acţionează ca un inhibator natural în intenţia de a vorbi în public despre violenţa din familie: femeia trebuie să fie supusă bărbatului, bărbatul este capul familiei, femeia divorţată este vinovată şi responsabilă pentru eşecul mariajului, este jenant să se ştie că soţul bea şi o bate, punând asta pe seama incapacităţii personale în alegerea unui soţ bun şi făcând‑o să se culpabilizeze pentru eşecul personal şi să aibă mai puţină încredere în valoarea personală” (p. 127).

Teza lucrării de faţă este reprezentată de afirmaţia că „vizionarea” violenţei de către generaţiile tinere – în special prin promovarea de către mass‑media – conduce la interiorizarea şi acceptarea acesteia ca pe o formă legitimă de „luptă” pentru diverse avantaje (p. 128). Puterea violenţei simbolice rezidă în capacitatea acesteia de a se perpetua, subiecţii nepercepând efectul ei „coroziv”, întrucât rezultatul nu este vizibil imediat: nu există vânătăi, nu există sânge, nu există şocul agresiunii directe. În cazul femeii, violenţa simbolică ucide feminitatea, iar violenţa simbolică se materializează în violenţă fizică (p. 128).

O altă analiză substanţială a autoarei Aurora Martin se referă la concubinaj. În pofida proliferării concubinajului ca alternativă a căsătoriei, în ultima perioadă, această evoluţie reprezintă una dintre sursele alterării reprezentării feminine în spaţiul social românesc şi, implicit, a interiorizării şi asumării ipostazei de victimă de către femei. După Aurora Martin, ar fi necesară evidenţierea atitudinilor tinerilor faţă de concubinaj, întrucât răspândirea uniunii libere în România ar trebui analizată în special acolo unde se identifică primele indicii ale apariţiei şi existenţei sale. Creşterea numărului de uniuni libere în România nu reprezintă decât o etapă în evoluţia mai vechilor modele familiale, apărând, totodată, ca o dovadă a schimbărilor de la nivelul întregii societăţi. O mare parte dintre cuplurile tinere coabitante necăsătorite, în ciuda creşterii numărului lor, sunt doar „uniuni temporare” sau „mariaje de probă”. Respingerea definitivă a ideii de căsătorie este un fenomen tipic occidental, cu impact încă limitat în România (p. 155). România nu se arăta pregătită, deocamdată, să accepte mental concubinajul, acest model de convieţuire fiind considerat împotriva bunelor moravuri. Mai mult, concubinajul nu oferă o serie de drepturi şi obligaţii, precum obligaţia de fidelitate, sprijin reciproc, dreptul de a purta un nume comun (p. 161).

Faptul că prostituția este percepută doar prin acuzarea femeii, fără a se pune în discuție moralitatea bărbatului care solicită servicii sexuale, aruncă încă o lumină negativă asupra femeii. Prostituţia poate fi abordată prin prisma tranziţiei de la spaţiul real la spaţiul virtual, conform autoarei volumului. Percepţiile asupra prostituţiei au acoperit o gamă largă de manifestări, de la fenomenul comercializării efective a corpului la asocierea acesteia cu contractarea unei căsătorii din raţiuni economice. În cazul prostituţiei, femeia oferă servicii sexuale şi este plătită de mai mulţi bărbaţi, având loc un proces de negociere completă, pe când în cazul căsătoriei femeia este plătită de un singur bărbat, dar are mai multe obligaţii, fiind dependentă de „capul familiei”, care câştigă mai bine.

Un alt fenomen analizat de Aurora Martin este felul în care răspândirea şi dezvoltarea pornografiei marchează „transpunerea” prostituţiei în plan virtual. „Virtualizarea” prostituţiei constituie doar o cale de a accentua şi mai mult imaginea negativă a femeii, aşa cum este promovată în sectorul prostituţiei (p. 165). Sexualitatea este profund influenţată de factori sociali şi culturali, dar, dată fiind diversitatea culturală, nu se poate stabili un model cultural unic al sexualităţii umane, chiar în cadrul aceleiaşi societăţi manifestându‑se diverse forme de sexualitate şi grade de toleranţă diferite faţă de abaterile de la modelul acceptat social. Pornografia, ca transpunere a prostituţiei în spaţiul virtual, devine o profesie, degradantă, din punct de vedere identitar şi cu implicaţii sociale semnificative (dependenţa conduce la manifestări violente, violuri, consum de alcool etc.). În plus, în timp ce prostituţia se desfăşoară cumva într‑un spaţiu „invizibil”, dar previzibil al societăţii, pornografia ne invadează mentalul prin intermediul mass‑media şi Internetului, desfăşurându‑se în zone greu accesibile supravegherii (p. 166). Prostituţia este determinată de cauze externe persoanei, femeile care se prostituează sunt considerate sursa problemei. Miza financiară este prea mare, pentru a se recurge la „provocări” şi problematizări legate de industria sexului şi de „comunităţile” consumatorilor de sex comercial (p. 172).

