Punctul Critic » Editorial » Ioan Deac, Comunicarea publică şi securitatea stilului de viaţă

Ioan Deac, Comunicarea publică şi securitatea stilului de viaţă

Abstract: În societatea contemporană, securitatea stilului de viaţă este profund dependentă de fluxurile comunicării publice şi mediatice. Aceste fluxuri de comunicare domină perceptivitatea publicului şi influenţează conţinuturile şi reprezentările acestora despre propriul stil de viaţă. Abundenţa temelor şi preocupărilor publice privind stilul de viaţă: hrănire, hidratare, mişcare şi starea de sănătate reflectă importanţa pe care o acordă publicul acestor elemente. În acest concert al influenţării stilului de viaţă intră actori, instituţii publice, instituţii mediatice, persoane private, specialişti şi nespecialişti. Tema a generat un discurs şi un vocabular propriu, dar nu a reuşit încă să genereze şi instanţe critice şi de validare. Tema securitară se insinuează în acest discurs şi modifică perspectivele de reprezentare a semnificaţiilor reale.

Articolul 19 din Declaraţia universală a drepturilor omului [1] se referă la dreptul oricărei persoane de a exprima, în mod liber, neîngrădit şi fără restricţii, opiniile şi ideile sale. Acest drept este prezent şi în Constituţia României, la art. 30. În baza lui, orice persoană fizică sau juridică este liberă să facă publice orice conţinuturi informative, de orice natură, fără să fie necesar să prezinte o justificare probată şi validată a ideilor în cauză. Prin urmare, nu e de mirare că în ultima vreme au apărut în comunicarea publică idei şi teme de interes dintre cele mai variate. Unele dintre ele vizează şi domeniul alimentaţiei, al hrănirii, al stilului de viaţă, al relaţiei noastre cu mâncarea şi băutura, cu produsele pe care le achiziţionăm în acest scop. În dezvoltarea acestui discurs s‑au angajat instituţii publice, instituţii mediatice, medici nutriţionişti, jurnalişti, persoane mai mult sau mai puţin competente în domeniu, dar dornice să împărtăşească astfel de idei.

În articolul de faţă ne‑am propus să urmărim câteva idei care promovează un stil de viaţă sănătos, prin alimentaţie corectă, şi să reflectăm modul în care abordările în cauză pot avea contingenţă cu domeniul securităţii publice.

Un stil de viaţă sănătos

Campanie iniţiată de CNA în colaborare cu International Advertising Association, din anul 2009. Prin decizia 854/2009 [2], CNA a modificat Codul de reglementare a audiovizualului precizând care sunt regulile de bază, minime, ale unei vieţi sănătoase: consumul de lichide, consumul de fructe şi legume, hrănirea în cadrul unui program şi evitarea grăsimilor, sării şi dulciurilor. Totuşi, de unde a rezultat faptul că 2 litri de apă sunt necesari organismului în fiecare zi? Se pare că ideea s‑a născut în urma unui studiu făcut de “Food and Nutrition Board”, astăzi parte din “National Academy of Science’s Institute of Medicine” (SUA), care a constatat că o persoană consumă un mililitru de apă pentru fiecare calorie pe care o arde. De aici a urmat un calcul matematic care spune că dacă organismul uman consuma în jur de 2000 de calorii pe zi, asta ar indica şi arderea a 2000 de mililitri de apă. De aici recomandarea de a bea 2 litri de apă zilnic, asigurând astfel apa consumată de organism. Totuşi, această concluzie nu se susţine în toate cazurile. Doi medici cercetători americani (din care unul de origine română) – Dan Negoianu şi Stanley Goldfarb – au publicat un studiu în Jurnalul Societăţii Americane de Nefrologie [3] în care arată că nu există suficiente date care să confirme necesitatea de a consuma 2 litri de apă pe zi. Sigur, organismul uman nu poate rezista fără apă mai mult de 3‑4 zile, dar asta nu justifică consumul a 2 litri de apă pe zi pentru toate persoanele.

