Punctul Critic » Justiţia şi drepturile omului » Lucian Rotariu: Experienţa închisorii din perspectiva persoanei private de libertate

Lucian Rotariu: Experienţa închisorii din perspectiva persoanei private de libertate

Rezumat: Acest articol conceptualizează principalele aspecte ale experienței carcerale din perspectiva subiectivă a persoanei private de libertate. Rolul legislativ al pedepsei cu închisoarea este analizat în comparație cu interpretarea și transpunerea într‑un mediu închis. Modul în care scopul legislativ este respectat, în ce proporție privarea de libertate răspunde dezideratelor societății de proveniență este argumentat sub forma unei interpretări sociologice formulate în baza studiului Etnografia tranzițiilor la deținuți, desfășurat de Universitatea din București în colaborare cu Universitatea din Oslo. Utilitatea dreptului, în spațiul punitiv, poate fi un indicator al capacității sale generale de a penetra și reglementa segmente ale societății în ansamblu. În măsura în care se regăsesc discrepanțe majore, obiectul său creează premise de manifestare a unei societăți anomice cu norme și rezultate proprii. […] O reeducare dar în penitenciar nu e… înveți mult mai multe lucruri spre rău. Cum să faci infracțiuni, cum să ripostezi cu vulgaritate, cum să te bați. Nu este pentru reeducare, penitenciarul te învață mai multe lucruri rele, între deținuți (MI, înainte de eliberare).

Abstract: This article conceptualizes the main aspects of the incarceration experience from the subjective perspective of the inmates. The legislative role of punishment by imprisonment is analyzed in comparison with the interpretation and it`s transfer in a close environment. In what extent the legislative goal is respected and in what measure the deprivation of freedom responds to the desiderates of the society of provenience is argued with a sociological interpretation based on the study The ethnography of the prisoner`s transition developed by the University of Bucharest in collaboration with University of Oslo. The utility of law, in the punitive space, may be an indicator of its general capacity to penetrate and to bring under regulation segments of the society in general. If there are identified major discrepancies, its objective creates the premises of the manifestation of an anomic society with its own norms and results. […] A re‑education but not in the penitentiary… here you learn more bad stuff, How to commit crimes, how to respond with vulgarity, how to fight. It is not for re‑education, the penitentiary teaches you more bad things, between inmates (MI, before release).

Introducecere

Dreptul are o capacitate fundamentală de tip utilitar. Acesta angrenează indivizii într‑un spațiu social, moral și juridic pentru a crea premisele exercitării libertății. Scopul implementării juridice este dreptatea. „Pentru ca dreptatea și utilitatea să nu fie în contradicție”, ordinea socială trebuie să permită cetățenilor să interacționeze și să acceseze normele într‑un mod nepărtinitor, iar instituțiile ce garantează mobilitatea juridică să‑și exercite reprezentarea în orice spațiu public. Fără existența unui consens între scopuri și mijloace, dreptul își pierde utilitatea, iar democrația își pierde esența prin incapacitatea ei de a permite tuturor actorilor de a beneficia de aceeași distanță socială între decidenți și cei pe care îi reprezintă, comunitatea în ansamblu, blocând forma de guvernare a reprezentării într‑un perpetuum ideal.

