Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Terorism fără Frontiere » Petru Emil Stanciu: „Crimeea schimbă lumea”

Petru Emil Stanciu: „Crimeea schimbă lumea”

La un simplu search pe Google, pentru sintagma „criza‑din‑ucraina” obținem aproximativ 466.000 (de) rezultate (0,67 secunde), iar pentru binomul „ukraina crimeea” nu mai puțin de 489.000 (de) rezultate (0,64 secunde), ceea ce este nu numai firesc, ci și simptomatic. Criza politică din Ucraina, izbucnită acum mai bine de doi ani şi care a culminat cu pierderea Crimeei, a făcut ca geografia administrativă a Europei să se schimbe pentru prima dată după 1989. (De fapt, această importantă schimbare era oarecum previzibilă din 2008, de la summit‑ul NATO de la Bucureşti, când Germania și alte state membre ale crimeea-schimba-lumea-corneliu-vladAlianţei s‑au opus aderării Georgiei şi Ucrainei la NATO). Cum acest conflict din imediata noastră vecinătate – veritabil preludiu al unui nou război rece, sau chiar al unui al treilea război mondial, în viziunea unora – afectează direct și indirect quasitotalitatea popoarelor lumii, era natural ca politicieni și diplomați, ziariști și analiști de primă mărime să se preocupe îndeaproape de multiplele implicații, de trecutul, prezentul și viitorul factorilor direct implicați – și nu numai.

Impunându‑și să evite capcanele logicii isteroide a discursului războinic care parazitează viaţa internaţională, așa cum el însuși declara la INSTITUTUL NAŢIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI Centrul de Studii Ruse şi Sovietice „Florin Constantiniu”, cu prilejul lansării recentului său volum Crimeea schimbă lumea (apărut la Editura Next Page, Bucureşti, 2016), autorul, Corneliu Vlad prezintă, quasiimparțial, două crize în plină desfăşurare: criza din Ucraina şi criza ucraineană. Criza din Ucraina, adică marile probleme politice, economice, sociale, identitare, teritoriale etc. ale acestui stat şi, nu în ultimul rând, confruntarea asimetrică cu Rusia. Iar criza ucraineană, adică încordările şi răvăşirile la scară mondială pe care le‑a activat sau potenţat focarul punctual din Ucraina: noua confruntare Rusia‑Occident (şi, detaliind, Rusia‑SUA, Rusia‑Germania, raporturile sensibile euroatlantice şi intereuropene (îndeosebi relaţiile statelor din „Noua Europa” cu Europa occidentală şi respectiv SUA), soarta NATO şi a UE, noile sinergii Vest‑Est şi Vest‑BRICS, situaţiile tensionate sau explozive din Orientul Mijlociu, Africa, Extremul Orient, noua cursă a înarmărilor etc. Toate acestea, şi încă alte dosare deschise ale lumii sunt sensibil şi preocupant reactivate, într‑un fel sau altul, de criza cu nucleul în Ucraina. Iar astfel este solicitată întreaga armătură ce asigură echilibrul relativ, dar încă acceptabil, de securitate şi stabilitate de după 1989‑1991, completa argumentat autorul, (într‑un interviu dedicat volumului „Crimeea schimbă lumea” din cotidianul Curentul): „Crimeea figurează în titlul cărţii nu ca un nou Sarajevo sau Danzig, nu ca vestitor al unui nou carnagiu mondial, dar ca un semnal de avertizare asupra a ceea ce s‑ar intampla dacă parcursul spre confruntare ar depăşi starea de acum, de harţă belicoasă”.

Cu o experiență jurnalistică semicentenară, corespondent de război în Vietnam, Laos şi Transnistria, și de presă în Austria, Elveţia, Germania, corespondent al Agenţiei France Presse la Bucureşti, trimis special la ONU, OSCE, NATO, Tratatul de la Varşovia ş.a., Corneliu Vlad este şi membru al Clubului Presei Transatlantice şi al Uniunii Scriitorilor – autor al mai multor tomuri de politică externă: Pentru ca soarele să nu răsară dinspre asfinţit; Când luptătorii îşi curăţă armele; Vietnamul cel de toate zilele; Vom trăi în anul 2000; Lumea în mişcare, încotro?; Generalul Lebed, vecinul nostru; Reconcilierea; Cuba – zece sfidări; Iranul – la rece; Rusia după URSS; Şi totuşi, Revoluţia Română; Holograma Europa. Politica europeană a Germaniei (coautor). Această incontestabilă experiență, dublată de o capacitate extraordinară de a sintetiza și corela informații dintre cele mai diverse îi permit să‑și răspundă sieşi, şi nouă, deopotrivă, la întrebări nu tocmai ușoare, păstrându‑se, cu seninătate chiar, în limitele unei atât de rare obiectivități. Fără a se limita la simpla expunere a cazuisticii deosebit de grave și complexe a conflictului, Corneliu Vlad analizează amănunțit, documentat, competent, cu detașare, beligeranții, fără a se erija în vreun arbitru ad‑hoc, pe deplin conștient fiind de faptul peremptoriu că această confruntare este una care urmărește – declarat sau voalat – (re)cucerirea și/sau menținerea unor importante poziții geostrategice. În plus, autorul știe cât se poate de bine că răţoielile noilor „aţâţători la război” aduc mai degrabă cu ifosele şi lăudăroşeniile publice ale bărbătuşilor neîmpliniţi decât a strigăte de luptă”. Corneliu Vlad intuiește că nici Rusia, nici America, nici Uniunea Europeană nu‑și doresc un război efectiv (ci, eventual, obișnuitele, de‑acum, războaie „prin procură”). „Aşadar, nici noul Est, nici noul Vest nu s‑ar angaja într‑un război şi cu toate acestea atâta isterie războinică – oficială, oficioasă, mediatică şi – neapărat – „civică”– între cei doi protagonişti canonici ai eternului război rece nu s‑a mai secretat pe piaţa mondială din anii 1950‑1960, accentuează Corneliu Vlad. Înseamnă atunci că suntem iar în război rece? Răspunsul este, categoric, da, indiferent dacă în desfăşurare e vechiul război rece sau altul nou. În orice caz, însă, acum e vorba de un război rece hibrid, (dacă tot e trendy cuvântul), adică un război mai subtil, mai perfid, mai viclean, „multivectorial”, pe multe planuri” – un război al sferelor de influență care transcende nonșalant declarațiile conjunctural‑politicianiste focusate pe legitimitate, suveranitate, pe principiile dreptului internaţional și ale drepturilor omului. Și, din nou, se cuvine să remarcăm atât echilibristica – deliberat asumată – a autorului, printre beligeranți, cât și echilibrul său nedezmințit în aprecierile ce‑i vizează pe aceștia.

