Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Orient versus Occident » Dan Mihai Bârliba: Despre relaţia Orient -Occident în coordonate contemporane

Dan Mihai Bârliba: Despre relaţia Orient -Occident în coordonate contemporane

Se ştie că, dintotdeauna, Orien­tul i‑a preocupat pe istorici, filosofi, geografi, filologi, politologi care s‑au străduit să ofere analize şi interpretări întemeiate pe fapte, dar şi scenarii în­temeiate pe visuri. Nu stă în intenţia noastră decât a formula câteva obser­vaţii pertinente şi generatoare de in­teres în contextul globalizării şi al ac­centuării interferenţelor şi confluenţe­lor multiple. Un accent distinct credem că ar merita evaluarea relaţiei actuale a Occidentului cu Orientul, două noţi­uni corelative şi concepute în termeni geopolitici, nu strict geografici.

Ne vom baza multe dintre afirmaţii­le ce urmează pe o anumită expertiză diplomatică şi culturală de peste 15 ani în spaţiul islamico‑arab: Ambasa­dor al României în trei ţări din zona Golfului ‑ Arabia Saudită, Bahrain şi Oman; Secretar General Adjunct al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre / Secretariatul Internaţio­nal Permanent de la Istanbul, Turcia.

Facem ab initio menţiunea, ab­solut necesară în opinia noastră, că ideea de Orient în fizionomia sa ac­tuală comportă mai multe dimensiuni definitorii: arabă; islamică; orientală prorientul-mijlociu-fotoopriu‑zisă (Orientul Mijlociu, Orien­tul Apropiat); est‑europeană; africană (maghrebiană, estică, centrală); asia­tică (centrală, sud‑estică) ş.a.

A subestima această complexita­te extraordinară ar avea drept efect formularea unor judecăţi de valoare rigide, uniformizante şi, în consecin­ţă, neadaptate dinamicii unui spaţiu care adună laolaltă numeroase etnii, sisteme de putere politică, confesiuni, matrici culturale, priorităţi geostrategi­ce, realităţi demografice, economice, instituţionale, informaţionale, educa­ţionale dintre cele mai diferite. Fără pretenţia exhaustivităţii, vom detalia puţin această diversitate în cele ce urmează.

Lumea arabă este prin definiţie o lume foarte diversificată, mai ales în circumstanţele epocii contemporane, însuşindu‑ne viziunea exprimată de Margaret K. Nidell în cartea publica­tă la Boston în 2005: „Understanding Arabs. A Guide for Modern Times” şi tradusă în româneşte, trei ani mai târ­ziu. Autoarea susţine că „este esenţi­al să privim arabii în mod realist, aşa cum sunt ei astăzi şi să nu încercăm să‑i descriem şi să‑i explicăm din punct de vedere al Orientului Mijlociu, căci aceasta ne‑ar duce în urmă cu secole. Istoria antică şi medievală nu poate explica motivele apariţiei unui anume tip de societate arabă moder­nă” (1, p.15).

În consecinţă, se impune descu­rajarea diferitelor stereotipuri exis­tente prin două modalităţi principale: a) explicarea unor caracteristici com­portamentale ale arabilor pe fundal cultural, contribuind astfel la evitarea interpretărilor negative din partea oc­cidentalilor; b) stabilirea unor relaţii interculturale cu arabii în locul unor insulte neintenţionate sau greşeli de etichetă, date fiind diferenţele destul de subtile şi, iniţial, greu de identificat cu privire la tiparele comportamentale şi mentale, specifice acestui impor­tant segment oriental (vezi: 1, p.19).

Este suficient să tratăm compara­tiv şi obiectiv următoarele zone care compun lumea arabă: Maghrebul/Nordul Africii (Maroc, Algeria, Tunisia, Libia); Africa de Nord‑Est (Egipt, Su­dan); Levantul (Liban, Siria, Autorita­tea Palestiniană şi, într‑o accepţiune mai extinsă, Iordania şi Irak); Penin­sula Arabică şi statele din Zona Gol­fului (Arabia Saudită, Yemen, Kuweit, Bahrain, Qatar, Emiratele Arabe Uni­te, Oman).

