Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Securitatea agroalimentară, bătălia pentru apă şi schimbările climatice » Ilie Popa, Climategate. Se alătură Donald Trump climato‑scepticilor?!

Ilie Popa, Climategate. Se alătură Donald Trump climato‑scepticilor?!

În cadrul actualei campanii pentru alegerile prezidenţiale din SUA, care tocmai s‑a încheiat cu victoria lui Donald Trump, dezbaterile s‑au concentrat cu precădere asupra unor subiecte, cum ar fi imigrarea şi comerţul. În schimb, altele nu s‑au bucurat de aceeași atenție, fiind pur și simplu expediate în câteva cuvinte. Printre acestea s‑a aflat și tema schimbărilor climatice, iar prima dezbatere dintre cei doi candidaţi, din septembrie 2016, se poate spune, fără teamă de a greși, că a bătut un nedorit record de… celeritate, pentru că a durat doar 82 de scunde. Dar iată cum s‑a desfășurat schimbul de replici între Hillary Clinton și Donald Trump:

Clinton: Țara care va folosi energia curată în secolul 21 va fi o superputere. /În schimb, /Donald/ Trump crede că schimbările climatice nu sunt altceva decât o șmecherie pusă la cale de chinezi. Eu cred că /aceste schimbări climatice/ sunt reale.

Trump: Eu nu am spus asta. Nu am spus. Eu nu spun asta.

Clinton: Cred că știința spune adevărul.

Trump: Eu nu spun asta.[1]

După dezbatere, mulți jurnaliști au afirmat pe posturile de televiziune şi în presă că sunt la curent cu postarea lui Donald Trump din 2012 pe Twitter în care afirma: „Conceptul de încălzire globală a fost creat de către și pentru chinezi, cu scopul de a face în așa fel încât industria manufacturieră să nu fie competitivă în Statele Unite ale Americii.” De altfel, Trump a postat, în repetate rânduri, pe rețelele de socializare, că nu acceptă datele ştiinţifice care afirmă, în mod covârşitor, că schimbările climatice sunt reale. În campanie, Donald Trump nu s‑a ferit chiar să se declare un opozant făţiş al Acordului de la Paris din 2015 privind schimbările climatice.

Urmărind recentele dezbateri pentru alegerile prezidenţiale din America, un fin comentator politic român remarca, cu umor, că, poate, nu este o aşa de mare distanţă între măreaţa Americă şi firava Românie.

De‑a lungul anilor, și alte perso­nalități ale lumii politice şi ştiinţifice și‑au exprimat propriile lor îndoieli cu privire la realitatea încălzirii globale. Într‑un supliment al Buletinului Societății Americane de Meteorologie, un cercetător afirma cu o candoare greu de închipuit: „Este ridicol faptul că noi nu putem, în prezent, explica absența fenomenului de încălzire. Datele publicate arată că ar trebui să fie şi mai mare încălzirea, dar datele sunt cu siguranță greșite. Sistemul nostru de observație este inadecvat.”

În urmă cu câţiva ani, în lumea ştiinţifică s‑a declanşat un adevărat scandal în jurul acestei probleme. Prestigioasa Universitate britanică East Anglia se mândreşte cu un nu mai puţin prestigios Centru pentru Cercetări Climatice, care se ocupă cu studiul schimbărilor climatice naturale și antropogenice şi care dictează, de multe ori, regulile în acest domeniu. În jurul acestui departament de excelență s‑au coalizat susţinătorii teoriei încălzirii globale şi împotriva lui s‑au mobilizat climato‑scepticii de pe mai multe continente, Europa, America, Australia.

Hotărâți să sensibilizeze factorii decidenți cu privire la realitatea schimbărilor climatice, mai ales că un for de prestigiu și anvergură cum este Organizația Națiunilor Unite urma să dezbată, la acea vreme, Rapoarte periodice de evaluare a schimbărilor climatice, cercetătorii britanici, și nu numai, au încercat să „potrivească” unele date observate pe teren cu cele estimate pentru istoria mai veche sau mai nouă a măsurătorilor meteorologice (de exemplu, acel Optimum medieval despre care vom vorbi mai jos) pentru a alcătui modelele matematice care să susțină teoria supraîncălzirii Terrei. Și cum aveau nevoie să‑și lărgească baza de susținere, cercetătorii climatici de la Universitatea East Anglia au schimbat sute și sute de emailuri cu alți colegi din centre academice similare din lume.

