Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Internetul, digitalizarea societatii si mutatiile comportamentului uman » Sebastian Simion: Internetul şi utopia perfectei eficienţe

Sebastian Simion: Internetul şi utopia perfectei eficienţe

It was the best of times, it was the worst of times, it was the age of wisdom, it was the age of foolishness, it was the epoch of wisdom, it was the epoch of incredulity, it was the season of light, it was the season of darkness, it was the spring of hope, it was the winter of despair, we had everything before us…

Charles Dickens, A Tale of Two Cities

Şi dacă Hitler ar fi avut Internet şi reţea? este subiectul unui mic scheci contrafactual scris de Lawrance Bernabo, profesor la Universitatea Duluth, pentru Zenith City Weekly, text în care ascensiunea şi dispariţia nazismului sunt ironic reaşezate în termenii noii tehnologinternetul-si-utopia-perfectei-eficiente-2ii informaţionale. Astfel, finalul Primului Război Mondial l‑ar fi prins pe viitorul führer dând interviuri fluviu, din postura de contestatar vehement al nedreptului sistem de pace de la Versailles. Puciul din 1923 – popularizat pe Twitter şi pe Facebook – va fi devenit cunoscut ca Flash Mob Putsch, arestarea şi procesul aducându‑l pe Hitler pe primele locuri pe Google Trends. Sesizând oportunitatea politică, Goebbels şi Bormann profită, Mein Kampf devenind accesibilă pentru download pe Rhine.com, putând fi lecturată și pe Das Kindle; comentariile şi cele mai multe dintre recenziile favorabile sunt emise de la sediul general al lui Goebbels, „postacii de asalt” încasând, fiecare, echivalentul a doi dolari pe zi, conform datelor publicate de hackerii de la Anonymus. Până la finalul războiului, 10 milioane de copii ale volumului au fost vândute, însă, conform sondajelor, doar 13% dintre cumpărători au citit volumul, restul de 87% aşteptând apariţia filmului. În campania electorală şi ulterior accederii la funcţia de Cancelar, Adolf Hitler îşi va propune să adune 1 milion de followerşi (sic) pe twitter – dar Charlie Chaplin avea, deja, 10 milioane. Discursurile lui Hitler ar fi fost disponibile Live pe canalul Reich.com controlat de ministerul Propagandei şi pe canalul YouTube Beobachter. Donaţiile pentru NSDAP ar fi fost în mijlocul unui scandal provocat de deturnările de tip Nigerian scam, dorinţa Führerului de a distruge capitala Nigeriei printr‑o operațiune‑surpriză – executată de Student, Skorzeny și Mors – fiind stopată doar de invazia Poloniei. Ulterior declanșării războiului la Răsărit şi declarării stării de război cu SUA, wikileaks face publice analizele medicale ale Conducătorului – singurul testicul al lui Hitler devine subiect de virale în online, stand‑up‑ul The Little Corporal având, în două zile, 65 de milioane de view‑uri. Pe FB apare grupul Hey Hitler, give the moustache back to Chaplin, cu 400.000 de membri înscrişi în două zile. You Natzy Spy e disponibil pe canalele de streaming, Curly, Moe şi Larry fiind decoraţi inclusiv de ministerul sovietic al Culturii şi Informaţiei. Goebbels interzice accesarea site‑urilor care nu se regăsesc pe lista Ministerului Propagandei, amenda ridicându‑se la 100.000 RM – pe lângă aceasta, vinovaţii erau trimişi la reeducare la Buchenwald. În 1942 apar primele fotografii online făcute cu telefonul în lagărele de concentrare. Rumoarea și mânia cuprinde întreaga lume. Goebbels neagă vehement, susţinând că este un hoax distribuit de iudeo‑masoneria bolşevică şi stângistă, pe site‑urile controlate de el şi aliaţii săi apărând stenogramele interogatoriului agentului sovietic Petrov, participant la masacrul de la Katyn, care trădează şi planurile lui Stalin de ocupare a Europei de Est. Pe YouTube apar primele clipuri condamnând vehement ororile exterminării din lagăre, cu luările de poziţie ale lui F.D. Roosevelt, Babe Ruth, Einstein şi celorlalte personalităţi ale momentului. Tot în online apar primele sex‑tape‑uri cu Adolf şi Eva hrănind ciobăneştii germani de la Berchtesgaden. După încheierea războiului, dronele aliate caută locaţia în care fostul führer se ascunde. În cele din urmă, din war‑room‑ul de la Casa Albă, Preşedintele SUA anunţă că un batalion de paraşutişti din trupele speciale l‑au localizat pe Hitler într‑un bunker secret, neutralizându‑l. Cadavrul a fost incinerat. Informaţiile oficiale sunt contestate de mai multe site‑uri.