Doar cu câteva excepţii (Sudan, Palestina, EAU şi Qatar), în îndelun­gata mea activitate pe plan extern am vizitat toate ţările menţionate şi nici­odată ca simplu turist integrat în pro­grame comerciale, atent selectate, ci în misiuni de lucru, care mi‑au prilejuit cunoaşterea relativ largă şi nemijloci­tă a realităţilor concrete, dublată de contacte formale, dar şi informale cu societatea arabă, cu variate segmen­te ale populaţiei din mediul urban şi mediul rural. Datorită acestor multiple oportunităţi, am identificat la faţa lo­cului atât similitudini, cât şi diferenţi­eri esenţiale în plan economic, social, demografic, cultural, cutumiar, etic, atitudinal, confesional, educaţional.

În altă ordine de idei, trebuie făcută întotdeauna distincţia între lumea ara­bă şi lumea musulmană/islamică. În timp ce arabe sunt considerate 22 de state ale lumii având aproximativ 300 de milioane de locuitori (dintre care 5 la sută sunt creştini sau de alte religii), musulmanii, adică persoanele care practică Islamul, constituie o majorita­te în 55 de ţări, cu un efectiv mondial de 1,5 miliarde; spaţiul oriental este doar o parte a geografiei islamice.

Un segment distinct în multe privin­ţe îl constituie Asia Centrală, compusă actualmente din câteva republici inde­pendente, înfiinţate la începutul anilor ’90 pe solul fostei URSS; inclusiv în rândul acestora, diferenţierile eco­nomice şi standardele de viaţă sunt foarte mari, de pildă între Turkmenis­tan, Kazakhstan şi Uzbekistan pe de o parte şi Tadjikistan sau Kârgysztan, pe de altă parte.

Am dat aceste câteva exemple din dorinţa de a evidenţia ideea unui Ori­ent neomogen în legătură cu care ori­ce judecată se impune a fi nuanţată şi realist dimensionată. Este o precauţie de ordin pragmatic şi interpretativ de care ar trebui să ţină cont în mod sis­tematic atât Europa, cât şi Occiden­tul în general, ori de câte ori optează pentru obiective prioritare pe termen mediu sau lung cu Orientul conceput în accepţiune generică.

Istoria a oferit mentalului colectiv strălucite exemple în materie de „chi­mie” a contactelor şi legăturilor între Orient şi Occident, construite de‑a lungul veacurilor în dublu sens. Să amintim renumitul Drum al Mătăsii pe care au circulat necontenit nu numai bunuri, mărfuri, comori, mirodenii şi metale preţioase, dar şi elemente ale culturii spirituale precum: obiceiuri şi ritualuri; cărţi, hărţi şi monografii; le­gende şi mituri; proverbe şi maxime; poveşti şi cântece. Neguţătorul vene­ţian Marco Polo şi, mai târziu, Spăta­rul Nicolae Milescu au făcut îndelun­gate călătorii în Asia, realizând astfel conexiuni de spirit între două lumi foarte diferite şi făcând apoi cunoscu­te întregii Europe realităţile şi valorile Orientului.

Astăzi, străvechiul Drum al Mătăsii primeşte replici contemporane în do­meniile transportului de ţiţei şi gaze către Europa sau al transportului mul­timodal (rutier, feroviar) prin proiectul TRACECA / Transport Corridor Euro­pe ‑ Caucasus ‑ Asia, care este susţi­nut activ de Uniunea Europeană.

Fusese, la un moment dat, un mare proiect generator de speranţe, numit NABUCCO privind transportul resur­selor energetice din Asia Centrală şi Bazinul Caspicii către Europa Cen­trală; menit să atenueze substanţial monopolul rusesc în domeniu, acesta a eşuat din variate motive, mai ales politice, păstrându‑se astfel starea de lucruri anterioară. Autorul prezentului articol a luat parte la câteva conferinţe internaţionale organizate în Georgia, la Tbilisi şi Batumi, având posibilitatea de a identifica interesul Occidentu­lui faţă de implementarea proiectului menţionat, numai că, din nefericire, au lipsit coerenţa şi consecvenţa de­mersurilor Bruxelles‑ului în această privinţă, lăsând suficient loc de ma­nevră jocurilor subtile de putere ale Moscovei.

