Punctul Critic » Fondul şi forma » Ioan Alexandru Florea: Siria. Fotografii mișcate

Ioan Alexandru Florea: Siria. Fotografii mișcate

Jocuri geopolitice şi reorientări Strategice

În cele ce urmează vom încerca să aruncăm o privire asupra situației din Siria. Nu va fi o analiză cu pretenții exhaustive, ci mai degrabă o fotografie mișcată în care vom surprinde principalii actori în acest conflict și ce anume îi motivează. Înainte să privim contextul mai larg, situația în ansamblul ei, merită să trecem în revistă, în detaliu, ultimele evoluții ale războiului din Siria, anume atacul chimic și răspunsul rapid american.

A devenit un loc comun faptul că atunci când primim o știre sau informație, indiferent de natura ei, trebuie să‑i verificăm sursele, să discernem cât de credibilă este informația.

Știrea despre atacul chimic a venit din partea unor activiști și martori oculari. Cine sunt acești activiști? Care este teritoriul unde își exercită activitatea? Sunt ei imparțiali? Iată câteva întrebări care n‑ar trebui să rămână fără răspuns.

Se știe că acești activiști sunt membrii ai organizației nonguvernamentale Apărarea Civilă a Siriei (al‑Difa’a al‑Madani as‑Sury), cunoscuți și sub numele de White Helmets (al‑Khudat al‑Bayḍāʾ). Acestă organizație se recomandă ca fiind una umanitară și independentă, care ajută răniții din Siria, indiferent de care parte a conflictului s‑ar afla. Gradul maxim de notorietate la atins în momentul în care a câștigat în anul 2017 premiul Oscar pentru cel mai bun scurt‑metraj documentar.

Raed Saleh, liderul organizației, nu a putut participa la decernarea premiilor pentru că i s‑a refuzat intrarea în Statele Unite pe motive de siguranță națională. E posibil ca refuzul să fi avut motive temeinice. În acest articol de pe 21stcenturywire.com se găsesc mai multe detalii despre legăturile acestei organizații cu organizația teroristă Jabhat al‑Nusra.

La începuturile sale, organizația a declarat în mai multe rânduri că este independentă. Dar Mark Toner, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, a recunoscut că America a finanțat cu douăzeci şi trei de milioane de dolari această organizație. De asemenea, Boris Johnson, ministrul britanic de Externe a spus că o finanțează cu treizeci şi două de milioane de lire.

La un moment dat, jurnalistul Mahmoud Ruslan a făcut o poză unui copil, Omran Daqneeș, salvat de sub dărâmături de organizația White Helmets. Poza a devenit virală în scurt timp. În schimb, nu la fel de cunoscută este poza acestui jurnalist în care apare alături de un grup de luptători din gruparea Harakat Nour al‑Din al‑Zenki. Fotografia a fost făcută la câteva săptămâni după ce aceeași membrii ai grupării au decapitat un copil pe data de 19 iulie 2016. Jurnalistul a negat faptul că prizonierul era copil, spunând că avea nouăsprezece ani. Același răspuns l‑a dat și conducerea grupării, anume că prizonierul suferea de o boală care îl făcea să pară mai tânăr decât era în realitate. Totuși, dacă urmărim video‑ul cu atenție, se poate observa că făptașii înșiși recunosc că era un copil spunând “ne‑au trimis copii”.

Dacă dăm o căutare a numelui Mahmoud Ruslan pe imagini google, printre primele fotografii va apărea poza cu el și indivizii din video‑ul amintit care au decapitat copilul. Această grupare este catalogată ca făcând parte din opoziția moderată siriană. Și, în această calitate, este pe lista grupărilor care primesc arme din partea CIA.

Când a fost întrebat care e ultima lui dorință, copilul a spus că vrea să fie împușcat și nu decapitat. Moderații au decis să‑l decapiteze cu un cuțit. Chiar dacă am considera declarațiile grupării ca fiind adevărate, anume că prizonierul era de nouăsprezece ani și nu era palestinian, așa cum s‑a vehiculat la un moment dat, ci sirian, decapitarea tot nu‑și avea justificarea. Lucru de netăgăduit, se vede clar și în video, este faptul că aveam de‑a face cu un prizonier rănit (avea piciorul rupt).

Să mai întâziem puțin asupra organizației White Helmets. Pe site‑ul lor declară că sunt neînarmați și neutri, dar la o căutare atentă a pozelor activiștilor White Helmets găsim fotografii cu ei purtând în unele ipostaze căștile albe, iar în alte ipostaze, aceeași oameni purtând arme. Sunt și fotografii care arată că unii poartă casca albă și arma în același timp. Aceasta este o descriere sumară a celor pe care lumea occidentală îi consideră surse credibile și imparțiale în acest război. Ei oferă singurele surse de informație pe care presa occidentală le diseminează ca fiind irefutabile.

