Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Terorism fără Frontiere » Nicolae Enciu: „Agronomi români de elită născuţi pe plaiuri basarabene şi bucovinene”

Nicolae Enciu: „Agronomi români de elită născuţi pe plaiuri basarabene şi bucovinene”

La finele anului 2015, editura PIM din Iaşi a lansat o lucrare cu un titlu mai puţin obişnuit, – Agronomi români de elită născuţi pe plaiuri basarabene şi bucovinene[1], – avându‑l în calitate de coordonator peAgronomi-romani-de-elita-nascuti-pe-plaiuri-basarabene-si-bucovinene-gheorghe-bernaz membrul de onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gh. Ionescu‑Şişeşti” din Bucureşti, Dr. Gheorghe Bernaz. Aşa cum explică prefaţatorul respectivului proiect editorial, iniţiativa scrierii acestei cărţi „se datoreşte unei dezamăgiri, dorinţei de neabătut de a corecta imaginea negativă de care au parte basarabenii” în dreapta Prutului[2].

Nu ştim măsura în care basarabenii se bucură de o imagine negativă în dreapta Prutului, sau dacă şi bucovinenii au parte, eventual, de o imagine similară în România actuală, cert însă este că din cei 122 de agronomi de elită prezenţi în lucrarea dată, 92 sunt născuţi în Basarabia românească înainte de al Doilea Război Mondial. „Este un fapt bine cunoscut, – susţine coordonatorul volumului, – că mai toţi marii viticultori şi oenologi români ai veacului al XX‑lea s‑au născut în frumoasa şi bogata Basarabie, străveche vatră românească”. Şi‑a spus cuvântul, cu siguranţă, inclusiv descendenţa basarabeană a părinţilor doctorului Gheorghe Bernaz, ştiindu‑se că tatăl său, Dionisie Bernaz (1896‑1984), provine din comuna Plopi, judeţul Soroca, cu studii strălucite făcute la Şcoala Naţională de Agricultură din Montpellier (1926) şi la Institutul de Agricultură al Universităţii din Toulouse (1928)[3].

În general, la întocmirea listei agronomilor români de elită au fost puse două criterii de bază: a) ca protagoniştii să se fi născut în teritoriile cedate în 1940 – „pe plaiuri basarabene şi bucovinene”, şi b) să fi făcut ceva deosebit pentru România.

În această ordine de idei, cei 92 de agronomi basarabeni „acoperă”, practic, toate domeniile importante din agricultură: viticultura şi oenologia sunt ilustrate de marii specialişti Dionisie Bernaz, Gherasim Constantinescu, Teodor Martin; legumicultura şi pomicultura de către T. Bordeianu, N. Constantinescu; pedologia de către Gr. Obrejeanu; entomologia de către T. Perju, ameliorarea plantelor de către Vl. Moşneagă, genetica de către V. Ghimpu, agrofitotehnia de către Gh. Valuţă ş.a. Aşa cum menţionează şi dr. Gheorghe Bernaz, lucrarea nu are pretenţia de exhaustivitate, din lista personalităţilor din domeniul economiei agrare lipsind, bunăoară, marele economist basarabean Teodosie Al. Ştirbu (n. Chişinău, 1899‑1974) sau acad. Vasile Malinschi (n. Râbniţa, 1912‑1992).

Însă lucrarea în cauză nici nu este o istorie sui‑generis a economiei agrare româneşti prin reprezentanţi de vază basarabeni şi bucovineni. Este, mai degrabă, o încercare de recuperare a istoriei dramatice a unei generaţii de agronomi de elită, născuţi şi formaţi în mediul ştiinţific şi intelectual al României interbelice, destinul cărora a fost puternic marcat de cedările teritoriale din vara anului 1940 ca urmare a notelor sovietice cu caracter ultimativ adresate României, astfel încât restul vieţii lor şi l‑au trăit sub semnul refugiului, chiar dacă acel refugiu s‑a produs în România, care a avut de suportat, şi ea, după 1947, toate rigorile „democraţiei populare”[4].

