Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Internetul, digitalizarea societatii si mutatiile comportamentului uman » Mihai‑Bogdan MARIAN: Revoluțiile Postmodernității – de la manipularea rețelelor virtuale de socializare, la noua gherilă urbană –

Mihai‑Bogdan MARIAN: Revoluțiile Postmodernității – de la manipularea rețelelor virtuale de socializare, la noua gherilă urbană –

Trăim astăzi într‑un mediu internațional caracterizat de incertitudine și instabilitate, în care abundă formele de agresivitate neconvențională, hibridă, care pun tot mai greu la încercare diferitele orânduiri statale. Printre aceste forme de violență neconvențională se evidențiază tot mai mult și un nou tip de gherilă urbană, posibilă prin interconexarea în timp real a planului virtual de socializare cu strada, facilitând astfel descărcări intempestive de agresivitate extremă, susceptibile a modifica radical peisajele sociopolitice de referință. În acest context, dezvoltarea planului de socializare virtuală și modalitățile de control social asociate acestuia în virtutea evoluțiilor tehnologice înregistrate de umanitate vin să deschidă noi perspective în sfera psihologiei mulțimilor și a proceselor de manipulare colectivă, punând sub semnul întrebării actualele procese cu caracter revoluționar care zdruncină societățile prezentului.

Introducere

Indiferent de epocă, atât construirea orânduirilor sociale și politice, cât și modificarea ori prăbușirea acestora s‑au fundamentat pe acțiunea și forța mulțimilor. Dar acțiunea și forța mulțimilor s‑au dovedit a fi doar forma și intensitatea de manifestare ale unei energii brute, a cărei dezlănțuire, concretizare, orientare și, mai apoi, îmblânzire și stingere se produc fie sub impulsul unor constrângeri și privațiuni cu care se confruntă indivizii la un anumit moment, fie prin puterea de convingere a unor idei care au circulație între aceștia ori chiar printr‑un mix realizat între cele două modalități.manipularea-retelelor-virtuale-3 Oricare ar fi varianta de realizare, pentru ca ea să poată determina coagularea indivizilor în mulțimi care, treptat, ajung să devină mișcări cu caracter social și politic, trebuie să fie capabilă a genera în rândul acestora perspective și năzuințe comune, care să‑i determine la a acționa împreună în raport cu realitățile sociale și politice ale vremii lor.

De fiecare dată, raportat la o anumită situație concretă, gradul de stimulare a coeziunii indivizilor și, mai departe, de transformare a grupurilor umane în mișcări active din punct de vedere civic s‑a dovedit a fi direct corelat cu nivelul capacității de interacțiune și de comunicare existentă între oameni la momentul respectiv. În funcție de această relație, în care se reflectă modalitatea și viteza de circulație a ideilor între indivizi la un moment dat, apare posibilitatea, mai mică sau mai mare, de conturare a unei perspective comune asupra realităților sociale și politice. Iar această perspectivă poate căpăta, prin cei ce ajung să o împărtășească și să se lase animați de ea, caracterul unui factor de presiune socială și politică. Astfel, de‑a lungul timpului, vedem cum capacitatea de interacțiune și comunicare a fost potențată de evoluțiile tehnologice înregistrate de umanitate în materie de telecomunicații și transport, care au făcut ca informația să circule din ce în ce mai repede și pe distanțe din ce în ce mai mari, ajungând în prezent să parcurgă aproape instantaneu mapamondul de la un capăt la celălalt. Și, concomitent cu aceste evoluții, putem observa cum și mișcările cu caracter social și politic au devenit din ce în ce mai dese, mai ample și mai puternice în formele lor de manifestare.

În sensul celor de mai sus, se poate remarca cu ușurință și faptul că fiecare etapă de dezvoltare tehnologică în materie de transport al informației a avut un impact determinant asupra componenței și caracterului mișcărilor sociale și politice. Astfel, dacă inițial Gustave Le Bon și‑a focalizat atenția asupra studiului mulțimilor, urmărind identificarea caracteristicilor prin care se definesc grupurile umane alcătuite din indivizi între care există o interacțiune fizică directă într‑un spațiu de referință dat[1], ulterior, Gabriel Tarde și‑a concentrat perspectiva asupra publicurilor, înțelese drept un fel de comunități mai largi, constituite din indivizi disparați în medii diverse, între care nu există un contact fizic propriu‑zis, dar care ajung să împărtășească idei și opinii comune în virtutea accesării în mod constant a acelorași surse de informații, cum ar fi presa scrisă[2]. Mai târziu, Serge Moscovici, având în vedere inclusiv impactul televiziunii și al cinematografiei asupra indivizilor, ajunge să vorbească despre epoca maselor[3]. Venind către zilele noastre, în virtutea tehnologiei internetului și a posibilităților de interacțiune socială pe care acesta le oferă într‑un spațiu public din ce în ce mai larg, care se definește în primul rând prin aceea că este un spațiu de socializare virtual, descoperim o nouă formă de aglutinare a indivizilor în ceea ce sunt cunoscute astăzi a fi rețelele virtuale de socializare. Prin intermediul acestor entități, informația se poate propaga chiar și în timp real pe distanțe extreme, fapt ce le conturează un profil hibrid, situat între publicuri și mulțimi, deoarece rețelele virtuale de socializare au dovedit capacitatea de a facilita metamorfozarea aproape instantanee a publicurilor în mulțimi, ce pot căpăta chiar caracter de mase cu manifestare cât se poate de concretă, nu numai în spațiul public virtual, ci chiar și în cel cu existență fizică reală.

Astfel, dacă pentru Revoluția Franceză de la 1789 a fost esențială apariția premergătoare a tiparului și a presei scrise, pentru suportul Revoluției Ruse de la 1917 importantă a fost completarea presei scrise cu diseminarea informației prin telegraf și radio, iar mai târziu, la momentul revoluțiilor anticomuniste inițiate în anul 1989, am văzut cum presa scrisă și radioul au fost completate și chiar detronate de televiziune[4]. Tot așa, odată cu primăverile arabe inițiate în anul 2010, am asistat la demonstrația de forță a internetului și a platformelor virtuale de socializare[5]. Acest parcurs istoric ne relevă mutarea centrului de greutate în sfera socializării cu caracter politic de pe discuțiile și dezbaterile de salon[6] și manipularea-retelelor-virtuale-2mișcările revoluționare ale căror dimensiuni obișnuiau să varieze între local și național, pe discuțiile și dezbaterile ținute pe Facebook și Twitter și mișcările revoluționare cu caracter de masă, care tind a căpăta din ce în ce mai des o manifestare transnațională.

De asemenea, ar mai fi de precizat aici că apariția unei inovații tehnologice în materie de comunicare și diseminare a informației nu a venit să le înlocuiască în totalitate pe cele precedente, ci, de fiecare dată, s‑a articulat în mod complementar și s‑a potențat prin cele deja existente pentru a facilita transmiterea informației către și între un număr cât mai mare de indivizi, dând naștere în zilele noastre la așa‑numita hybrid media[7]. Pe această cale, prin intermediul a ceea ce astăzi obișnuim să înțelegem în sens generic atunci când ne referim la mass‑media, a devenit posibilă conturarea unei sfere publice de dimensiuni globale și chiar apariția unor mișcări cu caracter social și politic care depășesc granițele statelor, tinzând către a căpăta o anvergură globală[8].

