Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Terorism fără Frontiere » Silviu Gabriel Barbu, Vasile Coman: Legislaţia antiteroristă românească

Silviu Gabriel Barbu, Vasile Coman: Legislaţia antiteroristă românească

Rezumat: Lucrarea abordează infrac­țiunile de terorism cuprinse în Legea cadru nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, în lumina modificărilor aduse acestei legi odată cu intrarea în vigoare în data de 1 februarie 2014 a noului Cod penal și a Codului de procedură penală, precum și a legilor de punere în aplicare a acestor coduri.

Sunt analizate o serie de aspecte de drept penal material și de drepsri-batalionul-antiterot procesual penal, cu incidență în materia acestei categorii de infracțiuni, urmate de analiza punctuală a modificărilor în cazul fiecărei infracțiuni din cadrul legii menționate anterior.

Introducere

Noțiunea de „terorism” este din punct de vedere etimologic un derivat de la „teroare”, cuvânt care este de origine latină. Încă înainte de romani, în mitologia greacă, teroarea (Phobos) și frica (Dimos) erau numele celor doi cai, care trăgeau carul de luptă al lui Ares, zeul războiului. Simbolistica acestor cuvinte este semnificativă. Războiul, lupta, conflictul presupun recurgerea la folosirea forței, a mijloacelor violente, distructive.

Resorturile psihologice imediate ale acestui proces sunt în primul rând frica (teama, spaima) și teroarea. În același timp, terorismul afectează grav atât structura socială, cât și individul luat ca atare, putând distorsiona codul de percepere și realitatea de care membrii societății depind și în care au încredere. Incertitudinea legată de aberația comportamentală presupusă de terorism poate duce la dezorientare socială și descurajare.

Prin dimensiunile globale și formele sale de manifestare, terorismul a devenit una dintre calamitățile teribile, tot mai prezente și mai amenințătoare la nivelul comunității internaționale.

Statul român s‑a implicat și el în activitatea comună a statelor referitor la combaterea acestui flagel al lumii contemporane[3]. Prin Legea nr. 19/1997[4], România a aderat la Convenția Europeană privind reprimarea finanțării terorismului, iar prin Legea nr. 623/2002[5], România a ratificat Convenția internațională privind reprimarea finanțării terorismului, adoptată la New York la 9 decembrie 1999. De asemenea, prin Legea nr. 411/2006[6] România a ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului, adoptată la Varșovia la 16 mai 2005.

La nivel internațional există și alte tratate care au ca scop combaterea și prevenirea terorismului. Cel mai important act normativ la nivel regional este Decizia‑cadru nr. 2002/475/JAI a Consiliului Europei privind combaterea terorismului, publicată în J.O. L 164 din 22 iunie 2002[7].

Ca urmare a atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, Organizația Națiunilor Unite a adoptat mai multe rezoluții în această materie, cea mai importantă fiind Rezoluţia nr. 1368 din 12 septembrie 2001, a Consiliului de Securitate, prin care actele respective au fost calificate ca fiind acte de agresiune, armata directă în sensul propriu al cuvântului, ceea ce dă, în conformitate cu art. 51 al Cartei Naţiunilor Unite, dreptul la legitimă apărare individuală și colectivă.

Cadru legal intern privind terorismul

La data de 25 noiembrie 2004 a intrat în vigoare Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului[8], cel mai important act normativ intern special adoptat în această materie, care a abrogat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 141/2001 pentru sancţionarea unor acte de terorism şi a unor fapte de încălcare a ordinii publice.

Intrarea în vigoare în data de 1 februarie 2014 a Legii nr. 286/2009 privind noul Cod penal[9], împreună cu normele de punere în aplicare cuprinse în Legea nr. 187/2012[10], a adus unele modificări de substanță și în materia incriminării infracțiunilor de terorism.

De asemenea, sub aspect procedural au fost aduse modificări în materia analizată, prin intrarea în vigoare la aceeași dată a Legii nr. 135/2010 privind noul Cod de procedură penală al României[11], și normele de punere în aplicare a acestuia, cuprinse în Legea nr. 255/2013[12].

Modificările aduse de noua legislație în materie vor fi expuse în continuare, dar pentru început menționăm că, din punct de vedere al structurii incriminării, Legea cadru nr. 535/2004, acordă un prim capitol definirii terorismului, actelor de terorism, faptele săvârșite de entitățile teroriste, incriminează unitar actele teroriste şi stabileşte obligaţiile legale ale instituţiilor din Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT)[13].

Astfel, art. 1 din Legea nr. 535/2004 definește „terorismul” drept ansamblul de acţiuni şi/sau ameninţări care prezintă pericol public şi afectează securitatea naţională, având următoarele caracteristici:

  1. a) sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin modalităţi violente şi/sau distructive;
  2. b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;
  3. c) vizează factori umani şi/sau factori materiali din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, populaţiei civile sau al oricărui alt segment aparţinând acestora;
  4. d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă atenţia asupra scopurilor urmărite.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României: actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de asemenea fapte.

În concepţia Legii nr. 535/2004, prevenirea terorismului este o sarcină importantă desfăşurată de autorităţile competente ale statului şi care se desfăşoară individual sau în cooperare. Un accent important cade pe combaterea activității de finanțare a terorismului, art. 36 incriminând în acest sens infracțiunea lupta-impotriva-teroristilor-rode finanțare a terorismului. Astfel, în lege sunt prevăzute operațiunile financiar‑bancare interzise (art. 23), precum și obligația instituțiilor financiar‑bancare de a refuza efectuarea unor astfel de operațiuni și de a sesiza de îndată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (art. 25).

