Punctul Critic » Fondul şi forma » Septimiu Chelcea: Gelozia – „monstrul cu ochii verzi‑gălbui” (Eseu psihosociologic)

Septimiu Chelcea: Gelozia – „monstrul cu ochii verzi‑gălbui” (Eseu psihosociologic)

Despre persoanele geloase, despre gândurile, sentimentele și comportamentele lor s‑au spus multe vorbe de spirit. În „Othello, maurul din Veneția” (actul III, scena 3), William Shakespeare a asociat geloziei culoarea verde‑gălbui, dezvăluind lumii că gelozia este un „Monstru cu ochii verzi‑gălbui” (the green‑eyed monster). Marele Will, în Comedia erorilor (1592), aprecia că „Vorbele veninoase ale unei soții geloase sunt mai otrăvitoare decât colții câinilor turbați”. Pentru filozoful, astronomul și poetul Giordano Bruno (1548‑1600), gelozia era „Cea mai proastă, cea mai nebunească, cea mai ridicolă și cea mai imbecilă dintre patimile omenești” (Proverbe și cugetări italiene. București: Albatros, 1982, p. 114). La Rochefoucauld găsea că „Uneori este plăcut pentru un soț să aibă parte de o soție geloasă: aude mereu vorbindu‑se despre ființa iubită” (Cugetări sau sentințe și maxime morale, 1664). Montesquieu deplângea situația persoanelor geloase: „Există oameni foarte nefericiți pe care nu‑i mângâie nimeni: aceștia sunt soții geloși. Sunt unii pe care toți bărbații îi disprețuiesc: aceștia sunt tot soții geloși” (Scrisori persane, 1721). În aceeași notă nemiloasă, Liviu Rebreanu spunea că „Gelozia este sentimentul care te face ridicol și te înjosește”. A emite sentințe despre gelozie că este „un strigăt de durere” sau „umbra iubirii” sugerează emoțional conținutul termenului, dar nu îl definește.

„Gelozia” – un concept cu multiple înţelesuri

În cunoscutul Dicționar de Psihologie, Norbert Sillamy propune următoarea definiție a termenului de „gelozie”: „Stare afectivă caracterizată de teama de a te vedea deposedat de un lucru la care ții (putere, dragostea unei persoane)” (Sillamy, 1996, p. 138). Prin definiție, așadar, se impune să facem distincție între gelozie și invidie. Vorbim despre invidie când o persoană dorește să obțină ce posedă o altă persoană – situație socio‑financiară, bunuri materiale, calități intelectuale, iubire, stimă și notorietate –, considerând însă că respectiva persoană nu are în mod legitim dreptul la acestea. „Când suntem invidioși, râvnim la ceva pe care alții par să‑l aibă sau chiar îl au, ne dorim ceea ce alții pot, sunt sau primesc; iar noi suntem siguri că nu avem, nu suntem sau nu putem primi acel lucru – și că până la urmă aceasta este nedrept” (Kast, 2016, p. 14). Gelozia, din contră, se caracterizează prin spaima de a pierde în beneficiul altei persoane ce individul în cauză crede că are dreptul să posede. Invidia și gelozia au multe în comun, dar sunt totuși fenomene psihosociale diferite. Verena Kast (2016, p. 153) apreciază că „În mod frecvent, când un om este grav afectat de invidie, se adaugă și gelozia”.

În mod curent, gelozia este înțeleasă ca fiind o emoție complexă, generată de probabilitatea pierderii sau de pierderea efectivă a relației intime cu altă persoană din cauza apariției unui rival real sau imaginar. În sens mai riguros, termenul de „gelozie” se referă la emoția resimțită când percepi că tot ceea ce posezi, și are o valoare deosebită pentru tine, este pe punctul de a fi pierdut sau chiar s‑a pierdut. Iată cum a fost definită gelozia în Dicționarul de concepte filozofice (Wörterbuch der philosophischen Begriffe, 1955): „Gelozia este spaima chinuitoare, potențată până la patimă, generată de faptul că trebuie să împărțim cu altcineva sau să pierdem simpatia unei persoane iubite sau posesia unei valori sau a unui bun” (apud Kast, 1916, p. 153). Putem fi geloși când conștientizăm că cineva încearcă sau a reușit „să ne răpească” iubitul sau iubita, dar și în situația în care un coleg sau o colegă ne pun în pericol poziția socială în grupul din care facem parte sau ne periclitează statusul profesional în organizația/instituția în care ne desfășurăm activitatea.

