Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Disidenţă - opoziţie - critică antisistem » Gheorghe Lencan Stoica: Giovanni Sartori, așa cum l‑am cunoscut

Gheorghe Lencan Stoica: Giovanni Sartori, așa cum l‑am cunoscut

Profesorul Giovanni Sartori a fost publicat în România cu o carte devenită după anul 1999 un bestseller în publicistica românească, este vorba despre „Teoria democrației reinterpretată” apărută la Iași, la Editura Polirom. Aproape toți studenții din România de la Facultățiile de Ştiințe Sociale ştiu această lucrare, iar autorul ei este foarte bine studiat și cunoscut în România. Prin anul 2011 eram prezent la un simpozion de la Cluj, la Universitate, iar studenții de acolo foarte încântați când au aflat că eu eram în relații foarte apropiate, chiar de prietenie, cu profesorul Giovanni Sartori[1]. De altfel, tema comunicării mele se referea la un argument mult abordat de către profesor, comunicare care a apărut apoi în cadrul Editurii Universitare de la Cluj[2]. Este acum prilejul să amintesc și de momentul care mi‑a înlesnit o astfel de legătură mai aprofundată. Ea are legătură tot cu studenții. Prin anul 1999, fiica mea era studentă în cadrul programului Erasmus în orașul italian Siena. Acolo a întâlnit multe personalități de prestigiu: Noam Chomsky, Norberto Bobbio, Jürgen Habermas și Giovanni Sartori. În toamna anului 1999, fiica mea mi‑a dat telefon, rugându‑mă să‑i prilejuiesc prin intermediul amicilor mei de la Universitatea din Florența să‑l cunoască mai bine pe profesorul Sartori. I‑am rugat pe profesorii de la Florența să o ajuta pe fiica mea. Și cum cei mai mulţi dintre ei i‑au fost studenți, contactul cu profesorul Sartori s‑a realizat cu ușurință. De atunci și eu m‑am întâlnit de câteva ori cu profesorul italian, fiind deseori invitat în casa sa de pe malul fluviului Arno. Îmi era foarte lesne să am „întâlniri prietenești” cu profesorul Sartori, iar acesta la rândul său mă întreba mereu despre fiica mea. Așa se face că el a răspuns aproape mereu invitațiilor mele de a veni la București. Prima dată Giovanni Sartori a venit la Universitatea din București în anul 2000, când i s‑a conferit titlul de doctor honoris causa de către universitatea noastră și a susținut o conferință în aula universității. De asemenea, a fost invitat în mod special la Facultatea de Științe Politice, având o întâlnire cu studenții acesteia. De atunci, profesorul Sartori a mai venit o dată în România, fiind invitat de Camera Deputaților, în contextul dezbaterilor publice privind schimbarea Constituției din 2003. Cu aceste ocazii profesorul Giovanni Sartori a făcut analize și observații interesante, uneori destul de critice, privind Constituția României, publicând în România și alte cărți interesante, cum ar fi Ingineria constituțională comparată de editarea căreia m‑am ocupat personal[3]. Au urmat apoi și alte cărți ale lui Giovanni Sartori care au fost traduse în România. A fost invitat la Cotroceni în vremea președenției lui Ion Iliescu. În urma întâlnirii de la Cotroceni, profesorul Sartori a avut unele observații mai profunde, analize comparative cu privire la Constituția României, acestea fiind date publicității în revista Facultății de Ştiințe Politice, intitulată „Studia Politica”[4]. S‑a apropiat foarte mult de cultura și preocupările noastre politologice, devenind și membru în conducerea revistei „Studia Politica”, alături de un alt mare teoretician al gândirii politice italiene, îl avem aici în vedere pe Norberto Bobbio. La un moment dat profesorul chiar mi‑a spus că începuse să învețe limba română, plecând de la marea asemănare ce există între limbile noastre, dar s‑a oprit, spunându‑mi: „Professore, c’e qualcosa che non va”. „Este ceva ce nu merge și sunt blocat să învăț limba română, este vorba despre acele 25% de cuvinte de origine slavă existente în cadrul limbii române.” N‑a mai venit în România, deși și‑a dorit foarte mult să ajungă și în Delta Dunării. E interesant ce mi‑a răspuns profesorul când eu l‑am avertizat că în deltă sunt foarte mulți țânțari. „Voi fi pregătit, pentru că am o pelerină împotriva țânțarilor. Este o pelerină sub formă de halat cu care mă pot proteja. Aceste halate erau folosite de militarii americani în luptele din delta fluviului Mekong.” N‑a mai ajuns a treia oară în România și, prin urmare, n‑a mai mers nici în Delta Dunării.

