Punctul Critic » Arhiva Punctul Critic » Revista Punctul Critic 3 (21) 2017: Disidenţă, opoziţie, critică antisistem

Revista Punctul Critic 3 (21) 2017: Disidenţă, opoziţie, critică antisistem

punctul-critic-logo-wp

Punctul critic nr. 03 (21) 2017
Disidenţă, opoziţie, critică antisistem

Lumea în care trăim învederează nu numai o multitudine de trenduri și conexiuni a căror anvergură și complexitate contrariază ci și fenomene de criză, discordanțe și discontinuități procesuale. Stările de echilibru și relativ consens între actorii politici și forțele sociale alternează sau coexistă cu situații conflictuale, manifestări fățișe sau latente de nemulțumire și contestație care au devenit în ultimele decenii, în contextul globalizării, un însoțitor al cursului istoriei recente.

România nu face nici ea, din această perspectivă, excepție, mutațiile înregistrate la scară regională, în context european și internațional punându-și pregnant pecetea asupra oportunităților sale de evoluție precum și asupra limitelor inerente și șanselor ratate de a-și configura un proiect de țară și un traseu ferm pe coordonatele normalități și prosperității.

Editorial
♦ Eugen Uricaru, O chestiune delicată? – 5
Lupta pentru deținerea controlului politic în România postrevoluționară a fost, în fapt, reflexul bătăliei dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite și aliații săi în vederea stabilirii liniei de demarcație dintre cele două blocuri politice și militare. Situația din România și Bulgaria, două țări arondate, se pare, sferei de influență sovietice în urma întâlnirii la vârf din Malta, însoțește fidel situația relațiilor dintre cele două mari Puteri. Puciul eșuat de la Moscova și destrămarea Uniunii Sovietice au schimbat datele problemei, dar nu cu totul. Înțelegerile privind echilibrul de forțe, extinderea NATO, prezența militară a Statelor Unite în anumite zone ale Europei de Est își fac efectul în continuare, iar el este direct resimțit de procesul dezvoltării economice și a consolidării democrației în România.

Disidenţă, opoziţie, critică antisistem
♦ Mihai‑Bogdan Marian, Disidența curentelor naționaliste în globalizare și politica minorităților active – 17
Susținătorii actualului proiect global au instrumentat în spațiul public postmodern o îndiguire și o marginalizare a curentelor de sorginte naționalistă, promovând agresiv politici de susținere și stimulare a minorităților de orice fel în contra státu-quóului lumii moderne fundamentat pe dreptul suveran al națiunilor la autodeterminare. Deși marginalizate, stigmatizate și etichetate ca regresive, discriminatorii și antiprogresiste, curentele naționaliste însă nu au dispărut complet, iar în fața asaltului politicilor minorităților active au reușit să se regrupeze sub hainele unei veritabile disidențe antiglobalizare. Astfel, pe fondul neajunsurilor globalizării, disidența naționalistă se constituie ca principal nucleu capabil să transforme simplele mișcări anomice de tip anarhic, antiestablishment, care cuprind tot mai multe state ale lumii, într‑o veritabilă și coerentă opoziție antiglobalizare.

♦ Ilie Popa: Ghiță Ionescu, deschizător de drumuri în teoria politică a opoziției – 39
Autorii clasici au pus accentul pe un anumit tip de opoziție politică, opoziția parlamentară, prezentată de Ionescu și Madariaga ca având o caracteristică fundamentală: loialitatea. Pentru Ghiță Ionescu și Isabel de Madariaga, în anul 1968, chiar și partidele cu o retorică foarte critică față de sistem în ansamblul său, atunci când se află în afara sistemului, se prezinte la alegerile parlamentare și, dacă și când sunt alese, „tind să accepte regulile jocului” și mobilizează aceleași tipuri de acțiuni ca și cele folosite de ceilalți oponenți, calificate a fi „constituționale”.

