Punctul Critic » Ancheta Punctul Critic » Internetul, digitalizarea societatii si mutatiile comportamentului uman » Cristi Pantelimon: Jean Thiriart și geopolitica Imperiului European

Cristi Pantelimon: Jean Thiriart și geopolitica Imperiului European

Puțini geopoliticieni contemporani au avut talentul nativ al înflăcărării definitive a cititorilor, așa cum l‑a avut, deplin, belgianul Jean Thiriart (1922‑1992). De fapt, în scrisul lui, geopolitica este un pretext al unui demon civilizator aparte, al unui constructor de catedrale, al unui mare strateg jean-thiriart-2occidental, cu alură imperială și tragic în același timp. Fiindcă, obligat să trăiască vremurile gri ale împărțirii Europei în două blocuri militare și ideologice antagonice, Thiriart a militat cu disperare pentru regăsirea unității și măreției continentului nostru.

Influențat de lecturile din Hobbes, Machiavelli și Pareto, Thiriart face, la rândul lui, figura unui autor de un „pesimism activ”, așa cum nota el, de fapt, un soi de luciditate aparte, pe care numai marii conducători politici o posedă și care îmbină un voluntarism fără limite cu un proiect perfect rațional (științific chiar) al unei lumi coerente din punct de vedere economic, geografic și geopolitic. Thiriart este un vizionar pe harta geopolitică a lumii, cu accent pe continentul european, pe care‑l iubește patetic, dramatic.

Trebuie spus că, deși elaborat în deceniile 8 și 9 ale secolului trecut, proiectul său de unitate europeană este și astăzi nedepășit, în sensul în care, pe de o parte, nu a fost încă îndeplinit, și își păstrează pe de altă parte intact potențialul de utopie activă, împlinitoare, pe care îl avea de la bun început.

Nu vom trece aici în revistă activitatea concretă, în planul luptei politice, pe care a dus‑o Thiriart de‑a lungul vieții pentru a vedea născut în realitate proiectul său geopolitic de unitate europeană. Este totuși important să notăm că el a fost animatorul mișcării politice Jeune Europe, care a atras sau influențat geopoliticieni importanți, cum ar fi Alexandr Dughin sau Claudio Mutti.

Principala idee geopolitică a lui Thiriart este aceea a unității marilor spații geopolitic coerente, sau continue. Această idee unificatoare este de o generozitate aparte și din ea derivă caracterul esențial al geopoliticii sale, anume constructivismul, tendința spre împlinire sau desăvârșire formală, spre unitate în diversitate. Este aici ceva din vechiul plan imperial al Romei antice, din vechiul registru imperial după care Europa tânjește parcă și astăzi și fără de care unitatea continentului european nu este decât o afacere birocratică avortată.

Thiriart este un geopolitician care, într‑o logică imperturbabilă, avansează o serie de ipoteze și construiește ansamblul de idei conform cu aceste ipoteze. O mai mare deschidere și franchețe față de cititor nu poate fi concepută. De aceea, este bine să începem cu ipotezele sale pentru a descoperi apoi trăsăturile de bază ale construcției finale. Geopolitica lui Thiriart este, așa cum am amintit, una de inspirație pozitivistă, științifică. Baza sa o constituie elementele materiale și spirituale, factorii geografici și cei științifici. Thiriart acordă o semnificație minoră elementelor subiective, religioase, de tip cutumiar, preferând să accentueze că planul politic, statal al puterii se sprijină pe elementul concret și universalist al cunoașterii științifice și tehnice. Aceasta este baza oricărei puteri politice moderne:

„Pentru mine, geopolitica rezidă fundamental în căutarea unei viabilități minimale pentru un Stat‑națiune prin intermediul parametrilor (a) spațiu, (b) demografie, (c) industrializare (fără industrie, nu există armată), (d) autarhie cvasi‑totală în ceea ce privește resursele miniere, alimentare, energetice, (e) elită științifică de prim-plan, (f), țărmuri ușor de apărat (oceane, zone deșertice, zone glaciare, masive muntoase înalte care delimitează), (g) integrare totală (etnică, socială, culturală), (h) acces la mările calde.

