Punctul Critic » Lecturi » Luminița Iordache: Statele Unite și Noua Ordine Mondială

Luminița Iordache: Statele Unite și Noua Ordine Mondială

Cartea „Statele Unite și Noua Ordine Mondială” reprezintă o dezbatere între Olavo de Carvalho și Aleksandr Dughin, doi cercetători și filosofi care tratează tema centrală a cărții într‑o manieră distinctă, cu divergențe între liniile de interpretare. Autorii sunt reprezentanți ai unor țări diferite, primul autor menționat locuind în Statele Unite ale Americii, iar celălalt, în Rusia. Olavo de Carvalho este cunoscut ca autorul unor lucrări de metafizică, gnoseologie și logică. Aleksandr Dughin este liderul Mișcării Internaționale pentru Eurasia și directorul Centrului de Cercetări Conservatoare al Facultății de Sociologie din cadrul Universității de Stat din Moscova.

Cartea este structurată în trei părți. Prima parte prezintă rolul SUA în Noua Ordine Mondială, cu referire la „Tranziția globală” și la „Trei proiecte de putere globală” care devin subiectul unor prime dispute între cei doi autori. A doua parte al cărei titlu este „Replici și contrareplici” pune în prim‑plan poziția Occidentului în lume, și, în plan secundar, bolșevismul de dreapta (sau tradiționalismul de stânga). Ultima parte a cărții reprezintă concluziile celor doi protagoniști ai dezbaterii, fiind prezentată poziția lui Aleksandr Dughin în legătură cu lumea postmodernă și cea a lui Olavo de Carvalho privind „războiul” care există între continente.

Partea întâi începe cu întrebarea adresată autorilor, Aleksandr Dughin și Olavo de Carvalho privind „factorii și actorii istorici, politici, ideologici și economici care definesc dinamica și configurația puterii în lume și poziția SUA în Noua Ordine Mondială”.

Aleksandr Dughin descrie conceptul de Noua Ordine Mondială (NOM) ca devenind popular pe la sfârșitul anilor ’80 și presupunând „realizarea teoriei convergenței, care prezicea sinteza formelor populare ale socialismului sovietic, capitalismului occidental și o strânsă cooperare a Uniunii Sovietice cu Statele Unite în chestiunile regionale”, interesul pentru Proiectul Noua Ordine Mondială pierzându‑se după destrămarea Uniunii Sovietice.

După anii ’90, apare o Nouă Ordine Mondială constând într‑o lume unipolară, cu hegemonia globală a Statelor Unite, privită ca universalizarea economiei de piață liberă, a democrației și a ideologiei drepturilor omului.

Situația prezentă nu indică o Nouă Ordine Mondială definitivă, ci o tranziție de la ordinea mondială din secolul al XX‑lea către o altă paradigmă, fără să se cunoască dacă viitorul va însemna o altă ordine mondială, ordine regională/locală sau dacă se va instala un haos mondial.

Din perspectiva nord‑americană, NOM prevede că poziția SUA este asigurată prin posibilitatea alegerii a trei căi distincte, respectiv: „să înființeze un Imperiu American prin consolidarea tehnică și socială a unei arii centrale dezvoltate; să creeze o unipolaritate multilaterală în care SUA ar coopera cu puterile care agreează rezolvarea problemelor regionale și ar pune presiune pe țările infame sau ezitante, care luptă pentru independența regională; să promoveze globalizarea accelerată prin întemeierea Guvernului Mondial”. Cele trei direcții creează contextul relațiilor internaționale în care SUA sunt actorul principal la scară globală și prin care își poate afirma dominația strategică, economică și politică.

În lumea contemporană, SUA sunt percepute ca o influență la nivel economic, politic, strategic, tehnologic, informatic asupra tuturor statelor, gradul acestei influențe depinzând de voința acceptării acestora de a se supune acestor factori, creându‑se o așa-numită „rețea imperialistă globală”. Se discută despre o reeditare a universalismului occidental care a trecut prin Imperiul Roman, creștinismul medieval, modernitate, ajungând la postmodernism și ultraindividualism.

