Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Populismul - Irezistibila ispită politică » Vasile Leca: Noul avatar al naţionalismului în Balcani: populismul

Vasile Leca: Noul avatar al naţionalismului în Balcani: populismul

Brexitul şi noua administraţie Trump în SUA au încurajat, chiar dacă nu se recunoaşte încă, mişcările populiste nedemocratice din Europa Centrală, de Est şi Balcani. Tot mai frecvent, lideri din Europa resping ideea democraţiei liberale, promovând populismul îmbracat în vestimentaţia naţionalismului. Raportul anual, al ONG‑ului american Freedom House „Naţiuni în tranziţie” subliniază faptul că în ultimul an, am asistat la un declin însemnat al democraţiei în douăzeci şi nouă de state din Europa Centrală, de Est şi Balcani. Acesta este un avertisment pe care multe ţări de pe bătrânul continent îl percep dar nu‑l înţeleg. Balcanii au început de mai mulţi ani să simtă nu doar simptomele ci şi repercusiunile crizei care afectează democraţia din multe ţări europene. Ideea unui consens liberal democratic – apreciază profesorul Florian Bieber de la Universitatea din Graz – nu mai există, datorită unui proces negativ care a cuprins continentul. În vestul Balcanilor, se prefigurează o anumită neîncredere în instituţiile publice şi în parlamente. În acest context se prefigurează iniţierea unui nou tip de recalibrare a sistemului decizional bazat pe argumente naţionaliste şi de natură economică specifică unei pieţe neoliberale. Dincolo de căutări se prefigurează însă o criză a democraţiei şi o criză a proiecţiilor viitoare privind orientările statului de drept. Se simte nevoia unor personalităţi energice capabile, de forţă, care să ofere opţiuni naţiunilor mult mai clar şi precis.

Naţionalismul şi populismul din Balcani se află într‑un proces de redefinire, folosind pârghiile democratice să câştige sprijinul popular, pentru a ajunge la putere. Se încercă să se acrediteze ideea că o nouă formă a conducerii societăţii ar fi soluţia pentru depăşirea dezorientării care a cuprins regiunea. Alt­fel spus, se construieşte un nou stil de conducere, care potrivit profesorului de politologie de la Viena, Vedran Dzihic, va înarma politicienii cu un pragmatism asemănător comportamentului preşedintelui turc Erdogan. Evoluţiile din Turcia, au furnizat argumente pentru regândirea situaţiei din Balcani sugerând faptul că democraţia poate deveni un mijloc pentru un scop şi nu scopul în sine. În acest sens, cazul Serbiei devine relevant, noul preşedinte Aleksandar Vucic a inoculat încet dar convingător votanţilor ideea că soluţia pentru ieşirea din criza actuală ar putea fi alegerea unei mâini de fier în fruntea statului. Iată cum apelul la necesitatea ieşirii dintr‑o presupusă criză naţională, devine un obiectiv atins prin controlul instituţiilor statului de către o singură personalitate puternic autoritară. Situaţia din Turcia, a reverberat astfel sui generis în Balcani. O masă critică – preciza Nate Scenkkan, directorul de proiect ce a condus la raportul „Naţiuni în tranzit” – din zona centrală a Europei şi Balcani se opune din ce în ce mai mult ideii de democraţie liberală favorizând tendinţa populismului de a se „îmbina tot mai mult cu naţionalismul regional brut într‑un mod care ameniţă pacea şi securitatea în Europa”. Pentru a demonstra acest lucru în raportul anual, analiştii de la Freedom House au acordat statelor regiunii punctaje folosind şapte categorii: guvernare democratică naţională, guvernare democratică locală; mass‑media independente, proces electoral, societate civilă, independenţa justiţiei, corupţie. Rezultatul cel mai scăzut s‑a înrgistrat în Ungaria şi Polonia iar un punctaj îmbucurător şi o creştere minimă pentru populism în România şi Ucraina. Explicaţia concentrării atenţiei asupra acestui aspect vizează ideea că singurul spaţiu important pentru apărarea democraţiei este în Europa Centrală.