Pe un plan mai larg, extra‑ener­getic, Occidentul, în particular SUA şi UE se orientează către Orient, prin programe de investiţii, transferuri de expertiză tehnologică, fluxuri de inte­ligenţă, intense legături comerciale. Orientul devine o mare zonă furnizoa­re de resurse energetice şi de forţă de muncă avantajoasă pentru Occident, iar acesta, la rândul său, o largă piaţă de desfacere pentru produsele asia­tice de o extraordinară diversitate şi accesibilitate în privinţa preţurilor de vânzare, nu neapărat a calităţii şi fi­abilităţii lor.

Uniunea Europeană şi‑a înscris în priorităţile sale programatice partene­riate cu mai multe state din Orientul Apropiat şi Mijlociu (e.g. Parteneriatul Mediteranean) şi a acţionat, deşi doar reactiv, la evenimentele preocupante ale primăverii arabe din Nordul Africii. Cu ani în urmă până astăzi, Bruxel­les‑ul a urmărit cu maximă atenţie evoluţiile din zona Orientului Mijlociu (conflictul palestiniano‑israelian; eve­nimentele din Siria şi Irak; potenţialul nuclear iranian ş.a.), avansând perio­dic propuneri rezonabile de reglemen­tare. Tot la nivelul Uniunii Europene, au fost extinse relaţiile economice şi comerciale cu China, precum şi cu alţi mici tigri, state emergente din Asia de Est şi de Sud‑Est, care se impun tot mai serios pe scena mondială a teh­nologiei.

Toate aceste mutaţii înregistrate în relaţia Orient/Occident ne duc cu gândul la o serie de elaborări teore­tico‑filosofice cu valoare anticipativă care aparţin marelui nostru gânditor Titu Maiorescu şi asupra cărora me­rită să stăruim în câteva cuvinte. În cartea: „Aforisme etice, estetice şi cri­tice (1859‑1862)”, acesta reuşise să combată cu solide argumente ideea originată pe timpul hegelienilor, po­trivit căreia civilizaţia s‑ar îndepărta tot mai mult de cel dintâi leagăn al ei, Asia, mişcându‑se spre Vestul lumii, America. Maiorescu îl citează pe po­etul Platen care, în poezia intitulată „Spiritul lui Columb”, scria următoare­le: „Istoria lumii sboară cătră Apus” (2, pp. 191‑192). Poziţia, mai exact, opo­ziţia maioresciană apare categoric, fără cea mai mică şovăire: „Această părere superficială (subl. ns.) îşi are explicaţia şi în lipsa de participare la eforturile vitale ale popoarelor din spaţiile estice. Se spune doar că ţările estice sunt o ramură care se veste­jeşte… Cea mai frumoasă înflorire a culturii moderne se vădeşte prin ca­racterul ei general, care în niciun caz nu se poate confunda cu cosmopoli­tismul. De acum înainte, nu mai este cu putinţă ca o cultură existentă să se piardă, pentru a face loc alteia. În lumea spiritului, toate convieţuiesc în pace, lângă olaltă… Aşadar, Orientul nu apune, fără putinţa de a fi salvat, dacă Occidentul înfloreşte, ci razele pătrund necontenit, pe când soarele rămâne stea fixă” (2, p. 192).

Din nefericire, debutul secolului XXI şi, odată cu acesta, intrarea în Mileniul III au fost puternic umbrite de acte abominabile care anunţau recrudescenţa terorismului şi extin­derea acestui grav fenomen la scara mapamondului: atacurile sângeroase de la 11 septembrie 2001, săvârşite la World Trade Center din New York şi la Pentagon‑ul din Washington.

Evenimentele tragice, soldate cu numeroase victime inocente şi mari pagube materiale îl găseau pe au­torul acestui articol în capitala sau­dită ca Ambasador al României. În această ipostază deloc facilă la acel moment, am avut nedoritul prilej de a recepta impresii şi reacţii dintre cele mai neaşteptate care mergeau de la condamnarea radicală a actelor comi­se până la încercarea de justificare a acestora în numele doctrinei islamice. Pe străzile Riadului, puteau fi văzute, în acele zile fierbinţi la propriu şi la fi­gurat, lozinci de adulare a lui Ossama Bin Laden şi de blamare a Americii, în timp ce comentariile diplomatice, de regulă mai reţinute şi mai echilibrate, înfierau cu o aciditate nemaiîntâlnită până atunci crimele terorismului. Con­statasem, la rândul meu, o radicaliza­re fără precedent a opiniilor împotriva Islamului în ansamblu şi a mişcărilor care se întemeiau pe această străve­che religie.

