Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Terorism fără Frontiere » Dan Banciu: Percepţia publică a justiţiei din România

Dan Banciu: Percepţia publică a justiţiei din România

Precizări introductive

În orice societate, justiţia reprezintă instituţia fundamentală care asigură exercitarea neîngrădită de către indivizi a drepturilor şi obligaţiilor lor fundamentale, precum şi egalitatea acestora în faţa legii. Pentru acest motiv, existenţa şi funcţionarea statului de drept, acceptarea valorilor şi normelor acestuia presupune încrederea indivizilor în administrarea actului de justiţie, astfel încât personalul din justiţie să se bucure de credibilitate, moralitate şi imparţialitate. Mai mult, orice individ care sstat-de-drept-fotoe află implicat într‑un proces juridic se aşteaptă la soluţionarea lui corectă, temeinică şi legală din partea instanţelor de judecată şi la respectarea necondiţionată a drepturilor lor procedurale.

Din nefericire, în ultima vreme au fost semnalate o serie de vulnerabilităţi şi disparităţi în mecanismul de funcţionare a justiţiei din România, ca şi existenţa unor acte de corupţie în rândul unor judecători, procurori, avocaţi, grefieri, poliţişti judiciari etc., care au generat îngrijorare, dar şi indignare în rândul opiniei publice faţă de justiţie în general, faţă de personalul din justiţie, în special. Deşi există o serie de studii, rapoarte, statistici şi chiar dosare instrumentate privind lipsa de imparţialitate, integralitate şi profesionalism a unor persoane din sistemul juridic, nu există suficiente studii şi cercetări privind modul în care publicul evaluează sistemul de justiţie din România şi nici dificultăţile sau obstacolele care impietează realizarea justiţiei.

Încercând să suplinească lipsa unor cercetări concrete în acest domeniu, Institutul de Sociologie al Academiei Române a realizat o amplă anchetă de opinie în rândul unor justiţiabili, care s‑au confruntat sau au avut de‑a face cu justiţia, privind percepţia acestora faţă de justiţie în general, faţă de justiţia penală în special. Ancheta s‑a desfăşurat în perioada 2013‑2014, pe baza unui chestionar de opinie multidimensional, în trei unităţi (Tribunalul Municipiului Bucureşti, Penitenciarul Rahova şi Serviciul de Probaţiune Bucureşti), vizând o serie de întrebări privind: modul în care populaţia percepe gradul de independenţă, imparţialitate şi integritate a personalului din justiţie; care este gradul de încredere al justiţiabililor în diversele instituţii ale sistemului de justiţie (judecătorii, tribunale, curţi de apel) şi în personalul din aceste instituţii (judecători, procurori, avocaţi, poliţişti); care este atitudinea justiţiabililor faţă de lege şi justiţie.

Rezultatele anchetei de opinie au relevat existenţa unor neajunsuri cu care se confruntă sistemul justiţiei din România şi a cauzelor care le generează, în opinia celor investigaţi, precum şi a unor acte de corupţie, de lipsă de moralitate şi deontologie profesională existente la nivelul unor instituţii şi persoane din justiţie, permiţând degajarea unor soluţii menite să conducă la optimizarea aplicării legii şi administrării justiţiei în România.

Metodologia şi instrumentele utilizate

Ancheta de opinie a fost realizată pe baza unui chestionar, aplicat unui număr de 358 de subiecţi, aflaţi în perioada anchetei la Tribunalul Municipiului Bucureşti (151 subiecţi) şi la Penitenciarul Rahova (207 subiecţi), aleşi în mod aleator, care au dorit să răspundă la întrebările din chestionar. Chestionarul de opinie a fost structurat în părţi, destinate cercetării generale a sistemului de justiţie, a încrederii în instituţiile de justiţie, a atitudinii subiectului faţă de lege şi justiţie şi faţă de sistemul penitenciar. El a inclus 47 de întrebări, dintre care patru au avut în vedere caracteristicile socio‑demografice ale subiecţilor (sex, vârstă, nivel de instrucţie, calitatea în proces).