Ceea ce s‑a întâmplat în Europa de la începutul acestui an a stârnit îngrijorare la Bruxelles, obligându‑l pe preşedintele Comisiei Europene să aprecieze într‑un interviu apărut în Financial Times că evenimentele de până acum (noua administraţie Americană şi Brexitul) trebuie tratate cu atenţie. „I‑am spus vicepreşedintelui american – declara Jean‑Claude Juncker – să nu mai invite pe alţi să părăsească UE deoarece dacă UE se prăbuşeşte, atunci vom avea război în Balcanii de Vest. Dacă le lăsăm singure, Bosnia – Herţegovina, Republica Srpska, Macedonia, Albania şi toate celelalte ţări, atunci va fi din nou război”. Apelul liderului UE a căpătat substanţa şi mai mare după referendumul de la Ankara şi accentuarea tentaţiilor populiste din Europa. Populismul nu mai este o stafie care umblă prin lume (Ghiţă Ionescu şi Ernest Gellner: „Populism: Its Meaning and National Character”), ci o realitate cu care se confruntă în prezent o democraţie liberală tot mai controversată. Ignorarea acestui semnal, chiar dacă rezultatele alegerilor din Olanda şi Franţa au încurajat Europa, va avea efecte greu de prezis pentru viitorul continentului. În contextul actual, forma de manifestare a populismului depinde de conţinutul specific tradiţional al „vechii Europe” diferit de cel al Europei post‑comuniste.