♦ Eugen Gasnaş, Google, Apple, Facebook, Amazon, Microsoft – noua opoziție politică – 45
Giganții Web – Google, Apple, Facebook, Amazon, Microsoft, cunoscuți și sub acronimul GAFAM –, au devenit, în ultimul timp, tot mai vocali, exprimându‑și fără echivoc, în public, pozițiile politice. Mai ieri, liderii acestor companii digitale aveau grijă să se declare, evident din motive strict comerciale, ca fiind apolitici. Pozițiile lor se axau, în primul rând, pe interesele lor primare, folosind ca vehicul pentru atingerea obiectivelor lor financiare și economice, activitățile de lobby.
Este de‑a dreptul contrariant să vezi cum, tot mai des, liderii acestor giganți Web nu ezită să abordeze tranșant, în public, probleme politice, fie la scară națională, fie de anvergură mondială, și cum se îngrijorează de starea popoarelor și de suveranitatea statelor.

♦ Ioan Popa, Opoziție și disidență în perioada bolșevismului – 51
O temă interesantă de studiu este tocmai cea referitoare la modalitățile prin care conducătorii statului de dictatură a proletariatului, primul din lume, au acționat sistematic și cu o imaginație diabolică, demnă de o cauză mai bună, pentru lichidarea oponenților de orice fel ai Puterii sovietice. Învățămintele care se pot trage sunt cu atât mai importante cu cât este vorba de un regim care, instaurat ințial în Rusia, și‑a perfecționat mecanismele de funcționare și le‑a transplantat apoi în toate statele alipite fostei URSS, precum și în țările care au intrat în sfera de influență a acesteia la sfârșitul celui de‑al Doilea Război Mondial, inclusiv în România.

♦ Mihai Milca, Eșecul sovietizării totale a Europei. Schisma titoistă – 60
Cursul luat de către operațiunile militare după bătălia de la Stalingrad și reorientarea strategică preconizată pentru perioada postbelică la nivelul conducerii de la Kremlin au întărit convingerea lui Stalin că misiunea Cominternului (înființat la inițiativa lui Lenin în 1919) era pe cale de a se încheia. Nu întâmplător dizolvarea Cominternului în 1943 a precedat istorica întâlnire de la Teheran dintre Stalin, Roosevelt și Churchill.
Chiar dacă structurile organizatorice legale ale Cominternului au fost formal desființate, cele clandestine au continuat să funcționeze, scopul lor rămânând același: crearea premiselor pentru sovietizarea Europei sau a unei părți a acesteia imediat după război.

♦ Petre Negură, Nici eroi, nici trădători – 68
Scriitorii autohtoni vor fi cei cărora le va reveni sarcina de a adapta modelul central la contextul cultural local. Acest efort de adaptare, care implică, pe lângă scriitori și autoritățile locale și centrale, și publicul potențial, nu este lipsit de ciocniri. El se realizează tocmai în momentul în care o amplă campanie de transformări angajează toate straturile societății sovietice, de la centru și de la periferie.
Principalele observații și concluzii ale acestei cercetări, specifice, în virtutea condițiilor istorice, culturale și politice care a caracterizat apariția și evoluția instituției scriitorilor moldoveni sovietici, asociază totuși această instituție unor reguli sociale „universale” care guvernează orice mediu literar pe cale de constituire și autonomizare.

♦ Maria Pilchin, Ion Vatamanu şi (al)chimia traducerilor în laboratorul dictaturii – 79
Ion Vatamanu este scriitorul care interesează prin personalitatea şi biografia sa în primul rând. CV‑ul auctorial nu poate să nu reţină atenţia. Poetul‑chimist, un fel de oximoron, te face să te apropii de el într‑un fel aparte, cu o preocupare deosebită pentru această interdisciplinaritate mai rar întâlnită în acea perioadă, remarcată şi de alţii, chiar de prefaţatorul volumului de debut, de Nicolae Costenco (altă biografie strivită de ideologie), care zicea că „Ion Vatamanu vine în poezie din lumea laboratoarelor chimice”.

