Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Ioan Popa, Serviciile de informații și avertizarea timpurie în situații de criză

Ioan Popa, Serviciile de informații și avertizarea timpurie în situații de criză

Din multitudinea de exemple privind rolul serviciilor de informații în avertizarea timpurie a guvernelor când se întrevăd situații de criză, mă voi referi la rolul Serviciului Secret de Informații (SSI) al Armatei Române în anii 1937‑1940. România se afla atunci într‑o situație limită, amenințată de toate țările revizioniste ale epocii: URSS, Ungaria, Bulgaria, Germania. Fiecare dintre ele urmărea, într‑un fel sau altul, dezmembrarea statului român.

Deosebit de relevante în această privință sunt contactele și schimbul de informații care au avut loc între structurile informative secrete ale României și Germaniei în anii 1937‑1940, într‑o perioadă anterioară deci aderării la Pactul Anticomintern și alăturării la Războiul din Est. Într‑un document din arhiva secretă a SSI, sunt relatate pe larg detalii ale unui prim contact avut de serviciile secrete române cu cele ale Germaniei (Abwehr), în perioada 12‑24 februarie 1937, în cadrul căruia subiectul central al discuțiilor l‑au reprezentat structura și dotarea Armatei Roșii (infanterie, cavalerie, artilerie, unități motorizate și mecanizate, dislocarea marilor unități pe districte, corpuri de armată și divizii). Concluzia principală a raportorilor la revenirea în țară: „Colaborarea în ceea ce privește informațiile asupra URSS a fost primită cu multă însuflețire și încredere de către Marele Stat Major german”. La vremea respectivă, Hitler nu‑și dezvăluise toate intențiile agresive, iar marile puteri europene îl tratau cu prudență, căutând să‑i domolească tendințele spre expansiune. România își căuta cu înfrigurare prietenii și își analiza perspectivele de alianță, URSS rămânând pericolul cel mai mare pentru integritatea și existența sa ca stat.

 Doi ani mai târziu, situația se schimbase radical. În ianuarie 1939, SSI a elaborat un amplu studiu având ca temă „Expansiunea germană în Sud‑Estul Europei către Gurile Dunării”, în care anticipa cu acuratețe că Germania și‑a propus ca obiectiv „penetrația spre Sud‑Est prin România, pentru a stăpâni gurile Dunării, a‑și amenaja o bază puternică la Marea Neagră și a‑și crea o puternică și largă bază de operații (strategică și economică), ca să poată trece apoi la ultima și cea mai grea etapă în expansiunea sa spre Est și spre Sud”. Pentru aceasta, argumentau specialiștii SSI, Germania acționează intens pentru izolarea României și Poloniei de marile puteri din Apus, concomitent cu susținerea într‑o formă mascată a revendicărilor teritoriale ale Ungariei și Bulgariei contra Statului român. Intențiile agresive ale Germaniei față de România erau verificate și confirmate prin alte informații obținute de cadre ale SSI în urma unor vizite și contacte confidențiale avute succesiv la Varșovia, Praga, Berlin, Londra și Paris, în perioada 3‑20 martie 1939. Scopul urmărit de Germania prin expansiunea în România, menționa una dintre concluziile SSI, era nu doar „acapararea petrolului și grânelor, ci și realizarea unei situații strategice favorabile, care să‑i permită să întreprindă acțiuni împotriva altor state”. Din acest motiv, una din recomandările experților către forurile de răspundere în Stat (studiul a fost înaintat și regelui Carol al II‑lea) era ca România „să‑și păstreze aceeași atitudine corectă față de toate statele în contra cărora niciodată nu a conspirat și nu a râvnit nimic, să provoace în atitudinea lor aceeași lealitate, aceeași sinceritate și același răsunet al simțămintelor sale de pace și de bună înțelegere”. România încă mai spera atunci într‑o pace miraculoasă, singura posibilitate de salvare de la prăbușire.

Pe fondul volatilității întregii situații de pe continent și al schimbărilor rapide de perspectivă în privința alianțelor, în iunie 1939 România preia din nou inițiativa unui schimb de informații secrete cu Germania pe tema URSS. Trimisul special al SSI, aflat la Berlin între 19‑24 iunie 1939, a fost primit mult mai rezervat în comparație cu vizita din 1937, iar la propunerea de colaborare avansată de partea română nemții au invocat între altele că serviciul lor de informații „nu dispune de elemente specializate pentru acțiunea informativă directă în URSS”. Mai mult protocolar, partea germană a acceptat totuși o discuție despre „problema aviației sovietice”. De fapt, Germania se afla în pragul unei cotituri radicale în relațiile cu Rusia, iar două luni mai târziu, cele două rivale „ireconciliabile” au șocat întreaga lume prin înțelegerile semnate la Moscova. Fără a cunoaște îndeajuns și din sursă directă dedesubturile semnării Pactului Ribbentrop‑Molotov, șeful Serviciului de informații al armatei române, Mihail Moruzov, desigur, cu încuviințarea șefului statului, trimite autorităților germane un „Expozeu” în care reamintește încercările din anii 1937‑1939 ale României de a iniția un schimb de informații cu Germania asupra „primejdiei panslave” și a „extinderii agitațiilor comuniste”, scopul real al Uniunii Sovietice fiind acela de a asigura „triumful revoluției comuniste în Europa”. Prin urmare, scria Moruzov cu o evidentă notă de reproș, deși „nu cunosc dedesubturile acordului dintre Germania și URRS”, ceea ce pot să afirm, „bazat pe dovezi de netăgăduit, este faptul că, astăzi, comunismul – înfrânt până ieri, pretutindeni, sub raportul doctrinar – a reapărut sub auspiciile Germaniei pe arena Europei și mai ales a Europei Centrale”. Pentru Germania, însă, altele erau prioritățile în acel moment în raporturile cu România: să asigure funcționarea la parametri maximi a acordului de colaborare economică, iar furnizările de petrol să se desfășoare fără întrerupere.

