Punctul Critic » Editorial » Mihai Milca: Tirania Internetului şi e‑democrația

Mihai Milca: Tirania Internetului şi e‑democrația

Odată cu intrarea în mileniul III, ascensiunea irezistibilă a Internetului a provocat, prin transformările structurale şi ireversibile la scara întregii societăți umane, nu doar salturi benefice în plan tehnologic, în economie, în sfera comunicării, în viața publică, dar şi în cea privată a indivizilor, ci şi o serie de mutații ale căror consecințe sunt cât se poate de reale şi nu pe deplin elucidate. Noi concepte precum tirania-internetului-2ciber‑spațiu, societate informatică sau informatizată, democrație electronică, e‑administrație şi multe altele populează de acum mentalul colectiv. Ele reflectă un trend ascendent, conex procesului de globalizare dând un nou sens oportunităților ce se deschid atât în fața societăților hiperdezvoltate, cât şi în fața celor în curs de dezvoltare, emergente. Câmpul relațiilor sociale, altădată circumscris contactelor interpersonale, în interiorul unor grupuri cu frontiere cvasi‑închise, supus pe de altă parte unor medieri instituționale şi tipare normative constrângătoare s‑a deschis tout azimut, a înregistrat o potențare şi o multiplicare, în urmă doar cu câteva decenii, de neînchipuit. Statisticile naționale şi mondiale arată că milioane şi milioane de cetățeni se conectează din ce în ce mai mult la proliferantele rețele informatice şi de socializare virtuală, pentru a accede la informații şi servicii, pentru a beneficia de facilități de comunicare, pentru a se exprima şi participa, pe această cale, la viața Cetății. Internauții au devenit treptat actori ai universului Web, aducându‑şi contribuția mai mare sau mai mică la alchimia pluralismului cultural, social şi politic, la o sui generis inteligență colectivă şi la o nouă formulă de democrație.

„Digitalizarea” societății este produsul unor tehnologii omnipotente şi omniprezente care par să fi devenit totodată multiplicatorul unui tip de cultură ce nu se mai regăseşte, în datele sale fundamentale, în moştenirea spirituală şi valorile civilizaționale ale trecutului. Cultura „numerică” se întemeiază pe o tehnică profund inovatoare şi are propensiunea de a acționa ca atare. Profețiile avansate în urmă cu mai bine de şase decenii de către Jacques Ellul în legătură cu funcția transformatoare a tehnicii în dinamica societății moderne rămân şi azi raportate la metamorfozele produse de Internet în existența indivizilor umani, perfect actuale şi valabile: „Am văzut că, de‑a lungul istoriei, fără excepție, tehnica a aparținut unei civilizații. A fost un element înglobat într‑o multitudine de activități non‑tehnice. Astăzi, tehnica a înglobat întreaga civilizație.” (vezi Jacques Ellul, La Technique ou l’enjeu du siècle, Economica, 1990, p. 177)

Această cultură „numerică” a înglobat deja numeroase practici sociale şi întrucât condiția ei socială se pretează la modalități de acroşare discretă a tuturor domeniilor de activitate, ea tinde să stabilească alte norme, convenții, proceduri, grație cărora categoriile şi valorile deja stabilite riscă să fie perturbate, fragilizate sau chiar substituite. Viața de zi cu zi ne oferă nenumărate exemple de acțiuni efective de destabilizare prin tehnologii informatice, abuzuri şi delicte, datorate unor entități interesate sau hackeri de toate culorile şi extracțiile, aducând atingeri şi prejudicii identității persoanelor, vieții private, libertăților şi drepturilor indivizilor, proprietății intelectuale etc.

Societatea virtuală nu mai este reflexul fidel al societății reale. Universul virtual este unul suficient sieşi, compus din imagini, sunete, înscrisuri care îmbracă o formă „numerică”, deci non‑fizică; mesajele circulă pe canale predilecte, în mod electronic, prin cabluri sau unde, fiind vizualizate pe ecranele ordinatoarelor. Internetul acoperă o lume în perpetuă mişcare, iar inovațiile de ultimă oră accelerează procesul de producție, distribuire, asimilare şi redistribuire a informațiilor.

