Punctul Critic » Carte » Vieti anterioare

Vieti anterioare

  • Autor(i): Gerard Mace
  • Anul apariției: 2012

Editura Ideea Europeana

Povestea fascinantă a unui scrib, scrisă de unul dintre favoriții Editurii Gallimard. Un titlu-capcană, menit să suscite spiritele atrase de poveștile fabuloase ale omenirii. „Am încercat în secret poziţia scribului, dar scribul ghemuit este un atlet al scrierii, un campion bine antrenat, nici prea slab, nici prea gras. Mai întâi, el a mers pe malul Nilului, înar­mat cu o unealtă ascuţită pentru a tăia papi­rusuri în mijlocul unei puzderii de vulpi şi de pupeze, dar nimeni nu‑şi aminteşte de asta; iar după ce şi‑a încrucişat picioarele pentru a se aşeza turceşte, a îmbătrânit fără vreo urmă pe faţă: trăsăturile sale obişnuite sunt cele ale unui bărbat matur, dar proporţiile corpului sunt cele ale unui copil, ca şi cum ar fi trecut de la joacă la scriere, de la arşice la hieroglife, fără să fie atins de neliniştea care ne face să ne tremure mâna. El atrage, fără efort şi cu un gest sigur, su­fletul atât de uşor al lucrurilor, deoarece scrierea pe care o voia magică reprezintă în primul rând o meserie: cea mai de seamă, mai exact aceea pe care o învăţăm cu copiii prinţilor şi care ne dă la curte un nume care nu se uită; care lasă mâinile albe şi hrăneşte fiecare om în toate anotimpuri­le, astfel încât un literat poate fi numit în Egipt «săturat prin cunoaştere». Scribul îi comandă pe toţi ceilalţi, pe oamenii săraci cu duhul, care îşi încovoaie şira spinării, pe sclavii care mânuiesc târnăcopul şi vâsla…”

 

Titlul este disponibil in librarii in format tiparit si eBook.

www.librariapentrutoti.ro

www.ideeaeuropeana.ro

www.bibliotecaeuropeana.ro