Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Securitatea agroalimentară, bătălia pentru apă şi schimbările climatice » Gheorghe Lencan Stoica, Baikal, cea mai mare rezervă de apă potabilă din lume

Gheorghe Lencan Stoica, Baikal, cea mai mare rezervă de apă potabilă din lume

Terra (Planeta Pământ) este cunoscută şi ca Planeta Albastră datorită prezenţei apei fără de care nu este posibilă viaţa. Rezultă de aici că numai în prezenţa apei trăiesc fiinţele vii printre care şi oamenii. Apa, alături de pământ, de aer şi de foc era considerată de către primii filosofi antici greci între primele elemente (primordiale) fără de care nu există nici lumea, cosmosul şi nici măcar materia. Este limpede deci, că încă în viziunea primilor filosofi, apa era considerată ca elementul fundamental. Reflecţiile filosofilor au fost la baza primelor încercări de cunoaştere şi s‑a ajuns ca astăzi să fie acceptată de ştiinţă ideea că apa este condiţia sine qua non a vieţii şi chiar a existenţei planetei Pământ în cadrul Universului.

În zilele noastre, se constată la orice pas că apa trebuie păstrată şi necontaminată. Omul este cel care prin acţiunile sale deteriorează echilibrul planetar. Din cauza afectării unui asemenea echilibru, calotele glaciare de la poli se topesc şi în fiecare an se trage alarma cu privire la creşterea temperaturii la nivel planetar din cauza „industrializării”. Este o diferenţă foarte mare între ţările industrializate (aflate în Nordul planetei) şi cele neindustrializate (aflate în Sudul planetei) şi, se încearcă, în permanenţă, ca ţările mai puţin industrializate să atingă şi ele stadiul de zonă industrială. E nevoie să precizăm că atingerea unui astfel de stadiu coincide cu un nivel de „bunăstare” şi, de creştere a „calităţii vieţii”. Din această cauză, O.N.U., prin conferinţele şi măsurile instituite, a contribuit la realizarea unor bune înţelegeri ajungându‑se ca după Conferinţa de la Paris, toate statele planetei să semneze asemenea înţelegeri. O altă mare problemă pentru umanitate este şi aceea a existenţei apei potabile. Aceasta nu există pretutindeni, şi tocmai de aceea „specialiştii” consideră că în maximum zece ani, omenirea se va confrunta cu criza apei potabile. Criza, va depăşi problemele de genul crizei petrolului şi va afecta alături de alte „crize” viaţa pe pământ. Se consideră că statele cel mai puțin afectate vor fi din nou cele din Nordul planetei (SUA şi Canada) şi din Nord-Est, cum este Rusia. De altfel, în Rusia se estimează că ar fi cea mai mare rezervă de apă potabilă din lume. Aici, în Rusia, numai prin existenţa lacului Baikal, se asigură 20% din întreaga rezervă de apă potabilă din lume. Nu mai analizăm şi „apa” din Oceanul Îngheţat de Nord şi fluviile din Siberia ca Lena şi Enisei care deţin cantităţi de apă neexploatate niciodată în stare de îngheţ.

Am cercetat şi studiat atent lucrările ştiinţifice ale celui mai mare specialist român în lacuri care este profesorul Petru Gîștescu, dar şi ale unor oameni de ştiinţă ruşi, precum Belloisev sau I.D Cerski şi am preluat informaţii referitoare la activitatea primilor cercetători ai lacului Baikal la care mă voi referi în analiza de faţă. Unul dintre ei a fost diplomatul român Nicolae Milescu Spătarul aflat în slujba Țarului Aleksei, care în drumul său spre China, la 32 de ani de la descoperirea lacului, a făcut observaţii destul de interesante valabile şi în zilele noastre. În anul 1958, a fost tradus „Jurnalul de călătorie în China”, călătorie efectuată prin Siberia. Nicolae Milescu Spătarul a fost pentru timpul său un mare învăţat, a cărui erudiţie a impresionat până și pe savanţii de la Port Royal. A fost un mare învăţat al vremii sale, făcându‑și studiile la Academia lui Vasile Lupu, la Constantinopol şi la Padova, studiind istoria, teologia, filosofia, latina, greaca veche şi slava. A studiat şi ştiinţele naturale şi matematica. Dosoftei îl va recomanda Ţarului Alexei Mihailovici, care‑l trimite la ambasada Rusiei din Pekin. Se poate deduce de aici că era destul de înzestrat şi competent pentru a consemna date şi impresii despre locurile pe lângă care trecea. Despre „marea” Baikal, cum i se spunea atunci, nu se știa aproape nimic.