Statul de drept într‑un mediu închis, precum cel al închisorii, poate fi stresat și testat prin prisma accesului persoanelor private de libertate la drepturile garantate și prin îndeplinirea scopului juridic și așteptărilor instituționale. În acest sens, obiectivul legii este reprezentat de articolul 3 din Legea 254/2013: „(1) Scopul executării pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. (2) Prin executarea pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate a deţinuţilor sau persoanelor internate.” Dacă neutralizarea persoanei care comite infracțiuni prin îngrădirea spațială și socială poate fi observată și testată în mod obiectiv, atitudinea față de reguli și adoptarea unui nou comportament pentru a face parte activ și pozitiv din societate sunt subiecte cu un caracter dificil de urmărit prin prisma factorilor ce pot contribui la realizarea dezideratului. Acest lucru se manifestă variat în funcție de: accesul la resurse, calificarea profesională, accesul la un loc de muncă cu un cazier, disponibilitatea de a înțelege în general viața în termeni diferiți comparativ cu motivele pentru care respectiva persoană a săvârșit o infracțiune, până la disponibilitatea instituției, logistica și profesionalizarea angajaților, toate aceste elemente pot favoriza sau diminua contribuția față de evoluția acestuia după momentul eliberării. Spațiile închise oferă posibilitatea de a testa conceptul de drept prin prisma izolării sale și permiterea unor persoane de a exercita o funcție într‑o zonă socială cu foarte multe restricții care, într‑un mod paradoxal, oferă sistemului rolul de liber‑arbitru între societate, norme și dispunerea autorității față de persoane private de libertate. Existența unei singure persoane (agent) ca reprezentant al statului în cadrul unei secții pe timp de noapte, unde pot fi dispuși sute de indivizi, oferă capacitatea dreptului de a se exprima? Sau acest sistem de relații creează o lume atipică și favorizează conceperea unei comunități în afara legii cu norme, ierarhii și capital propriu? O astfel de retorică poate fi urmărită în raportul Avocatului Poporului privind vizita efectuată la data de 10.12.2015 la Penitenciarul București Jilava prin care se precizează o serie de nereguli în raport cu: supraaglomerarea (207%!), deficiențe în asigurarea apei potabile, condiții de igienă precare (în anumite camere), vulnerabilități în ceea ce privește dotarea spațiilor, asigurarea unei temperaturi corespunzătoare și supravegherea corespunzătoare a deținuților în vederea asigurării integrității fizice a acestora. Aceste discrepanțe prezentate nu au rolul de a culpabiliza o instituție sau profesioniștii care o reglementează, precum nici pe cei care activează în acest domeniu (chiar dacă rolul lor poate fi determinant), dar este observat un dezacord între cerințele legale și transpunerea lor socială. Culpabilizarea și selectarea unor indivizi ar fi o retorică falsă. Dacă blamăm puținele persoane care interacționează direct cu deținuții, fără a înțelege și perspectiva acestora, ar fi o activitate părtinitoare care probabil nu ar oferi o înțelegere și o explicație de ansamblu. Această problemă nu este doar una națională, chiar dacă pot exista forme de creativitate regională, ci este extinsă în majoritatea societăților care dispun de astfel de spații închise. Asocierea principală este cea legată de penetrarea scăzută a statului. Practic, acesta există într‑o formă latentă, diminuată și activată în special în relațiile cu mediul exterior, din afara penitenciarului (vizite, acces la instanțe etc.) și mai puțin în raport cu spațiul intern al deținuților. Factori precum resursele disponibile și caracteristicile profesionale ale unui asemenea rol într‑o instituție închisă, suportul public, dilema morală asupra modului în care comunitatea își investește resursele (meritocrația distribuției și alocarea resurselor) pot reprezenta piedici simbolice și materiale pentru exercitarea conceptului de drept într‑o formă majoritară într‑o închisoare. Transpunerea statului în cele mai inerte spații, cele care nu favorizează o dinamică socială și unde indivizii nu pot exercita o serie de libertăți, poate oferi o interpretare empirică asupra capacității sale de a‑și exercita coerența funcțională. Dacă există o slabă asociere sau o capacitate redusă de a implementa drepturi cu caracter general, atunci va exista un indice proporțional cu identitatea și cu existența statului de drept. În acest context, închisoarea, ca spațiu social, poate fi un bun instrument de cunoaștere aplicată a libertăților oferite și respectate în cadrul unei comunități. În măsura în care drepturile vor fi transpuse în aceste medii, acestea vor avea o posibilitate de exprimare și în cadrul societății de proveniență, precum și viceversa.

Metodologie

Studiul Etnografia tranzițiilor la deținuți are ca obiectiv înțelegerea procesului de reintegrare din perspectiva subiectivă a persoanelor private de libertate. Procesul, interacțiunile, metodele, mijloacele și conflictele sunt examinate din perspectiva românilor și romilor. Cercetarea este realizată simultan în două locuri: România și Norvegia. Echipa de cercetători ai Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București este responsabilă pentru situația celor din România, iar Universitatea din Oslo acoperă persoanele eliberate din Norvegia. Ca lot țintă avem 50 de subiecți în România (25 români și 25 romi) și 25 în Norvegia (15 români și 10 romi). În prezent, avem 58 de participanți activi în România. Cercetarea este susținută prin granturile EEA / Norvegia.

Colectarea datelor: observații, interviuri semi‑structurate în profunzime (înainte de a se elibera, după o săptămână, o lună, trei luni, șase luni și un an de la eliberare – pentru fiecare interviu condus în afara penitenciarului subiectul a primit 50 de lei), teste și fotografii realizate de participanți în prima lună.

