Punctul Critic » Confluenţe » Vasile Leca: Bipolarismul reinstaurat de tragedia Ucrainei

Vasile Leca: Bipolarismul reinstaurat de tragedia Ucrainei

Foarte puțini au prezis că, după Vilnius, va urma o perioadă extrem de încordată, care a readus bipolarismul în prim‑plan, deși mulți îl credeau rămas în istorie. Căderea comunismului a lăsat impresia că luptele pentru sferele de influență vor dispărea și va începe construcția unei societăți bazate pe democrație, unitate și cooperare.

Primul șoc al îndepărtării „visului” a fost destrămarea Iugoslaviei, care a arătat că prezența unui singur actor pe scenă nu este suficientă pentru rezolvarea problemelor. A venit criza economică, aceasta nu s‑a terminat încă, și a urmat invazia Ucrainei de către Rusia, care a readus pe scenă confruntarea bipolară.

La începutul anului, o analiză realizată la colegiul „William&Mary” din SUA, pe probleme de rezonanță internațională, consemna o serie de aprecieri referitoare la evoluțiile dincrimeea_ucraina-harta Ucraina în următoarele luni. Rezultatele erau oarecum liniștitoare, astfel că 57,9% nu vedeau o intervenție militară rusească, iar 14% acceptau asemenea posibilitate.

Discrepanța în evaluările analiștilor, contrazisă de situația de astăzi, pune multe semne de întrebare, și anume: predictibilitatea situațiilor de criză și a consecințelor (două exemple extreme: raportul „tulburător” de exact al CIA 1971, privind destrămarea Iugoslaviei și evaluările eronate ale problemei ostaticilor de la Ambasada Americană din Iran) este încă departe de a surprinde evoluția cât mai apropiată a principalelor evenimente. Nu este exclus nici interesul pentru „menținerea detaliilor” în culise, până la izbucnirea crizei sau a momentului potrivit.

Ce se întâmplă acum în Ucraina nu a fost reflectată în analize până în Vilnius, sau mai exact, posibilitatea reapariției confruntării serioase între SUA și Rusia. Începutul secolului XX a „debutat” cu Primul Război Mondial și s‑a încheiat cu căderea comunismului și drama Balcanilor. Începutul noului mileniu a fost marcat prin evenimente care se credeau dispărute după căderea comunismului. Criza economică și invazia Ucrainei s‑au înscris însă într‑o logică dominată de foste elemente comuniste.

Profesorul Archie Brown de la Oxford aprecia, pe bună dreptate: „Crimeea a fost anexată nu ca o conse­cință a politicii administrației Obama, ci a politicii occidentale din 1990”.

Totul a început în Balcani, când construcția Alianței de protejare a flancului de Est s‑a desfășurat fără zgomot (și a reușit datorită neputinței obiective a Rusiei) și a avut o dezvoltare „articulată secvențial”.

După aceasta, se poate semnala graba cu care SUA a predat UE Europa de Est, lăsând loc primelor fisuri în construcția mult doritului proiect al „centurii” securității și stabilității europene. Federația Rusă a profitat și a revenit economic, aspect care a permis și revenirea militară. Ce trebuie semnalat este faptul că scenariul lui Vladimir Putin a folosit din plin greșelile occidentalilor (cazul Kosovo).

Sebastian Kurz – ministru de externe austriac – aprecia că distanța mare dintre UE și Rusia „a fost un concept fals”, care a împiedicat promovarea unei apropieri a UE de Rusia. UE „s‑a extins tot mai mult, iar Putin a lucrat, în paralel, la contramodelul său – Uniunea Vamală Eurasiatică. În acest fel, „posibilitatea ca în state ca Ucraina, Moldova sau Georgia să se ajungă la o criză, era previzibilă”.

Aprecierea unui analist este de actualitate, pentru că „marele perdant al Războiului Rece, revenit din buimăceala înfrângerii, și‑a făcut bilanțul constatând că soldul de casă rămas de pe urma târguielilor lui Gorbaciov și Elțân cu Reagan, Bush Sr., Mitterand, Kohl și Theatcher este în creștere negativă”. În fața unei balanțe deficite cu Occidentul, Moscova a apreciat situația drept rezultatul „unei foarte mari și periculoase înșelătorii strategice, administrate pe fondul unei prăbușiri economic‑demografice și politico‑militare a locomotivei unui sistem mondial”.