Ea nu a fost cunoscută nici de geografii vechi, nici de cei noi. Ei descriu, spune Nicolae Milescu, lacuri şi mlaștini mult mai neînsemnate, dar despre marele Baikal nu pomenesc nimic. Baikalul poate fi socotit o mare, deoarece din el porneşte râul Angara, ce se varsă în marea cea mare a neamului, după ce se unește cu Eniseiul şi cu multe ape, deci Baikalul îşi amestecă apele cu cele ale oceanului. Apoi este atât de lung şi de lat, încât nu poate fi înconjurat. Poate fi însă socotit şi lac, deoarece apa lui este dulce, nu sărată şi, de obicei geografii, când scriu, scriu despre lacuri și nu mări. Lacul Baikal, spune Milescu mai departe, este foarte adânc, în unele locuri s‑au măsurat până la 100 de stânjeni, şi mai mult, fără să se dea de fund, iar în jurul Baikalului se ridică munţi înalţi, pe care zăpada nu se topeşte niciodată, nici măcar vara.

În mijlocul Baikalului se află o insulă mare numită Olkhon. Cazacii i‑au gonit pe vechii locuitori, în așa fel încât au rămas pe insulă numai sălbaticii. În Baikal se varsă multe râuri mari şi mici. Există o specie de focă, iar în ape trăiesc peşti nenumăraţi de toate soiurile, nisetri, moruni şi mulţi alţii. Pentru a înconjura Baikalul de‑a lungul ţărmului cu bărci, e nevoie de mai multe săptămâni.

Oraşul cel mai important de pe Baikal, unde se sfârşeşte ţara Siberiei, este Irkutsk. Milescu aminteşte în „Călătoria…” sa şi despre marile fluvii Ienisei, Obi şi Lena. Nu departe de Marea Baikal, spune el, se găseşte izvorul apelor de sus ale râului Lena şi s‑ar cuveni să scriem pe scurt ceva despre acesta, pentru că în toată ţara Siberiei nu sunt decât patru râuri mari şi vestite: primul este Obi, al doilea Enisei, al treilea Lena şi al patrulea şi ultimul, râul Amur. Milescu descrie şi samurul, un animal de blană ce nu se află nicăieri în lume decât în Siberia. Frumuseţea blănii lui îi vine odată cu zăpada, tot aşa după cum i se duce odată cu ea. Este animalul numit de vechii greci şi romani lâna de aur pe care o căutau argonauţii.

Sunt observaţii precise, demne de un geograf de seamă, cele transmise de Nicolae Milescu în legătură cu Baikalul şi bogăţiile lui, pe care mijloacele de cercetare şi metodele de astăzi le confirmă.

Geografii actuali aduc noutăţi interesante cu privire la apariţia lacului Baikal şi, la forma acestuia. În anul 1889, I. D. Cerskii afirma că lacul Baikal ar fi apărut în epoca mezozoică sau în silurian, dar ipoteza cea mai veridică ar fi aceea susţinută de Vereshchagin, fondatorul Institutului limnologic de la Baikal, a cărui părere era aceea că Baikalul ar fi apărut în jurasicul mediu în care au rămas o serie de bazine marine interioare care s‑au îndulcit treptat, păstrând legături între ele, fapt ce a permis pătrunderea elementelor faunistice. M.M. Kojov presupune, la rândul său, că Baikalul ar fi un rest al Mării Tetis. Dar cercetătorii actuali susţin că la sfârşitul paleogenului şi începutul neogenului au avut loc prăbuşiri ale faliei ce au dus la formarea unui graben în care s‑a adunat apa dulce. La începutul cuaternarului din cauza mişcărilor tectonice de aici se diferenţiază lanţurile muntoase din jur, ţărmul şi forma actuală a lacului. Ulterior, glaciaţiunea cuaternară a atins chiar nivelul lacului actual, fapt dovedit de depozitele glaciare acumulate în unele zone marginale care ating grosimi de 120 de metri.

În acelaşi timp, trebuie menţionat că lumea organică a Baikalului este extrem de bogată numărând circa 1800 de specii, dintre care 1083 sunt endemice. Cercetarea faunei a pus multe probleme specialiştilor vizând vechimea speciilor de animale, prezenţa alături de formele endemice a altora care se mai întâlnesc şi în regiuni mai îndepărtate (America) şi neamestecarea organismelor de adâncime şi larg, cu cele de râu, pătrunse în lac. Fauna specială a Baikalului îşi are arealul său propriu, în centrul şi fundul lacului, adică acolo unde se mai menţin condiţiile iniţiale. Dintre cele 56 de specii de peşte, 81% sunt endemice.