 La 10 decembrie 1939, la București a sosit pe neașteptate însuși șeful Abwehrului, amiralul Canaris, o vizită neobișnuită pentru acele vremuri, dar semnificativă pentru importanța ce se acorda României, devenită „singura și sigura sursă de aprovizionare a celui de‑al III‑lea Reich, în special cu petrol”. Pe parcursul vizitei, care s‑a încheiat în dimineața de 12 decembrie 1939, discuțiile înaltului demnitar german au vizat aproape în exclusivitate stabilirea în comun a unor măsuri ferme care să prevină cu desăvârșire sabotajele în privința livrărilor de petrol. Nimic despre pericolul bolșevismului, nimic despre târgul rușinos făcut la Moscova pe seama altor țări, inclusiv în privința Basarabiei. La una din discuții, Moruzov a ridicat totuși problema amenințării rusești: „Pentru ca (Germania) să se poată aproviziona din România este imperios necesar să se pună frâu tendințelor Uniunii Sovietice, care… urmărește revoluționarea întregii Peninsule Balcanice”. Canaris s‑a mulțumit să declare că va raporta despre aceste lucruri la Berlin. Au urmat alte contacte confidențiale româno‑germane, la București sau Berlin, dar documentele de arhivă dezvăluie ample acțiuni de dezinformare din partea naziștilor, presărate cu frânturi de informații sau vagi asigurări de securitate, niciodată onorate. De fiecare dată și aproape obsesiv, nemții ridicau la toate nivelurile problema lealității României și făceau demersuri neîncetate spre a determina ruperea oricăror legături cu „anglo‑francezii”. La 8 iulie 1940, chiar și după amputarea gravă a României prin cedările teritoriale la ultimatumurile URSS, cu acordul și în baza înțelegerilor din anul precedent dintre cele două puteri revizioniste, germanii continuau să avertizeze Bucureștiul asupra legăturilor cu Anglia:

În ceea ce privește relațiile româno‑engleze, Germania a luat cunoștință că România a renunțat la garanțiile Angliei. Presupunem însă că guvernul român știe că problema engleză în România nu s‑a terminat cu acestă declarație. Este deci important pentru viitor de a se evidenția prin fapte voința României pentru adoptarea unei politici noi și precise, alături de Germania”.

Oficialii germani știau exact că sfârtecarea României nu se încheiase, iar ei făcuseră deja „târgul” care urma să fie pus în aplicare în lunile următoare în favoarea Ungariei și a Bulgariei. Antibolșevismul de fațadă al Germaniei se volatilizase subit, iar ofensiva bolșevică sovietică era chiar revigorată în mod nesperat, după cum afirmase Moruzov, după Pactul de la Moscova. Anticipând o posibilă schimbare în relațiile dintre Moscova și Berlin, peste divergențele ideologice, Titulescu pledase cu câțiva ani înainte ca România să încheie, la timpul potrivit, un Pact de asistență mutuală cu URSS, așa cum făcuseră Franța și Cehoslovacia: „altminteri, apropierea ruso‑germană va avea loc fără noi și împotriva noastră”. Ceea ce s‑a și întâmplat. Drama României a fost aceea că s‑a trezit singură în fața a două regimuri malefice, la fel de detestate de toată lumea. Intrarea sa, alături de Germania, în războiul împotriva URSS, a însemnat, fără îndoială, și o serie de concesii făcute ideologiei naziste. Pe fond, însă, România și‑a urmărit constant propriile interese și a făcut din participarea la războiul din Est o cauză națională.

La 1 ianuarie 1945, de Anul Nou, Hitler s‑a declarat victimă a trădării aliaților, românii fiind numiți printre primii care i‑au adus necazuri. După cum scrie un istoric, „Hitler considera că aliații săi de odinioară ar fi luptat în Est doar pentru interesul lor național, abandonând lupta la momentul oportun sau chiar întorcând armele”. Este și aceasta o formă de recunoaștere a faptului că stindardul antibolșevismului purtat de germani nu a fost elementul determinant pentru intrarea în război a unor țări ca România, Finlanda sau republicile baltice, fiecare dintre acestea având propriile motivații strategice dictate de experiențe istorice îndelungate. Regimul nazist, la fel de periculos pentru civilizație ca și bolșevismul, a fost înfrânt definitiv și a dispărut de pe scena istoriei în 1945. Bolșevismul a mai supraviețuit aproape o jumătate de secol. Apoi, s‑a prăbușit și el definitiv odată cu destrămarea întregului imperiu sovietic.

General (r) Dr. Ioan Popa

 

Total 2 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

    Scrie un comentariu

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

    *