Un atac chimic este o crimă. Ca în orice crimă, ca să găsim faptașul, primul lucru la care trebuie să ne gândim este cine profită în urma ei. Assad a câștigat foarte mult teren în ultimul an prin mijloace militare convenționale. Unii analiști spuneau chiar că a câștigat războiul. Administrația americană a anunțat că nu mai ține neapărat să îl înlăture de la putere. Tot mai multă lume se întrebă de ce și‑ar fi atacat Assad propria populație cu arme chimice, stârnind mânia internațională și punând în pericol tot ce a realizat în ultima perioadă. Mai ales că nu era o poziție militară strategică, atacul neaducându‑i nici un beneficiu.

Unii au comparat această situație cu cea din 2013, când au fost folosite arme chimice în Siria. Atunci, spre marea surprindere a occidentalilor, unul dintre investigatorii ONU, Carla Del Ponte, a anunțat că primele indicii ale anchetei arată că rebelii din opoziție au folosit arme chimice, nu regimul.
Ziarul Hufington Post spune că organizația Jabhat Al‑Nusra este cunoscută pentru fabricarea și folosirea armelor chimice primitive. În atacul chimic din Ghouta din 2013 a fost folosit gaz Sarin de calitate inferioară, sintetizat local. Calitatea gazului pe care ar putea să îl producă armata este net superioară gazului folosit în Ghouta.

După atacul din Gouta și ca urmare a criticilor dure la nivel internațional, regimul sirian a fost de acord să distrugă toate armele sale chimice, inclusiv facilitățile care sunt capabile să le creeze. Comunitatea internațională a vegheat asupra acestui lucru, ONU declarând că a distrus 96% din armele chimice din Siria. La această acțiune au participat activ chiar SUA. Însuși Obama a declarat că „astăzi marcăm o importantă realizare în efortul nostru continuu de contracarare a răspândirii armelor de distrugere în masă prin eliminarea rezervelor armelor chimice siriene declarate. Cele mai periculoase arme chimice declarate din posesia regimului sirian au fost distruse de cetățeni și militari profesioniști ai SUA”

În schimb, despre ce nu se vorbește aproape deloc în presa occidentală sunt senzorii NRO‑ul american (National Reconnaissance Office). Această agenție diseminează toate informațiile venite de la sateliți, iar acești senzori au fost plasați pe lângă fiecare locație chimică din Siria. Senzorii dau un semnal imediat ce gazul Sarin este introdus în rachete. Symour Hersh i‑a luat un interviu unui ofițer de informații american în care acesta spune că reacția trebuie să fie imediată în cazul în care se declanșează senzorii, deoarece o rachetă, odată încărcată cu Sarin, trebuie folosită imediat. Gazul Sarin începe să erodeze racheta aproape imediat, nici o armată nu se pregătește trei zile (așa cum s‑a vehiculat) să folosească gazul Sarin.

În luna decembrie, cu aproximativ jumătate de an înainte de atacul din Ghouta, armata siriană a efectuat un exercițiu militar de simulare a producției gazului Sarin (exercițiu militar standard pentru multe din armatele lumii). La vremea aceea, președintele Obama a ieșit public și a avertizat Siria că folosirea gazului Sarin este inacceptabilă. Un mesaj similar a fost trimis și pe căi diplomatice. Acest lucru dovedește clar că senzorii de care aminteam mai sus funcționează. Faptul că administrația Obama a fost luată prin surprindere de atacul chimic de la Ghouta ridică mari semne de întrebare. Un ofițer de informații american se întreba dacă un simplu exercițiu militar a declanșat senzorii și l‑a determinat pe Obama să critice public regimul sirian, de ce nu a ieșit și înainte de atacul din Ghouta? Este clar că nu existau informații care să sugereze că regimul pregătea un astfel de atac.

Abia la nouă zile după atac, administrația Obama a declarat că știa cu trei zile înainte că regimul se pregătea de un atac chimic. Acest lucru a stârnit indignare și în rândurile opoziției siriene: ”este de necrezut că nu ne‑au anunțat din timp sau nu au încercat să oprească regimul”. Faptul că știa Casa Albă despre atac cu trei zile înainte de producerea lui a fost, mai târziu, negat de serviciile de informații americane. De asemenea, numărul morților pe care administrația americană l‑a dat ca sigur se bazează pe analiza făcută de CIA care a scanat sute de video‑uri Youtube și a căutat imagini cu morți din Ghouta. Cu alte cuvinte, acest număr sigur de morți era cel mult o estimare, asta în condițiile în toate video‑rile analizate de pe Youtube pot fi considerate adevărate.