O specie de peşte, cunoscută sub numele de omul, asemănătoare cu cel din Enisei, este foarte răspândit şi în Baikal, formând în acest fel baza industriei piscicole. Alte specii sunt golomeanca, nisetrul şi somnul. În Baikal se mai găseşte şi foca, ce se aseamănă mult cu cea care trăieşte în Oceanul Îngheţat de Nord, dar este asemănătoare şi cu cea din Marea Caspică. O asemenea înrudire cu foca din Nord i‑a îndreptăţit pe unii cercetători să presupună că lacul este un rest al Mării Tetis.

Acest tezaur faunistic existent în Baikal face din el un „monument viu”. Este un monument natural impunător prin dimensiunile sale: 636 de km lungime şi 79,5 de km lăţime maximă, 31500 de km2 şi 2300 de km3 apă şi a trezit interesul multor oameni de ştiinţă. Printr‑un astfel de volum devine cel mai mare rezervor de apă potabilă din lume. De altfel, suprafaţa sa este egală cu cea a Belgiei. Şi, deşi de peste un secol se efectuează cercetări intensive, au rămas multe necunoscute. De aceea, la începutul secolului al‑XX‑lea se instalează în Baikal o serie de puncte de observaţii periodice hidrometeorologice. În anul 1925 s‑a înfiinţat Staţiunea de cercetări limnologice la Listvenicinae. Institutul de limnologie este situat pe malul drept al Angarei, râu care îşi trage apele din Baikal. Profilul institutului permite acoperirea tuturor problemelor pe care le ridică condiţiile climatice ale regiunii, bazinul de recepţie al lacului şi raportul dintre acesta şi regimul hidric, morfometria depresiunii şi influenţa acesteia asupra circulaţiei apei, regimul termic, compoziţia chimică, abraziunea lacustră, sedimentarea lacustră, potenţialul trofic al apei, asociaţiile faunistice şi floristice, folosirea lacului şi a regiunii înconjurătoare în folosul economiei şi turismului.

„Baikal” înseamnă „apă multă” în limba populaţiei Kurzkan, care a trăit aici în urmă cu peste 1300 de ani. El este în acelaşi timp şi unul dintre lacurile cele mai populate cu peşte din Siberia.

Lacul s‑a format într‑o depresiune tectonică, născută într‑o epocă geologică atunci când munţii Himalaya se înălţau, iar între Asia şi Europa a apărut iniţial o falie de 8 km adâncime, care cu timpul s‑a umplut cu aluviuni. Adâncimea lacului a ajuns uneori şi la 2000 de metri, dar de‑a lungul mileniilor s‑au adunat aluviuni ce l‑au ridicat la nivelul adâncimii de astăzi. Abundenţa de apă din zilele noastre este datorată celor 336 de râuri care se varsă în el, din care cel mai important este Selenga (în Sud‑Est) şi Angalu Superior (în Nord). Apele sale albastre şi pure exercită o fascinaţie magnifică, iar ruşii de pretutindeni consideră Baikalul drept „Marea cea sfântă”, aflându‑se în apropriere de lac şi băi termale ce conţin radon cu efect benefic privind tratarea sistemului nervos central şi periferic, cardiovascular şi locomotor. Turiştii mai pot face şi un cocktail pentru oxigenarea creierului. Cocktail‑ul de oxigen este o băutură delicioasă. Astfel, sângele oxigenat stimulează metabolismul, dar şi activitatea organelor interne.

Pentru Rusia, bogăţiile existente, provenite din Baikal, sunt de o valoare inestimabilă, dacă avem în vedere peştele, procesat în fabricile construite încă din perioada sovietică. În zonă există însă şi uzine de prelucrare a lemnului care produc daune mediului din jurul Baikalului (deşi în 2014 organizaţiile ecologice au reuşit oprirea acţiunilor dăunătoare ale industriei de prelucrare a lemnului din zonă).

În jurul lacului Baikal mai există un potenţial pericol provenit din apropierea de Mongolia, ţară ce intenţionează să construiască hidrocentrale pentru producerea energiei. Toate acestea numai în cazul în care Rusia nu exportă energie electrică ieftină, un aspect ce se răsfrânge uneori ca un şantaj din partea Mongoliei. Implicaţiile asupra lacului odată cu construirea unei astfel de hidrocentrale sunt comparate de specialişti cu ceea ce s‑a întâmplat cu lacul Aral.