Însă sporirea vitezei și mărirea distanței de diseminare a informațiilor au și un corolar negativ, constând în faptul că, cu cât distanța și viteza de propagare a unei informații sunt mai mari, cu atât posibilitatea de verificare a acurateței respectivei informații se vede mai restrânsă, iar câmpul perceptiv al indivizilor se vede și el astfel predispus la a fi orientat și direcționat dincolo de capacitatea lor de surprindere efectivă a realului concret. Mai mult decât atât, internetul, pe lângă posibilitățile de interacțiune sporite pe care le oferă indivizilor, în același timp, constituie și o platformă nemaiîntâlnită de control social prin bazele de date cu caracter personal pe care le stochează în virtutea condiționării utilizatorilor de a se înregistra conform protocoalelor instituite de administratorii rețelelor de socializare[9]. Iar de aici mai departe apare un teren extrem de propice pentru manifestarea diferitelor tendințe de manipulare a indivizilor, ce pot avea drept scop modificarea anumitor realități sociale și politice prin eludarea cadrului formal de referință, deoarece acesta presupune, cel puțin din punct de vedere teoretic, întotdeauna obținerea consimțământului conștient al majorității pentru realizarea unor asemenea transformări. Astfel, dacă respectivele tentative de schimbare ar fi instrumentate în mod deschis și transparent de către cei care și le propun, ar ajunge să fie supuse riscului de a fi blocate de majoritate, când aceasta nu le dorește, iar prin manipulare se poate evita tocmai o asemenea eventualitate.

Câteva cuvinte despre manipulare [10]

Fie că ne referim la mulțimi, publicuri sau mase, ori chiar la rețelele de socializare, atât teoreticienii de marcă din domeniul psihanalizei și psihologiei sociale, cât și cei din sfera științelor politice, relațiilor publice și comunicării[11] se dovedesc a fi consecvenți în a subscrie la ideea potrivit căreia câmpul perceptiv al indivizilor dintr‑o societate poate fi distorsionat, orientat sau manipulat și, pe cale de consecință, și credințele, opiniile și, mai apoi, acțiunile lor pot fi supuse manipulărilor de orice fel, de la stimularea și direcționarea comportamentului de consum și până la orientarea convingerilor, atitudinilor și acțiunilor cu caracter politic. Având în vedere scopul prezentei expuneri, ne vom canaliza atenția asupra acestei din urmă categorii, a manipulărilor care urmăresc întotdeauna o finalitate cu caracter politic.

Astfel, încă de la început trebuie să precizăm că manipulările cu scop politic nu apar mai niciodată în mod izolat, ci, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, se circumscriu unor complexe de acțiuni mai ample, care se articulează reciproc pe termen mediu și lung, cunoscute sub denumirea de agresiuni informaționale sau război psihologic, al căror obiectiv final constă în obținerea controlului și tutelei asupra sferei publice dintr‑o societate dată, pentru a se putea impune și susține mai apoi anumite direcții de evoluție politică în societatea respectivă. În sensul celor ce preced, mai trebuie subliniat și faptul că asemenea acțiuni reprezintă întotdeauna apanajul profesioniștilor, beneficiind de regulă de suportul logistic al unei infrastructuri cu profil militar, sau care măcar funcționează pe baza regulilor specifice organizațiilor militare. De asemenea, după cum bine sublinia Hannah Arendt, dacă respectivele acțiuni sunt instrumentate în scopul acaparării sferei decizionale din societatea-țintă, se poate spune despre ele că îmbracă mai degrabă caracterul unei propagande[12] agresive, în timp ce atunci când ne aflăm într‑o fază ulterioară acaparării puterii politice, prioritatea devine menținerea în captivitate a societății, iar acțiunile cu caracter manipulator ajung să se circumscrie cu predilecție unor operațiuni de îndoctrinare[13] a populației.[14]

Prin urmare, ținta principală a manipulărilor cu scop politic o reprezintă cucerirea și/sau deturnarea opiniei publice pentru a o transforma în factor de presiune sau, după caz, de legitimitate politică. În zilele noastre, realitățile sociopolitice specifice postmodernității, prin faptul că se definesc în primul rând prin trendurile de destructurare a formelor și fondurilor edificate pe parcursul modernității, pentru a face loc unei proiecții sociopolitice de tip globalizator, care tinde a se legitima într‑un plan de anvergură mult mai larg, respectiv global[15], ne evidențiază cu preponderență acțiuni care se înscriu în primul registru, adică în cel în care manipularea are drept scop slăbirea coeziunii societăților statale prin fracturarea relației dintre decidenții politici și restul societății, pentru a face posibilă schimbarea paradigmei sociopolitice în care acestea obișnuiau să funcționeze. Astfel, având ca referință o societate dată ce a fost configurată pe parcursul modernității, putem spune că, în linii mari, acest tip de manipulări vizează demobilizarea majorității care legitima prin suportul său vechea ordine sociopolitică a statului, concomitent cu impunerea unei noi agende politice prin intermediul unei minorități active, agendă la care, ulterior, în virtutea inerției comunicaționale, mediatice și mai ales a contagiunii sociale, se urmărește până la urmă și racordarea majorității tăcute. În acest sens, potrivit lui Vladimir Volkoff, asemenea acțiuni cu caracter manipularea-retelelor-virtualemanipulator urmăresc trei scopuri: „să demoralizeze națiunea vizată și să dezintegreze grupările care o constituie; să discrediteze autoritatea, precum și pe apărătorii, funcționarii și notabilitățile sale; să neutralizeze masele pentru a împiedica orice intervenție spontană generală în favoarea ordinii stabilite, în momentul ales pentru cucerirea non‑violentă a puterii de către o minoritate.”.[16]

Așadar, în această cheie a manipulărilor cu scop politic, acțiunile care vizează demobilizarea și disoluția majorității[17], care se întind pe durate mai lungi de timp, sunt succedate în sens complementar, la anumite intervale de timp, în momentele oportune, de acțiuni de mobilizare și de creștere a vizibilității mediatice a unei/unor minorități active[18], care reușesc să acapareze sfera publică și să seteze agenda de interes pentru aceasta.[19] Iar acapararea sferei publice, cu monopolizarea atenției reflectoarelor societății, se realizează prin ocuparea efectivă a spațiului public, sau mai bine zis a zonelor și edificiilor‑simbol ale acestuia, care se poate realiza într‑o primă fază printr‑un număr relativ redus de indivizi, ce se constituie ca o masă critică la care, prin contagiune socială, ulterior vor adera și alți membri ai societății.[20]

În ceea ce privește tehnicile efective de manipulare, adică de distorsionare a realităților și a câmpului perceptiv al indivizilor, Alex Mucchielli subliniază faptul că acestea se concentrează pe manipularea sensurilor, respectiv, a contextelor în care realitățile și conduitele umane ajung să fie învestite cu sens și semnificație de către observatori[21]. Cu această ocazie, Mucchielli atrage atenția că orice situație poate fi descompusă într‑o suprapunere de șapte contexte: 1) contextul spațial, 2) contextul fizic și senzorial, 3) contextul temporal, 4) contextul pozițiilor relative ale actorilor, 5) contextul relațional social imediat, 6) contextul cultural de referință, 7) contextul expresiv al identităților actorilor (Mucchielli, 2002, pp. 33‑55).

