Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Mitteleuropa - noua falie în spaţiul euro-comunitar » Alexandra Bucur: Migrația și societatea în schimbare

Alexandra Bucur: Migrația și societatea în schimbare

Conexiuni eurocomunitare

Abstract: The main objective of this study is to identify the main migratory trends at European level. This article comes in the context of questions about current migration‑related changes. In the first part, the study examines the magnitude of the phenomenon in 2017, the trends of 2018 and ends by analyzing the impact of migration on European society.

Rezumat: Obiectivul principal al acestui studiu este de a identifica principalele tendințe migratorii la nivel european. Acest articol vine în contextul unor întrebări referitoare la schimbările actuale generate de migrație. În prima parte, studiul examinează amploarea fenomenului în anul 2017, tendințele anului 2018 și se încheie prin a analizarea impactului migrației asupra societății europene.

Complexitatea sistemelor socio‑economice actuale, pe plan internațional, la nivel universitar și regional, dar și conflictele deschise, tensiunile interetnice acumulate în diferite zone ale lumii, cum ar fi, de exemplu, în Orientul Mijlociu, determină provocări serioase și duc la adoptarea unor politici chiar la nivelul Uniunii Europene privind abordarea fenomenului imigrației. Având în vedere numărul fără precedent de solicitanți de azil și migranți economici care au intrat în ultimii ani în Uniunea Europeană, migrația apare azi ca un fenomen de actualitate la nivel regional european.

Reamintim că dreptul de azil este reglementat atât prin norme de drept international cu caracter universal, cât și de drept regional, dar și în dreptul intern al statelor, în constituții, precum și în alte texte legislative[2]. Articolul 18 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene[3] reglementează dreptul la azil şi prevede că: „Dreptul de azil este garantat cu respectarea normelor prevăzute de Convenţia de la Geneva din 28 iulie 1951 şi de Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaţilor şi în conformitate cu Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene.” Majoritatea celor ajunși pe teritoriul statelor membre au solicitat azil, ca formă protecție în temeiul dreptului internaţional. Persoanele eligibile nu pot fi expulzate, principiul nereturnării fiind esențial în exercitarea dreptului de azil[4]. Dintre solicitanții de azil, nu toți se află în nevoie de protecție internațională. O parte dintre ei au părăsit teritoriile țărilor de origine din cauza considerentelor economice, cu scopul de a‑și îmbunătăți viața, fiind migranți economici. În aceste cazuri, dacă șederea nu este reglementată legal, guvernele sunt obligate să îi returneze pe aceștia în statul de proveniență sau într‑un alt stat sigur pe care l‑au tranzitat.

Autoritățile statelor membre au făcut eforturi susținute pe parcursul ultimilor ani pentru a se asigura că se iau măsuri adecvate pentru persoanele ce se află în nevoie de protecție. Cu ajutorul bugetului Uniunii Europene[5], prioritățile politice se pun în practică. În anul 2018, în conformitate cu propunerea Comisiei Europene din luna mai a anului precedent, Uniunea va continua eforturile pentru a se asigura că se iau măsuri adecvate de abordare a domeniului migrației. Aproape 4,1 miliarde de euro vor fi alocate în anul 2018 pentru gestionarea migrației și a provocărilor în materie de securitate. Astfel, în perioada 2015‑2018, totalul sumei alocate pentru aceste domenii de politică europeană va ajunge la 22 de miliarde euro.[6] Este evident că aspectele legate de migrație și securitate reprezintă un punct prioritar al agendei europene. Totodată, este fundamental, pe lângă asigurarea securității propriilor cetățeni, respectarea drepturilor fundamentale[7] ale imigranților, fără a aduce însă atingere ordinii și securității europene[8].

 Afluxul imigranților care au ca țări de origine unele din afara spațiului european și aspectele legate de solidaritatea dintre statele membre au generat dezbateri și diferende privind atât politica de imigrație a Uniunii Europene, cât și principiile pe care se bazează statele membre. De exemplu, evoluțiile din Ungaria, unde există controverse în ceea ce privește respectarea principiilor enunțate de articolul 2 al Tratatului privind Uniunea Europeană[9], au determinat Parlamentul European să solicite aplicarea articolului 7 alin.1, astfel încât să se respecte valorile europene și în ceea ce privește solicitanții de azil[10].

