Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » România Mare – Voinţă naţională şi reprezentare europeană » 70 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului

70 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului

Abstract: Life has shown that the 70 years since the United Nations General Assembly proclaimed the Universal Declaration of Human Rights increased and strengthened the force of the message conveyed by this exceptionnally important document, conceived to consacrate an ideal shared by all nations, the foundation on which the edifice of human rights has been built.The Declaration remaining the final aim of the efforts taken by the international community, the States and the civil society.

Anul celei de‑a șaptezecea aniversări a Declarației Universale a Drepturilor Omului a fost inaugurat la Paris. Aici este locul istoric unde, la Palatul Chaillot, la 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a Națiunilor Unite, prin Rezoluția nr. 217A(III), a proclamat Declarația ca fiind un „ideal comun” către care trebuie să tindă popoarele și națiunile, toate structurile societății și toți indivizii. Cu prilejul inau­gurării, diplomatul iordanian, prințul Zeid Ra’ad Al Hussein, la ora aceea, Înalt Comisar ONU pentru Drepturile Omului[1], atrăgea atenția omenirii asupra unor obiective pe care ea trebuia să le aibă în vedere permanent cei interesați de drepturile omului, și anume lupta împotriva discriminării și pentru promovarea justiției. Ulterior, în cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, el amintea că „rațiunea de a fi a Națiunilor Unite” este aceea „de a proteja pacea, drepturile omului, justiția și progresul social”. Data adoptării Declarației Universale a Drepturilor Omului este o dată de referință pentru întreaga lume și este cunoscută pretutindeni ca Ziua Internațională a Drepturilor Omului. Declarația rămâne și astăzi, la 70 de ani de la proclamarea sa solemnă, expresia idealului spre care tind toate popoarele. Ea a fost rezultatul unor eforturi comune ale unor eminenți specialiști, care au colaborat la elaborarea unui document în cadrul Comisiei ONU pentru Drepturile Omului, a cărei președintă a fost Eleanor Roosevelt. Ea a afirmat, chiar în momentul adoptării Declarației, că aceasta „nu este și nici nu pretinde să fie o declarație de principii fundamentale de drept sau o obligație juridică”. Declarația face parte din corpusul juridic de drept intern al ONU, chiar dacă prin ea însăși nu are forță juridică. Acest document a căpătat forță juridică prin Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și, respectiv, Pactul Internațional privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale, care preiau conținutul Declarației și care au fost urmate de mai multe protocoale. De altfel, ea însăși a fost urmată și de adoptarea unor instrumente regionale în domeniul drepturilor omului și pe planul intern al statelor membre ONU, de includerea în constituțiile lor a textelor din Declarație. Aceasta îi călăuzește pe toți locuitorii acestei planete în înaintarea lor pe calea respectului efectiv al demnității umane, al înaltelor valori și principii pe care le împărtășesc.

Evident, alături de Carta Națiunilor Unite, Declarația stă la baza întregii activități pe care înaltul for mondial a dedicat‑o și o dedică promovării și protecției drepturilor omului. Adoptarea ei a constituit momentul decisiv în procesul de internaționalizare a drepturilor omului, Declarației urmându‑i și alte documente, toate având drept fundament Carta Națiunilor Unite.

Sunt foarte puțini cei care știu că la elaborarea Declarației Universale a Drepturilor Omului a lucrat și un jurist român, chiar dacă România nu era încă membră ONU, fiind primită abia în 1955 în această organizație. Faptul este atestat de documentele existente în Arhiva ONU. Este vorba de un eminent jurist, regretatul prof.univ dr. Nicolas Mateesco Matte (1913‑2016), devenit după aceea profesor universitar în Canada, personalitate marcantă a dreptului aerospațial, membru de onoare al Academiei Române.

Este demn de reținut faptul că Declarația a fost adoptată la puțin timp după încheierea celui de‑al Doilea Război Mondial și înaintea Războiului Rece.

