Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Internetul, digitalizarea societatii si mutatiile comportamentului uman » Luminița Iordache: O carte-provocare: „Crizele de după criză. O lume fără busolă și fără hegemon”

Luminița Iordache: O carte-provocare: „Crizele de după criză. O lume fără busolă și fără hegemon”

Cartea „Crizele de după criză. O lume fără busolă și fără hegemon” este consacrată perioadei post-criză, ridicării lumii emergente și reașezării puterilor globale. Această carte este dedicată decidenților politici, specialiștilor în domeniul geopoliticii și economiei, studenților, cât și celor interesați de consecințele perioadei post-criză și de dezvoltarea lumii. Paul Dobrescu este profesor în cadrul SNSPA, prestigios cercetător în descifrarea lumii contemporane, expertiza sa fiind cunoscută în geopolitică, sociologie politică și comunicare.

Secolul XXI este caracterizat prin ridicarea lumii asiatice și o competiție economică acerbă, în care se vor prăbuși lumi, iar altele se vor înălța, în care vechea ordine internațională se va eroda și alta se va crea, în care vor exista schimbări radicale de ierarhii economice și de putere. Cercetătorii prefigurează că mijlocul crizele-de-dupa-criza-o-lume-fara-busola-si-fara-hegemonde-paul-dobrescusecolului XXI va aduce pe podiumul ierarhiei economice a lumii următoarele supraputeri: China, SUA și India.

Asia pune în prim‑plan dezvoltarea, pregătirea traseului pentru a crea condițiile de existență și funcționare ale statului de drept. Asia este axată pe dezvoltare, iar Europa – pe statul de drept. Europa nu a avut o strategie de întâmpinare în cazul globalizării și nici în cel al crizei, aceasta nu se focalizase pe dezvoltare și competitivitate. Globalizarea poate construi premisele dezvoltării, însă dezvoltarea propriu‑zisă cade în sarcina statelor. Europa a mizat pe faptul că tradiția și prestigiul îi pot asigura un loc special într‑o lume care se transformă rapid. Dezechilibrul dintre cele două coaste ale supercontinentului ar putea avea urmări marcante, continentul european va cunoaște o tendință de marginalizare care ar putea conduce la o părăsire treptată a modelului de dezvoltare consacrat inițial de Uniunea Europeană.

România este plasată într‑un context geopolitic mișcător, care trebuie să vegheze la propria integritate. Potrivit lui George Friedman, imperiile se întâlnesc acolo unde există România, o nouă Casablanca deoarece istoria sa a venit mai tot timpul prin intermediul imperiilor. Statul este comparat cu un stat-carcasă, care așteaptă investiții străine pentru a putea fi pus în mișcare, care așteaptă șansa și nu o construiește.

Criza izbucnită în 2008 este considerată cea mai mare criză financiară care a avut loc până acum și care va marca secolul XXI, la fel ca în cel anterior, deoarece primul deceniu prefigurează secolul. Perioada post‑criză este caracterizată printr‑o refacere mai rapidă a lumii emergente și o evoluție mai lentă și inegală a lumii dezvoltate.

Criza a afectat în mod diferit statele dezvoltate deoarece nu au avut aceleași macropolitici, unele au investit în activitățile manufacturiere în crearea PIB‑ului, statul având un rol semnificativ în viața economică și socială, care a prevenit în mare măsură perturbațiile majore. Găsirea unui răspuns durabil la problemele structurale, schimbarea abordării și adaptarea la noile situații este calea către diminuarea consecințelor crizei.

Răspunsul la criză nu este unul standard, deoarece nici situațiile și nici contextele nu sunt aceleași. Europa va avea ca principală slăbiciune în perioada următoare evoluția demografică, ceea ce presupune sprijinirea pe atuuri care pot diminua consecințele negative ale declinului demografic. Asia forței de muncă ieftine și Asia produselor competitive va fi față în față cu Europa, care va fi nevoită să găsească un răspuns la aceste provocări.