♦ Şerban Cionoff, Pseudodisidenţa anticeauşistă şi deliciile postcomunismului (Studiu de caz) – 85
Când, pe 30 decembrie 1989, Gabriel Liiceanu lansa fulminantul „Apel către lichele” – pe care una dintre vocile cele mai sonore ale proaspăt constituitului GDS îl va decreta că este „un document electrizant ca mesaj și formidabil ca scriitură” – puțini erau cei care știau prea multe lucruri despre autor. Dar, pe fondul emoției colective, al zvonurilor în cascadă și al sângeroaselor confruntări din zilele ce au urmat procesului și împușcării soților Ceaușescu, când uriașul val de frustrări, de nemulțumiri și dezamăgiri acumulate de‑a lungul vremii, care au culminat cu năruirea oricăror speranțe după ce românii au văzut că nici după achitarea integrală a datoriei externe nu s‑a schimbat nimic în bine în viața lor, a fost perfect explicabil impactul pe care un asemenea mesaj, radical și tăios, l‑a avut la timpul său.

 

Fondul şi forma
♦ Sonia Cristina Stan, Faptul divers, cuceririle ştiinţifice şi ocolirea discursului ideologic în presa comunistă din România – 93
În timpul regimului comunist, puţine erau informaţiile de presă care scăpau retoricii propagandistice a Partidului Comunist Român. Cu toate acestea, ele nu erau cu totul inexistente. Se constituiau de regulă din puţinele ştiri de fapt divers (interne, dar mai ales internaţionale), informaţiile utilitare, răspunsurile la scrisorile adresate redacţiei şi cam atât. Cercetarea noastră s‑a focalizat asupra a ceea ce este considerat cel mai aproape de informaţia pură – ştirile – în primele două ziare ca vizibilitate şi tiraj din România – Scânteia şi România liberă – în decursul unui an ales la întâmplare: anul 1986.

♦ Luminiţa Iordache, Instituții, mișcări sociale, revendicări civice – 107
Dintotdeauna au existat inegalități în lume, însă, de‑a lungul timpului, acestea au produs diferențe mari în standardele de viață ale oamenilor, separând țările bogate ale lumii de cele sărace. Cauzele acestor probleme sunt în mare parte politice și economice. Potrivit literaturii de specialitate, problema politicului nu este aceea de necunoaștere a nevoilor oamenilor sau a implementării unor politici sau strategii greșite, ci a cercului de reprezentanți ai elitei care organizează şi gestionează avuţia societăţii în scop discreţionar şi egoist. În funcție de implicarea instituțiilor în comportamentul și în stimulentele din viața reală, acestea modelează succesul sau eșecul națiunilor. Anumite state s‑au dezvoltat și din motivul că cetățenii acestora au reușit să creeze o societate unde drepturile politice să fie larg distribuite și, astfel, majoritatea populației să se bucure de oportunitățile economice. Factori ai schimbării sociale au fost contestațiile antisistem și inovațiile care au transformat politica și, de asemenea, economia acestor națiuni.