Datele Agenției Europene Frontex reliefează că, în anul 2017, trecerile ilegale la frontieră au scăzut la cel mai mic număr comparativ cu anul 2013, în special datorită unei semnificative scăderi a numărului acestora la frontiera Est Mediteraneană și la cea secundară acesteia, respectiv frontiera Balcanilor de Vest[11]. Pe de altă parte, potrivit datelor raportate de EASO, în 2017, un număr de 701 997 de cereri de protecție internațională au fost depuse atât în cele 28 de state membre ale UE, cât și în Norvegia și Elveția[12].

Pe cale de consecință, în anul 2017, trecerile ilegale au rămas în mod consecvent la un număr redus comparând cu numărul cererilor de azil, evidențiindu‑se, astfel, fie că solicitanții de azil au intrat în Europa anterior anului 2017, fie au trecut ilegal frontiera, sau s‑au aflat în una dintre situațiile de a nu avea nevoie de viză. Practic, ultimele două motive ar fi dus la o creştere a trecerilor ilegale a frontierelor, deși este dificil de cuantificat aceste fenomen[13].

 Având în vedere că Turcia continuă să găzduiască cel mai mare număr de refugiați din lume, 3,5 milioane[14], acest stat are un rol important în gestionarea crizei migrației, la care se adaugă și eforturile constante ale Uniunii Europene. În aceste condiții, pentru a combate imigrația neregulamentară către Europa, reamintim că, în martie 2016, Uniunea Europeană și Turcia au încheiat un acord[15], printre cele mai relevante măsuri fiind returnarea către Turcia a migranților care părăsesc teritoriul acestui stat cu scopul de a ajunge în Grecia. Aceste măsuri au loc cu respectarea normelor de drept internațional și a legislației Uniunii Europene, excluzându‑se orice tip de expulzare colectivă. De asemenea, amintim că în ceea ce privește costurile operațiunilor de întoarcere ale imigranților ilegali, acestea sunt acoperite de Uniunea Europeană. Potrivit acordului, Uniunea și‑a luat angajamentul de a accelera plata celor 3 miliarde de euro alocate inițial în vederea gestionării situației. De asemenea, cu condiția îndeplinirii angajamentelor, odată ce aceste fonduri sunt pe cale să fie folosite în totalitate în scopul prevăzut, Uniunea Europeană va adăuga o finanțare suplimentară de încă 3 miliarde de euro până la sfârșitul anului 2018[16]. Apreciem că prin acest document s‑a făcut un pas important în ceea ce privește cooperarea în materie de migrație, prin adaptarea la noile condiții existente, în scopul gestionării eficiente și într‑un mod concentrat a fenomenului.

Creșterea depistărilor de imigranți ilegali în Marea Mediterană a condus la scăderea trecerilor frauduloase de la frontiera terestră. Din păcate, există încă o presiunea efectivă exercitată asupra granițelor Uniunii Europene.Imigrația ilegală este în continuare la nivel ridicat. În acest sens, rolul controalelor, precum și echipamentele tehnice ale autorităților competente în prevenirea și combaterea migrației ilegale sunt primordiale de‑a lungul frontierelor externe ale UE[17]. Apreciem că Uniunea va rămâne în continuare expusă unor mari mobilități de persoane ce au ca state de origine pe cele din afara țărilor membre, iar migrația ilegală prin Marea Mediterană va rămâne principala rută.

Situația generală rămâne fragilă, iar în completarea eforturilor de până acum vor fi necesare în comun de la statele membre răspunsuri continue și eficiente pe termen mediu și lung, ajungându‑se la o politică nouă privind domeniul, însușită în contextul realității existente. La data de 14 martie 2018, Comisarul pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, a declarat: „Odată cu scăderea cu aproape 30% față de anul premergător crizei din 2014, este timpul să ne grăbim și să intensificăm eforturile în ansamblu – să nu încetinim. Nu ne putem opri acum. Avem nevoie de mai multe acțiuni mai rapide privind returnarea, gestionarea frontierelor și canalele legale, în special relocarea din Africa, dar și Turcia[18]”.