Metodologia extrasului

Acest articol reprezintă un extras din studiul EPT, prin care am analizat interviuri realizate înainte și după eliberarea a 19 participanți recrutați din Penitenciarul București‑Jilava. În timpul culegerii datelor o atenție specială a fost concentrată asupra eticii pentru a asigura confidențialitatea, anonimatul și, totodată, pentru a proteja informațiile obținute. Fiecare participant și‑a exprimat în scris acordul de participare după ce a primit toate detaliile necesare și după ce le‑a fost precizată posibilitatea de a renunța în orice moment al studiului fără a oferi o motivație. Interviurile au fost realizate într‑un interval cuprins între 2‑3 ore și 3 săptămâni înainte de eliberarea participanților.

Experiența închisorii: Deprivare

A fost foarte greu, în primul rând că am fost departe de familie. În al doilea rând, nu m‑a deranjat foarte mult detenția, cât m‑a deranjat dorul la familie. Și ce pot să vă spun? Este foarte greu să ajungi aicea. Deci, vreau să vă spun că pentru o zi de libertate chiar nu are preț de niciun fel. Deci vă spun cu siguranță, cred că sunt mulți la care nu luați interviuri, dar sunt între unii 99% că n‑am să mai ajung aici. În primul rând, să vă spun sincer, dacă mai ajung a doua oară, cu siguranță o să‑mi pierd familia

(AR, înainte de eliberare).

[Un moment de liniște] O problemă că m‑am despărțit de familie, de copii, de rude, de mediu… cam asta a însemnat (ZM, înainte de eliberare).

Pedeapsa cu închisoarea prin izolarea persoanei într‑un spațiu închis care este supus unui regulament strict reprezintă, în primul rând, o deprivare de relații sociale. Acestea sunt observate în orice aspect al relațiilor din care persoana privată făcea parte anterior condamnării. Penitenciarul devine un filtru pe parcursul unei perioade limitate pentru toate rolurile sociale adoptate. Timpul capătă o nouă dimensiune, devine reglementat, monitorizat și privat de o parte din posibilitățile pe care individul le‑a exercitat anterior. Relațiile cu familia pot fi modificate. Exemplul subiectului AR despre o posibilă întoarcere în penitenciar după eliberarea sa indică o presiune din partea familiei asupra unui comportament indezirabil ulterior, deoarece: cu siguranță o să‑mi pierd familia. Izolarea individului produce efecte asupra statusului, profesiei și relațiilor dobândite anterior condamnării. Acestea își pierd capacitatea de a se manifesta parțial sau integral. Rolul prezent devine mult mai pregnant și absoarbe, dacă nu chiar înlocuiește, o parte din fosta sa capacitate socială. Omul, considerat liber, devine hoț, un individ instituționalizat neutralizat într‑o lume diferită din perspectiva morală, socială și normativă comparată cu societatea liberă. Închisoarea, într‑un sens metaforic, poate fi considerată o lume în care oamenii decad din roluri, statut și își pierd capacitatea de a dispune de ei înșisi.

Rutină

Aici e altă lume, lucruri diferite, aici sunt niște reguli, nu te poți deplasa mai mult decât e impus… afară începi viața nouă, te duci în societate, în lume. Pentru mine e viață nouă [libertatea] (MC, înainte de eliberare).

[…] dar e greu așa, n‑ai libertate, familia, când vrei tu să te duci când vrei, aicea sunt niște reguli, care trebuie să le respectăm, regulile de penitenciar, și noi nu tre’ să încălcăm niște reguli (TV, înainte de eliberare).

[…] dar în rest e o experiență de viață, un pic, e mai lungă ca armata. L.R. O comparați cu armata ca grad de dificultate? Z.M. Ca grad de dificultate se aseamănă cu armata. Din cauza restricțiilor (ZM, înainte de eliberare).

Cei 4 metri pătrați alocați ca minim pentru găzduirea persoanelor private de libertate, spațiu care de regulă nu este satisfăcut din motive de supraaglomerare a spațiilor penitenciare, capacitatea redusă de a gestiona relații de muncă în exterior, regulamentele care stabilesc de la câte obiecte de igienă are dreptul de a beneficia până la câte vizite poate primi, personalul redus în sfera asistenței sociale și psihologice, programele care nu pot (din motive logistice) să cuprindă majoritatea populației, persoanele cu care poți interacționa redau spațiului închisorii o caracteristică pregnantă: rutina.