Rezultate relevante ale studiului

Aprecieri şi evaluări ale sistemului de justiţie

În vederea aprecierii de către subiecţii investigaţi a justiţiei din România, în cadrul anchetei de opinie li s‑a prezentat acestora o listă conţinând şapte caracteristici posibile şi probabile ale sistemului de justiţie, aceştia urmând să aprecieze măsura în care fiecare dintre acestea configurează imaginea lor asupra administrării justiţiei. În urma cumulării răspunsurilor primite (nu au fost luate în calcul şi non‑răspunsurile, a căror pondere se situează pentru diverşii itemi folosiţi între 1,96% şi 3,07%, deci nesemnificativ)[1], majoritatea opiniilor populaţiei investigate converge către caracterizarea sistemului de justiţie ca fiind, în primul rând, corupt (72,34%) „în foarte mare şi mare măsură”, în timp ce doar mai puţin de o pătrime consideră că el este „corupt” „într‑o foarte mică şi mică măsură”. Această percepţie negativă a publicului credem că nu reprezintă rezultatele confruntării lor personale cu instanţele de Consolidarea-statului-de-dreptjudecată (ceea ce se va observa, ulterior, din experienţa lor privind oferirea unor cadouri sau sume de bani unor magistraţi), cât mai ales mediatizării intense a unor acuzaţii de corupţie la adresa judecătorilor şi procurorilor, acuze care, în realitate, multe ţin mai mult de incompetenţa şi neprofesionalismul unora dintre aceştia. De asemenea, subiecţii apreciază, într‑o proporţie de aproape 40,0%, că sistemul de justiţie este funcţional, „în foarte mare şi mare măsură”, în timp ce aproximativ o treime dintre aceştia îl consideră ca fiind independent şi modern „în foarte mare şi mare măsură”.

În schimb, doar în jur de circa o pătrime dintre cei investigaţi consideră că sistemul de justiţie din România este, în momentul de faţă, imparţial, transparent şi integru „în foarte mare şi mare măsură”.

Pe baza răspunsurilor primite, se poate aprecia că încă există o percepţie predominant negativă a publicului faţă de sistemul de justiţie, considerat a fi corupt şi lipsit, în mare măsură, de independenţă, integritate, transparenţă şi funcţionalitate.

Estimarea principalelor dificultăţi şi obstacole în realizarea actului de justiţie

Trei întrebări din chestionarul adresat subiecţilor au vizat modul în care aceştia identifică principalele obstacole în realizarea actului de justiţie, precum şi măsura în care acestea afectează calitatea actului de justiţie, dar şi soluţiile identificate de subiecţi care ar putea conduce la diminuarea acestora şi la optimizarea administrării justiţiei.

Pe baza răspunsurilor cumulate, se constată că există un larg consens al publicului cu privire la principalele deficienţe existente în administrarea justiţiei, considerate a fi, în ordine, corupţia din sistemul judiciar, lipsa de independenţă a judecătorilor, legislaţia incoerentă, lipsa de pregătire profesională a judecătorilor, slaba echipare şi dotare informatică şi repartizarea tendenţioasă a cauzelor şi dosarelor penale.

Omogenitatea percepţiei publice în acest domeniu poate reprezenta atât consecinţa existenţei şi nerezolvării acestor deficienţe mai vechi, cât şi a vehiculării, cu destulă uşurinţă, în societatea românească, a unor clişee, stereotipuri şi chiar acuze la adresa justiţiei, considerată că nu s‑a reformat aproape deloc în ultima vreme, deşi s‑au făcut progrese sensibile în modernizarea şi funcţionarea acestei instituţii.

În ceea ce priveşte estimarea soluţiilor propuse de subiecţi pentru diminuarea treptată a deficienţelor şi obstacolelor semnalate în administrarea justiţiei, constatăm, din nou, un larg consens al acestora. Într‑o proporţie covârşitoare (care oscilează între 93% şi 97%), subiecţii investigaţi consideră „în foarte mare şi mare măsură” ca fiind prioritare pentru optimizarea actului de justiţie: perfecţionarea profesională a judecătorilor, o legislaţie coerentă, stabilă şi clară, diminuarea corupţiei în justiţie, suplimentarea actualului număr de judecători de la instanţe, o mai bună dotare tehnică şi informatică, a instanţelor şi repartizarea aleatorie şi echitabilă a cauzelor şi dosarelor.

Estimarea gradului de independenţă, imparţialitate şi integritate al judecătorilor

Un alt set de întrebări din chestionarul de anchetă a vizat modul în care subiecţii intervievaţi estimează gradul de independenţă, imparţialitate şi integritate al judecătorilor, existenţa unor eventuale presiuni externe exercitate asupra acestora, precum şi instituţiile sau persoanele care exercită asemenea presiuni.

După cum se ştie, independenţa magistraţilor reprezintă o caracteristică importantă a funcţionării sistemului de justiţie, garantată prin lege, care presupune ca judecătorii să instrumenteze cauzele în absenţa oricărei presiuni sau ingerinţe de orice natură şi din orice direcţie. Din această perspectivă, se poate constata că aproape jumătate dintre subiecţii chestionaţi (48,89%) consideră că judecătorii din România sunt independenţi „în foarte mare şi mare măsură”, în timp ce aproximativ 55,58% apreciază că ei sunt independenţi „în foarte mică şi mică măsură”, doar 6,15% dintre aceştia susţinând că judecătorii nu sunt deloc independenţi, ceea ce denotă faptul că, în ultima vreme, s‑au făcut eforturi considerabile în direcţia asigurării independenţei justiţiei în general, a magistraţilor în special.