ISTEAMS a scos un raport în care evidențiază mai multe nereguli și disconcordanțe între declarațiile martorilor oculari, ale salvatorilor și rapoartelor care au apărut referitoare la atacul din Ghouta. De asemenea, un lucru ciudat, pe care îl scoate în evidență raportul, este numărul foarte mic al părinților victimelor. Autorul spune că victimele erau în marea lor majoritate copii, și se întreabă unde erau părinții lor? Erau aceștia imuni la gazul Sarin?

Președintele ISTEAMS, maica Agnes Mariam, a fost foarte criticat pentru acest raport. I s‑a imputat lipsa de experiență în acest domeniu și chiar lipsa de imparțialitate. Totuși, raportul nu face referire la tratamentele medicale, ci tratează problema din punct de vedere sociologic și din punctul de vedere al imaginilor care apar în video. Autorul a semnalat unele nereguli care arată că video‑urile au fost înscenate.

Legat de atacul de la Khan Șeikhoun, situat în sudul orașului Idlib, la vremea scrierii acestui articol încă nu avem prea multe informații. Este cunoscut faptul că gazul Sarin poate pătrunde și prin piele. Faptul că activiștii nu foloseau nici un fel de mănuși sau alte echipamente de protecție, în încercarea lor de salvare a populației afectate, ridică suspiciuni asupra acuzației că regimul a folosit gaz sarin. Dacă comparăm misiunea aceasta de salvare din Khan Șeikhoun cu misiunea din Tokio, când a avut loc un atac chimic, descoperim o mare diferență în felul în care erau echipați salvatorii.
De asemenea, în atacul de la Khan Șeikhoun declarațiile martorilor nu sunt conforme cu realitatea. Martorii oculari au spus că au văzut “nori albaștrii‑gălbui” și au simțit un “miros înțepător”. Gazul Sarin este inodor și incolor.

Dacă pentru raportul din 2013 maica Agnes Mariam a fost criticată că nu are experiență în domeniu sau că este părtinitoare, lui Theodore A. Postol, profesor emerit de știință, tehnologie și securitate națională în cadrul MIT (Massachusetts Institute of Technology), nu i se poate reproșa același lucru. El a scris un raport, după ce a fost declasificată evaluarea Casei Albe asupra presupusului atac chimic de la Khan Șeikhoun din 4 aprilie 2017. În acest raport, el subliniază faptul că evaluarea Casei Albe cum că guvernul sirian este în spatele atacul chimic nu se bazează pe nici un fel de dovezi. Profesorul aduce în discuție și premisa că atacul a fost efectuat cu ajutorul aviației, spunând că nici un analist competent nu ar susține că muniția care a cauzat craterul a venit dintr‑un avion. Canistra cu gaz sarin, care a fost fotografiată, nu ar fi considerată adevărată de nici un analist competent. De asemenea, nici unui analist competent nu i‑ar fi scăpat faptul că această canistră a fost zdrobită de deasupra în loc să explodeze din cauza unei muniții din interior. În opinia lui toate aceste lucruri arată că raportul Casei Albe de acum, ca și raportul Casei Albe din perioada Obama, nu au fost verificate de comunitatea de intelligence, așa cum s‑a pretins.
Profesorul Postol susține că datele citate de Casa Albă indică mai degrabă posibilitatea ca recipientul gazului sarin să fi fost plantat pe pământ de către indivizi decât aruncat din avion. Datele indică faptul că peste canistră a fost plasat un dispozitiv exploziv extern.

La scurt timp după incidentul din Khan Șeikhoun, fără o investigație ONU, fără autorizația Consiliului de Securitate al ONU, a urmat atacul american asupra aeroportului Shayrat, situat la sud‑est de Homs, de unde, susține Casa Albă, au pornit avioanele de luptă siriene care au lansat presupusul atac chimic.
Aceste supoziții seamănă izbitor cu supozițiile din 2013 legate de atacul chimic din Ghouta și, la fel de izbitor, cu motivele intervenției americane din Irak în 2003. Este foarte probabil că acestea pot duce la un rezultat similar cu situația din Irak. Acum, după 15 ani de la invadarea Irak‑ului, mulți analiști consideră că intervenția a fost o greșeală.

În 2002, Scott Ritter, un fost inspector ONU, care a condus paisprezece din cele treizeci de misiuni de inspecție la care a participat în Irak între 1991 și 1998, declara în cartea lui War on Irak că 90% ‑95% din capacitatea Irakului de a produce arme de distrugere în masă au fost distruse. Asta include toate fabricile folosite pentru producerea armelor biologice, chimice și nucleare și rachete balistice cu rază lungă de acțiune. La vremea aceea a fost aspru criticat de elita politică americană.

Tony Blair a declarat în 2002 și 2003 că sunt dovezi clare că regimul lui Saddam Husein are arme de distrugere în masă. A fost vehiculată și ideea că Saddam ar avea legături cu al‑Qaida. Datorită acestor informații neconfirmate a avut loc invazia Irakului care a cauzat potrivit Iraq Body Count (IBC) 268 000 de morți, dintre care între 173 470 și 193,702 doar civili. Alte organizații care monitorizează numărul de morți din Irak dau cifre mult mai mari.

