Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Statul de drept – Ficţiune şi realitate » Ionuţ‑Bogdan Berceanu: Forme de consolidare ale statului de drept: integrarea europeană şi procesul de transformare de la nivelul statelor

Ionuţ‑Bogdan Berceanu: Forme de consolidare ale statului de drept: integrarea europeană şi procesul de transformare de la nivelul statelor

Introducere

Integrarea europeană este parte a unui proces mai larg de transformare Consolidarea-statului-de-drepta statului, precum şi un proces unic de construcţie a unui anumit tip de regim politic.1 Aceasta afectează identitatea tradiţională ce constă în suveranitatea, teritoriul, cetăţenia, precum şi funcţia care reprezintă esenţa statului‑naţiune în mod tradiţional şi se creează o altă concepţie asupra felului autorităţii politice şi acţiunii publice.2

În primul rând, integrarea europeană afectează competenţele statului în materie, cum ar fi unitatea de piaţă şi de reglementare, moneda şi securitatea externă. Aceasta reduce nevoia pentru un aparat statal tradiţional şi încurajează o mişcare spre noi forme de instrumente de politici publice ce vor trebui să fie aplicate în sectorul public.

În măsura în care funcţiile care necesită un regim comun sunt luate până la nivel european, se creează o asimetrie constituţională în cadrul statelor.3

În al doilea rând, Europa contestă doctrina suveranităţii statului unitar şi exclusiv, prin constituirea unei ordini juridice, încurajând un pluralism juridic şi constituţional, în care ordinele distincte normative coexistă.4 Demistificarea suveranităţii de stat la nivel european a condus la o pierdere a hegemoniei ideologice şi a deschis un spaţiu discursiv pentru doctrinele de suveranitate partajată şi pluralismul constituţional în cadrul statelor.

În al treilea rând, integrarea europeană a infirmat afirmaţia veche conform căreia democraţia poate funcţiona doar în teritoriile omogene la nivel naţional, care oferă o identitate comună şi încredere.5

Şi nu în ultimul rând, regimurile europene transnaţionale, în special, dar nu exclusiv Uniunea Europeană, au oferit noi structuri de oportunitate dincolo de stat pentru a determina schimbări la nivelul statelor, structurilor şi sistemelor politice şi administrative ale statelor membre.

  1. Schimbarea instituţională

Prin instituţii se înţeleg în această lucrare regulile formale (Constituţie, legi, proceduri) şi informale (cutume, practici) care guvernează raporturile care se stabilesc între diferiţi actori la nivelul societăţii.

Schimbarea instituţională este determinată de redimensionarea instrumentelor şi structurilor de redistribuire a resurselor la nivelul societăţii.6 Analiza instituţională poate identifica faptul că ritmul şi stat-de-drept-fotodirecţia dezvoltării sunt dependente istoric, iar salturile în istorie, prin revoluţii, deşi posibile, nu elimină integral „dependenţa de cale”, adică de istorie. Schimbarea instituţională rămâne astfel una dintre problemele centrale ale oricărei dezvoltări, fie ea economică sau politică.7

Modificarea componenţei administrative a unui proces de schimbare instituţională la nivel autohton poate fi considerată, din acest punct de vedere, parte a procesului de integrare europeană.8

O analiză a schimbării instituţionale vizează, pe de‑o parte, influenţa asupra cadrului instituţional autohton a condiţiilor impuse în procesul de aderare la Uniunea Europeană şi, pe de altă parte, ulterior momentului aderării formale, capacitatea de a formula strategii de relaţionare cu instituţiile Uniunii Europene, în condiţiile păstrării unei autonomii instituţionale.