Pentru a încheia acest excurs referitor la manipularea cu scop politic, mai trebuie să precizăm faptul că acest gen de manipulări sunt precedate și se derulează concomitent cu ample activități de cercetare, studiere și eșantionare a populației-țintă, pentru identificarea particularităților și vulnerabilităților psihologice ale acesteia, precum și a răspunsurilor pe care ea le oferă la stimulii aplicați în contextul manipulării. În cadrul acestui proces se urmărește identificarea credințelor, valorilor, simbolurilor, pe care își fundamentează populația respectivă atitudinea generală față de viață, dar și poziționarea ei efectivă în contexte particulare concrete, aspecte în funcție de care îi pot fi stimulate și gestionate emoțiile, inserate și articulate opiniile care să‑i determine mai apoi atitudinile și acțiunile dorite de manipulator. În timp ce influențarea credințelor și valorilor profunde necesită derularea de acțiuni specifice pe o perioadă mai lungă, opiniile și atitudinile pot fi mult mai ușor manipulate prin acționarea nivelului emoțional al indivizilor, sens în care, contextele propice pentru asemenea intervenții se suprapun peste evenimentele cu impact emoțional deosebit la nivelul populației vizate, survenite în mod accidental sau chiar provocate, susceptibile a perturba câmpul reprezentărilor sociale și reperele contextului sociopolitic de referință pentru populația-țintă, existente anterior evenimentului[22]. Complexitatea acestui proces care precede și însoțește întotdeauna manipulările cu scop politic implică un vast și diversificat suport logistic, care presupune valorificarea și exploatarea, directă sau intermediată, atât a unor institute de statistică și de sondare a opiniei publice, cât și a unor organisme media, vectori de opinie și platforme de socializare reale sau online și, nu în ultimul rând, resurse ale unor servicii de informații secrete, sens în care reiterăm faptul că manipulările de acest fel reprezintă apanajul profesioniștilor și structurilor cu profil militar.

Concluzionând în sensul celor de mai sus, circumscris acestui plan mai larg unde manipularea nu se întâmplă pur și simplu, ci are un scop cât se poate de concret ce vizează o finalitate politică, putem spune că tehnologia internetului, platformele și rețelele virtuale de socializare, precum și modalitățile de manipulare a acestora reprezintă ultima inovație în domeniu.

Manipularea reţelelor virtuale de socializare [23]

Filosofia conceptului de rețea socială, indiferent că ne referim la rețelele virtuale de socializare sau la cele cu existență fizică concretă, se întemeiază pe câteva constante. Prima dintre acestea rezidă în faptul că o rețea socială are menirea de a interconexa, într‑un fel sau altul, un anumit număr de indivizi, între care ajung să capete circulație anumite date, informații, idei, opinii etc. A doua constă în faptul că nu se poate stabili un contact direct între toți indivizii dintr‑o rețea, unora dintre aceștia revenindu‑le calitatea de a intermedia circulația conținutului informațional de la emitent, către ceilalți membri ai rețelei. În cazul rețelelor virtuale de socializare, o parte din această sarcină de intermediere este preluată de însăși tehnologia care face posibilă platforma de socializare, în sensul că un emitent poate transmite concomitent un anumit conținut informațional către o multitudine de indivizi, prin simpla postare a acestuia pe platforma de socializare, care practic preia sarcina de intermediere și de facilitare a accesului la respectivul conținut informațional, precum și feedback‑ul la acesta. Însă, chiar și într‑o asemenea situație, tehnologia nu poate prelua în întregime sarcina intermedierii către toți membrii interconexați într‑o rețea, întrucât diseminarea conținutului informațional postat de emitent are loc direct doar între membrii grupului de socializare din care emitentul face parte. Mai departe, transmiterea conținutului informațional și către alte grupuri de socializare, care se află interconexate în sistem, rețea cu grupul de origine al emitentului prin indivizi care fac parte atât din acest grup, cât și din altul/altele care utilizează aceeași platformă virtuală de socializare, nu se poate realiza decât datorită intermedierii din partea acestor indivizi cu apartenență multiplă, prin utilizarea funcției share. Desigur că însuși emitentul poate să facă parte din mai multe grupuri de socializare, sau chiar să utilizeze pentru diseminarea aceluiași conținut informațional mai multe platforme de socializare. Astfel, din cele ce preced putem desprinde și alte elemente esențiale ale rețelelor, fie ele concrete sau virtuale, respectiv, nodurile de rețea, adică cei care inițiază și susțin diferitele grupuri de socializare, și punțile de rețea, adică cei care fac parte concomitent din mai multe grupuri de socializare distincte, facilitând interconexarea acestora[24].

Însă particularitatea cu adevărat excepțională a rețelelor virtuale de socializare, de departe, este viteza de diseminare a conținutului informațional care, de multe ori, dacă ne referim la opinii, intenții și atitudini care se vehiculează prin intermediul acestora, fundamentând mai departe acțiuni care generează efecte în planul realității concrete, ajunge să o ia înaintea evenimentelor care se derulează în timp real, influențând astfel în mod covârșitor direcțiile ulterioare de evoluție a acestora. Totodată, această viteză extremă de transmitere a conținutului informațional face ca platforma virtuală de socializare să devină un teren extrem de propice, atât pentru vehicularea unor date și informații nereale sau deformate, cât și pentru ambalarea și propagarea de zvonuri. La toate acestea se adaugă și posibilitățile de multiplicare a sursei de origine a mesajului ori de ascundere sau disimulare a acesteia față de ceilalți membri comuni ai rețelei. Iar tocmai aceste lucruri fac din platformele virtuale de socializare un instrument de ultimă generație în materie de manipulare.

Revenind asupra manipulărilor cu scop politic din perspectiva acestui instrument reprezentat de platformele și rețelele virtuale de socializare, se cuvine a puncta că prioritatea în procesele de manipulare derulate pe această cale o reprezintă preluarea controlului a cât mai multe noduri și punți de rețea. De asemenea, trebuie să mai precizăm și faptul că punctul culminant al unui astfel de proces îl reprezintă momentul transformării publicului/publicurilor din spațiul virtual în mulțimi și mase cu manifestare efectivă în planul realității concrete. Prin urmare, putem decela două etape majore ale acestui proces, respectiv, a) preluarea și consolidarea controlului asupra spațiului de comunicare virtual și b) mobilizarea publicului virtual în sensul manifestării sale efective în stradă.

În ceea ce privește preluarea și consolidarea controlului asupra spațiului de comunicare virtual, prezintă o importanță deosebită caracterizarea făcută populației‑țintă, precum și eșantionarea corectă a acesteia pe grupuri de socializare constituite după criterii relevante, cum ar fi cele de gen, de vârstă, profesionale, hobby și preocupări extra‑profesionale etc., cele mai multe dintre încadrări fără o legătură directă, fățișă cu sfera politică spre care țintește manipularea. Apoi, în funcție de aceste caracterizări și eșantionări ale populației privite ca întreg, se urmărește preluarea controlului nodurilor și punților de rețea (câteodată chiar inițierea lor) pentru a putea ține captive publicurile în fiecare astfel de matrice de socializare, cât și pentru a facilita interconexarea acestora atunci când este nevoie. În acest sens, urmează a fi legitimați comunicatorii care servesc procesului de manipulare, prin creșterea vizibilității lor în grupurile de socializare în care au fost introduși[25]. Esențial pentru legitimarea acestora este să aibă o prezență constantă în cadrul socializării și să vehiculeze informații în sensul interesului manifestat de membrii grupului de socializare. În demersul de legitimare, aceștia nu caută să formuleze conținuturi informaționale explicite în sensul devoalării țintei reale pe care o urmăresc circumscris manipulării, ci doar eventual să expună asemenea conținuturi într‑o formulă implicită, care să lase celorlalți sarcina de a trage concluzia, desigur orientată, în sensul urmărit de manipulare. Pe scurt, pentru acești comunicatori este esențial a se legitima în grupurile de socializare ca fiind la fel cu ceilalți membri ai grupului prin raportare la sistemul lor de valori și la interesele care îi preocupă, și doar tangențial să vehiculeze, aparent de o manieră dezinteresată și obiectivă, într‑o formulă mai degrabă implicită decât explicită, anumite conținuturi informaționale care să pregătească terenul pentru următoarea etapă a manipulării, când orientarea cu țintă politică ajunge să fie exprimată în mod deschis, fiind susținută acum de eșafodajul de încredere al comunicatorului, construit cu migală anterior. Practic, putem spune că în această primă etapă se întinde plasa asupra publicurilor care activează în spațiul de comunicare virtual. De asemenea, se pot realiza inclusiv exerciții de transpunere a publicului virtual în public real, de stradă, prin inițierea și organizarea, pornind de la socializarea virtuală, de evenimente concrete cu caracter civic sau de hobby, aparent fără niciun fel de încărcătură politică. Astfel de exerciții au menirea de a consolida coeziunea grupurilor, prin lărgirea spectrului de relaționare dincolo de mediul de socializare virtual, creându‑se acel sentiment de comunitate, iar pe de altă parte, să activizeze reflexul manifestării în stradă. Odată preluat controlul asupra publicurilor vizate, este deschisă ușa pentru trecerea la etapa următoare, cea în care urmează ca mulțimea virtuală să capete o manifestare concretă în stradă, căreia să i se imprime o orientare politică deschisă, susceptibilă a modifica peisajul sociopolitic al societății respective.