Prin Legea nr. 508/2004[14] a fost înfiinţată Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, și care funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Activităţile de identificare a persoanelor care iniţiază, pregătesc, comit ori favorizează actele de terorism în intervenţia antiteroristă (când sunt iminente) sau contrateroristă (când activităţile teroriste s‑au produs sau sunt în desfăşurare), sunt derulate conform metodologiilor curente de lucru elaborate de cadrele de profil şi aprobate de conducerea Serviciului Român de Informații, care are importante atribuții în acest sens.

Astfel, potrivit art. 6 din Legea nr. 535/2004, cooperarea în domeniu se realizează ca Sistem naţional de prevenire şi combatere a terorismului (SNPCT), iar S.R.I. este autoritatea națională cu rol în coordonarea tehnică a acestui sistem, prin intermediul Centrului de coordonare operativă antiteroristă (CCOA[15]). În cazul unui atac terorist, Serviciul Român de Informaţii, prin unitatea specializată, execută intervenţia contrateroristă, independent sau în cooperare cu alte forţe abilitate, pe întregul teritoriu al ţării, asupra obiectivelor atacate sau ocupate de terorişti, în scopul capturării ori anihilării acestora, eliberării ostaticilor şi al restabilirii ordinii legale. Totodată, la solicitarea Serviciului Român de Informaţii, în funcţie de amploarea şi de natura acţiunii teroriste, pot fi angrenate, în condiţiile legii, forţe cu misiuni specifice din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale şi Serviciul de Protecţie şi Pază, precum şi din alte structuri din sistemul securităţii şi apărării naţionale (art. 11).

Conform art. 8 din Lege, ministerele şi celelalte autorităţi şi instituţii publice cu atribuţii în aplicarea prevederilor acestei legi au obligaţia de a sesiza Serviciul Român de Informaţii cu privire la persoanele fizice şi juridice suspecte de săvârşirea sau de favorizarea în orice mod a actelor de terorism.

În scopul prevenirii şi combaterii actelor de terorism şi a faptelor asimilate acestora, autorităţile şi instituţiile publice componente ale SNPCT desfăşoară activităţi specifice, individual sau în cooperare, în conformitate cu atribuţiile şi competenţele lor legale şi cu prevederile Protocolului general de organizare şi funcţionare a Sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Din punct de vedere legislativ, pentru activitățile de prevenire, combatere şi reprimare a terorismului, legea specială instituie un cadru unitar și optim, mai ales sub aspect penal al incriminării și de procedură penală.

Astfel, sub aspectul incriminării penale, se poate observa mai întâi că pedepsele au limite speciale mai ridicate în comparație cu incriminările de drept comun, chiar dacă în ansamblu legiuitorul a redus pedepsele pentru infracțiuni odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind noul Cod penal și a Legii de punere în aplicare nr. 187/2012, urmare a regândirii sistemului sancționator în această materie[16].

Unele infracțiuni autonome din Codul penal sunt preluate ca elemente constitutive în cazul infracțiunilor de terorism cuprinse în art. 32 și 33 din Legea nr. 535/2004. A fost modificat conținutul anumitor concepte folosite în lege, au fost introduse două noi infracțiuni în art. 331 și art. 332, respectiv au fost abrogate unele dispoziții existente în lege[17].

Sunt incriminate faptele din categoria propriu-zisă a actelor de terorism: recrutarea unei persoane pentru săvârșirea de acte de terorism, constituirea și conducerea unei asociații teroriste, finanțarea terorismului, ameninţarea cu terorismul, sau alarmarea, fără motiv întemeiat, cu producerea de acte de terorism, inclusiv tentativa la o parte dintre aceste infracțiuni.

Bunurile derulate cu ocazia săvârșirii infracțiunilor de terorism sunt supuse măsurii de siguranță a confiscării speciale conform art. 112 C.pen, respectiv a confiscării extinse reglementate de art. 1121 C.pen., care prevede că: „Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 112, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare: … f) infracţiuni din legislaţia privind combaterea terorismului”.

Cu privire la infracțiunile din această materie, este important de reținut că instanța nu va putea reține circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. d) din noul Cod penal, constând în acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune[18], această categorie de infracțiuni fiind exceptată expres de lege de la efectul circumstanței în discuție.

Sub aspect procesual penal, art. 40 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, prevede că competenţa materială de judecată în primă instanţă a infracţiunilor de terorism aparţine curţii de apel. Urmărirea penală trebuie efectuată obligatoriu de către procurorul din cadrul Parchetului specializat (D.I.I.C.O.T.,) de pe lângă instanța competentă, conform art. 56 alin. (3) lit. d) C.proc.pen.

Prin pct. 3 al art. 76, Titlul II, din Legea nr. 255/2013 a fost abrogat însă alin. (2) al art. 40 din Legea care prevedea că: „Procedura de urmărire penală și de judecată este cea prevăzută de lege pentru infracțiunile flagrante”. În această situație, vor deveni aplicabile dispozițiile comune privind urmărirea penală și judecata, cuprinse în Codul de procedură penală.

Totodată, pct. 3 al art. 76, Titlul II, din Legea nr. 255/2013 a fost abrogat și art. 41 din Lege, care prevedea că: „Operatorii sau furnizorii de servicii poștale, precum și cei de rețele de comunicații electronice au obligația de a transmite de îndată procurorului, la solicitarea scrisă a acestuia, informațiile necesare identificării persoanelor suspecte de pregătirea sau de săvârșirea actelor de terorism”. Soluția legislativă este explicabilă prin faptul că această procedură a fost transferată, ca mijloc de probă, în cuprinsul art. 147 C.proc.pen., unde se prevede că: „(1) Reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale se poate dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i‑ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, cu privire la scrisorile, trimiterile poştale sau obiectele trimise ori primite de făptuitor, suspect, inculpat sau de orice persoană care este bănuită că primeşte ori trimite prin orice mijloc aceste bunuri de la făptuitor, suspect sau inculpat ori bunuri destinate acestuia, dacă: a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni; b) măsura este necesară şi proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor sau a probelor ce urmează a fi obţinute ori gravitatea infracţiunii; c) probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.”