După ce s‑a demonstrat că, de fapt, Saddam nu avea arme de distrugere în masă, Tony Blair a declarat că Saddam ar fi trebuit schimbat oricum pentru că a creat haos nu doar în țara lui ci în întreaga regiune și că „și astăzi în 2015, este mai bine că el nu este acolo”. Unii critici îi impută faptul că ISIS nu s‑ar fi format niciodată dacă Saddam ar fi fost la putere. Când a fost întrebat de jurnalistul CNN, Fareed Zakaria, dacă principala cauză a apariției ISIS a fost războiul din Irak, Tony Blair a răspuns „cred că este ceva adevăr în această afirmație”.

În propaganda media care cerea intervenția directă a armatei americane în Irak, ca și acum în Siria, au fost folosite mărturii despre copii uciși.

Înainte cu trei luni de la începerea intervenției americane din Irak, Nayirah, o asistentă medicală, a mărturisit că a văzut cu ochii ei cum au intrat soldați irakieni într‑un spital din Kuweit și au scos copii din incubatoare, lăsându‑i să moară pe podeaua rece. La data aceea s‑a spus că i se ține numele întreg secret ca să împiedice o încercare de răzbunare asupra familiei ei din Kuweit. Între timp s‑a descoperit că era de fapt fiica ambasadorului Kuweitului în SUA, Saud Nasir as‑Sabah. Ulterior, mărturia ei a fost declarată mărturie mincinoasă chiar de către investigatorii kuweitieni.

În cele ce urmează merită să aruncăm o privire, fie și sumară, asupra participanților și susținătorilor diferitelor facțiuni implicate în războiul din Siria.
Țările Golfului

Dintre țările Golfului, Qatar și Arabia Saudită sunt cele mai interesate de căderea actualului regim sirian. Pe de o parte, aceste țări vor să scoată Siria de sub influența Iranului. Ele consideră căderea regimului pro‑iranian ca pe o șansă de a le crește propria influență în zonă. Pe de altă parte, ele percep schimbările din Irak ca principala cauză a creșterii influenței Iranului în Orientul Mijlociu. De aceea doresc un regim sunnit în Siria care ar genera creșterea rolului și influenței sunniților la Bagdad.

Șiiți sunt, aparent, foarte uniți în situații de criză, acordându‑și sprijin transfrontalier. Sunniții din țările Golfului par că au viziuni mai restrânse, fiecare țară urmărindu‑și interesele proprii. Deși aceste țări sunt unite împotriva Iranului, metodele și mai ales agenții prin care lucrează diferă considerabil.

Qatarul alege, în primul rând, să îi sprijine pe Frații Musulmani. În schimb, din partea Arabiei Saudite, în 2002, prințul moștenitor, Nayef bin Abdulaziz As‑Saud, a declarat că toate problemele Arabiei Saudite vin din direcția Fraților Musulmani. Emiratele Unite Arabe sunt convinse că Frații Musulmani încearcă să submineze guvernul țării și să‑l înlocuiască cu unul islamist. Este lesne de înțeles de ce Arabia Saudită și Emiratele Unite Arabe nu au încredere în această organizație. Ele aleg să sprijine organizațiile pe care Occidentul le numește moderate și organizațiile salafiste sau wahhabite, care inspiră mai multă încredere datorită ideologiei care îi învață să fie fideli conducătorului musulman.

Qatarul simte nevoia de a‑i instala pe Frații Musulmani la putere, iar prin asta să‑și mărească influența în zonă. Nevoia Qatarul este cu atât mai mare cu cât de la venirea lui Abdel Fattah as‑Sisi la putere, și înlăturarea Fraților Musulmani, influența Arabiei Saudite în Egipt a crescut semnificativ.

Prioritatea opoziției este accederea la putere. Qatarul s‑a opus mereu compromisului sau dialogului cu regimul lui Bașar dacă asta însemna ca Frații Musulmani să nu domine opoziția. Arabia Saudită a încercat în mai multe rânduri să impiedice creșterea influenței acestei organizații în zonă. Aceste interacțiuni sunt un joc cu sumă nulă în care câstigurile unei părți sunt considerate pierderile celeilalte.
Irak