Evoluțiile din ultima perioadă semnalează o schimbare socială, iar ca primă condiție ca o societate să progreseze este să administreze cu deosebită atenție resursa umană. Statul are răspunderea de a pune în valoare materia cenușie a țării din timp, de a fructifica fondurile publice ţinând cont de factorii esențiali viitorului societății, creșterea demografiei, investiției în tehnologie și capital.

În timpul crizei, problema interven­ției sau non‑intervenției statului și a organismelor sale de specialitate a generat diferite poziții promovate de autori de notorietate. Criza a apărut în domeniul privat (în special în domeniul bancar), a fost acoperită cu bani publici și astfel a devenit o problemă a cetățeanului obișnuit. Pe termen lung, efectul crizei presupune îndatorarea financiară a comunităților și statelor, ceea ce reclamă un efort ulterior enorm pentru achitarea datoriilor contractate care au în vedere și generația viitoare, fiind urmată de o perioadă lungă de refacere.

Potrivit autorului, datoriile reprezintă problema centrală a crizei financiare din punct de vedere al sustenabilității acestora, condiționată de mărimea și de structura ei, precum și de capacitatea de returnare a celui care împrumută, iar explicația este dată de termenul leverage. Datoriile guvernamentale mari pot încetini dezvoltarea, crește suferința socială, pot alimenta un proces de instabilitate și nemulțumire socială pe termen mediu, dezvoltarea și stabilitatea fiind structural legate.

Potrivit momentului Minsky, perioadele de prosperitate determină instalarea unor condiții prielnice apariției crizelor, stabilitatea este destabilizatoare, deoarece în momentele de stabilitate, cei care împrumută, cât și cel care împrumută devin prea încrezători că totul evoluează bine și împrumuturile cresc, implicit crescând și leverage‑ul. Teoria lui Minsky arată latura psihologică a comportamentului și privește criza ca un proces ciclic.

Globalizarea a apărut la sfârșitul secolului al XX‑lea ca un tip de organizare a vieții internaționale care să favorizeze schimburile, legăturile și în ultimă instanță, dezvoltarea. Globalizarea a favorizat fluxuri financiare, tehnologice, dinspre țările dezvoltate spre țările în curs de dezvoltare, a stimulat procesul de relocare a capacităților de producție.

Astfel a trezit la o nouă viață Asia, state emergente care au avut viziuni, strategii de întâmpinare, de răspuns, de valorificare, atitudini, reacții și care au văzut oportunitatea de a se dezvolta. Aceste state s‑au adaptat noului context, au pregătit din vreme activități industriale, au stimulat inovația, s‑au îngrijit de piețe de desfacere, de surse de aprovizionare cu energie. Unele state dezvoltate au pus accentul pe cercetarea științifică, pe inovație și pe educație; altele au înțeles să‑și dezvolte exportul, ca mijloc de a procura rezerve valutare, de a asigura un tip de stabilitate propriei evoluții. Asia asigură în momentul actual aproape jumătate din producția industrială a lumii, formula „made in China” se transformă în sloganul „creat în China”.

Experiența acestor state reprezintă o strategie de transformare elaborată în anumite condiții, premise diferite de aplicare, cu avantajele și dezavantajele sale. Succesul în orice proces social de o mare complexitate – dezvoltare, democrație – nu poate fi exportat și nici importat, așa cum nici modelele de dezvoltare nu pot fi judecate în sine, ci prin rezultatele sale.

Se pune un accent deosebit pe rolul statului de adevărat strateg al dezvoltării, deoarece globalizarea implică obiective de anvergură pe care le pretind nu doar legături cât mai strânse între mandatele decidenților politici, ci și refacerea și consolidarea continuităților istorice care s‑au dovedit rodnice. Până nu demult, statul a impus dezvoltarea ca proces de sine stătător, însă acum dezvoltarea și creșterea economică aduc statul în prim-plan, ceea ce presupune o schimbare de perspectivă deoarece acestea vor reprezenta principala unitate de măsură a unei bune guvernări. Stat – dezvoltare este noul tandem care va domina viața și relațiile internaționale ale lumii.