Cum au ajuns acestea în posesia publicului și a agențiilor de știri este o poveste lungă și încurcată, dar, oricum câteva repere geografice și nu numai ale hackerilor care au spart acel site academic, cum ar Moscova și Ryad, nu pot fi omise. Să nu uităm că filiera rusă sau cea saudită vor fi percepute a fi, la un moment dat sau altul al campaniei prezidențiale americane drept „cadavrul din debara” al unuia sau altul dintre candidați.

În urma piratării site‑ului Uni­ver­si­tății, mii de documente și cores­pondența electronică – mai precis 3.000 de documente și 1783 de e-mailuri – au ajuns să fie puse la dispoziţia presei şi a publicului. Cele câteva e-mailuri pe care le trecem în revistă sunt doar o picătură din multitudinea de mesaje care au circulat între climatologii de pe diverse continente, în special Europa şi America, în ultimii 20 de ani. În concepţia climato‑scepticilor, această corespondență online demonstrează că: a) unii cercetători au încercat să manipuleze mass‑media; b) că au vrut să conspire împotriva „celor care se opuneau” manipulării datelor; c) echipa de la Universitatea East Anglia era pe deplin conștientă că rezultatele sale trebuiau receptate cu prudenţă, că nu erau în totalitate fiabile și că discrepanțele trebuiau cosmetizate.

Trebuie subliniat că acest Centru de Cercetări Climatice al Universităţii East Anglia este cel care s‑a ocupat de curbele de reconstrucție a temperaturilor globale, pe baza cărora Grupul Interguvernamental al ONU privind Schimbările Climatice și‑a sprijinit teza încălzirii globale din cauza emisiilor de CO2.

Prima acuzaţie s‑a referit la o presupusă încercare de manipulare a datelor. Incriminat este un e-mail trimis, în 1999, de Phil Jones, directorul Centrului de Cercetare de la Universitatea East Anglia, în care vorbește despre celebra curbă în formă de crosă de hochei elaborată de reputatul cercetător climatologic american Michael Mann: „Tocmai am terminat de folosit trucul din /revista/ Nature al lui Mike / Michael Mann/ care constă în incorporarea temperaturilor reale în fiecare serie din ultimii 20 de ani (de exemplu, din 1981), iar din anul 1961 pe cele ale lui Keith /probabil/ Briffa) pentru a masca declinul /temperaturilor …/.”[2] Scoasă din context, fraza poate da de înţeles că temperatura medie terestră stabilită de Centru a fost ridicată în mod artificial.

Mai există un fragment de e­‑mail, nu mai puțin faimos, în care, de data asta, Michael Mann îi sugerează lui Jones „să restrângă” Optimum‑ul medieval (se referă la perioada cuprinsă între secolul X și aprox. secolul XIV, când s‑a constatat o încălzire neobişnuită a vremii în regiuni ale Atlanticului de Nord). În respectivul e-mail se spune: „Cred că folosind o perioadă de 2000 de ani (2K), în loc de perioada obişnuită de 1000 de ani (1K), vom răspunde problemei ridicate anterior de /…/ în legătură cu acel memorandum, și că ar fi bine să încercăm „să controlăm” așa‑numitul OM” /Optimum Medieval/). Mann mai spune că și capitolul despre Paleoclimă va fi controversat, dar că autorii acestui capitol au personalitatea adecvată pentru a face față scepticilor.

Trebuie spus că presa scrisă şi canalele de televiziune au fost destul de reticente să se implice în această controversă ştiinţifică. În schimb, pe bloguri, climato‑scepticii au fost cei mai înverșunați acuzatori, susținând că cercetătorii britanici nu au făcut altceva decăt să coboare, pe de o parte, temperaturile din trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat și să ridice, pe de altă parte, temperaturile recente. Totul pentru a obţine celebra curbă în formă de „crosă de hochei”, care arată că planeta se încălzește atât de mult în ​​aceşti ani… încât trebuie să se acționeze cât mai repede posibil.

În răspunsul său, Jones a explicat că a folosit cuvântul „truc” (trick) din „grabă”, într‑un context familiar şi pentru a corecta o „divergență” bine cunoscută în presa științifică, aceea „dintre grosimea inelelor arborilor și temperaturile care sunt astfel deduse”… Cu toate acestea, el își va depune demisia în timpul acestui scandal.

Cazul selecției eșantioanelor de arbori pentru a măsura temperaturile a fost des menționat. Procedeul cunoscut sub numele de „YAMAL” și atribuit lui Keith Briffa, un alt climatolog de prestigiu mondial. este uzitat pentru a se obține curba de reconstituire a temperaturilor din trecut prin intermediul dendrocronologiei.          Iată ce dezvăluie e‑mailurile cu privire la acest „indicator corect de încălzire”. Un cercetător mărturiseşte că Briffa și‑a atras neplăceri cu această cronologie Yamal și se întreabă ce explicații va putea da atunci când va trebui să folosească testul de selectivitate elaborat de Mclntyre pentru a verifica procedeul Yamal.