Deşi tehnologiile informatice presupun o înaltă specializare şi au ajuns la un grad de sofisticare deconcentrant, în mod paradoxal, ele nu mai sunt doar apanajul informaticienilor şi electroniştilor, al programatorilor şi gestionarilor de rețele. Marele public utilizează, în mod curent şi masiv ordinatoare multimedia. Telefonia celulară şi întreaga gamă de aparatură şi proceduri cu ajutorul cărora se conectează la Internet, absoarbe insațiabil informații de tot felul şi accesează nenumărate servicii, altădată inabordabile de la distanță, instantaneu şi fără efort. Internetul a modificat în chip radical conținutul practicilor sociale, manifestările comportamentului uman, precum şi conştientizarea unui nou spațiu de libertate. Dacă prima generație web rămânea cantonată în parametrii unei comunicări unilaterale întru câtva clasice, Web 2.0 a deschis în scurtă vreme, însă, perspective nelimitate interactivității. Dezvoltarea explozivă a rețelelor de socializare tip MySpace sau Facebook a favorizat nu doar extensia câmpurilor relațiilor sociale, ci a modificat însăşi substanța contactelor şi raporturilor între indivizi. Schimburile de mesaje virtuale au contribuit la configurarea unei mirifice lumi virtuale, tirania-internetuluicomplementare celei reale, mult mai prozaice şi lipsite de satisfacții. Nu puțini utilizatori ai Internetului cedează astfel tentației de a transgresa frontierele realului pentru o existență ipostaziată în ciber‑spațiu, în lumea imaginarului.

Din aceste motive, în jurul Internetului şi al efectelor pe care acesta le suscită în societatea post‑modernă, reflecțiile şi atitudinile, atât ale suporterilor înflăcărați, cât şi ale detractorilor jurați, care fie exaltă virtuțile unei civilizații stupefiante pe cale de a se înstăpâni la o scară planetară, fie deplâng servituțile şi maleficiile unui nou mod de a controla şi manipula indivizii şi colectivitățile umane, sunt atât de diferite şi contrastante. Ele reflectă însă natura inerent ambivalentă a Internetului. Totul depinde doar de chipul în care tehnologia informatică este apropriată şi utilizată. Ea este un mijloc şi nu un scop în sine. Ea poate fi pusă în slujba unor scopuri bune sau rele, cu repercusiuni dintre cele mai generoase pentru dezvoltarea societății şi progresul umanității sau, din contră, cu consecințe nefaste în plan intelectual sau acțional pentru oameni, care devin un soi de prizonieri alienați ce‑şi ignoră condiția.

Tot mai multe lucrări consacrate efectelor generate de Internet asupra comportamentului uman sunt tentate să evidențieze pe lângă avantajele de ordin comunicațional şi operațional riscurile pe care noile tehnologii informatice le aduc cu ele, riscuri ce privesc în primul rând libertatea indivizilor (vezi Marie‑Christine Piatti, Les libertés individuelles à l’epreuve des NTIC, PUL, 2001 şi Paul Mathias, Des libertés numériques, notre liberté est‑elle menacée par l’Internet? PUF, 2008)

Supravegherea prin mijloace electronice s‑a generalizat ca o consecință ineluctabilă a plenipotențelor oferite de către tehnologiile informatice ca atare. Tentația însă de exacerbare a măsurilor de securitate, ca urmare a afluxului de acțiuni teroriste la scară globală, a oferit, pe de altă parte, statelor preocupate de a da o ripostă energică organizațiilor şi rețelelor teroriste nu numai ocazia, ci şi justificarea pseudo‑morală şi cvasi‑legitimă de a limita sau suspenda adesea sine die libertățile cetățeneşti şi exercitarea drepturilor fundamentale ale omului. În termenii „rațiunii de stat” siguranța cetățenilor protejată cu mijloace polițieneşti şi uzând de tehnici insidioase de control şi supraveghere permanentă face ca recursul la drepturi şi libertăți civice să fie pus între paranteze.