Așa cum spunea autorul, dezvoltarea este dureroasă deoarece implică eforturi pentru a se observa progrese vizibile. Dezvoltarea are nevoie de disponibilitate umană și socială pentru declanșarea unui proces de o anumită amploare, este necesară o idee de început care trebuie să fie împărtăşită la nivel social, transformată într‑o atitudine publică, este nevoie de o elită dedicată dezvoltării, performantă, fără de care nimic durabil nu poate lua naștere în viața unui popor.

Globalizarea transformă dezvoltarea într‑o funcție a statului. În toate etapele istorice, dezvoltarea a beneficiat de un sprijin direct sau indirect din partea statului, iar în condițiile globalizării, ea nu mai poate avea loc fără sprijinul și ghidajul statului. Principala misiune a statului este de ordin strategic: să pregătească premisele interne ale dezvoltării, de la calitatea învățământului și a sistemului sanitar, la remodelarea societății. Statul are nevoie de o busolă strategică asociată cu un statut activ, antreprenorial, orientat pe probleme de perspectivă. Autorul subliniază că idealul în ceea ce privește guvernarea este să ai un guvern mic și o guvernanță mare.

Statului îi lipsește axul strategic, care nu poate fi asigurat decât de un stat inteligent. Rezultatul modului în care societatea se dezvoltă depinde de cum este utilizat instrumentul guvernării.  Adevăratul factor de propulsie economică și socială este mașinăria guvernamentală, care a fost regândită și redefinită în funcție de dominantele epocii. Statul este o mașinărie administrativă care se reconstruiește permanent în funcție de natura regimului politic, de prioritățile fiecărei etape, iar prin întreaga sa funcționare, statul susține și servește sistemul.

Partea a doua a lucrării vorbește despre hotărârea cu care societatea se îngrijește de propriul viitor. Acest lucru se observă și prin efortul de a înțelege și preveni evoluții neconvenabile, de a corecta din vreme, de a avertiza, de a mobiliza energiile, de a pregăti viitorul. O componentă foarte importantă a vieții democratice și a biotopului european îl reprezintă statul, menit să asigure un echilibru, să vegheze asupra evoluției de ansamblu.

Prima datorie democratică a unui leadership este favorizarea dezvoltării prin conectarea cu centrele unde acest proces consemnează cea mai puternică dinamică. Modernizarea precede și întemeiază democratizarea. Inovația, performanța, industriile competitive fac parte din și definesc profilul societății moderne. Motorul real al creșterii este reprezentat de productivitatea muncii, iar tehnologia influențează direct productivitatea, iar aceasta, la rândul ei, creșterea economică.

Democrația este axul structural al biotopului pe care îl propune evoluția europeană în care este semnalat pericolul posibilității de dispariție a democrației reale, introducând confuzia dezbaterii tehnocrate, în care abundă cifrele, dar dispare perspectiva. Structura instituțională se menține, însă ea întreține iluzia că democrația funcționează, dar în interiorul ei are loc treptat o prefacere.

Schimbarea dramatică a pattern‑urilor comerciale ale lumii este determinată de viteza de înaintare a țărilor, ritmul lor de creștere economică. Germania este considerată pivotul tehnologic al lumii emergente, a transformat exportul într‑un instrument similar cu ce era industria militară în secolul al XIX‑lea și s‑a redefinit ca putere economică. Acest stat a avut dintotdeauna o elită atașată problemelor dezvoltării, o elită determinată să crească puterea statului german, care poate fi caracterizată prin competență. Autorul accentuează faptul că o competență presupune nu numai pregătire și pricepere, ci și atașament real la problemele efective ale unei comunități, capacitatea de a întrevedea obiective care pot developa atuurile respectivei țări, deoarece atașamentul real fecundează și valorifică pregătirea.

Arterele și pattern‑urile comerciale desenează structura de interese a lumii, acestea vorbesc despre priorități, opțiuni de perspectivă ale marilor exportatori, ca și ale marilor importatori ai lumii, se pot forma tandemuri comerciale între dezvoltați și emergenți, între marile capacități de producție ale acestui obiectiv de importanță nu strategică, ci istorică. Țările emergente și țările dezvoltate se intersectează, cooperează și alcătuiesc partea cea mai dinamică a lumii de astăzi. Între ele se instituie relații economice, comerciale, culturale și afinități de tot felul.