Consumul ridicat de apă, uneori chiar 2 litri, poate conduce la eliminarea de săruri din organism, ceea ce este foarte grav. În unele cazuri, consumul de apă poate conduce la hiponatremie, o anomalie electrolitică frecventă, datorată scăderii nivelului de sodiu din organism, pierdere care se produce în urma unui consum neadecvat de apă. Autorii combat, în acelaşi articol, şi alte „beneficii” pe care le‑ar aduce consumul regulat a 2 litri de apă: funcţionarea mai bună a rinichilor, elasticitatea pielii, detoxifierea organismului, eliminarea durerilor de cap etc. Ei declară practica de a consuma 2 litri de apă pe zi drept un mit urban. De fapt, combinând practica de a consuma 2 litri de apă zilnic, cu cea de a reduce consumul de sare, de exemplu, se asigură condiţiile favorabile pentru demineralizarea organismului şi pentru instalarea deficitului de săruri, după cum au arătat autorii mai sus citaţi. Aceste aspecte nu sunt atinse în niciun fel de „mesajele de interes public” promovate de CNA.

În primăvara anului 2016, Compania americană Mars Food, care comercializează celebrele sosuri pentru paste Dolmio si Uncle Ben’s, a anunţat că oamenii nu ar trebui să consume aceste produse mai des de o dată pe săptămână. E un prim anunţ de acest gen, care vine să se înscrie în seria anunţurilor ce promovează un stil de viaţă sănătos. După avertismentele referitoare la riscurile asociate practicii fumatului, iată că au început să apară şi avertismentele publice referitoare la riscurile asociate mâncării.

Carbohidraţi, grăsimi saturate, antioxidanţi, detoxifierea organismului

De mai multă vreme, în paginile revistelor şi în emisiunile televiziunilor, dar mai ales pe site-uri de internet şi‑au făcut loc o serie de informaţii legate de natura şi efectele pe care le au diferitele alimente asupra organismului uman. Interesul pentru aceste subiecte este consecinţă a situaţiei tot mai evidente potrivit căreia populaţia din lume şi din România implicit suferă de obezitate ca urmare a modificării stilului de viaţă și a sedentarismului. În abordarea acestei probleme au fost invitaţi să se pronunţe de la început medici nutriţionişti care au adus în discursul public o serie de termeni şi concepte noi legate de alimente şi de hrănire. Astfel, au fost introduşi termeni precum carbohidraţi, lipide, grăsimi saturate, grăsimi nesaturate, alimente acide, alimente alcaline, fibre, antioxidanţi, detoxifierea organismului etc. Pe baza lor s‑au creat mai multe tipuri de discurs, care, nu de puţine ori, sunt contrare şi confuze. De exemplu, în materia grăsimilor saturate şi nesaturate, textele din diverse surse de internet se contrazic între ele: unele susţin că acizii graşi saturaţi sunt dăunători pentru sănătate şi recomandă consumul de acizi graşi nesaturaţi [4], pe când altele susţin contrariul: grăsimile nesaturate sunt periculoase pentru sănătatea umană, în ciuda unor avantaje industriale alimentare, motiv pentru care recomandă consumul grăsimilor saturate [5]. Confuzia creşte şi mai mult când opiniile contradictorii apar în articole diferite aflate pe acelaşi site, cum se întâmplă chiar în cazul ultimului site citat SfatulMedicului.ro, în care, într‑un alt articol se afirmă că utilizarea grăsimilor nesaturate în alimentaţia zilnică este benefică pentru sănătate [6].