„Multiplicarea măsurilor excepțio­nale în cadrul «războiului global» contra terorismului s‑a conjugat după 11 septembrie 2001, în regimuri democratice, cu ingerința crescândă a dispozitivelor de supraveghere a vieții cotidiene a cetățenilor. Supralicitării securitare i s‑a asociat supralicitarea tehnologică. Escalada represivă, de natură militară şi polițienească, nu trebuie să ne facă să uităm că tensiunea între securitate şi libertate, secret şi transparență, constrângere şi consimțământ, supunere şi rezistență se înscrie într‑o mişcare pe termen lung şi greu reperabilă imediat.” (vezi Armand Mattelart, La Globalisation de la surveillance. Aux origines de l’ordre sécuritaire, La Découverte, 2007)

Formelor tradiționale de control social li se adaugă, cu o infinită putere de cuprindere, ciber‑supravegherea. Ciber‑cetățenii intrând şi navigând prin ciber‑spațiu lasă din ce în ce mai multe urme electronice, fie atunci când efectuează tranzacții cu cardul, fie când accesează rețelele informatice, fie când intră în raza de acțiune a camerelor de supraveghere din locurile publice. Devine din ce în ce mai dificil să asiguri direcția sau secretul organizării vieții private din momentul în care se acceptă utilizarea tehnologiilor informatice. Urmele electronice facilitează la maximum acest tip de supraveghere – care tinde să devină totală.

Acumularea şi stocarea datelor persoanelor ale căror urme electronice abundă, accesul extrem de facil al unor entități şi persoane neautorizate, dar interesate să exploateze asemenea date, la fişierele constituite, creează toate condițiile ca universul privat al cetățenilor să fie violat de o manieră ilicită.

Urmele electronice lăsate de utilizatorii web au o valoare inestimabilă atât pentru operatorii privați, cât şi pentru autoritățile publice. Acestea sunt exploatabile deopotrivă de către cei angrenați în dezvoltarea economiei „numerice” şi de serviciile de informații urmărind obiective de securitate națională sau transfrontalieră.

Granița dintre public şi privat devine pe zi ce trece tot mai fluidă, tot mai permeabilă şi aceasta în detrimentul indivizilor. Odată cu emergența Internetului ca rețea de acces public – constată un reputat specialist în domeniu – geostrategii caută să identifice mizele şi protagoniştii a ceea ce se cheamă «noopolitica» sau politica cunoaşterii într‑un sens larg. Un concept apărut în 1999 acoperă aspecte deopotrivă civile (netwar) şi militare (cyberwar) ale strategiilor de stăpânire a informațiilor, cunoştințelor şi procedurilor în vederea stingerii unui obiectiv politic şi economic global. Ei întocmesc inventarul noilor inamici recurgând intensiv la instrumente reticulare: actori transnaționali non‑etatici – activişti, organizații non‑guvernamentale, carteluri ale drogurilor şi grupuri teroriste. Fără a neglija astfel misiunea de spionaj militar, sistemul de ascultare planetară, Echalon se reorientează către obiective de spionaj civil (vezi David Campbel, Surveillance électronique planétaire, Allia 2001 şi Armand Matterlart, op. cit., p. 167).

Dacă lucrurile merg într‑o asemenea direcție, potrivit unor prognoze formulate de unii prospectologi americani, în zece ani maximum, viața privată, aşa cum o definim în termeni actuali, va înceta să mai existe! Un alt aspect ce nu trebuie neglijat în această ordine de idei vizează cenzura informatică, practicată de numeroase state, fie din rațiuni ce țin de politica de securitate, fie din rațiuni ce țin de asigurarea perpetuării unui regim politic şi descurajării opozanților şi tentativelor de contestare a respectivului regim. Soluțiile tehnologice ce fac posibilă cenzura informatică asigură controlul strict al accesului la informații, reorientarea traficului către anumite site‑uri unde se realizează controlul conținutului mesajelor şi pot fi urmărite şi arhivate indiciile şi caracteristicile internauților.

