Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Securitatea agroalimentară, bătălia pentru apă şi schimbările climatice » Mihai‑Bogdan Marian, România și problema securității alimentare în secolul XXI

Mihai‑Bogdan Marian, România și problema securității alimentare în secolul XXI

Abstract: Conceptul de securitate alimentară poartă cu sine o complexitate aparte, care rezidă tocmai în faptul că problema alimentară se situează, într‑un fel sau altul, în fundalul tuturor problemelor cu care se poate confrunta existența umană. Astfel, toate dezvoltările conceptului de securitate umană, fie ele orientate către aspectul colectiv sau către cel individual, nu pot ocoli ideea de securitate alimentară și, mai mult decât atât, descind, direct sau indirect, din aceasta. În prezent, asistăm la o degradare accentuată per ansamblu a stării de securitate alimentară la nivel global, generată de emergența unor factori majori de risc, atât structurali (creșterea populației lumii, încălzirea globală, degradarea resurselor de apă și a terenurilor cu potențial agricol etc.), cât și conjuncturali (adoptarea unor politici inadecvate, erodarea rolului politico‑economic al statelor, proliferarea sărăciei etc.), care, în lipsa răsturnării actualelor trenduri de manifestare, prefigurează o gravă criză alimentară globală, care antrenează cu sine implicații nefaste pe toate coordonatele securității globale și, implicit, naționale și individuale.

 

  1. Introducere

Foamea și setea, respectiv nevoia de a mânca și de a consuma lichide se situează, alături de celelalte nevoi fiziologice, la baza piramidei trebuințelor umane structurate de Abraham Maslow.[1] Potrivit teoriei lui Maslow, satisfacerea nevoilor umane care se regăsesc ierarhizate pe treptele superioare ale piramidei, inclusiv a celor de securitate, nu este posibilă fără satisfacerea, în prealabil, a nevoilor de la baza piramidei. Practic, fără asigurarea acestor nevoi umane primare, între care regăsim nevoia de a mânca și de a consuma lichide, însăși existența umană este pusă în discuție. Fără mâncare și fără apă omul nu poate trăi. Prin urmare, toate dezvoltările conceptului de securitate umană, fie ele orientate către aspectul colectiv sau către cel individual, nu pot ocoli ideea de securitate alimentară și, mai mult decât atât, descind, direct sau indirect, din aceasta.

În sensul celor de mai sus, Thomas Malthus (1766‑1834) sublinia, în lucrarea „Eseu asupra principiului populației”, faptul că nu este posibil ca populația planetei să depășească efectivul care poate supraviețui pe baza resurselor existente într‑o epocă dată. Tot astfel, Malthus atrăgea atenția și asupra faptului că numărul indivizilor dintr‑o societate nu influențează doar planul economic, ci întreaga societate, motiv pentru care este necesar ca ritmul creșterii populației, în momentul în care dezvoltarea acesteia tinde să atingă plafonul resurselor disponibile, să fie controlat. Aceste preocupări l‑au ajutat pe Malthus să descopere legea populației sau legea celor două progresii, potrivit căreia în timp ce populația se înmulțește în progresie geometrică – exponențial, mijloacele de subzistență se înmulțesc în progresie aritmetică – liniar.

Astăzi, suntem martori ai realităților configurate sub imperiul acestei legi și am ajuns să privim cu îngrijorare către un viitor, tot mai apropiat, în care se prefigurează atingerea plafonului maxim de populație pe care disponibilul de resurse al planetei îl poate suporta. Toate institutele de cercetare în materie de securitate, precum și alte organisme specializate care derulează și/sau monitorizează politicile globale emit rapoarte din ce în ce mai îngrijorătoare și trag un puternic semnal de alarmă în sensul că omenirea se îndreaptă vertiginos către o criză alimentară de proporții. [2] Astfel, viitorul ni se arată astăzi sub forma unei lupte acerbe pentru resurse alimentare și apă, care are potențialul de a depăși ca intensitate și dramatism evoluțiile negative de acest gen cunoscute în trecut de umanitate.[3]