Între timp, profesorul Sartori s‑a recăsătorit și a participat și la Congresul Mondial de Științe Politice care a avut loc la Santiago de Chile, ocazie cu care i‑a fost retipărită lucrarea „Politica: logica și metodele în științe sociale”. Mai mult decât atât, la Congresul Mondial de științe politice de la Santiago de Chile s‑a instituit și un premiu pentru studii comparative, purtând numele său. Un alt moment deosebit de interesant l‑a constituit participarea mea la o dezbatere la biblioteca Universității din Bologna (este vorba de sediul pe care l‑a avut această universitate încă de la înființarea sa, în urmă cu peste 900 de ani). Așa proceda profesorul Sartori: îmi propunea să ne întâlnim în locurile unde dânsul era invitat special și fără nici un anunț prealabil mă introducea printre participanți și pe mine. S‑a întâmplat astfel și când am fost prezentat, fără un demers prealabil, la pregătirea unei cărți, publicată apoi și în România. Este vorba despre cartea „Pluralism, multiculturalism și străinii”[5]. În dezbaterea de la Bologna se aborda problema toleranței îndeosebi, avându‑se în vedere venirea multor cetățeni islamici în țările Europei. Tema dezbaterilor era foarte acută, mai ales după inițiativa președintelui Franței de atunci (Jacques Chirac) de a propune ca femeile islamice să respecte ținuta europeană. Era prezent la acea dezbatere și imamul Beirutului, cu care am stat și eu de vorbă după susținerea diferitelor puncte de vedere. Atunci, profesorul Sartori susținea că în Europa poate veni și poate avea libertate orice străin în afară de cetățenii islamici, și acest lucru datorită faptului că islamicii nu renunță la „fundamentalismul lor”. Imigranții, sublinia Giovanni Sartori, nu sunt toți la fel, iar imigranții de cultură teocrată pun probleme foarte diferite în raport cu imigranți de cultură preponderent laică. Sunt imigranți obișnuiți, care acceptă separarea dintre politică și religie. Este un aspect de tragică actualitate, având în vedere amplele dezbateri privind terorismul de matrice islamică despre care se vorbește pretutindeni astăzi. O asemenea problemă nu poate să nu se intersecteze cu teoria democrației, întrucât argumentele pe care le‑a avansat Giovanni Sartori au în vedere și fundamentele sistemelor democratice, cum ar fi problemele toleranței, laicitatea și separarea statului în raport cu biserica.

