Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Securitatea agroalimentară, bătălia pentru apă şi schimbările climatice » Eugen Gasnaş, Schimbările climatice şi războiul din Siria. Există o legătură ascunsă?

Eugen Gasnaş, Schimbările climatice şi războiul din Siria. Există o legătură ascunsă?

Pot duce schimbările climatice la izbucnirea unor conflicte violente? Nu cu mult timp în urmă, o atare ipoteză părea de domeniul science fiction, dar, astăzi, climatologii, analiștii geopolitici și experții militari par să fi ajuns la un consens în privinţa efectelor gazelor de seră asupra mediului. În toamna acestui an, Consiliul Naţional pentru Informaţii din Statele Unite ale Americii a înaintat președintelui Barrack Obama un Raport cu tema: „Schimbările climatice anticipate şi implicaţiile acestora pentru securitatea naţională a SUA”.[1] În acest Raport, comunitatea de informaţii americană abordează natura riscurilor din perspectiva celor mai recente informaţii privind schimbările climatice și, în acest sens, identifică şase „căi” (pathways) prin care se pot manifesta efectele acestor schimbări climatice: ameninţări la adresa statelor; acutizarea tensiunilor sociale şi politice; efecte adverse asupra preţurilor alimentare şi a disponibilităţii acestora etc.

După cum detaliază autorii acestui Raport, schimbările climatice duc, în primă instanță, la tensiuni legate de precaritatea sau chiar lipsa cronică a resurselor de apă şi de insuficiența producției agricole, ceea ce exacerbează, cu timpul, tensiunile existente în interiorul sau între state. În momentul în care schimbări climatice interacţionează cu trenduri demografice în creștere şi mișcări migratorii la scară mare, impactul se resimte asupra stării de sănătate şi capacităţii energetice şi alimentare ale unor populații întregi, iar statele, mai ales cele fragile, se găsesc sub o imensă presiune. În final, acutizarea acestor probleme poate duce la destrămarea statală, la migraţie necontrolată şi la zone întregi neguvernabile.[2]

Tot mai mulţi analişti şi experţi pe probleme militare şi de securitate naţională[3] afirmă, astăzi, că astfel de evenimente, cu consecinţe atât de dramatice, ar putea fi tot mai frecvent în viitorul apropiat. Este un avertisment? O premoniţie? Sau, nu cumva, acest apel la conştientizarea ireversibilităţii schimbărilor climatice vine după ce astfel de evenimente au avut deja loc.

Încă de la începutul acestui deceniu, studii ale unor organisme de prestigiu în domeniul climatologic au susținut, cu argumente ştiinţifice, că o secetă severă provocată de schimbările climatice a fost una dintre cauzele care au dus la aprinderea scânteii războiului din Siria şi la revoltele din timpul Primăverii Arabe.

 Desigur, schimbările climatice în sine nu pot fi responsabile pentru sângerosul război civil din Siria, şi totuşi, o mutaţie survenită în clima din acea zonă combinată cu proasta gestionare a resurselor au pregătit, mai mult decât probabil, scena pentru răscoalele populare care au izbucnit în sudul ţării, în oraşul Dara şi apoi s‑au răspândit în toată ţara.

Conflictul sirian are multiple şi bine cunoscute rădăcini: îndelungatele dispute politice, religioase, etnice şi sociale, guvernarea defectuoasă, încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăților civile, mutaţiile economice survenite la nivel regional şi global, înrăutățirea condițiilor de mediu etc. Pe lângă toţi aceşti factori, există, însă, şi dovezi ştiinţifice care atestă că seceta din Siria reprezintă un indicator timpuriu al schimbărilor climatice care sunt preconizate pentru această regiune, inclusiv temperaturi mai ridicate, slabe precipitații în zonă şi creșterea deficitului de apă. Raportul elaborat în 2011 de Admininistraţia Naţională privind Oceanele şi Atmosfera din SUA[4] a concluzionat că „schimbările climaterice provocate de om constituie acum un factor major în frecvenţa cu care apar perioadele de secetă din bazinul mediteranean”. Regiunea Mediteranei de Est este, după părerea multor specialişti, singura zonă a lumii unde a putut fi identificată o reducere a precipitațiilor ca urmare a creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră. „Un fenomen similar a fost mult mai greu de identificat în alte regiuni de pe mapamond”, susţine Richard Seager, profesor la Lamont‑Doherty Earth Observatory, Columbia University, şi coautor al studiului.