Articolul 20 din Legea nr. 535/2004 califică infracţiunile prevăzute în Legea nr. 535/2004 drept „ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”, și constituie temeiul legal pentru organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale să solicite autorizarea efectuării unor activităţi specifice culegerii de informaţii, potrivit procedurii prevăzute în Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, care se aplică în mod corespunzător. Astfel, potrivit art. 15 din această Lege, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate sesiza cu propunere de autorizare a unei activități specifice culegerii de informații această din urmă instanță, solicitarea urmând a fi examinată, de urgenţă, în camera de consiliu de unul din judecătorii anume desemnaţi de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care se pronunță prin încheiere motivată.

Procurorul are însă la dispoziție și un alt mijloc de probă, anume utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor, pe care îi poate utiliza fără a fi nevoie de intermedierea judecătorului de drepturi și libertăți. În acest sens, art. 148 alin. (1) C.proc.pen. prevede că autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, pe o perioadă de maximum 60 de zile, și atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism sau asimilate acestora, de finanţare a terorismului, și altele. Potrivit alin. (4), în cazul investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale şi infracţiunilor de terorism pot fi folosiţi ca investigatori sub acoperire şi lucrători operativi din cadrul organelor de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii în vederea asigurării securităţii naţionale. Deși conform alin. (9) durata totală a măsurii folosirii investigatorilor, în aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi un an, legea instituie anumite excepții – între care și „acte de terorism”, situație în care măsura poate fi dispusă de către procuror pe o durată nelimitată în timp.

Pe de altă parte, art. 150 C.proc.pen. prevede că procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate dispune, pe o perioadă de maximum 60 de zile, participarea autorizată la anumite activităţi[19], și atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea de acte de terorism[20]. Spre deosebire de procedura folosirii investigatorilor sub acoperire, art. 150 alin. (9) C.proc.pen. prevede că durata totală a măsurii participării autorizate la anumite activități, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi un an, în toate cazurile.

În paralel cu aceste proceduri, procurorul mai are la dispoziție măsura supravegherii tehnice, care potrivit art. 139 alin. (1) și (2) se dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unor acte de terorism, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții.

Supravegherea tehnică este deci în competența judecătorului de drepturi şi libertăţi (definit în art. 53 C.proc.pen.), însă conform art. 141 C.proc.pen., în situații de urgență, prin ordonanță, procurorul poate autoriza, pe o durată de maxim 48 de ore, măsuri de supraveghere tehnică, însă are obligația de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, judecătorul de drepturi şi libertăţi de instanța competentă prevăzută de alin. (3) al art. 141, în vederea confirmării măsurii.

Pentru a epuiza analiza sub aspect procesual, să mai precizăm că potrivit art. 223 alin. (2) C.proc.pen., măsura arestării preventive se poate lua față de inculpat și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit acte de terorism şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Având în vedere cadrul legal intern menționat anterior, mai ales cel internațional de incriminare a infracțiunilor de terorism, propriu-zise sau asimilate ori conexe acestora, și atenția acordată de legiuitor acestei categorii de infracțiuni, remarcăm caracterul de crimă internațională lato sensu a acestui delict[21], care figurează, de altfel, printre principalele forme de ilicit penal abordate în dreptul internațional penal.

III. Incriminarea penală privind faptele de terorism în Legea nr. 535/2004

În dreptul intern, cadrul legal al infracțiunilor de terorism este în prezent reglementat în principal de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările aduse prin noua legislație penală și de procedură penală, modificări ce vor fi arătate punctual în continuare.

În cazul tuturor infracțiunilor reglementate de această lege, forma de vinovăție este intenția, directă – de regulă, sau indirectă. Mobilul sau scopul au relevanță în ceea ce priveşte procesul de individualizare judiciară a pedepselor.

Urmarea imediată principală constă într‑o stare de pericol (tulburarea gravă a ordinii publice), pentru societate (nesiguranță, teamă, panică, neliniște etc.), iar rezultatul secundar este cel specific faptei în cauză (moartea, vătămarea integrității fizice sau psihice, producerea unor pagube materiale etc.)[22].

