Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Orient versus Occident » Vasile Leca: Occidentul în faţa problemelor Orientului Mijlociu

Vasile Leca: Occidentul în faţa problemelor Orientului Mijlociu

Eşecul politicilor promovate de Oc­cident în Orientul Mijlociu poate fi sin­tetizat într‑o afirmaţie simplă, impusă de faptul că „nu există încă o strategie adecvată”, după cum afirma preşe­dintele Obama, necesară unei regi­uni aflate într‑un proces complex de schimbare. Miliardele de dolari cheltu­iţi până acum nu au adus schimbările scontate pentru că s‑a folosit para­digma de securitate a secolului XX al cărei conţinut geopolitic nu mai func­ţionează. Ce s‑a întâmplat în a doua jumătate a secolului trecut a favorizat Occidentul să‑şi promoveze strategii­le în Orient conform propriilor interese. Instrumentele vechi sunt bune pentru rafturile bibliotecilor pentru că proble­mele noi de astăzi, apreciază experţii, impun o altă tehnică adecvată solici­tărilor actuale. Pe bună dreptate ana­listul Fanar Haddad de la Middle East Institute sublinia faptul că „Istoria ne învaţă o lecţie importantă. Să nu mai contăm pe ajutorul Americii pentru a rezolva toate conflictele de pe mapa­mond. SUA nu poate determina Israe­lul şi Autoritatea Palestiniană să sem­neze tratatul de pace la fel cum nu poate pune capăt războiului civil din Siria sau represiunii brutale a armatei egiptene asupra disidenţilor pPrimavara-Araba--fotoolitici, şi cum nu pot împiedica Irakul să nu devină câmpul de luptă al jihadiştilor”. Acestea exprimă o realitate profundă, impusă de evenimentele din regiune care dezvăluie dramatismul vieţii con­trolate tot mai greu de raţiune.

Primăvara Arabă a adus pentru rampa istoriei regimuri dictatoriale, ra­dicale, care au instalat cu „fermitate” haosul şi instabilitatea. Numai dacă ne gândim la Yemen, Libia şi în altă măsură la Siria şi Irak, avem o altă imagine a lumii arabe ce tinde să se schimbe, după norme şi percepte spe­cifice extremismului Islamic. „Exportul” creaţiilor Statului Islamic a început să devină vizibil şi în Balcani şi Occident. Forţa acestui „aşa zis stat” se face simţită prin decapitări, masacre, alte cruzimi care nu au nicio legătură cu lu­mea normală. Occidentul asistă pasiv la manifestările tot mai multor adepţi, inclusiv din lumea civilizată, care ade­ră la „legile” grupării ISIS aflate într‑o contradicţie cu o lume normală. În faţa acestei stări Occidentul este caracte­rizat de o politică de ezitare, complet nepotrivită impasurilor geopolitice prin care trece societatea civilizată. Pri­măvara Arabă a plecat de la solicitări reale, după decenii de dictatură care au scos în stradă forţe tinere orien­tate spre democraţie. Occidentul le‑a sprijinijt, dar cu gândul la propriile in­terese şi cu privirea la o construcţie statală controlată, din păcate, ideea a sfârşit înainte de a se finaliza. Re­zultatul intervenţiei Occidentului a fost departe de cel aşteptat pentru că sce­nariile prefigurate nu au luat în seamă şi forţele de sorginte islamist-radicală, fanatice, ieşite la iveală din ascunză­torile ignoranţei care s‑au manifestat după propriile reguli. Astăzi, se poate spune că „ISIS este pruncul bastard al primăverii arabe, rezultat din combina­ţia de interese occidentale şi cele ale jucătorilor regionali” (Power & Politics World). Dezideratul apariţiei demo­craţiei în statele Orientului Apropiat şi Mijlociu, Africa de Nord, s‑a împletit cu interesul concernelor financiar-bancar vestice interesate de resursele de pe­trol şi gaze ale regiunii. Ne apropiem de rădăcina pasivităţii Occidentului, in­teresat mai mult de câştigul şi controlul unei regiuni bogate în resurse decât pentru stabilitatea unor state şi a unei culturi străvechi.

Aceasta explică într‑o anumită mă­sură situaţia care a urmat. Publicaţia menţionată se întreba dacă serveşte cuiva faptul că mulţi dintre musulmanii europeni au plecat în Orient să lupte pentru ISIS sau alte grupări extremiste s‑au întors, la fel de nestingheriţi (dar bine pregătiţi militar) acasă, în Europa, să pună la cale atentate de genul celor de la Paris sau Copenhaga. Este greu de crezut că Occidentul nu cunoaşte de unde provin sursele financiare ale Statului Islamic. Occidentul a jucat du­plicitar încă de la începutul conflictului din Siria când a lăsat ISIS să fie vârf de lance în această ţară. Aprobarea tacită a acţiunilor ISIS de către Occi­dent a permis acestuia să se dezvolte şi să devină o forţă care acum cu plă­cere nu trebuie luată în calcul. Câmpu­rile petrolifere şi rafinăriile din Siria şi Irak au devenit „mine de aur”, pentru înarmarea combatanţilor musulmani la cele mai moderne standarde. Coa­liţia ad‑hoc împotriva ISIS organizată de SUA a adus anumite speranţe în regiune spulberate, însă, de evoluţia evenimentelor, destul de repede. Chiar alinierea Iranului şi pe căi ascunse şi regimul Assad nu a simplificat acţiuni­le Occidentului împotriva ISIS. O serie de isis_fotoanalişti au sezizat pericolul tratării superficiale a acestor grupări teroriste care nu se mai dezvoltă din exterior, ci din interiorul societăţilor occidentale cu scopul evident ce urmăreşte instalarea pe termen lung a haosului şi nesigu­ranţei.