Deși rolul și sfera de acțiune a ONU în domeniul promovării și protecției drepturilor omului continuă să se amplifice, mandatul esențial rămâne acela de a asigura omenirea că demnitatea umană a celor ce formează „popoarele Națiunilor Unite”, în numele cărora a fost scrisă Carta, să fie respectată. ONU acționează datorită instrumentelor internaționale care au fost elaborate în cadrul său de‑a lungul timpului, în mai multe direcții. De exemplu, acționează drept conștiință globală, declarațiile și convențiile din domeniul drepturilor omului fiind adoptate de Adunarea Generală a ONU, fapt care le pune în evidență universalitatea. Acționează ca legiuitor, astfel, drepturile care privesc femeile, copiii, vârstnicii, persoanele cu dizabilități, prizonierii și deținuții etc., precum și încălcările, cum ar fi genocidul, discriminarea rasială, tortura și multe altele, constituie o parte semnificativă a dreptului internațional. Organizația desfășoară activitate de monitorizare, urmărind aplicarea în practică a drepturilor omului. Pactele internaționale privind drepturile omului împuternicesc organismele internaționale să monitorizeze statele în privința respectării angajamentelor asumate. Un rol important au, în acest sens, organismele înființate în baza altor tratate, raportorii speciali, grupurile de lucru, plângerile individuale. De asemenea, aceasta este coordonator central, prin Oficiul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului care primește comunicări din partea grupurilor și persoanelor individuale ce sesizează încălcări ale drepturilor omului. Totodată, organizația are rol de apărător în situațiile în care primește informații privind încălcări grave ale drepturilor omului, adresând un mesaj de urgență statului respectiv, cerând precizări și făcând apel pentru garantarea drepturilor presupuselor victime. De asemenea, organizația desfășoară activitate de cercetare, datele compilate de ONU în domeniul drepturilor omului fiind extrem de utile dezvoltării și aplicării legislației în materie. Organizația acționează ca forum de apel și ca organ de anchetă în baza instrumentelor și mecanismelor internaționale existente, dar și ca diplomat discret. Secretarul General, Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului și Consiliul ONU contribuie la diminuarea încălcărilor grave în materie de drepturile omului.

Anii care au trecut de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului nu au scăzut cu nimic forța mesajului acestui document de însemnătate excepțională, conceput spre a consacra un scop comun pentru toate națiunile, temelie pe care s‑a înălțat edificiul drepturilor omului. Redactorul principal al acesteia, René Cassin, compara, de altfel, Declarația Universală a Drepturilor Omului cu porticul unui templu susținut de patru coloane. Prima este aceea a drepturilor și libertăților de ordin personal: viață, libertate, siguranța și demnitatea persoanei, protecția egală în fața legii, garanția împotriva sclaviei, torturii, arestărilor și pedepselor arbitrare, recurs judiciar împotriva abuzurilor. A doua coloană este reprezentată de drepturile individului în raport cu grupurile din care face parte și cu elementele lumii exterioare. Bărbatul și femeia au pe picior de egalitate dreptul de a se căsători, de a întemeia o familie, de a avea un cămin, un domiciliu, un azil în caz de persecuție. Cea de‑a treia coloană este a facultăților spirituale, a libertății de exprimare, de reuniune, de asociere, a dreptului de a lua parte la treburile publice și de a participa la alegeri periodice corecte. Voința poporului este proclamată ca fundament al autorității puterii publice. A patra coloană este cea a drepturilor economice, sociale și culturale: dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la securitate socială, la libertăți sindicale, precum și dreptul la educație, la recreere, la viață culturală, la protecția creației culturale sau artistice. Se poate remarca faptul că Declarația se referă la ansamblul drepturilor omului considerat ca ființă socială și ca individ, ceea ce îi conferă un caracter general. În viziunea lui René Cassin, deasupra celor patru coloane reprezentând drepturile trebuie să fie amplasat un fronton care să marcheze legăturile dintre individ și societate. De altfel, ultimele articole ale Declarației proclamă existența unor îndatoriri față de comunitate, stabilind anumite limite pe care omul nu le poate depăși. Acesta trebuie să respecte drepturile și libertățile celorlalți și nu poate ignora cerințele moralei, ale ordinii publice și bunăstării într‑o societate democratică, așa cum nu poate atenta nici la scopurile și principiile ONU.