  1. Valenţele conceptului de securitate alimentară

Conceptul de securitate alimentară poartă cu sine o complexitate aparte, care rezidă tocmai în faptul că problema alimentară se situează, într‑un fel sau altul, în fundalul tuturor problemelor cu care se poate confrunta existența umană. În acest sens, ideea de securitate alimentară se dezvoltă inevitabil pe două dimensiuni de analiză puternic interrelaționate una cu cealaltă, respectiv una cantitativă și cealaltă calitativă. Aspectul cantitativ privește cu prioritate asigurarea cantității necesare de alimente pentru satisfacerea nevoilor fiziologice ale unei populații de referință, în timp ce aspectul calitativ se concentrează pe proprietățile alimentelor pe care le consumă populația respectivă, astfel încât starea de sănătate a acesteia să nu fie afectată sau pusă în primejdie. Mai departe, abordarea practică a acestor două dimensiuni de analiză fundamentale pentru conceptul de securitate alimentară implică, deopotrivă, întreprinderea de politici corespunzătoare pe mai multe domenii de activitate, precum cel economic și comercial, agricol și zootehnic, cel ecologic și de mediu ori cel care ține de educație și dezvoltarea unei culturi de consum adecvate în rândul populației.[4] Privind din perspectiva dimensiunii cantitative și a celei calitative tot acest ghem de politici multidisciplinare, care influențează într‑o formă sau alta securitatea alimentară a unei populații, putem discerne în continuare între două categorii majore de politici centrate pe problema alimentară, respectiv, între politicile alimentare și cele nutriționale.

Politicile alimentare au menirea de a corela capacitatea de consum a populației cu aspectele care țin de aprovizionarea cu alimente a acesteia și cu nivelul calitativ al alimentelor puse la dispoziția ei. Prin urmare, revine în sarcina acestor politici să gestioneze de o manieră corespunzătoare prețurile alimentelor prin raportare la calitatea acestora și puterea de cumpărare a indivizilor aparținând populației de referință. Complementar politicilor alimentare, politicile nutriționale au sarcina de a asigura eficiența consumului prin raportare la populația respectivă, căutând atingerea unui echilibru între trebuințele fiziologice concrete ale indivizilor și aportul necesar de nutrienți pentru satisfacerea acestor nevoi.[5] Toate aceste aspecte, la rândul lor, trebuie să fundamenteze politicile salariale și fiscale care se aplică populației de referință, astfel încât nivelul minimal al veniturilor indivizilor să poată asigura, pe lângă satisfacerea celorlalte trebuințe fundamentale, coșul zilnic de alimente.

 

  1. Nivelurile de agregare a responsabilităţii în materie de securitate alimentară

Dacă în cele ce preced am favorizat ca abordare problematica alimentară din componența sintagmei securitate alimentară, în momentul în care ne orientăm atenția și către cealaltă componentă a acesteia, aceea de securitate, descoperim că tabloul securității alimentare ajunge să cunoască un grad de complexitate și mai ridicat. Astfel, în sens uzual, conceptul de securitate presupune protejarea unei entități împotriva cuiva sau a ceva. În speță, fiind vorba de securitate alimentară, această sintagmă va căpăta înțelesul protejării indivizilor dintr‑o populație dată în fața foametei sau a consecințelor negative ce pot apărea din consumul unor alimente neadecvate. Pornind de la această accepțiune a securității alimentare, mai departe, însă, se pune problema atribuirii responsabilității de securizare a populației respective în fața riscurilor și pericolelor asociate demersurilor de satisfacere a nevoilor sale alimentare. Iar această responsabilitate nu poate fi disociată de exercițiul proprietății asupra resurselor alimentare și accesul efectiv la acestea.