În perioada 2006‑2011, Siria s‑a confruntat cu cea mai severă secetă pe termen lung și cu cele mai slabe recolte agricole „de când civilizațiile agricole au apărut în Fertila Semilună (Fertile Crescent), în urmă cu mai multe milenii.” Foarte mulţi arheologi şi antropologi consideră că zona pe care se întinde acum Siria, inclusiv regiuni din Turcia şi Irak, a fost locul în care oamenii au pus prima dată bazele culturii pământului şi creşterii vitelor, în urmă cu peste 12.000 de ani.

În noiembrie 2008, la doi ani după ce se instaurase deja această secetă devastatoare, Ambasada SUA la Damasc trimitea o telegramă diplomatică către Departamentul de Stat, Washington DC, avertizând cu privire la implicațiile economice şi sociale ale acestei calamităţi naturale care se declanşase, îndeosebi, în regiunile din Nord‑Est ale ţării şi avea să împingă ţara spre sângerosul conflict care va izbucni în primăvara anului 2011, în sudul ţării, în oraşul Dara.

Telegrama[5] descrie briefing‑ul pe care Reprezentantul Siriei la FAO, Abdullah bin Yehia, îl face cu privire la amploarea secetei din ţara sa, pe care o descrie, la un moment dat, ca pe o „furtună perfectă” (perfect storm), în cazul în care se va combina cu alte presiuni de natură economică și socială. Abdullah bin Yehia merge chiar mai departe şi‑şi exprimă făţiş preocuparea faţă de dislocările tot mai masive survenite în cadrul populației rurale afectate de secetă care, în final, „ar putea acționa ca un factor multiplicator în raport cu presiunile sociale și economice deja resimţite și ar putea submina stabilitatea în Siria.” În telegramă se menţionează şi faptul că, în iulie 2008, ministrul sirian al Agriculturii a declarat în mod public în faţa unor oficiali la sediul ONU că efectele economice și sociale ale secetei depăşesc „capacitatea noastră ca țară de a le rezolva.”

Din anul 1900 până în aceste zile, meteorologii au observat că zona s‑a încălzit cu 1 până la 1,2 grade Celsius și a cunoscut o reducere cu zece la sută a precipitațiilor în timpul sezonului umed. Chiar dacă şi Irakul și Turcia se confruntau cu o schimbare similară a climei, aceste state nu au fost afectate, din motive cu totul diferite, de acelaşi fenomen de implozie, cum a fost cazul Siriei, unde condiţiile destabilizării și destrămării statale erau deja prezente.

Seceta ‑ care a fost agravată de politicile agricole nesustenabile, de proasta gestionare a resurselor de apă şi de boomul demografic (populaţiei Siriei a crescut în ultimii 50 de ani de la 3 milioane la 22 de milioane) – a aruncat mai mult de un milion de sirieni într‑o sărăcie extremă. Foametea i‑a împins pe sute de mii de oameni să își părăsească satele pentru a merge la oraș, într‑un moment în care infrastructura socială a țării era deja afectată de afluxul a sute de mii de refugiați irakieni. Organismele internaţionale au estimat că seceta siriană a dislocat peste 1,5 milioane de oameni; familii întregi de lucrători agricoli și mici fermieri s‑au mutat din regiunea care era grânarul țării, în Nord‑Est, spre periferiile urbane din Sud.

Este posibil ca războiul din Siria să fi izbucnit şi fără afluxul de fermieri locali și de refugiați irakieni, dar „piesele dominoului” au devenit mult mai ușor de răsturnat, odată ce, în acest amestec, s‑au interpus şi schimbările climatice.