Toată această tematică şi producţia informaţională generată de ea a creat o mitologie urbană modernă, în care oamenii par a nu mai mânca şi a nu mai bea mâncare şi băutură, ci substanţe chimice dintre cele mai diverse, care pot fi calificate drept „bune” şi „rele” pentru organism, care „intoxică” sau „detoxifiază” organismul. Astfel, s‑a creat o breşă nouă în informare şi comunicarea publică, cea a analizării acestei mitologii. Emisiunea Doctor MIT [7] (care are şi un site propriu de internet), de exemplu, analizează în detaliu o serie de mituri recente, legate de alimentaţie, de activităţile de sport etc., apărute tot în interiorul discursului mediatic. Emisiunea este susţinută de o puternică echipă de documentare şi producţie mediatică, dispune de un format interesant, care combină discursul publicitar, discursul informatic, discursul ştiinţific şi discursul de divertisment, într‑o formulă de popularizare medicală, ceea ce a făcut ca în anul 2013 să primească Premiul de Excelenţă în Media oferit de CNA. Se poate observa prin aceasta interesul pe care îl manifestă CNA pentru susţinerea Campaniei Un stil de viaţă sănătos!

Organismele modificate genetic 

Organismele modificate genetic sau transgenice sunt acele plante de cultură sau animale domesticite pentru consum cărora li s‑au transferat gene de la alte specii pentru a le modifica sau pentru a le adăuga calităţi şi proprietăţi noi, dar care au o aparenţă normală, în raport cu cele nemodificate genetic. Această situaţie implică faptul că nepurtând semnele unei diferenţieri nete, ele ar putea fi foarte uşor confundate. Cu toate acestea, temerile ridicate de o eventuală „invazie” a organismelor modificate genetic sunt nejustificate. În Uniunea Europeană organismele modificate genetic sunt supuse unui regim foarte sever, fiind foarte puţine astfel de organisme acceptate. Situaţia în SUA şi în alte părţi ale lumii este totuşi alta, organismele modificate genetic având mai multă reprezentare în totalul culturilor.

Cecilia Stroe, într‑un articol din 2010 [8], manifesta această temere: „în faţa cărora (OMG – n.n.) suntem cam lipsiţi de apărare”. Deşi modificarea genetică priveşte proprietăţile plantelor sau organismelor de a face faţă mediului lor de viaţă, nu capacitatea oamenilor. Dar, considerând dincolo de orice îndoială expresia „suntem ceea ce mâncăm”, această temere se răspândeşte foarte uşor. Analizând totuşi articolul, se poate constata că temerea exprimată este de fapt contribuţia autoarei la studiile preluate din alte publicaţii, studii care se referă la beneficiile pe care le aduc plantele modificate genetic în domeniul biofarmacologiei. Dar nevoia de avertizare şi de inducere a unei temeri în public determina autoarea să recurgă la formule directe de diseminare a îndoielii faţă de organismele modificate genetic.

O ştire transmisă de Independent „Cât de sigure sunt culturile modificate genetic pentru consum” [9] face referire la un studiu, neatribuit, al unor cercetători din SUA (Academia Naţională de Ştiinţe, Inginerie şi Medicină a SUA) care au studiat comunicări şi conferinţe referitoare la alimentele modificate genetic. Concluzia lor este interesantă: în ciuda faptului că există efecte pozitive, negative şi neutre ale cultivării şi procesării plantelor modificate genetic, publicul a aflat într‑o proporţie covârşitoare doar despre efectele negative: rezistenţa la erbicide şi faptul că sunt toxice pentru insecte. Avantajele plantelor modificate genetic au fost foarte puţin prezentate publicului: termenul de valabilitate mai lung şi conţinutul de vitamine mai mare. Acelaşi lucru s‑a întâmplat şi cu efectele neutre, pentru că s‑a vorbit prea puţin, aproape deloc, de faptul că aceste plante modificate genetic nu au crescut în mod semnificativ productivitatea culturilor. A crescut doar ponderea lor în structura producţiei agricole, dar productivitatea culturilor modificate genetic este relativ similară celei a culturilor nemodificate genetic. În fond, ceea ce este reproşat în acţiunea de modificare genetică a organismelor folosite în hrănirea oamenilor şi a animalelor este un aspect de natură etică: este permis omului să modifice speciile naturale numai pentru faptul că are această posibilitate? La această întrebare, cel mai adesea, oamenii de ştiinţă dau un răspuns afirmativ [10], argumentând că prin acţiunea lor de intervenţie genetică asupra organismelor modificate nu fac altceva decât să „grăbească” puţin ritmul natural al unor modificări care oricum ar avea loc. Dar foarte mulţi jurnalişti, care sunt incinta de rezonanţă a opiniilor publicului, dau un răspuns negativ întrebării de mai sus, considerând că intervenţia umană, prin modificări genetice (manipulare genetică!) afectează „natura” plantelor şi animalelor, transformându‑le în ceva „non‑natural”. Evident, în aceste cazuri avem de‑a face mai mult cu jocuri de cuvinte decât cu analize ştiinţifice.