Mă aflu aşadar în deplină conso­nanţă cu seria de remarci făcute a posteriori de către Margaret K. Nydell, citată anterior, cu privire la anumite perspective greşite despre musul­mani, care erau alimentate de gravita­tea enormă a evenimentelor respecti­ve: i) religia şi cultura musulmane ar fi bazate pe „conflictul dintre civilizaţii”; ii) gruparea lui Bin Laden ar fi repre­zentativă pentru modul de gândire al majorităţii musulmanilor care vor să distrugă America şi urăsc „libertatea americană”; iii) atacurile ar fi expre­sia directă şi clară a războiului sfânt/Jihadului, purtat de cei care speră în recompense morale substanţiale pe cealaltă lume etc. (1, pp. 6‑7).

A trebuit să treacă multă vreme până când lumea să se poată con­vinge de fragilitatea unor asemenea motivaţii construite ad‑hoc, sub stări emoţionale de moment; în paralel, a fost necesară scurgerea altor ani pentru restabilirea unor percepţii co­recte despre substanţa ideatică a în­văţămintelor „Coranului” şi pentru re­construirea unei relaţii de normalitate între Orient, în particular Orientul mu­sulman şi Occidentul creştin.

Dată fiind formaţia mea logico‑filo­sofică, am încercat în acei ani dificili să vin cu un modest aport la proce­sul reconsiderărilor axiologice con­structive, conciliante şi al depăşirii resentimentelor de circumstanţă. Ce am făcut în mod concret? Am scris şi procesat eu însumi electronic, destul de repede, varianta în limba engleză a unei cărţi cu caracter ştiinţific, nu eseistic, purtând titlul: „Elemente de logică şi semantică în <Coran>”; lu­crarea urma să fie publicată, fără ni­ciun avantaj pecuniar pentru autor, de către WAMY/World Assembly of Mus­lim Youth (cu sediul la Riad). Din mo­tive strict logistice la care nu doresc să mă refer acum, cartea respectivă nu a văzut lumina tiparului până la în­cheierea misiunii mele ambasadoriale în Arabia Saudită, în februarie 2005, dar încă aşteaptă să fie editată, ori­când se va găsi un ofertant interesat, de confesiune musulmană sau nemu­sulmană. Nu am renunţat în niciun moment la ideile prezentate în acea carte, întrucât pentru mine sunt şi vor rămâne convingeri de natură teoreti­că, greu de destrămat prin eventuale calcule politice post factum.

Numai că terorismul cu acţiunile sale specifice de presiune şi intimida­re nu s‑a încheiat odată cu lichidarea fizică a liderului Al Qaeda şi a altor şefi de filiale zonale; dimpotrivă, a re­născut, precum Pasărea Phoenix, din cenuşa ideilor extremiste şi radicaliste. A apărut entitatea tot mai îngrijorătoa­re a aşa‑zisului Stat Islamic/ISIS care îşi extinde continuu acţiunile criminale în diverse ţări, musulmane sau creşti­ne. Cu asemenea structuri care nu au alte cuvinte de ordine decât violenţa şi atentatul nu ar avea niciun sens a se purta negocieri, unica soluţie fiind lichi­darea lor cât mai grabnică cu putinţă, la fel cum se procedează la nivelul co­aliţiei internaţionale antiteroriste din Af­ganistan de atâţia ani (cu multe victime din rândul populaţiei civile locale şi al militarilor, inclusiv români).

Un adevăr de primă mărime tre­buie, însă, înţeles şi urmat ca atare: Islamul nu se confundă sub nicio for­mă cu terorismul; acesta din urmă desemnează o atitudine profund con­damnabilă la nivel de indivizi şi gru­pări particulare, dubios şi masiv finan­ţate pentru a crea şi a întreţine insta­bilitatea în lume, nu la nivel de naţiuni sau etnii în integralitatea lor.