Suferință și slăbirea încrederii în alți oameni

Aicea îți dai seama… pe cine ai pierdut, ți‑ai pierdut soția, îți pierzi tot, e foarte greu. Poți să ai bani, căutat să fii, degeaba, dacă nu ești acasă nu rezolvi nimic. M‑am distrus psihic aici. Aici te îmbolnăvești… vii de afară… aici pleci șmecherit… Înveți fel și fel de fapte, cum să furi, cum se droghează. E foarte greu (SG, înainte de eliberare).

Deci am văzut multe. Ca să vă spun așa… prieteni, la pușcărie, de niciun fel. Coleg de celulă poți să‑i spui. De exemplu: eu cu dumneavoastră suntem într‑o cameră și mâncăm împreună. Că n‑ai cum să mănânci singur, că mai ne cunoaștem de‑afară. Mai sunt prieteni pe hol… colegi, alte camere… Deci vreau să vă spun că sunt prieteni cu tine însuși numai când ai. De exemplu, dacă eu vin acum de la vizită, vine juma’ de secție: „dă‑mi și mie un salam, dă‑mi și mie un pui, dă‑mi și mie o de‑aia, dă‑mi și mie un suc…” (AR, înainte de eliberare).

Capacitatea redusă de a dispune de propria activitate asociată cu accesul la resurse limitate și cu variația diminuată de profile umane cu care poți interacționa exercită o presiune socială asupra vieții cotidiene a unei persoane private de libertate. Spațiul aprofundează lipsurile, acestea sunt mai ușor de sesizat prin prisma numărului de persoane cu care îți împarți activitățile și a situației locative (supraaglomerarea). Intimitatea este redusă, dacă nu chiar inexistentă. În fiecare activitate pe care o poți desfășura va exista posibilitatea ca aproape întotdeauna altcineva (altă persoană privată, personal administrativ) să observe și să participe activ la acțiunile deținutului. Aspect ce conturează o capacitate redusă ca individul să se poate exprima și manifesta în acord cu propriile convingeri, trăiri și dorințe. Penitenciarul nu este un mediu prietenos, relațiile sociale par a se consolida sub forma unor schimburi materiale sau de rol prin care se stabilesc ierarhii și comportamente predefinite. În majoritatea interviurilor sintagmele de prieten sau de persoană de încredere nu au avut o confirmare la nivel de percepție din partea subiecților. Aceștia au descris deținerea unor relații de proximitate bazate pe anumite trăsături comune sau schimburi, dar fără a avea capacitatea de a înregistra o perspectivă ulterioară. Deci vreau să vă spun că sunt prieteni cu tine însuşi numai când ai (AR). Privarea libertăților în cadrul pedepsei cu închisoarea este sinonimă cu privarea de rolurile sociale adoptate anterior. Acest argument favorizează perceperea pedepsei ca un moment de conștientizare a principalelor aspecte cotidiene ca importanță: relațiile de familie, grupul secundar de referință și activitățile uzuale desfășurate.

Lipsa securității și o experiență injustă

[…] în prima zi cam așa, a venit o … * și mi‑a furat lucrurile din geantă. A doua zi, m‑am dus să vorbesc cu directorul spitalului. I‑am explicat ce am pățit. Și el cică „așa și? Tu nu știi că așa e la pușcărie?” […] Am cerut să fiu mutat de urgență. Am pus bagaju’ jos, m‑am dus la baie, când m‑am întors, jumătate nu mai era. Era pe mesele la fiecare. Când am zis „băi ce faceți?”, au răspuns „băi cum îndrăznești?” (SF, înainte de eliberare).

Începând cu arestul central unde era o mizerie de nedescris… nu zice nimeni să stai ca la hotel dacă faci prostii, că datorită acestor aspecte omul se înrăiește mai mult și se comportă mai rău… ce am văzut în jurul meu, tineretul asta nu ține cont, nu au respect, rușine față de oamenii mai în vârstă […] dar am tăcut, am răbdat, am făcut prostia, rabd… altă soluție nu aveam (OG, înainte de eliberare).