Perspective eurocomunitare
♦ Irina Moroianu Zlătescu, Drepturile omului – prezent și viitor în Uniunea Europeană – 117
În 2017, Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene a împlinit 10 ani. Crearea acesteia a demonstrat o dată în plus preocuparea existentă pentru acest domeniu la nivelul Uniunii Europene, mai ales în condițiile în care respectarea și promovarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reprezintă unul dintre principiile fondatoare ale Uniunii Europene.
Prioritățile strategice pe care care le are, FRA a elaborat un Plan multianual pentru perioada 2017‑2019 care cuprinde mai multe domenii tematice de mare interes. Rămân astfel în centrul atenției FRA accesul la justiţie şi cooperarea judiciară; victimele criminalităţii şi despăgubirile pentru victimele criminalităţii; societatea de informaţii şi, în special, respectarea vieţii private şi protecţia datelor cu caracter personal; integrarea romilor; drepturile copilului. La fel de actual rămâne și interesul pentru cooperarea judiciară, cu excepţia celei din domeniul penal, precum și pentru discriminarea bazată pe sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau credinţă, convingeri politice sau altele, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală. Teme la fel de importante pentru această perioadă sunt și imigrarea şi integrarea migranţilor, vizele, controlul la frontiere şi azilul; rasismul, xenofobia şi intoleranţa care le sunt asociate; anchetele Agenţiei Drepturilor Fundamentale – acoperind diferite domenii din cadrul multianual, precum și proiectele transversale.
In support of the European Union’s commitment to guarantee the rights laid down in the Charter of Fundamental Rights in the European Union, the European Union Agency for Fundamental Rights (FRA) was created. The Agency will soon fulfill ten years. The multiannual objectives 2017 – 2019, are aimed at strengthening the competence of the Agency for legal and policy lawsuits at EU level, to improve response to requests for opinions and viewpoints in a timely and competent manner and to enhance coordination with the European Commission, the European Parliament and Council of the European Union.
Also one of the FRA priorities is the strengthening of national connections since several initiatives were launched in this regard, to strengthen the Agency contribution to the Member States and the European Union.

Conexiuni geopolitice
♦ Irina Bogdan, Yemenul după Primăvara Arabă – 129
Într‑un tablou în care sărăcia apăsătoare, corupția înfloritoare și regimurile totalitare se prezentau ca actori principali, nu a fost nevoie decât de o scânteie pentru a aprinde o lume care mocnea de ceva vreme. Scânteia Primăverii Arabe a fost aruncată de tânărul tunisian Mohammed Bouazizi, un vânzător ambulant din orașul Sidi Bouzid care s‑a autoincendiat în semn de protest după ce legumele și fructele i‑au fost confiscate, aparent fără motiv, de un organ al poliției locale. Gestul său de disperare a fost catalizatorul trezirii arabe și al revoluțiilor care s‑au răspândit de‑a lungul țărilor arabe cu rapiditatea unei pandemii. Revoltele din Tunisia au dus la înlăturarea președintelui în putere, Zine El Abidine Ben Ali, în ianuarie 2011, acesta fiind forțat de împrejurări să‑și prezinte demisia care încheia mandatul său de șef al statului început în anul 1987. Imediat au urmat proteste și în alte state arabe precum Egipt, Yemen, Libia, Bahrain, Maroc, Siria și Iordania. Motivele care au dus la proteste și revoltă au variat în funcție de țară, au existat mulți factori interni de origine politică, economică, socială și culturală precum: corupția răspândită, nivelul scăzut de trai, stagnarea economiei, restricții militare, alegeri măsluite, sistem sanitar deficitar, procent ridicat de analfabetism, lipsa libertăților de exprimare; dar au existat și factori externi, lucru negat în oarecare măsură de specialiștii arabi care susțin ideea unei mișcări pornită exclusiv din interior, fără influență occidentală, iar dacă s‑a admis existența unor factori externi aceștia au derivat din factorii interni și s‑au manifestat oarecum sub forma unor presiuni făcute de țări occidentale și organizații internaționale în vederea aplicării drepturilor omului și alinierii cu normele internaționale.