După clasificarea emoțiilor propusă de Paul F. Griffith (1997), în care se face distincție între emoțiile de bază, emoțiile cognitive și emoțiile construite social, gelozia face parte din categoria emoțiilor cognitive. Se pune însă întrebarea: este gelozia o emoție specifică sau un amestec de emoții trăite succesiv sau simultan?

Unii teoreticieni (de exemplu, Robert Plutchik, 1980) au argumentat că gelozia este o emoție compozită, un melanj al emoțiilor de furie, durere și dezgust. Alți cercetători dau un înțeles și mai larg termenului de „gelozie”, susținând că gelozia este „un complex de gânduri, emoții și acțiuni produse de pierderea sau amenințarea pierderii stimei de sine și/sau a relației romantice sau a calității acesteia” (Withe, 1980, p. 222). Urmând acest mod de a înțelege gelozia, Loredana Ivan (2008, p. 252) consideră că gelozia „constă dintr‑un flux de gânduri neplăcute, sentimente și comportamente […]. Gelozia implică anxietate, frică, durere, neliniște, însoțite de simptome fizice ca goluri în stomac, accelerarea ritmului inimii etc.”.

Se acceptă cvasiunanim că gelozia constituie un fenomen psihic multidimensional și multifactorial. Într‑un studiu de sinteză, Rüçhan Gökdağ (2015, p. 44) conchide că gelozia are atât componente interne, cât și componente externe. Componentele interne ale geloziei includ simțămintele de amărăciune, furie, ură, gelozie, tristețe, frică, înjosire. Și resentimentele, autoînvinovățirea, simțământul deteriorării imaginii sociale de sine sunt considerate factori interni ai geloziei. În plus, roșeața, transpirația mâinilor, crampele stomacale, senzația de leșin, tulburarea somnului sunt, de asemenea, incluse în categoria componentelor interne. Componentele externe ale geloziei, caracteristici care pot fi observate, constau din comunicarea verbală a simțămintelor trăite, jeluirea sau desconsiderarea propriului comportament, reacții violente.

Tipuri de gelozie
În discuția noastră despre gelozie, trebuie să facem distincție între gelozia ca fenomen normal și gelozia patologică. Cei mai mulți cercetători consideră gelozia ca pe un fenomen normal și universal. Cercetări mai vechi (Pines și Aronson, 1983) au relevat că mai mult de jumătate (54%) din persoanele investigate (cu vârsta de 21‑64 de ani) s‑au autocaracterizat ca „persoane geloase”. Aceiași respondenți au estimat că 75% din bărbați și femei sunt persoane geloase.

Încă în urmă cu aproape o sută de ani, Sigmund Freud (1922) a vorbit despre o gelozie normală sau rațională, generată de o amenințare reală a relației de cuplu, și o gelozie patologică sau morbidă, manifestată în absența acestei amenințări. Gelozia este distribuită pe un continuum de la hiposensitivitate la hipersensitivitate, astfel că se ajunge la gelozia patologică: „deplasarea emoțiilor, gândurilor și comportamentelor spre sfârșitul spectrului normalității și includerea unor comportamente sau reacții violente împotriva amenințării imaginate” (Demirtas și Donmez, 2006, p. 189).