 Presiunile asupra sistemelor naționale de azil, desi în scădere, totuși rămân la un nivel ridicat, cu aproximativ 45 908 de cereri de protecție internațională depuse în februarie 2018[19]. Aceasta reprezintă o scădere cu 14% comparativ cu luna ianuarie a anului 2018 și cu 22% față de luna februarie a anului 2017[20]. Din cele mai recente date prezentate mai sus, numărul de cereri de protecție internațională a scăzut. În pofida scăderii afluxului de imigranți, apreciem că fenomenul cu care Europa se confruntă în materie de migrație continuă și sistemele de azil sunt în continuare sub presiune.

Evident că mobilitatea continuă a persoanelor aduce ocazii și provocări. O politică de migrație eficientă și comună, bazată pe solidaritate și responsabilitate[21], va determina Uniunea să profite de aceste oportunități, abordând, totodată, provocările existente. De asemenea, apreciem că, gestionată echilibrat, migrația va aduce o contribuție notabilă la dezvoltarea economică a Uniunii Europene pe termen lung.

Anii anteriori au reprezentat punctul de vârf al mobilizării instituțiilor Uniunii, surprinse fiind de amploarea fenomenului, precum și a țărilor membre în ceea ce privește abordarea migrației. Printre caracteristicile statelor europene au fost scara diferită a afluxului de imigranți și atitudinile diferențiate în soluționarea problemelor. De pildă, Austria și Ungaria au avut poziții negative în fața valului de imigranți, iar Germania a fost deschisă provocării cu care s‑a confruntat.

Considerăm că două au fost tendințele pe parcursul ultimilor ani în domeniul imigrației în Uniunea Europeană care au generat îngrijorări. În primul rând, imigrația a crescut, iar în al doilea rând, componența imigrației s‑a schimbat din punctul de vedere al naționalității și etniei, comparativ cu anii precedenți afluxului. De pildă, în februarie 2018, sirienii au rămas cel mai mare grup de solicitanți din UE, depunând 5 169 de cereri, cu aproximativ 763 mai puține decât în luna precedentă. Numărul resortisanților sirieni care solicită protecție internațională a scăzut constant din august 2017: nivelul observat în februarie a fost cel mai scăzut în ultimii trei ani (februarie 2014)[22]. În ceea ce privește cetățenii irakieni, numărul cererilor de azil ale acestora a fost de 3 187, cu aproximativ 600 mai puține decât în ​​luna precedentă și cel mai mic nivel lunar începând cu februarie 2015[23]. Caracteristica solicitanților afgani este că numărul minorilor neînsoțiti este în creștere, în februarie 2018, 1 din 10 solicitanți din Afganistan a pretins că este minor. Totodată, Venezuela a devenit a 10‑a țară de origine cea mai comună a solicitanților de azil în Europa, cu 1 359 de cereri de protecție internațională în luna analizată. Venezuela reprezintă o excepție, prin faptul că a fost singura țară de origine ai cărei cetățeni au depus mai multe cereri de protecție internațională în februarie decât în ​​ianuarie 2018, respectiv 1.295[24].

 Ca o caracteristică, imigrația a avut, în general, cel mai mare impact asupra orașelor mari. Deși persoanele care s‑au stabilit pe teritoriul Uniunii Europene s‑au extins în multiple comunități, o mare parte au vizat zonele metropolitane. Imigranții din aceste zone tind să se stabilească în interiorul orașelor puternic dezvoltate. Aceștia includ persoane cu înaltă calificare și educați, precum și un număr mare de persoane fără calificare.

Ambele tendințe amintite au provocat o polarizare a atitudinilor. Pe de o parte, state precum Suedia sau Germania au abordat pozitiv fenomenul, în conformitate cu obligațiile internaționale. La polul opus, alte state, așa cum precizam la începutul studiului, precum Ungaria, au fost reticente față de politicile europene, având o atitudine controversată.

 În sine, un element de bază al migrației este trecerea unei graniţe, fie că este legal sau ilegal[25]. Traversarea unei frontiere externe, de pe un continent pe altul, presupune, de fapt, schimbarea unei societăți de origine cu una nouă, ceea ce implică eforturi ale ambelor părți – state gazdă și imigranți[26]. Migrația, cu toate că nu este nicidecum un fenomen nou[27], considerăm că reprezintă o tendință de schimbare structurală a organizării sociale și a societății însăși, contribuind la crearea unui sistem internaţional mult mai eterogen.