Așadar, urmărind nivelurile de agregare a acestei responsabilități, vom descoperi că ele se corelează în mod direct cu planurile de manifestare a drepturilor și libertăților individuale și, respectiv, de afirmare a suveranității de stat. Astfel, luându‑ne ca referință societățile prezentului, putem identifica, cu ușurință, cinci niveluri principale de concretizare a responsabilității în materie de securitate alimentară, după cum urmează: a) nivelul global, al organismelor internaționale care au ca referință pentru activitatea lor întreaga populație a mapamondului (de exemplu, structurile Organizației Națiunilor Unite); b) nivelul organismelor regionale, care au ca referință populația dintr‑o anumită regiune (de exemplu, structurile Uniunii Europene) c) nivelul statal, care are ca referință populația unui stat dat (de exemplu, structurile administrației publice de stat); d) nivelul familial, pentru membrii familiei (în acest caz, responsabilitatea revine adulților apți de muncă); e) nivelul individual, pentru securitatea alimentară a propriei persoane.

Referitor la aceste niveluri de agregare a responsabilității în materie de securitate alimentară, trebuie să precizăm că ele coexistă și se manifestă astăzi în mod simultan. În același timp, însă, trebuie să menționăm și faptul că parcursul tranziției de la epoca premodernă la cea modernă, respectiv de la societățile preponderent rurale, fundamentate pe economia de tip agrar, la cele centrate pe zona urbană, fundamentate pe economia de tip industrial, de masă, a evidențiat o mutare a centrului de greutate în materie de securitate alimentară de la nivelul grupului familial către nivelul administrației de stat. Cu alte cuvinte, odată ce familia tradițională extinsă, care se îndeletnicea cu agricultura, a cedat întâietatea în plan social familiei nucleare de tip urban, ai cărei membri se orientează profesional către mediul industrial, putem observa că funcțiile economice ale familiei, printre care și acelea de asigurare a necesarului de alimente pentru membrii familiei, ajung să fie în bună parte externalizate și condiționate de mediul industrial și de modul în care acesta apreciază și valorizează munca indivizilor. Mai simplu spus, dacă în trecut satisfacerea nevoilor alimentare ale indivizilor era asigurată de rodul ogorului muncit de nucleul familial, în Modernitate, odată cu industrializarea, are loc și o diviziune complexă a muncii care reorganizează complet societățile umane, motiv pentru care producția de alimente este și ea industrializată, iar indivizii ajung să‑și procure alimentele contra cost, din unitățile comerciale de profil, pierzând astfel controlul direct pe cantitatea și calitatea alimentelor pe care le consumă. Așadar, familia devine acum, din unitate de producție, o simplă unitate de consum. Astfel, în Modernitate, în virtutea teoriilor contractualiste, responsabilitatea asigurării standardelor cantitative și calitative de alimente pentru populație va ajunge în sarcina administrației de stat. Acest trend al migrației responsabilității în materie de securitate alimentară de la nivelul micro către cel macro va continua în Postmodernitate, când, datorită amplelor procese de interrelaționare și integrare suprastatală asociate globalizării, care au presupus inclusiv liberalizarea muncii și a prețurilor, precum și creșterea gradului de universalizare a accesului la resursele de pretutindeni, suveranitatea absolută a statelor asupra propriului teritoriu și a resurselor aferente a devenit din ce în ce mai relativă și supusă cenzurii organismelor internaționale. Pe această cale, în societățile prezentului, practic nu mai există nuclee familiale și nici state care să‑și poată satisface întregul necesar alimentar din producție proprie, fără a recurge la achiziții periodice de diferite alimente de pe piața externă. Emblematică în acest sens este imaginea supermarketurilor de pretutindeni, care reflectă o standardizare și uniformizare a obiceiurilor de consum la nivelul întregului mapamond, caracterizată printr‑o ofertă extrem de diversă de produse alimentare și chiar de tipuri de apă de consum, accesul la această gamă largă de produse fiind condiționat doar de puterea de cumpărare de care dispun în mod concret indivizii aparținând diferitelor societăți și categorii sociale.