Această țara, după anul 2003, s‑a apropiat foarte mult de Iran. După înlăturarea regimului Ba’ath a lui Saddam Husein, șiiții au preluat controlul asupra țării. Totuși, nu ar trebui exagerată importanța conflictului dintre șiiți și suniți. Acest conflict e o realitate, dar de cele mai multe ori este folosit ca o interfață a jocurilor și intereselor geopolitice mult mai profunde. Și, în aceeași măsură, nu ar trebui să exagerăm nici legătura de frăție dintre șiiți. Deseori, această aparentă frăție s‑a născut nu atât din considerente religioase, ci din considerente pragmatice și strategice. Astfel de decizii pragmatice pot fi depistate în relația dintre Siria și Irak. Regimul sirian a oferit refugiu elitei șiite în vremea lui Saddam. Însă lucrurile s‑au schimbat drastic după 2003. În timpul invaziei americane în Irak, regimul sirian a permis un flux constant de jihadiști străini să intre în Irak. În 2007, un responsabil irakian declara că 50% dintre teroriști intră în țară prin Siria. Acest flux a fost cauzat tocmai de teama regimului sirian că invazia americană nu se va opri în Irak și astfel a încercat să împotmolească armata americană în Irak într‑un război fără sfârșit.

În ciuda acestor divergențe, când a izbucnit insurgența împotriva regimului sirian, Irakul a susținut și încă susține regimul. O parte din analiști spun că acest fapt se datorează religiei pe care o au în comun sau pentru că regimul irakian ar primi ordine de la Teheran. Totuși, dacă privim obiectiv situația, regimul irakian are motive pragmatice pentru a susține regimul sirian: căderea regimului sirian în mâna rebelilor ar însemna creșterea influenței țărilor Golfului care se opun guvernării irakiene șiite; guvernul irakian se teme că o parte din jihadiștii din Irak, care au plecat să lupte în Siria, se vor întoarce după căderea lui Bașar. Aceste acțiuni ale regimului irakian nu sunt un semn de obediență oarbă față de Iran, ci reflectă mai degrabă temerea de extindere a acestui conflict în Irak, în special în regiunea irakiană Anbar (vecină cu Siria și cu populație majoritar sunnită).
Kurzii

Politica și situația kurzilor din Siria trebuie pusă în contextul celor două mari centre de putere, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) din Turcia și Partidul Democratic din Kurdistan (KDP) din Irak. Aceste două entități au viziuni diferite despre modul în care ar trebui să se autoguverneze kurzii.
PKK este o organizație separatistă care luptă pentru independența teritorială a kurzilor din Turcia. Ea este considerată o organizație teroristă de către Turcia, S.U.A. dar și de către multe state europene.

Massoud Barazani, liderul KDP, a depus în 2005 jurământul pentru funcția de președinte al regiunii Kurdistan din Irak și a reafirmat că regiunea Kurdistan este parte indivizibilă a Irakului.

În 2012, dr. Adbulhakim Bașar, secretarul general al Partidului Democratic Kurd din Siria declara într‑un interviu că populația kurdă din Siria vrea: descentralizare, un stat secular, o constituție care să recunoască situația kurzilor, anularea tuturor politicilor de discriminare aplicate poporului kurd și dreptul la autodeterminare în interiorul Siriei. Observăm că această atitudine se aseamănă cu atitudinea lui Massoud Barazani din Irak.

Relațiile dintre kurzi și opoziția siriană, reprezentată de Consiliul Național Sirian (CNS), sunt destul de tensionate. Majoritatea organizațiilor kurde nu sunt membre CNS. Această situație, conform spuselor dr. Adbulhakim, se datorează faptului că CNS nu oferă garanții clare poporului kurd și că este prea mult influențată de Turcia. El mai spune că este de datoria comunității internaționale să pună presiune pe CNS și pe Frații Musulmani să garanteze drepturile minorităților. De asemenea, kurzii, este indubitabil, nu vor accepta un guvern islamic sau unul condus de Frații Musulmani.