Din punctul meu de vedere, geopolitica indică minimumul de atins și maximumul ce nu trebuie depășit (dispersia, provocarea)”[1].

Dacă analizăm cu atenție aceste puncte, observăm că avem cu fiecare în parte și cu toate luate împreună trăsăturile de bază ale statelor moderne, puternice, integrate, independente, unitare. Geopolitica lui Thiriart este, așadar, voința de a construi unități politice viabile, de mari sau foarte mari dimensiuni, capabile de dezvoltare armonioasă și scutite de pericolele războaielor interne sau externe (în măsura în care fiecare astfel de unitate gigantică înseamnă o descurajare semnificativă pentru oricare alt agent geopolitic de dimensiuni asemănătoare). Lumea lui Thiriart este o lume a giganților statali cu vocație de pluriversum geopolitic, ca să reluăm un termen al lui Carl Schmitt.

Pentru a argumenta nevoia acestor mari spații geopolitice coerente (ce amintesc, desigur, de Grossraum‑ul lui Carl Schmitt și de Kontinentalblock‑ul lui Haushofer, dar își păstrează trăsăturile proprii), Thiriart face un rapid excurs istoric și subliniază că unitatea sau talia unității geopolitice depinde de epoca de referință. Există o dimensiune optimă a statelor care traduce ceea ce el numește viabilitatea în materie de spațiu și demografie a statelor. Geopolitic vorbind, statele sunt viabile la dimensiuni diferite în funcție de momentul istoric: „Noțiunea de viabilitate, în materie de spațiu‑demografie, va fi esențialmente variabilă în funcție de epocă. Un ducat din Bretagne se dovedea viabil în secolul al XIII‑lea. Franța – cu Imperiul său colonial din 1939 – rămânea viabilă. Imediat după 1962, după ce a pierdut Indochina, Tunisia, Marocul, Algeria, Africa neagră, Franța a ieșit „ca atare” din Istorie. Definitiv. Același raționament pentru Anglia în 1939 și 1960”[2].

Thiriart nu încetează să atragă atenția asupra pericolului ca Europa să devină, prin hiperfragmentarea etnică binecunoscută, un soi de Disneyland al unor „triburi” (citește „popoare”) mândre de ele însele, dar geloase și, invariabil, imposibil de armonizat într‑o unitate geopolitică. Aceste mici cioburi ale unui puzzle geopolitic european labil vor fi ușor de manipulat de către forțele uriașe ale statelor de anvergură continentală, care beneficiază și de o demografie pe măsură. Scara demografică la care trebuie să evolueze noul construct geopolitic unitar de care vorbește Thiriart, noua Europă unită este, pentru vremea la care scrie el, undeva în jurul a 800.000.000 de locuitori – momentul în care China, de exemplu, se afla la nivelul a aproximativ 1.200.000.000 de locuitori. Formulările aproape telegrafice ale lui Thiriart nu lasă loc de interpretare:

„La începutul secolului XXI, statele cu mai puțin de 400 sau 500 de milioane de indivizi vor fi eliminate din Istorie. Actualmente, Franța reprezintă unu la sută din populația mondială. Flandra natală unu la mie. De aici înainte, bancherii cartaginezi de pe Wall‑Street pot cu ușurință să manipuleze triburile europene, indigenatul european”[3].

Disprețul pentru micile întocmiri politice (dispreț deloc subiectiv, ci pur obiectiv!), este dublat de dorința de construcție a unei Europe Imperiale, a unei Republici Imperiale (concepție oarecum neobișnuită, dar cât de importantă!), adică a unei republici intolerante cu deviațiile naționaliste, localiste, religioase și în același timp perfect coerentă din punct de vedere al politicii de nivel mare. Nu întâmplător, Thiriart a fost considerat un mare „iacobin european”, punând interesele unității politice a Republicii Imperiale cumva înaintea intereselor subiective locale. Acest lucru nu înseamnă însă nicidecum ignorarea dimensiunii comunitare a diverselor popoare care vor trebui să construiască Imperiul European, ci punerea lor pe un alt plan de realizare.