Referindu‑ne la cea de‑a doua etapă, aceea a metamorfozării publicului/publicurilor virtuale în mulțimi sau mase de stradă care ajung să aibă revendicări cu caracter politic, trebuie să reiterăm faptul că asemenea operațiuni în cele mai multe dintre cazuri sunt facilitate de un eveniment cu un puternic impact emoțional, ce poate avea loc în mod accidental sau chiar poate fi provocat, și care ajunge să se bucure de o largă expunere mediatică în tot spectrul comunicațional al societății, favorizând astfel realizarea unei uniformizări emoționale a societății de ansamblu. Așadar, în această etapă a manipulării devine deosebit de activă întreaga logistică și infrastructură comunicațională prin care se susține procesul de manipulare în societatea-țintă. Pe acest fond, nodurile și punțile din rețelele virtuale de socializare lansează sub diferite pretexte conexe evenimentului intens mediatizat, apelul la manifestare civică în stradă. Sub impactul emoției puternice generate de evenimentul de referință, se constituie o masă critică de indivizi, care aleg să coboare din sfera de socializare virtuală, în stradă, respectiv, în locuri publice cu semnificație aparte pentru societate. Datorită expunerii mediatice, sub acțiunea comunicatorilor care servesc scopului manipulării, prin contagiune, rândurile celor care ajung să se manifeste în stradă devin din ce în ce mai dese. Iar starea lor de spirit dominantă poate fi caracterizată ca fiind una de derută, indignare și nemulțumire vis‑a‑vis de evenimentul produs și consecințele acestuia. În acest moment, comunicatorii care instrumentează manipularea purced la a imprima mulțimii/masei de indivizi din stradă o orientare cu o țintă politică concretă, oferindu‑le un vinovat/responsabil de serviciu care să deconteze nemulțumirea acumulată. Și astfel se intră în faza următoare, cea a gherilei urbane.

Gherila urbană și ocuparea spaţiului public

Cu privire la gherila urbană, considerăm util a puncta aici, din perspectivă teoretică, fazele standard ale unui protest cu derulare completă, în condițiile în care factorii decizionali ai unei societăți, învestiți în mod oficial cu autoritate de către o majoritate în cadrul unui proces formalizat cu respectarea normelor juridice ale societății, nu dau curs revendicărilor străzii și ajung să fie înlăturați din funcțiile și demnitățile publice deținute.[26] Prin urmare, aceste faze pot fi decelate astfel: a) scoaterea inițială a oamenilor în stradă, etapă inițială care implică un factor declanșator al nemulțumirii publice; b) imprimarea unei orientări politice pentru nemulțumirea publică; c) permanentizarea protestului; d) radicalizarea protestului prin revendicarea edificiilor publice reprezentative pentru autoritate și intrarea în coliziune cu forțele de ordine care asigură protecția acestora; e) escaladarea violențelor și compromiterea autorității publice, prin faptul că dialogul cu aceasta devine imposibil din cauza recursului la violență care o delegitimează; f) apariția liderilor informali și organizarea unei structuri de decizie la nivelul masei de indivizi care protestează; g) fraternizarea dintre protestatari și forțele de ordine; h) detronarea reprezentanților autorității din funcțiile publice deținute.

Având în vedere aceste etape prin care mulțimea virtuală se metamorfozează în mulțime de stradă care răstoarnă autoritatea de stat, trebuie să precizăm și faptul că tehnologia de tip smartphone, care oferă acces nonstop la internet chiar la purtător, facilitează într-o manieră radicală interconexarea planului virtual cu cel real, jucând un rol esențial în coordonarea și orientarea protestului, care trebuie ținut permanent sub control spre a nu fi scăpat din mână și deturnat către alte scopuri decât cele vizate de manipulare. În acest sens, comunicatorilor din mediul virtual li se adaugă acum și comunicatori din stradă, care beneficiază de un suport consistent de susținători dispersați incognito în mulțime, pregătiți să intervină în momentele cheie pentru a le susține mesajele și sloganurile spre a le impune masei de protestatari sau, după caz, spre a acoperi și combate eventualele scandări și sloganuri apărute în mod necontrolat din rândul mulțimii. La toate acestea, pe lângă suportul mediatic asigurat mișcării de protest prin diverse organisme media cu scop de provocare a contagiunii sociale care să sporească participarea la protest, se adaugă o întreagă infrastructură de aprovizionare a protestatarilor cu tot ceea ce le este necesar, de la mâncare și apă, până la bannere și lozinci, scene pentru discursuri și radiodifuzoare sau chiar obiecte contondente pentru acțiuni agresive sau materiale diverse pentru improvizarea de baricade. De asemenea, în situațiile în care masa de protestatari capătă dimensiuni incontrolabile prin raportare la logistica umană deținută de cei care instrumentează manipularea, se caută spargerea ei în mai multe grupuri de dimensiuni mai mici și, prin aceasta, mai ușor de controlat, prin direcționarea protestatarilor către ținte false.

Odată ce scopul manipulării a fost atins, adică atunci când factorul decizional abandonează funcția de demnitate publică, indiferent de faza în care se află protestul prin raportare la etapele subliniate de noi mai sus[27], se trece la dezamorsarea protestului fie prin retragerea intempestivă din scenă a comunicatorilor, fie prin acțiuni de compromitere efectivă a protestului ca urmare a realizării unor provocări special concepute în acest sens, fie prin alte mijloace și metode care vizează dezangajarea și demoralizarea protestatarilor. Acum, pe fondul vidului de autoritate creat în societate, precum și prin exploatarea derutei masei de protestatari care nu este pregătită la a avea soluții alternative reale la ieșirea din scenă a factorului de decizie contestat, se creează terenul propice pentru ca minoritatea care a instrumentat manipularea să preia funcția/funcțiile de demnitate publică rămase vacante.

 

În loc de concluzii, o scurtă retrospectivă și un exerciţiu de imaginaţie

Teoreticienii de marcă în domeniul științelor psihosociale și politice, dar și cei din zona științelor militare ne atrag atenția, pe de o parte, că atât mulțimile așa‑zis spontane, cât și marile mișcări de masă cu caracter revoluționar sunt predispuse la a fi supuse, sau chiar s‑au dovedit a fi rodul manipulărilor, iar, pe de altă parte, vin și ne explică în detaliu mecanismele prin care respectivele manipulări pot fi inițiate și instrumentate în sensul impunerii unor schimbări și/sau trenduri de evoluție sociopolitică prin eludarea voinței majorității reprezentative dintr‑o societate dată. Mai mult decât atât, istoria pare că vine să‑i confirme, arătând, odată cu trecerea anilor și risipirea înflăcărării și emoției puternice asociate momentului inițial, că ceea ce părea a fi o derulare de evenimente și acțiuni excepționale, ulterior s‑a dovedit a fi conspirație și manipulare. Exemplele în acest sens abundă, de la cazul Revoluției Franceze din 1789 și cel al Revoluției din octombrie 1917 și până la cazul așa‑zisului student ucis de forțele de ordine la Praga în 1989, presupusele zeci de mii de morți de la Timișoara și teroriștii invocați la momentul evenimentelor din anul 1989 din România, rămași încă neidentificați. Tot așa, și evenimentele majore cu caracter similar ale lumii din ultimele decenii s‑au dovedit sub multe aspecte a fi până la urmă, dincolo de ce au fost la vedere, rodul unor intrigi de culise, fiecare dintre acestea dând naștere la o panoplie de controverse îndelung disputate în spațiul public. Prin urmare, observatorului neutru i se ridică o circumspecție legitimă în legătură cu acest gen de evenimente. Iar contextul internațional actual nu face decât să legitimeze încă o dată această circumspecție.