Există totuşi studii realizate în laboratoare ştiinţifice, cu metode adecvate, care arată că se pot manifesta suspiciuni serioase cu referire la efectele pe care le pot avea plantele modificate genetic folosite în hrănirea animalelor. Un caz intens mediatizat, inclusiv în România, e cel al porumbului MON863. Studii realizate în Germania şi Italia [11] au arătat posibile leziuni renale şi digestive, deficienţe de creştere şi de reproducere manifestate la cobai, în condiţii de laborator. Inclusiv GreenPeace a organizat manifestaţii cerând interzicerea cultivării şi consumului porumbului modificat genetic. Acesta a fost interzis până la urmă în Uniunea Europeană, iar România a renunţat să îl mai cultive începând cu 2015.

Comisia Europeană este preocupată de problema organismelor modificate genetic încă din 2001, când a elaborat primele documente de reglementare în domeniu (Directiva 18/2001) [12]. Potrivit acestora, utilizarea şi diseminarea organismelor modificate genetic se supun unui control riguros şi restrictiv, deoarece Comisia Europeană consideră că organismele modificate genetic au capacitatea de a modifica mediul natural şi de a induce schimbări incontrolabile şi imprevizibile în echilibrul ecosistemelor. Cu toate acestea, în aprilie 2015, Comisia Europeană a adoptat o propunere prin care se lasă la latitudinea statelor membre să decidă în ce măsură acceptă sau nu să cultive organisme modificate genetic și să le folosească în hrana oamenilor şi a animalelor.

În Romania există un Centru de informare asupra organismelor modificate genetic [13]. Este vorba despre o iniţiativă voluntară, centrul fiind un ONG. Informaţiile pe care le furnizează centrul sunt prea puţin luate în considerare de către cei care aduc în discuţie această problemă, în ciuda faptului că datele pe care le pune la dispoziţie Centrul sunt foarte multe, sunt obiective şi diverse. Ele arată clar faptul că în România cultivarea organismelor modificate genetic a avut succes înainte de 2010, după care ponderea acestor culturi s-a diminuat până aproape la dispariţie în 2015, când doar 2,5 ha mai erau cultivate într‑o staţiune experimentală.

Un raport realizat de Friends of the Earth International în 2009 [14] arăta foarte clar că ponderea organismelor modificate genetic în culturile din întreaga lume este relativ scăzută: 0,21% din suprafaţa agricolă în Europa, 3% din suprafaţa agricolă din India şi China. În SUA, Argentina şi Brazilia, procentele sunt mult mai mari. Ceea ce arată foarte clar raportul este faptul că în ciuda opiniei larg răspândite că organismele modificate genetic contribuie la combaterea foametei, ele sunt mult mai mult folosite în industria biotehnologiei. Totuşi, informaţiile conţinute în raport nu sunt nici ele invocate de către jurnaliştii care tratează subiectul organismelor modificate genetic. Uneori, jurnaliştii recurg la mijloace ale generalizării ilicite, asociind idei care, la scara evenimentelor, sunt departe de a fi adevărate. Aşa procedează Corina Vârlan într‑un articol din Gândul [15]: „Aşa au ajuns europenii, chiar şi cei care spun că sunt împotriva OMG, să cumpere din magazine iaurt, ouă, brânză sau caşcaval de la animale hrănite cu furaje obţinute din materie primă modificată genetic, fie că este vorba despre ingrediente sau despre aditivi produşi cu ajutorul OMG‑urilor. Când ies în oraş îşi comandă o friptură de porc hrănit tot cu OMG‑uri, când merg la cumpărături îşi adaugă în garderobă tricouri croite din bumbac modificat genetic, iar când oferă un buchet de garoafe persoana dragă primeşte tot OMG‑uri”. Imaginea creată este una generală, fără excepţii aproape, în care europenii (toţi europenii) sunt expuşi consumului de organisme modificate genetic, când, de fapt, aşa cum am prezentat mai sus, doar 0,21% din suprafaţa agricolă a Europei este cultivată cu aceste organisme. Modul în care este tratat articolul arată încă o dată că obiectivitatea jurnalistică este abandonată în schimbul obţinerii şi menţinerii unui sentiment de urgenţă, de suspans, de avertisment sever care contribuie la creşterea audienţei, este adevărat, dar care contribuie în egală măsură la creşterea percepţiei de insecuritate.