Mă voi opri doar la aspectele normale ale geloziei, considerând că formele patologice ale acestei emoții complexe aparțin domeniului medical, nu abordării psihosociologice. Menționez totuși că psihiatrii au identificat așa‑numitul „sindrom Othello”, foarte rar întâlnit, dar cu consecințe medico‑sociale devastatoare, ajungându‑se in extremis la sinucidere sau omucidere. Mass‑media consemnează astfel de cazuri de gelozie. Iată o știre dintr‑un ziar din România: o femeie de 34 de ani, care trăia în concubinaj cu un individ de 52 de ani, i‑a trimis concubinului din neatenție un SMS drăgăstos, care îi era adresat altui bărbat. Concubinul a făcut o criză de gelozie și a omorât‑o cu sadism (ziarul Pandurul din 3.08.2017). Și în acest caz, ca și în multe altele, alcoolismul s‑a asociat cu gelozia patologică. Se estimează că mai mult de jumătate dintre alcoolici suferă de gelozie morbidă.

În literatura de specialitate se face distincție între gelozia sexuală și gelozia emoțională. Gelozia sexuală poate fi provocată de afișarea interesului altei persoane pentru partenerul sau partenera ta de cuplu. Cercetătorii s‑au întrebat dacă gelozia devine mai intensă odată cu creșterea duratei relației sau, dimpotrivă, dacă diminuează odată cu prelungirea acesteia în timp. Datele cercetărilor sunt contradictorii. David Knox (1999) a inclus într‑una dintre cercetări un număr de 185 de studenți și studente dintr‑un campus din sudul SUA. A rezultat că studentele resimt o gelozie mai intensă în relațiile de scurtă durată (de 12 luni sau mai puțin) decât în relațiile de durată mai mare (de 13 luni sau mai mult). Generalizând – cu prudența necesară –, putem spune că, foarte probabil, pe măsură ce durata relației crește, vulnerabilitatea la gelozie a femeilor – și de ce nu și a bărbaților? – scade. Termenul de „gelozie romantică”, definit ca un răspuns emoțional la perceperea amenințării reale sau imaginare a relației cu o altă persoană este interșanjabil cu cel de „gelozie sexuală”.

Unii autori deosebesc starea de gelozie, datorată unei împrejurări care constituie o amenințare a relației de cuplu, de predispoziția spre gelozie, propensiunea persoanei de a răspunde unei astfel de situații. De asemenea, sunt cercetători care discută separat despre trăirea geloziei și despre exprimarea geloziei. Potrivit acestora, trăirea geloziei cuprinde cogniții și emoții care influențează modul de exprimare a geloziei, constând din comportamente și reacții de comunicare a emoțiilor trăite.

În afară de tipologiile dihotomice amintite, s‑au propus și tipologii care iau în considerare trei tipuri de gelozie. Sussan M. Pfeiffer și Paul T. P. Wong (1989) au introdus distincția între: 1) gelozia emoțională (trăirea emoțiilor de furie și frică); 2) gelozia cognitivă (ansamblul gândurilor negative despre comportamentul partenerului/partenerei); 3) gelozia comportamentală (acțiunile de monitorizare a relațiilor partenerului/partenerei cu alte persoane și/sau reacții agresive). Rezultatele cercetărilor acestora au arătat că gelozia emoțională este corelată pozitiv cu iubirea, spre deosebire de gelozia cognitivă, care este corelată negativ cu iubirea. Gelozia emoțională și gelozia comportamentală sunt corelate negativ cu fericirea. Alți cercetători – citați de Dik P. H. Barelds și P. Barelds‑Dijkstra (2007, p. 177) – fac distincție între: 1) gelozia reactivă (componenta emoțională – gradul în care persoana resimte emoții negative, ca furie și tristețe, când partenerul/partenera cochetează/flirtează cu altă persoană de sex opus); 2) gelozia anxioasă (componenta cognitivă – persoana se gândește mereu la infidelitatea partenerei, este suspiciosă și anxioasă, temătoare și bănuitoare); 3) gelozia posesivă (componenta comportamentală – manifestată prin acțiuni de limitare a autonomiei partenerului sau partenerei, interzicerea socializării cu persoane de sex opus).