În ultimul interviu acordat cotidianului italian Il Giornale, cu două luni înainte de a muri, profesorul Sartori prezice că multiculturalismul a eșuat, iar fluxurile migratorii din țările musulmane nu mai pot fi suportate, întrucât islamul nu se poate integra în Europa democratică. „Spun aceste lucururi de zeci de ani și studiez acest lucru de ani de zile. Încerc să înțeleg care sunt mecanismele politice, etice și economice care reglează raporturile dintre Islam și Europa, pentru a propune soluții la dezastrul în care ne‑am adâncit”[6]. Într‑o lucrare publicată în anii ’80, profesorul Sartori făcea următoarea precizare: „Democrația de tip occidental se oprește acolo unde începe islamul. Chiar și economia de piață se deschide până în economia Chinei comuniste”[7]. „Nu numai că islamul nu se deschide la democrație. Islamul este incapabil să evolueze. El păstrează un monoteism teocratic înțepenit în secolul al VII‑lea. Istoria nu a înregistrat nicio integrare islamică reușită în sânul societăților non‑musulmane. Dacă musulmanul imigrant din Occident continuă să adere la un asemenea principiu și refuză valorile noastre etice și politice, aceasta înseamnă că nu se va putea integra niciodată”[8]. Sunt considerațiile unui foarte bun specialist în politică și îndeosebi într‑un domeniu aparte, cum ar fi democrația, care s‑a preocupat în mod sistematic de cunoașterea democrației aproape jumătate de secol, cu referințe speciale la realitățile din ultimul deceniu al secolului trecut: (Vezi volumul Ingineria constituțională comparată). Realizând monumentala lucrare Teoria democrației reinterpretată, Giovanni Sartori și‑a adus contribuția în mod fundamental la elaborarea unei teorii unificate a democrației. A fost nevoie de o asemenea teorie, întrucât în domeniul realității „politice” s‑au produs schimbări impresionante într‑o perioadă istorică de peste 50 de ani. Analiza conceptului însuși a provocat dezbateri aprinse, discuții interminabile și avansarea unor soluții simpliste. O teorie coerentă pune astfel capăt acestor interpretări sterile sau de‑a dreptul aberante. Dar ce ne‑a adus nouă democrația? Reelaborarea teoretică a conceptului de democrație întreprinsă de Sartori în cartea sa Teoria democrației reinterpretată pleacă și de la numeroase contribuții în domeniul politologic avansate de Dahl sau Lijphart. Teza de fond de la care pleacă teoreticianul italian în construcția sa a fost aceea de a cuprinde direcțiile unei teorii a democrației competitive, în sensul că democrația ca termen complex face referire atât la un regim politic, cât și la un ansamblu de valori, ea având nevoie în același timp de realism și de idealism. Publicând în anul 1994 „Ingineria constituțională comparată”, Sartori contribuie în mod determinant la realizarea „unei strategii care‑l va duce în domeniul foarte complex și delicat ce face ca democrația verticală să fie definită în mod expres ca axiologică și predictivă”[9].

Dar referitor la „Ingineria constitu­țională comparată”, îndeosebi în „Prefață”, Giovanni Sartori amintea cuvintele lui Bentham, care făcea o metaforă, înțelegând constituțiile ca niște mașini sau mecanisme care trebuie să funcționeze ca niște motoare bazate pe sancțiuni și recompense[10]. Constituțiile sunt văzute astfel ca structuri bazate pe stimulente și sancțiuni. Intenția profesorului Sartori de a scrie această carte s‑a cristalizat în anul 1991, chiar după ce se întorsese din SUA. Câțiva ani mai târziu devine un participant activ, un fin observator al experimentului Bicameralei. Este vorba despre Comisia Bicameralei, adică Comisia pentru reforme constituționale, care s‑a înființat la 24 ianuarie 1997 și a publicat după cinci luni de muncă asiduă un proiect de reforme care mai apoi a fost întrerupt în cursul anului următor, 1998 fără aprobări. „Când m‑am hotărât să scriu această carte, nu m‑am gândit la o lucrare erudită în raport cu practica și care pune accentul pe ceea ce este greșit sau, mă rog, greșit înțeles în contextul structurilor politice democratice”[11].

Ingineria constituțională comparată a lui Sartori reprezintă concepția generală despre știința politică aplicată, este de fapt o explicare a politicii prin politică. Odată cu aceasta este acceptată și teza existenței „unei interacțiuni necesare între ingineria electorală și structurarea sistemelor de partide, decisivă pentru înțelegerea modului în care sistemele de partide se pot dezvolta și combina, dar mai ales în ce fel”. Ingineria constituțională comparată poate deveni astfel un veritabil instrument, util și necesar, pentru cunoașterea și explicarea politicii la nivelul exigențelor prezentului, fiind de o mare actualitate în secolul nostru. Astfel, Ingineria constituțională comparată a avut un ecou pozitiv în rândul specialiștilor în domeniul științelor politice nu numai din Italia, ci din întreaga lumea. Au fost realizate nenumărate traduceri ale acestei cărți atât în Europa, cât și în America Latină. Prin lucrările sale și în special prin Ingineria constituțională comparată, Sartori a stimulat o nouă abordare în vederea înțelegerii sistemelor politice, insistând asupra relațiilor dintre sistemele electorale, instituții și sistemele politice în general. Influența sistemelor electorale asupra sistemelor de partide confirmă faptul că, prin utilizarea corectă a unor teorii probabilistice, se favorizează intervențiile aplicative în vederea obținerii rezultatelor dorite.