Din 2012, relațiile kurzilor cu opoziția siriană s‑au înrăutățit. Purtătorul de cuvânt al Unităților de Apărare a Poporului (YPG), Redur Khalil, declara în 2015 că CNS sprijină ISIS. Mai mult, el acuza CNS că este fața politică a Statului Islamic și că SUA și puterile europene ar trebui să reconsidere relațiile cu CNS.
Iran
Iranului nu‑i convine nicidecum căderea regimului lui Bașar al‑Assad. Acest regim a facilitat trasportul de armament și echipamente Hezbollah‑ului din Liban. Siria este văzută ca un pilon principal pentru continuarea influenței Iranului în zonă.
Intervenția SUA, a forțelor europene și a țărilor Golfului în Siria este văzută de Iran ca un atac direct asupra securității sale. Teheranul vede această intervenție ca o încercare de a‑l priva de un aliat arab și, în același timp, de a tăia calea de aprovizionare a Hezbollah‑ului.
În trecut, Siria era importantă pentru Iran pentru că era un aliat care punea presiune pe regimului lui Saddam Hussein. Acum Iranul încercă să păstreze Siria pentru a preveni țările Golfului să folosească Siria ca să pună presiune pe regimul actual șiit din Irak. Iranul se teme că dacă ar cădea regimul lui Bașar ar putea declanșa un efect de domino în Irak.
Iranul privește cu ochi suspicioși Occidentul și țările Golfului și nu va accepta niciodată să fie instalat în Siria un guvern anti‑Iran. El va căuta mereu să‑și consolideze poziția, fie la nivel diplomatic, fie pe câmpul de luptă. Este evident că o soluție politică la criza din Siria nu va fi posibilă fără implicarea directă a Iranului și că acesta va împiedica orice fel de soluție dacă va considera că îi sunt amenințate interesele naționale. Fapul că Iranul consideră conflictul din Siria ca pe o luptă pe viață și moarte este clar din însăși decizia de a se implica în conflict. El știa că acest lucru îi va deteriora imaginea în lumea arabă, dar a ales să acționeze, considerând că pasivitatea i‑ar afecta interesele și mai mult.
SUA deși susține că dorește o soluție diplomatică, prin retorica anti‑Iran pe care o practică, mai ales în interiorul țării, va întâmpina dificultăți mari în a începe acest dialog, fără de care nu se va realiza pacea pe cale diplomatică.
Hezbollah
În 2012, secretarul general al Hezbollah‑ului, Sayyed Hassan Nasrallah, a criticat faptul că “Alianța 14 Martie” din Liban a transferat bani și arme opoziției siriene. În discursul lui din 11 octombrie 2012 a declarat că Hezbollah joacă un rol în conflictul din Siria, dar acest rol se rezumă doar la protejarea libanezilor de la granița cu Siria. În același discurs a negat faptul că Hezbollahul joacă un rol mai pronunțat în conflictul din Siria, spunând că regimul sirian nu are nevoie de ajutorul lor.
Când s‑a agravat situația regimului sirian, și când Hezbollah a simțit că îi este pusă în pericol poziția și căile de aprovizionare, a intervenit. Această intervenție a atras critica lumii arabe. În ciuda faptului că Hezbollah‑ul a încercat să motiveze intervenția ca fiind una care protejează cetățenii libanezi, fie ei șiiți, sunniți sau creștini, mulți critici au spus că această intervenție este o invazie șiită împotriva sunniților. De asemenea, au fost criticați că aplică un dublu standard pentru că au sprijinit revolte în alte locuri, dar sunt împotriva revoltelor din Siria.
Relația lor cu Frații Musulmani a devenit mai tensionată. Acest lucru se datorează nu numai faptului că aceștia sunt foarte activi în opoziție ci și pentru că Hamas a decis să se îndepărteze de Iran și Hezbollah.
Înainte de intervenție, unul dintre învățații sunniți, Șeikh Yusuf al‑Qaradawi, lua apărarea Hezbollah‑ului când era criticat de învățații din Arabia Saudită. După întervenție, a spus că Hezbollah (partidul lui Dumnezeu) este partidul diavolului. Astfel, se reaprinde tot mai mult conflictul dintre șiiți și sunniți, iar războiul din Siria începe să capete o dimensiune religioasă. O astfel de interpretare a conflictului nu‑i este de folos nici Hezbollah‑ului nici Iranului. Ei vor încerca mereu să se îndepărteze din zona religioasă și să contureze conflictul ca fiind unul bazat pe motive politico‑strategice. Atunci când trebuie să facă referire la religie, sunt foarte atenți să nu spună că șiiții sunt amenințați de sunniți, ci de takfiriți (musulmani care acuză alți musulmani de apostazie), care reprezintă o amenințare atât pentru sunniți cât și pentru șiiți.
Hezbollah se confruntă cu o rezistență crescândă din partea sunniților din Liban. Una din marile temeri ale organizației este că acești sunniți vor colabora strâns cu milițiile din opoziția siriană. O astfel de colaborare nu numai că va slăbi Hezbollah‑ul prin tăierea căilor de aprovizionare, ci poate chiar să pună în pericol existența organizației.
Atâta vreme cât regimul sirian va fi în pericol iminent vom vedea o colaborare foarte bună între Hezbollah și Rusia. Această colaborare este una de simbioză. Rusia are nevoie de luptătorii Hezbollah, pe teren, ca să îi crească eficacitatea bombardamentelor. Luptătorii Hezbollah au nevoie de sprijinul aviației rusești. Prioritatea ambelor părți este să împiedice căderea regimului. Odată ce pericolul pentru regimul sirian se micşorează vom vedea și pe viitor semne că prioritățile și interesele celor două părți încep să difere. O astfel de situație s‑a întâmplat pe data de 4 ianuarie 2017 când o delegație rusească formată din patru ofițeri a fost oprită de către Hezbollah să intre în Valea Barada.
Rusia
În 2015, a apărut un articol în al‑monitor care trasează niște paralele între războiul Rusiei din Siria și războiul URSS‑ului din Afganistan. Putem să‑i dăm dreptate autorului când spune că Rusia nu se confruntă cu o situație la fel de critică.
În Afganistan, URSS‑ul nu avea aliați și toate țările cu interese în zonă considerau că este o amenințare. În Siria, Rusia are aliați pe Iran, milițiile șiite irakiene și Hezbollah. De asemenea, interesele celor care vor să‑l schimbe pe Bașar al‑Assad nu se suprapun în totalitate. Fiecare țară membră în coaliția anti‑Assad are interesele ei proprii care, de multe ori, se bat cap în cap cu interesele celorlalți membrii din coaliție.
În războiul din Afganistan trebuie luată în considerare poziția disperată a Pakistanului. El s‑a implicat foarte mult în acest război, considerându‑l de o importanță colosală. Dacă ar fi căzut Afganistanul în mâna sovieticilor, Pakistanul ar fi fost prins între India și un regim socialist, care dorea să se extindă și să înlocuiască guvernul islamic pakistanez. O astfel de situație nu există în Siria, singurul care își vede existența pusă în pericol (asta în cazul în care ar cădea regimul sirian) este Hezbollah. Coaliția țărilor anti‑Bașar poate fi privită ca pe o luptă pentru influență în zonă. Deși, într‑o vreme, Turcia a amenințat că renunță la importul de gaze naturale din Rusia, relația dintre cele două țări s‑a îmbunătățit considerabil. Această relație de co‑dependență între doi dintre principalii actori din războiul din Siria nu poate fi decât în avantajul Rusiei.
În articolul amintit, autorul considera că Rusia nu vrea să salveze decât partea Alawită din statul sirian. Totuși, această afirmație este contrazisă de acțiunile rusești ulterioare incluzând și draftul constituției siriene propus de Rusia. În acest document se cere federalizarea Siriei, o regiune autonomă kurdă și o guvernare seculară.
Turcia
Înainte de izbucnirea revoltelor, relațiile dintre Turcia și Siria erau bune. Deși la începutul revoltelor atitudinea Turciei a fost destul de rezervată, la scurt timp a început să sprijine opoziția siriană în încercarea de a‑l schimba pe Bașar al‑Assad.
Faptul că, la început, SUA a ezitat să intervină direct în Siria, a determinat Turcia să preia inițiativa, în mod independent și să se afirme ca un centru de influență regional. Acestă intervenție a fost făcută gradual, Turcia cumpănind atent ce reacții ar putea cauza, având experiența Libiei, când pentru încercarea de mediere între Qadafi și rebeli a fost criticată de lumea arabă.