Astfel, realitățile prezentului ne evidențiază tot mai mult imaginea unei stări de conflict atipic, generalizat, de dimensiuni globale, în care formele clasice de agresiune militară au cedat prim‑planul de manifestare formelor de agresiune hibride[28], neconvenționale, precum războiul economico‑financiar, agresiunile informaționale, direcționarea fluxurilor migratorii, actele teroriste sau exportul de revoluție. Or, într‑o asemenea logică, a conflictului atipic, hibrid și multidimensional, mișcările de mase de tipul gherilei urbane ar trebui încadrate și ele într‑o logică militară de desfășurare a lucrurilor. Într‑o astfel de abordare, obiectivele‑simbol ale spațiului public dintr‑o societate dată ar trebui privite ca obiective‑țintă, ce sunt vizate spre a fi cucerite prin metode neconvenționale, de tipul gherilei urbane, deoarece cucerirea acestora înseamnă de fapt cucerirea sferei publice reprezentative pentru societatea vizată și, pe cale de consecință, o modalitate de imprimare a direcțiilor de evoluție politică a acesteia. Din această perspectivă, o piațetă simbol pentru societate devine un obiectiv militar strategic, cu tot ceea ce înseamnă acest lucru, de la analizarea capacității ei de absorbție a maselor și până la identificarea tuturor căilor de acces și de evacuare pe care le are, precum și a necesarului de personal și tehnică de supraveghere ce trebuie dislocate pentru a controla și/sau deturna mulțimea care se adună în respectiva piațetă. Mai departe, în această cheie a gândirii de tip militar, forțele care intră în coliziune pentru cucerirea sau, după caz, apărarea unui astfel de obiectiv, sunt nevoite să‑și calculeze în detaliu necesarul uman care le poate asigura întâietatea în adjudecarea obiectivului, necesar uman care constă de fapt în publicurile fidele și captive, receptive la mesajele de mobilizare transmise de fiecare parte în spațiul public de comunicare, prin toate canalele avute la dispoziție. De asemenea, într‑o astfel de logică militară, calculele aferente mișcărilor de trupe, asigurării rezervei de personal, ofensivelor sau retragerilor care să se constituie în surprindere strategică, specifice realităților de front, sunt extrapolate acum în mediul urban, asupra maselor de indivizi civili vizate de manipulare.

Pornind de la aspectele mai sus evocate, nu putem să facem abstracție nici de posibilitățile de control social pe care le oferă astăzi evoluțiile tehnologice celor care au acces la informația pe care aceste tehnologii o colectează și concentrează. Un exercițiu de imaginație în acest sens ne oferă o perspectivă cel puțin îngrijorătoare. Astfel, dacă ne raportăm la nivelul individual, vom găsi că tehnologia internetului coroborată cu gadgeturile de tip smartphone și informațiile cu caracter personal vehiculate pe platformele de socializare, pe lângă faptul că pot asigura amprentarea electronică (vezi tehnologia touchscreen) și identificarea vizuală a posesorului de gadget (toate aceste gadgeturi sunt dotate cu camere foto‑video cu acoperire de 360), în plus pot furniza informații detaliate despre traseele obișnuite de deplasare și cercurile relaționale ale indivizilor, obiceiurile și hobby‑urile acestora etc. Apoi, coroborarea respectivelor date cu cele aferente cardurilor electronice bancare utilizate de același individ vor furniza informații suplimentare, despre obiceiurile sale de consum, locurile pe care le frecventează pentru cumpărături și entertainment, intervalele la care obișnuiește să facă achiziții etc. Prin urmare, un individ care este identificat ca țintă de interes pentru o structură care poate avea acces la asemenea informații ce îl privesc reprezintă o victimă sigură, deorece cei care ajung să pună cap la cap respectivele informații vor ști mai multe despre el decât poate conștientiza el însuși cu privire la propria persoană.

În lumina celor ce preced, și ținând cont că, cu puține excepții, fiecare individ care participă la un protest în ziua de azi poartă în buzunar un gadget de tip smartphone (majoritatea dintre aceștia obișnuind să‑și facă inclusiv de acum celebrele selfie‑uri care sunt postate apoi în rețelele de socializare, expunându‑se inconștient suplimentar spre a fi identificați mai ușor) sau măcar un telefon mobil, fapt care îl face identificabil și abordabil atât în mijlocul mulțimii, cât și ulterior, în viața sa personală de zi cu zi, vom alege să ne încheiem prezenta expunere nu printr‑o concluzie, cum se procedează în mod obișnuit, ci prin a formula următoarea întrebare: mișcările protestatare de astăzi, în general, și cele de tipul gherilei urbane, în particular, mai pot fi considerate expresii ale voinței sincere a indivizilor și spiritului civic al acestora, sau mai degrabă reprezintă o inovație în materie de război, care se fundamentează pe rodul unor manipulări și al unor intrigi de culise cărora indivizii dintr‑o societate dată le cad victime la un moment dat?

Bibliografie orientativă

Arendt, H. (2014) Originile totalitarismului, București, Ed. Humanitas.

Bernays, E.L. (2014) Relații Publice, Ed. Alexandria Publishing House.

Chelcea, S. (2002). Opinia publică. Gândesc masele despre ce și cum vor elitele?, București, Ed. Economică.

Cooper, R. (2007) Destrămarea națiunilor, București, Ed. Univers Enciclopedic.

Clausewitz, C.V. (fără an) Despre război, Filipeștii de Târg Prahova, Ed. Antet.

Dâncu, V.S. (2003) Comunicarea Simbolică, Cluj-Napoca, Ed. Dacia.

Dungaciu, D. (2004) Națiunea și provocările (post)modernității, București, Ed. Tritonic.

Freud, S. (2000a) Psihologia Inconștientului, București, Ed. Trei.

Freud, S. (2000b) Studii despre societate și religie, București, Ed. Trei.

Fukuyama, F. (1992) Sfârșitul istoriei și ultimul om, București, Ed. Paideia.

Fukuyama, F. (2004) Construcția statelor. Ordinea mondială în secolul XXI, Filipeștii de Târg, Prahova, Ed. Antet.

Galeotti, M. (2016) Noua insecuritate, în Revista Foreign Policy România nr. 51 (aprilie-mai 2016), pp. 40-42.

Gheorghe, V. (2005) Efectele televiziunii asupra minții umane, București, Ed. Evanghelismos.

Gresh, A., Radvanyi, J., Rekacewicz, P., Samary, C., Vidal, D., Ramonet, I. (2006) Atlas Le Monde Diplomatique, București, Ed. SC Societatea de Editură LMD SRL.

Griffiths, M. (2003) Relații internaționale, școli, curente, gânditori, București, Ed. Ziua.

Habermas, J. (2005) Sfera publică și transformarea ei structurală, București, Ed. Comunicare.ro.

Hofstede, G., Hofstede, J.H., Minkov, M. (2012) Culturi și organizații. Softul mental, București, Ed. Humanitas.