Care ar fi fost reacția unei foste puteri pentru revenirea la „locul ei pe scenă”? Anticipată sau nu, este cea pe care o vedem.

Anexarea Crimeei reprezintă, într‑o analiză succintă, un „atac” direct la fragila ordine de securitate post‑Război Rece, începută în Europa. Schimbarea prin forță a frontierelor unui stat suveran a fost justificată de Rusia prin doctrina protejării etnicilor ruși, dar și prin comportamentul occidental, cu ocazia declarării independenței unilaterale a provinciei Kosovo.

Odată ce folosești un argument utilizat în 1938 pentru anexarea Sudeților – spunea președintele Estoniei – totul este posibil. Cui îi folosesc acum exercițiile live ale scenariului de articol 5 ale NATO? Doar încordării, creșterii tensiunii, și asta în condițiile diferite din perioada Războiului Rece.

Practic, evoluțiile din Ucraina spulberă încet‑încet efortul privind resetarea după 2009, mai mult, și ce s‑a făcut pentru reasigurarea strategică a flancului estic. Începem să „vedem primele fisuri în fundația securității și stabilității europene”, cum pe bună dreptate spunea Ron Asmus, unul dintre artizanii primei extinderi NATO. Statele flancului estic au urmărit cu atenție evoluțiile după războaiele din Iugoslavia și războiul ruso‑georgian și au crezut că reactivarea disputei blocurilor a rămas o problemă a istoriei, infirmată, din păcate, de imaginea de astăzi.

Ministrul de externe suedez, Carl Bild, constata că situația actuală este un „atac fundamental asupra principiilor privind securitatea Europei”, dar generalitatea lor nu ajută situației, pentru că „recâștigarea respectului pentru principiile care sunt esențiale în menținerea păcii și securității” trebuie realizată prin analiza contextului, și mai puțin a globalului.

Invadarea Ucrainei a generat o altă optică bazată pe descifrarea (dacă se dorește) paradigmelor apărute în timpul războaielor iugoslave, timp în care NATO a experimentat pe un teren neașteptat de „favorabil”, multe soluții.

Noua Europă (în fapt, Europa periferică) s‑a bucurat, după căderea comunismului și de intrarea sub umbrela NATO, pentru că va avea o garanție a securității lor. Imaginea de astăzi este încă în așteptarea împlinirii celor promise. Din 3 milioane de militari NATO, în Noua Europă sunt 10%, iar din 200 arme nucleare niciuna nu se află în acest spațiu. Oare Rusia cunoaște această situație? Cu siguranță că da, pentru că altfel ar fi destul de dificil să explicăm tupeul invaziei. NATO, conform cifrelor (1000 de miliarde de dolari – jumătate din PIB‑ul Rusiei) este superior Moscovei, dar dacă luăm în calcul armatele Alianței din Europa Centrală și de Est, imaginea este dezolantă, pentru că aici prezența NATO este simbolică.

În aceste condiții, apare firesc întrebarea: este capabilă Alianța să asigure funcționalitatea articolului 5? Istoria recentă (Turcia, 2003) a oferit o situație care a contrazis activarea acestui articol.

Lipsa de coeziune în momente importante, dintre NATO și UE, a creat stări de neîncredere, care s‑au transferat în vulnerabilitatea statelor regiunii. În cazul de față, starea din Balcani, unde majoritatea țărilor privesc cu „uimire” poziția SUA și UE față de ceea ce se întâmplă în Ucraina. În afara unor sancțiuni economice, umbrite de forța rusească energetică, restul sunt declarații care au puterea unor frecții la …

În fața acestei situații, în Balcani apar două poziții: una a Serbiei, care privește cu aprobare și detașare (cu excepția anexării Crimeei, din cauza Kosovo) revenirea Rusiei pe scena internațională, precum și „satisfacția” Republicii Srpska și Muntenegrului, care „pot juca mai ușor la două capete”. Cealaltă poziție (a majorității țărilor balcanice) este cea mai delicată, pentru că, încet, distruge o speranță dată de credința că după căderea comunismului, bipolarismul este istorie, iar forța SUA și UE va aduce Balcanii într‑o Europă unită și puternică.

