Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Orient versus Occident » Cristian Barna: Al Qaida versus Statul Islamic: cine și de ce vrea un califat islamic?

Cristian Barna: Al Qaida versus Statul Islamic: cine și de ce vrea un califat islamic?

Binladenismul ‑ doctrina Jihad‑ului global

Epoca (post)modernă a fost mar­tora destrămării civilizaţiei şi instituţiilor islamice, fundamentul moral dezinte­grându‑se şi generând un sentiment de instabilitate, de anomie înInside-the-Global-Jihad lumea musulmană. Sunt mai mulţi factori care contribuie la această realitate contem­porană: experienţa traumatizantă a co­lonialismului occidental, care a distrus instituţiile tradiţionale ale societăţii autohtone, simbolurile culturale, mo­delele economice şi tehnologice, pre­cum şi valorile sociale occidentale care au penetrat agresiv lumea musulmană reprezentând o provocare la adresa valorilor şi obiceiurilor tradiţionale şi generând un sentiment profund de alienare.

În acest context ideologic trebuie amplasat „profetul” Osama bin Laden care propovăduia musulmanilor o ver­siune universală, pură a religiei islami­ce, despuiată de sfinţii săi, de obiceiurile şi tradiţiile locale. Fundamentalismul is­lamic încearcă să convingă lumea mu­sulmană, cuprinsă de disperare, sărăcie şi supusă dominaţiei politice, militare şi economice a Occidentului, drumul spre reconstrucţia identităţii colective de conducători ai lumii, de apartenenţă la umma ‑ valori care transcend secularis­mul promovat de „infideli”. În accepţiunea fundamentaliştilor, Islamul nu se va con­forma obiceiurilor şi tradiţiilor sociale alogene, credinţa în Coran fiind consi­derată singura cale demnă de urmat. (1)

Având în vedere că aproape în toa­te ţările musulmane există organiza­ ţii fundamentalist islamice, care pro­movează o ideologie anti‑occidentală, membrii şi simpatizanţii acestora repre­zintă un sol fertil pentru Osama-bin-Laden-fotogrupările teroriste. De exemplu, al‑Qaida, gruparea teroristă care se dorea a fi port‑stindardul funda­mentalismului islamic, propovăduie o ideologie bazată pe identificarea „in­fidelilor” în lumea occidentală, militând pentru declanşarea „războiului sfânt”, până la sacrificiul suprem şi prin orice mijloace, împotriva Occidentului.

Resurgenţa acestor mişcări funda­mentalist islamice depinde de capacita­tea acestora de a se prezenta lumii musulmane drept purtătorii de cuvânt ai „adevăratului Islam”, accentul fiind pus pe elemente religioase şi socio‑politice precum justiţia socială, valorizată mai ales de membrii claselor sociale inferi­oare, care caută soluţii mesianice pentru a ieşi din sărăcia în care trăiesc, ca o al­ternativă la lipsa de speranţă într‑o viaţă mai bună. (2)

În epoca sa de glorie, Osama bin Laden proclama, într‑o casetă trimisă televiziunii qatariote Al Jazeera: „ce­rem tuturor musulmanilor sinceri să acţioneze, să îndemne şi să mobilizeze naţiunea [islamică] pentru a se elibera de sub dictatura regimurilor [musulma­ne] nedrepte şi renegate aflate la putere, robii Statelor Unite ale Americii”. (3)

Al‑Qaīda nu era numai o grupare teroristă internaţională, ci reprezenta, pentru adepţii fundamentalismului isla­mic, simbolul luptei împotriva cotropirii lumii musulmane de către Occidentul „infidel”. La rândul său, Osama bin La­den se transformase într‑un simbol care canaliza sentimentul de furie al lumii musulmane împotriva Statelor Unite ale Americii (binladenism).