Raportarea la textul acestui document scoate în evidență progresele realizate și în special distanța de parcurs între realitățile prezente și idealul proclamat prin Declarația Universală a Drepturilor Omului, document în care, de altfel, se regăsesc principiile de bază ale drepturilor omului: universalitatea, indivizibilitatea, interdependența și inalienabilitatea. Referindu‑se la o personalitate din sistemul ONU care susținea că drepturile omului nu sunt universale și că nu ar fi decât „imaginație occidentală”, la mijlocul anului 2018, cu puțin timp înainte de expirarea mandatului său de Înalt Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, luând cuvântul la începerea sesiunii Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, a respins cu tărie această afirmație, amintind că însăși Organizația Națiunilor Unite este „expresia acestui universalism”. El își punea întrebarea „de ce Declarația Universală, ca și întreg corpusul de drepturile omului adoptat după ea sunt victimele unor astfel de atacuri în zilele noastre – nu numai din partea extremiștilor, ci și din partea altor persoane, cum ar fi conducători autoritari, populiști, demagogi, relativiști culturali, anumiți universitari occidentali – și chiar funcționari ai Națiunilor Unite?”

Acesta este un nou moment în care Declarația trebuie să ne responsabilizeze pe noi toți, mai ales că, așa cum remarca mai demult fostul Director General UNESCO, Federico Mayor, două pericole pândesc în permanență drepturile omului, cel al apatiei și cel al optimismului. Amândouă conduc în final spre același efect, și anume că totul poate merge de la sine. Dar lucrurile nu pot merge niciodată de la sine, dovadă fiind apariția unor noi tipuri de încălcări, ca, de exemplu, terorismul, corupția, cyber‑criminalitatea etc. Este foarte adevărat că apar și noi drepturi, cum ar fi dreptul la fericire.

Acest moment al aniversării a 70 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului dă posibilitatea organizațiilor internaționale, agențiilor acestora, statelor, indivizilor nu numai să evalueze situația în care se află în privința protecției și promovării drepturilor omului în general și în lupta pentru construirea unei societăți bazată pe statul de drept, democrație și drepturile omului, ci și să găsească direcțiile de acțiune. Esențiale fiind, în acest sens, promovarea conștientizării egalității între toți indivizii, înlăturarea stereotipurilor în sistemul de învățământ și educație, combaterea discursului motivat pe ură, identificarea și prezentarea în mass‑media a practicilor pozitive, monitorizarea și evidențierea progreselor realizate în lupta pentru realizarea unei lumi bazate pe demnitate, justiție și respectarea tuturor drepturilor omului.

Evident, trebuie să existe o preocupare pentru educație, educația pentru drepturile omului fiind o componentă majoră a ei. Această preocupare trebuie să existe atât în privința educației formale, cât și informale, și în special în privința educației continue. Educația pentru drepturile omului nu poate fi redusă la studierea unor texte de lege sau chiar a instrumentelor și mecanismelor de protecție a drepturilor omului.

Dar cheia transformării Declarației Universale a Drepturilor Omului dintr‑un ideal în realitate a fost și a rămas, așa cum afirma fostul Secretar General ONU Ban Ki‑moon, „voința politică a statelor membre. Statele sunt cele care, în primul rând, sunt obligate să protejeze drepturile omului, să prevină încălcările acestora la nivel național și să ia poziție atunci când alte state nu reușesc să se ridice la înălțimea angajamentelor pe care și le‑au asumat”.

Notă:
[1] Acesta a fost Înalt Comisar ONU pentru Drepturile Omului în perioada 1 septembrie 2014‑31 august 2018. Nu a mai candidat pentru al doilea mandat şi Adunarea Generală ONU a ales‑o, în această funcție, pe dr. Michelle Bachelet, fostă președintă a Chile, cunoscută luptătoare pentru drepturile omului, care a preluat mandatul la 1 septembrie 2018.

Irina Moroianu Zlătescu

Total 1 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*