Am arătat până aici câteva abordări ale problemei alimentaţiei sănătoase în România. Dar domeniul este abordat încă de mulţi alţii pe care nu i‑am amintit aici: campania împotriva E‑urilor, campania de inscripţionare a produselor alimentare referitoare la origine şi conţinut, campanii referitoare la suplimentele alimentare naturiste etc. Toate acestea creează fluxuri şi curente publice de opinie pe tema stilului de viaţă sănătos şi a alimentaţiei sănătoase, în care se angajează, după cum am arătat, diverşi actori. Cât de îndreptăţite sunt însă aceste intervenţii? Cât de valide sunt conţinuturile pe care le prezintă? Aceasta este o problemă care poate fi tradusă în termenii securităţii alimentare. În fond, problema este foarte serioasă. În Pactul internaţional pentru restrângerea unor drepturi civile [16], la art. 19 se arată foarte clar că dreptul la liberă exprimare poate să fie restrâns în situaţia în care exercitarea lui este afectată „securitatea naţională, ordinea publică, sănătatea sau morala publică”.Restrângerea însă, o spune acelaşi articol, trebuie să se facă doar prin intermediul unei legi care să specifice clar condiţiile de aplicare. Deocamdată, în România, nu există o lege care să facă aplicabilă o astfel de restrângere a dreptului la liberă exprimare în domeniul securităţii alimentare. Prin urmare, orice actor public este liber să îşi promoveze ideile despre alimentaţie şi despre sănătatea acesteia.

Concluzii

În fond, Campania Un stil de viaţă sănătos! susţinută de CNA, traduce un adevăr specific zilelor noastre: stilul de viață e un produs, un produs al societăţii de consum şi al societăţii de masă în acelaşi timp, dar şi rezultatul unei practici complexe care include practica de a mânca, de a bea, de a fuma, de a face sport, practici care sunt integrate producţiei de masă și producţiei sociale. Ca orice element al producţiei şi culturii de masă, el se insinuează la nivelul metapercepţiei şi metareprezentării, devenind în sine o problemă, chiar dacă, la modul istoric, nu avea de ce să fie o problemă. Mii de generaţii, oamenii nu şi‑au pus în acest mod problema relaţiei lor cu hrana pe care o consumă. Astăzi însă producţia industrială a hranei, posibilităţile extinse de intervenţie în structura internă şi intimă a hranei, care nu mai e evidentă consumatorului obişnuit, induce o stare de nesiguranţă şi neîncredere în domeniul alimentar.

Informaţiile şi termenii vehiculaţi în acest context modifică modul nostru de reprezentare a relaţiei pe care o avem cu hrana, relaţie care nu mai e bazată pe cultivarea „gustului alimentelor”, ci pe cultivarea „preocupării alimentare”. Cum produsele instituţiilor mediatice nu sunt alimentele, ci informaţiile despre alimente, ele au făcut din „preocuparea alimentară” o temă a existenței cotidiene, pe care o întreţin şi o mediază constant. Nu contează atât de mult ce se spune pe această temă, cât contează să se vehiculeze informaţii pe această temă. De aceea, vom găsi informaţii contradictorii, informaţii neverificate, informaţii lipsite de sens uneori despre alimentele sănătoase sau nesănătoase, despre grăsimi saturate sau nesaturate, pentru că toate acestea menţin activă atenţia publicului mediatic, nu atât asupra alimentelor, cât mai ales asupra „preocupării alimentare”. Oricum, sfaturile oferite de nutriţionişti cu greu pot fi puse în practică de publicul mediatic, acesta rămânând doar „hrănit” de idei bune despre alimentaţie, nu neapărat şi de hrană bună.

