Amurgul presei ca presă

De‑a lungul celor aproape trei decenii care au trecut de la Revoluţie, în evoluţia presei s‑au manifestat câteva etape distincte.

Prima a fost puternic influenţată de neaşteptata libertate care a erupt odată cu răsturnarea dictaturii. Apariţia aproape instantanee a câtorva publicaţii noi, edificate din „cenuşa” celor vechi de câţiva jurnalişti care şi‑au transferat propria personalitate asupra noilor tribune de afirmare a unei voinţe populare, a erupt pur şi simplu pe fondul fragilităţii noilor structuri statale. A fost etapa star system‑ului, în care jurnaliştii de primă mărime se confundau cu jurnalele pe care le reprezentau şi, de regulă, le conduceau. S‑a constituit un fel de elită a „directorilor de conştiinţă”, cum cu generozitate califica Iosif Sava această categorie. Presa scrisă a avut atunci o remarcabilă prevalenţă asupra unui audiovizual care încerca să se adapteze noilor condiţii şi care a contribuit, în absenţa unor resurse proprii, la popularizarea şi autorizarea vedetelor in spe ale presei scrise.

Odată cu succesul comercial al gazetăriei, sectorul a intrat în vizorul mediilor de afaceri care au văzut în el două oportunităţi: una – de a‑şi promova afacerile şi a doua – de a‑şi asigura imunitatea prin presiuni şi ameninţări. În presă au pătruns masiv indivizi fără talent gazetăresc, dar cu remarcabile abilităţi în materie de abuz şi şantaj, transformând unele publicaţii în veritabile tarabe unde se negocia cu tupeu protecţia sau susţinerea. Pe acest trend de alterare a prestigiului jurnalistic s‑a produs intervenţia activă a afaceriştilor cu interese politice.

Aceştia au stat, la început, în culise, dirijând campaniile şi retalierile, făcând o concurenţă acerbă marilor trusturi internaţionale de presă care au fost interesate de piaţa românească. Dintre multele care şi‑au încercat norocul, n‑a mai rămas până astăzi doar una, mai puţin preocupată de presa cotidiană de calitate şi mai mult de mult de megaziaristica de nişă. Pe acest fond au început să se afirme personalităţi de tipul Vântu, Patriciu, Voiculescu, care şi‑au pus trusturile nou create în slujba demersurilor lor politice.

Treptat, societatea a fost dominată de acest tip de „oameni de presă”, identificaţi sub denumirea de „moguli” (paternitatea termenului îi aparţine, se pare, lui Băsescu), iar bătăliile politice au început să se poarte între aceste forţe, în spatele cărora se grupau politicieni şi medii interesate. Reacţia autorităţilor faţă de fenomen a fost promptă: profitând de aproximaţiile şi artificiile care însoţeau afacerile de presă, instituţiile statului au fost asmuţite asupra intereselor „legitime” ale mogulilor care începuseră deja să scapete, pe fondul crizei economice care a redus drastic cifra de afaceri a presei. Rând pe rând, Vântu, Patriciu şi Voiculescu, urmați de Sârbu, au intrat în malaxorul unei justiţii aservite puterilor vremelnice. Am asistat atunci la un veritabil „amurg al mogulilor”, în care aceştia au ieșit din peisaj și lăsând locul unor complexe de interese pur economice. Un exemplu în acest sens a fost Cristian Burci, care a preluat fără zgomote inutile moştenirea păguboasă a lui Patriciu, în timp „imperiul media” creat de Vântu a alunecat pe panta destrămării totale.

Amurgul mogulilor a dat și semnalul amurgului presei tipărite. Concurența publicațiilor online, care nu se mai loveau de dificultățile clasice ale tiparului și difuzării, s‑a făcut simțită tot mai puternic odată cu recalificarea gazetărească pe principiul „copy‑paste”, ajungându‑se ca titluri altădată atotputernice să pălească sau să iasă definitiv din peisaj. Spre mijlocul celui de al doilea deceniu tirajul cumulat al cotidianelor rămase abia dacă mai egala pe cel al unui singur titlu de succes din precedentul. Odată cu scăderea rentabilității, trusturile străine care se bătuseră pentru a intra pe piața românească (WAZ, Bertelsmann) au renunțat să mai bage banii în găurile negre produse de migrația masivă a publicității spre audiovizual. Drapelul media a fost preluat de televiziunile care au prosperat pe seama intereselor politice, iar peisajul a fost invadat de un număr nefiresc de mare de televiziuni așa-zise de știri, obligate să își umple programele cu ceva.

Fenomenul „fake news” a debutat cu mult înainte de a fi pus popularizat de TRUMP și s‑a transformat într‑un veritabil mod de existență al comunicării media, la concurență cu rețelele de socializare, intens utilizate pentru manipulare prin metode științifice promovate de instituții precum Cambridge Analytica.

Ce se întâmplă acum, în preajma unei nou ciclu electoral? Se ascut cuțitele media pentru o nouă bătălie politică ce va ambala, în primul rând, artileria online și capacitatea diviziilor de „fete cu microfoane” de a smulge de la actorii politici declarații care să poată fi utilizate sub toate formele posibile de extragere din context. Pe măsură ce numărul jurnaliștilor pensionari îngroașă rândurile Uniunii de specialitate, meseria se deprofesionalizează prin tot mai acuta inutilitate a culturii și abilităților jurnalistice propriu‑zise.

Octavian ANDRONIC

Total 1 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*