Având în vedere presiunea demografică din țările africane și menținerea lipsei stabilității din Orientul Mijlociu, inclusiv tensiunile interetnice mocnite, acestea ar putea genera un viitor aflux de imigranți. Schimbările demografice la scară globală, creșterea populației Terrei fiind inegal distribuită la nivelul continentelor, inclusiv repartizarea neuniformă a resurselor, ar putea genera o creștere substanțială a mobilității persoanelor. Contrar aspectelor din secolul trecut la nivel european, apreciem că dezvoltarea naturală a populației va avea un impact minim asupra schimbării. Potrivit unor studii recente, trei sferturi din toate regiunile vor avea o populație mai mare în 2050 dacă vor fi actuale fluxurile de migrație continuă decât dacă nu există migrație[28].

Creșterea dinamicii și variația de la o țară la alta înseamnă că nu există o tendință simplă și că statele trebuie să uniformizeze politicile în domeniu. Europa, inclusiv fiecare stat membru, trebuie să își adapteze continuu strategiile, întrucât Uniunea Europeană este un spațiu al diversității rezultată din fluxurile și tendințele existente.

 La baza acestui fenomen se află, în primul rând, complexitatea migrației. În cea mai mare parte, datele colectate pentru statistici nu reflectă multe dintre realitățile existente, caracterizate prin forme și dinamici noi. Evident că sunt importante ratele de integrare, în funcție de politicile statelor gazdă. Gestionarea eficientă a migrației generează o contribuție activă la dezvoltarea economică, socială și culturală a societății. Eficacitatea incluziunii este cheia maximizării oportunităților rezultate din migrație, astfel, dezavantajele fiind valorificate în scopul dezvoltării societății. Deși Uniunea Europeană, la nivel regional, este principalul responsabil pentru integrare, se sprijină politicile naționale și locale prin coordonarea politicilor în domeniu.

Credem că, deși ar fi hazardant să emitem previziuni legate de implicațiile viitoare ale fenomenului, s‑ar impune concretizarea obiectivelor și prevenirea instabilităților sociale ce pot fi create, rezultatele fiind determinate și de discriminare[29]. Versiunile intermediare nu sunt eficace, nu pot decât să graviteze în jurul fenomenului pe o perioadă nedefinită. Considerăm că numai abordarea directă și realistă a situației modifică fundamental parcursul corect și în beneficiul statelor membre. Cooperarea și eforturile constant susținute sunt esențiale atât pentru rezolvarea situației prezente, cât și a celei viitoare. Această abordare trebuie privită la nivel regional european, dar și universal. Apreciem că fără o abordare a cauzelor migrației și o consolidare a cooperării cu partenerii internaționali nu este posibilă o soluție durabilă, în vederea evoluției societății, a statului de drept și a punerii în aplicare a valorilor și principiilor Uniunii Europene. „Statul de drept este învestit cu o misiune justiţiară şi este văzut adesea ca o forţă motrice a reformelor instituţionale”[30].

Întrebarea firească rezultată din acest studiu este cum și cât contribuie migrația la remodelarea societății în ansamblul ei. Rămâne să vedem cum va continua acțiunea statelor în funcție de evoluția valurilor de imigranți.