În baza acestei distincţii de princi­piu, raportarea Occidentului şi a Eu­ropei Unite la Orient trebuie să fie una constructivă prin conţinut şi orientare. Relaţia pe care o avem în vedere şi care înregistrează o tot mai mare sus­ţinere pe plan mondial are drept vector fundamental respectarea şi promova­rea interculturalităţii în sensul cel mai larg al termenului (lingvistic; etnic; so­cial; politic; artistic; literar; atitudinal; psihologic; educaţional; tehnologic; demografic; axiologic etc.).

Nu există niciun fel de argumente pertinente pentru a susţine o identita­te sau măcar o similitudine a modele­lor de conduită, specifice lumii orien­tale şi lumii occidentale. După cum se ştie, distincţiile ‑ dintre care unele de fond ‑ persistă şi ele fac mereu obiec­tul evaluărilor sociologice, psihologice şi etnologice.

Să amintim bunăoară observaţii­le lui Dumitru Drăghicescu, prezente în cartea: „Din psihologia poporului român”, publicată pentru prima oară în anul 1907, în legătură cu ceea ce autorul numeşte „o deosebire foarte mare între atmosfera morală a Ori­entului şi cea a Occidentului” (3, p. 269). „A veni din Occident sau a veni din Orient este a veni din două lumi cu totul diferite (subl. ns.). Sufletul unui om se colorează aşa de deosebit, după cum a călătorit în Anglia sau în Levant, după cum vine din Asia Mică sau din Franţa” (3, p. 258).

Profilul orientalului ar cuprinde, în opinia lui D. Drăghicescu, elemente cu conotaţii negative, la care nu sub­scriem în totalitate, precum: „lenevia spiritului; nepăsarea; trândăvia cor­pului; pasiunile lascive; corupţia şi tărăgănarea în afaceri; neîncrederea în sine; pasivitatea; resemnarea; cre­dinţa în destin, în noroc, în providen­ţă; fatalismul” (ibidem). La polul opus, în viziunea psihologului român, s‑ar situa valorile morale şi civice, care sunt întemeiate pe „principiul self help ‑ prin tine însuţi, ajută‑te pe tine însuţi ‑ al englezilor (prototip al occidentali­lor ‑ n.n.)” (ibidem).

Dialogul între culturi, între sisteme de moralitate şi de mentalitate ca di­alog întemeiat pe recunoaşterea şi preţuirea mutuală a alterităţii şi dife­renţelor, dar şi pe idealurile coeziunii şi solidarităţii interumane, are un larg teren de afirmare, odată cu mutaţiile intervenite tot mai vizibil în această eră a societăţii informatizate, cu inedi­te interferenţe şi confluenţe. Nu este doar o sarcină importantă de lucru pentru factorii de decizie politică la ni­vel local, naţional, regional şi global, ci şi pentru mulţi alţi actori ai societăţii civile.

Orientul contemporan a depăşit în ultimii ani graniţele tradiţionale, intrând tot mai viguros pe alte scene ale lumii, mai ales Europa şi America de Nord. Migraţia legală înregistrează deja proporţii masive şi în continuă amplificare, ajungându‑se la a doua şi chiar a treia generaţie: maghrebie­nii în Franţa şi Spania, turcii şi kurzii în Germania şi unele ţări scandinave etc.

La acest fenomen se adaugă pro­blema complexă a numărului tot mai mare al refugiaţilor, precum şi feno­menele de imigraţie ilegală din ţări arabe sau musulmane (e.g. Siria, Irak, Somalia, Yemen, Afganistan), cu precădere către state din sudul Eu­ropei (Italia, Spania, Malta, Portuga­lia, Grecia), dar şi state din interiorul continentului, pe baza traficului de persoane şi a altor practici ale crimei organizate.