Steve McIntyre, care are un blog – Climate Audit – a fost unul dintre cei care au declanşat această controversă şi care au criticat constant şi argumentat abordările susţinute de cercetătorii britanici. Un alt cercetător, Funkhouser, nu se sfieşte să afirme că a folosit toate trucurile din mânecă pentru a încerca să extragă o curbă în crosă de hochei din acea serie, pentru Kyrgistan și că nu a reușit. „Nu cred că este productiv să se jongleze în continuare cu statisticile referitoare la această cronologie, /scrupule pe care nu le are Mann, cu multiplele sale curbe în formă de crosă de hochei/.

Riposta Grupului Interguvernamental al ONU privind Schimbările Climatice a venit imediat prin afirmaţia că Raportul lor de evaluare a fenomenului de încălzire globală și originea sa umană conține, oricum, o mulțime de alte probe, precum și „un istoric al unor evaluări transparente și obiective pe o perioadă de peste 21 de ani, elaborate de zeci de mii de oameni de știință.”

Pa baza e-mailurilor devenite publice, climato‑scepticii au emis și o altă acuzație: aceea de încercare de ascundere de documente. Phil Jones i‑a trimis un e-mail lui Michael Mann, în 2008: „Poți șterge toate e‑mailurile pe care le‑ai schimbat cu Keith /Briffa/referitor la Raportul 4 /ONU din 2007/.? Keith va face la fel. Poţi să‑i trimiţi un e‑mail şi lui Gene să facă la fel? Eu nu am adresa lui nouă de e‑mail. Îi vom cere şi lui Caspar să procedeze la fel.”

Acest e-mail a fost trimis după ce fusese făcută o solicitare de obținere de informații privind datele și modelele matematice folosite de Centrul de Cercetare al Universității din East Anglia, conform Legii britanice privind transparența informațiilor, care permite să se facă solicitări de documente administrative, iar persoanele astfel interpelate nu au dreptul să se sustragă de la această regulă a transparenței. Pentru a nu oferi aceste date, unii dintre acești cercetători au propus „să se ascundă” în spatele legilor privind proprietatea intelectuală sau să fie invocate unele acorduri internaționale pentru a nu furniza datelor solicitate.

Și în acest caz răspunsul celor de la Universitate a fost destul de ambiguu. Întâi, conducerea Centrului a dat asigurări că niciun document nu a fost șters sau modificat și că nu s‑a opus furnizării de date, afirmând că 95% dintre acestea sunt deja publice. Dar, în plin scandal, Centrul a trebuit să recunoască faptul că a „aruncat” unele date originale privind temperaturile, din lipsă de spațiu. Acest lucru s‑ar fi întâmplat în anii ‘80, înainte de sosirea lui Phil Jones.

Din multitudinea de e-mailuri, unii critici mai înverșunați au extras şi acuzaţii privind existenţa unei cabale împotriva revistelor științifice care păreau să nu fie la fel de convinse de temeinicia datelor furnizate de Centrul britanic. Într‑un e-mail de la Michael Mann către Phil Jones și alții, din 2003, se poate citi: „Cred că noi trebuie să încetăm să mai considerăm revista Climate Research că ar mai avea legitimitate din punct de vedere științific. Poate că ar trebui să‑i încurajăm pe colegii noștri din comunitatea climatologică să nu mai trimită /comitetului ei redacțional/ ‑ sau să mai publice ‑ articole în această revistă.”

La aceste afirmații, Michael Mann a răspuns că el nu vedea nimic greșit în a se opune unei publicații care devenise „activistă”. De altfel, editorul revistei Climate Research și‑a dat, ulterior, demisia. Prins între două focuri, el a explicat că și el avea rezerve în privinţa articolului în litigiu denunțat de Michael Mann, dar că avea, de asemenea, reproşuri îndreptate şi împotriva oamenilor de știință de la Centrul Universității East Anglia, pe care îi acuza că au depăşit orice limită în aceste e‑mailuri și că formau un grup închis.

Unii climato‑sceptici au mers și mai departe cu acuzațiile lor, afirmând chiar că aveau sentimentul că cercetătorii incriminaţi ajunseseră să se îndoiască, în particular, de fenomenul încălzirii globale. Într‑un e-mail primit de Michael Mann de la un coleg se spune: „Adevărul este că nu ne putem explica absenţa reîncălzirii în acest moment și este ridicol că nu putem face acest lucru.”