După decembrie 1989, prostituţia a cunoscut o largă expansiune. Astfel s‑a „construit” o adevărată „industrie a sexului” circumscrisă, în majoritatea cazurilor, reţelei hoteliere româneşti, mai ales în unităţile hoteliere situate în zone cu trafic turistic sau în marile oraşe. Pe acest fond, au pătruns în România reţele internaţionale de trafic de carne vie, care, sub „acoperirea” inofensivă a unor firme, recrutează dansatoare sau manechine (p. 173). Pornografia, considerată drept libertate sexuală, este susţinută de voci care aparţin directorilor unor reviste de profil, ce şi‑au construit adevărate imperii în urma comercializării imaginilor şi materialelor cu caracter pornografic (p. 174). Pornografia a demonetizat femeia, prin accentuarea valenţelor pur sexuale.

Autoarea volumului „Reprezentarea identitară feminină în cultura română” atrage atenţia asupra faptului că expunerea la pornografie creşte susceptibilitatea subiecţilor masculini la violenţă împotriva femeilor, conduce la creşterea semnificativă a insensibilităţii sexuale a acestora şi diminuează compasiunea lor pentru femeile violate, inducând, în acelaşi timp, intensificarea manifestărilor instinctuale spre o mai mare dorinţă de viol şi atitudini sexiste la adresa femeilor şi fetelor. Pornografia aduce în atenţie dezbaterea erotism‑sexualitate, pe fondul căreia se dezvoltă imaginea femeii‑obiect, centrată pe frumuseţea corpului, cu adânci conotaţii sexuale (p. 175). Promovarea imaginii trupului în ipostaze degradante poate avea un efect mult mai puternic decât prostituţia în sine, datorită numărului de subiecţi ce pot fi expuşi la aceasta într‑un timp scurt, pe fondul dezvoltării tehnologiei de comunicare în masă (p. 177). Protagonistele materialelor porno, cât şi restul femeilor care nu au legătură cu pornografia sunt constant stigmatizate şi considerate ţinte uşoare ale dominaţiei masculine. Pornografia generează dependenţă, având un impact ridicat asupra comportamentului uman. Aurora Martin îşi susţine teza prin citarea psihiatrului american Douglas Reed, care a evidenţiat că mulţi parafili (deviaţi sexual cu manifestări violente) invocă frecvent utilizarea materialelor pornografice (p. 178). În concluzie, expunerea prelungită la pornografie conduce la scăderea nivelului de satisfacere sexuală cu partenerii sexuali tradiţionali.

Victime ale acestui tip de comportament, pornografic şi/sau obscen, cad fetele şi băieţii expuşi la materiale pornografice la o vârstă fragedă, femeile hărţuite şi abuzate sexual, tinerele care urmează modelele impuse de media şi sunt atrase în această industrie, care le exploatează, în fapt, potenţialul, reducându‑le la simple obiecte sexuale, în speranţa unui trai mai bun şi, poate cel mai grav, o societate insensibilă şi dependentă de imaginile încărcate sexual (p. 182). După Aurora Martin, pasul dinspre pornografie spre prostituţie este foarte mic şi din ce în ce mai des urmat de tinerele care caută o viaţă mai bună. „Virtualizarea” prostituţiei are drept vector pornografia, cu efecte pe termen mediu şi lung asupra societăţii. Dezvoltarea accelerată a mass‑media şi tehnologiei informaţiei prefigurează o identificare a expunerii la materiale pornografice, indiferent de dorinţa utilizatorului de a le accesa. Prostituţia şi pornografia orientează atenţia tot spre femeia depreciată, accentuând latura sexuală şi „potenţialul” femeii ca obiect sexual, limitând astfel accesul acesteia la un statut superior în societate şi diminuând dorinţa ei de autorealizare (p. 183).

Volumul „Reprezentarea identitară feminină în cultura română”, scris de Aurora Martin, reprezintă o lectură necesară pentru orice student sau cercetător, având în vedere că teza domniei sale de doctorat are un aparat critic bogat, precum şi un cadru teoretic cu trimiteri bibliografice de actualitate. Lucrarea este una originală prin analiza comparată a studiilor de gen. Prezenta lucrare pune în lumină de o manieră academică aportul tehnologiei în promovarea şi intreţinerea pornografiei, prostituţiei şi a imaginii femeii‑obiect în modernitatea digitalizată, dominată de imagini şi de concepte care sunt induse tinerilor, iar efectele imaginilor construiesc coportamente pline de dispreţ şi intoleranţă la adresa femeilor, acestea fiind tratate în funcţie de imaginile pe care tinerii le‑au vizualizat în adolescență şi pe care le aplică atunci când devin adulţi.

De o valoare indiscutabilă, în această lucrare, este contextualizarea influențelor sistemelor sociale, culturale, organizaționale, instituționale sau educaționale asupra modelelor de rol și a felului în care se definesc rolurile sociale de gen, care arată cum comportamentul social diferențiat pe criterii de gen poate duce la o anumită structurare sau la o anumită dinamică a sistemelor sociale care l‑au construit.

*Florin GRECU

* FLORIN GRECU este doctor în științe politice, 2011, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Lector Univ. Dr., 2012, Universitatea Hyperion din București, Facultatea de Ştiinţe Sociale, Umaniste şi ale Naturii, Specializarea Științe Politice. A scris volumul „Construcția unui partid unic: Frontul Renașterii Naționale”, Editura Enciclopedică, București, 2012, și a publicat mai multe articole despre monarhia autoritară, precum și de analiză electorală în revistele Sfera Politicii, Polis și South‑East European Journal of Political Science.

Total 19 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*