Istoria apare ca un proces univoc de progres tehnologic și social, prin care individul se eliberează de toate identitățile colective, iar SUA deține un rol important în politica pe care o promovează la nivel global, prin democrație liberală și postmodernismul politic. SUA sunt poziționate ca „actor principal și asimetric pe plan mondial, moderând, orientând, îndrumând și având putere de control asupra principalelor procese globale”.

Aleksandr Dughin este de părere că, prin focusarea pe politicile menționate, există tendința de distrugere accelerată a oricărei entități sociale holistice, precum și de fragmentare și de atomizare a societății. Potrivit specialistului american Stephen R. Maun, „democrația poate funcționa ca un virus autogenerativ, care consolidează multe societăți democratice din punct de vedere istoric”, dar că poate trage spre haos societățile tradiționale care încă nu au capacitatea de a se adapta, iar, pentru această ultimă situație pot fi văzute evenimentele recente petrecute în țările arabe.

Economia americană se confruntă cu diferite provocări din cauza lumii marilor competitori emergenţi, creșterii economice a Chinei. Disproporția dintre sectorul financiar și sectorul productiv real și chestiunea energetică, au fost principalele cauze ale crizei financiare din 2008. China reprezintă un principal factor de competitivitate cu SUA. De asemenea, Rusia, Iranul, Venezuela și alte câteva state au o independență relativă faţă de SUA prin deținerea unor cantități însemnate de resurse naturale.

Pe lângă perspectiva „americană‑centristă”, apar și alte viziuni alternative asupra arhitecturii mondiale, existând două categorii în care se împart actorii lumii. Prima se referă la state naționale care nu doresc să‑și delege independența unei autorități supranaționale externe, vreunei hegemonii nord-americane deschise și nici unei dizolvări haotice. Aceste state nu au o strategie global alternativă pentru viitoarea ordine mondială, iar punctul lor de rezistență în fața tendințelor proamericane sau globaliste este dorința conservării suveranității.

Cea de‑a doua categorie de actori sunt cei care resping Tranziția și este alcătuită din anumite grupuri subnaționale, mișcări sau organizații care se opun „americanismului” din rațiuni ideologice, religioase și/sau culturale. Acești actori subnaționali devin transnaționali prin religiile și ideologiile împărtășite și în alte țări și state naționale și care pot aduce o viziune alternativă a Ordinii Mondiale viitoare care să se opună Tranziției și structurilor sale.

În cea de‑a doua secțiune a primei părți, Olavo de Carvalho vorbește de trei proiecte de dominație globală denumite provizoriu: „ruso‑chineză”, „occidentală” și „islamică”. Concepțiile despre puterea globală a celor trei agenți reprezentanți ai proiectelor sunt foarte diferite din cauza forțelor și obiectivelor diverse pentru care luptă. Relațiile dintre aceste puteri sunt bazate pe competiție și dispută, uneori chiar militară, însă există și zone de fuziune și colaborare, mobile și schimbătoare.

Conform profesorului Olavo de Carvalho, o analiză strategică a fiecărui agent reflectă linia ideologică care îl caracterizează, schema „ruso‑chineză” privilegiază perspectiva geopolitică și militară, cea „occidentală” – perspectiva economică, cea „islamică” – disputa religiilor. Cele trei modalități esențiale ale puterii: politico‑militară, economică și religioasă se regăsesc în blocuri supranaționale distincte, fiecare cu propriile strategii de dominare mondială și moduri de acțiune specifice.

Autorul menţionat susține ideea că lumea de astăzi pare a fi obiectivul unei dispute între militari, bancheri și predicatori. Proiectul globalist „ruso‑chinez” corespunde intereselor elitei globaliste formate din guvernele celor două țări. Elita globalistă din Occident nu se identifică cu vreun stat sau guvern anume, nu reprezintă un interes național, însă are putere de control asupra multora dintre ele. Globaliștii islamici urmăresc interesele generale ale tuturor statelor musulmane, unite în proiectul Califatului Universal, condus de către Frăția Musulmană, o organizație transnațională, a cărei influență este omniprezentă în lumea islamică.