Thiriart separă net domeniul Imperium‑ului de cel al Dominium‑ului, separație pe care, din păcate, politica actuală, domestică și neputincioasă în același timp, nu o mai face:

Imperium‑ul ne spune care sunt obligațiile și ceea ce ne este interzis. Invers, Dominium‑ul conține libertățile acordate cetățeanului, dintre care principala rămâne libertatea de opinie, foarte precară în acest moment. Țin de Dominium alegerile din muzică, gastronomie, religie, arte, credințe în valori chiar puerile, expresiile unor fantasme așa‑zis „identitare”. Întreaga viață privată și alegerile sale sunt fie garantate, fie permise, fie tolerate în grade diverse în cadrul principiului Dominium‑ului. Garantate atâta vreme cât aceste alegeri nu pot în niciun caz să interfereze, să perturbe, să amenințe ceea ce Imperium‑ul a permis de la început. Imperiul Roman s‑a construit pe principiul dualității ImperiumDominium. Apoi creștinismul a apărut, iar odată cu el, intoleranța și confuzia genurilor. Lucrul acesta a fost evident cu catharii, cu anabaptiștii și alți furioși și mai ales cu acest sinistru și sângeros imbecil numit Calvin, la Geneva – un copil a fost public decapitat pentru că și‑a permis să‑și lovească părinții. Era prețul indicat în Biblie. Lucrul acesta se întâmplă când fantasmele religioase penetrează și murdăresc Imperium‑ul.

Imperium‑ul va fi laic. Ceea ce ține de Imperium necesită o putere totală, implacabilă, niciodată atinsă de ezitare sau slăbiciune.

Nu se guvernează fără gulaguri și fără spânzurători”[4].

Iată că în concepția lui Thiriart, libertățile politice, adică civile, sunt mai importante decât cele domestice, în măsura în care cele dintâi pot garanta istoric manifestarea celor din urmă. Invers nu este posibil. Pornind de la această constatare de ordin hobbesian, Thiriart pretinde o supunere oarbă față de Imperiul Republican European, în numele unei puteri politice care va salvgarda destinul tuturor „triburilor” (națiunilor, cu religiile lor domestice cu tot) care îl vor constitui. Evident, această supunere nu este decât contrapartida unei puteri politice perfecte, totale, respectabile în lume, a unei gesellschaft în vederea puterii, cum spune el. Imperium‑ul european va garanta Dominium‑ul european, și nu invers.

Dar ce dimensiune sau ce structură va avea acest vast imperiu european republican? Cu cine se va învecina, cine va intra în componența sa și cine nu? Thiriart este departe de a fi un naiv constructor de utopii politice. Epoca în care scrie este epoca bipolarismului americano‑sovietic (nu rusesc!), adică o epocă în care Europa nu mai exista ca subiect al politicii mari mondiale. Contraponderea la acest bipolarism americano‑sovietic este, cumva paradoxal, o Europă imperială sovietică sau un Imperiu Euro‑sovietic! Trebuie să recunoaștem că, obișnuiți cu propaganda americană care arunca eticheta de „Imperiu al Răului” URSS‑ului, această întocmire geopolitică euro‑sovietică pare deconcertantă! Și totuși, Thiriart nu clipește atunci când trasează pe hartă noua sa structură imperială:

„Limitele teritoriale vitale ale Europei „Mare Națiune” merg sau trec pe la Vest de Islanda până la Vladivostok, de la Stockholm până în Sudul Saharei, din Canare în Kamceatka, din Scoția în Belucistan. O demografie depășind 800 de milioane de oameni. În momentul în care China va atinge 1200 de milioane. Materiile prime ale Siberiei. Siberia este „Estul” nostru. Europa fără Siberia ar fi la fel de stranie ca Statele Unite care s‑ar opri la fluviul Mississippi. Europa fără controlul celor două maluri ale Gibraltarului și Istanbulului ar traduce un concept la fel de rizibil și periculos ca Statele Unite fără controlul Panama‑ului și Malvinelor. Ne trebuie maluri ușor de apărat: Oceanul Arctic, Atlanticul, Sahara (mal terestru), acces la strâmtorile indispensabile, Gibraltar, Suez, Istanbul, Aden‑Djibouti, Ormuz. Trebuie să ajungem până în apele Belucistanului. Frontiera noastră este fluviul Indus; Alexandru cel Mare a presimțit lucrul acesta și l‑a îndeplinit. Retragerea, abandonarea, plecarea armatei sovietice din Afganistan m‑a întristat.