Se pot astfel decela cu ușurință și principalele provocări pe care le întâmpină realizarea securității alimentare pe fiecare dintre aceste niveluri de agregare a responsabilității. Pentru nivelurile suprastatale, aceste provocări se asociază discrepanțelor regionale în ceea ce privește raportul dintre cantitatea de resurse existentă și numărul populației care viețuiește în fiecare areal geografic determinat, precum și decalajelor de evoluție tehnologică și economică dintre diferitele regiuni ale lumii. Prin urmare, pentru aceste niveluri de responsabilitate se dovedește extrem de dificil de realizat o distribuție adecvată și echitabilă de resurse alimentare pentru întreaga populație a unei regiuni sau, după caz, a lumii, care să facă abstracție de discrepanțele și decalajele existente între diferitele regiuni. În cazul statelor, provocarea majoră rezidă de regulă în gestionarea raportului de inegalitate dintre resursele disponibile și populația statului de referință, respectiv în insuficiența resurselor prin raportare la numărul populației. La aceasta se adaugă și relativizarea suveranității de stat, care presupune deschiderea accesului, în diferite modalități (de la concesionare până la înstrăinare completă prin privatizare sau vânzare), spre exploatarea resurselor de pe teritoriul statului de către entități externe acestuia[6]. În ceea ce privește nivelul familial sau individual, provocarea rezultă pe de o parte din transformarea familiei din unitate de producție în unitate de consum, iar pe de altă parte, din atingerea nivelului optim al puterii de cumpărare care să poată susține achiziția necesarului de alimente.

 

  1. România de astăzi și problema securităţii alimentare

Referindu‑ne la România din perspectiva celor relevate anterior, trebuie să menționăm, încă de la început, faptul că toate provocările contemporane în materie de securitate alimentară cu care se confruntă umanitatea, în general, privesc, în particular, și țara noastră, tocmai în virtutea racordării ei la fluxurile globalizante. Astfel, încălzirea globală, deșertificarea și degradarea terenurilor agricole pe areale extinse în diferite regiuni, criza economico‑financiară, lipsa de independență a politicilor agro‑alimentare derulate la nivel statal, discrepanțele de dezvoltare economică, zonele afectate de conflict etc., dincolo de implicațiile directe asupra stării de securitate alimentară a României, generează și implicații indirecte, prin prisma politicilor globale de echilibrare a balanțelor regionale și transfer al sarcinii dinspre zonele afectate către cele care au un potențial excedent în materie alimentară.[7]

Prin urmare, România de astăzi se confruntă, la fel ca și alte state ale lumii, cu o serie de provocări complexe. Necesitatea gestionării corespunzătoare a acestor provocări a suscitat interesul Academiei Române, care și‑a adus o prețioasă contribuție în acest sens prin elaborarea la nivelul anului 2014 a unui studiu dedicat Strategiei Siguranței și Securității Alimentare a României, dezvoltat ulterior, în anul 2015, în cadrul Strategiei de dezvoltare a României în următorii 20 de ani, în capitolul 5, intitulat Securitate și siguranță alimentară.