  1. A. Potrivit art. 32 din Lege, „constituie acte de terorism şi se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime, şi cu interzicerea unor drepturi, săvârşirea uneia dintre următoarele fapte care, prin natura sau prin contextul săvârşirii lor, pot aduce atingere gravă unei ţări ori unei organizaţii internaţionale, atunci când sunt săvârşite în scopul de a intimida populaţia sau de a constrânge o autoritate publică sau o organizaţie internaţională să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui anumit act ori pentru a destabiliza grav sau a distruge structurile politice fundamentale, constituţionale, economice ori sociale ale unui stat sau organizaţii internaţionale:
  2. a) omorul (art. 188 C.pen.), omorul calificat (art. 189 C.pen.) sau vătămarea corporală (art. 194 C.pen.);
  3. b) ameninţarea (art. 206 C.pen.) sau lipsirea de libertate (art. 205 C.pen.);
  4. c) distrugerea (art. 253 C.pen.);
  5. d) comunicarea de informaţii false, care pune în pericol siguranţa zborului sau navigaţiei unei nave ori aeronave;
  6. e) săvârşirea, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme sau al unei substanţe, a unui act de violenţă împotriva unei persoane aflate într‑un aeroport civil, dacă fapta a pus în pericol siguranţa şi securitatea în acest aeroport, precum şi săvârşirea oricărui act de violenţă fizică ori psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor sau în pregătire de zbor ori asupra personalului navigant al acesteia;
  7. f) distrugerea sau deteriorarea gravă, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme ori al unei substanţe, a instalaţiilor unui aeroport civil sau a unei aeronave în serviciu ori care nu este în serviciu, dar se află pe un aeroport sau cauzarea de deteriorări care fac aeronava indisponibilă de zbor ori care sunt de natură să îi pună în pericol siguranţa în zbor, precum şi întreruperea serviciilor de aeroport, dacă fapta compromite sau este de natură a compromite siguranţa şi securitatea în acel aeroport;
  8. g) distrugerea sau deteriorarea instalaţiilor ori a serviciilor de navigaţie aeriană sau perturbarea funcţionării acestora, dacă fapta a pus în pericol siguranţa zborului;
  9. h) plasarea pe o aeronavă civilă, prin orice mijloc, a unui dispozitiv sau a unei substanţe capabil/capabile să distrugă acea aeronavă ori să îi producă deteriorări care o fac inaptă de zbor sau care sunt de natură să pericliteze siguranţa acesteia în zbor;
  10. i) preluarea fără drept a unei aeronave, prin orice mijloace, precum şi exercitarea fără drept a controlului asupra acesteia;
  11. j) luarea în stăpânire a unei nave ori a unei platforme fixe sau exercitarea controlului asupra acesteia, prin violenţă ori ameninţare;
  12. k) comiterea de violenţe asupra unei persoane aflate la bordul unei nave ori al unei platforme fixe, dacă acest act este de natură să pericliteze siguranţa navei ori a platformei fixe;
  13. l) distrugerea unei platforme fixe ori a unei nave sau cauzarea de daune platformei fixe ori încărcăturii unei nave, de natură să pericliteze siguranţa platformei sau a navigaţiei navei;
  14. m) plasarea pe o navă sau pe o platformă fixă, prin orice mijloc, a unui dispozitiv ori a unei substanţe apt/apte să le distrugă sau care să cauzeze platformei, navei ori încărcăturii sale daune ce compromit sau sunt de natură să pericliteze siguranţa platformei ori a navigaţiei navei;
  15. n) distrugerea sau avarierea în mod grav a platformei fixe ori a instalaţiilor sau serviciilor de navigaţie ori producerea de grave perturbaţii în funcţionare, dacă unul dintre aceste acte este de natură să pericliteze siguranţa platformei fixe sau a navigaţiei unei nave;
  16. o) nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a regimului materialelor nucleare şi al altor materii radioactive, precum şi nerespectarea regimului materiilor explozive;
  17. p) atentatul care pune în pericol securitatea naţională, atentatul contra unei colectivităţi şi actele de diversiune;
  18. q) fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice şi infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice;
  19. r) preluarea fără drept a mijloacelor de transport colective de pasageri sau de mărfuri.

(2) Pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1) nu se poate aplica pedeapsa amenzii.

(3) Constituie, de asemenea, acte de terorism şi se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, săvârşirea următoarelor fapte, în unul dintre scopurile prevăzute la alin. (1):

  1. a) producerea, dobândirea, deţinerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, dispozitive explozive de orice fel, precum şi cercetarea în domeniu ori dezvoltarea de asemenea arme sau dispozitive;
  2. b) introducerea sau răspândirea în atmosferă, pe sol, în subsol ori în apă de produse, substanţe, materiale de orice fel, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori în scopul provocării de incendii, inundaţii sau explozii care au drept efect punerea în pericol a vieţilor umane;
  3. c) perturbarea ori întreruperea aprovizionării cu apă, electricitate sau orice altă resursă naturală fundamentală, care au drept efect punerea în pericol a vieţilor umane.”

Anterior modificărilor aduse prin pct. 2 al art. 159 din Legea nr. 187/2012, art. 32 din Legea nr. 535/2004 avea un conținut relativ diferit[23], modificările aduse fiind în esență următoarele:

– textul a fost adaptat noii clasificări a infracțiunilor din Codul Penal, implicit a denumirilor folosite pentru acestea (spre exemplu, omorul, vătămarea corporală), respectiv nu mai conține norme de trimitere la alte articole din cuprinsul legii sau din alte acte normative;

– a fost îmbunătățit conținutul constitutiv al infracțiunii, sub aspectul laturii obiective a acesteia, prin introducerea unor noi modalități de comitere a faptei, iar altele au fost preluate din art. 34 alin. (1) din Lege, acesta din urmă fiind și el reconfigurat sub aspectul conținutului;

– a fost eliminată sancționarea diferențiată a modalităților de comitere a faptei cuprinse în alin. (1) al articolului, fiind prevăzută o cauză generală unică de agravare a pedepsei constând în majorarea limitelor speciale cu o treime și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi;

– a fost extinsă interdicția aplicării amenzii penale pentru toate infracțiunile cuprinse în alin. (1) al articolului, anterior interdicția operând numai pentru infracțiunea de distrugere simplă, prevăzută de art. 217 din Codul Penal 1968;

– tentativa a fost incriminată distinct în art. 34 alin. (1), iar în art. 34 alin. (2) sunt reglementate actele de pregătire asimilate tentativei, prevăzându‑se în acest sens că „se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea săvârşirii acestei infracţiuni”.

  1. Articolul 33 din Lege prevede că „(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi săvârşirea, în unul dintre scopurile prevăzute la art. 32 alin. (1), a uneia dintre următoarele fapte:
  2. a) procurarea, deţinerea, confecţionarea, fabricarea, transportul sau furnizarea de produse ori tehnologii cu dublă utilizare sau de produse militare ori de substanţe explozive sau inflamabile, în scopul producerii de mijloace distructive, dispozitive explozive de orice fel, precum şi a substanţelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau mediul;
  3. b) instruirea sau pregătirea unei persoane privind folosirea ori fabricarea armelor de foc, muniţiilor, explozivilor, dispozitivelor explozive de orice fel, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, inclusiv a oricăror echipamente concepute special pentru a fi utilizate în legătură directă cu folosirea substanţelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare.