Reglementările servesc și ele interese, cine prescrie respectivele reglementări înseamnă nu numai că își impune interesele, ci și că deține levierele de comandă ale lumii. Atât calitatea programelor, cât și determinarea de a le aplica au dus la înfăptuirea unor mari realizări.

Un moment cu o semnificație deosebită pentru perioada post‑criză îl constituie înființarea Băncii Asiatice pentru Investiții în Infrastructură (AIIB – Asian Infrastructure Investment Bank) de către China. Această inițiativă poartă un nume precis: „One Belt, One Road”, ce are ca semnificație actualizarea celebrului Drum al Mătăsii, la nivelul secolului XXI. The Belt se referă la drumul pe uscat, în timp ce The Road se referă la drumul pe mare.

Noua instituție bancară este focalizată pe un domeniu bine delimitat: îmbunătățirea infrastructurii asiatice, infrastructura reprezentând o premisă fundamentală a procesului de dezvoltare. Crearea AIIB reprezintă o parte componentă a unor proiecte politice și geopolitice, a unui proces amplu de afirmare a Chinei ca putere globală, de îmbrățișare comercială a supercontinentului euroasiatic.

Prin intermediul inițiativei sale, China încearcă să exporte propriul model de dezvoltare, caută să progreseze antrenând și pe alții în acest proces, la bunul mers al acestei țări, la interesele și viziunea sa. Potrivit unuia dintre întemeietorii geopoliticii, Friedrich Ratzel, comunicarea este cea care învinge spațiile, în ascensiunea și consacrarea unei puteri. Acesta se referă la comunicare în cel mai larg sens al termenului, luând forma schimbului de mărfuri, schimbul de produse culturale și de opinii propriu‑zise. Infrastructura comerțului în cadrul „Noului Drum al Mătăsii” reprezintă o infrastructură de comunicare, prin care mesajul produsului care circulă este mai instructiv decât multe cuvinte.

Autorul descrie un alt fenomen al secolul XXI, cel al individualismului statal, în care statele se vor preocupa cu prioritate de propria dezvoltare și vor acționa și reacționa din ce în ce mai puțin în numele opțiunilor lumii dezvoltate sau chiar al Uniunii Europene, ele vor reacționa diferit și diferențiat, în funcție de ceea ce le dictează interesele propriei dezvoltări. Acest aspect este un efect, o particularitate a procesului de dezvoltare, declanșat în perioada post‑criză.

Partea a III‑a a cărții este axată pe reașezările puterii globale. Hegemonia a fost exercitată de către imperii, care asigurau stabilitatea, dar nu privilegiau schimbarea, ceea ce a și condus la prăbușirea lor. Pe parcursul Războiului Rece, a existat o ordine bipolară, expresie a confruntării între două superputeri Uniunea Sovietică și America, apoi după prăbușirea primei menționate, s‑a vorbit despre o ordine unipolară.

A doua jumătate a secolului XXI va fi caracterizată de multipolaritate. În perioada a doua a deceniului care urmează se vor detașa două puteri importante: SUA și China, SUA ca lider al lumii dezvoltate, China, ca lider al lumii emergente. Acest fapt reprezintă revenirea la un nou tip de ordine bipolară. În domeniul relațiilor internaționale se vorbește despre un dublu bipolarism: unul american‑chinez în domeniul economic și altul american‑rus în domeniul militar.

Apariția zonelor de tensiune între hegemonul global și hegemonii regionali, similitudinea situațiilor au precipitat dezbaterea referitoare la ordinea globală, iar această situație se va liniști atunci când va exista o formă de coexistență între viziunile despre ordinea internațională, ceea ce nu se anunță a se întâmpla în viitorul apropiat.