Osama bin Laden încerca să indu­că ideea unei „stări de asediu” a „in­fidelilor” asupra lumii islamice, adică existenţa unui „conflict al civilizaţiilor” occidentală şi islamică. (4)

Binladenism‑ul era o concepţie simplistă şi violentă asupra lumii, care împărțea omenirea în „slujitorii lui Allah” (Dar al‑Islam) şi „infideli” (Dar al‑Harb), cele două părţi fiind într‑un conflict permanent. Pentru bin Laden, lumea islamică (Dar al‑Islam) a căzut în ne­credinţă şi apostazie, doctrina funda­mentalist islamică reprezentând unica salvare a lumii musulmane.5 În ceea ce priveşte Occidentul (Dar al‑Harb), bin Laden consideră că musulmanii au avut parte doar de agresiune, injustiţie şi nedreptate din partea „cruciaţilor” şi „sioniştilor”: „sângele musulman a fost vărsat în Palestina şi Irak. Masacrele musulmanilor din Qana (Liban), Bur­ma, Kaşmir, Assam, Filipine, Fatani, Ogadin, Somalia, Eritrea, Cecenia şi Bosnia sunt încă proaspete în memo­ria noastră. Toate acestea au avut loc sub ochii lumii occidentale, care nu nu­mai că nu a împiedicat aceste atrocităţi, ci, sub acoperirea nedreaptă a Orga­nizaţiei Naţiunilor Unite, i‑a împiedicat pe fraţii noştri să se apere. Apărătorii Islamului s‑au trezit şi au realizat că sunt principala ţintă a agresiunii din partea alianţei „cruciaţilor” cu „sioniştii”. Propaganda mincinoasă, cu privire la necesitatea apărării „drepturilor omu­lui”, a fost dată în vileag de masa­crarea musulmanilor din orice colţ al lumii”. (6)

Se poate observa că bin Laden construia o imagine selectivă şi dis­torsionată a realităţilor cu care se con­fruntă lumea islamică. Pentru aceasta, bin Laden a folosit în discursurile sale atât termeni religioşi, cum ar fi „infidel” (kufr), „opresor” (mufsid fil‑ard) sau „arogant” (mutajabbir), cât şi mesaje politice: politica externă a Occidentului faţă de lumea islamică, drepturile po­poarelor, lupta de eliberare a musul­manilor din Palestina sau denunţarea alianţelor regimurilor arabe cu Statele Unite ale Americii. (7)

Conform lui bin Laden, „uciderea americanilor şi aliaţilor acestora, atât militari, cât şi civili, era o datorie sfântă. Orice musulman care crede în Allah şi doreşte să ajungă în Paradis trebuie să ucidă americani, cu orice preţ!” (8)

Mesajul lui Osama bin Laden vor­bea de obligaţia musulmanilor de a ridica stindardul Jihad‑ului împotriva „infidelilor” care au cotropit „locurile sfinte” ale Islamului. Eliberarea aces­tora reprezintă cea mai mare victorie pentru musulmani, fiind datoria fiecărui musulman, chiar cu preţul sacrificiului suprem (ishtihad). (9)

Însă, în toate declaraţiile sale publi­ce, bin Laden respingea ideea că era, sau dorea să devină, conducătorul su­prem al lumii musulmane în războiul împotriva Occidentului. Mai degrabă, acesta considera că rolul său, respec­tiv al grupării al‑Qaīda este de a „in­stiga” lumea musulmană să declare „război sfânt” opresorilor „cruciaţi” şi „sionişti”. Conform lui bin Laden: „dato­ria mea a fost să‑i trezesc pe musul­mani şi să le arăt ceea ce este bine să facă”, (…) să provoc naţiunea mu­sulmană (ummah) să se ridice şi să‑şi elibereze teritoriile, să lupte pentru Allah şi să facă din legea islamică cea mai importantă lege dintre toate, iar cuvântul lui Allah cel mai important cuvânt de pe pământ”. (10)

Jihad‑ul este motivat ideologic ca război de auto‑apărare împotriva „con­spiraţiei globale a americanilor şi evrei­lor”, orice mijloace violente fiind permi­se. Această „frăţie globală jihadistă” a luat fiinţă în jurul Al Qaīda, facilitând cooperarea între musulmani de diferite naţionalităţi şi origini pentru derularea de acţiuni teroriste şi conexe acestora (strângere de fonduri, spălare de bani, aprovizionare cu armament etc.). (11)

Al‑Qaīda şi‑a arogat dreptul de a vorbi în numele Islamului, justificând organizarea atentatelor teroriste ca parte a Jihad‑ului global, pe care lu­mea islamică are obligaţia să‑l decla­re Occidentului, singura modalitate de a reduce decalajul asimetric de forţe dintre „musulmani” şi „infideli”.