 

Abordarea psihosociologică a geloziei

Și pentru publicul larg, dar și pentru oamenii de știință, gelozia reprezintă un subiect fascinant.Totuși, abia prin anii ‘70 ai secolului trecut gelozia a început să fie cercetată științific, experimental. Primele cercetări asupra geloziei și‑au fixat ca obiective identificarea tipului de personalitate vulnerabil la gelozie, stabilirea circumstanțelor care provoacă această emoție, cum este trăită gelozia: ce resimt persoanele geloase, ce comportamente induc gelozia. În timp, s‑au conturat mai multe modele explicative ale geloziei: 1) evoluționist; 2) psihanalitic; 3) psihosociologic; 4) feminist; 5) integralist. În cele ce urmează voi prezenta doar rezultatele unor cercetări psihosociologice reprezentative, știut fiind că psihosociologia studiază cu predilecție interacțiunea comportamentală și influența culturii asupra comportamentelor și personalității.

Primele cercetări psihosociologice s‑au concentrat asupra geloziei în relațiile de cuplu umbrite de existența reală sau imaginară a unei a treia persoane care pune în pericol iubirea celor doi. Dar gelozia se insinuează nu numai în relațiile erotice. Teama ca nu cumva o altă persoană să se bucure în locul tău, de exemplu, de încrederea șefilor, de un loc mai înalt în schema de organizare a instituției, de un salariu mai mare, de notorietate, tot gelozie se cheamă.

Se știe azi că gelozia se manifestă de la vârste foarte mici. Unele cercetări experimentale au relevat că nou‑născuții manifestă o formă incipientă de gelozie încă din a șasea lună de existență, dacă mama nu le mai acordă lor atenție, ci își orientează interesul asupra altui copil sau asupra unei păpuși. Interesant este că orientarea interesului mamei asupra unui obiect din preajmă, o carte, de exemplu, nu provoacă reacțiile de gelozie ale sugarului. Alte cercetări au condus la concluzia că numai după vârsta de un an și jumătate copiii trăiesc emoția de gelozie, pe măsură ce procesele cognitive se dezvoltă și apare conștiința de sine. Înclin să cred că reacțiile de gelozie se înregistrează după vârsta de un an.

Începând cu Charles Darwin (1871), o serie de cercetători susțin că gelozia se regăsește și la animale, nu numai la om, în particular la cimpanzei sau la câini. S‑a observat că atunci când stăpânul unui câine de companie mângâie un câine străin, câinele de companie dă semene de „gelozie” (se interpune între stăpân și câinele străin, începe să latre, devine agresiv). Este menționat în acest sens studiul experimental „Gelozia la câini. Dovada unei forme primordiale de gelozie” de Christine R. Harris și Caroline Prouvost (2014). Alți autori, de exemplu, R. B. Hupka (1991), consideră că gelozia este un construct social, argumentând că în unele societăți bărbații sunt geloși și femeile nu, iar în alte societăți femeile sunt geloase și bărbații nu. Chiar și în cadrul aceleiași societăți evaluarea geloziei se poate schimba de‑a lungul timpului. Analizând articolele din revistele populare din SUA în intervalul 1945‑1985, G. Clanton (2001) a constatat că în intervalul de la sfârșitul celui de‑Al Doilea Război Mondial și până în 1960, gelozia era prezentată ca o consecință naturală a iubirii, ca un fenomen pozitiv în relațiile de cuplu. Femeile, cititoarele acestor reviste, erau încurajate să stârnească gelozia soților. În articolele de după 1970, gelozia era prezentată în asociere cu stima de sine scăzută, ca fiind ceva negativ pentru iubire.

Rămâne în afara oricărei îndoieli faptul că normele culturale influențează comportamentul verbal și acțional al persoanelor care trăiesc experiența geloziei. Reacția față de infidelitatea partenerului sau partenerei de cuplu variază de la o societate la alta. S‑a afirmat chiar că gelozia este un rezultat al societății capitaliste, care preamărește posesiunea și proprietatea (Bhugra, 1993). Ar însemna, în spiritul teoriei propuse de psihiatrul Dinesh Bhugra, că în țările foste socialiste nu ar fi existat gelozia, ca și în societățile precapitaliste. Ar mai însemna că nu există diferențe între bărbați și femei în trăirea și exprimarea geloziei. Firește că o astfel de teorie, invalidată de datele multor cercetări, nu poate fi admisă. Nu se îndoiește însă niciun psihosociolog că factorul cultural influențează motivația și trăirea de către indivizi a acestei emoții complexe.