Întocmai ca marii săi înaintași, clasici, ne referim aici la Aristotel, și Sartori a cercetat realitatea constituțională din lumea de azi și a înglobat ideile sale într‑o concepţie unitară cu vocaţie comparatistă. De aici provine și interesul lui deosebit pentru Constituția României după schimbarea din 1989. De un interes aparte s‑a bucurat și se bucură și astăzi considerațiile lui Sartori publicate împreună cu volumul mai sus amintit, idei la care ne vom referi și în continuare.

Intitulată „Despre sistemul constitu­țional românesc”, intervenția profesorului Sartori a fost făcută pe 20 iunie 2001, cu ocazia decernării titlului de doctor honorius causa al Universității din București. „Am un mare respect pentru constituții, le consider extrem de importante. Și mă interesează să le înțeleg bine. Despre România citisem și am scris că, începând cu anul 1991, ea are o constituție semiprezidențială. Dar mărturisesc că nu citisem această constituție”[12].

În discursul său, intitulat „Despre sistemul constituțional românesc”, Sartori precizează că „sistemul politic românesc” este un sistem parlamentar, a cărui particularitate o constituie existenței unui șef de stat puternic, a cărui forță derivă din legitimitatea populară și dintr‑o serie de dispoziții constituționale de susținere. De aici provine faptul că în România nu este posibilă o coabitare a celor două autorități majore ale statului, de genul celei care a existat de mai multe ori în Franța și în alte țări. Sistemul politic românesc este un sistem politic parlamentar caracterizat deci de poziţia unui șef al statului puternic (dar nu suficient de puternic pentru a modifica natura parlamentară a sistemului), a cărui forță provine din legitimitatea populară, și bineînțeles, dintr‑o serie de dispoziții constituționale de susținere. Să le vedem:

 Art. 80 aliniat 2: președintelui i se atribuie funcția de „mediator”. Comentariu: aceasta nu este o funcție de tip prezidențial, ci una specifică tipului parlamentar. Președintele american este „parte”. Președintele parlamentar este super partes. Art. 85 coroborat cu articolul 102. Aici este evident că președintele nu are putere autonomă de a desemna prim-ministrul.

Potrivit Constituției din România, nu este posibilă nici coabitarea și aproape că nici formarea unui guvern de uniune națională, întrucât în România avem de‑a face nu cu un regim semiprezidențial, ca în Franța și alte țări, ci cu un fel de echilibru între autorități imperfecte, înclinate de cele mai multe ori spre dezechilibru și chiar spre conflicte sau ciocniri instituționale. Asemenea considerații ale profesorului Sartori se refereau în special la caracterizarea regimului românesc ca fiind semiprezidențial și la aprecierea în ceea ce priveşte sistemul constituțional românesc, relatată într‑o convorbire particulară, potrivit căreia un posibil conflict ar putea să apară imediat după sfârșitul mandatului lui Ion Iliescu, dacă nu vor fi operate modificări constituționale necesare reechilibrării puterilor sau autorităților de stat.

[1] Giovanni Sartori, Teoria democrației reinterpretată, Polirom, 1999. „Volumul apare sub egida Centrului Academic de Cercetări Sociale al Facultății de Științe Politice a Universității Babeș‑Bolyai și cu sprijinul Programului american Social Sciences Curricula Development al U.S.I.A., administrat de I.R.E.X ‑ ACLS”, traducere Daru Pop, prefață Dan Pavel.

[2] Este vorba despre „The Difficulty of politics and the Complex problematic of the Gold Mining of Roșia Montana”, în volumul „Roșia Montana in Universal History”, Presa Universitară Clujeană/Cluj University Press, 2012.

[3] Giovanni Sartori, Ingineria constituțională comparată, Iași, Institutul European, 2008.

[4] Studia Politica, revista de studii Științe Politice a Universității București.

[5] Giovanni Sartori „Pluralism, multiculturalism și străinii”, București, Humanitas, 2007.

[6] Un interviu senzațional, Il Giornale.

[7] Giovanni Sartori, Democrazia: cose è?, Milano, Rizzoli, 1993.

[8] Un interviu senzațional, Il Giornale.

[9] Giovanni Sartori, Ingineria constituțională comparată, Iași, Institutul European, 2008, prefață, p.13.

[10] Ibidem, p. 293.

[11] Ibidem, p. 313.

[12] Ibidem, p. 27.

 

Total 3 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*