Seceta a înclinat mult balanţa unui sistem agricol şi aşa dezechilibrat, în care se vedeau consecinţele provocate de un management defectuos şi de practicile de mediu nesustenabile. Mai mult, absența unor planuri de rezervă a contribuit la incapacitatea sistemului de a face față urmărilor secetei. Zeci de ani de politici agricole prost planificate au paralizat regimul al‑Assad. Într‑o anumită măsură, familia Assad, instalată de câteva decenii la cârma Siriei, a luat măsuri de modernizare a economiei ţării, pe care a deschis‑o spre lumea exterioară; în același timp, însă, acest regim a fost vestit prin acţiunile represive întreprinse împotriva propriei populaţii. Hafez al Assad, tatăl actualului preşedinte al ţării, a pus accentul pe politicile de autonomie alimentară, realizată mai întâi prin culturile de grâu din anii 1980. Apoi, bumbacul, o cultură care necesită multă apă şi sisteme de irigare, a fost puternic promovată ca o „cultură strategică”, la un moment dat devenind chiar al doilea cel mai exportat produs al Siriei, după petrol. Dar, în timp ce raportările privind producția agricolă erau tot mai euforice, niciun fel de atenție nu a fost acordată efectelor pe termen scurt asupra mediului, precum şi faptului că unele obiective erau cu totul nesustenabile.

Recent, Banca Mondială a estimat că această zonă se va confrunta, în continuare, cu efectele alarmante ale schimbărilor climatice, cu un nivel anual de precipitații tot mai scăzut, ceea ce înseamnă o agravare şi o frecvenţă tot mai mare a perioadelor de secetă, o adevărată anomalie climatică, care pare însă să se cronicizeze[6] şi care a afectat, la sfârşitul deceniului trecut, peste 60 la sută din terenurile agricole siriene.[7] Metodele agricole tradiționale, cum ar fi rotația culturilor, ar fi contribuit, în mod normal, la atenuarea efectelor unei perioade deosebit de uscate. În schimb, guvernul sirian a stimulat, la momentul respectiv, producția unor culturi mari consumatoare de apă, în detrimentul celor indigene. Inclusiv efectivele de animale la nivel național au scăzut cu până la 25 la sută până în anul 2010.

Muncitorii agricoli au plecat de la țară în masă, în căutarea de locuri de muncă în zonele urbane. Populația urbană în locuri ca orașul sudic Dera s‑a dublat între 2004 și 2009. Până la sfârșitul anului 2011, ONU a estimat că între 2 și 3 milioane de oameni au fost afectaţi, iar un milion de oameni se confruntau cu mari probleme de securitate alimentară. Mai mult de 1,5 milioane de oameni, cea mai mare parte lucrători agricoli și familiile acestora, s‑au mutat din zonele rurale la orașe sau în tabere la periferia orașelor mari, cum ar fi Alep, Damasc, Dara.

Pe măsură ce violența din țară a escaladat, milioane de sirieni şi‑au părăsit locurile de baştină, fie migrând spre statele din jur, fie spre Europa. Mulţi analişti și‑au pus întrebarea dacă cei care traversau şi traversează şi acum Marea Mediterană, navigând în derivă spre statele europene prospere, sunt primii refugiați climatici.

Cel mai legitim răspuns este că sirienii care caută refugiu în Europa fug de conflict, nu de impactul direct al schimbărilor climatice. Modelele de migrare sunt, de obicei, diferite atunci când oamenii se mută din cauza impactului climatic. De exemplu, atunci când este secetă sau se apropie un taifun, oamenii tind să se deplaseze pe cea mai mică distanță posibil, fără a traversa granițele internaționale, și apoi se întorc, în majoritatea cazurilor, pentru a lua parte la reconstrucția propriilor locuințe. Iar dacă este ameninţată o ţară întreagă de creșterea apelor, cum a fost cazul în unele insule din Pacific, oamenii încearcă să se mute din vreme în altă ţară, învăţând chiar meserii care sunt căutate acolo şi fiind purtătorii unor vize legale de muncă.