(2) Constituie, de asemenea, infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi săvârşirea uneia dintre următoarele fapte:

  1. a) înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane care a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3);
  2. b) culegerea sau deţinerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziţie de date şi informaţii despre obiective vizate de o entitate teroristă;
  3. c) falsificarea de înscrisuri oficiale în scopul înlesnirii săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute de prezenta lege;
  4. d) şantajul săvârşit în scopul comiterii unui act de terorism;
  5. e) participarea la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, substanţelor toxice ori periculoase, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, muniţiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, în scopul comiterii unui act de terorism;
  6. f) furtul calificat săvârşit în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute la art. 32 alin. (1) şi (3) şi la alin. (1) şi (2) din prezentul articol.”

Anterior modificărilor aduse prin pct. 3 al art. 159 din Legea nr. 187/2012, art. 33 din Legea nr. 535/2004 avea un conținut relativ diferit[24], noutățile aduse fiind în esență următoarele:

– textul incriminează în ambele aliniate fapte asimilate actelor de terorism, simplificând sistemul sancționator, care este organizat mai unitar; astfel, pedeapsa principală și complementară sunt prevăzute în cadrul fiecărei forme tip, fiind eliminată cauza de majorare a pedepsei reglementate anterior în art. 33 alin. (3);

– a fost modificat conținutul constitutiv al infracțiunii, sub aspectul laturii obiective;

– tentativa a fost incriminată distinct în art. 34 alin. (1), iar în art. 34 alin. (2) sunt reglementate actele de pregătire care sunt asimilate tentativei, prevăzându‑se în acest sens că „se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea săvârşirii acestei infracţiuni”.

C. Articolul 331 prevede că: „Constituie infracţiune fapta de a recruta o persoană pentru săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 32 alin. (1) şi (3) şi art. 33 şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani”.

Această infracțiune a fost introdusă prin pct. 4 al art. 159, Titlul II din Legea nr. 187/2012, preia și incriminează autonom fapta de recrutare a unei persoane pentru comiterea de acte de terorism dintre cele prevăzute de art. 32 sau 33 din Lege.

Anterior modificării, această faptă era cuprinsă în conținutul art. 33 alin. (1) lit. b) din Legea care incrimina ca act de terorism „recrutarea, instruirea sau pregătirea entităţilor teroriste în vederea folosirii armelor de foc, muniţiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, bacteriologice sau nucleare, precum şi în scopul facilitării ori comiterii de acte de terorism”.

Noțiunea de „entitate teroristă” era și este definită și în prezent, în art. 4 pct. 1 din Legea nr. 535/2004, ca fiind „persoană, grupare, grup structurat sau organizaţie care: a) comite sau participă la acte teroriste; b) se pregăteşte să comită acte teroriste; c) promovează sau încurajează terorismul; d) sprijină, sub orice formă, terorismul”.

Având în vedere gravitatea faptei, art. 34 alin. (1) pedepsește tentativa și la această infracțiune, iar în art. 34 alin. (2) actele de pregătire sunt asimilate tentativei, prevăzându‑se că se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea săvârşirii acestei infracţiuni.

D. Articolul 332 din Lege prevede că „(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni prevăzute de prezenta lege se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s‑a instigat. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este comisă de un funcţionar public, pedeapsa este închisoarea de la un an la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s‑a instigat. (3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracţiunii la care s‑a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune. (4) Promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea uneia dintre infracţiunile enumerate la art. 32 alin. (1) şi (3) şi art. 33 alin. (1) şi alin. (2) lit. e), indiferent dacă mesajul susţine sau nu în mod direct terorismul ori dacă au fost săvârşite sau nu respectivele infracţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”

Această infracțiune a fost introdusă prin pct. 4 al art. 159, Titlul II din Legea nr. 187/2012, și reprezintă incriminarea autonomă a activității de instigare la oricare dintre infracțiunile de terorism reglementate de Legea nr. 535/2004.

Odată cu introducerea acestei infracțiuni, legiuitorul a reglementat și conținutul noțiunii de propagandă în art. 4 pct. 9 din Lege[25], în sensul că prin această noțiune se înțelege „răspândirea în mod sistematic sau apologia unor idei, concepţii ori doctrine, cu intenţia de a convinge şi de a atrage noi adepţi”.

În art. 35 din Lege este incriminată „(1) Fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism ori aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, fără a se putea depăşi maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii. (2) Fapta de a conduce o entitate teroristă se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.”

Această infracțiune a fost modificată prin pct. 6[26] al art. 159, Titlul II din Legea nr. 187/2012, structura infracțiunii fiind reorganizată pentru a corespunde rigorilor legislative în vigoare.

Astfel, fapta de asociere sau inițiere a constituirii unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, este reglementată în primul aliniat al articolului, și reprezintă un caz de incriminare autonomă a pluralității constituite de infracțiuni. În aliniatul (2) al articolului este incriminată fapta de a conduce o entitate teroristă, ceea ce conferă un plus de logică juridică în ordinea reglementării.

Sub aspectul sancțiunii, se observă că legiuitorul a renunțat la sancționarea acestei fapte cu pedeapsa detențiunii – pe viață sau severă, închisoarea devenind sancțiunea principală, ale cărei limite au fost reduse în acord cu logica noilor reglementări.

Articolul 36 din Lege incriminează: „(1) Constituie infracţiune de finanţare a terorismului colectarea sau punerea la dispoziţie, direct ori indirect, de fonduri, licite sau ilicite, cunoscând că acestea urmează a fi folosite, în tot ori în parte, pentru săvârşirea actelor de terorism sau pentru susţinerea unei entităţi teroriste şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Săvârşirea unei infracţiuni în scopul obţinerii de fonduri, cunoscând că acestea urmează a fi folosite, în tot sau în parte, pentru săvârşirea actelor de terorism ori pentru susţinerea unei entităţi teroriste, se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, al cărei maxim se majorează cu 3 ani. (3) Dacă fondurile obţinute în condiţiile alin. (2) au fost puse la dispoziţia entităţii teroriste, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. (4) Tentativa la faptele prevăzute de alin. (1) se pedepseşte.”