Ca deformare a istoriei – şi încă a uneia dintre cele mai oribile părţi ale ei – probabil că ironia este neavenită; din perspectiva impactului noilor medii de informare, exerciţiul este cât se poate de interesant, extrăgând spectacularul în maniera în care publicul contemporan consumă informația per diem. Și nu întotdeauna cu cele mai bune rezultate pentru individ știut fiind, de la McLuhan încoace, că media, departe de a fi pasivă, modifică procesul cognitiv. „The perfect recall of silicon memory[1] are indiscutabil avantaje enorme, însă și un preț reflectat în atenuarea abilităților individuale: generația „go‑everywhere gadgets and services” își delocalizează progresiv memoria spre poket‑device‑uri (o cercetare întreprinsă de psihologul Ian Robertson pe 3000 de subiecți releva că sub 40% dintre cei sub 30 de ani sunt capabili de reproducerea unor informații personale standard – zile de naștere ale rudelor apropiate, vârsta acestora etc. – comparativ cu 87% la subiecții de peste 50 de ani; pentru mai bine de 1/3 dintre tineri propriul număr de telefon constituie o necunoscută[2]; evident, datele de cultură generală – celebrități, evenimente ș.a.m.d. – nu mai suscită un minim efort de memorie, wikipedia și accesul la Internet rezolvând problema concentrării și contemplării informației stocate în propriul creier). Informația este preluată în felul în care Netul o distribuie și este „citită” sub imperiul „eficienței și nemijlocirii”. Un alt studiu, coordonat de University College London (întins pe durata a 5 ani) privind uzanţele căutărilor pe două dintre cele mai importante site‑uri de informare academică (promovând accesul la articole, reviste, e‑bookuri şi alte surse de informaţie scrisă) a remarcat, printre altele, că utilizatorii folosesc sursele de informare pentru a parcurge rapid informaţia, sărind rapid de la o sursă la alta şi de foarte puţine ori revenind la o sursă frunzărită anterior, din fiecare titlu fiind parcurse maxim două pagini înainte de a se sări la un alt site, uneori unele articole fiind salvate, însă fără posibilitatea de a se şti dacă acest lucru înseamnă şi o eventuală lecturare aprofundată. În concluzie: „Este evident că utilizatorii nu citesc on‑line în sensul tradiţional al termenului; există date privind dezvoltarea unor noi forme de „lectură”, în curs de evoluţie, corespunzătoare creşterii „puterii de parcurgere” (citirea pe orizontală, titluri, pagini de conţinut, rezumate etc.) şi dorinţei de rapiditate, în încercarea de a eluda lectura în sensul său tradiţional[3].