Jouve, M. (2005) Comunicarea. Publicitate și relații publice, Iași, Ed. Polirom.

Jung, C.G. (2011) Civilizația în tranziție, București, Ed. Trei.

Kahneman, D. (2012) Gândire rapidă, gândire lentă, București, Ed. Publica.

Kinder, H. și Hilgemann, W. (2002a,b) Atlas de istorie mondială, Vol. I și II, București, Ed. Rao.

Korybko, A. (2014) Coup in Western Ukraine: the Arab Spring unleshed in Europe, [Online] disponibil la http://orientalreview.org/2014/01/24/coup-in-western-ukraine-the-arab-spring-unleashed-in-europe/ [Accesat la 12.04.2015].

Le Bon, G. (1990) Psihologia mulțimilor, București, Ed. Anima.

Le Bon, G. (fără an) Psihologie politică, Filipeștii de Târg, Prahova, Ed. Antet.

Lippmann, W. (2009) Opinia publică, București, Ed. Comunicare.ro.

Marian, M.B. (2016) Societatea deschisă contra societății deschise, București, Ed. Ideea Europeană.

Marshall, G. (2003) Dicționar de sociologie, București, Ed. Univers Enciclopedic.

Maslow, A.H. (2009) Motivație și personalitate, București, Ed. Trei.

Măgureanu, V. (2003) Declinul sau apoteoza puterii?, București, Ed. Rao.

Măgureanu, V. (2006) Sociologie politică, București, Ed. Rao.

Mânzat, I. (2007) Istoria psihologiei universale, București, Ed. Univers Enciclopedic.

Moscovici, S. (1961/1976) La psychanalyse, son image et son public, Paris, Ed. Presses Universitaires de France.
Moscovici, S. (2001) Epoca maselor, Iași, Ed. Institutul European.

Moscovici, S. (2011) Influență socială și schimbare socială, Iași, Ed. Polirom.

Mucchielli, A. (2002) Arta de a influența, Iași, Ed. Polirom.

Mucchielli, A., Auziol, E., Bianquis-Gasser, I., Bonnet, J., Carbonnel, C.-O., Collerette, P., Coulon, A., Desmet, H., Fontanille, J., Gras, A., Joly, M., Le Boeuf, C., Marty, R., Paille, P., Pourtois, J.-P., Raybaut, P., Sauvageot, A., Savoie-Zajc, L., Windisch, U. (2002) Dicționar al metodelor calitative, Iași, Ed. Polirom.

Mucchielli, A. (2005) Arta de a comunica, Iași, Ed. Polirom.

Mucchielli, A., Corbalan, J.A. și Ferrandez, V. (2006) Teoria proceselor de comunicare, Iași, Ed. Institutul European.

Neculau, A., Boncu, Ș., Chelcea, S., Clemence, A., Cosmovici, A., Dafinoiu, I., Dasi, F., Deschamps, J.C., Doise, W., Dubost, J., Guienne, V., Iacob, L., Lorenzi-Cioldi, F., Maisonneuve, J., Mitrofan, N., Moscovici, S., Mugny, G., Palmonari, A., Perez, A.J., De Vischer, P., Vlăsceanu, M., Zamfir, E. (1996) Psihologie socială, Iași, Ed. Polirom.

Petrescu, S. (2003) Arta și puterea informațiilor, București, Ed. Militară.

Rogojan, A.I. (2011) Fereastra serviciilor, București, Ed. Compania.

Schutz, A. (1967) The phenomenology of the social world, New York, Northwestern University Press.

Soare, S.R. (2014) Mai mult decât un Război Rece 2.0. Moscova a luat cu asalt ordinea mondială liberală. Dacă își menține actuala strategie de reacție, Occidentul va trebui să accepte Rusiei concesiuni strategice semnificative, dincolo de Ucraina. În Foreign Policy România (iunie-iulie 2014) pp. 42-47.

Soros, G. (1999) Criza capitalismului global. Societatea deschisă în primejdie, Iași, Ed. Polirom.

Stănescu, D. (2015) Povestea trenului plumbuit care l-a adus pe Lenin din exil în fruntea Marii Revoluții Socialiste, în Revista Historia din 23.03.2015, [Online] disponibil la http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/povestea-trenului-plumbuit-care-l-adus-lenin-exil-fruntea-marii# [Accesat la 30.03.2015].

Sun Tzu. (fără an) Arta războiului, Filipeștii de Târg, Prahova, Ed. Antet.

Taleb, N.N. (2010) Lebăda Neagră, București, Ed. Curtea Veche.

Tarde, G. (2007) Opinia și mulțimea, București, Ed. Comunicare.ro.

Teodorescu, B. (2008) Cinci milenii de manipulare, București, Ed. Tritonic.

Teodorescu, B., Sultănescu, D. (2006) 12:XII Revoluția Portocalie în România, București, Ed. Rao.

Toffler, A. (1983) Al Treilea Val, București, Ed. Politică.

Țene, I. (2014) Piața Universității – între Utopie și un Idealism controlat, în NapocaNews, [Online] disponibil la http://www.frontpress.ro/2014/04/piata-universitatii-intre-utopie-si-un-idealism-controlat.html [Accesat la 19.04.2015].

Volkoff, V. (2002) Tratat de dezinformare, Filipeștii de Târg, Prahova, Ed. Antet.

Ziua News – fără nume autor. (2014) Viral pe FB: Scrisoarea unui Golan din Piața Universității către Partidul FaceBook, postat pe Ziua News la data de 19.11.2014 [Online] disponibil la http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/viral-pe-fb-scrisoarea-unui-golan-din-pia-a-universitatii-catre-partidul-facebook-135239 [Accesat la 19.04.2015].

Alte articole online accesate la 02.06.2016:

http://www.ziare.com/rosia-montana/protest/despre-spalarea-creierelor-si-manipularea-politica-a-protestelor-interviu-cu-bruno-stefan-1262413;

http://adevarul.ro/news/eveniment/razboiulhibrid-componenta-psihologica-romania-1_571748975ab6550cb82c6392/index.html;

http://adevarul.ro/international/in-lume/sa-recitim-clasicii-tehnicilede-manipulare-maselor-1_51ce9e3ac7b855ff56dc58e9/index.html;

http://adevarul.ro/news/politica/intrarea-deriziune-procedeu-ofensiv-razboiul-psihologic-1_5631caf0f5eaafab2c207c74/index.html;

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/parintele-relatiilor-publice-manipularea-maselor-intr-o-democratie;

Decalogul Chomsky: Iată cele mai comune metode de manipulare a maselor

http://inpolitics.ro/victoria-serviciilor-votul-din-diaspora-si-o-manipulare-ca-la-carte_18412254.html;

http://www.revistamagazin.ro/content/view/12258/20/;

http://www.stiripesurse.ro/intre-facebook-si-dictatura_960517.html;

http://www.romania-actualitati.ro/informatiile_de_pe_retelele_de_socializare_pot_distorsiona_realitatea-78517;

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cum-functioneaza-manipularea-pe-facebook-luminile-turnului-eiffel-stinse-pentru-prima-oara-din-1889–111616.html;

GENERATIA “FACEBOOK”, MASA DE MANEVRA A CELEI MAI ABJECTE MANIPULARI: “DNA-ul, care numai o instituție românească nu e, curăță locul de cățeii noștri, PENTRU A FACE LOC DULĂILOR LOR. Dar tu nu te-ai prins… Nu va mai fi nicio corupţie. PENTRU CĂ NICI ŢARĂ NU VA MAI FI”/ Activistii GAY au instigat inspre razboiul cu Biserica?