Infracțiunea a fost modificată prin pct. 7[27] al art. 159, Titlul II din Legea nr. 187/2012, și reglementează expres cu acest titlu – infracțiunea de „finanțare a terorismului”[28], noul text fiind mult mai concis decât în formularea anterioară.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, este incriminată tentativa la această infracțiune, însă acest lucru are loc în aliniatul final al textului, nu în art. 34 din Lege, ca în cazul celorlalte infracțiuni pedepsite și în această formă.

G. Articolul 37 din Lege stipulează că: „(1) Ameninţarea prin orice mijloace a unei persoane fizice, juridice sau a unei colectivităţi cu folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, instalaţii nucleare ori dispozitive generatoare de radiaţii ionizante, cu provocarea unei explozii nucleare sau a unui accident nuclear ori cu răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător sau să cauzeze consecinţe deosebit de grave, săvârşită în scopul prevăzut la art. 32 alin. (1), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani. (2) Dacă ameninţarea prevăzută la alin. (1) a fost adresată unui stat sau unei organizaţii internaţionale, fapta se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.”

Infracțiunea a fost modificată prin pct. 8[29] al art. 159, Titlul II din Legea nr. 187/2012, și în noul format se bucură de o formulare mai clară și mai simplă.

Sub aspectul conținutului infrac­țiunii, actuala formulare explicitează că subiecții pasivi sunt persoanele fizice și juridice. În acest context, este important de reținut că, în situația în care subiecții activi ai infracțiunii sunt cetățeni străini sau apatrizi, art. 44 din Lege prevede un regim special pentru aceștia, în sensul că „(1) Împotriva cetăţenilor străini sau apatrizilor despre care există date sau indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare acte de terorism ori de favorizare a terorismului se dispune măsura de declarare ca persoană indezirabilă pentru România sau de întrerupere a dreptului de şedere în ţară, dacă împotriva acestora nu s‑a dispus măsura nepermiterii ieşirii din ţară, potrivit legii privind regimul străinilor în România. (2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi solicitanţilor de azil, refugiaţilor şi victimelor conflictelor armate ale căror statut şi regim sunt reglementate prin legi speciale.”

Pe de altă parte, elementul material din cadrul laturii obiective a infracțiunii este extins – acțiunea de amenințare putându‑se produce și prin folosirea de „arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, instalaţii nucleare ori dispozitive generatoare de radiaţii ionizante, cu provocarea unei explozii nucleare sau a unui accident nuclear”. De asemenea, fapta se poate comite și prin „răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător sau să cauzeze consecinţe deosebit de grave, săvârşită în scopul prevăzut la art. 32 alin. (1)”.

Articolul 38 din Lege incriminează „Alarmarea, prin orice mijloace şi fără un motiv întemeiat, a unei persoane fizice sau juridice ori a unei colectivităţi, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sau de menţinere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecinţe deosebit de grave, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Infracțiunea a fost modificată prin pct. 9[30] al art. 159, Titlul II din Legea nr. 187/2012, și a fost îmbunătățită sub aspectul conținutului său constitutiv. La fel ca în cazul infracțiunii de la art. 37 din Lege, în privința subiecților pasivi secundari ai infracțiunii, legiuitorul prevede expres că aceștia pot să fie persoane fizice sau persoane juridice, dar și organelor însărcinate cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

Sub aspectul laturii obiective, în primul rând se remarcă eliminarea modalității de comitere constând în corespondență, telefon sau orice alte mijloace de transmitere la distanță. Pe de altă parte, textul arată că fapta de „alarmare” trebuie să se comită prin folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice, ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecinţe deosebit de grave.

Noțiunea de consecințe deosebit de grave, folosită și în cadrul art. 37 din Legea nr. 535/2004, a fost și ea reconfigurată de noul Cod penal, art. 183 C.pen. prevăzând în acest sens că „prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei”[31], norma fiind mult mai precisă și previzibilă comparativ cu textul legal anterior care folosea sintagma de „perturbare deosebit de gravă a activităţii”, care putea da naștere la arbitrar în interpretare din partea organelor judiciare.

Acest lucru ar fi trebuit făcut și în privința noțiunii de „alarmare”, folosită și în prezent de art. 38 din Lege, deoarece apare ca fiind desuetă în contextul legislativ actual. Până la o reacție a legiuitorului în acest sens, vom avea în vedere sensul termenului cuprins în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, unde se prevede că prin alarmare se înțelege[32] acțiunea de a (se) neliniști, a (se) neliniști, a (se) îngrijora. După cum se poate observa, aceste noțiuni sunt ele însele relative, astfel încât se poate afirma că norma în această exprimare este lipsită de previzibilitate.

Concluzii

Prin modificările aduse Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, de noul Cod penal și noul Cod de procedură penală, mai ales prin legile de punere în aplicare a acestor acte normative, s‑a adus categoric un plus de calitate și de claritate în această materie specială.

În aceeași măsură, cu ocazia acestui demers a fost corelată și articulată mai bine întreaga legislație în acest domeniu al criminalității, lucru care este binevenit în condițiile în care în ultimii ani terorismul a devenit, atât în Europa, cât și pe alte continente, o amenințare reală la adresa siguranței statului și a individului, iar acest fapt reclamă o reacție pe măsură, obiectiv care poate fi realizat în primul rând cu ajutorul existenței unui cadru legislativ eficient și adaptat la dimensiunea actuală a realității.