De la Osamabin Laden la Abu Bakr al Baghdadi: evoluția Jihad‑ului global

Deşi opinia unanimă era că „primă­vara arabă” a eradicat ideologia jiha­distă, în regiunile în care musulmanii se confruntă cu greutăţi economice, sociale sau politice, lipsa acută a spe­ranţei într‑o viaţă mai bună continuă să favorizeze recrutarea activă de jihadişti. (12)

Astfel, la „periferia primăverii ara­be”, radicalizarea este un fenomen în ascensiune, al‑Qaida exploatând evoluţiile sociale şi politice recente din Yemen, Egipt, Libia, Siria şi Irak au adus grupările afiliate al‑Qaida mai aproape de atingerea obiectivului lor de a transforma aceste ţări în baze logistice şi a facilita ca grupurile jiha­diste să crească numeric şi să devină dominante. (13)

Potrivit lui Philipp Holtmann, o temă frecventă pe forumurile jihadiste era ipoteza că nivelul de securitate al unor state din Africa de Nord şi Ori­entul Mijlociu este precar, generând astfel cadrul ideal pentru ca grupările jihadiste să poată acţiona. Jihadiştii profită de dezorganizarea armatei şi a forţelor de ordine publică, de conflicte­le civile şi de accesul facil la depozite­le de arme neprotejate, precum şi de deziluzia celor care formează „noua generaţie de jihadişti”, tineri musul­mani care şi‑au pus toate speranţele într‑o schimbare de regim, care nu s‑a materializat niciodată. (14)

Atracţia pe care o exercită Siria, Irakul, Peninsula Sinai, Libia sau Ni­geria pentru adepții Statului Islamic pare irezistibilă! După ce al‑Qaida a pierdut oportunitatea de a interveni sau de a se afirma în evenimentele care au declanşat „primăvară arabă” în Tunisia şi Egipt la începutul anului 2011, jucând un rol secundar în Li­bia, fără îndoială că al‑Zawahiri pri­veşte războiul civil din Siria ca pe o oportunitate‑cheie pentru a reconfir­ma aspiraţiile al‑Qaida de a întemeia mult‑râvnitul califat. (15)

Slăbirea regimului lui Bashar al‑Assad a condus la apariţia unui „sanctuar al jihadiştilor” în Siria, aşa cum s‑a întâmplat în Afganistan în anii 1990 sau la o „stare de haos”, aşa cum s‑a întâmplat în Irak în perioada 2003‑2007, situaţie în care grupurile jihadiste şi‑ar consolida poziţia. (16)

După cum menţiona şi Matthew Olsen, Siria a devenit baza logistică şi zona de acţiune prioritară pentru gru­pările afiliate al‑Qaida, în vederea re­crutării şi pregătirii unui număr tot mai mare de jihadişti. (17)

Al‑Qaida a încercat să‑şi facă sim­ţită prezenţa la periferia a ceea ce s‑a vrut „revoluţia siriană”, prin interme­diul Jabhat al‑Nusra (Frontul pentru protecţia cetăţenilor de la Levant), bri­găzile Abdullah Azzam şi Al Baraa ibn Malik, precum şi alte grupări jihadiste, dorind să conteste şi să delegitimeze conducerea insurecţiei împotriva regi­mului lui Bashar al‑Assad, cu scopul de a converti rebeliunea într‑o ope­raţiune jihadistă pe care s‑o controle­ze direct. Pentru o perioadă de timp, Jabhat al‑Nusra şi fosta al‑Qaida din Irak (re‑branduită în Statul Islamic) au luptat cot la cot în Siria. În pre­zent, al‑Nusra este o grupare afiliată al‑Qaida, care se află într‑o stare de beligeranţă cu Statul Islamic din Irak şi Levant. (18)

Tensiunile acumulate între cele două grupări jihadiste au provocat o breşă în aprilie 2013, când liderul Statului Islamic din Irak (cum se nu­mea gruparea jihadistă condusă de Abu Bakr al‑Baghdadi la acea dată), a proclamat că toate grupările jihadis­te care activau în Irak şi Siria se vor subordona lui, acţionând concertat, în numele Statului Islamic din Irak şi Si­ria. Abu Muhammad al‑Jolani, liderul al‑Nusra, a contestat supremaţia pe care al‑Baghdadi dorea să şi‑o aroge, solicitându‑i lui Al‑Zawahiri să intervi­nă pentru a media conflictul ce risca să izbucnească între cele două gru­pări jihadiste. (19)

Prin urmare, în septembrie 2013, al‑Zawahiri a decis să autorizeze Jabhat al‑Nusra ca fiind singura gru­pare afiliată al‑Qaida care operea­ză în Siria, cerându‑i lui al‑Baghdadi să‑şi limiteze operaţiunile doar pe teritoriul Irakului. Al‑Baghdadi a con­testat decizia lui al‑Zawahiri şi, implicit autoritatea sa, în pofida jurământului de fidelitate pe care l‑a depus în faţa liderului al‑Qaida.