Un spațiu social cu o densitate ridicată de persoane și de norme permite formarea unei vigilențe asupra respectării acestora, dar și a garantării lor. Cu cât sunt mai multe persoane active social, cu atât posibilitatea de a sesiza aspecte cu caracter antisocial este mai ridicată. Această ipoteză nu pare a fi susținută în mediul penitenciar. Cultura, gestionarea spațiului, profilul persoanelor private, factorul comun (infracțiunea), permisivitatea și incapacitatea reprezentanților legali de a gestiona un număr mare de persoane simultan, permit realizarea unor cutume, ierarhii și asocieri proprii desprinse de societatea de origine și aflate într‑o stare clandestină și anomică. Practic, existența legilor nu garanteaza aplicarea lor. Tema securității fizice și a bunurilor personale este regăsită în majoritatea interviurilor realizate. Acestea sunt regăsite în forme variate în discursul asupra unor aspecte particulare din momentul executării pedepsei cu închisoarea: de la momente excepționale (violuri observate asupra altor deținuți, în special asupra celor care au comis infracțiuni sexuale), acte de violență și de coerciție (presiune verbală, injurii, amenințări), privarea de gestiune a propriilor bunuri (incapacitatea de a utiliza radioul personal, televizorul etc.) până la deturnarea integrală sau parțială a bunurilor de consum (alimente, haine, țigări etc.). Acestea evidențiază incapacitatea statului și a dreptului juridic de a‑și exercita autoritatea morală. Diminuarea acestui discurs ar fi un indicator pozitiv al dezvoltării dreptului. În lipsa acestui indicator, normele își pierd și capacitatea principială deoarece nu sunt percepute în aceste medii închise ca fiind dezirabile și sunt înlocuite cu forme gregare de adaptare, de supraviețuire într‑o zonă periferică a societății, a celor izolați.

Izolare și supraaglomerare

Când ești într‑o cameră cu 40 de persoane, în care sunt decât 2 mese la care poți mânca și nu‑i niciun scaun… vine masa și se dau toți jos și nu ai loc, atunci se schimbă ceva în mintea ta, să mănânci pe jos sau nu mai mănânci deloc că nu are rost. Asta te schimbă, observi oameni… Oamenii cu care ai râs până atunci îți dau un ghiont în spate ca să ajungă el în față primul, asta m‑a marcat cât de cât… aglomerația asta din penitenciar m‑a schimbat. Am înțeles într‑o oarecare măsură și cum sunt oamenii, cred eu… cred că am înțeles. […] ai o mâncare asigurată și un adăpost deasupra capului cum se spune, nu trebuie să te lupți pentru ele că sunt date, însă ei trebuie să lupte… asta am văzut la ei și lucrul ăsta pe mine m‑a marcat. Încep să apreciez altfel omul, îi las să vorbească, să spună, dar nu trag concluzii decât după fapte, după vorbe nu… cam asta e pierdere de timp într‑o oarecare măsură și în altă măsură o acumulare de experiență… la un moment dat te plictisești, la un moment dat nu te mai miră nimic, știi dinainte ce se întâmplă, știi exact ce vrea să spună, ce vrea să facă o persoană când deschide gura (ZM, înainte de eliberare).

Supraaglomerarea spațiului penitenciar produce un efect de izolare. Cu cât sunt mai mulți oameni puși într‑un spațiu limitat, cu atât aceștia vor resimți o presiune de a căuta o formă de intimitate și de a se izola față de alții. Procesul poate fi privit din perspectiva unei nevoi de securitate și de a fi vigilent asupra tuturor comportamentelor celor din jurul tău, dar și ca o incapacitare a individului de a dispune de o formă de mobilitate […] vine masa și se dau toți jos și nu ai loc, atunci se schimbă ceva în mintea ta, să mănânci pe jos sau nu mai mănânci deloc că nu are rost (ZM). Saturarea spațiului implică și diminuarea exercitării expresiei alegerii. Pentru participanții care au opinat că au fost repartizați în camere cu o suprafață mai mare și, în special, cu mai puțini oameni în cameră tensiunea în raport cu alte persoane private de libertate a fost, la nivel de discurs, mai redusă. Persoanele care au beneficiat de acces la activități lucrative variate și în special cele desfășurate în exteriorul instituției au prezentat într‑o manieră mai redusă problema supraaglomerării. Aceștia au avut posibilitatea de a‑și consuma timpul în forme diferite, fapt ce a permis o reducere temporară a presiunii exercitate de spațiul locativ.