Permanenta actualitate a clasicilor
♦ Andrei Marga, Capitalismul și confucianismul. Opinia lui Max Weber – 139
După cum se știe, în Etica protestantă și spiritul capitalismului (1904) Max Weber pune întrebarea cardinală a cercetărilor sale: „ce înlănțuire de împrejurări a făcut ca tocmai pe pământul Occidentului, și numai aici, să se producă fenomene culturale care totuși – așa cum cel puțin noi ne putem da seama cu satisfacție – se situează pe o direcție a dezvoltării cu semnificație și valabilitate universală?” (Max Weber, Die protestantische Ethik, I, Siebenstern Taschenbuch Verlag, Hamburg, 1975, p. 9). Răspunsul celebrului sociolog – conform căruia știința modernă, dreptul rațional, arta în forma muzicii armonice sau a arhitecturii gotice, a picturii bazată pe folosirea perspectivei liniare și spațiale, presa organizată, dar și capitalismul, sunt produse ale unor particularități ale Occidentului, în mod exact ale eticii generate de protestantism – a făcut epocă. Acest răspuns include o evaluare comparativă a altor culturi. Între acestea se află în prim‑plan cultura Chinei, care crescuse continuu în prestigiu în ochii europenilor din secolul al XVIII‑lea încoace.

♦ Ioan Alexandru Florea, Valori și instituții politice în Orientul Mijlociu. „O paralelă între Ibn Khaldun şi Machiavelli” – 150
O analiză a instituțiilor politice și a valorilor instituționale prezente în Orientul Mijlociu trebuie să cuprindă istoria țărilor din regiune, schimbările geopolitice și economice, bătăliile geostrategice pentru resurse și influență. Un alt fenomen care nu poate fi ignorat este extremismul religios. Acest fenomen este multiform, dar are mereu o componentă ideologică, iar rădăcinile acesteia le putem găsi în special în gândirea lui Ibn Taymiyya.
Instituțiile politice din Orientul Mijlociu se impune a fi analizate din această perspectivă. Fără o imagine de ansamblu, în care să vedem cum interacționează toate aceste elemente între ele, analiza noastră ar putea fi una superficială sau chiar eronată.
Pentru o mai bună înțelegere a gândirii politice din Orientul Mijlociu propunem și o analiză comparativă a cărții Muqaddima a lui Ibn Khaldun și Discursurile și Principele lui Machiavelli. Comparația ar putea veni în ajutorul cititorului occidental ca să înțeleagă mai bine principiile puterii, așa cum sunt ele văzute în regiune. Sistemul lui Ibn Khaldun a fost primul care a încercat să separe principiile guvernării de principiile religioase. Această separare nu a fost una totală, iar din textul lui Ibn Khaldun reiese influența islamică. Tocmai acest lucru face ca principiile lui să fie aplicabile și în ziua de astăzi, în islam neexistând o barieră clară între Stat și religie.

Centenarul Marii Uniri
♦ Ion Calafeteanu, Gheorghe Sbârnă, Înfăptuirea idealului naţional suprem: Marea Românie Unită şi recunoaşterea sa internaţională (19181920) – 163
În a doua jumătate a anului 1918, după mai bine de patru ani de la declanșarea celei mai mari conflagrații pe care o cunoscuse până atunci omenirea, ani de jertfe, de dureri, dar și de speranțe niciodată pierdute – în ciuda eșecului diverselor inițiative de pace – finalul apropiat al războiului era anunțat de starea de epuizare a forțelor combatanților, de creșterea stării de nemulțumire a populației, provocată de lipsurile de tot felul, de numărul mare al pierderilor umane de pe front, de valul de greve și de manifestații din numeroase țări, de nesiguranța zilei de mâine etc. Iar evenimentele din Rusia constituiau și ele un adevărat și îngrijorător avertisment în lipsa unui proiect de pace și de așezare a lumii în viitor, lipsă pe care președintele Woodrow Wilson a căutat să o suplinească – fie și parțial – prin cele 14 puncte ale Proclamației din 8 ianuarie 1918.