Bibliografie

• A. Hotca, M. Dobrinoiu, Infracțiuni prevăzute în legile speciale. Comentarii și explicații, Editura C.H. Beck, București, 2010.

• Iosif Bararu, Infracţiunile de terorism: legislaţie şi procedură penală, Editura Universul Juridic, București, 2010.

• Ilie Pașcu (coordonator) ș.a., Noul Cod penal Comentat. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2014.

• Beatrice Onica‑Jarka, Jurisdicția internațională penală, Ediția a 2‑a, Editura C.H.Beck, București, 2008.

• Tudorel Toader, Infracţiunile prevăzute în legile speciale, Ediția a 5‑a – revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2012.

• Marin, Finanțarea terorismului. Legături cu crima organizată, în R.D.P., nr. 4/2010.

Note:

[1] Conferenţiar universitar dr. în cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, judecător detaşat la Ministerul Afacerilor Externe.

[2] Judecător în cadrul Judecătoriei Pucioasa.

[3] A se vedea pe larg M. A. Hotca, M. Dobrinoiu, Infracțiuni prevăzute în legile speciale. Comentarii și explicații, Editura C.H. Beck, București, 2010, pp. 81‑82.

[4] Publicată în Monitorul Oficial, nr. 34 din 4 martie 1997.

[5] Publicată în Monitorul Oficial, nr. 852 din 26 noiembrie 2002.

[6] Publicată în Monitorul Oficial, nr. 949 din 24 noiembrie 2006.

[7] A se vedea Tudorel Toader, Infracţiunile prevăzute în legile speciale, Ediția a 5‑a – revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2012, p. 333.

[8] Publicată în Monitorul Oficial, nr. 1161 din 8 decembrie 2004.

[9] Publicată în Monitorul Oficial, nr. 510 din 24 iulie 2009.

[10] Publicată în Monitorul Oficial, nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

[11] Publicată în Monitorul Oficial, nr. 486 din 15 iulie 2010.

[12] Publicată în Monitorul Oficial, nr. 515 din 14 august 2013.

[13] A se vedea Iosif Bararu, Infracţiunile de terorism: legislaţie şi procedură penală, Editura Universul Juridic, București, 2010, pp. 13‑15.

[14] Publicată în Monitorul Oficial, nr. 1089 din 23 noiembrie 2004.

[15] CCOA este structura organizatorico-funcţională, organizată în cadrul S.R.I., ce asigură continuitatea şi coerenţa funcţionării sistemului de legătură ce articulează componentele SNPCT. Structura şi efectivele CCOA se aprobă prin hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (art. 14 din Lege).

[16] În cuprinsul art. 42 din Legea nr. 535/2004, legiuitorul a incriminat însă și o serie de contravenții legate de activitatea organelor cu atribuții în materia combaterii terorismului, dispoziții care potrivit art. 43 din lege se completează cu reglementările generale ale O.G. nr. 2/2001 referitoare la regimul juridic al contravenţiilor, care se aplică în mod corespunzător.

[17] Spre exemplu, prin pct. 10 al art. 159, Titlul II din Legea nr. 187/2012, a fost abrogat art. 39 din Legea nr. 535/2004, care incrimina „fapta persoanei care administrează, cu ştiinţă, bunuri care aparțin unor entități teroriste, în nume propriu, prin tăinuire sau prin transfer către alte persoane, ori care sprijină, în orice mod, astfel de fapte.”

[18] Această circumstanță atenuantă legală a fost introdusă prin art. 245 pct. 5 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal. Pentru condițiile cumulative cerute pentru a deveni incidentă această circumstanță, a se vedea Ilie Pașcu (coordonator) ș.a., Noul Cod penal Comentat. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 467.

[19] Art. 138 alin. (11) C.proc.pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, prevede că „Prin participarea autorizată la anumite activităţi se înţelege comiterea unei fapte similare laturii obiective a unei infracţiuni de corupţie, efectuarea de tranzacţii, operaţiuni sau orice fel de înţelegeri privind un bun sau privind o persoană despre care se bănuieşte că ar fi dispărută, că este victima traficului de persoane ori a unei răpiri, efectuarea de operaţiuni privind droguri, precum şi prestarea unui serviciu, desfăşurate cu autorizarea organului judiciar competent, în scopul obţinerii de mijloace de probă.”

[20] Deși Codul nu definește infracțiunea de „acte de terorism”, urmează a fi incluse în această categorie faptele prevăzute de art. 32 alin. (1) și (3) din Legea nr. 535/2004, analizate mai jos (pct. III. A.).

[21]  Cu privire la conceptul de crimă internațională, a se vedea Beatrice Onica‑Jarka, Jurisdicția internațională penală, Ediția a 2‑a, Editura C.H.Beck, București, 2008, pp. 6‑9.

[22] A se vedea în acest sens M. A. Hotca, M. Dobrinoiu, op. cit., p. 99.

[23] Art. 32 din Legea nr. 535/2004, anterior modificărilor, prevedea că: „(1) Constituie acte de terorism următoarele infracțiuni săvârșite în condițiile prevederilor art. 2: a) infracțiunile de omor, omor calificat și omor deosebit de grav, prevăzute în art. 174-176 din Codul penal, vătămarea corporală și vătămarea corporală gravă, prevăzute în art. 181 si 182 din Codul penal, precum și lipsirea de libertate în mod ilegal, prevăzută în art. 189 din Codul penal; b) infracțiunile prevăzute în art. 106-109 din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată; c) infracțiunile de distrugere, prevăzute în art. 217 şi 218 din Codul penal; d) infracțiunile de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, de nerespectare a regimului materialelor nucleare și al altor materii radioactive, precum și de nerespectare a regimului materiilor explozive, prevăzute în art. 279, 279^1 și 280 din Codul penal; e) producerea, dobândirea, deținerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, precum și cercetarea în domeniu sau dezvoltarea de asemenea arme; f) introducerea sau răspândirea în atmosferă, pe sol, în subsol ori în apă de produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător; g) amenințarea cu săvârșirea faptelor prevăzute la lit. a)-f). (2) Actele de terorism prevăzute la alin. (1) se pedepsesc astfel: a) în cazul infracțiunilor prevăzute la lit. a) – d), maximul pedepsei cu închisoarea prevăzute de lege se majorează cu 5 ani, fără a se putea depăși maximul general al pedepsei închisorii, și se aplică pedeapsa interzicerii unor drepturi; b) în cazul infracțiunilor prevăzute la lit. e) și f), pedeapsa este închisoarea de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, iar în cazul infracțiunii prevăzute la lit. g), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. (3) În cazul infracțiunilor de distrugere prevăzute la art. 217 din Codul penal, săvârșite în condițiile alin. (1), nu se poate aplica pedeapsa amenzii. (4) Tentativa se pedepsește.”