Schimbările climatice în sine nu sunt de natură să creeze migrația transfrontalieră. Tragedia în desfășu­rare în Marea Mediterană nu face parte inevitabil din viaţa pe o planetă tot mai fierbinte. Problemele apar atunci când modelele migratorii declanşate de schimbările climatice se confruntă cu violența existentă dintr‑o zonă sau alta.

Exodul populaţiei siriene de la începutul acestui deceniu are multe puncte în comun cu criza refugiaților din regiune care se derulează în aceste zile. La un moment dat, aproximativ 95 la sută din cele 4 milioane de refugiați din Siria trăiau în cinci țări: Egipt, Iordania, Irak, Turcia și Liban, în această ultimă ţară, una din cinci persoane fiind un refugiat sirian, potrivit Agenției ONU pentru refugiaţi.

Războiul din Siria a atins cote inimaginabile în ultimele luni. Situaţia populaţiei din oraşul Alep a stârnit reacţii de solidaritate cu cetăţenii civili – copii, femei, bătrâni –, care au fost prinşi în acest cleşte inexorabil al forţelor aflate în conflict. Din cauza bombardamentelor asupra civililor din oraşul Alep, François Hollande, preşedintele Franţei, şi Angela Merkel, cancelarul Germaniei, au declarat că nu exclud adoptarea de sancţiuni împotriva Rusiei.

Dar apelul cel mai dramatic a fost lansat, din mijlocul acelui oraş atât de încercat în aceşti ani, de un grup de copii sirieni, care cer comunităţii internaţionale să nu îi uite şi să‑i ajute.

Desigur, este foarte greu de demonstrat, cu toată certitudinea, că un caz de secetă poate fi considerat rezultatul direct al schimbărilor climatice antropogene, dar multe organizații cu autoritate științifică în domeniu, printre care se numără și Admininistraţia Naţională pentru Oceane şi Atmosferă din SUA, estimează, cu argumente solide, că schimbările climatice cauzate de efectele de seră explică aproximativ jumătate din creşterea stării de uscăciune între 1902 ‑2010 şi estimează că încălzirea globală va induce secete chiar mai severe în această regiune, în deceniile următoare.

Din multitudinea de factori istorici, politici, economici şi religioşi care au contribuit, în primăvara anului 2011, la izbucnirea revoltei siriene, care ulterior a escaladat în războiul care şi acum zguduie din temelii această ţară şi regiune, există unul care, deşi a avut efecte devastatoare pentru Siria, a rămas, o bună perioadă de timp, aproape neobservat de lumea exterioară. Acest factor îl reprezintă rolul complex și subtil, dar cu efecte profunde şi extinse, jucat de schimbările climatice care afectează, în aceste zile, stabilitatea și longevitatea statului sirian.

Tot mai mulţi analişti consideră că schimbările climatice merită mult mai multă atenţie. De altfel, Raportul Comunităţii SUA de informaţii evidențiază, în sprijinul concluziilor la care ajunge, diferite evenimente la scară planetară care au avut loc recent sau sunt prognozate să se petreacă, de la protestele în masă şi violenţa declanşată în Mauritania până la posibilitatea ca topirea gheţarilor arctici să pună în pericol conductele petroliere ruseşti din regiune.

Eugen Gasnaş

Note:

[1] https://www.whitehouse.gov/the-press-office/2016/09/21/presidential-memorandum-climate-change-and-national-security

[2] https://climateandsecurity.org/

[3] https://climateandsecurity.org/2016/10/ 07/a-military-view-on-climate-its-eroding-our-national-security-and-we-should-prepare-for-it

[4] www.noaa.gov/study2011/drought

[5] http://wikileaks.org/cable/2008/11/ 08DAMASCUS847.html (Desigur, acuratețea conținu­-
tului nu a putut fi verificată, dar afirmaţiile din această telegramă fac deja parte din spaţiul public)

[6] www.sciencemag.org/…/did-climate-change-drive-syrian-uprising

[7] unosat.web.cern.ch/…/SyriaFourYearsOfHumanSuffering

Total 2 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

    Scrie un comentariu

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

    *