Însă independenţa judecătorilor reprezintă doar condiţia necesară, dar nu şi suficientă pentru funcţionalitatea justiţiei, ea trebuind să fie dublată de imparţialitatea şi integritatea celor abilitaţi cu administrarea actului de justiţie. Or, din analiza răspunsurilor primite, se poate constata că, în ceea ce priveşte imparţialitatea judecătorilor, subiecţii sunt mult mai sceptici, ceva mai puţin de o treime (32,12%) considerând că judecătorii sunt imparţiali „în foarte mare şi mare măsură”, în timp ce aproximativ două treimi (60,54%) apreciază că aceştia sunt imparţiali doar „în foarte mică şi mică măsură”, iar 5,05% susţin că nu sunt deloc imparţiali. Acest lucru denotă faptul că publicul justiţiabil apreciază că, în sistemul de justiţie din România, judecătorii sunt încă prizonierii unor prejudecăţi, stereotipuri sau mentalităţi în raport cu cauzele pe care le instrumentează, nereuşind să aplice legea în mod egal, echilibrat şi imparţial şi fără să susţină interesele vreuneia dintre părţile implicate într‑un proces judiciar, toate aceste aspecte conducând ca ei să nu fie percepuţi ca imparţiali de justiţiabili.

În ceea ce priveşte integritatea judecătorilor sau deontologia lor morală şi profesională, subiecţii investigaţi sunt şi mai sceptici, în jur de o pătrime dintre aceştia (25,68%) apreciind că ei sunt integri „în foarte mare şi mare măsură”, în timp ce majoritatea lor (58,66%) consideră că aceştia dau dovadă de integritate doar „în foarte mică şi mică măsură”, iar 7,54% susţin chiar că aceştia nu sunt deloc integri. Este încă o dovadă că, în percepţia publicului, unii judecători sunt văzuţi şi apreciaţi ca fiind lipsiţi de responsabilitate faţă de justiţiabili, încălcând, mai ales în viaţa lor privată, standardele morale şi profesionale stipulate în codurile şi reglementările legale referitoare la statutul şi rolul magistraţilor.

Pentru a putea identifica diversele tipuri şi forme de presiuni externe care se exercită asupra judecătorilor, subiecţii au fost invitaţi să evalueze intensitatea acestora. Din analiza opiniilor rezultă că principala formă de presiune exercitată asupra judecătorilor vine din partea organelor ierarhic superioare, percepute de către subiecţi că sunt implicate, într‑o proporţie de 77,66%, „în foarte mare şi mare măsură”, în timp ce doar un procent de 15,45% apreciază că ele exercită presiuni asupra judecătorilor „în foarte mică şi mică măsură”, în timp ce 3,35% consideră că nu se amestecă deloc în treaba judecătorilor. Pe locul al doilea în cadrul acestor forme de presiune în justiţie se situează politicul, estimat de subiecţi, într‑o proporţie foarte ridicată de 74,30%, că se implică sau influenţează activitatea magistraţilor, 17,8% considerând că doar „în foarte mică şi mică măsură” factorul politic intervine în actul de justiţie, iar 3,85% chiar deloc. Urmează, în ordine ierarhică, intervenţiile din partea unor grupuri de interese, apreciate, la rândul lor, de către subiecţi ca fiind puternic implicate în activităţile magistraţilor, 68,71% susţinând că execută presiuni „în foarte mare şi mare măsură”, în timp ce mai puţin de o pătrime dintre cei chestionaţi (22,90%) estimând că ele nu influenţează decât „în foarte mică şi mică măsură” administrarea justiţiei, 3,65% considerând că acestea nu se implică deloc. Ceva mai puţin de jumătate dintre subiecţi (45,53%) consideră că se exercită presiuni asupra magistraţilor „în foarte mare şi mare măsură” şi din partea justiţiabililor implicaţi în diverse procese şi cauze juridice, în timp ce mai mult de o treime (37,99%) apreciază că justiţiabilii încearcă să influenţeze actul de justiţie „în foarte mică şi mică măsură, iar 9,22% consideră că aceştia nu se implică deloc în activitatea judecătorilor.

Pe ultimul loc, în cadrul acestei ierarhii a diverselor situaţii şi moduri de intervenţie şi presiune în activitatea de justiţie se situează, în mod oarecum surprinzător faţă de ceea ce se vehiculează în societatea românească, mass media, peste 50% dintre cei chestionaţi apreciind că ea nu influenţează activitatea judecătorilor decât „în foarte mică şi mică măsură”, în timp ce 38,0% estimează că mijloacele media exercită presiuni asupra judecătorilor în „foarte mare şi mare măsură”, 6,70% considerând că nu influenţează deloc. Aceste constatări par să demonteze unele clişee şi stereotipuri lansate la adresa unor magistraţi, care ar fi victimele unor „linşaje mediatice” sau ar manifesta temeri sau reţineri faţă de administrarea şi soluţionarea unor cauze intens mediatizate sau cu miză mare.