Biografiile tuturor celor 122 de agronomi români de elită născuţi în teritoriile cedate sunt asemănătoare şi, totodată, originale şi irepetabile. Astfel, prof. Vasile Juncu (1903‑1991) din comuna Taraclia, judeţul Tighina, a fost născut într‑o familie cu 11 copii. Tatăl său a fost funcţionar la primăria satului, iar mama – neştiutoare de carte, ambii depunând eforturi ieşite din comun pentru ca odraslele să obţină studii de calitate. Ca urmare a acestui fapt, Vasile Juncu a absolvit liceul „A. Russo” din Chişinău (1921), iar în 1921‑1925 a urmat cursurile Şcolii Superioare de Agricultură de la Herăstrău‑Bucureşti. După refugiul în dreapta Prutului, Vasile Juncu a făcut o meritorie carieră profesorală, autocaracterizându‑se drept „un om obişnuit, care a căutat să‑şi facă datoria oriunde a lucrat şi pentru care dragostea de muncă, profesiunea aleasă, năzuinţa spre adevăr, spre dreptate, spre frumos, a fost un instinct elementar”[5].

Un alt profesor universitar, Gheorghe Valuţă (1901‑1987), din satul Druţă, comuna Pociumbeni, jud. Bălţi, provine dintr‑o familie săracă cu 8 copii. În 1919‑1923 şi‑a făcut studiile la Şcoala secundară de viticultură din Chişinău, cu o bursă acordată de Statul român. Între 1925‑1929 a urmat cursurile la Academia de Înalte Studii Agronomice din Cluj, unde i‑a avut ca profesori pe M. Chiriţescu‑Arva, Ion Grinţescu, Iuliu Prodan, obţinând, în consecinţă, diploma de inginer agronom. Ca o încununare a eforturilor depuse, în 1935‑1936 Gheorghe Valuţă devine doctor în agronomie a Facultăţii de fitotehnie şi ameliorare a plantelor a Universităţii „Martin Luther” din Halle / Wittemberg, cu menţiunea „foarte bine”[6].

Una dintre cele mai caracteristice biografii prezente în lucrarea dată este aceea a lui Boris Plămădeală (n. 1939) din comuna Berezlogi, jud. Orhei. Aşa cum ambii săi părinţi – Constantin şi Ana – au fost învăţători în anii administraţiei româneşti, din 1944 a urmat inevitabilul calvar al refugiului. Călătoria cu un vagon de marfă deschis a fost prima etapă a vicisitudinilor. Au ajuns la Sibiu, unde erau cazate cadrele didactice din jud. Orhei, apoi în comuna Ludoş, din jud. Sibiu. Aşa cum autorităţile sovietice le doreau cu orice preţ „repatrierea”, în ianuarie 1946 au plecat la Blaj, apoi la Ocnişoara, – un sătuc izolat, unde au locuit până în 1963. Abia după acel an, Boris Plămădeală a absolvit facultatea de Biologie a Universităţii „Babeş‑Bolyai”, după care a urmat o reuşită carieră profesională[7].

Însă cea mai impresionantă biografie este, cu siguranţă, aceea a basarabeanului Teodor Martin (1909‑1987), – personalitate marcantă a ştiinţei româneşti, – asistent în cadrul Secţiei de viticultură din cadrul Institutului de Cercetări Agronomice al României, din Bucureşti, iar între 1948‑1974 – profesor de viticultură la Institutul Agronomic „N. Bălcescu” (Bucureşti), urcând toate treptele ierarhiei universitare. A fost membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din Bucureşti, având elaborate peste 180 de lucrări ştiinţifice de mare valoare în domeniul modernizării viticulturii româneşti[8].