Datorită ubicuităţii netului astăzi citim mult mai mult decât în deceniile 8 şi 9 ale secolului trecut – în perioada de maximă glorie a televiziunii ca principal mijloc de informare[4] – însă modul în care citim este unul diferit (suntem ceea ce citim şi cum citim, apud Maryanne Wolff, Proust and the Squid: The Story of the Science of the Reading Brain) de perioadele anterioare, în care aprofundarea şi stabilirea conexiunilor mentale, de substanţă, între informaţiile lecturate, suscitau o raportare diferită a individului la mediul de informare. Urmând logica „eficienţei şi imediatului”, publicaţii importante au decis – de ani internetul-si-utopia-perfectei-eficientebuni – să‑şi dedice pagini din fiecare ediţie rezumatelor articolelor, pentru a oferi cititorilor un scurt‑circuit către informaţiile importante ale zilei, scutindu‑i de clasica lectură şi de răsfoitul paginilor, dar devenind astfel parte într‑un sistem de tip „manufacturier” taylorist, în care eficienţa sistemului este mai importantă decât individul (deşi aparenţele par a arăta altceva). „Internetul lucrurilor”, „internetul oamenilor” (fiinţelor) – dotarea cu diverse device‑uri al unei cât mai consistente părţi din realitatea înconjurătoare – poate fi interpretată ca un „upgrade” al filosofiei din The Principles of Scientific Management: Internetul a devenit o maşină eficientă proiectată pentru funcţionarea, colectarea, transmiterea şi manipularea informaţiei, cu legiuni de programatori care sunt, mereu, în căutarea cele mai bune metode (algoritmul perfect) de integrare a cineticii mentale în ceea ce s‑ar numi „munca cu informaţia”.

Internetul – primii 25 de ani

Două au fost evenimentele majore ale anului 1989: unul extrem de vizibil, cu impact major în reașezarea geopolitică a Lumii – căderea Zidului Berlinului și a comunismului estic – și un altul, mai puțin cunoscut atunci publicului, cu excepția unei elite profesionale: inventarea World Wide Web‑ului de către britanicul Tim Berners Lee de la CERN. Exprimându‑și viziunea cu privire la ceea ce ulterior va fi devenit Web‑ul, acesta a redactat și trimis spre analiză celor de la CERN un document (de acum cu valoare istorică) Information Management: a Proposal. Considerată inițial prea vagă – deși incitantă – propunerea lui Tim Berners Lee se va fi concretizat în octombire 1990 în cele trei tehnologii fundamentale care stau la baza web‑ului: HTML – HyperText Markup Language, URI/URL – Uniform Resource Identifier, HTTP – Hypertext Transfer Protocol (altfel spus „formatarea” limbajului, identificarea „adreselor”, respectiv modalitatea de găsire a resurselor legate în rețea). Până la finele anului 1990, prima pagină web a fost deschisă pe Internet și doritorii din afara CERN au fost invitați să se alăture acestui nou tip de comunitate „webistică”. Lansarea, de către Marc Andreessen și Eric Bina, a primului browser grafic, Mosaic, în ianuarie 1993 (construit pe serverul Berners – Lee) și inventarea tehnologiei de suport pentru grafică, sunet și clipuri video vor diversifica utilizările și numărul aplicațiilor, așa cum vor contribui și la creșterea numărului de utilizatori ai web‑ului. Astfel, „TBL Proposal” va deveni rapid o invenție care va marca profund lumea, societățile industrializate în primul rând, dar și fluctuantele lumi periferice. Astăzi, mii de site-uri de pe internet și milioane de pagini web acoperă toate domeniile de interes de la zoologie la acupunctură, de la legislație la mitologie etc. Într‑un singur deceniu de la lansarea www părți importante din Lume au devenit „all internet, all time”. De la 3 milioane de utilizatori – cât număra populația internetului în 1994 – la debutul anilor 2000 s‑a ajuns la peste 400 de milioane de utilizatori, volumul comunității online expandând în ritm alert (aceasta dublându‑și practic volumul de la an la an).

pc_3-2016_tipar-39-tabel-1

pc_3-2016_tipar-40-tabel-2

Sub aspect economic, perioada de început a fost marcată de Internet boom, de fondarea unui număr de companii în mod comun cunoscute ca dot coms și de creșterea rapidă a acțiunilor pe burse, .com devenind prefixul preferat pentru investiții. Colapsul a intervenit în perioada 1999‑2001, când unele companii au eșuat complet, altele au pierdut o mare parte din capitalizare, în vreme ce altele, nu foarte multe, au reușit să recupereze în perioada următoare. Pierderile din perioada 2000‑2002 (cunoscută sub genericul „criza dot. Com”) au însumat cca. 5 trilioane de dolari. Mare parte din capitalul investit s‑a pierdut, o altă parte a contribuit însă la dezvoltarea Internetului în ceea ce este industria funcțională de software, database, structura de servere etc. Avansul constant al tehnologiei informației și consolidarea economiilor au stabilizat situația, astfel încât în SUA, spre exemplu, 10 din primele 100 cele mai mari companii, ca venituri, sunt companii din aria informațională (Apple, HP, IBM, Microsoft, Amazon, Google, Cisco, Ingram, Oracle).