Percepţia socială a subiecţilor privind gradul de independenţă, integritate şi imparţialitate al magistraţilor reprezintă prin ea însăşi un indicator important pentru a putea identifica, ulterior, principalii factori care configurează imaginea generală a publicului faţă de cei care administrează sistemul de justiţie.

Analiza opiniilor subiecţilor cu privire la factorii determinanţi şi favorizanţi implicaţi în configurarea percepţiei publicului asupra judecătorilor relevă conturarea unei imagini defavorabile asupra acestora, alimentată, în primul rând, de existenţa unor acte de corupţie în rândul magistraţilor, estimate ca fiind „în foarte mare şi mare măsură” de o proporţie covârşitoare a subiecţilor chestionaţi (85,17%), unele acte fiind chiar descoperite, instrumentate şi sancţionate, în ultima vreme, altele nefiind acte de corupţie propriu‑zise, ci, mai degrabă, comise din cauza slabei pregătiri profesionale a unor magistraţi, lipsei lor de experienţă profesională sau lipsei de deontologie morală şi profesională.

Această imagine negativă este completată şi de soluţionarea greoaie sau cu întârziere a proceselor judiciare, ceea ce este o realitate pentru multe instanţe de judecată, majoritatea opiniilor (84,58%) considerând că acest lucru afectează buna funcţionalitate şi celeritate a actului de justiţie „în foarte mare şi mare măsură”.

Tabloul acestei imagini asupra justiţiei şi personalului din justiţie este conturat şi de situaţiile în care ar exista pronunţarea unor soluţii netemeinice şi nelegale, apreciate de aproximativ 74% dintre subiecţi ca fiind responsabile „în foarte mare şi mare măsură” de disfuncţiile din sistemul de justiţie, precum şi de lipsa de fermitate a judecătorilor faţă de anumiţi justiţiabili, apreciată de circa 73% dintre subiecţi ca afectând „în foarte mare şi mare măsură” credibilitatea judecătorilor şi a actului de justiţie.

În mod surprinzător, subiecţii investigaţi apreciază, într‑o proporţie mai mică de două treimi (60,34%) că subiectivitatea sau atitudinea personală a celor implicaţi într‑un proces judiciar decredibilizează administrarea justiţiei „în foarte mare şi mare măsură”, în timp ce aproximativ 30% dintre cei investigaţi consideră că acest lucru nu afectează imaginea lor despre justiţie decât într‑o „foarte mică şi mică măsură”.

Deşi majoritatea subiecţilor consideră că aceste cauze distorsionează imaginea pe care ar trebui să o aibă justiţia în faţa opiniei publice, atitudinea lor devine mai favorabilă cu privire la sistemul de justiţie atunci când este vorba să estimeze măsura în care principalele lor drepturi procedurale le sunt respectate şi garantate în cadrul procesului judiciar.  Din analiza distribuţiei răspunsurilor formulate de subiecţii investigaţi rezultă o percepţie relativ bună cu privire la gradul de respectare şi garantare a drepturilor personale ale justiţiabililor în timpul derulării procesului judiciar.

În acest sens, aproximativ 60% dintre subiecţi consideră că justiţiabilii se bucură de un acces liber şi neîngrădit la instanţele de judecată „în foarte mare şi mare măsură”, doar ceva mai mult de un sfert dintre ei apreciind că acest drept le este garantat doar „în foarte mică şi mică măsură”, iar ponderea celor care estimează că nu le este garantat acest drept este neînsemnată (3,55%). Ponderi destul de ridicate (în jur de aproximativ 50%) dintre opiniile exprimate estimează că justiţia română asigură şi garantează justiţiabililor prezumţia de nevinovăţie „în foarte mare şi mare măsură”, în timp ce 40% dintre subiecţii chestionaţi consideră că acest drept le este asigurat doar „în foarte mică şi mică măsură”, iar 7,54% apreciază că acest drept nu este deloc asigurat de către instanţele de judecată.

Opiniile subiecţilor devin mai pesimiste atunci când este vorba de garantarea egalităţii în faţa justiţiei, aproximativ jumătate dintre cei investigaţi considerând că acest drept este asigurat doar „în foarte mică şi mică măsură”, 40% apreciind că el funcţionează „în foarte mare şi mare măsură”, iar 7,54% estimează că nu este deloc respectat. Aceeaşi situaţie o regăsim şi în privinţa respectării dreptului justiţiabililor de a beneficia de o judecată corectă şi imparţială, unde doar ceva mai mult de o treime (35,76%) estimează că acest lucru se întâmplă „în foarte mare şi mare măsură”, majoritatea opiniilor (53,91%) considerând că doar „în foarte mică şi mică măsură” justiţiabilii beneficiază de un tratament corect şi imparţial din partea instanţelor de judecată. La fel se întâmplă şi atunci când este vorba de dreptul justiţiabililor de a avea parte de o soluţionare legală şi temeinică a cazului lor, unde mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi (50,84%) apreciază că acest drept le este asigurat doar „în foarte mică şi mică măsură, doar ceva mai mult de un sfert dintre ei (38,27%) considerând că s‑au bucurat de o soluţionare legală şi temeinică a procesului „în foarte mare şi mare măsură”.