Statele Unite au fost prima putere mondială care a recurs la o cenzură drastică a rețelelor informatice după 11 septembrie 2001, justificând legiferarea acesteia în contextul adoptării unui întreg pachet de măsuri legislative cu caracter antiterorist (USA Patriot Act). S‑au întețit activitățile de ascultare a comunicărilor tuturor cetățenilor, fără excepție. FBI şi‑a instalat un program de supraveghere intitulat „Carnivore”, care a vizat toți furnizorii de acces la Internet pentru a monitoriza circulația mesajelor electronice şi a conserva urmele navigării pe web a oricărei persoane suspectate că ar avea contacte cu puteri străine. Această lege are o rază extinsă de incidență. Ea autorizează interceptările, perchezițiile, confiscările de ordinatoare, urmărirea profilului cititorilor din bibliotecile publice şi alte procedee intruzive, lăsate la aprecierea poliției federale. Fără a fi nevoie de un mandat judecătoresc, aceasta din urmă poate emite „scrisori de securitate” adresate bancherilor, furnizorilor de acces la Internet, companiilor de telefonie, organismelor de credit, agențiilor de voiaj sau bibliotecilor care sunt obligate să furnizeze informații despre clienții lor (vezi Armand Mattelart, op. cit., p. 173).

Regimurile autoritare practică, la rândul lor, o politică sistematică de supraveghere a internauților: în Iran – filtrajul site‑urilor imorale şi celor consacrate drepturilor femeilor; în Myanmar (Birmania) – blocajul site‑urilor opoziției; supravegherea internauților şi a cyber‑café‑urilor; în Siria – accesul interzis site‑urilor opoziției; în Vietnam – programe de supraveghere impuse prin lege furnizorilor de acces la Internet şi în cyber‑café‑uri; în Egipt – supravegherea site‑urilor Fraților Musulmani, arestarea şi hărțuirea bloggerilor cu atitudini critice (sursa: Reporters sans frontières). În materie de cenzură şi supraveghere informatică două țări merită o mențiune specială: China şi Arabia Saudită. Potrivit Open Net Initiative, „sistemul chinezesc de cenzură a Internetului, girat de stat, este fără echivalent, atât prin rafinamentul tehnic, cât şi prin dispozitivele de filtrare sau prin cuprinderea subiecților vizați.” China dispune de o poliție specializată pentru Internet. Controlul informatic este exercitat şi cu concursul Ministerului Educației şi a Ligii Tineretului Comunist, controlul fiind dublat de dirijarea utilizatorilor, difuzarea de informații utile cu un puternic panşant educativ şi patriotic. China cooperează cu mari operatori de Internet pentru a filtra funcționarea motoarelor de căutare, stabilind acorduri în acest sens cu Google. Arabia Saudită are alte direcții de acțiune: morale şi religioase. Orientarea predilectă este către controlul conținuturilor potrivit unei tipologii prohibitive: pornografie, droguri, convertiri religioase sau site‑uri ce propun instrumente şi proceduri de ocolire a filtrelor oficiale.

Dincolo de toate aceste aprehensiuni, trecute anterior în revistă, faţă de dezvoltarea Internetului şi dilatarea necontenită a universului web sunt la fel de exagerate şi hazardate manifestările de devoțiune şi sacralizare a virtuților tehnologiilor informatice ca şi supraestimarea temerilor că acestea din urmă pun în primejdie de moarte civilizația viitorului.

Nu trebuie să minimalizăm faptul că mai ales în democrațiile consolidate, ca de altfel şi în cele emergente, spațiul libertăților s‑a extins şi s‑a îmbogățit cu noi valențe. Libertatea de informare nu mai este înfrânată de limite fizice comunicaționale sau ținând de suportul material al mesajelor.