Corolar noii tehnologii www, fondatorii comunității webistice au produs și un set de idei (sau principii) care să guverneze lumea virtuală: descentralizarea (publicarea pe www nu trebuie să fie nici cenzurată, nici controlată așa cum nu trebuie să existe nicio autoritate care să dispună de un eventual „kill switch”); nediscriminarea (mai cunoscută ca Net Neutrality), universalitatea („limbajul universal” al computerelor care să permită oricărui utilizator să publice/comunice, indiferent de tipul de hardware folosit) și consensul (standarde universal-acceptate, la crearea cărora participă toți cei implicați în utilizarea www).

Potențialul noii tehnologii a fost (și este) privit ca deosebit de important pentru umanitate, ca o modalitate de reducere a decalajelor dintre diferitele regiuni ale mapamondului și, evident, prin prisma oportunităților economice socio‑politice. „Societatea informațională” a devenit un loc comun al summiturilor și diverselor reuniuni cu alonjă globalistă, impregnând limbajul politicienilor, intrând în obiter dicta juridice și administrative, în discuțiile de grup sau în cele care implică procesele guvernamentale.

„Esența transformării economice și sociale bazate pe IT rezidă în puterea de a consolida capacitatea indivizilor și societăților de a utiliza mai bine cunoașterea și ideile. Viziunea noastră asupra societății informaționale este una care privește capacitatea mai bună a oamenilor în realizarea aspirațiilor lor, valorificându‑și mai bine propriul potențial. În acest scop, trebuie să ne asigurăm că IT‑ul servește scopurilor mutuale privind creșterea economică durabilă, sporirea bunăstării publice, precum și promovarea coeziunii sociale, lucrând pentru a realiza consolidarea democrației, creșterea transparenței și a responsabilității în guvernare, promovarea drepturilor omului, sporirea diversității culturale și pentru a promova pacea și stabilitatea internațională” (Kyushu‑Okinawa Charter on Information Society / G8 Summit, 2000)

Impactul s‑a resimțit, cum era și normal, și în regiunile în curs de dezvoltare. Tehnologia a fost văzută întotdeauna, în țările odată definite ca aparținând lumii „tieriste”, ca principal motor de reducere a disparităților economice centru‑periferie, ca o cale sigură de creștere a capacității productive și de modernizare a infrastructurii; însă nu puțini dintre criticii acestei teze susțin că beneficiile cele mai mari ale acestei practici revin, de fapt, tot națiunilor dezvoltate. Potrivit partizanilor ideii însă, dacă difuziunea tehnologiei în societățile sub – sau în curs de dezvoltare – cu referire la Internet – se produce cu un anume ritm, acest lucru poate contribui la apariția unor oportunități multiple de dezvoltare socio‑economică și de consolidare a democrației. Oportunitățile economice sunt indiscutabile, însă în ceea ce privește difuziunea „valorilor democratice” lucrurile sunt mai nuanțate.

pc_3-2016_tipar-42-tabel-3

 