Note:

[1] „Din clipa în care un anumit număr de ființe vii s‑au adunat laolaltă, indiferent dacă este vorba despre o turmă de animale sau de o mulțime de oameni, ele se supun din instinct autorității unui șef, adică a unui conducător. În mulțimile umane, conducătorul joacă un rol considerabil. Voința sa este nucleul în jurul căruia opiniile capătă formă și identitate. Mulțimea este o turmă, care nu poate nicidecum să se lipsească de stăpân. (…) Conducătorii tind astăzi să înlocuiască treptat autoritățile, în măsura în care acestea se lasă discutate și slăbite. Datorită tiraniei lor, acești noi stăpâni obțin mai multă docilitate din partea mulțimilor decât a obținut vreodată o cârmuire. Dacă, din întâmplare, conducătorul dispare și nu este imediat înlocuit, mulțimea redevine o colectivitate fără coeziune și incapabilă de împotrivire. În timpul unei greve a angajaților serviciului de omnibuze din Paris, a fost suficient să fie arestați cei doi conducători care o coordonau pentru a o face să înceteze numaidecât. Nu nevoia de libertate, ci cea de supunere domină întotdeauna sufletul mulțimilor. Setea lor de ascultare le face să se supună din instinct celui care s‑a declarat stăpânul lor.” (Le Bon, 1990: pp. 65, 67).

[2] Intrând într‑o polemică intelectuală cu teoria mulțimilor emanată de Le Bon, Tarde arată despre public următoarele: „Dar publicul se poate extinde la nesfârșit, și cum, pe măsură ce se extinde, viața sa particulară devine tot mai intensă, nu putem nega că acesta va fi grupul social al viitorului. Astfel s‑a format, printr‑un mănunchi de trei invenții complementare – tiparul, căile ferate, telegraful – puterea formidabilă a presei, acest telefon prodigios care a amplificat fără măsură vehiculul auditoriu al tribunilor și al predicatorilor. Nu pot, deci, să fiu de acord cu un scriitor redutabil, doctorul Le Bon, care spune că epoca noastră ar fi „epoca mulțimilor”. Este epoca publicului sau a publicurilor, ceea ce e cu totul altceva.” (Tarde, 2007: p. 27).

[3] În Epoca maselor, Serge Moscovoci radiografiază următoarele: „Mulțimile asistă acum pe stadioane sau în jurul mausoleelor la puneri în scenă gigantice care adumbresc sărbătorile împăraților Romei ori Chinei. Rațiunea îmi șoptește că aceste spectacole sunt iluzii, cu toate că o lume întreagă asistă la ele fie direct, fie urmărindu‑le pe ecranele televizoarelor sau cinematografelor. Dar, la fel ca și semenii mei, și eu cred în ceea ce văd. Acest ritual impresionant, această grandioasă punere în scenă, devenită parte integrantă a civilizației noastre – așa cum erau jocurile de circ pentru civilizația romană – răspunde în mod precis unei funcții. Își au importanța lor pentru psihologia și supraviețuirea civilizației.” (Moscovici, 2001: p.12).

[4] În acest sens, Revoluția română din decembrie 1989 poate fi reținută ca fiind prima revoluție televizată în timp real din istorie.

[5] Motiv pentru care aceste revoluții mai sunt cunoscute și prin sintagma revoluțiile Twitter sau Facebook.

[6] A se vedea în acest sens Jurgen Habermas (2005) Sfera publică și transformarea ei structurală, Ed. Comunicare.ro, București.

[7] Noțiunea de hybrid media se referă la propagarea informației de către un emitent prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare avute la dispoziție, articulând în mod complementar canalele tradiționale cu cele specifice rețelelor de socializare sau a platformelor online.

[8] Exemple relevante în acest sens îl constituie atât mișcarea Anonymous sau mișcarea Occupy, cât și mișcările ecologiste, feministe sau chiar internaționalele de partid, cu mențiunea că în această din urmă situație suplimentar mai există și o infrastructură logistică și financiară cât se poate de concretă.

[9] Sub acest aspect, din perspectiva evoluțiilor tehnologice, putem spune că modalitățile de control social au variat și ele semnificativ, modificând profilul societățior, în sensul că, de la societățile dominate ale Evului Mediu, s‑a trecut prin societățile disciplinate ale modernității, pentru a se ajunge la societățile controlate ale prezentului.

[10] MANIPULÁ, manipulez, vb. I. Tranz. A mânui, a manevra. ♦ Fig. A influența prin diverse mijloace modul de a gândi și de a acționa al unei persoane sau al unei colectivități. – Din fr. manipuler. (DEX 2009).

[11] Având în vedere că există o plajă largă de autori de referință în aceste domenii, dincolo de autorii deja menționați în cele ce preced, ne limităm doar la a indica cu titlu de exemplu, în sensul celor precizate de noi, figuri reprezentative precum Sigmund Freud, Eduard Bernays, Walter Lippman, Alex Mucchielli sau Noam Chomsky.

[12] PROPAGÁNDĂ, propagande, s. f. Acțiune desfășurată sistematic în vederea răspândirii unei doctrine politice, religioase etc., a unor teorii, opinii, pentru a le face cunoscute și acceptate, pentru a câștiga adepți. – Din fr. propagande. (DEX 2009).

[13] ÎNDOCTRINÁ, îndoctrinez, vb. I. Tranz. A iniția într‑o doctrină, a înarma cu o doctrină. – În + doctrină (după fr. endoctriner). (DEX 2009).

[14] „Oriunde totalitarismul deține controlul absolut, el înlocuiește propaganda cu îndoctrinarea și folosește violența nu atât pentru a‑i speria pe oameni (lucrul acesta se face doar în fazele inițiale, când încă mai există opoziția politică), cât pentru a realiza constant doctrinele sale ideologice și minciunile sale practice.” (Arendt 2014: p. 424).

[15] Robert Cooper arată în acest sens că „(…) dacă în lumea premodernă statele pot deveni amenințări din cauza faptului că eșuează în anarhie, în lumea modernă statele pot deveni un pericol atunci când au succes în constituirea coeziunii interne. (…) Consecințele finale demonstrează faptul că există o incompatibilitate fundamentală între cele două sisteme: cel modern, bazat pe balansare (nn. echilibru între state), și cel postmodern, bazat pe deschidere și transparență, care nu pot merge mână în mână.”. (Cooper 2007: pp. 51, 55).

[16] Volkoff, V. (f.a) Tratat de dezinformare. Ed. Antet, Filipeștii de Târg, Prahova, p. 8. În completare, făcând referire la Roger Mucchielli, autorul mai precizează că „această neutralizare implică „să se impună tăcerea majorității, o tăcere care exprimă apatia, nu oprobriul la adresa elementelor turbulente”. „Nu este vorba în niciun caz de o mobilizare a maselor populare (…) ci, dimpotrivă, de imobilizare a acestora. Voluntarismul revoluționar nu are nimic de‑a face cu o rebeliune generală, iar recursul la popor nu este decât o formulă verbală de propagandă, valabilă atunci când poporul este ținut la distanță.” (Volkoff, op. cit. p. 8).

[17] Printre acțiunile de acest gen, tot Vladimir Volkoff, avându‑l ca reper pe binecunoscutul Sun Țî și celebra sa scriere Arta Războiului, punctează și următoarele: discreditarea a tot ce merge bine în societatea-țintă, deoarece ceea ce funcționează susține tocmai sistemul sociopolitic luat ca țintă pentru a fi destructurat și/sau modificat; implicarea reprezentanților claselor conducătoare ale societății-țintă în realizarea de acțiuni ilegale, pentru a le submina reputația și, la momentul potrivit, să poată fi supuși disprețului public; răspândirea discordiei și disputelor între cetățenii din societatea-țintă; întărâtarea tinerilor împotriva bătrânilor; ridiculizarea tradițiilor etc. (Volkoff, op. cit. pp. 30‑34). Având în vedere aceste considerente teoretice referitoare la agresiunile informaționale, nu putem rezista ispitei de a nu face o paralelă cu ceea ce se întâmplă astăzi în societatea românească, unde clasa politică autohtonă a fost supusă oprobriului public și practic a fost decapitată de lupta anticorupție, luptă susținută în mod vizibil de reprezentanții unor puteri străine, prin imputarea unor acte de corupție săvârșite cu mai mulți ani în urmă, tocmai sub privirile îngăduitoare ale celor care astăzi înfăptuiesc și susțin demersurile anticorupție. De asemenea, și celelalte aspecte punctate își găsesc, de asemenea, din păcate, multiple corespondențe și în societatea românească din ultimele două decenii, fapt ce ridică cel puțin trei întrebări legitime, respectiv este supusă România unei agresiuni informaționale? Și dacă da, de către cine? Și în ce scop?