Astfel, capitolul „Pentru o mai dreaptă înțelegere a Ucrainei” este imediat urmat de, firește, capitolul „Încercând să înțelegem Rusia”, după cum capitolul „Federația Rusă în lume: concepte noi, ținte perene” este grabnic urmat de absolut necesarul „Locul Ucrainei este în Europa sau în Eurasia?” Și alte capitole sunt cel puțin la fel de incitante și de… geostrategice: „O nouă linie roșie Est‑Vest” (marcată, re‑marcată sau demarcată de „Noul Est și Noul Vest”, sau „America divizează Occidentul, iar Rusia divizează Europa”, în timp ce „…Berlinul are de ales” , „…iar China trage învățăminte” pe „O axă sui generis: Berlin‑Moscova‑Beijing”.

În acest enciclopedic demers de decodificare, prezentare și explicare argumentată a complexei crize ucrainene, Vlad folosește atât declarațiile, proclamațiile și studiile beligeranților, filtrându‑le, interpretându‑le, corelându‑le cu acribie, cât și analizele, cercetările și sintezele unora dintre cei mai buni analiști sau politologi ai domeniului.

O viziune (istoric) contrafactuală poate discutabilă, dar foarte interesantă asupra crizei din Ucraina are politologul francez Pascal Marchand „Comisia Europeană s‑a încăpățânat să oblige Ucraina să aleagă între Bruxelles și Moscova, chiar dacă, ținând seama de fragilitatea acestei țări, calea înțelepciunii ar fi fost adoptarea unei soluții care să permită asocierea ei și la UE și la Uniunea Eurasiatică. Dacă nu aceasta ar fi fost calea aleasă de Uniunea Europeană, n‑ar fi fost nici lovitura de forță de la Kiev, s‑ar fi desfășurat normal și alegerile din decembrie 2014, Crimeea ar fi aparținut în continuare Ucrainei, n‑ar mai fi fost nici război civil. Înfruntarea între un bloc atlantic reconstituit și Rusia n‑ar fi ajuns la un paroxism periculos din care pierd toate părțile (Rusia, Ucraina, UE), cu excepția Statelor Unite”.

Fără a‑l contrazice pe reputatul politolog francez, împărtășim, mai degrabă, optimismul realist‑moderat al lui Corneliu Vlad din finalul excepționalei sale veritabile enciclopedii geostrategice „Crimeea schimbă lumea” – de departe cea mai bună lucrare de profil editată la noi:

„În fond, cine ar avea de câștigat din dispariția Ucrainei ca stat?

Ucrainenii, nu. De altfel, e de remarcat că în puzderia de formațiuni politice de după 1991 de la Kiev sau din provincie, nu se găsesc nici partide, nici alte organizații sau grupări paramilitare separatiste. Nici măcar oligarhii industriali sau din bussines filoruși sau ruși din Ucraina n‑au interes ca Ucraina să plonjeze în haos.

Nici Rusia nu‑și dorește dispariția Ucrainei, nici fărâmițarea ei (poate, eventual, doar un fel de regionalizare/ federalizare). Moscova acționează ca Ucraina să intre toată, nu parțial, în Uniunea Eurasiatică și chiar dacă o vreme, de acum încolo, Ucraina ar fi cuprinsă de dezordini, despre o instituționalizare a secesionării ei nici nu poate fi vorba la Kremlin.

Și‑ar dori poate, Occidentul, o Ucraină în stare de incertitudine, haos, agonie, astfel încât această imensă interfață continentală, care face diferența, dar poate face și legătura între întinderile eurasiatice ale Rusiei și Europa Unită (sau nu), să nu mai poată funcționa ca atare, adică benefic?

Logic, așadar, totul pledează în favoarea Ucrainei de azi, ca stat independent și suveran. Dar merg oare treburile lumii, întotdeauna, doar după logică?”

Total 1 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

    Scrie un comentariu

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

    *