Migraţia şi aspectele ei aferente, mai mult sau mai puţin reglementate la ora actuală, preocupă intens Con­siliul Europei, Uniunea Europeană, Organizaţia Internaţională a Migraţiei, Organizaţia Internaţională a Muncii, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agri­cultură, UNESCO, pentru a enumera doar câteva structuri multilaterale mai relevante. Se propun proiecte dedi­cate inserţiei sociale a copiilor de imi­granţi provenind din Orient, atenuării graduale a clivajelor de mentalitate între populaţia imigrantă şi populaţia autohtonă; se aduc ajustările nece­sare la sistemele de şcolarizare, de învăţare a limbilor străine, de asigura­re a locurilor de muncă, de practicare neîngrădită a cultului musulman.

Un rol distinct este acordat conser­vării patrimoniului lingvistic (în parti­cular, a limbii arabe), ca şi a pluriling­vismului în general, în ideea că orice limbă îşi are relevanţa ei în materie de acţiune şi interacţiune umană, so­cialmente utilă. În acest context, UE acordă atenţia cuvenită aspectelor re­feritoare la aşa‑numita „a doua limbă personală de adopţie” ca limbă care este însuşită activ de către noile ge­neraţii de imigranţi veniţi din state ale Orientului şi integraţi actualmente în viaţa socială şi culturală a spaţiului vest‑european, scandinav sau est‑eu­ropean.

Zona mentalităţii rămâne pe o po­ziţie prioritară în ansamblul demer­surilor legate de consolidarea relaţiei Orient/Occident. În continuare, se im­pun a fi intensificate eforturile în direc­ţia abandonării oricăror percepţii xe­nofobe, europo‑centriste care ar pune într‑un eventual statut de inferioritate populaţiile orientale (arabe, musulma­ne) faţă de cele aflate în Vestul globu­lui, în majoritatea lor creştine (catoli­ce; ortodoxe; protestante; anglicane; reformate; lutherane ş.a.).

De‑a lungul veacurilor, românii au fost conectaţi în diferite forme ‑ mai mult sau mai puţin productive ‑ la ci­vilizaţia Orientului prin filiera balca­nică (vecinătatea via Marea Neagră cu Turcia; existenţa pe meleagurile noastre a unei străvechi comunităţi musulmane/turco‑tătare în Dobrogea etc.). Această civilizaţie şi‑a lăsat pu­ternic amprenta asupra modului de viaţă cotidiană, ca şi a limbii noastre prin influenţe lexicale viabile până as­tăzi (vezi: 3, pp. 271‑273). Revenind la viziunea lui D. Drăghicescu, să evo­căm doar câteva momente din istoria românească a veacurilor trecute:

i) „Când destinele neamului nostru ne aşezară la punctul de graniţă, între două lumi atât de deosebite prin at­mosfera morală de care sunt domina­te, viitorul nostru în mare parte fu de atunci hotărât; vântul care sufla peste ţările noastre veni numai din Orient; atmosfera morală a Orientului ne în­vălui, ne copleşi şi ne izolă de lumea Occidentului, cu care eram deopotrivă de învecinaţi” (3, p. 259);

ii) În aceste condiţii, „poporul ro­mân nu‑şi mai putu păstra energia lui, voinţa şi vitejia ce‑l deosebeau şi pe care le moştenise de la părinţii lui et­nici, daco‑romanii; …acea vitejie cru­dă şi dispreţuitoare de moarte, acea minte ageră, deschisă şi vioaie, acea voinţă tenace şi disciplinată, acel spi­rit întreprinzător care ştia să deose­bească generalul din particular, pe care românii le păstrară până în tim­purile de neatârnare” ale lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul „fură scufunda­te, chiar de pe la începutul secolului al XVII‑lea, în atmosfera morală a Orien­tului pe care o creară, în ţările româ­ne, dominaţia şi spiritul greco‑turcesc al epocii fanarioţilor” (3, p. 269).

iii) „Poporul nostru se scutură re­pede de această înrâurire (turcească, cu pecete fanariotă ‑ n.n.), pe cât de grotescă, pe atât de şubredă. Un uşor val occidental, adus de înrâurirea ru­sească începând cu veacul al XIX‑lea, trezi sufletul românesc din somnul în care de două veacuri îl înlănţuise precumpănirea grecească; … steaua împărăţiei otomane dispărând întune­cată de puterea moscovită de la Nord, atmosfera orientală ce ne învălui din toate părţile, de atâtea veacuri, înce­pu a se răspândi” (3, p. 274).

iv) „Azi, vântul Orientului nu ne mai aduce nicio atmosferă bolnavă şi năbuşitoare. Peste ţările române su­flă acum un puternic şi sănătos vânt din Occident (subl. ns.). Vântul Mare curăţă şi mătură atmosfera de putre­ziciunea morală şi de toate miasmele pe care Crivăţul ni le aduce din Ori­ent” (3, p. 275).