[24] Art. 33 din Legea nr. 535/2004, anterior modificărilor, prevedea că: „(1) Sunt asimilate actelor de terorism următoarele fapte: a) procurarea, deținerea, confecționarea, fabricarea sau furnizarea ori, după caz, producerea de mijloace distructive, substanțe toxice, materiale, microorganisme sau alte substanțe ori mijloace vătămătoare, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător, în scop terorist; b) recrutarea, instruirea sau pregătirea entităților teroriste în vederea folosirii armelor de foc, munițiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, bacteriologice sau nucleare, precum și în scopul facilitării ori comiterii de acte de terorism; c) înlesnirea intrării/ieșirii în/din țară, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate al persoanei despre care se cunoaște că a sprijinit/săvârșit sau urmează să sprijine/săvârșească un act terorist; d) culegerea și deținerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziție de date și informații despre obiective vizate de teroriști, fără drept; e) promovarea unor idei, concepții sau atitudini în scopul susținerii cauzei și/sau a activității entității teroriste; f) spălarea de bani, bancruta frauduloasă, actele de corupție, șantajul, traficul de persoane, traficul ilicit de droguri și precursori, contrabanda, traficul cu autoturisme furate, falsificarea de monedă sau de alte valori, precum și orice alte infracțiuni având ca finalitate realizarea unui profit în folosul entității teroriste; g) orice alte fapte comise cu intenția de a sprijini, înlesni, ascunde sau de a determina săvârșirea actelor de terorism. (2) Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc astfel: a) cu închisoare de la 10 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, cele prevăzute la lit. a) si b); b) cu închisoare de la 5 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, cele prevăzute la lit. c), d) și e); c) cu închisoare de la 1 an la 5 ani și interzicerea unor drepturi, cele prevăzute la lit. g). (3) În cazul infracțiunilor prevăzute la alin. (1) lit. f), maximul pedepsei prevăzute de legislația în vigoare se majorează cu 3 ani, fără a se putea depăși maximul general al pedepsei închisorii.”

[25] Anterior modificării, art. 4 pct. 9 din Lege definea noțiunea de resurse logistice drept „bunuri mobile sau imobile, deținute cu orice titlu, mijloace de telecomunicații, mijloace de comunicare în masă standard sau speciale, societăți comerciale, mijloace de îndoctrinare, instruire și antrenament, documente de identitate contrafăcute sau eliberate în baza unor declarații false, elemente de deghizare și mascare, precum și orice alte bunuri”.

[26] Anterior modificării, art. 35 din Lege prevedea că: „(1) Fapta persoanei de a conduce o entitate teroristă se pedepsește cu detențiunea pe viață sau cu detențiunea severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi. (2) Fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism ori aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri se pedepsește cu închisoare de la 10 la 15 ani, fără a se putea depăși maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asocierii.”

[27] Anterior modificării, art. 36 din Lege prevedea că: „(1) Punerea la dispoziția unei entități teroriste a unor bunuri mobile sau imobile, cunoscând că acestea sunt folosite pentru sprijinirea sau săvârșirea actelor de terorism, precum și realizarea ori colectarea de fonduri, direct sau indirect, ori efectuarea de orice operațiuni financiar‑bancare, în vederea finanțării actelor de terorism, se sancționează cu închisoare de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. (2) Bunurile mobile sau imobile puse la dispoziția entității teroriste, precum și fondurile realizate sau colectate în scopul finanțării actelor de terorism se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.”

[28] Pentru o analiză a acestui concept, a se vedea F. Marin, Finanțarea terorismului. Legături cu crima organizată, în R.D.P., nr. 4/2010, p. 109 și urm.

[29] Anterior modificării, art. 37 din Lege prevedea că: (1) Amenințarea unei persoane sau a unei colectivități, prin orice mijloace, cu răspândirea ori folosirea de produse, substanțe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani. (2) Amenințarea adresată unui stat, unei organizații internaționale sau unei persoane fizice ori juridice cu folosirea armelor biologice, a materialelor nucleare, a altor materiale radioactive sau a materialelor explozive, în scop terorist, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani. (3) Dacă fapta prevăzută la alin. (2) este condiționată de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când prin amenințare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda asemenea materiale, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.”

[30] Anterior modificării, art. 38 din Lege prevedea că: „(1) Alarmarea, fără un motiv întemeiat, a unei persoane sau a publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, prin corespondenţă, telefon sau orice alte mijloace de transmitere la distanţă, cu privire la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale, microorganisme ori toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 3 ani”.

[31] Art. 146 din C.pen. 1969 prevedea că prin „consecinţe deosebit de grave” se înţelege o pagubă materială mai mare de 50.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice.

[32] A se vedea Academia Română, DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române (ediţie revăzută şi adăugită), Gold Editura Univers Enciclopedic, București, 2012.

Total 2 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

    Scrie un comentariu

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

    *