Creșterea cu 3.963% (2000‑2016) a numărului utilizatorilor de Internet în Orientul Mijlociu, de exemplu, nu a adus cu sine și o creștere sau o consolidare a regimurilor democratice. Relativ la acest subiect s‑a deschis un altul, privind influența și impactul „informatizării” asupra civismului și politicii. Va înlocui Internetul televiziunea ca principal mediu de comunicare politică? Va crea o nouă eră a activismului civic? Va genera mai multă responsabilitate și acces la politică sau, dimpotrivă, va genera exclusivism și extremism? Este ciberspațiul un spațiu adecvat pentru ideologie și sau ideologizare? Dacă internetul oferă spațiu/cadru de manifestare/pentru discuții și dezbateri politice, cine sunt cibercetățenii și cum participă ei la procesul politic, cum utilizează internetul pentru scopurile politice? Pe măsură ce internetul se dezvoltă (ca număr de utilizatori), se schimbă natura acțiunii politice sau și internetul se schimbă sub impulsul politicii? Fiecare dintre aceste teme a suscitat și provocat dezbateri și opinii, pro sau contra. Și chiar dacă numărul celor care folosesc internetul pentru a se informa cu privire la fenomenul politic (alegeri, candidați, campanii, sondaje, comentarii etc.) a crescut în mod constant, percepțiile critice nu lipsesc. O parte semnificativă dintre cei chestionați în sondajele de opinie (referitoare la acest subiect) consideră că Internetul reprezintă un instrument util în vederea unei bune informări cu privire la campaniile electorale; o altă parte, importantă și aceasta, consideră că internetul este mai curând un megafon pentru opiniile radicale și extremiste, sursă de dezinformare și de răspândire a unor confuzii semnatice. Atât refuzul, cât și sprijinul în favoarea ideii susțin la fel de eficient această prezumție a rolului important al internetului – publicul, chiar prin relațiile lui virtuale sau reale, declarându‑și încrederea sau neîncrederea în speranța unei reușite în influențarea agenților politici în reflectarea propriilor valori sau ale altora, larg împărtășite. Interferențele episoadelor de tip Assange – Snowden – Guccifer integrate acestui cadru mai larg de dezbatere apar – dincolo de condensarea datelor „inedite” din zone altfel puțin accesibile omului comun – tot ca o confirmare a faptului că publicul are un interes și un rol important în deciziile politice și că rațiunea și „decopertarea” informațiilor relevante reprezintă calea către descoperirea naturii interesului civic. Problema cu zeloții tehnologiei ca miljoc de „eliberare a democrației” nu rezidă în capacitatea lor de a înțelege și utiliza tehnologia digitală, ci de a înțelege și utiliza democrația în sine. În lumea dezvoltată, internetul este ubicuu: îl folosesc guvernanții, politicienii, parlamentarii, votanții etc., însă emoția, instinctele, apetența unora față de alții rămân, în linii mari, aceleași.

pc_3-2016_tipar-43-tabel-4

 

Sursa: Pew Internet & American Life Project, 2008, N=1.553 utilizatori internet, E ±3%

 Paradoxal, cel puțin în aparență, în condițiile în care noile tehnologii și numărul utilizatorilor de social media expandează de la an la an, rolul canalelor tradiționale de colectare a informațiilor (și de formare a opiniilor politice) rămâne și el important. Astfel, în perspectiva alegerilor de anul acesta din SUA, pentru o parte importantă a americanilor (în țările mai puțin dezvoltate probabil că situația este și mai pregnantă), „amvonul” reprezintă în continuare o sursă majoră de informare; 40% dintre cei care frecventează în mod curent bisericile și casele de rugăciune consideră că, în formarea opiniilor privind temele majore din viața politică internă – mai puțin în ceea ce privește candidații și profilul acestora – biserica are în continuare un rol important, întărindu‑le acestora încrederea în realitatea participării la luarea deciziilor (Pew Research Center – Many Americans Hear Politics From the Pulpit, cercetare 07.06 – 05.07 2016). Sau, parafrazându‑l pe Isaac Asimov, dovada subzistenței rezilientei formule „my ignorance is just as good as your knowledge”.

Note:

[1] Clive Thompson, Your Outboard Brain Knows All, 09.25.07 la http://www.wired.com/2007/09/st‑thompson‑3/

[2] ibidem

[3] University College London, Study of online research habits, 2008

[4] Nicholas Carr, Is Google Making Us Stupid? What the Internet is doing to our brains, The Atlantic, July/ August 2008

 

 

Total 0 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*