Rusia stimulează dezvoltarea turistică a zonei, lacul fiind vizitat de numeroşi turişti din lumea întreagă, deşi nu există niciun fel de infrastructură turistică în regiune. Oamenii de ştiinţă semnalează şi un alt fenomen care e specific numai zonei şi anume evaporaţia. Şi aceasta prezintă o distribuţie lunară destul de interesantă. De exemplu, evaporaţia maximă se produce în noiembrie, deşi temperatura aerului este sub 0° (Celsius). Apa lacului, conţinând o rezervă importantă de căldură, o cedează în mod treptat aerului, gheaţa formându‑se pe lac abia în ianuarie. Pe de altă parte, preocupările ştiinţifice ale Academiei Ruse menţin o atenţie specială şi un interes pentru cercetarea fenomenelor din zonă. În acelaşi scop, şi interesul privind exploatarea economică a apei Baikalului este stimulat. Apa este îmbuteliată şi exportată, cu atât mai mult cu cât peste 10 ani Rusia va deveni cel mai mare exportator de apă potabilă din lume, înlocuind chiar și exportul de petrol de azi.

Academia Rusă este responsabilă de organizarea și patronajul multor inițiative științifice legate de lacul Baikal și îndeosebi de menținerea purității zonei din jurul arealului celui mai vechi lac din lume: „În fiecare an industria locală a redus nivelul lacului pentru producerea de electricitate”, a afirmat Alexandru Kolotov, coordonator rus pentru O.N.G‑ul „Râuri fără frontiere”, un grup ce este reprezentat de asociații ecologiste chineze, ruse, mongole și americane. De asemenea, sub direcția Academiei și a guvernului rus apar nenumărate reviste și lucrări științifice cum ar fi „Natura lumii” unde în anul 2005 a apărut studiul lui Mihail Slipeneluk intitulat „Istoria lacului Baikal”. De asemenea, există o revistă dedicată lacului Baikal, intitulată „Lumea Baikalului”, revista a publicat un număr special în anul 2009 sub coordonarea lui B.D. Angayev, în anul următor, în 2010, sub coordonarea lui A.K.Tulahanov apare o ediție specială. Sub coordonarea lui Serghei Volkov, apare în 2009 un ghid asupra Baikalului. În cursul anului 2015 în „Lumea Baikalului” apare un alt număr special sub coordonarea lui L.A. Makolov și A.A. Erolov. Au fost editate și cărți cum ar fi „Povestea lacului Baikal” în 2016, editată de Vasiliy Stradonov. În anul curent, 2016, Valeri Moleyev semnează o lucrare intitulată „Baikalul inedit”. Și autori străini scriu cărți consacrate lacului Baikal. Îl avem în vedere aici pe Peter Thomson care a editat lucrarea „Marea secretă a Rusiei”.

În anul 1996, lacul Baikal a fost declarat patrimoniu mondial al U.N.E.S.C.O.

Totodată, despre lacul Baikal sunt oferite informații on‑line contribuind la o dezbatere continuă la nivel mondial și stimulând schimbul de idei cu conținut științific.

Gheorghe Lencan Stoica

Bibliografie generală

Nicolae Milescu Spătarul, Jurnal de călătorie în China, Editura de Stat pentru Literatură și 5, București, 1958, p. 8/ p. 14/ pp. 45‑46/ pp. 55‑56

Petre Gîștescu, Lacurile Terrei, București, Editura C.D. Press, 2008, p. 243/ pp. 245‑248

Mihail Slipenciuk, Jurnalul „Natura lumii”, „Istoria lacului Baikal” istoria izucenia ozero Baicalo, 2005, pp. 16‑17

B.D. Angaiev, „Lumea Baikal” Jurnal „mir Baikala”, 2010?

Serghei Volkov, Ghid Baikal (putevaditeli po Baikalu), 2009, pp. 256‑259/ pp. 803‑812

Vasiliu Stradomov, Povestea lacului Baikal (narodnie seagelui pro ozero Baikal), 2016, pp. 56‑62

L.A Makarov, A.A Frolov, Lumea Baikal ( mir Baikala), 2015

Valeriu Moleiev, Inedit Baikal (neizdamii Baikal), 2016, pp. 2‑36

Peter Thomson, Marea Secretă a Rusiei (Puteșestvie po Baikala), pp. 52‑59

www.lakebaikal.org

● www.iskutsk.org

 

Total 1 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*