Populismul ce se înfiripă, astăzi, în Balcani are rădăcini în tradiţiile şi percepţiile trecutului, dar este obligat să adopte o formă nouă, specifică democraţiilor post‑moderne. Şi aceasta deoarece în regiune, după căderea comunismului şi în mod deosebit după dezmembrarea Iugoslaviei, percepţia populară a modului de schimbare a societăţii a înregistrat serioase mutaţii. A apărut necesitatea găsirii unor lideri capabili, cu abilităţi care să articuleze nevroza colectivă şi aşteptările viitoare în planul unor subtile manevre psihologice. Cel mai exemplificator moment din Balcani privind manifestări ale naţionalismului şi ale unui nou populism a fost perioada de după criza din 2008. Evenimentele din Balcani, dupa ’90, au dezvăluit un naţionalism croat specific, înverşunat în raport cu prezenţa sârbă, o formă occidentală slovenă şi o atitudine blajină macedoneană. Toate acestea au favorizat realizarea unei formule hibride de naţionalism şi populism care s‑a dezvoltat în fiecare republică nouă folosind specificul fiecărei etni. Populismul politic în Balcani, după căderea comunismului, a fost caracterizat de accentuarea unei amprente caracteristice fiecărei comunităţi religioase respectiv a ortodoxismului, catolicismului şi islamului. Scopul central al acţiunii statelor nou create în spaţiul fostei Iugoslavii era consolidarea despărţirii de Belgrad şi eliminarea legăturilor dintre popoarele care trăiseră „frăţeşte” pe vremea lui Tito. Termenii „populism” şi „populist” puteau desemna diferite curente politice care se refereau la popor. După începerea conflictului iugoslav, termenul de populism este folosit de liderii fostiei Iugoslavii cu alte conotaţii şi cu orientarea strictă numai la interesele etniei, chiar dacă spaţiul fusese comun înainte iar acum era greu de divizat. Evoluţiile ulterioare au condus la stabilirea obiectivelor Balcanilor legate de integrarea europeană şi au nuanţat populismul din ce în ce mai mult după ce Europa a fost confruntată cu problema, de a lăsa Balcanii „singuri”. Populismul balcanic, ca şi cel din restul lumii, pune sub acuzare elitele şi grupurile de interese deoarece acestea deţin puterea dar şi responsabilitatea disfuncţionalităţilor apărute în societate. Populiştii îşi arogă dreptul de a apăra interesele celei mai mari părţi a populaţiei şi cer retragerea aparatului statului din mâinile elitelor pentru a‑l pune în serviciul populaţiei. Idee veche care a prins, cu mult timp în urmă, în Europa şi America de Sud fără să atingă o consacrare de durată. Balcanii de astăzi au început încet‑încet să se confrunte după 2010 cu un val de instabilitate politică şi socială. Bosnia‑Herzegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi recent Serbia au fost cuprinse de ample mişcari sociale, toate îndreptate împotriva abuzului de putere al politicienilor. Atenţia acordată acestei încercări de schimbare a sistemului politic devine din ce în ce mai mare, alegerile fiind momentul de răscruce în care îşi fac apariţia tot mai vizibil extremişti, naţionalişti care prin procentajul obţinut cred că pot face ei schimbarea, (cazul Franţei şi Olandei). Aceasta perioadă este marcată şi de apariţia unui mod mai sofisticat de intervenţie externă în procesul de schimbare internă, implicarea cibernetică. La sfârşitul anului 2016, Muntenegru a fost confruntat cu o încercare de lovitură de stat, de care potrivit comentariilor din presa externă, Moscova nu ar fi străină. La începutul anului Pristina acuza Belgradul că încearca să anexeze nordul Kosovo după modelul Crimeei. Macedonia este un caz aparte în lupta pentru putere. VMRO‑DPMNE partid aflat la putere până anul trecut, câştigă alegerile dar nu are majoritatea pentru a forma guvernul, social‑democraţii se aliază cu principalele partide albaneze şi cu majoritatea obţinută, propune guvernul, respins de preşedinte. De aici începe pe scena macedoneană „spectacolul” exponenţilor naţionalismului şi populismului din această ţară. Parlamentul este atacat de naţionalişti, guvern nu există şi toată lumea se luptă pentru „puterea poporului”. Nici celelalte ţări din Balcani nu sunt prea liniştite, Premierul albanez Edi Rama declara într‑un interviu acordat ziarului „Le Monde” ca UE a început să dea dovadă de slăbiciune în regiune. Înaltul oficial albanez considera că „dacă Uniunea Europeană este preocupată de influenţa rusă, jihdism şi populism, atunci trebuie să fie prezentă în Balcani pentru că aceste fenomene ating Balcanii şi îi pot transforma într-un butoi cu pulbere”. Starea creează îngrijorare şi la NATO unde secretarul general, Jens Stoltenberg, vorbeşte de o anumită preocupare privind atenţia pe care Alianţa trebuie să o acorde Balcanilor de Vest pentru întărirea sistemelor de informaţii şi aparare, în condiţiile în care Rusia doreşte tot mai evident revenirea serioasă în Balcani. În aceste circumstanţe este clar că populismul devine o formă specială de manifestare a celor care pentru a capta simpatia populară vor folosi toate mijloacele pentru a‑şi atinge scopurile. Populismul balcanic începe să aibă un contur mult mai vizibil. În Serbia termenul „popor” are o nuanţă subtil legată de efortul de a fugi de la dreapta la stânga şi a îmbraca o haină a demagogiei fără scrupule în funcţie de interese. Folosirea poporului drept pretext pentru a ajunge la putere devine tot mai evidentă în spaţiul balcanic. Milosevici nu a fost un dictator sau un comunist nostalgic ci un lider care a folosit la maxim populismul şi abilitatea de a cataloga opţiunile sale drept ale poporului sârb. Populismul este o atitudine socială manifestată într‑o anumită conjuctură, utilizând demagogia pentru obţinerea simpatiei populare şi nu pentru rezolvarea problemelor poporului. Este o maximă regăsită de mai multe ori, dar fără corecţii până în prezent.

Total 2 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*