Note:[1] Doctorand S.N.S.P.A. ‑ Științe Administrative, membru al Institutului European de Drept – Viena.
[2] A se vedea Convenţia din 1951 şi Protocolul din 1967 la aceasta, care emană direct din dreptul de a căuta şi obţine azil, afirmat în Articolul 14 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. De asemenea, a se vedea Declaraţia Americană privind Drepturile şi Îndatoririle Omului, 2 mai 1948, Convenţia Americană privind Drepturile Omului, „Pactul de la San Jose“, Costa Rica, 22 Noiembrie 1969, Carta Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor, 27 iunie 1981,Carta UE ș.a. În România, dreptul de azil este reglementat de Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare.
[3] A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Elena Marinică, Dreptul Uniunii Europene, Ed. Universitară, Ed. Universul Academic, București, 2017, p. 128 și urm.
[4] Acest principiu este reglementat, printre altele, în Articolul 33(1) al Convenţiei din 1951. De asemenea, principiul nereturnării este legiferat în articolul 19(2) al Cartei UE.
[5] A se vedea I. Moroianu Zlătescu, E. Marinică, op. cit., p. 175.
[6] În fiecare an, Comisia Europeană prezintă un proiect de buget al UE. Consiliul și‑a adoptat poziția în mod oficial la 4 septembrie 2017, iar Parlamentul European și‑a adoptat poziția în plen la 25 octombrie 2017. Diferențele dintre pozițiile adoptate de Parlamentul European și de Consiliu sunt abordate în cadrul unui proces de negociere, cunoscut sub numele de „procedura de conciliere”. În acest an, procedura de conciliere de 21 de zile s‑a derulat în perioada 31 octombrie – 20 noiembrie. Brussels, 18 November 2017, http://europa.eu/rapid/press‑release_IP‑17‑4687_en.htm.
[7] A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Human Rights a Dynamic and Evolving Process, Pro Universitaria Publishing House, Bucharest, 2015,p.320 și urm.
[8] A se vedea Irina Moroianu Zlătescu: Drepturile omului – prezent și viitor în Uniunea Europeană, Punctul Critic, nr. 3/2017, Ed. Fundaţia Culturală Ideea Europeană, București, 2017, p. 117 și urm.
[9] În conformitate cu articolul 2 al T.U.E. „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într‑o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați”.
[10] A se vedea I. Moroianu Zlătescu, E. Marinică, op. cit., p. 316‑317.
[11] A se vedea Frontex, Risk Analysis for 2018, Warsaw, February 2018, p. 6‑7.
[12] Ibidem.
[13] A existat o scădere semnificativă (‑27%) în detectarea intrării clandestine față de 2016, de la 2 219 la 1 618. A se vedea Risk Analysis for 2017, Frontex, 2017, Warsaw, February 2017, p. 9.
[14] A se vedea UNHCR, FACT SHEET, Turkey, october 2017, p. 1‑3 https://reliefweb.int/sites/reliefweb.int/files/resources/UNHCRTurkeyFactSheet‑October2017.pdf.
[15] A se vedea Council of the EU, EU‑Turkey statement, 18 March 2016, PRESS RELEASE 144/16 18/03/2016.
[16]  Ibidem.
[17] A se vedea Frontex, Risk Analysis for 2018, Warsaw, February 2018, p.15‑18.
[18] A se vedea European Agenda on Migration: Continuous efforts needed to sustain progress, Brussels, 14 March 2018.
[19] A se vedea EUROPEAN ASYLUM SUPPORT OFFICE, Latest Asylum Trends‑February 2018, https://www.easo.europa.eu/latest‑asylum‑trends.
[20] Ibidem.
[21] A se vedea I. Moroianu Zlătescu, E. Marinică, op. cit., p.240 si urm.
[22] A se vedea EASO, Latest Asylum Trends, February 2018, Focus on the most relevant countries of origin of applicants, 2018, /www.easo.europa.eu.
[23] Ibidem.
[24] Ibidem.
[25] A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Migration and law, Ed. IRDO, București, 2014, p. 17‑23.
[26] Conform datelor Frontex, în anul 2016, au fost mai mult de 7.000 de persoane detectate cu documente frauduloase la frontierele externe ale UE. Aceasta reprezintă o scădere de aproximativ 15% în comparație cu anul precedent.
[27] A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, op. cit., Migration and law, p. 56 si urm.
[28] A se vedea proiectul ESPON DEMIFER. Misiunea ESPON 2020 este de a consolida utilizarea provizorie și politică a unor dovezi teritoriale comparabile și fiabile. https://www.espon.eu/sites/default/files/attachments/demifer_PB_migr_impact.pdf.
[29] A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Human Rights a Dynamic and Evolving Process, p. 250 și urm.
[30] A se vedea Mihai Milca, Statul de drept – genealogia unui concept, Punctul Critic, Ed. Fundaţia Culturală Ideea Europeană, București, 2015, nr. 01 / 2015.

Total 0 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Alexandra Bucur

Alexandra Bucur este membru al Institutului European de Drept –Viena, cadru didactic universitar asociat și cercetător științific asociat. Aria cercetărilor sale, determinată și de studiile doctorale, cuprinde dreptul european, drepturile omului, cu specială referire la problematica migrației, a azilului, a [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*