ISIS este o provocare a acestui secol şi implică o abordare mult mai realistă a fenomenului, dacă ţinem cont de consecinţele imprevizibile ale extinderii acestuia. Occidentul priveş­te, fără să reacţioneze, la enclavele musulmane ce au împânzit unele sta­te occidentale. Legea Shariei devine încet pentru musulmanii care o accep­tă, regula, într‑un stat occidental care funcţionează în sistem global şi după alte principii. Modul cum a tratat Occi­dentul apariţia, dezvoltarea şi răspân­direa ISIS a arătat uşurinţa şi lipsa de viziune cu care a fost tratată această formă extremistă, fără legătură cu de­mocraţia unor state, aleasă de Primă­vara arabă. State din nordul Africii au plătit şi plătesc greu noul drum, Libia se desface în regiuni, Tunisul este zguduit de atentate, Egiptul anulează prin forţă militară alegeri democratice, iar în Orient, Siria şi Irakul sunt în pra­gul colapsului din cauza asaltului ISIS, care forţează constituirea unui stat-zombie. Primul semn serios în Europa, a ceea ce se întâmplă în Orient, în afa­ra atentatelor, este revenirea brutală a tensiunilor iredentare în Balcani. Ce s-a întâmplat în Macedonia, Bosnia şi Kosovo alăturat revenirii „aspiraţiilor” Albaniei arată că modelul de construc­ţie instiuţională promovat de Occident în Orient şi acum şi în Balcani este destinat eşecului, dacă situaţia nu va fi tratată cu atenţie deosebită.

Să nu se cunoască la Bruxelles pericolul extinderii Statului Islamist dincolo de frontierele Siriei şi Irakului? O succintă analiză a diferenţei acestei grupări faţă de alte organizaţii extre­miste lasă să se întrevadă că deose­birea dintre ISIS şi AL‑Qaeda, Al‑Nos­tra, Boko Haram, dar şi de Hamas şi Fraţii Musulmani este esenţială. ISIS devine încet un stat cu structură şi te­ritorii, mai mult, afişează o ideologie a terorii care şochează alte organi­zaţii islamice. O simplă lectură a pro­gramului ideologic al acestei grupări, concentrat în 16 puncte, şochează şi dezvăluie gravitatea intenţiilor acestei organizaţii, născută datorită toleran­ţei Occidentului. Distrugerea tuturor monumentelor pre‑islamice (art. 13), dezumanizarea fiinţei umane (femei­lor – art. 14), pedepsirea opozanţilor prin crucificare, amputarea membre­lor etc. (art. 5) sunt numai câteva din caracteristicile ideologiei distrugerii şi anihilării existenţei. Ce se poate înţe­lege din „învăţăturile califului” Ibrahim Al Bagdadi, care cere lumii islamice să combată cu putere democraţia, laicitatea şi naţionalismul? În primul rând distrugerea naţionalismului care după intenţiile acestui posibil înteme­ietor al unui califat împiedică formarea unei „puteri universale care să reu­nească toţi «credincioşii» într‑o altă formă de lume”. Regândirea Islamului a surprins şi importanţii clerici ai Fra­ţilor Musulmani care, încă nu înţeleg din ce profunzime a lumii arabe au ie­şit aceşti anti‑tot, care acceptă să re­cunoască numai opiniile acelor clerici care promovează ideologia „califului”.