Perspectiva ruso‑chineză este amplificată sub forma eurasiatismului, iar SUA reprezintă „încarnarea prin excelență a globalismului liberal, fiind în esență cel al societății deschise susținute de Sir Karl Popper”.

Profesorul Olavo de Carvalho critică faptele Rusiei atât din perspectiva istoriei acesteia, cât și din cea a prezentului, atribuindu‑i SUA rolul de victimă a proiectului globalist. Pe partea opusă, Aleksandr Dughin este un critic al SUA și al civilizației occidentale ca întreg.

Secţiunea a doua a cărții cuprinde o serie de replici și contrareplici ale celor doi autori privind poziția lor în societatea în care trăiesc, valorile, identitatea culturală a fiecăruia și, bineînțeles, influența acestor aspecte asupra opiniei lor.

Pozițiile profesorului Olavo de Carvalho par a reflecta particularitatea socială a culturii occidentale, individualismul fiind o caracteristică a Occidentului. Aleksandr Dughin descrie globalizarea ca bazându‑se pe ordinea economică și reprezintă lumea viitoare ca o piață globală. Autorul critică consideraţiile profesorului Olavo de Carvalho privind cele 3 proiecte globale.

Potrivit acestuia, puterea americană modernă și postmodernă, cât și aliații săi din Europa și din alte părți s‑au manifestat din ultimele secole până în ziua de azi drept încarnarea directă a Puterii Maritime. De asemenea, hegemonia globală americană e geografică, strategică și pură talasocrație.

Localizarea atlantică a centrului lumii globale, esența capitalistă a dominației sale, tehnologia materială inovatoare ca bază a cuceririi coloniilor, controlul strategic al mărilor și oceanelor prin forțele armate americane reprezintă caracteristici ale unipolarității și globalizării. Rusia și China formează Eurasia în deplinătatea sa: Heartland, cele 2 spații continentale mai mari și reprezintă telurocrația. Geopolitica oferă o vizualizare a sferei politico‑geografice, a sferei sociologice, face o sinteză a puterilor politice, a frontierelor și prezintă un sistem de valori culturale și sociale.

Islamul corespunde unei zone‑frontieră (Rimland), iar natura sa geopolitică se deschide în 2 direcții: Puterea maritimă și Puterea Terestră. Echilibrul dintre talasocrație și telurocrație înclină în momentul de față în favoarea primei. Principala caracteristică a Occidentului este individualismul, așa cum sunt de părere Max Weber și Louis Dumont.

Olavo de Carvalho explică faptul că poziția sa în cadrul acestei dezbateri este cea a unui observator științific, care dorește să obțină o viziune clară asupra lucrurilor care sunt în joc în comparație cu poziția celuilalt actor, care reprezintă poziția agentului politic urmărește să producă anumite acțiuni. Olavo de Carvalho descrie lumea împărțită în cele 3 forțe principale aflate în dispută.

Asimetria rolurilor celor doi autori aferente agentului politic și observatorului științific se reflectă în descrierile pe care amândoi le fac în ceea ce privește situația mondială, aparent fiecare îndeplinindu‑și propriile îndatoriri, diferite de altfel.

Potrivit lui Olavo de Carvalho, elita globalistă nu este doar o clasă socială oarecare cu capitaliști și bancheri, ci o entitate organizată, cu o existență continuă de mai bine de un secol, care se reunește periodic pentru a asigura unitatea planurilor sale și continuitatea execuției lor.
Fiindcă expresia elitei globale nu oferă ideea exactă despre natura acestei entități, Olavo de Carvalho recurge la termenul de Consorțiu, ce reprezintă marii capitaliști și bancheri internaționali cu scopul instaurării unei dictaturi mondiale socialiste, pentru îndeplinirea planurilor globale care asigură continuitatea expansiunii puterii lor asupra întregii lumi.