Numeroase cercetări au analizat gelozia în funcție de gen, testând și atestând valabilitatea observațiilor la nivelul bunului-simț: femeile raportează mai frecvent decât bărbații gelozie extremă atât în cazul infidelității sexuale, cât și în situația infidelității emoționale. Bărbații, de regulă, trăiesc mai intens decât femeile gelozia provocată de infidelitatea sexuală a partenerelor de cuplu. Femeile reacționează prin gelozie mai intens decât bărbații în cazul infidelității emoționale. Folosind un eșantion de 568 de bărbați și femei din Israel, Ayala M. Pines și A. Friedman (1998) nu au găsit diferențe legate de apartenența la gen în ceea ce privește frecvența, durata și intensitatea geloziei romantice.

Cercetările lui Bram Buunke (1982) au arătat că există o corelație inversă între stima de sine și gelozia sexuală: femeile cu stimă de sine mai scăzută sunt mai înclinate să creadă că partenerul de cuplu este nesatisfăcut de relația cu ele și, ca urmare, este infidel. De aici, gelozia! Aceeași corelație a fost găsită și în cercetările realizate de Laveena Kanchandani și Thomas Durham (2009) asupra unui număr de 100 de studente, care au acceptat în mod voluntar să completeze diferite chestionare (teste) de personalitate și scale de măsurare a geloziei. Ayala M. Pines și Elliot Aronson (1983), centrându‑și investigația pe factorii situaționali care determină reacțiile de gelozie sexuală, au pus în evidență că aceasta este o stare fiziologică, emoțională și mintală negativă, întâlnită la toate persoanele din eșantionul de conveniență (103 bărbați și femei de diferite vârste, având relații intime de durată mai lungă sau mai scurtă). Aproximativ jumătate din persoanele intervievate (54%) s‑au autocaracterizat ca fiind „persoane geloase”. Cu ajutorul unui chestionar cuprinzând 200 de întrebări s‑au cercetat multiplele aspecte ale geloziei. Răspunsurile la întrebările din chestionar erau precodificate și scalate, persoanele cuprinse în eșantion trebuind să încercuiască una din cifrele de la 1 la 7, corespunzător emoțiilor trăite. S‑a demonstrat, între altele, că intensitatea geloziei este invers proporțională cu nivelul de cultură (școlarizare) al indivizilor. S‑a mai descoperit că gelozia este mai intens resimțită de către persoanele înclinate ele însele spre infidelitate, proiectând asupra partenerei sau partenerului de cuplu propriile gânduri. Bărbații și femeile care manifestă cea mai mare insatisfacție cu viața lor sunt unii și aceiași cu cei care resimt cel mai puternic gelozia. Cei care se declară nefericiți alături de partenerele lor sunt în același timp stăpâniți de gelozie: o corelație paradoxală! Dacă ești nefericit alături de o persoană, de ce îți pare rău că aceasta te‑a părăsit?! Ayala M. Pines și Elliot Aronson au stabilit că vârsta reprezintă un factor important în declanșarea geloziei: tinerii sunt mai susceptibili de a fi geloși decât persoanele mature sau „trecute de a doua tinerețe”. Este suficient un semn oricât de mărunt, o privire aruncată spre altă persoană, un zâmbet abia schițat etc. pentru a declanșa un acces de gelozie. O altă descoperire a studiului la care m‑am referit: gelozia este foarte dificil de disimulat.