Orice strategie a noastră trebuie, pentru a vorbi poetic à la Mao, să fie cea a celor Patru Mări:

A avea ieșire la Atlantic, în Marea Oman, în Marea Japoniei, în Marea Kara”[5].

În momentul de față, în care Turcia pare a juca din plin în defavoarea geopoliticii atlantiste și a se apropia de una dintre marile puteri Europene (Rusia), este util să ne amintim că, pentru Thiriart, Mediterana este una dintre mările care „nu pot fi împărțite”, adică aparțin în exclusivitate Europei așa cum o definește el. Din această concluzie derivă o întreagă geopolitică a Mediteranei și Nordului Africii care amintesc de proiectul antic imperial al Romei, dar și de proiectul imperial (eșuat) al lui Mussolini din anii ’30 ai secolului trecut[6].

Aceste granițe sau dimensiuni ale Imperiului European aduc cu sine o serie de consecințe extrem de importante, dintre care poate cele mai spectaculoase sunt completa europenizare a Turciei, dar și a (surpriză?) Israelului, care își va găsi locul său în noua construcție europeană, fiind, de bună seamă, în felul acesta, deviat de pe actuala traiectorie atlantistă și (din acest punct de vedere) antieuropeană:

„Turcii sunt europeni, așa cum am arătat și am scris în iulie 1987 în editorialul meu: «Turcia, Mediterana și Europa» (Conscience Européenne, iulie 1987). Lucrul acesta poate să‑i displacă unui grec revoluționar de tipografie, care se agită la Paris în tiparnița sa asupra temei imbecile: «Turcia? Nu, merci!».

Israelienii sunt, de asemenea, prin destin, europeni, ca și palestinienii, egiptenii, libienii, tunisienii, algerienii, marocanii.

Africa de Nord ține de manualele școlare. În fapt, Africa de Nord, în geopolitică, înseamnă Mediterana.

Africa nu începe decât în Sudul Saharei.

Citiți sau recitiți Braudel, Mediterana și lumea mediteraneană (Colin, 1979).

Aceeași corecție trebuie făcută, din manualul școlar desuet spre concepția geopolitică: Eurasia ținând de la Dublin la Vladivostok”[7].

Aproape necunoscut în România, Jean Thiriart a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai cutezători geopoliticieni europeni ai secolului XX. Ideile sale merită a fi reluate, cu atât mai mult cu cât contextul geopolitic internațional, aflat într‑o dinamică spectaculoasă, poate rezerva oricând surprize de proporții în ceea ce privește reconfigurarea sferelor de putere la nivel global.

Note:

[1] http://www.voxnr.com/cc/d_thiriart/EEEkyFlVkFewHhVibX.shtml

[2] http://www.voxnr.com/cc/d_thiriart/EEEkyFlVkFewHhVibX.shtml

[3] http://www.estica.eu/article/europa‑stat‑natiune‑politic‑i/

[4] http://www.estica.eu/article/europa‑stat‑natiune‑politic‑i/

[5] http://www.estica.eu/article/europa‑stat‑natiune‑politic‑ii/

[6] http://www.estica.eu/article/fascismul-intre-occident-si-orient-raporturile-dintre-regimul-lui-mussolini-si-nationalistii-orientali-o-pagina-de-istorie-uitata/

[7] http://www.estica.eu/article/europa-stat-natiune-politic-ii/

 

Total 0 voturi
0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?

+ = Verify Human or Spambot ?

Despre Cristi Pantelimon

Cristi Pantelimon (n. 1973) Sociolog, listă de lucrări scrise, coordonate sau îngrijite: – (coordonator), Modernităţi alternative, Ed. Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, 2013; – (coordonator, împreună cu Antoine Heemeryck), La globalisation en perspective. Elites et normes, Ed. Niculescu, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile PunctulCritic.ro: PunctulCritic.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*