Consorțiul acționează prin folosirea guvernelor pe post de instrumente în cadrul unor planuri care prejudiciază națiunile lor. Consorțiul este o entitate predominant supranațională, formată din familii de diferite naționalități, independentă și suverană față de orice interes național.

Pornind de la definiția termenului de Consorțiu, autorul afirmă că definițiile termenilor exprimă doar esențe generale, abstracte, logice, nu realități și dintr‑o definiție nu se poate deduce niciodată că lucrul definit există.

Olavo de Carvalho sugerează ca, în cadrul unei dezbateri serioase din punct de vedere intelectual, să fie analizați termenii discursului politic, pentru a determina acțiunile reale insinuate, dedesubtul lor, în locul unei interpretări naive.

Ei încearcă să analizeze distincția dintre termenii individualism și colectivism ca răspuns la afirmația lui Aleksandr Dughin care făcea referire la particularitatea socială a culturii occidentale – individualismul – la care prof. Olavo de Carvalho pare să tindă să adere.

La definiția dată Consorțiului de prof. Olavo de Carvalho, prof. Aleksandr Dughin adaugă faptul că această elită globală există și chiar acționează, lucrând cu o infrastructură ideologică, economică și geopolitică concretă, identificată istoric și geografic și asociată cu o serie de valori și instrumente, în întregime occidentale, cu baza economică reprezentată de capitalism și liberalism.

Aleksandr Dughin încurajează popoarele, să reziste Globalizării și Occidentalizării aferente. Autorul pare să susțină valorile tradiționale reale în fundamentele lor și procesul distrugerii globale a modernității/hipermodernității.

Cei doi autori au un schimb de replici și contrareplici atât la adresa acestora, cât și a națiunilor ai căror reprezentanți sunt fiecare dintre aceștia.

Subiectele dezbătute de cei doi ies din sfera temei principale: SUA și noua ordine mondială, acestea axându‑se pe acuzațiile care și le aduc reciproc privind poziția lor în societate, cât și principiile și valorile fiecăruia dintre cei doi. Replicile și contrareplicile par să fie subiective și mai puțin să descrie și să dezbată situația actuală și viitorul statelor pe glob.

Ca o concluzie: lumea actuală este unipolară, având drept centru Occidentul Global și Statele Unite – esența. Unipolaritatea prezintă aspecte geopolitice și ideologice, prin dominarea strategică a planetei în acord cu interesele naționale și imperialiste ale SUA şi prin focusarea pe valorile moderniste și postmoderniste.

Valorile americane pretind că sunt universale și reprezintă o nouă formă de agresiune ideologică împotriva multitudinii de culturi și tradiții ale celorlalte popoare.
Dughin susține lumea multipolară, termenul de multipolaritate vizând toate aspectele: geopolitic, cultural, axiologic, economic și altele.

Potrivit teoriei lui Mackinder‑Dughin, menționată de Olavo de Carvalho, în istorie totul se reduce la o luptă pentru putere între țările care domină marea și cele care guvernează mari întinderi de pământ. El susține că, pentru profesorul Dughin, conflictul nu se rezumă la o luptă între state, ci presupune proporțiile unui război între două viziuni asupra lumii, două sisteme de valori opuse și ireconciliabile.
Cu această ocazie se face o succintă prezentare a unor aspecte ale istoriei, și anume faptul că puterile maritime în istoria antică au fost Fenicia și Cartagina, iar imperiul terestru care i se opunea celei din urmă era Roma. Războaiele punice au constat în opoziția dintre civilizația maritimă și civilizația terestră. În epoca modernă, Anglia a reprezentat polul insular și maritim, stăpâna mărilor, și, mai târziu, America a devenit gigantica insulă‑continent.

În pofida tuturor schimbărilor istorice posibile, tipul general al civilizației maritime este întotdeauna legat de superioritatea economicului în fața politicului. În istoria modernă, reprezentările puterii terestre au fost imperiul Rus și, de asemenea, imperiile central‑europene Austro‑Ungaria si Germania, acestea reprezentând simbolul esențial al geopoliticii terestre în istoria modernă.

Salvează

Total 0 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*