Restituiri
♦ Dan Banciu, În memoriam: Miron Gh. Constantinescu (13 decembrie 1917 – 18 iulie 1974) şi relansarea sociologiei româneşti în anii ’60’70 – 213
Istoricii şi biografii care s‑au aplecat asupra studierii sinuoasei şi controversatei perioade a comunismului în România nu puteau să ignore din analizele şi scrierile lor activitatea lui Miron Constantinescu (1917‑1974), personalitate politică şi intelectuală, deopotrivă, care a îndeplinit funcţii de răspundere în conducerea partidului şi statului, afirmându‑se şi gestionând destinele sociologiei din România, odată cu reinstituţionalizarea acesteia în învăţământ şi cercetare, după 1965. Marea majoritate a scrierilor despre M. Constantinescu, fondate pe o bogată şi solidă documentare şi studiere a arhivelor[1], de a căror obiectivitate şi probitate ştiinţifică nu ne îndoim nicio clipă, ne dezvăluie o imagine publică a acestuia mai degrabă negativă; o persoană autoritară, ambiţioasă şi cu un dogmatism exclusivist. Mai mult, se consideră că „ascensiunile şi căderile pe scena vieţii politice comuniste, defineau personalitatea unui om cultivat şi destoinic, minată însă când de oportunism şi servilism, când de setea de putere”[2].

♦ Gheorghe Lencan Stoica, Giovanni Sartori, așa cum lam cunoscut – 247
Profesorul Giovanni Sartori a fost publicat în România cu o carte devenită după anul 1999 un bestseller în publicistica românească, este vorba despre „Teoria democrației reinterpretată” apărută la Iași, la Editura Polirom. Aproape toți studenții din România de la Facultățiile de Ştiințe Sociale ştiu această lucrare, iar autorul ei este foarte bine studiat și cunoscut în România.

Lumea Cărţilor
♦ Florin Grecu, Opera lui Antonio Gramsci tradusă în România. Colecţia Biblioteca gramsciană – 255
Editura Adenium din Iaşi aduce în atenţia publicului opera gânditorului sard Antonio Grasmsci, tradusă în limba română prin grija doamnei Ioana Cristea Drăgulin şi a profesorului Sabin Drăgulin.

♦ Irina Airinei, Alexandru Mocioni. Omul şi muzica lui – 273
Volumul „Alexandru Mocioni/Omul şi muzica lui” de Radu Sinaci, apărut în urma străduinţelor conjugate ale Editurii ProUniversitaria şi Asociaţiei interetnice ANIMA FORI, ne vorbeşte despre idealul convieţuirii interetnice fireşti în urbea simbolică a inimii marelui om a cărui viaţă destăinuie poveşti uluitoare, pe nedrept uitate, despre profesiunea sa de credinţă: apărarea fiinţei identitare.

Eveniment
♦ Irina Moroianu Zlătescu, Spre un Pact Mondial privind Dreptul la Mediu – 281
O știre care a făcut înconjurul lumii, venită de la Adunarea Generală ONU de la New York, în 19 septembrie 2017, aducea la cunoștința tuturor faptul că, în fața șefilor de state și de guverne, a reprezentanților societății civile, a sectorului privat etc din cele 193 de state membre ale organizației, în prezența Secretarului general ONU, Antonio Gutteres, a președintelui Consiliului Constituțional Francez, Laurent Laurent Fabius[3], președintele Franței, Emmanuel Macron, urma să prezinte proiectul unui Pact Mondial pentru Mediu.

Note:
[1] Ştefan Bosomitu, Miron Constantinescu. O biografie, Bucureşti, Editura Humanitas, 2014 (476 pagini).
[2] Stelian Neagoe, Oameni politici români (enciclopedie), Bucureşti, Editura Machiavelli, 2007, p. 197.
[3] Fost prim-ministru al Franței și președinte al Acordului de la Paris COP 21.

Vă dorim lectură placută!

Doriți să citiți anumite articole din numărul curent dați (click aici)

Arhiva revistei Punctul Critic (Click aici)

Editor: Fundația Culturală Ideea Europeană
Co-editor: Fundația “Platon Pardău”

Adresa redacţiei:
Punctul critic
CP-113, OP-22, Sect. 1, Bucureşti, cod 014780
Tel./fax: 4021 212 56 92; 4021 310 66 18.
E-mail: office@punctulcritic.ro

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

 

Total 2 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*