Demersul Academiei Române din 2015 în materie de securitate alimentară își propune să definească o viziune privind securitatea și siguranța alimentară a României pentru intervalul 2016‑2035. În acest sens, încă din preambul, documentul trage un semnal de alarmă referitor la progresele mult prea lente înregistrate de sistemul agroalimentar românesc, cauzate de necesitatea asigurării convergenței cu indicatorii de performanță ai statelor Uniunii Europene, care se coroborează cu menținerea sărăciei pe zone extinse în zonele rurale, nivelul scăzut al producției agricole, instabilitatea ofertei interne și fluctuația prețurilor, precum și cu accesul deficitar la hrană al unor mari categorii de populație spre a potența manifestarea unei stări accentuate de insecuritate alimentară la nivel național. Analiza SWOT referitoare la starea de securitate și siguranță alimentară a României, efectuată în cuprinsul Strategiei de dezvoltare a României în următorii 20 de ani, 2016‑2035, detaliază pe larg aceste aspecte, evidențiind o serie de vulnerabilități majore precum: a) insuficiența ofertei agricole interne la o gamă largă de produse (carne, legume, fructe, pește și zahăr); b) prețurile mai ridicate la poarta fermei în raport cu prețurile regionale (Ungaria, Polonia) pentru o serie de produse precum carnea de porc, cartofii, anumite legume și fructe; c) sărăcia și puterea de cumpărare scăzută a unor mari categorii de populație; d) precaritatea infrastructurii rutiere și sanitare; e) consumul alimentar deficitar din punct de vedere calitativ; f) existența unor categorii de populație cu risc alimentar și nutrițional ridicat, în special în zonele rurale. Complementar acestor vulnerabilități identificate în cadrul Strategiei, considerăm că se impune a menționa aici și faptul că aproximativ 70% din suprafața agricolă a României a fost înstrăinată în ultimii ani către cetățeni străini, pierzându‑se astfel controlul la nivel național asupra gradului de exploatare și valorificare al potențialului agricol al țării[8]. La acestea se pot adăuga și alte vulnerabilități cu caracter sistemic, precum îmbătrânirea și depopularea zonelor cu potențial agricol prin migrația forței de muncă în afara țării ori insuficienta finanțare și tehnologizare a sectorului agricol.

În același timp, însă, Strategia subliniază potențialul de creștere al producției agricole a României, într‑un mod similar cu alte studii de profil care arată că o exploatare adecvată a potențialului agricol autohton ar putea asigura necesarul de hrană pentru o populație de circa 80 de milioane de indivizi. Prin urmare, contrar actualului profil de țară, care reflectă un nivel precar al stării de securitate alimentară, România are potențialul de a îndrepta această stare de fapt și, mai mult decât atât, de a deveni un furnizor regional de securitate alimentară. Tocmai în acest sens, documentele elaborate de Academia Română în această materie, pe lângă faptul că punctează atât aspectele negative, cât și pe cele pozitive privind starea de securitate alimentară a României, vin și propun factorului politic adoptarea de anumite politici și direcții de evoluție pentru orizontul 2035, astfel încât starea de securitate alimentară la nivel național să cunoască o îmbunătățire semnificativă.

 

  1. Concluzii

Însușindu‑ne constatările şi recomandările documentelor elaborate de către Academia Română și luând ca referențial nivelul național de agregare a responsabilității în materie de securitate alimentară, considerăm că realizarea stării de securitate alimentară a populației reprezintă o sarcină a întregului sistem economico‑social și guvernamental, care trebuie să asigure atât o ofertă alimentară suficientă și stabilă, sub aspect cantitativ și calitativ, cât și accesul efectiv al populației, din punct de vedere fizic și economic, la hrană. În acest sens, este necesar să fie asigurată o putere de cumpărare adecvată a tuturor categoriilor de populație, pentru a fi în măsură să‑și asigure necesarul de alimente. Astăzi, principala problemă în multe dintre societățile lumii nu o reprezintă lipsa efectivă a ofertei alimentare, ci imposibilitatea accesării acesteia de către mari categorii de populație care se confruntă cu efectele sărăciei și nu dispun de puterea de cumpărare corespunzătoare. Așadar, astăzi, starea de insecuritate alimentară se asociază în principal cu sărăcia și excluziunea socială, precum și cu educația deficitară în materie de consum, la acestea adăugându‑se infrastructura precară și lipsa accesului curent la resurse de apă potabilă. Prin urmare, se poate reține că între dezvoltarea economică și modalitatea de repartiție a veniturilor la nivelul întregii populații dintr‑o societate, pe de o parte, și starea de securitate economică în acea societate, pe de altă parte, se stabilește o relație intrinsecă.