Primul set de probleme decurge din procesul de armonizare instituţională privit din perspectiva instituţiilor Uniunii Europene. În acest sens, modificările pot fi asociate cu un proces de europenizare a mecanismelor instituţionale autohtone.9

Acest proces este continuu şi o parte a lui s‑a desfăşurat în perioada de pre‑aderare. Principalul instrument al acestui sens al integrării îl constituie adoptarea masivă a legislaţiei comunitare, sub forma acquis‑ului comunitar, precum şi un transfer de politici şi direcţii de acţiune care au înlocuit procesul domestic de formare a legislaţiei prin acordurile succesive ale constituenţilor.10

Adoptarea acquis‑ului comunitar, reprezentând o condiţie pentru atingerea obiectivului aderării, a avut ca scop asigurarea post‑aderare a mecanismelor formale de propagare a politicilor europene la nivel naţional.11

Al doilea sens este dat de perspectiva cadrului instituţional autohton, prin modul în care sunt legitimate iniţiativele care particularizează poziţia statelor membre în relaţia cu instituţiile Uniunii Europene.

Modul de raportare la aceste instituţii, adoptat ulterior evenimentului aderării, este reflectat nu atât în caracterul poziţiilor pe care statele le adoptă faţă de o agendă europeană, cât în modelul instituţional autohton de gestionare a regulilor şi obligaţiilor ce decurg din calitatea de stat membru.

Astfel, relevante pentru acest sens al integrării, sunt premisele iniţierii unor măsuri de reformă în sensul schimbării instituţionale amintite.

  1. Caracteristici ale procesului de integrare europeană

Integrarea europeană este procesul prin care, la nivel european, statele membre, direct ori indirect, îşi formulează şi îşi fac cunoscute preferinţele, cântărindu‑le cu cele şi pe cele ale partenerilor în vederea luării unei decizii.12

Acest proces este caracterizat de o serie de consecinţe la nivel naţional ce se concretizează în diversele structuri ale statului, precum cel economic, administrativ, juridic.

Caracteristicile de bază ale UE ilustrează o abordare deosebit de puternică în ceea ce priveşte integrarea profundă pe care aceasta o produce. Astfel, UE oferă în Europa un model transfrontalier de management, precum şi la nivel mondial un set de obiective de referinţă ce ajută în a distinge între integrarea superficială şi cea profundă.

Astfel, drept caracteristici ale UE în procesul de integrare europeană pot fi identificate următoarele: multiplele locaţii ale guvernării, dimensiunile multiple de integrare, modalităţile de interacţiune şi instituţionalizarea.13

  1. Multiple locaţii ale guvernării

Experienţa din Europa de Vest prezintă un model revelat de guvernare prin mai multe locaţii. Statul persistă ca o unitate continuă şi relativ robustă politică şi teritorială, dar cu diviziuni ale forţei de muncă în interiorul şi în afara statului.

Mulţi observatori ai UE au numit acest lucru „guvernare multinivel”, ceea ce implică un fel de ierarhie, care se răspândeşte la nivel intranaţional, naţional, european, precum şi la nivel mondial.

  1. Dimensiuni multiple de integrare

De mai bine de 50 de ani, europenii au gândit să dezvolte parteneriate transfrontaliere între state. Acestea au dus la cooperarea teritorială dintre state ca o dimensiune a integrării.

Pe scurt, această cooperare teritorială include managementul de securitate (hard şi soft), precum şi articularea relaţiilor cu vecinii imediaţi. Acestea au fost concretizate mai ales prin acorduri multilaterale, cu câteva ţări prin înţelegerile bilaterale şi grupările speciale (franco‑german, familia nordică etc).

În plus, există o dimensiune de afiliere a integrării; unele dintre cadrele europene de afiliere asupra integrării pornind de la Consiliul Europei, la sfârşitul anilor 1940, ce permiteau statelor care pretind accesul la anumite norme şi valori comune pentru a opera acorduri colective.

  1. Modalităţi multiple de interacţiune

Cel puţin cinci moduri de interacţiune pot fi identificate în cadrul UE şi în alte foruri:

*   Metoda comunitară de guvernare supranaţională, asociată mai ales cu UE, presupune eforturi la construirea unor politici comune, precum cele din domeniul pieţei agricole comune;

*  Un mod european de reglementare asociată, în principal, cu procesul de formare şi supraveghere a pieţei, în principal în jurul valorii de piaţă unică, şi extins la ţările învecinate, cum ar fi cele din cadrul Spaţiului Economic European sau cele în curs de elaborare în vederea aderării;