Acțiunea guvernului turc de a interveni în Siria a fost criticată de opoziția din Turcia și a stârnit revolte în Istanbul. Opoziția din Turcia este pro Assad și a criticat în numeroase rânduri faptul că guvernul turc sprijină doar o parte din opoziția siriană, spunând că acest sprijin este pe motive religioase.

Turcia încearcă să prevină orice încercare a kurzilor să aibă reprezentare în negocierile cu regimul sirian. Nu trebuie uitat că numai Turcia consideră Uniunea Partidului Democratic Kurd (PYD) împreună cu ramura ei militară, Unitățile de Apărare a Poporului (YPG), ca fiind o organizație teroristă. Faptul că această organizație primește arme din partea SUA nemulțumește profund guvernul de la Ankara. Este interesant să vezi un diplomat occidental spunând că Turcia pare că direcționează opoziția siriană împotriva planului SUA și al Rusiei, în special în ceea ce îi privește pe kurzi.

Propunerea lui Trump de a face zone sigure în Siria este privită cu teamă de Ankara pentru că ar putea duce la formarea unui stat independent kurd. Turcia a refuzat și varianta Rusiei de formare a unei regiuni autonome kurde, în interiorul Siriei, iar guvernarea să fie seculară.

Într‑un articol din ziarul Yeni Safak, Yasin Aktay, un deputat turc, spune că deși o zonă sigură era inițial ideea Turciei, această zonă ar fi controlată de PYD, ceea ce nu ar oferi siguranță pentru nimeni, nefiind nici măcar o soluție pentru kurzi, doar 10% din aceștia sprijină PYD. Cât despre propunerea Rusiei, el a mai adăugat în articol că schimbarea numelui Siriei din Republica Arabă a Siriei în Republica Siriei este un lucru care poate fi acceptat. Dar de‑islamizarea identității țării și o regiune autonomă poate fi considerată ca o provocare.
În loc de concluzii

Situația din Siria poate să se schimbe brusc, dintr‑o clipă într‑alta, în funcție de cât de determinați sunt actorii principali să acționeze în mod direct. Având în vedere ce s‑a întâmplat în Irak și în Libia, înlăturarea lui Bașar al‑Assad, fără să se pună bazele unei constituții care să protejeze minoritățile etnice și religioase din țară, nu va duce decât la mai multă vărsare de sânge. În condițiile actuale, dacă Bașar pleacă de la putere, avem două ipoteze: fie este înlocuit cu un guvern cel puțin la fel de tiranic, care va comite atrocități ca să subjuge minoritățile și astfel să restabilească liniștea în țară; fie țara se scufundă, la fel ca Libia, într‑un conflict etnic, tribal și religios, devenind un stat eșuat, în care singurul lucru sigur îl constituie suferința umană și vărsarea de sânge.