Încercările timide ale Occidentului de a demonta ISIS arată că bombar­damentele coaliţiei conduse de SUA nu au descurajat trupele extremiste, dimpotrivă, au arătat că mijloacele fo­losite nu sunt suficiente pentru a sto­pa pericolul care se întrevede. Este adevărat, experienţele din Afganistan şi Irak au creat o anumită prudenţă în rândul societăţilor occidentale care nu‑şi mai doresc repetarea unor situ­aţii neplăcute. Pericolul extremismului extrem, anti‑modern, anti‑occidental poate deveni vizibil în perioada urmă­toare şi în democraţiile occidentale, dar şi în societăţile care se inspiră din modul de viaţă modern. Semne­le acestei situaţii au fost şi în Irak. Am trăit o perioadă în această ţară, în timpul dictaturii lui Sadam Husse­in, dar nici eu, nici analiştii locali nu prevesteau dezintegrarea atât de repede în falii sectare a acestei ţări. Am trăit în timpul războaielor din Iu­goslavia şi comparaţia între cele două situaţii permite o singură apreciere, violenţa de natură religioasă, cea de natură etnică reprezintă o formă de continuare a politicii cu alte mijloace. Aceasta a fost în Balcani şi este acum în Orient. Povestea Irakului este bună pentru învăţăminte, dacă se doreşte, din care se pot reţine greşelile Occi­dentului, pentru a nu fi repetate. După căderea lui Saddam s‑a încercat o re­construcţie modernă, dar după o opti­că sectară care a creat, în fapt, un stat orientat pentru consolidarea puterii şi eliminarea competiţiei politice. A fost obţinut, poate fără să se dorească, un regim cleptocratic şi autoritar (Emma Sky). Compromisul politic a fost încet îngrădit, lăsând loc „mai mult pentru o concentrare pe capacitatea regi­mului decât pe medierea unui acord politic inclusivist”. Punctele forte ale eşecului occidental în Irak s‑au aflat în proiectul iniţial, care a fost lipsit de ideea construcţiei unui stat după ri­gorile viitorului. Au primat interesele unei forţe politice locale minoritare şi ale celor internaţionale ce urmăreau controlul regiunii. „Debusolarea” in­tervenţiei occidentale a fost sesizată în rezultatele acesteia, mai precis în continuarea consolidării în teritoriul cucerit de către ISIS, cu mici excep­ţii, şi a pierderilor vieţii nevinovaţilor. Mai precis, harta actuală a spaţiului controlat de extremişti este un motiv serios de îngrijorare pentru Occident pentru că în loc să se vină cu un plan serios se încearcă diferite strategii tactico-militare care să sperie ISIS. Pentru populaţia acelor teritorii totul devine de neînţeles, strategia occi­dentală pare o enigmă care nu se mai dezleagă, iar viaţa a devenit un infern. Conservatorul tradiţional, care este Erdogan – după unii analişti – doreşte o sferă de influenţă mai largă în Ori­entul apropiat pentru marginalizarea grupurilor religioase, asta în contextul în care regimurile ţărilor aflate în coa­liţia anti‑jihadistă, în special cele din Emiratele Arabe şi Saudiţii, încep să înţeleagă, tot mai mult, pericolul real care se apropie de lumea arabă.

De ce este „amorţit” răspunsul lu­mii ocidentale şi al musulmanilor de bună‑credinţă? Pentru că totul este o creaţie occidentală scăpată de sub control care şi‑a menţionat, implicit, in­teresul mai demult, dar nu şi mijloacele de acţiune necesare astazi. Asistăm la o politică de ezitare a SUA şi Europei, pentru că cumulul prezent de conflic­te şi tensiuni (Crimeea, Ucraina, Siria, Irak, starea relaţiilor dintre China şi Japonia) le‑a urmatorii-100-de-ani-previziuni-pentru-secolul-xxi-george-friedman-copobligat să‑şi regândeas­că interesele şi aria de influenţă, as­pect deloc uşor într‑un spaţiu precum este Orientul Mijlociu. Situaţia a creat o anumită stare de nervozitate în ca­drul societăţilor occidentale care simt tot mai multă nesiguranţă, asistând la evenimente „produse” din „interior” şi nu din exterior ca până acum. Dacă 11 septembrie 2001 a fost conectat ime­diat la Orient, tragedia de la Charlie Hebdo, cele întâmplate în Copenha­ga sunt asociate cetăţenilor europeni chiar dacă au altă origine. Ceea ce este mai grav este faptul că teroarea şi nesiguranţa se aşază încet în spaţiul occidental în condiţiile în care răspun­sul creştinilor la manifestările islamului radical poate veni cu consecinţe gra­ve. Disputa pentru apărarea identităţii Apusului la atacuri dintr-o altă lume poate avea efecte deosebite dacă nu este oprită la timp. Dacă acum vorbim de un război între Occident şi o parte a lumii musulmane, mâine va fi extrem de greu să constatăm că ultimii s‑au transferat pe teritoriul nostru cu mij­loacele create chiar de noi în numele supremaţiei democraţiei. Euforia inte­grării europene şi‑a arătat şi o faţă as­cunsă, cea a anihilării reflexelor unor membri ai societăţii occidentale, veniţi din afară, care nu o mai văd ca socie­tatea mamă, ci ca ceva străin care nu mai este al lor. Este lucrul cel mai grav pentru că deschide poarta războiului „noi între noi”. Schimbarea din interior este cea mai dureroasă când se face în numele altor valori şi principii privite ca părţi ale unei alte culturi ce trebu­ie asimilată. Suntem într‑un război în care modernitatea aflată în plin pro­ces de globalizare se opune unei for­ţe anti‑moderne radicale, „care nu îşi găseşte locul în noua aşezare a lumii şi care are propriul plan pentru viitorul nostru”. În contextul actual, ce spunea George Friedman în lucrarea sa „Ur­mătorii 100 de ani” este o realitate: nu lumea noastră a devenit mai slabă, ci Orientul s‑a schimbat. Există capaci­tatea creatoare de a face faţă provo­cărilor secolului XXI, dar metodele de lucru trebuie adaptate noilor evoluţii. O invitaţie la meditaţie, dacă nu dorim altceva.

Total 0 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*