Orice cetățean conştient de condiția sa poate accesa cele mai bune şi autorizate surse, îşi poate satisface apetitul de a cunoaşte şi de a proceda în cunoştință de cauză pe baza informațiilor dobândite. El îşi poate forma propria cultură informațională, propria judecată asupra stărilor de lucruri din societate, fiind în măsură să adopte o decizie autonomă sau să participe la luarea unor decizii colective ce privesc existența, destinul său.

Tehnologiile informatice joacă deci un rol esențial în funcționarea regimurilor democratice, în interiorul cărora cetățeanul informat, ciber‑cetățeanul ocupă acum poziția de pivot. Libertatea de informare are ca însoțitor definitoriu libertatea de comunicare amplificată de modalități diverse: e‑mail, blog, forum, în ultimă instanță un nou tip de agora, care potențează exercițiul democratic. Asistăm actualmente la un proces de tranziție de la mass‑media la adjudecarea de către mase a ceea ce printr‑o sintagmă convenabilă numim social media.

Utilizatorii Internetului evidențiază totodată o capacitate practic inepuizabilă de a interacționa în spațiul virtual. Sunt împărtăşite şi reinternalizate nu doar fluxuri de informații considerate relevante, ci şi stări de spirit, stări emoționale, experiențe existențiale, care se transferă cu rapiditate din spațiul virtual în spațiul social real. Exprimarea intereselor, doleanțelor şi revendicările indivizilor şi grupurilor sociale capătă noi forme şi conținuturi, câştigând în complexitate însăşi formula democrației în epoca post‑modernă, ca de altfel şi modalitățile de exercitare a drepturilor şi libertăților civice fundamentale. Şansa unei democrații reprezentative care s‑a confruntat cu anumite momente de sincopă sau de criză pare să surâdă iarăşi chiar şi în aceste vremuri complicate, cu condiția ca luciditatea şi raționalitatea politică să‑şi reintre în drepturi. Internetul favorizează din plin potențarea unei democrații participative complementare democrației reprezentative.

Nu trebuie trecute cu vederea avantajele adesea minimalizate ale aplicațiilor informatice în varii domenii aşa cum au dovedit‑o cu prisosință modalitățile de e‑guvernare şi e‑administrație.

În câmpul politic, Internetul a intrat ireversibil atât în viața partidelor, în campaniile electorale care au cunoscut o adevărată revoluționare a relației între candidați şi diversele segmente ale electoratului.

A apărut şi s‑a împământenit ideea eficienței votului electronic în raport cu alte forme de exercitare a libertății de alegere. Aleşii preferă din ce în ce mai mult să comunice cu susținătorii lor, cu media şi cu opinia publică prin bloguri personale şi prin intermediul rețelelor de socializare. Comunicarea inter‑instituțională şi‑a adjudecat şi ea tehnologiile informatice, care sunt de natură să‑i confere celeritate, rigoare şi feedback‑ul aşteptat.

Fără îndoială că în fața acestei forme de democrație, care nu seamănă decât prin liniile sale esențiale cu cele care au precedat‑o, se vor ridica în continuare felurite şi previzibile provocări. Noile riscuri se dovedesc deja îndeajuns de amenințătoare: ciber‑criminalitatea transfrontalieră, ciber‑supravegherea etc. Aceste trenduri periculoase reclamă indispensabile şi adecvate forme de reglementare juridică, concomitent cu crearea şi activizarea de instituții care să vegheze la preîntâmpinarea oricăror abuzuri sau excese având ca obiect drepturile şi libertățile fundamentale ale omului.

Ciber‑cetățenia trebuie să fie nu doar un produs al e‑democrației, ci şi garantul inalienabil şi imprescriptibil al acesteia.

 

Total 8 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Mihai Milca

Milca Mihai, născut pe 27 iulie 1950, Bucureşti – Sociolog, conferenţiar univ. dr., Facultatea de Administraţie Publică – SNSPA, Bucureşti – Liceul Elena Doamna, Craiova; – Facultatea de Filosofie – Secţia Sociologie, Universitatea Bucureşti – Doctoratul în sociologie cu teza: [...]

Vezi descriere completă

    Scrie un comentariu

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

    *