Note:

1. https://www.youtube.com/watch?v=792O DrhwKkk
http://www.latimes.com/world/middleeast/la-fg-syria-beheading-video-20160719-snap-story.html
2. https://www.youtube.com/watch?v=792O DrhwKkk
http://www.latimes.com/world/middleeast/la-fg-syria-beheading-video-20160719-snap-story.html
3. https://www.youtube.com/watch?v=J2m WdvgCOqs
4. https://www.youtube.com/watch?v=kr1YTS‑4Hzs&spfreload=10&bpctr=1492712244
5. http://www.businessinsider.com/cia-vetted-syrian-rebels-fighting-assad-2015-10
6. https://www.theatlantic.com/international/archive/2013/05/un-sources-say-rebel-forces-not-assad-used-sarin-gas/315588/
7. http://www.economylead.com/international/un-destroyed-96-chemical-weapons-syria-37957
8. http://www.bbc.com/news/world-middle-east-27974379
9. https://obamawhitehouse.archives.gov/the-press-office/2014/08/18/statement-president-completion-mv-cape-ray-destruction-syria-s-declared
10. https://www.lrb.co.uk/v35/n24/seymour-m-hersh/whose-sarin
11. idem
12. http://www.globalresearch.ca/STUDY_THE_VIDEOS_THAT_SPEAKS_ABOUT_CHEMICALS_BETA_VERSION.pdf
13. http://www.huffingtonpost.com/entry/syria-chemical-attack-al-qaeda-played-donald-trump_us_58ea226fe4b058f0a02fca4d
14. https://drive.google.com/file/d/0B_Vs2rjE9TdwR2F3NFFVWDExMnc/view
15. William Rivers și Scott Ritter: War on Iraq: What Team Bush Doesn’t Want You To Know,, editura Context Books, Septembrie 2002
16. https://www.iraqbodycount.org/
17. http://www.telegraph.co.uk/news/politics/tony-blair/11954144/Dead-Iraq-soldier-families-say-they-feel-revulsion-at-Tony-Blair-over-apology-for-war.html
18. idem
19. http://www.prwatch.org/books/tsigfy10.html
20. http://www.al-monitor.com/pulse/originals/2013/01/qatar-muslim-brotherhood.html#ixzz2ZIArZe29
21. http://www.thenational.ae/news/uae-news/brotherhood-sought-islamist-state-in-uae
22. http://news.bbc.co.uk/2/hi/6329097.stm
23. http://www.europalibera.org/a/1419292.html
24. https://www.theatlantic.com/international/archive/2012/01/syrian-kurd-leader-revolution-wont-succeed-without-minorities/251660/
25. http://aranews.net/2015/09/kurdish-ypg-official-accuses-syrian-opposition-of-supporting-isis/
26. http://www.saidaonline.com/en/news.php?go=fullnews&newsid=34428
27. https://www.youtube.com/watch?v=2gjH 8R4B3Ls
28. https://www.youtube.com/watch?v= 0gdlKdMMpQ4
29. http://www.jpost.com/Middle‑East/Muslim‑scholar‑Hezbollah‑is‑the‑party‑of‑Satan‑316018
30. https://www.dailysabah.com/war-on-terror/2017/01/06/hezbollah-bars-russian-officers-threatens-syria-cease-fire
31. http://www.al-monitor.com/pulse/originals/2015/10/putin-follows-kgb-boss-yuri-andropov.html?utm_source=Al-Monitor+Newsletter+%5BEnglish%5D&utm_campaign=94841768f4-October_06_2015&utm_medium=email&utm_term=0_28264b27a0-94841768f4-102393785
32. https://www.stratfor.com/situation‑report/turkey‑erdogan‑threatens‑end‑nuclear‑natural‑gas‑cooperation‑russia
33. https://sputniknews.com/middleeast/201701311050216226-syrian-constitution-full-text/
34. http://observers.france24.com/en/20121005-turkey-istanbul-taksim-square-thousands-protest-amid-fears-war-syria-assad-erdogan
35. http://al-monitor.com/pulse/originals/2017/02/turkey-usa-russia-ankara-steering-syrian-opposition.html
36. http://www.yenisafak.com/en/columns/yasinaktay/just-as-the-dark-clouds-in-syria-were-going-away-2035821

Total 0 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*