Conform datelor obținute de Ayala M. Pines și Elliot Aronson, femeile ar fi mai înclinate spre gelozie: pe o scală cu 7 trepte, media răspunsurilor s‑a situat la 4,4 (1 indicând că bărbații sunt mai geloși decât femeile, iar 7 că femeile sunt mai geloase decât bărbații). Când persoanele intervievate au fost rugate să se refere la propriile emoții, nu s‑a găsit nicio diferență legată de apartenența la gen. S‑a pus atunci întrebarea: dacă intensitatea geloziei rămâne greu de stabilit, nu cumva comportamentul corespunzător geloziei diferă la bărbați și la femei? S‑a constatat că femeile obțin scorul de 6,1, în timp ce bărbații au scorul de 5,0 (7 reprezentând gelozie maximă). Gelozia le face pe femei să sufere mai mult decât pe bărbați. Scorul pentru femei a fost de 2,1, în timp ce la bărbați scorul a fost mai mic (1,5). Cerându‑se să se autoevalueze efectele geloziei, s‑a constatat că la femei scorul mediu se ridică la 6,3 pentru durerea psihică, scorul mediu pentru bărbați fiind de 5,4. Interesant este și faptul că, deși femeile resimt mai intens efectele dolorifice ale geloziei, trăirile lor neplăcute nu se traduc proporțional în comportamente, acte sau acțiuni. Astfel, femeile, conformându‑se modelelor culturale, se decid mult mai rar decât bărbații să rupă legătura cu partenerul infidel.

Gelozia este considerată, în general, un fenomen negativ, asociat cu scăderea calității relației în cuplu (Barelds și Barelds‑Dijkstra, 2007, p. 176). Cei doi profesori din Departamentul de psihologie de la Universitatea din Groningen (Olanda) demonstrează acest adevăr printr‑o serie de trei experimente privind relația dintre tipurile de gelozie și calitatea relației în cuplu.

În mod justificat, cele mai multe studii privind gelozia s‑au concentrat asupra aspectelor negative ale acestei emoții. Spun „justificat” pentru că gelozia este asociată cu conflictele între partenerii de cuplu, violență, depresie, ducând la divorț și, în cazuri extreme, la sinucidere și omucidere. În prezent, cercetătorii urmăresc și latura pozitivă a acestui fenomen psihosocial, relevând aspectele funcționale ale geloziei. Dincolo de consecințele negative (disoluția relațiilor de cuplu, distrugerea căsniciei, violența, chiar omuciderea sau sinuciderea), „balaurul care omoară dragostea sub pretextul de a o menține în viață” – cum numea gelozia renumitul medic și psiholog britanic Havelock Ellis (1859‑1939), coautorul primului tratat medical despre homosexualitate (Sexual Inversion, 1897) – are și funcții pozitive: semnalează pericolul destrămării relației romantice, motivează comportamentul partenerilor de cuplu pentru protejarea relației lor (Harris și Darby, 2010, p. 547). În sprijinul acestei afirmații este citată cercetarea longitudinală (panel) a lui Eugene W. Mathes (1986) care sugerează că gelozia are efecte pozitive asupra duratei relației romantice. Eugene W. Mathes a intervievat în 1978 un grup de studenți, urmărind să măsoare gradul lor de gelozie. După șapte ani, în 1985, aceleași persoane au fost intervievate în legătură cu relația pe care o au cu partenerii din 1978 și cu intensitatea iubirii ce o resimt pentru aceştia. S‑a constatat că persoanele care în 1978 au raportat un grad înalt de gelozie păstraseră, după șapte ani, relația romantică (se căsătoriseră, erau logodite sau trăiau în concubinaj cu același partener sau aceeași parteneră), în timp ce persoanele care în 1978 raportaseră un nivel de gelozie scăzut nu mai aveau relații cu foștii parteneri/fostele partenere. A rezultat că scorul obținut la scala geloziei (Multidimensional Jealousy Scale) constituie un bun predictor al iubirii (apud Harris și Darby, 2010, p. 557). La nivelul simțului comun se și spune: „Multă iubire, multă gelozie” – ceea ce trebuie luat, însă, sub o anumită rezervă.