[18] În acest sens, analizând situația în care o minoritate acționează conștient pentru a modifica regulile și tradițiile stabilite, Serge Moscovici subliniază următoarele: în primul rând, atunci când o minoritate ajunge să se îndepărteze de la linia generală a majorității și să se manifeste în mod coerent în opoziție cu aceasta, ea reușește să arunce îndoiala asupra infailibilității judecății majoritare, slăbind presiunea socială a normei acceptate de majoritate asupra indivizilor și, devenind prin aceasta o amenințare la adresa consensului social unanim. Apoi, introduce în sfera deliberativă a indivizilor incertitudinea și confuzia în ceea ce privește reperele de fond în funcție de care își orientează acțiunile. Mai departe, se creează impresia unei pluralități antagoniste – se oferă alternative noi la cele deja existente – care face posibilă o alegere ce se definește prin faptul că se opune variantelor pe care majoritatea inițială le‑ar fi luat în calcul. Și astfel, schimbarea normei majorității devine posibilă. (Moscovici, 2011, pp. 206‑209).

[19] În arealul țărilor din Europa Centrală și de Est este elocvent ca model de mobilizare al unei minorități exemplul așa‑ziselor ONG‑uri portocalii, sponsorizate/afiliate Fundațiilor pentru o societate deschisă, care, deși în ponderea de ansamblu a societăților în care activează reprezintă curente minoritare, reușesc în momente-cheie să acapareze spațiul public și să deturneze agenda publică. A se vedea în acest sens și Gresh et al. 2006, pp. 66‑67.

[20] Asemenea exemple de zone simbol ale spațiului public, care se bucură de o mare expunere mediatică, în jurul cărora s‑au edificat curente revoluționare, pot fi considerate Piața Universității din București, Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, Piața Maidan din Kiev, Piața Taksim din Istanbul, Piața Tahrir din Cairo, iar exemplele, firește, pot continua.

[21] „Pentru a modifica o conduită, trebuie în principiu să modifici sistemul în care se manifestă ea; în contextul modificat, conduita cu pricina capătă un alt sens, pe care actorul nu‑l mai consideră relevant.” (Mucchielli, 2002, p. 33).

[22] Ne referim aici la acel gen de evenimente clasificate de Nassim Nicholas Taleb drept „lebede negre” (Taleb, 2010).

[23] Menționăm că aspectele prezentate în cadrul acestei secțiuni se fundamentează pe observațiile și considerentele de ordin personal ale autorului vis‑a‑vis de protestele aferente Primăverilor Arabe (2010‑2011), Revoltelor de la Londra (2011), Protestelor de la București (2012), Crizei Ucrainene (2013), Cazului „Colectiv”(București 2015), precum și a evenimentelor de acest gen mai timpurii din Franța anului 2005 sau Georgia 2008. Practic, toate aceste mișcări de revoltă reprezintă proteste de generație nouă am putea spune, în economia lor de ansamblu internetul și mobilizarea indivizilor prin intermediul rețelelor virtuale de socializare jucând un rol esențial.

[24] A se vedea în acest sens și Marshall, 2003, pp. 489‑490.

[25] Elocvent aici este exemplul așa‑zișilor postaci de serviciu ai partidelor politice, dar și cei ai diferitelor ONG‑uri, sau chiar ai unor servicii de informații secrete.

[26] Aici ne referim exclusiv la acel gen de mișcări de protest cu caracter aparent spontan, neautorizate, și nu la mișcările de protest organizate și autorizate, de tipul protestelor sindicale, care se înscriu în logica negocierilor dintre autoritate și sindicat. Desigur, însă, că și în cazul protestelor autorizate și organizate, ca urmare a producerii unui eveniment neprevăzut, protestul respectiv poate degenera și devia din parametrii formali de negociere în ceea ce noi am denumit a fi gherila urbană, adică acel gen de proteste în cadrul cărora, indiferent de pretextul declarat inițial, scopul final este reprezentat de înlocuirea factorilor decizionali și preluarea pârghiilor de putere în societate de către o minoritate, care sub impactul unei emoții puternice, anulează demersul de consultare formală și rațională a majorității, lipsind‑o de posibilitatea de a‑și manifesta opțiunea conștientă.

[27] Un exemplu de școală de parcurgere completă a tuturor fazelor protestului, după care a urmat etapa de dezamorsare a masei de protestatari poate fi reținut în Maidanul de la Kiev din anul 2013. Tot astfel, un exemplu elocvent de protest cu derulare incompletă, după care a început dezamorsarea sa, poate fi reținut în Cazul „Colectiv” din anul 2015, București, când decidentul politic vizat de protestatari a făcut pasul înapoi chiar înainte ca protestul să intre în etapa descrisă de noi la punctul d), în condițiile în care trendul de manifestare a mișcării de protest, din modul în care se realiza mobilizarea pe rețelele de socializare și felul în care escalada nivelul de agresivitate discursivă a protestatarilor, evidenția că protestul respectiv este proiectat a avea o derulare completă, cu parcurgerea tuturor etapelor subliniate de noi anterior.

[28] Potrivit lui Mark Galeotti, „operațiunile războiului hibrid vizează mințile celor care iau decizii finale – sau, după caz, publicul care poate să‑i influențeze. (…) O populație furioasă va pune presiune pe guvern și, mai devreme sau mai târziu, liderii vor trebui să asculte și să răspundă nemulțumirilor populare.”. În același sens, referindu‑se la noua doctrină de apărare a Moscovei – „Doctrina Gherasimov” (șeful Statului Major General al Armatei Ruse), Galeotti subliniază că aceasta se referă la „un întreg spectru de capabilități, care se pot extinde de la persuasiunea prin mijloace soft (presiune economică, poziții diplomatice tot mai dure) până la o întreagă progresie a operațiunilor militare – de la trimiterea a 10 oameni să blocheze un pod la desfășurarea a 100 de oameni pentru a alimenta o insurecție, sau chiar 10.000 de oameni într‑un război extins.”, arătând, totodată, că această doctrină a fost inspirată din convingerea multora dintre ruși că „în mod real Primăvara Arabă, la fel ca și revoluțiile colorate din Eurasia post‑sovietică, a fost un produs al Vestului, în special al Statelor Unite, o inginerie de schimbare a regimurilor prin tehnici politice. Percepute în acești termeni, revoluțiile apărute pe fondul eșecurilor de guvernare îi confirmă lui Gherasimov teza că astăzi este înspăimântător de ușor să distrugi state, capacitatea lor de a guverna.” (Galeotti (2016) Noua insecuritate. în Revista Foreign Policy România nr. 51/aprilie-mai 2016, pp. 40‑42).

Total 6 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Mihai - Bogdan Marian

Mihai – Bogdan MARIAN Anul de nastere: 20 ianuarie 1979 Studii și formare profesională Sunt licențiat în Drept al Universității din București (Facultatea de Drept, 2001) și absolvent cu diplomă de master al cursurilor de master Managementul Activității de Informații [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*