Criza economică a surprins, cu trecerea timpului, neputința Vestului de a găsi soluții de depășire a situației, mai mult naționalismul și extremismul și‑au găsit loc de manifestare. Occidentul, după ce a aplanat drama iugoslavă, nu a mai avut forța să închidă disputele prezente (situația din Bosnia, conflictul Macedonia – Grecia și eterna dispută sârbo‑kosovară) pe care le‑a înghețat.

Această stare balcanică a fost alimentată din plin de abordările Rusiei după momentul Vilnius. UE nu a știut (sau nu a vrut să accepte) că poate pierde în procesul extinderii către Est, iar Moscova a profitat din plin. Cu ocazia anexării Crimeei, Vladimir Putin a acuzat Vestul că „a păcălit Rusia și a ignorat interesele acestuia în anii care au urmat prăbușirii URSS.

Mai mult, liderul rus a afirmat că: „Au încercat constant să ne împingă într‑un colț pentru poziția noastră independentă, pentru că am spus lucrurilor pe nume, pentru că nu am fost ipocriți. Există limite, iar în cazul Ucrainei, partenerii noștri din Vest au depășit o limită. S‑au comportat nepoliticos, iresponsabil și neprofesionist”. Profesorul Keith Darden (Universitatea Americană din Washington) apreciază: „credința Kremlinului că situația din Ucraina este și rezultatul faptului că după 20 de ani de încercări de a avea o relație bună cu Vestul, totul a fost un eșec”.

Preluarea rapidă a Crimeei trebuie înțeleasă în contextul (ambasadorul SUA la Moscova în perioada de sfârșit a Războiului Rece) în care „Presupunerea generală că Vestul a forțat colapsul Uniunii Sovietice și a câștigat astfel Războiul Rece este greșită. Adevărul este că totul s‑a încheiat prin negocieri în avantajul ambelor părți.

Problema – în opinia diplomatului american – este că, de la căderea URSS, SUA „insistă să trateze Rusia ca pe un pierzător”.

Extinderea NATO în țările baltice și în Balcani a reprezentat – după același diplomat – „echivalentul diplomatic al unei lovituri fulgerătoare” aplicată unui fost colos care încerca să se readune. Desfășurarea „liniștită” a NATO și SUA, după anii ’90 în Balcani, a fost posibilă până la venirea la putere a lui Putin, după care, până la momentul Vilnius, Rusia s‑a pregătit încet, și ce a urmat, vedem astăzi. Este greu de imaginat cum diplomația Occidentală (pentru că cea a țărilor fost comuniste era în „schimbare terminological”) nu a putut construi o variantă aproximativă privind reînvierea bipolarismului, și asta în situația în care criza economică a oferit „material” suficient pentru așa ceva.

Din situația de criză a rămas (ca o anumită valoare teoretică) conceptul axei lui Zbigniew Brzezinski, Chișinău‑Kiev‑Tbilisi, cu centru decizional la Varșovia. Acesta a fost validat, într‑un fel, în timpul vârfului crizei ucrainene, când ministrul de externe polonez și‑a asumat o poziție reprezentativă în dezamorsarea situației.

În fapt, Brzezinski (polonez de origine) a dorit întotdeauna să transforme Polonia sa în pivotul Europei Centrale, cu un rol bine definit. Doctrina sa se încadra și în silogismul principal al teoriei Heartland‑ului (formulată de renumitul geopolitician Halford Mackinder): „cine controlează Europa de Est stăpânește heartland‑ul (teritoriu dintre Ural și Pamir, Volga și Iantzi), cine controlează heartland‑ul stăpânește Insula Lumii (Eurasia), cine controlează Insula Lumii stăpânește planeta”. Rescriind silogismul, te duci cu gândul la ceea ce spunea Aleksandr Dughin (ideologul‑șef al celor care susțin o Rusie expansionistă și mentorul Partidului Rusia Unită al lui Putin – Der Spiegel): „Câtă vreme va exista Rusia, ea va rămâne axa vectorului eurasiatic la proporții planetare” și, pentru asta, „lupta rușilor pentru dominația mondială nu s‑a sfârșit”. Aceste precepte „sunt în viață” în biroul lui Vladimir Putin prin fotografiile lui Petru cel Mare și Ecaterinei cea Mare.

Ceea ce se întâmplă astăzi te apropie, aproape fără voie, de cele de mai sus și la gândul că se pot întâmpla. Timpul va permite unora să afle, altora nu.

Total 0 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*