Considerăm că această percepţie relativ negativă privind asigurarea şi respectarea drepturilor de a avea parte de o judecată corectă şi imparţială, ca şi de o soluţionare legală şi temeinică a cazului, este alimentată, în parte, de subiectivitatea acelor justiţiabili care, din diverse motive, au pierdut procesele în care erau antrenaţi, ulterior considerând că au fost discriminaţi sau nu s‑au bucurat, în opinia lor, de o judecată corectă şi imparţială.

Estimarea încrederii populaţiei în instituţiile care administrează justiţia

O altă parte importantă a chestionarului privind percepţia publicului despre justiţia din România a inclus un set de întrebări care au vizat estimarea gradului de încredere al justiţiabililor în instituţiile abilitate cu administrarea justiţiei, al gradului lor de satisfacţie faţă de activitatea personalului din magistratură, poliţie şi justiţie, precum şi opiniile acestora despre existenţa sau nu a unor acte de corupţie în justiţie.

Analiza răspunsurilor primite de la subiecţii investigaţi privind măsura în care ei au încredere în diferitele instituţii implicate în administrarea actului de justiţie a relevat faptul că poliţia judiciară deţine cea mai mică credibilitate în faţa justiţiabililor, majoritatea covârşitoare a acestora (72,91%) declarând că au o încredere „foarte mică şi mică” faţă de această instituţie, doar ceva mai mult de o pătrime dintre subiecţi apreciind că ea are o credibilitate „foarte mare şi mare”, această percepţie negativă fiind, eventual, rezultatul modului defectuos în care publicul crede că sunt instrumentate dosarele de judecată şi înaintate instanţelor.

De o credibilitate ceva mai ridicată în opinia justiţiabililor se bucură parchetele, a căror activitate este estimată de către o treime dintre aceştia (34,03%) ca fiind mulţumitoare într‑o „mare şi foarte mare măsură”, în timp ce aproximativ două treimi dintre cei investigaţi (62,85%) consideră că nu au încredere în această instituţie decât „în foarte mică şi mică măsură”.

O situaţie oarecum interesantă o reprezintă modul în care justiţiabilii evaluează activitatea diverselor instanţe ierarhice de judecată, opiniile acestora fiind favorabile direct proporţional cu gradul de ierarhie şi jurisdicţie ale acestora. Astfel, activitatea judecătoriilor, care reprezintă primul nivel de jurisdicţie în materie procesuală, este apreciată ca pozitivă de ceva mai mult de un sfert dintre subiecţi (37,71%), ei având o încredere „foarte mare şi mare”, în timp ce aproximativ 60,0% au o încredere „mică şi foarte mică” în modul de administrare al justiţiei la nivelul judecătorilor. În schimb, procentul celor care au încredere ridicată în tribunale şi curţi de apel atinge o cotă de aproximativ 45% în rândul celor investigaţi, deşi peste 50% dintre subiecţi au o încredere „mică şi foarte mică” în aceste instituţii. În fine, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se bucură de cea mai ridicată credibilitate şi încredere în rândul justiţiabililor, mai mult de jumătate dintre aceştia (52,84%) având o încredere „foarte mare şi mare” în instituţia supremă de justiţie, doar 40% estimând că au o încredere „mică şi foarte mică”.

Evaluarea activităţii personalului din instituţiile de justiţie

Pentru a obţine o imagine mai concludentă asupra modului în care populaţia chestionată apreciază activitatea persoanelor din instituţiile juridice li s‑a solicitat subiecţilor să menţioneze în mod expres punctul lor de vedere faţă de activităţile derulate de judecători, procurori, avocaţi şi poliţiştii judiciari în timpul procesului judiciar.

În general, populaţia investigată are o opinie relativ pozitivă faţă de activitatea judecătorilor, apreciază ca fiind „foarte bună şi bună” de aproape 60% dintre subiecţii justiţiabili, în timp ce ceva mai mult de un sfert dintre aceştia (31,15%) o estimează ca fiind „proastă şi foarte proastă”. Subiecţii investigaţi, într‑o proporţie de peste 50%, estimează ca fiind „foarte bună şi bună” şi activitatea desfăşurată de procurori, deşi aproximativ 45% sunt nemulţumiţi de modul în care au acţionat procurorii, criticându‑l ca fiind „foarte prost şi prost”. O apreciere pozitivă, apropiată de cea a judecătorilor, o au şi avocaţii, a căror activitate este apreciată ca „foarte bună şi bună” de peste 60% dintre subiecţi, în timp ce 37,15% o consideră ca fiind „foarte proastă şi proastă”.