Conflictul dintre ordinea globală și cea regională este și un conflict între modelele de dezvoltare promovate de lumea occidentală și de cea emergentă, competiția dintre acestea propun două trasee de evoluție diferite pentru țările angajate în efortul de modernizare. Țările sau regiunile economice se îngrijesc să aibă atuuri în toate cele trei domenii care alcătuiesc structura unei puteri: puterea militară, economică și cea soft (puterea culturală).

Potrivit unei lucrări a lui Zbigniew Brzezinski, pe continentul euroasiatic s‑a desfășurat istoria mare a lumii, s‑au construit imperii, s‑au purtat războaie, s‑a pornit procesul de emancipare socială și umană, s‑au ridicat puteri, iar acum se înalţă o lume emergentă.

Sunt trei crize de mare anvergură: criza din Ucraina, cea din Marea Chinei de Sud și cea din Orientul Mijlociu care au forma unor crize structurale, deoarece angajează puteri care se ridică, cer regândiri, restructurări sau adaptări ale ordinii existente.

În Marea Chinei de Sud se întâlnesc interesele regionale chineze cu cele globale americane deoarece mai mult de jumătate din comerțul maritim mondial trece prin strâmtoarea Malacca, împreună cu jumătate de gazul lichefiat și o treime din petrolul neprelucrat. Centralizarea poziției geografice și comerciale conferă acestei mări și o centralitate strategică. Intensitatea comerțului dintre Orientul Mijlociu și regiunea Asia‑Pacific leagă Oceanul Indian de Oceanul Pacific și consacră o altă realitate geopolitică: apariția unei noi regiuni – regiunea indo‑pacifică.

Lumea islamică este o lume în expansiune, aceasta este considerată brâul geopolitic al lumii. „Primăverile arabe” au fost mișcări sociale ample, care au condus la prăbușirea unor regimuri și lideri, la schimbarea peisajului politic în multe state. Europa a participat la organizarea acestora însă înainte era asigurată o anumită ordine și mențineau acele populații pe loc, astfel, Europa a contribuit la distrugerea barajului care ținea valurile de populații departe de țărmurile sale. Aceste populații s‑au orientat spre Europa și au stârnit numeroase probleme. Principala problemă este multiculturalismul, care presupune un efort de adaptare din partea tuturor celor care trăiesc împreună, însă întrebarea care se ridică este dacă într‑adevăr există disponibilitate în direcția adaptării.

Un aspect important căruia autorul îi acordă o deosebită atenție este faptul că Orientul Mijlociu este o realitate culturală, o regiune locuită de oameni cu nevoi puține și credințe mari situându‑se la antipodul cetățenilor cu nevoi multe și credințe puține din țările dezvoltate. Aceste diferențe grăiesc multe despre aceste națiuni și modul în care pot influența lucrurile atunci când acestea încearcă să conviețuiască.

În ceea ce privește conflictul din Ucraina, Vestul și Estul se întâlnesc ca sfere de influență pe teritoriul acestui stat, ceea ce a instituit și conflictul dintre aceste puteri, însă particularitatea este dată de diviziunea internă existentă, unde granița poate fi definită ca expresie a unui raport de forțe. O vecinătate instabilă este un al doilea mare risc după o instabilitate internă.

Ca o concluzie a cărții, trei obiective sunt decisive pentru ridicarea unui stat, așa cum pune accentul și consensul lui Bertrand Russell în ceea ce privește China: o guvernare bine rânduită, dezvoltarea industrială și îmbunătățirea educației, adică un guvern capabil care poate realiza și celelalte două reforme.

Prioritizarea și instrumentele folosite în ceea ce privește dezvoltarea distinge țările, regimurile, epocile istorice, aceasta furnizând unul dintre principalele elemente care definesc profilul identitar al unei națiuni sau a unui grup social, definește ceea ce este și ceea ce dorește să devină. Dezvoltarea unui stat se sprijină pe trei piloni fundamentali: pe eficiența statului (eficiența administrației), pe competența elitelor, pe numărul și calificarea populației.

Drd. Luminița Iordache

Total 0 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

    Scrie un comentariu

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

    *