Istoria îşi are argumentele ei, dar acest fapt nu înseamnă nicidecum că ar trebui să revenim la imagini anacro­nice, depăşite, câtă vreme ţara noas­tră a devenit o punte, deci o legătură între cele două lumi ‑ Orientul şi Oc­cidentul, aşa de diferite cum au fost dintotdeauna. Nicăieri în Natură şi, cu atât mai puţin, în Natura umaniza­tă, nu au existat şi nu vor exista vre­odată două entităţi absolut identice, „trase la indigo”. Important este numai de a pune, în orice moment, asemă­nările şi punctele comune mai presus de elementele de separaţie.

Valoarea coeziunii umane poate şi trebuie să se substituie oricăror dis­tincţii latente de ordin geo‑confesio­nal, care pot oricând degenera în stări conflictuale mai greu de gestionat şi de rezolvat. Ierarhizarea unor para­metri axiologici esenţiali între Orient şi Occident, în detrimentul primei en­tităţi geografice şi, respectiv, în avan­tajul celei de‑a doua, nu îşi are rostul într‑un context tot mai globalizat şi mai interdependent, unde domină va­lori universal‑umane ca: democraţia, libertatea, egalitatea, fraternitatea, sociabilitatea.

Orientul şi Occidentul sunt şi vor rămâne două părţi inseparabile ale aceluiaşi mapamond, care contribuie, fiecare în lumina capacităţilor şi prio­rităţilor sale, la făurirea patrimoniului cultural, tehnologic, ştiinţific, informa­ţional al Umanităţii.

Diversitatea confesiunilor, a ma­tricilor spirituale, a cutumelor sau a limbilor vorbite nu trebuie să devină o barieră în calea convieţuirii ci, dimpo­trivă, un stimulent permanent al aces­teia, mai ales dacă se are în vedere faptul că există la scară mondială teme cu aceeaşi însemnătate pentru Orient sau Occident. Menţionăm inter alia: edificarea păcii şi înţelegerii între toate naţiunile; contracararea practici­lor amintind de războiul rece şi înlă­turarea semnelor unui alt război cald; soluţionarea conflictelor latente (im­propriu denumite „îngheţate/frozen”) şi a riscurilor asimetrice; depăşirea efectelor crizei economice şi finan­ciare globale; conservarea mediului înconjurător; eradicarea subnutriţiei, analfabetismului şi maladiilor; com­baterea terorismului şi violenţei; acţi­unea contra poluării morale etc.

Încheiem însemnările noastre, afir­mând că relaţia de deplină normalitate între Orient şi Occident nu reprezintă un dat, ci o construcţie. Aceasta stă, întâi de toate, în capacitatea coerentă şi conjugată a unei multitudini de actori prezenţi, în diferite ipostaze, pe scena lumii: politicieni; economişti; bancheri; diplomaţi; funcţionari internaţionali; oameni de afaceri; militari; medici; sa­vanţi; profesori; sociologi; artişti; scrii­tori; reprezentanţi ai clerului; formatori de opinie; jurnalişti; studenţi; militanţi pacifişti sau ecologişti. Lista lor ar pu­tea continua, parafrazându‑l pe Teren­tius: „Nimic din ceea ce este omenesc nu trebuie să fie străin în relaţia dintre Orient şi Occident”.

Referiri bibliografice

  1. Margaret K. Nydell, Ce ştim despre arabi?, Editura NICULESCU, Bucureşti, 2008.
  2. Titu Maiorescu, Aforisme etice, estetice şi critice (1859‑1862), în vol.: „Titu Maiorescu. Opere filosofice”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005.
  3. Dumitru Drăghicescu, Din psihologia poporului român, Editura Historia, Bucureşti, 2006.
Total 0 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*