În schimb, poliţiştii judiciari sunt percepuţi ca având activitatea cea mai puţin cotată de către subiecţii investigaţi, în jur de circa 60% dintre ei declarând ca „foarte proastă şi proastă” prestaţia lor, doar ceva mai mult de un sfert dintre aceştia (37,71%) estimând‑o ca fiind „foarte bună şi bună”.

Estimarea intensităţii corupţiei în instituţiile de justiţie

Incluzând acele comportamente care violează sau transgresează obligaţiile legale şi morale ale unui rol public, corupţia este percepută, adeseori, de populaţie ca o modalitate de obţinere a unor venituri ilicite de către cei abilitaţi cu administrarea actului de justiţie. Pentru a obţine o imagine asupra modului în care subiecţii investigaţi percep intensitatea corupţiei la nivelul diverselor instituţii de justiţie, aceştia au fost rugaţi să estimeze amploarea şi gravitatea acestui fenomen.

Imaginea dominantă a subiecţilor investigaţi este că, în momentul de faţă, instituţiile abilitate cu administrarea justiţiei sunt afectate, într‑o măsură mai mare sau mai mică, de fenomenul corupţiei, ceea ce generează un sentiment de neîncredere a populaţiei în virtuţile dreptăţii, corectitudinii şi legalităţii actului de justiţie. Această percepţie este alimentată sensibil atât de dezvăluirea unor acte de corupţie în rândul unor reprezentanţi ai justiţiei, unele instrumentate şi sancţionate juridic, cât şi de mediatizarea făcută prin mijloacele de informare în masă a unor cazuri de corupţie în care au fost implicate persoane din sfera instituţiilor de justiţie. Cele două surse amintite sunt completate de conştientizarea, de către subiecţii investigaţi, care au sau au avut procese pe rol, a unor deficienţe de organizare şi funcţionare a sistemului de justiţie cu care ei s‑au confruntat, deficienţe ce lasă un spaţiu mare pentru apariţia şi proliferarea unor posibile acte de corupţie.

Din distribuţia răspunsurilor primite, rezultă că fenomenul de corupţie se manifestă la nivelul tuturor instituţiilor de justiţie (judecătorii, tribunale şi curţi de apel, parchete şi poliţie judiciară). Însă, efectuând o ierarhie a acestor instituţii afectate de acte de corupţie, majoritatea covârşitoare a opiniilor consideră că poliţia judiciară este cea mai expusă şi afectată de corupţie „în foarte mare şi mare măsură” (83,79% dintre subiecţi), în timp ce doar o proporţie neînsemnată a acestora (14,25%) estimează că această instituţie este afectată de acte de corupţie decât „în foarte mică şi mică măsură”. Această apreciere deficientă a poliţiei judiciare de către subiecţii investigaţi se datorează fie pasivităţii sau toleranţei manifestate în activitatea de descoperire a actelor de corupţie, fie ineficienţei şi incompetenţei unor angajaţi ai poliţiei în instrumentarea unor cazuri de corupţie sau chiar implicării unora dintre funcţionarii poliţiei în acte de corupţie.

Ponderea extrem de ridicată a opiniilor privind intensitatea corupţiei la nivelul parchetelor (68,15%) evidenţiază perceperea, de către subiecţi, a persistenţei şi accentuării unor deficienţe existente la nivelul acestor instituţii, suspectate că ar instrumenta dosarele cu cauze şi mize mari în favoarea unor persoane cu status social ridicat sau care deţin funcţii de putere şi conducere sau provin din lumea interlopă.

O altă constatare este aceea că, la nivelul instanţelor de judecată, perceperea de către subiecţi a intensităţii actelor de corupţie este invers proporţională cu nivelul ierarhic al acestor instituţii. Este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, percepută favorabil de aproximativ jumătate dintre subiecţi (49,41%), care apreciază că ea este cea mai puţin afectată de acte de corupţie, comparativ cu celelalte instituţii abilitate cu administrarea justiţiei şi nume: tribunalele, şi curţile de apel, despre care subiecţii cred că sunt afectate într‑o proporţie de 57% de acte de corupţie „în foarte mare şi mare măsură” şi judecătorii, despre care aproximativ două treimi dintre cei chestionaţi estimează că sunt afectate „în foarte mare şi mare măsură” de acte de corupţie.

Atitudinea justiţiabililor faţă de lege

Ultima parte a chestionarului de opinie adresat subiecţilor a inclus un număr de întrebări care au vizat modul în care ei înţeleg semnificaţia unor afirmaţii despre lege, dreptate, echitate şi justiţie, precum şi despre comportamentul justiţiabililor în faţa magistraţilor în timpul desfăşurării procesului judiciar. Faţă de aceste afirmaţii, subiecţii au fost solicitaţi să‑şi exprime acordul sau dezacordul, existând şi varianta indecis.