Urmare a acestei stări de fapt, mai multe grupări jihadiste rivale şi‑au unit eforturile, la sfârşitul anului 2013, cu scopul comun de a‑l forţa pe al‑Ba­ghdadi să cedeze teritoriul pe care‑l controla şi să părăsească Siria. Mai mult, în luna februarie 2014, condu­cerea al‑Qaida anunţa că a rupt orice legături cu Statul Islamic din Irak şi Siria. (20)

Cu toate acestea, în opoziţie cu obiectivele şi declaraţiile al‑Qaida pri­vind conflictul din Siria, Statul Islamic din Irak şi Siria (re‑branduit între timp în Statul Islamic din Irak şi Levant) şi‑a extins controlul teritorial în Siria, punând bazele unui „stat de facto” în regiunea de frontieră dintre Siria şi Irak. (21)

Este de menţionat faptul că, încă din luna iulie 2012, Abu Bakr al‑Ba­ghdadi a declanşat o campanie ideo­logică, mediatică şi militară concerta­tă împotriva majorităţii şiite (aflate la putere în Irak) şi regimului al‑Assad (alavit) din Siria. (22)

Încă de atunci, Statul Islamic a avut unele succese militare considerabile. În luna martie 2013, a cucerit oraşul sirian al‑Raqqah, prima provincie siri­ană aflată sub controlul său, lansând o serie de atacuri succesive pe terito­riul Siriei, folosind echipamentul mili­tar confiscat din Irak. Astfel, în luna iu lie 2014, jihadiştii au atacat două baze militare din Nord‑Estul Siriei precum şi de lângă Alep. Aceste atacuri mar­chează şi o schimbare semnificativă a raporturilor de forţe în conflictul civil din Siria, Statul Islamic schimbându‑şi tactica de luptă şi vizând slăbirea treptată a rebelilor sirieni susţinuţi de Occident, prinşi la mijloc între grupă­rile jihadiste şi forţele loiale regimului lui Bashar al‑Assad. (23)

În ceea ce priveşte situaţia din Irak, începând cu luna ianuarie 2014, Statul Islamic a fructificat creşterea tensiuni­lor dintre minoritatea sunită şi guvernul şiit pentru a prelua controlul asupra oraşelor Fallujah, Ramadi, din pro­vincia sunită Anbar, şi au o prezenţă sporită în oraşe de la graniţa cu Turcia şi Siria. Cucerirea oraşelor Mosul şi Tikrit, în luna iunie 2014, este însă cea care a şocat în întreaga lume, trăgând un semnal de alarmă referitor la capa­citatea şi mijloacele de luptă (inclusiv armament greu) folosit de jihadiştii conduşi de Abu Bakr al‑Baghdadi.

De menţionat că Statul Islamic din Irak şi Levant nu ar fi putut să desfă­şoare acţiunile militare din Irak dacă nu ar fi primit un sprijin substanţial de la triburile locale sunite. De ase­menea, foştii strategi militari fideli lui Saddam Hussein, împreună cu luptă­torii din grupările Jaish al‑Mujahideen şi Jaish Ansar al‑Sunnah joacă un rol important în succesul atacurilor lan­sate de al‑Baghdadi. Acestora li se alătură, atunci când interesele sunt convergente, majoritatea grupărilor para‑militare sunite ostile guvernu­lui central dominat de şiiţi, precum şi un număr semnificativ de membri ai Awakening Council, care s‑au alăturat acestor grupări para‑militare, coordo­nate de Majlis Thuwar al Anbar (Con­siliul insurgenţilor din Anbar). (24)

 

Declararea califatului şi trecerea la ofensivă militară a noului Stat Islamic – ce ne rezervă viitorul?