Totodată, trebuie să remarcăm și faptul că, în virtutea procesului de globalizare, care presupune fluidizarea și interconexarea fluxurilor economico‑financiare și politice de la nivel statal cu cele de la nivel internațional, responsabilitatea în materie de securitate alimentară devine astăzi tot mai difuză. În acest sens, concomitent cu diminuarea rolului politico‑economic al statelor în favoarea organismelor internaționale, și ca o consecință directă a politicilor neoliberale instrumentate la nivel global în ultimele decenii, asistăm tot mai mult la o erodare a teoriilor contractualiste pe care se fundamentează relația dintre stat și cetățean, al cărei principal efect constă într‑o tot mai accentuată dezangajare a statului de la îndeplinirea obligațiilor ce‑i reveneau în mod tradițional, traducându‑se printr‑o mutare a centrului de greutate pe individ în ceea ce privește responsabilitatea pentru propria soartă. Iar aceste mutații de ansamblu afectează în mod inevitabil și realizarea stării de securitate alimentară în societățile prezentului, credem noi, într‑un sens negativ, deoarece securitatea alimentară presupune totuși demersuri colective care ar trebui să se concentreze cu prioritate pe nivelurile intermediare dintre planul global și cel individual, adică exact acolo unde asistăm acum la o dezangajare a statelor, care vine să dubleze efectele asociate transformării grupurilor familiale din unități de producție în unități de consum. Astfel, conex acestor evoluții globalizante, are loc o disipare accentuată a reperelor concrete socio‑economice și politice ale indivizilor de pretutindeni, care se reflectă în proliferarea globală a unei tot mai accentuate stări de sărăcie transpusă într‑un amplu proces de proletarizare, concomitent cu polarizarea bunăstării către un segment extrem de restrâns din populația mapamondului. Prin urmare, în această paradigmă globalizatoare pe care lumea a experimentat‑o în ultimele decenii, dezechilibrele și disparitățile socio‑economice tind a se accentua în loc de a se diminua, prefigurând o viitoare gravă criză alimentară de dimensiuni globale.

Ne vedem nevoiți a concluziona, cu îngrijorare, că, în prezent, asistăm la o degradare accentuată per ansamblu a stării de securitate alimentară în plan global, generată de emergența unor factori majori de risc, atât structurali (creșterea populației lumii, încălzirea globală, degradarea resurselor de apă și a terenurilor cu potențial agricol etc.), cât și conjuncturali (adoptarea unor politici inadecvate, erodarea rolului politico‑economic al statelor, proliferarea sărăciei etc.), care, în lipsa răsturnării actualelor trenduri de manifestare, prefigurează o gravă criză alimentară globală, ale cărei consecințe nefaste cu greu ar putea fi evaluate. În acest sens, nu trebuie să uităm că starea de securitate alimentară a lumii se află la baza eșafodajului întregului sistem de securitate al acesteia, un eventual colaps în zona securității alimentare însemnând de fapt colapsul întregului sistem de securitate.

Mihai‑Bogdan MARIAN

 Bibliografie orientativă

Academia Română. (2014) Strategia siguranței și securității alimentare a României, București, Editura Academiei Române.

Academia Română. (2015) Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani, 2016‑2035, București, Editura Academiei Române.

Bari, I. (2003) Probleme globale contemporane, București, Editura Economică.

Brown, L. (2000) Starea lumii 2000, București, Editura Tehnică.

Comisia Europeană (2015) Raportul de țară al României pentru 2015, inclusiv un bilanț aprofundat privind prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice. [Online] disponibil la http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2015/cr2015_romania_ro.pdf [Accesat la 29.04.2015].

Gresh, A., Radvanyi, J., Rekacewicz, P., Samary, C., Vidal, D., Ramonet, I. (2006) Atlas Le Monde Diplomatique, București, Editura SC Societatea de Editură LMD SRL.

Maslow, A.H. (2007) Motivație și personalitate, București, Editura Trei.

Rotariu, T. (2003) Demografie și sociologia populației. Fenomene demografice, Iași, Editura Polirom.