Cu referire la atmosfera generală dominantă în care au trăit şi activat specialiştii din domeniul economiei agrare în anii „societăţii socialiste multilateral dezvoltate”, dr. Gheorghe Bernaz menţionează că „ploconirea în faţa marilor realizări din Ţara Socialismului victorios se desfăşura după reţeta (autentică din păcate!) a aricilor sovietici”, invocând şi un exemplu ilustrativ. Astfel, prin anii 1948‑1949, la una din orele de geografie, un profesor de liceu din Timişoara vorbise elevilor despre fauna de stepă din România, enunţând ideea că aceleaşi dobitoace s‑ar găsi şi în Câmpia Bugeacului din sudul Basarabiei şi, în continuare, în stepele ruseşti. La sunetul clopoţelului ce anunţa sfârşitul orei de curs, profesorul a realizat oripilat că nu politizase lecţia. Totuşi, în drum spre uşă, cu catalogul subsuoară, a reuşit să le spună elevilor: „Copii, şi în Uniunea Sovietică sunt arici, dar mai mari şi mai graşi!”[9].

Ca fost student al marelui pedagog şi om de ştiinţă, dr. Gheorghe Bernaz îşi face o datorie sufletească să menţioneze că prof. Teodor Martin a fost, practic, singurul care a refuzat pe faţă să se încadreze în linia „aricilor sovietici”: „Într‑o perioadă de constrângeri dure şi obtuze, când prof. Gh. Ionescu‑Şişeşti a fost îndepărtat de la catedră numai pentru că a recomandat câteva maşini agricole de fabricaţie americană, prof. Teodor Martin combătea ferm, cu un curaj remarcabil, inadvertenţele din literatura sovietică de specialitate”[10].

În mod cert, consideră dr. Gheorghe Bernaz, printre cei peste 100 de colegi ai săi din anii de studenţie se vor fi găsit destui delatori în serviciul securităţii. Cu toate acestea, îşi exprimă convingerea coordonatorul volumului, niciunul nu s‑a înjosit într‑atât încât să‑l „toarne” pe curajosul om de ştiinţă şi catedră, care a fost prof. Teodor Martin.

Revenind la iniţiativa editării volumului respectiv, dr. Gheorghe Bernaz reiterează dorinţa de neabătut a colectivului de autori de a corecta imaginea negativă de care au parte basarabenii: „În România de azi, – consideră prefaţatorul lucrării, – basarabenii au o imagine îngrijorător de negativă. Ea se datorează în mare măsură unor grupuri dintre moldovenii ce ne vin de peste Prut: „studente”, „artiste” de tot felul sau racheţilor cu largi disponibilităţi de a ucide oameni la comandă”[11].

Chiar dacă este puţin probabil să reuşească o schimbare esenţială a „imaginii negative de care au parte basarabenii” în dreapta Prutului, – opinie, de altfel, discutabilă şi îndoielnică în mai multe privinţe, – cert este că volumul în discuţie, prin strădania colectivului de autori condus de către dr. Gheorghe Bernaz, a reuşit să completeze o pagină extrem de importantă din domeniul istoriei interbelice a economiei agrare româneşti, valorificând în special contribuţia mai puţin cunoscută publicului larg, dar şi cercetătorilor, a agronomilor de elită născuţi pe plaiuri basarabene şi bucovinene.

Note:

[1] Dr. Gheorghe Bernaz (coord.), Agronomi români de elită născuţi pe plaiuri basarabene şi bucovinene, Editura PIM, Iaşi, 2015, p. 336.

[2] Ibidem, p. 7.

[3] Ibidem, p. 23.

[4] O foarte interesantă, originală şi instructivă descriere a condiţiilor şi consecinţelor acelui dramatic refugiu al basarabenilor vezi la Alexandru Budişteanu, Sub patru regimuri pe toate continentele, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2014, p. 604.

[5] Dr. Gheorghe Bernaz (coord.), Agronomi români de elită născuţi pe plaiuri basarabene şi bucovinene, Editura PIM, Iaşi, 2015, p. 172.

[6] Ibidem, p. 320.

[7] Ibidem, p. 225.

[8] Ibidem, p. 187.

[9] Ibidem, p. 193.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem, p. 9.

Total 1 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

    Scrie un comentariu

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

    *