Declararea califatului islamic de către Abu Bakr al‑Baghdadi, în iunie 2014, a reprezentat o mutaţie majoră, fosta grupare afiliată al‑Qaida făcând pasul de la o ramură a statul-islamic-fotounei reţele care lansează atacuri teroriste împotriva unor ţinte slabe, într‑un efort de a forţa Occidentul să se retragă de pe teritori­ile locuite de musulmani, pentru a de­stabiliza şi, eventual, înlocui regimurile „infidele” şi „apostate” din acele state. Statul Islamic nu se doreşte a fi doar o „bază” din care se planifică atacuri te­roriste, ci un „stat”, violent şi cotropitor.

În plus, Statul Islamic controlea­ză mai mult teritoriul decât orice altă grupare afiliată al‑Qaida, acest lucru datorându‑se şi faptului că a rechizi­ţionat armament greu de la forţele de securitate irakiene, care s‑au retras în faţa ofensivei lansate de jihadiştii lui Baghdadi în zonele majoritar sunite.

Progresele rapide în aplicarea strategiei de campanie în Irak indică faptul că al‑Baghdadi a învăţat din greşelile altor grupări afiliate al‑Qaida, încheind alianţe provizorii cu triburile sunite şi cu cei care au luptat în ar­mata lui Saddam Hussein. În prezent, arogându‑şi atributele statalităţii, Sta­tul Islamic se autodefineşte ca entita­te care poate guverna, furniza bunuri şi servicii publice, inclusiv securitate. Pe scurt, adoptă atât modelul de gu­vernare al HAMAS şi Hezbollah, cât şi tactica militară a acestora. (25)

Nu în ultimul rând, Statul Islamic a devenit cea mai bogată şi mai bine dotată, din punct de vedere militar, grupare teroristă din istoria recentă. Liderii săi au obţinut sute de milioane de dolari din exploatarea câmpurilor petrolifere din estul Siriei şi din jefui­rea filialei băncii centrale irakiene din Mosul. Ofensiva militară declanşată le‑a permis, de asemenea, să jefuias­că baze militare irakiene, beneficiind astfel de dotările unei armate moder­ne, inclusiv tancuri şi artilerie. Aşadar, nu asistăm la ofensiva fragilă şi neco­ordonată a unor insurgenţi înarmaţi precar, ci avem de‑a face cu o forţă militară care dispune de tehnică de luptă performantă. (26)

Cu privire la strategia militară pusă în practică de Statul Islamic, într‑un articol publicat în principalul mijloc propagandistic al Statului Islamic (pu­blicaţia Dabiq), aceasta este descrisă drept un război de gherilă în trei etape politico‑militare, care oglindesc voca­bularul tehnic al lui al‑Zarqawi (fostul lider al‑Qaida în Irak): „nikayah” (ata­curi teroriste pentru a zădărnici acţi­unile guvernului central şi pentru a crea cât mai mult haos posibil pentru a‑l determina să‑şi retragă forţele din regiunea ţintă), „tawahhush” (jihadiştii sunt în măsură să preia controlul prin intermediul unui guvern primitiv) şi „tamkin” (consolidarea sau instituirea unui stat). Toate aceste etape ar avea loc, ideal, într‑o ţară cu o guvernare precară, în regiuni pe care gherilele jihadiste le pot controla! (27)

Cristian Barna* Profesor universitar doctor, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, profesor aso­ciat al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti.

Note:

  1. Fukuyama, Francis: A Year of Living Dangerously. Remember Theo van Gogh, and Shud­der for the Future, November 2, 2005, www.opinionjournal.com.
  2. Jurgensmeyer, Mark: Terror in the Mind of God: The Global Rise of Religious Violence, University of California Press, Berkeley, 2001.
  3. *** Al-Jazriah TV, February 11, 2003, www.aljazeera.com.
  4. Bergen, Peter: The gift of hindsight, The Guardian, September 7, 2002, www.guardian.co.uk.
  5. Forte, David: Radical Islam vs. Islam, Ashbrook Center for Public Affairs at Ashland Univer­sity, Ohio, September 2001, www.ashbrook.org.
  6. Bin Laden, Ossama: Declaration of War against the Americans Occupying the Land of the Two Holy Places, Al Quds Al-Arabi, August, 1996.
  7. Aburish, Said: A Brutal Friendship: the West and the Arab Elite, St. Martin’s Press, New York, 1997.
  8. *** The Fatwah Urging Jihad Against Americans, signed by Usamah Bin-Ladin; Ayman al-Zawahiri, leader of the Jihad Group in Egipt; Abu-Yasir Rifa’i Ahmad Taha, a leader of the Islamic Group; Sheikh Mir Hamzah, secretary of the Jamiat-ul-Ulema-e-Pakistan; and Fazlul Rahman, leader of the Jihad Movement in Bangladesh, Al-Quds al-Arabi, Febuary 23, 1998.
  9. Bin Laden, Ossama: Declaration of War against the Americans Occupying the Land of the Two Holy Places, Al Quds Al-Arabi, August, 1996.
  10. Scheuer, Michael: Coalition Warfare: How Al-Qaīda Uses the World Islamic Front Against Crusaders and Jews, Terrorism Focus, Volume 2, March 31, 2005, www.jamestown.org.
  11. Paz, Reuven, op. cit.
  12. Stewart, Scott: Libya After Gadhafi: Transitioning from Rebellion to Rule, August 24, 2011, www.stratfor.com, accesat la 27.02.2014
  13. Scheuer, Michael: Why the Mideast revolts will help al-Qaeda, March 4, 2011, www.wash­ingtonpost.com, accesat 21.08.2014
  14. Ehrhardt, Christoph: Al Qaida in Libyen. Das Chaos als Chance, Frankfurter Allgemeine Zeitung, 25.08.2014
  15. Temple-Raston, Dina: Al-Qaida Eyes Opportunities in Syria, All Things Considered—Na­tional Public Radio, 12 March 2012. http://www.npr.org/2012/03/12/148467185/al-qaida-lea­der-eyes-opportunities-in-syria, accesat 10. 09. 2014)
  16. Kaplan, Robert D: Syria and the Limits of Comparison, August 28, 2013, www.stratfor.com, accesat 07.06.2014
  17. *** Editorial: Syria’s forgotten war shouldn’t be forgotten, 03/12/14, www.saratogian.com/opinion, accesat 27.02.2014
  18. Presence of al-Qaeda Raises Tension in Syria, Al-Jazeera, 9 iulie 2013. http://www.al­jazeera.com/video/middleeast/2013/07/201378202920481142.html accesat 12 iulie 2014).
  19. Mendelsohn, Barak: After Disowning ISIS, al Qaeda is Back On Top, 13.02. 2014, www.foreignaf­fairs.com/articles, accesat 27.08.2014
  20. Ilie, Ana: Retrospectiva 2013: Siria -un razboi al umbrelor si al aparentelor, 31 Decembrie 2013, Ziare.com, accesat 27.02.2014
  21. Laub, Zachary; Masters Jonathan: Islamic State in Iraq and Syria, August 8, 2014, http://www.cfr.org/iraq/islamic-state-iraq-syria/p14811
  22. Hoffman, Bruce: Al Qaeda’s Uncertain Future, Studies in Conflict & Terrorism, No.36, 2013
  23. Spencer, Richard: Islamic State uses high grade captured weapons to fight Assad troops in Syria, 25 July 2014, http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/middleeast/syria/10991995/Islamic-State-uses-high-grade-captured-weapons-to-fight-Assad-troops-in-Syria.html
  24. Bhalla, Reva: The Intrigue Lying Behind Iraq’s Jihadist Uprising, 17 June 2014, www.stratfor.com
  25. Nazer, Fahad: Can the West live with ‘brutal’ al Qaeda offshoot ISIS? 6 August 2014, http://edition.cnn.com/2014/08/06/opinion/nazer-west-isis/index.html
  26. Blair, David: Here’s how to avoid ‘mission creep’ in Iraq, 19 August 2014, http://www.tele­graph.co.uk
  27. Ryan, Michael W. S: Dabiq: What Islamic State’s New Magazine Tells Us about Their Stra­tegic Direction, Recruitment Patterns and Guerrilla Doctrine, 1 August 2014, http://www.james­town.org
Total 0 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Punctul Critic

Punctul critic – revista de diagnoză socială, politică şi culturală Punctul critic are o circulație națională și internațională, având un Consiliu științific alcătuit din personalități naționale și internaționale, acest lucru fiind o garanție calitativa asupra conținutului cât și a obiectivității [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*