Deprinderea unor comportamente negative

L.R. ‑ Ce ați învățat aici? U.I. ‑ Nimic bun. L.R. ‑ Ce ați învățat rău? U.I. ‑ Cum să supraviețuiesc, vrăjeală multă cu hoțu’, sunt sătul de ea, cum să te ferești de necazuri (UI, înainte de eliberare).

Păi… o învățare de minte, să nu mai greșesc, să nu mai comit infracțiuni, să stau lângă familie, să apreciez ce am lângă mine, o reeducare dar în penitenciar nu e… înveți mult mai multe lucruri spre rău. Cum să faci infracțiuni, cum să ripostezi cu vulgaritate, cum să te bați. Nu este pentru reeducare, penitenciarul te învață mai multe lucruri rele, între deținuți. Nu, dacă vrei să vorbești cu cineva, nu ai cui, râde pe seama lucrurilor pe care tu vrei să le descarci, le ții prea mult (MI, înainte de eliberare).

Principalele forme de interacțiune sunt predominant desfășurate între deținuți. Ei dorm, iau masa, împart un spațiu comun, comunică, se recreează și lucrează împreună. Factorul comun al persoanelor private de libertate este pedeapsa cu închisoare în urma comiterii unei infracțiuni. Acest aspect al încălcării legii devine un fapt central și un principal meditator al relațiilor desfășurate. Primele reflecții discutate asupra venirii unei persoane noi în cameră probabil că nu vor face referire la nivelul de educație sau la abilități profesionale, ci, ipotetic, la aspecte în corespondență cu activitatea desfășurată pentru care a fost condamnat, cu ce faptă ești?. Majoritatea aspectelor în raport cu viața trăită în penitenciar, în acord cu discursul participanților la studiu, au o corespondență negativă, iar acestea sunt reliefate și în adoptarea unor noi forme de conduită infracțională, de adaptare la spațiu și de a se expune și raporta la modele de proximitate: persoane care au încălcat legea. Fără a avea un caracter general, duritatea mediului este exprimată prin relații de forță, de capacitatea unui individ de a dispune de un altul printr‑o ierarhie delimitată. Penitenciarul te învață mai multe lucruri rele, între deținuți (MI).

Stăpânire de sine și respectarea unor reguli

[…] înainte eram un om violent și nu‑mi prea plăcea să las de la mine nimic. Dacă mă supăra cineva, sau dacă îmi zicea cineva ceva, gata, mie atâta îmi trebuia. De fapt, asta așteptam, sau… eram primul care mă duceam să fac beleaua. Dar acuma nu mai, mă gândesc că am făcut 5 ani de pușcărie, vreau să mă duc afară, să îmi fac o familie, să folosesc ceva din viața asta, cum se spune așa. […]. M‑am resemnat, am făcut pedeapsa care am făcut‑o, mai am puțin și asta e. Dar oricum, m‑am schimbat mult și îmi pare bine de lucrul asta (MC, înainte de eliberare).

Da, în primul rând încerc să mă stăpânesc, eram mai nervos, adică instinctele… îmi sărea țandăra din orice, indiferent… săream la bataie, mai ales dacă aveam ceva la bord, nu conta că era înmormântare, nuntă, tramvai, mașină, metrou… poate și boala, penitenciarul ăsta m‑a învățat să tac și să ascult și după aia să le mai… (DV, înainte de eliberare).

Experiența carcerală nu este reprezentată doar de aspecte negative. Individul condamnat are posibilitatea de a alege, într‑o manieră limitată, de a resemnifica și reinterpreta părți componente ale comportamentului său. Acestea pot fi accesate prin participarea la programe desfășurate instituțional, accesul la educație, la activități lucrative, dar și prin reflecția comportamentului său în raport cu rezultatele ulterioare. Aici, individiul are timpul și disponibilitatea de a reflecta la viitor, fie prin prisma unei potențiale eliberări condiționate, dar și prin intermediul relațiilor dezvoltate cu ceilalți. În cadrul discursului subiecților au fost identificate o serie de aspecte pozitive în raport cu exercitarea pedepsei precum: calificarea profesională, petrecerea organizată a timpului, delimitarea strictă a unor atitudini față de profesioniștii și angajații sistemului penitenciar prin raportarea la o formă de autoritate, învățarea unor tehnici de evitare a conflictelor și, nu în ultimul rând, prin respectarea unor norme (inclusiv cele informale dispuse și reglementate între deținuți). Spațiul le oferă posibilitatea de a înțelege aspecte rezultate din adoptarea unui comportament infracțional și a potențialului efect asupra continuării acestuia față de evoluția lor. Acest aspect este asociat într‑o frecvență ridicată și în ceea ce privește obiectivul descris pentru momentul eliberării din închisoare. Foarte puțini participanți au avut ca obiectiv enunțat implicarea în infracțiuni. Acestea aveau o latură optimistă și de construcție socială: întemeierea unei familii, supraviețuirea economică (legală sau într‑o formă gri), evitarea fostului anturaj, precum și începerea unei noi vieți pe care aceștia o identificau simbolic cu a doua naștere (indiferent de numărul de pedepse avute anterior). Pentru o parte din participanți închisoarea a reprezentat o oportunitate de a dobândi o stăpânire de sine și de a respecta norme, cel puțin în timpul detenției.