Prin urmare, se poate spune că în materia informării publice cu privire la aspectele legate de natura conţinutului şi calităţii alimentelor, a modului de consum al acestora, al adoptării unui stil de viaţă sănătos, care include inclusiv consum de apă şi activităţile sportive, publicul este mai curând dezinformat decât informat. Această situaţie se datorează gradelor diferite de competenţă în înţelegerea şi retransmiterea unor aspecte de natură ştiinţifică legate de conţinutul alimentelor şi fiziologia umană a celor care se angajează public la exprimarea unor recomandări şi a unor opinii în acest domeniu. De asemenea, din dezbaterea publică lipseşte analiza critică, făcută de specialişti, a acestor informaţii, şi indicarea acelor autori sau a acelor opinii care sunt false sau eronate. În lipsa acestora, publicul este, în general, victima propriei inocenţe, în care vor prevala pseudoteoriile, de la cele ale fiziologiei, la cele ale transgeneticii şi ale conspiraţiei alimentare universale. Astfel, publicului îi este cultivată o predispoziţie în ceea ce priveşte considerarea mediului şi a stilului de viaţă pe care le practică ca fiind improprii, dar şi incontrolabile,

Pentru toate acestea, considerăm că e de dorit ca responsabilitatea publică să se instaleze şi în domeniul comunicării mediatice pe temele „alimentaţiei sănătoase”, „stilului de viaţă sănătos” etc., pentru a putea discerne informaţiile valide de cele invalide şi pentru a oferi publicului informaţii într‑adevăr corecte şi utile.

Col. prof. univ. dr. Ioan DEAC

Note:

[1] http://legislatie.resurse‑pentru‑democratie.org/legea/declaratia‑universala‑a‑drepturilor‑omului.php

[2] http://www.cna.ro/article2521,2521.html

[3] http://jasn.asnjournals.org/content/19/6/ 1041.full?sid=fad57ef2-e0fb-4175-aae3-efbdc5ffb6c9

[4] http://www.food-info.net/ro/qa/qa-fi42.htm

[5] http://www.sfatulmedicului.ro/Alimentatia-
sanatoasa/atentie-la-grasimile-hidrogenate_5424

[6] http://www.sfatulmedicului.ro/Alimentatia-sanatoasa/alimentatia-sanatoasa_1471

[7] http://www.doctormit.ro/

[8] http://www.descopera.ro/stiinta/5717576-blestemul-sau-binecuvantarea-organismelor-modificate-genetic

[9] http://independent.md/studiu-cat-de-sigure-sunt-culturile-modificate-genetic-pentru-consum/#.V0BdG1SLRdg

[10] http://www.descopera.ro/dnews/3599283-viitorul-depinde-de-superrecoltele-mutante

[11] http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/operatiunea-ceata-si-fum/alimentele-modificate-genetic-un-risc-pentru-sanatate-91719.html

[12] http://ec.europa.eu/food/plant/gmo/index_en.htm

[13] http://www.infomg.ro/web/ro/

[14] http://www.infomg.ro/storage/Listitems/Cine%20profita%20de%20OMG.pdf

[15] http://www.gandul.info/financiar/romania-se-pregateste-sa-ia-o-decizie-cu-o-miza-uriasa-cultivam-sau-nu-organisme-modificate-genetic-exista-multe-avantaje-dar-si-cateva-riscuri-14287124

[16] http://www.ohchr.org/FR/ProfessionalInterest/Pages/CCPR.aspx

Total 2 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

    Scrie un comentariu

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

    *