Fapt este că, uneori, gelozia protejează cuplurile de infidelitate și că gelozia sporește iubirea. Uitând că doar uneori, nu totdeauna, gelozia face casă bună cu iubirea, tinerii/tinerele apelează la stratagema inducerii deliberate a geloziei partenerului/partenerei. Gregory L. White (1980) a găsit că 33% dintre studentele americane și 20% dintre studenți apelează la această strategie: vorbesc deschis despre atracția pe care o resimt pentru o altă persoană, cochetează cu un presupus rival, povestesc despre fostele iubiri etc. În felul acesta se testează trăinicia relației cu partenera/partenerul de cuplu, totodată inducându‑se fiorul nesiguranței, care poate genera un atașament în cuplu și mai puternic.

*

În contextul social actual, cercetătorii preocupați de tema geloziei au în vedere schimbările produse în societate, precum globalizarea, legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, apariția noilor tehnologii de comunicare. Concret: în ce condiții, cum este resimțită gelozia în cuplurile maritale mixte din punct de vedere cultural, date fiind modelele culturale diferite ale partenerilor? Să ne imaginăm căsătoria dintre un turc și o englezoaică sau relația de cuplu dintre un american și o filipineză. Gelozia dobândește aspecte particulare în cuplurile de gay sau de lesbiene? Comunicarea insistentă pe Internet cu o persoană de sex opus poate stârni gelozia partenerei sau partenerului de cuplu? Sunt întrebări care își așteaptă răspunsul.

Bibliografie:
* Barelds, Dik P. H. și Barelds‑Dijkstra, P. (2007). Relations between different types of jealousy and self and partner perceptions of relationship quality, Clinical Psychology and Psychotherapy, 14, p. 176‑188.
Bhugra, Dinesh (1993). „Cross‑cultural aspects of jealousy”, International Review of Psychiatry, 5, pp. 271‑280.
* Clanton, G. (2001). „Jealousy in American Culture, 1945‑1985”, în A. Branaman (ed.). Self and Society. Maiden: Blackwell Publishers Inc.
* Demirtas, H. Andaç și Donmez, Ali (2006). „Jealousy in close relationships: Personal, relational, and situational variables”, Turkish Journal of Psychiatry, 17, 3, pp. 181‑191.
* Gökdağ, Rüçhan (2015), „Love and jealousy in woman‑man communication”, Online Journal of Communication and Media Technologies Special Issue, pp. 42‑59.
* Harris, Christine R. (2002). „Sexual and romantic jealousy in heterosexual and homosexual adults”, Psychological Science ,13, pp. 7–12.
* Harris, Christine R. și Darby, Ryan S. (2010). „Jealousy in Adulthood”, în S. L. Hart și M. Legerstee (eds.). Handbook of Jealousy: Theory, Research, and Multidisciplinary Approaches (pp. 547‑571). Londra: Blackwell Publishing Ltd.
* Harris, Christine R. și Prouvost, Caroline (2014). „Jealousy in dogs: Evidence for a primordial form of jealousy”, PLoS ONE, 9, 7.
* Ivan, Loredana (2008). „Atracția interpersonală: afilierea, iubirea și gelozia”, în S. Chelcea (coord.). Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicații (ediția a II‑a, pp. 245‑267). Iași: Polirom.
* Kast, Verena (2016). Depășirea de sine. Invidia și gelozia ca șanse pentru dezvoltarea personală. București: Editura Trei.
* Mathes, Eugene W. (1986). „Jealousy and romantic love: A longitudinal study”, Psychological Reports, 58, 3, pp. 885–886.
* Pines, Ayala M. și Aronson, Elliot (1983). „Antecedents, correlates, and consequences of sexual jealousy”, Journal of Personality, 51, 1, pp. 108‑136.
* Sillamy, Norbert (1996). Dicționar de Psihologie. București: Editura Univers Enciclopedic.
* White, Gregory L. (1980). „Inducing jealousy: A power perspective”, Personality & Social Psychology Bulletin, 6, pp. 222‑227.

Total 2 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*