Ignorare și lipsa reprezentării

[Îmi aduc aminte] de anturajul din cameră, era greu, mâncarea era cum e, cadrele vorbește cu tine doar că nu te ia la bătaie, vorbește urât, te jignește, te înjură, tu întrebi ceva și ei nu te ia în considerație, te ia ca la regulament? Nu. Ei trebuie să vorbească cu tine cu „domnule”. Dar tre’ să‑i chemi pe ăia de la drepturile omului ca să facă asta (BV, 3 luni după eliberare).

Nu. Doar când mai ascult pe la radio că l‑a arestat și pe ăla, și pe ăla, și mai povestesc de mâncare, varză fiartă, apă cu viermi… Apa când o pui în sticlă, viermii plutește în sticlă cu apă. Mâncarea, își bate joc de ea. Ei dă bani să facă mâncare și ei o bagă și o fierbe cu sare. Nu e bună de nimic. Dacă nu ai bani să‑ți cumperi de la magazine, nu mănânci nimic. Mâncarea e bună când vine controale. Atunci e mai bună. Sunt și ăia la bucătărie și mănâncă ei, carne și tot. […] Ei fac ce vor. Și la magazine, e prețurile de 10 ori cât e afară. Nu iei mai nimica. Și când vine garda financiară nu mai scoate pe nimeni la cumpărături, și schimbă prețurile. Ei fac ce vor în penitenciar (CV, 1 lună după eliberare).

Discursul persoanei private de libertate în contextul închisorii și ulterior în raport cu experiența sa implică o latură prudentă de analiză. Conținutul uneori poate fi descris ca fiind exagerat, sau subversiv cu intenția de a convinge participantul la discuție de aspecte ce nu pot fi verificate sau care prezintă un risc de disimulare a evenimentelor. Totuși, acest aspect nu susține inutilitatea abordării anumitor probleme existente în sfera carcerală, dar prin exprimarea anumitor situații, în măsura în care acestea pot fi verificate, ele pot identifica principalele probleme și obstacole în a implementa dezideratul legislativ, cel de reintegrare în societate. De la spațiul de cazare (cei minim 4 metri pătrați alocați), accesul la igienă, dreptul la sănătate, posibilitatea de a beneficia de anumite drepturi, atitudinea unei părți a personalului angajat până la relațiile deficitare între o parte dintre deținuți (protecția bunurilor, garantarea integrității fizice), acestea reprezintă subiecte importante care nu‑și regăsesc o soluție imediată. Perpetuarea acestor deficiențe poate fi favorizată de ignorarea persoanelor private de libertate prin lipsa reprezentării acestora în cadrul anumitor decizii. Aceștia participă într‑o formă redusă la dispunerea propriului timp și pedepse. Reprezentarea lor, nu în sensul sindical al principiului, ci printr‑o formă de dialog asupra unor probleme punctuale ar permite responsabilizarea prin facilitarea accesului la decizie asupra unor aspecte variate din cotidianul pedepsei și, totodată, o detensionare a relațiilor generate în raport cu instituția și alte persoane private de libertate.

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Total 3 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Lucian Rotariu

Lucian Rotariu este sociolog şi cercetător în cadrul Centrului de Cercetare şi Inovaţie în Servii Sociale. În decursul anului 2015 şi-a susţinut teza de doctorat intitulată Penitenciar: Roluri, Mecanisme și Secvențe Instituționale. În decursul formării academice autorul a obținut diferite [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*