Sandu, M. (2015) Securitatea alimentară, componentă a securității naționale, în Revista Studii de securitate publică, vol. 4, nr. 1 (13)/2015, pp. 15‑23.

http://www.fao.org/home/en/

http://data.worldbank.org/

http://www.imf.org/external/index.htm

Note:

[1] Abraham Maslow stabilește o ierarhie a nevoilor umane ce poate fi structurată pe principiul unei piramide în șapte trepte, pornind de la bază către vârf, după cum urmează: 1. Treapta nevoilor fiziologice (foame, sete, somn, sex etc.); 2. Treapta nevoilor de securitate (adăpost, siguranță, stabilitate, predictibilitate); 3. Treapta nevoilor de proprietate, afiliere, dragoste; 4. Treapta nevoilor de stimă și apreciere; 5. Treapta nevoilor cognitive; 6. Treapta nevoilor estetice, de frumusețe, ordine și simetrie; 7. Vârful piramidei, rezervat în exclusivitate nevoii de actualizare a sinelui. (Maslow, A. 2009: pp. 91‑106).

[2] Potrivit statisticilor Organizației Națiunilor Unite, Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional se estimează că, în conformitate cu actualele trenduri de evoluție, spre anul 2050 populația Globului va atinge plafonul de 10 miliarde de indivizi. Aceleași statistici atrag atenția asupra distribuției inegale a populației planetei (aproximativ 70% din aceasta este concentrată pe o suprafață de doar 12% din totalul planetei). În același timp, începând cu primul deceniu al secolului XXI, se înregistrează constant un consum mondial anual de resurse care depășește capacitatea de regenerare a planetei.

[3] Conform unui raport al Organizației Națiunilor Unite din anul 2013, aproximativ 1 miliard din populația Globului suferea de foamete, dintre care cele mai multe persoane care nu‑și pot asigura necesarul zilnic de hrană se regăseau în Asia de Sud‑Est (aprox. 300 milioane), Africa Subsahariană (aprox. 225 milioane) și Estul Asiei (aprox. 170 milioane).

[4] Într‑un sens oarecum similar cu al nostru, Academia Română dezvoltă perspectiva analitică asupra conceptului de securitate alimentară pe patru dimensiuni de analiză, structurate în funcție de coroborarea aspectelor cantitative și calitative cu acele coordonate pe care trebuie să se dezvolte măsurile concrete pentru realizarea stării de securitate alimentară, după cum urmează: 1. Disponibilitatea producției agricole; 2. Accesul la hrană; 3. Stabilitatea ofertei; 4. Siguranța și calitatea alimentației. (Academia Română, 2015, Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani, 2016‑2035. p. 177).

[5] Eșecul politicilor nutriționale îmbracă forma malnutriției, care se traduce drept „un dezechilibru –deficiență sau exces – în aport cu elementele nutritive și de alte componente alimentare care sunt necesare pentru o viață sănătoasă” (Brown, L., 2000: p. 71). Malnutriția poate fi întâlnită astăzi sub forma foametei, insuficienței vitaminelor și sărurilor minerale ori stării supraponderale (Bari, I. 2003: p. 279).

[6] Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă înstrăinarea suprafețelor agricole ale statului sau aparținând cetățenilor statului, către cetățeni sau entități ale altor state.

[7] Cu referire la aceste aspecte, Academia Română atrage atenția asupra următoarelor: „În ultimii ani, problema securității alimentare a populației a revenit în actualitate datorită provocărilor la nivel global, dintre care amintim creșterea cererii alimentare din noile state emergente din Asia și America de Sud, utilizările non‑alimentare date producției agricole prin producerea de biocombustibili, dar și din cauza impactului schimbărilor climatice asupra producției agricole și a ofertei alimentare.” (Academia Română, 2015, Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani, 2016‑2035. p.170).

[8] Potrivit unui studiu efectuat în anul 2016 de către AgroIntelligence SISA, peste 1 milion de hectare de teren arabil se află în proprietatea străinilor, dintre care: 23,4% aparține italienilor; 15,5% aparține germanilor; 10% aparține arabilor; 8,2% aparține ungurilor; 6,2% aparține spaniolilor; 6,1% aparține austriecilor și 4,5% aparține danezilor.

Total 5 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*