*   Politici de distribuţie, în principal, situate în jurul valorii UE într‑un format pe mai multe niveluri, care implică guvernele subnaţionale, precum şi centrale în statele membre;

*   Concertare comparativă, astfel cum a constatat iniţial în Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare şi din ce în ce mai mult în noi domenii de cooperare politică ale UE, precum şi în eforturile bilaterale pentru a transfera experienţele politice dintr‑o ţară europeană la alta;

*   Trans‑guvernamentalism intensiv, realizat împreună de către factorii de decizie politică naţionali în strânsă cooperare, dar fără intermediul unui executiv colectiv separat şi puternic separată colectiv. Este specific în domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei.

  1. Instituţionalizare extensivă

Europenizarea este, de asemenea, un proces extrem de instituţionalizat. Fenomenul este larg documentat în literatura de specialitate privind integrarea europeană. În special în Ujustitie-statul-de-dreptE, dar şi în alte organizaţii europene, aranjamente sistematice, definite şi ale statului – au fost adoptate pentru a dezvolta cooperarea transfrontalieră. Procedurile formale sunt susţinute de proceduri informale; par a fi în mod semnificativ condiţionate de operarea şi implicarea recurentă în acordurile multilaterale europene.

De asemenea, în ceea ce priveşte tipologia de integrare europeană la care statele sunt supuse în literatura de specialitate, au fost evidenţiate următoarele:14

*   Integrarea pozitivă. Aceasta este prezentă atunci când politica europeană prescrie un model ce trebuie preluat, prin adaptare discretă, de fiecare membru. Aici constituie un avantaj existenţa unei compatibilităţi instituţionale între modelul european şi practica internă.

*   Integrarea negativă. Acest tip de integrare este identificată atunci când Uniunea Europeană propune prin politica ei mai degrabă un rezultat, posibil de atins exclusiv prin alterarea structurilor de distribuţie a puterii şi resurselor între actorii interni.

*   Integrarea‑cadru. Aceasta se manifestă acolo unde Uniunea intenţionează schimbări la nivelul credinţelor şi aşteptărilor actorilor naţionali, schimbări ulterior generatoare de modificări de preferinţe şi instituţii.

Concluzii

Integrarea europeană este procesul prin care la nivelul UE, statele membre, direct ori indirect, îşi formulează şi îşi fac cunoscute preferinţele, cântărindu‑le cu cele şi pe cele ale partenerilor în vederea luării unei decizii; prin comparaţie, aceasta se deosebeşte de europenizare, care poate fi văzută ca un impact al integrării europene asupra statelor membre ale Uniunii Europene şi a celor candidate pentru aderare.

Astfel, putem considera integrarea europeană, în conformitate cu ultimele accepţiuni din literatura de specialitate, ca fiind un factor care cauzează europenizare în sensul impactului pe care aceasta le are asupra sistemelor juridico‑administrative şi politicilor.15

În acest sens, putem afirma faptul că integrarea europeană este cauza ce determină europenizarea, iar aceasta la rândul ei are diverse efecte la nivelul statelor şi datorită valorilor pe care le induce este un proces care consolidează statul de drept, prin variatele transformări şi adaptări instituţionale pe care le produce.

Thomas Risse, Maria Green Cowles şi James Caporaso subliniau în lucrarea „Transformarea Europei” (Transforming Europe) că abordările din literatura de specialitate privind integrarea europeană tratează procesul de integrare ca punctul final al unui proces de cauzalitate cu interese naţionale şi transnaţionale societale, ce se termină cu rezultate europene.16

Asist. univ. dr. Ionuţ‑Bogdan Berceanu

Note:

1. Creveld M., (1999), The Rise and Decline of the State, Cambridge University Press, Cambridge, p. 46.

2. Keading M., (2004), European Integration and the Nationalities Question, Politics and Society, vol. 32, p. 368.

3. Ibidem.

4. Walker N., (1998), Sovereignty and Differentiated Integration in the European Union, European Law Journal, vol. 4, nr. 4, pp. 355‑388.