Analiza opiniilor cu privire la modul în care subiecţii percep valoarea şi importanţa legii în viaţa socială permite constatarea că în rândul publicului există o concepţie cristalizată şi un grad ridicat de acord asupra necesităţii respectării legilor de către toţi indivizii, indiferent de statutul lor social, precum şi a cunoaşterii acestora în vederea asigurării funcţionalităţii ordinii sociale şi normative din societate. Astfel, într‑o proporţie covârşitoare (94,98%), subiecţii sunt „total de acord şi de acord” că orice persoană trebuie să se supună şi să respecte legile, ceea ce reprezintă o dovadă certă că, în pofida existenţei unei incoerenţe legislative în România, majoritatea populaţiei româneşti continuă să aibă încredere în virtuţile moralităţii şi respectării legii şi legalităţii, ambele reprezentând principala garanţie pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor indivizilor. Pentru acest motiv, subiecţii investigaţi acceptă şi recunosc validitatea legii în societate, fiind de acord, în majoritate (81,44%), cu afirmaţia conform căreia „situaţia personală a unui individ nu poate fi niciodată invocată ca scuză pentru încălcarea legii”. În acelaşi sens, se pronunţă şi circa 58,68% dintre subiecţi care consideră că nu este permisă încălcarea legii de către o persoană sub pretextul că nu o cunoaşte sau nu o înţelege.

În schimb, subiecţii chestionaţi sunt mai sceptici în privinţa considerării legii ca fiind adevărata întruchipare a ideii de dreptate, doar ceva mai mult de jumătate dintre ei (51,39%) fiind de acord că legea poate realiza şi justiţia sau dreptatea socială, cealaltă jumătate nefiind de acord sau indecisă. Aceeaşi atitudine o au şi faţă de principiul egalităţii tuturor indivizilor în faţa legii, aproximativ două treimi dintre ei (66,48%) considerând că nu toţi indivizii sunt egali în faţa legii şi doar mai puţin de o pătrime crezând în această egalitate. De asemenea, în jur de circa 45% dintre subiecţi consideră că unele legi sunt elaborate pentru a avantaja anumite categorii de indivizi, în timp ce doar 27,93% resping această idee, iar 23,24% se arată indecişi.

În schimb, atunci când este vorba de protecţia lor socială, aproximativ 76,81% sunt „total de acord sau de acord” că legea are rolul de a preveni apariţia comportamentelor delincvente şi infracţionale, în ideea garantării ordinii şi funcţionalităţii relaţiilor sociale şi juridice între toţi indivizii societăţii.

Estimarea atitudinii faţă de justiţie şi magistraţi

Atitudinea populaţiei faţă de justiţie şi magistraţi reprezintă un indicator semnificativ al stării de moralitate şi legalitate, el măsurând, de fapt, credibilitatea şi prestigiul de care se bucură această instituţie importantă şi cei care o reprezintă în actul de justiţie.

Evaluarea diferitelor opinii exprimate ne indică tendinţa populaţiei investigate de a avea o concepţie contradictorie faţă de modul în care se aplică şi se realizează justiţia de către cei abilitaţi cu administrarea ei, existând un acord relativ scăzut despre anumite aspecte ce ţin de onestitatea judecătorilor, de justeţea deciziilor şi soluţiilor pronunţate de aceştia sau de tratamentul acordat părţilor în timpul derulării procesului judiciar.

Astfel, faţă de toate cele cinci afirmaţii avansate în chestionar, mai mult de jumătate dintre subiecţii investigaţi (51,37%) consideră că judecătorii sunt oneşti doar în „foarte mică şi mică măsură”, în timp ce aproximativ 40% estimează că ei sunt oneşti „în foarte mare şi mare măsură”, ceea ce denotă, dincolo de subiectivism lor, o lipsă de încredere în probitatea şi deontologia profesională a celor desemnaţi cu administrarea justiţiei. Mai mult, circa 60% dintre subiecţi apreciază că sentinţele pronunţate sunt juste doar într‑o „foarte mică şi mică măsură”. Aceleaşi aprecieri sunt avansate şi în legătură cu anumiţi „factori” de natură personală, care influenţează sau determină deciziile judecătorilor, mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi (53,91%) considerând că ele sunt influenţate de „prejudecăţile” lor personale faţă de anumiţi justiţiabili „în foarte mare şi mare măsură”, ceva mai mult de o treime estimând că aceste prejudecăţi au o influenţă „foarte mică şi mică” în orientarea şi deontologia profesională a judecătorilor; subiecţii sunt, de asemenea, sceptici şi rezervaţi faţă de tratamentul aplicat de judecători părţilor, doar mai puţin de o pătrime dintre ei (22,35%) considerând că orice persoană săracă se bucură de un tratament corect ca şi una bogată, în timp ce jumătate dintre cei chestionaţi afirmă contrariul.