Răspunsul persoanei vizate a fost că propoziția: „sistemul nostru de observaţie nu este adaptat” a fost scoasă din context. Într‑o revistă de specialitate, el a contraatacat, afirmând că: „Chiar dacă, în prezent, sateliții NASA nu reușesc să măsoare în mod corespunzător încălzirea într‑o perioadă de un an, aceasta este, fără îndoială, reală: mările cresc, se topește gheața…”.

Fără îndoială, climategate a dezbinat lumea ştiinţifică la începutul acestui deceniu. În celebrele e-mailuri private, preluate de pe serverele „sfântului sfinţilor” în domeniul cercetărilor climatice, așa cum era cunoscut la acea vreme Centrul de Cercetări Climatice din cadrul Universității East Anglia, climato‑scepticii au crezut, în cel mai fericit caz, că pot demonta resorturile celebrului Raport ONU din 2007 privind încălzirea globală și măsurile care se impuneau pentru reducerea emisiilor de gaze. Sau că, în cel mai nefericit caz, ei vor putea dovedi că cercetătorii care au pus bazele consensului mondial privind încălzirea globală au comis „o fraudă” și au indus publicul în eroare. În timp, niciuna din aserțiunile climato‑scepticilor nu a prins, cu adevărat, rădăcini. Sau, cel puțin, până acum.

În tot acest scandal, susținătorii teoriei că emisiile de CO2 provoacă un efect de seră care se face vinovat de încălzirea întregii planete au afirmat că nu există nimic în e‑mailurile care să pună în discuţie veridicitatea datelor și metodologiilor folosite. Administrația americană sub președintele Barrack Obama a aprobat, la sfârșitul lunii septembrie 2006, un Memorandum detaliat privind sarcinile care revin agențiilor guvernamentale în domeniul schimbărilor climatice. Întrebarea este dacă va continua pe aceeaşi linie și actualul președinte american, Donald Trump, având în vedere luările sale de poziție din ultimii ani.

Desigur, la acea vreme, au fost și state, precum Arabia Saudită, care s‑au grăbit să clameze, de la bun început că: „Nivelul de încredere a fost afectat” . Dar ce te puteai aştepta de la o ţară petrolieră?

Climategate a fost reflectată diferit în mass-media. Presa scrisă a fost destul de reticentă în a aborda acest subiect, iar reacțiile și comentariile cititorilor în Le Monde, Express sau Libération au arătat că opiniile lor erau destul de împărțite. Reacțiile presei din lumea vorbitoare de limbă engleză au fost mult mai diverse. Dacă anumite ziare s‑au plasat pe o linie „defensivă”, altele au fost mult mai incisive. The Daily Telegraph a reluat chiar solicitarea fostului ministru al finanțelor de pe timpul lui Margaret Thatcher și M. Major, Nigel Lawson, prin care se cerea o investigație a activităţii Centrului Universității East Anglia, afirmându‑se că credibilitatea acestei organizații a fost amenințată și odată cu ea o mare parte a lumii științifice britanice.

Din păcate, Nigel Lawson nu era cel mai bun avocat al climato‑scepticilor, pentru că el s‑a remarcat prin explicația conform căreia, chiar dacă CO2 ar fi un pericol pentru omenire, ceea ce el se îndoia, cel mai bun mod de a trata acest fenomen era de a lăsa piața liberă să găsească soluții la această problemă. Niciun politician sau militant ecologist care se respecta nu s‑ar fi putut asocia cu o astfel de gândire.

Peste ocean, Wall Street Journal a fost mai tranșant: „Totuși, noi avem acum sute de e‑mailuri care par să depună mărturie despre niște eforturi concertate și coordonate făcute de climatologi de vârf, care vor să potrivească datele concluziilor lor, în timp ce încearcă să reducă la tăcere și să‑i discrediteze pe criticii lor. În departamentul adevărurilor incomode, acesta merită cu siguranță o privire mai atentă din partea mass‑media, a Congresului SUA și a altor organe de anchetă.”

Investigaţiile, bazate în primul rând, pe prevederile legilor naţionale privind libertatea de informaţii, au exonerat părţile incriminate de multe din acuzaţiile emise de climato‑sceptici, dar o umbră de îndoială încă persistă în unele cercuri ştiinţifice, politice şi nu numai.

Ilie Popa

Note:

[1] https://www.washingtonpost.com/news/the-fix/wp/2016/09/26/the-first-trump-clinton-presidential-debate-transcript-annotated/

[2] http://skyfal.free.fr/

Total 2 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

    Scrie un comentariu

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

    *