5. Miller D., (1995), On Nationality, Oxford University Press, Oxford, p. 32.

6. Börzel T. A., (1999), Towards convergence in Europe? Institutional adaptation to europenization in Germany and Spain, Journal of Common Markets Studies, vol. 37, nr. 4, pp. 573‑596.

7. Vlăsceanu L., (2001), Politică şi dezvoltare. România încotro?, Editura Trei, Bucureşti, p. 54.

8. Radaelli C. M., (2007), Whither better regulation for the Lisbon agenda, Journal of European Public Policy, vol. 14, nr. 2, pp. 190‑207.

9. Knill C., Lehmkhul D., (2002), The national impact of European Union regulatory policy: Three europenization mechanism, European Journal of Political Research, vol. 41, pp. 255‑280.

10. Papadimitriou D., Phinnemore D., (2004), Europenization, conditionality and domestic change: twinning exercise and administrative reform in Romania, Journal of Common Market Studies, vol. 42, nr. 3, pp. 619‑39.

11. Howell K.E., (2004), Developing conceptualization of europenization: synthesizing methodological approaches, Queen’s Papers on Europenization, nr. 3, p. 11.

12. Matei L., Iancu D.C., (2009), Procese fundamentale ale europenizării administraţiei publice, Colecţia caiete „Jean Monnet”, Editura Economică, Bucureşti, p. 24.

13. Wallace H., (2000), Europeanization and Globalisation: complementary or contradictory trends, New Political Economy, vol. 5, nr. 3, pp. 369‑382.

14. A se vedea Scharpf, F.W. (1997), Introduction: the problem‑solving capacity of multi‑level governance, Journal of European Public Policy, vol. 4, Routledge, pp. 520‑538.

15. Lieffernik D., Jordan A., (2002), An „Ever closer Union” of National Policy. The Convergence of National Environmental Policy in the European Union, Queen s Paper on Europeanization, nr. 10, p. 3.

16. Mair P., (2004), The Europeanization dimension, Journal of European Public Policy, vol. 11, nr. 2, pp. 337-348.

 

Bibliografie

Börzel T. A., (1999), Towards convergence in Europe? Institutional adaptation to europenization in Germany and Spain, Journal of Common Markets Studies, vol. 37, nr. 4

Creveld M., (1999), The Rise and Decline of the State, Cambridge University Press, Cambridge

Howell K.E., (2004), Developing conceptualization of europenization: synthesizing methodological approaches, Queen’s Papers on Europenization, nr. 3

Keading M., (2004), European Integration and the Nationalities Question, Politics and Society, vol. 32

Knill C., Lehmkhul D., (2002), The national impact of European Union regulatory policy: Three europenization mechanism, European Journal of Political Research, vol. 41

Lieffernik D., Jordan A., (2002), An „Ever closer Union” of National Policy. The Convergence of National Environmental Policy in the European Union, Queen s Paper on Europeanization, nr. 10

Mair P., (2004), The Europeanization dimension, Journal of European Public Policy, vol. 11, nr. 2

Matei L., Iancu D.C., (2009), Procese fundamentale ale europenizării administraţiei publice, Colecţia caiete „Jean Monnet”, Editura Economică, Bucureşti

Miller D., (1995), On Nationality, Oxford University Press, Oxford

Papadimitriou D., Phinnemore D., (2004), Europenization, conditionality and domestic change: twinning exercise and administrative reform in Romania, Journal of Common Market Studies, vol. 42, nr. 3

Radaelli C. M., (2007), Whither better regulation for the Lisbon agenda, Journal of European Public Policy, vol. 14, nr. 2

Scharpf, F.W. (1997), Introduction: the problem‑solving capacity of multi‑level governance, Journal of European Public Policy, vol. 4, Routledge

Vlăsceanu L., (2001), Politică şi dezvoltare. România încotro?, Editura Trei, Bucureşti

Walker N., (1998), Sovereignty and Differentiated Integration in the European Union, European Law Journal, vol. 4, nr. 4

Wallace H., (2000), Europeanization and Globalisation: complementary or contradictory trends, New Political Economy, vol. 5, nr. 3

Total 0 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*