Unele concluzii ale studiului

Analiza opiniilor subiecţilor cu privire la factorii determinanţi şi favorizanţi care configurează percepţia publicului asupra justiţiei relevă conturarea unei imagini defavorabile privind independenţa, imparţialitatea şi integritatea judecătorilor, datorată în principal: existenţei unor acte de corupţie în rândul magistraţilor, unele dintre ele fiind chiar instrumentate şi sancţionate în ultima vreme, deşi publicul confundă corupţia cu anumite greşeli şi erori ale unor magistraţi lipsiţi de experienţă şi deontologie profesională; soluţionării greoaie şi cu întârziere a proceselor juridice, care afectează celeritatea administrării justiţiei, datorate în parte şi supraaglomerării instanţelor cu dosare şi cauze de rezolvat peste posibilităţile lor; lipsei de fermitate a judecătorilor faţă de anumiţi justiţiabili care beneficiază de un tratament preferenţial datorită statusului lor profesional şi material ridicat.

Între principalele obstacole şi dificultăţi cu care se confruntă sistemul de justiţie din România sunt estimate ca afectând actul de justiţie: legislaţia incoerentă, instabilă şi ambiguă, care conduce la imposibilitatea aplicării constante şi uniforme a legii în mod egal faţă de toţi justiţiabilii şi în toate cauzele aduse în faţa justiţiei; supraîncărcarea instanţelor cu dosare de judecată, care face imposibilă o analiză şi cercetare atentă şi amănunţită a probelor administrate în timpul procesului; lipsa de independenţă a judecătorilor, considerată de justiţiabili ca datorându‑se în principal imixtiunii politicului, unor grupuri de interese şi unor persoane aparţinând lumii interlope; lipsa de moralitate şi corupţia unor judecători din sistem, datorate şi mediatizării excesive a unor cazuri de corupţie apărute în ultima vreme în rândul magistraţilor.

Percepţia publică devine mai favorabilă în privinţa sistemului de justiţie atunci când este estimat gradul de respectare al drepturilor şi garanţiilor procesuale ale justiţiabililor, privitoare la egalitatea în faţa justiţiei, prezumţia de nevinovăţie, accesul liber la instanţele de judecată, judecată corectă şi imparţială şi soluţionarea legală şi temeinică a procesului.

Publicul are o părere favorabilă faţă de modul în care justiţiabilii trebuie să se comporte în faţa instanţei de judecată, majoritatea covârşitoare a acestora considerând că orice persoană trebuie să spună adevărul în instanţă, indiferent de consecinţă, respingând ideea unor delaţiuni sau mărturii false sau mincinoase pentru a obţine dreptate din partea instanţei de judecată. Cu toate acestea, se degajă o percepţie pesimistă a justiţiabililor faţă de şansele de a beneficia de o justiţie imparţială, mai mult de jumătate dintre aceştia considerând că o persoană cu un statut scăzut şi cu o situaţie materială precară nu se bucură de acelaşi tratament ca şi una care dispune de resurse financiare.

Chiar dacă populaţia investigată nu este reprezentativă la nivel naţional, iar opiniile respondenţilor sunt în mare parte subiective, totuşi, rezultă o imagine despre justiţie şi reprezentanţii acesteia, mai ales în privinţa funcţionalităţii ei, a dificultăţilor cu care se confruntă şi, mai ales, a soluţiilor care pot conduce la optimizarea actului de justiţie.

Bibliografie

• Bohm, R.M.; Haley, K.H. (2007). Justiţia penală. O viziune europeană asupra modelului american, Bucureşti, Editura Expert.

• Costiniu, Plavin (2007). Codul deontologic al magistraţilor. Ghid de aplicare, Editura Hamangiu, Bucureşti.

• Danileţ, Cristi (2009). Corupţia şi anticorupţia în sistemul juridic, Konrad Adenauer Verlay.

• Ioan, Dorinica; Banciu, Dan; Rădulescu, M. Sorin (2005). Corupţia în România. Realitate şi percepţie socială, Editura Lumina Lex, Bucureşti.

• Johnson, Michael (2001). Corupţia şi formele sale. Bogăţie, putere şi democraţie, Editura Expert, Bucureşti.

• Kiltgard, Robert (şi colectiv) (2006). Oraşe corupte. Ghid practic de tratament şi prevenire, Editura Humanitas, Bucureşti.

• Perelman, Ch.; Farias, P. (eds.) (1988). La motivation des décisions de justice, Bruxelles.

• Pope, Jeremy (2002). Ghidul Transparency International. Sisteme de integritate publică, Bucureşti, Asociaţia Română pentru Transparenţă.

• Rawls, John (1972). A Theory of Justice, Oxford University Press, Oxford, London, New York

Notă:

[1] În totalul opiniilor exprimate de subiecţi, nu au fost calculate şi luate în considerare non‑răspunsurile, decât în măsura în care ele au atins procente importante.

Total 1 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

    Scrie un comentariu

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

    *